DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

27 mai 2010

Înfruntând ploaia


Înfruntând ploaia

Un om credincios şi bogat, dar singur, fiind aproape de ceasul plecării la Domnul, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii răposatului, se furişau şi plecau acasă. La cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că aceşti doi prieteni au împărţit între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră! Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...

Mulţi chemaţi, puţini aleşi.
Doamne, facă-se voia Ta!


Un mirean, întâlnind un călugăr îmbunătăţit, l-a întrebat:
- Cum e, Părinte, cu bunătatea lui Dumnezeu? Că eu ţin toate posturile şi mă rog să mă ajute, dar n-am prea primit răspuns la dorinţele mele...
Bătrânul l-a privit lung, căutând să-i priceapă cât mai bine frământările, apoi i-a răspuns:
- Era odată un om care avea mulţi copii. El era tare înţelept şi le săvârşea pe toate cu multă chibzuinţă. Şi iată că într-o zi a plecat cu copiii în oraş, iar aceştia, văzând o librărie cu jucării, se rugară de el să-i lase să intre înăuntru. Atât i-a trebuit bietului om! Fiecăruia îi străluceau ochii după ceva - unul voia un pistol cu bile, altul o sabie de plastic, altul o jucărie hidoasă cu coarne şi codiţă...şi tot aşa. Copiii se rugau de el să le cumpere ceea ce-şi doreau, dar tatăl n-a voit nicidecum, cu toate că-i iubea. La grea încercare îi era sufletul! Dar după câteva clipe i-a luat pe copii şi, ieşind din librărie, s-a îndreptat spre o brutărie, unde a chibzuit el că va cheltui mai înţelept banii pe care îi avea, astfel încât să-i împace pe fiecare.
Mireanul, neînţelegând tot talcul poveştii, zise cu seninătate:
- Drept a hotărât acel om, căci jucăriile acelea erau periculoase şi, în joaca lor, bieţii copilaşi se puteau răni!
Atunci călugărul, pe acelaşi ton blând, încuviinţând remarca nefericitului, zise:
- Aşa e şi cu Bunul Dumnezeu, Care ne iubeşte pe toţi ca pe copiii Lui: ne dă ceea ce este bun şi potrivit pentru noi, nu neapărat ceea ce cerem. Omul, în nepriceperea lui, grabnic se sminteşte şi nu ştie întotdeauna ce să ceară lui Dumnezeu. De aceea, Sf. Scriptura ne învaţă să ne rugăm Domnului mai degrabă aşa:
"Doamne, facă-se voia Ta!"
Atunci mireanul, pricepând tot talcul poveştii, străluminat în mintea şi în inima lui, mulţumi călugărului şi plecă de acolo eliberat parcă de o mare povară sufletească.
O gură şi două urechi


Un copil se duse în vacanţă la bunici, la ţară. Băiatul era la vârsta întrebărilor care încep cu "de ce?". Pentru tot ce vedea în ograda bunicilor cerea o explicaţie: "De ce câinele latră când intră cineva pe poartă, de ce găinile cotcodăcesc când se ouă, de ce bunica taie mămăliga cu aţa…" şi întrebările veneau una după alta.
Bunicii erau tare bucuroşi că au un nepot aşa de isteţ.
Într-o dimineaţă, după ce se spălă pe faţă, copilul se uită în oglindă şi îşi întrebă bunica:
- Mamaie, de ce avem două urechi şi o singură gură?
Femeia îi răspunse într-o doară:
- Pentru că aşa ne-a făcut Dumnezeu!
- Păi de ce ne-a făcut aşa? veni repede întrebarea.
- Nu ştiu, se dădu bunica bătută. Du-te şi întreabă-l pe tataia.
Bătrânul îşi luă nepotul pe genunchi şi-i zise:
- Avem două urechi şi o singură gură, ca să ascultăm mai mult şi să vorbim mai puţin.
Copilului i-a plăcut se pare răspunsul, pentru că n-a mai pus nicio întrebare după aceea.
  
Oare toţi oamenii au două urechi şi o singură gură? Se pare că nu, judecând după comportare, căci cei mai mulţi nu aud nimic, când li se vorbeşte despre mântuirea sufletului, în schimb sunt aşa de vorbăreţi acolo unde se spun bancuri, glume proaste şi tot felul de vorbe deşarte, uitând "pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii (Matei 12,36).
  PRELUARE DIN POPAS DUHOVNICESC

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV