| Înfruntând ploaia | ||
Un om credincios şi bogat, dar singur, fiind
aproape de ceasul plecării la Domnul, zise că dorinţa lui de
pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l
întovărăşească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul
înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii răposatului, se
furişau şi plecau acasă. La cimitir ajunseră numai doi, care avuseră
puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că
el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să
meargă până la groapă. Aşa că aceşti doi prieteni au împărţit între
ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră! Ea cheamă la
moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează
acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia
încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd
curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...
Mulţi chemaţi, puţini aleşi.
|
||
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu