POPORUL CEL CURAT SI SINCER

Poporul cel curat si sincer
Te cheama Doamne’n rugaciune,
Însingurat si plin de lacrimi,
Când totu-i strâmb si rau în lume.

Crestinii cei saraci dar vrednici
Care-si pastreaza curatia,
În acest veac al far’delegii
Î-Ti cer cu sete vesnicia.

Ei duc necazul, duc amarul,
Si jugul greu al umilintei
Rîbdând în suflete si-n inimi
Batjocura data credintei.

Dispretul ce loveste-n taine,
În curatie’n ce-i frumos
În Adevarul viu si vesnic,
Si-n Maica Domnului Hristos.

Ei tac, suporta si îndura
Si plâng amar în rugaciune,
Când vad poporul în pacate
Târât , vîndut în cai straine.

Plângând în duh î-ti cer iertarea
Si ajutorul Tau ceresc,
Ca toate cele bune astazi,
Din zi în zi se prabusesc.

Din tara noastra ortodoxa
Piere usor sfânta rusine
Rabdarea , mila, pocainta,
Traind placerile pagâne.

A pierit dragostea cea sfânta
-Primita doar în curatie-,
Smerenia ,discernamântul
Si dorul pentru vesnicie.

Respectul pentru cele sfinte,
Ce le traiau profund parintii,
Credinta fara compromisuri
Si dogmele ce ne-au dat sfintii.

Câta durere arde’n inimi
Când vedem tara saracita,
,,Baronii ‘’ lacomi la putere
Si dragostea batjocorita,

Valorile sfintei credinte,
Si toata zestrea stramoseasca
Dispretuita si schimbata
Cu desfatarea pagâneasca.

Poporul cel curat si sincer
Te cheama Doamne-n greu suspin,
Tot mai hulit si tot mai singur,
Mai izolat si mai strain.

Dar va rabda pâna la sânge,
Batjocura si umilinta,
Durerea lipsa si ocara,
Numai sa-si apere credinta.

Numai de dorul Tau Iisuse,
De taina-Ti sfânta si curata,
Si frumusetea fara seaman
Din viata cea adevarata
.
 Nicolae Mirean


                    Metanie Parintelui Staret Iustin

''CEI CARE VORBESC DESPRE VREMURILE DE PE URMA LA TIMPUL VIITOR NU STIU CE SPUN''

Socot o datorie de constiinta sa scriu aceste rânduri. Nu sunt vrednic sa aduc multumire lui Dumnezeu ca m-a învrednicit sa cunosc „fata catre fata” parinti precum staretul Dionisie de la Colciu sau parintele staret Iustin de la Petru Voda. Acum patru ani în urma, în toamna lui 2005, l-am cercetat pe cel din urma la Manastirea Petru Voda pentru a afla alinare si raspuns la unele întrebari ce framântau familia mea. Atunci i-am relatat parintelui Iustin despre faptul ca auzisem pe staretul Dionisie de la Athos vorbind adesea despre „veacul al optulea”, cel de pe urma, si despre venirea lui Antihrist. Parintele Iustin a ascultat si a grait: „Asa este. Cei care vorbesc despre vremurile de pe urma la timpul viitor nu stiu ce spun”. Intuind surprinderea noastra, a mai repetat o data, parca spre a confirma cele spuse si pentru cei mai îndoielnici dintre noi.

Ce frumos spun Parintii: „Vorba suna, fapta tuna”!

Un parinte profesor cu fin simt de observatie spunea: „Vrei sa stii unde se afla centrul duhovnicesc al unei regiuni? Mergi la autogara si uita-te pe tablitele din parbrizul masinilor. Vei vedea: Piatra-Neamt - Man. Sihastria, Tg.-Neamt - Man. Sihastria). În ultimii ani, la autogara poti citi si: Piatra Neamt - Petru-Voda (curse zilnice)”. Stie lumea ca la tânara manastire Petru Voda exista un batrân staret care îi ajuta pe oamenii aflati în necazuri si în suparari. Parintele Iustin îi asculta. Îl primeste pe fiecare cu durerea lui, cu suspinul lui, cu problema lui.

În amorteala zilei cenusii ce ne împresura, pe 14 ianuarie anul acesta, a sunat cuvântul duhovnicului retras dupa o viata de surghiun în muntii Neamtului. Reactia oamenilor simpli la cuget, cu sau fara scoala, a venit firesc: „Slava Domnului! Nu suntem parasiti în fata tavalugului. Parintele se roaga si îi pasa de noi”. Reactia celor complicati la minte, cu sau fara scoala, a izbucnit nefiresc: si-au pus mintea la contributie sa vada cum se poate interpreta mai favorabil pentru sine situatia.

Staretul Dionisie spunea: „Un ucenic a întrebat pe Batrânul sau când va veni sfârsitul. Si batrânul a raspuns: «Când se va înmulti mintea». Si asta o vedem astazi”.

Stau si ma minunez. Oare nu ardea în noi inima noastra când ne vorbea parintele Iustin? Oare nu razbatea din el cu putere acelasi Duh care l-a îndemnat pe parintele Paisie Aghioritul sa spuna:
„Pe unii îi intereseaza subiectul buletinelor de identitate, altii îl exploateaza si creeaza probleme. Biserica trebuie sa ia o pozitie corecta. Sa vorbeasca, sa explice credinciosilor ca sa înteleaga ca de vor lua buletinul, asta va constitui o cadere. În acelasi timp sa ceara de la stat ca noul buletin cel putin sa nu fie obligatoriu. 
Daca Biserica ia o pozitie serioasa se va respecta libertatea credinciosilor, asa încât cel ce vrea îsi va lua noul buletin, iar cel ce nu vrea, sa-l pastreze pe cel vechi.”

Când în România au început sa se elibereze pasapoarte si permise de conducere cu cip, toate termenele-limita ale unei pozitii „oficiale” deja trecusera. Trenul plecase într-o directie straina de Dumnezeu. Cine sa traga semnalul de alarma si cum? „Este vremea muceniciei! Luptati pâna la capat! Nu va temeti!, a sunat glasul Parintelui Iustin. Da, trebuie sa ne trezim. Parintele spune sa nu ne temem, ci sa ne ferim întelepteste.

Au fost adusi în discutie în zilele ce urmeaza doi mari cuviosi contemporani, sfinti barbati ai secolului trecut: Parintele Paisie Aghioritul si Parintele Porfirie. Acum 22 de ani Parintele Paisie scria negru pe alb: „În spatele sistemului perfect de asigurare computerizata, ce se face prin «cartela» electronica, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui antihrist” (vezi epistola Semnele vremurilor - 666, scrisa în 1987, publicata în brosura si în vol. Cuviosul Paisie Aghioritul.

Marturii ale închinatorilor, ed. Evanghelismos 2006, p. 80-84), iar apoi adauga: „Se vor însela cei care le vor tâlcui pe acestea cu mintea lor. În timp ce semnele sunt foarte clare. «Fiara» de la Bruxelles a sorbit în computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, «înainte-mergator al pecetluirii», ce arata?

Din pacate, la radio ascultam numai timpul probabil.” (Unii, mai în gluma, mai în serios, se întreaba daca nu cumva Cuviosul, vazator cu duhul cum era, s-a referit si la trustul Basilica de pe la noi…). Spre final Parintele Paisie avertiza ca: „diavolul, antihristul, atunci când e pe buletin, pe mâna sau pe fruntea noastra prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face pe el”. Ce doriti mai clar?

Dar chiar si aici poate interveni „mintea” omului mândru. E cam greu sa-l contrazica pe fata pe facatorul de minuni, smeritul Paisie, dar gaseste un artificiu: sa opuna cuvintelor sale cele spuse de Cuviosul Porfirie. (Ei, nu-i asa ca începem sa ne apropiem de cazul si necazul nostru? Schimbati doar numele…) Parintele Porfirie, purtator de Hristos cum era, spune ca el nu se teme de antihrist atâta timp cât în el salasluieste Hristos si I se închina doar lui Hristos. Nu-i da atentie lui satan, pentru ca este „îndragostit” de Hristos.

