15 iulie 2010

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Secu - Cipriota

Icoana Maicii Domnului numita "Cipriota", o icoana indeobste cunoscuta ca facatoare de minuni, este asezata in biserica cea mare din Manastirea Secu. Aflata la o distanta de numai 4 kilometri de soseaua Targu Neamt - Pipirig, la poalele Muntelui Vasan, avand infatisarea unei cetati medievale, cu ziduri groase si turnuri de aparare, Manastirea Secu este o vatra monahala de intensa traire duhovniceasca a carei vechime se ridica la aproape 500 de ani.
Primii sihastri de pe pamantul actual al manastirii apar in jurul anului 1500, ei asezandu-se pe valea pustie a parului Secu unde, in anul 1530 sau 1564, vor si infiinta Schitul Zosima. Abia in anul 1602, vornicul Nestor Ureche, tatal cronicarului Grigore Ureche, impreuna cu sotia sa, Mitrofana, ctitoresc manastirea de piatra, in forma de cetate, cu biserica cea mare, careia i-au pus drept hram Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul.
Manastirea Secu - Icoana Maicii
 Domnului Cipriota
"Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducatoare de ploi binecuvantate si protectoare ale manastirilor si familiilor credincioase. Fara indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor icoane" (Arhimandritul Ioanichie Balan).
Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Secu - Cipriota
Icoana Maicii Domnului Indrumatoarea - Hodighitira, cunoscuta si sub denumirea de "Cipriota" a fost daruita de catre domnitorul Vasile Lupu renumitului carturar al vremii, Sfantului mitropolit Varlaam al Moldovei, ca semn de pretuire deosebita, in anul 1647. Numele icoanei se trage de la faptul ca icoana este adusa de domnitor din Insula Cipru, unde este posibil sa fi fost pictata intre anii 1541-1546.
Manastirea Secu - Icoana Maicii
 Domnului Cipriota
Intre anii 1647-1718, icoana Maicii Domnului a stat in Biserica Sfantul Nicolae din Cetatea Neamtului, supusa canonic, din anul 1646, de catre acelasi domnitor, Manastirii Secu. Deoarece in anul 1718 Cetatea Neamtului a fost distrusa din ordinul turcilor, in vremea domnitorului Mihail Racovita, obiectele mai importante ale Bisericii Sfantul Nicolae au fost aduse la Manastirea Secu, printre ele aflandu-se si Icoana Maicii Domnului Cipriota.
Icoana Maicii Domnului a fost asezata in biserica Schitului Sfantul Nifon, unde a stat pana in anul 1758, cand aceasta este adusa in biserica cimitirului manastirii. Mult mai tarziu, abia in anul 1876, icoana va fi asezata in biserica cea mare, unde se afla si in prezent.
La data de 20 iulie 1879, icoana Maicii Domnului Cipriota a fost imbracata in argint de catre boierul Nicolae Albu si sotia sa Maria, din Piatra Neamt. Tot in aceasta perioada, icoana va primi si o strana de lemn, in care ea se afla asezata si astazi, lucrata din fier si lemn bogat ornamentat, in stil baroc.
Manastirea Secu - Icoana Maicii
 Domnului Cipriota
Cea mai importanta restaurare a icoanei a avut loc intre anii 2003-2005, cu binecuvantarea Preasfintitului Daniel, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Lucrarile au fost savarsite de catre un colectiv de restauratori din Atelierele de Restaurare-Conservare Patrimoniu, de la Manastirile Sucevita si Putna. Comisia hotaraste indepartarea definitiva a imbracamintei din argint, pentru o mai buna punere in valoare a acestei opere de arta liturgica.
In data de 26 august 2005, Icoana Maicii Domnului Cipriota a fost adusa in procesiune, de la Atelierele de Restaurare, de la Manastirea Putna, si pana in marea biserica a Manastirii Secu. Pelerinajul a fost unul insotit de mare bucurie, nenumarati crestini inchinandu-i-se.
La praznicele Maicii Domnului de peste an, cat si la hramul manastirii, icoana era impodobita cu salbe pe care erau cusute monede din aur si argint daruite de binecredinciosii crestini in semn de multumire pentru vindecarile si minunile savarsite prin rugaciune inaintea ei. Cu timpul, aceasta traditie s-a pierdut, insa nu si rugaciunile si cantarile de multumire.
Manastirea Secu - Moastele 
Sfantului Varlaam al Moldovei
Credinciosii din zona pastreaza din generatie in generatie traditia conform careia, cu ani in urma, icoana Maicii Domnului de la Manastirea Secu se schimba la fata. Uneori avea chipul mai deschis, iar alteori o gaseau cu chipul mai intunecat.
In biserica cea mare a Manastirii Secu se afla si Moastele Sfantului Ierarh Varlaam al Moldovei.
Sursa: CrestinOrtodox.ro

Niciun comentariu:

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