N-AM TIMP

Era un creştin, care, ori de câte ori preotul îi făcea vreo chemare, răspundea la fel: "N-am timp, părinte...”

- Fiule, îi zicea părintele, de ce nu vii la biserică?

Iar el îi răspundea:

- N-am timp, părinte!

Altădată, părintele iar:

- De ce nu te spovedeşti şi nu te împărtăşeşti, fiule?

Şi el, la fel:

- N-am timp, părinte…

Şi a trecut, aşa, o vreme îndelungă, în care, omul nostru n-a avut timp deloc pentru sufletul său.

Într-o zi, părintele îl întâlni, trist şi necăjit, blestemându-şi viaţa, zicând:

- Toţi m-au părăsit - sunt un nenorocit!

Atunci părintele, cu glas blajin, i-a zis:

- Fiule, iată că toţi aceia pentru care ai avut timp, te-au părăsit acum... Află că singur Acela pentru care n-ai avut niciodată timp, te aşteaptă, încă, să vii…

- Şi unde l-aş putea găsi, părinte?

- Este Cel pe care L-ai uitat tu: Iisus Hristos - Cel pururea viu pe altarele tuturor bisericilor Lui…

Şi de atunci, omul acela a avut timp pentru Dumnezeu şi a aflat fericirea vieţii. 

 Preluare ..din Popas Duhovnicesc