Si atunci, sare „gnosticul” din fotoliul sau si striga: „L-am prins pe Paisie asta, ca prea ne-a ironizat un simplu monah. Ai vazut? Nu-i nici o problema daca primim cip-ul. Mai mult ne-a speriat si ne-a stricat distractia”. Dar nefericitul „interpret” nu prea stie ca harul Sfântului Duh nu conlocuieste cu pacatul, cu lucrarea sataniceasca, la fel cum si diavolul fuge de Hristos salasluit în faptura mâinilor Sale. Nu are cum sa intre acolo unde este Hristos, ci doar acolo unde nu locuieste El. La masura duhovniceasca unde îl înaltase Harul Sfântului Duh, Batrânul Porfirie nu mai sim?ea frica de înfricosatorul diavol, nici macar nu-l baga în seama. De altfel, în acelasi înteles, Parintele Porfirie spunea ca el merge si în iad, numai cu Hristos sa fie.

Pentru a nu lungi cuvântul, spun doar ca cei care îsi linistesc constiintele astfel ar trebui sa vada ca nu prea pot sa raspunda la urmatoarele întrebari:

1. A spus vreodata Cuviosul Porfirie ca lucrurile nu stau asa cum le-a redat cu lux de amanunt, profetic, Gheronda Paisie?? Nicicând. Dar ce a spus? Ca „asa un nevoitor se naste o data la patru sute de ani…”. (Cuviosul Paisie a scris epistola despre 666 în primavara lui 1987, iar textul ei a facut înconjurul Greciei si al lumii, aducând nelinistea cea buna în inimile multor crestini). Cuviosul Porfirie a murit în decembrie 1991, la mai bine de patru ani dupa redactarea epistolei, deci o cunostea foarte bine si ar fi putut, ipotetic, sa o combata. Nici vorba de asa ceva.

2. A spus vreodata parintele Porfirie ceva de genul „Luati, fratilor, cipurile, pecetluiti-va, nu va vatama”?? Nicicând. De ce? Pentru ca „stia” ca parintele Paisie „are dreptate”. Iar pentru a nelinisti cu folos pe cei care citeaza marturia unui monah simonopetrit în legatura cu „acceptarea” parintelui Porfirie, as vrea sa aduc la cunostinta faptul ca acestei relatari i-a fost contestata autenticitatea de catre stareti athoniti precum Isaac Libanezul si alti ucenici apropiati ai Cuviosului Paisie. Nu ar fi pentru prima oara când parintii spun una si interlocutorii lor înteleg ceea ce vor ei sa înteleaga.

Ei, si atunci ne întrebam si noi: unde vad unii „divergenta de pareri” la acesti Parinti? Asemenea: unde vad unii nepotrivire la Parintii Iustin Pârvu si Arsenie Papacioc? Parintele Arsenie a raspuns: „Nu sunt de parere” comentând interpretarea data mesajului de un interlocutor care pe un ton alarmat pune în gura parintelui Iustin si ceea ce nu spusese: „sa ne adunam în cete…” etc., iar nu referindu-se la apelul propriu-zis. Parintele spune apoi cu prima ocazie: “Suntem de aceeasi parere intim. [...] Traiasca Parintele Iustin Pârvu! Are dreptate”. Asadar, ce vor sa zica afirmatiile lui? Transpare limpede ca parintele vede în acelasi Duh problema, dar o spune altfel, pentru a linisti pe cei care din cauza slabiciunii omenesti si a putinei credinte sunt ispititi sa cada în deznadejde, iar nu pentru a taia elanul celor care duc „lupta cea buna” într-un veac al apostaziei si al confuziei. Si asta pentru ca deznadajduirea ar însemna pierderea luptei înainte de începerea ei.

