Se spune că odată Bunul Dumnezeu împreună cu Sfântul Petru mergeau
pe pământ, ca să vadă cum o mai duc oamenii. Izbit de mulţimea
răutăţilor întâlnite în lume, Sfântul Petru zise către Domnul
Atotţiitorul:
- Doamne, pentru ce mai ţii lumea aceasta cu atâtea ticăloşii şi nu
o prefaci deodată în praf şi pulbere?!
- Cum să o pierd Petre, zise Dumnezeu. Mai sunt atâţia oameni buni
şi atâţia copilaşi nevinovaţi pe pământ. Cu ce sunt ei vinovaţi ca
să piară?
- Păi, pierde-i numai pe cei răi Doamne, căci s-au înmulţit şi fac
atâtea rele.
Deodată, Sfântul Petru, călcând într-un muşuroi de furnici, începu
să dea cu mâinile de sus în jos, omorând furnicile care-l înţepau.
- Ce faci Petre, zise Domnul?
- Omor furnicile, Doamne, căci mă ciupesc.
- Mare păcat faci cu ele, Petre! De ce nu le omori numai pe cele
care te înţeapă? Celelalte vezi bine că sunt nevinovate!
Şi
Sfântul Petru a înţeles atunci taina oamenilor, care nu e departe de
cea a furnicilor. Iată de ce nu pierde Dumnezeu lumea: pentru că mai
sunt oameni buni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu