17 mai 2010

RUGACIUNEA SF NECTARIE




Întâmplarea pe care v-o povestesc astăzi s-a întâmplat cu mai bine de 150 de ani în urmă, în Constantinopol. Aici trăia un om bun şi credincios, un neguţător pe nume Temistocle, care vindea în prăvălia lui tablouri şi rame de tot felul.

Într-o dimineaţă friguroasă de iarnă, pe drumul spre prăvălie, se întâlni cu Anastasie, un băieţel cuminte şi harnic, care lucra într-un atelier din apropiere. Copilul muncea fără altă plată în afara porţiei zilnice de mâncare, de aceea purta mereu haine vechi şi rupte, chiar şi pe ger cumplit, aşa cum era şi în dimineaţa aceea.

Aflând că merge la poştă să ducă o scrisoare, domnului Temistocle i se făcu milă de băiat şi îi spuse că o va duce el.

Pe drum, citind cu uimire că destinatarul acestei scrisori era Domnul Iisus Hristos din ceruri, domnul Temistocle deschise scrisoarea şi citi următoarele rânduri:

Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălţările de mi-au ieşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig, acum, iarna. M-am dus aseară la stapânul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă, parinţilor, să-mi trimită ei. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici şi n-am trimis maicii mele niciun bănuţ. Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind, s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău, Anastasie.

Profund impresionat de rugăciunea curată a copilului, negustorul cel milostiv a hotărât să îi trimită un pachet cu hăinuţe groase şi nişte bănuţi, alături de o carte poştală pe care a scris De la Hristos pentru Anastasie.

Cu greu poate fi descrisă bucuria lui Anastasie la primirea acestui răspuns. Dar cât de mult s-a bucurat şi domnul Temistocle! Îi era tare drag acest copil bun şi cuminte despre care nici nu bănuia că peste ani va deveni un mare sfânt, Sfântul Nectarie, făcătorul de minuni.

Iată, dragi copii, că nicio rugăciune, fie ea un gând, un cuvânt sau o scrisoare, nu rămâne neascultată şi fără de răspuns.

11 comentarii:

Unknown spunea...

Haina cea nouă


Un oarecare călugăr avea două haine, una nouă şi alta veche. Deci, a venit la el un sărac, în vreme de iarnă, cerşind o haină. Iar el i-a răspuns lui, zicând: „N-am nimic mai mult, decât aceasta." Iar săracul aştepta, plângând şi zicând: „Miluieşte-mă, că n-am ce purta." Apoi, milostivindu-se, călugărul a intrat în chilia sa şi, îmbrăcându-se cu haina cea mai nouă, i-a dat-o săracului pe cea veche. Iar după ce i-a dat-o, a gândit întru sine, zicând: „N-am slujit dragostea (milostenia) cea desăvârşită, oprind haina cea bună şi dând aceluia pe cea veche. Oare, nu pentru Hristos cerea el de la mine? Apoi, cum i-am dat eu lui Hristos cea mai proastă haină şi am oprit pentru mine pe cea mai bună? Fiindcă Hristos este mai bun decât toţi." Şi, chemând pe cel sărac, i-a zis: „Dă-mi mie haina pe care ţi-am dat-o, şi-ţi voi da ţie alta." Şi, luând-o de la el, s-a îmbrăcat cu ea şi i-a dat lui haina cea mai bună. Iar după ce a luat-o, săracul a vândut-o în cetate. Şi a ajuns haina aceea în mâinile unei femei. Deci, a mers călugărul în cetate, ca să-şi vândă munca sa şi a văzut haina sa, pe care o purta o femeie; şi a trecut odată, şi de două ori, acea femeie, pe la locul unde şedea călugărul, vânzându-şi rodul muncii lui, şi a cunoscut că a lui era haina pe care o dăduse săracului. Şi s-a mâhnit mult, de aceasta, călugărul, apoi, mergând la chilia sa, plângea, zicând: „Nici măcar acest dar pe care l-am făcut eu, nu este bine primit, înaintea lui Dumnezeu; mai bine ar fi fost, de n-aş fi dat-o. "Iar după ce s-a culcat şi a adormit, fiind aşa mâhnit, iată, a văzut în vis pe Iisus, purtându-i haina lui şi, cu iubirea Lui de oameni, îi zicea: „Frate, frate." Şi el I-a zis Lui: „Cine eşti Tu, Doamne?" Şi i-a grăit: „Eu sunt Iisus, priveşte-Mă." Deci, privindu-L, a văzut pe Iisus purtând haina aceea, pe care o dăduse săracului. Şi i s-a luminat chilia sa şi a auzit: „Oare această haină o cunoşti?" Iar el a zis: „Da, Doamne, a mea este."Apoi, i-a zis Hristos lui: „Nu te mâhni, nici nu te întrista, că atunci când, fratele aceluia, i-ai dat haina ta, Eu am luat-o." Şi s-a bucurat călugărul de purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Bălulescu iliana spunea...

DOAMNE AJUTA!

Anonim spunea...

Domane Sfinte Nesctarie in tine am toata speranta, NADEJDEA ajuta-mi petru gasirea unui loc de munca CINSTIT PENTRU FAMILIA SI COPILASII MEI DOAMNE AJUTA TUTROR .

Bălulescu iliana spunea...

SFINTE NECTARIE AJUTA-NE PE TOTI CEI CE NE RUGAM LA TINE...

Anonim spunea...

Sf Nectarie ajuta-ma te rog din tot sufletul sa-mi gasesc un loc de munca ,ajuta-ma.

Anonim spunea...

Sf Nectarie ajuta-ma sa-mi gasesc un loc de munca ,ajuta-ma . Doamne ajutane! IOAN

Anonim spunea...

Sfinte Nectarie, te rog, ajuta-l pe fiul meu sa gaseasca un loc de munca. Multumesc Doamne.

Anonim spunea...

Sfinte Nectarie ajuta-ma te rog si pe mine si pe fratii mei sa ne gasim un loc de munca si ai grija de toata familia mea. Multumescu-ti Doamne pentru tot ceea ce faci pentru noi!

Unknown spunea...

Sfinte Nectarie ajuta-ma te rog sa-mi gasesc un loc de munca si ai grija de familia mea!!! Iti multumesc Doamne pentru tot ce faci pentru familia mea

Unknown spunea...

Sfinte Nectarie ajuta-ma te rog sa-mi gasesc un loc de munca si ai grija de familia mea!!! Iti multumesc Doamne pentru tot ce faci pentru familia mea

Anonim spunea...

Sfantule Nectarie vino in viata mea si ajuta-ma sa-mi gasesc un loc de munca stabil,indreapta-ma spre locuri potrivite cu oameni buni si blanzi , fii ghidul meu,! a-ti multumesc ,amin.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