Cum vine asta, se poate întreba cititorul? 
         În teologia ortodoxa se vorbeste adesea despre antinomia dogmelor. Foarte simplu spus, în învatatura dumnezeiasca, ceea ce pare ca se contrazice nu se contrazice de fapt, ceea ce pare ilogic mintii rationaliste este supralogic, mai presus de minte, si e „gustat” de ratiunea luminata de Harul Sfântului Duh a purtatorului de Hristos. De pilda, în istoria Bisericii, neîntelegerea antinomiei privitoare la unirea ipostatica a celor doua firi în Persoana dumnezeiasca a lui Hristos a dus la doua grozave erezii: nestorianismul si monofizismul, care se contrazic una pe alta. În schimb, dupa dreptate, Sfintii Parinti au formulat antinomic adevarul dogmei care pentru rataciti este contradictie si nebunie, iar pentru noi adevar ce mântuieste: o singura Persoana în doua firi - Dumnezeu adevarat si Om adevarat.

Actualizând, întrebam pe „facatorii de basme”: a spus cumva Parintele Arsenie sa ne luam fara grija pasaport cu cip?? A spus ca nu are dreptate parintele Iustin?? Nicicând. Dimpotriva. Dar cei doi au gasit de cuviinta sa se exprime teologic, adica antinomic: se cuvine sa fim si nelinistiti si linistiti, în acelasi timp, sa avem si „nelinistea cea buna” si „pacea lui Hristos”. „Revolutia fara revolutie” înseamna mucenicie, rastignire continua alaturi si de dragul lui Hristos, este trairea si marturisirea Adevarului cu curaj si fara fanatism.

Sfintii Parinti, când tâlcuiesc Sfânta Evanghelie, ne deslusesc întelesurile faptelor Mântuitorului pentru viata fiecaruia dintre noi. Urmarind cu tristete si amaraciune disputele dintre frati si „interpretarile” unor laici, dar si ale unor purtatori de rasa, la adresa apelului parintelui Iustin, mi-a venit nesilit în minte episodul urmator din Sfânta Scriptura:

„Iar dupa ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învata, arhiereii si batrânii poporului si au zis: Cu ce putere faci acestea? Si cine Ti-a dat puterea aceasta? Raspunzând, Iisus le-a zis: Va voi întreba si Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veti spune, si Eu va voi spune voua cu ce putere fac acestea: 
Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni?
 Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-ati crezut lui? Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindca toti îl socotesc pe Ioan de proroc. Si raspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu stim. Zis-a lor si El: Nici Eu nu va spun cu ce putere fac acestea.” (Matei 21, 23-27)

Acesta este raspunsul, vrem sau nu vrem. Nu e rau sa întrebam - mai cu seama ca nimeni nu e infailibil, afara de Hristos -, dar e lucru satanicesc a te purta cu viclenie. (Si apoi, cum spunea cineva: „daca semnele stabilite de oameni sunt respectate, de ce semnele revelate de Dumnezeu sunt dezbatute si discutate?”) Cei ce asculta cuvântul si îl primesc se cade sa-i urmeze îndemnul, iar cei ce nu-l primesc sa aiba parte de urarea plina de pace a staretului: „Sa-i lumineze Dumnezeu!”.

Oare nu ardea în noi inima noastra când citeam cuvintele parintelui Iustin? „Fiecare este dator sa-si mântuiasca sufletul. Fiecare sa se intereseze si sa vada ca ne aflam în fata unui moment de cumpana în care ai de ales: sa-ti pierzi sufletul sau sa-ti salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat pâna acum, nu e târziu înca sa afle si sa se dumireasca. [...] Luptati pâna la capat! Nu va temeti! Asa cum a început crestinismul, asa va si sfârsi - în dureri si în suferinta. Pecetluiti crestinismul cu mucenicia voastra!”

Departe de mine gândul ca prin rândurile mele „iau apararea” în vreun fel Parintelui Staret Iustin. Stiu ca este Cine sa-l apere. Sunt doar cel mai mic frate al sau întru slujire si am gasit de cuviinta ca în acest mod sa-i pun metanie pâna la pamânt si sa-mi cer iertare pentru încetineala cu care am raspuns chemarii sale parintesti la Crucea muceniciei ce ne sta înainte. Ca un parinte adevarat, stiu ca ne va ierta pe noi cei mai tineri si ne va binecuvânta asa cum ne-a fagaduit.

pr. Ioan