DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

17 mai 2010

Răspunsuri la întrebări








Poate fi văzut trupul, sufletul şi duhul ca o imagine, ca o icoană a Sfintei Treimi, un
chip?
Omul poate zice multe, dar nu cred că e cazul să facem astfel de apropieri.
Este adevărat că la un Sfânt Sinod Ecumenic s-a votat la o diferenţă de un vot că nu
există reîncarnare?
Ceea ce ştiu eu e că la sinodul al V-lea ecumenic a fost condamnat şi Origen pentru ideile
acestea de reincarnare. Acestea cred că sunt nişte speculaţii ale celor care vor să susţină ideea
acesta a reîncarnării.
Poate fi privit sufletul ca fiind partea întrupată a duhului?
Cred că nu pentru că şi sufletul şi duhul sunt nemateriale, adică sunt noţiuni care prezintă
imaterialitatea şi atunci n-ai de ce să zici că sufletul este întruparea duhului, adică ceva
nematerial este întruparea a ceea ce este tot nematerial. Nu cred că e corectă ideea aceasta.
Faptul că la moartea unui om în popor se spune că şi-a dat duhul vorbeşte despre
existenţa duhului la om. Duhul este perceput aici şi ca suflet.
Ca suflet, da. Şi-a dat duhul, adică s-a sfârşit din viaţa aceasta pământească. Şi Domnul
Hristos a zis: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu”. Sau Sfântul Ştefan: „Doamne,
Iisuse primeşte duhul Meu”. V-am spus că chestiunea e de noţiune, nu-i o chestiune care
precizează că aici e duhul, acolo-i sufletul. „Primeşte duhul meu” sau „primeşte sufletul meu” e
acelaşi lucru.
De ce greco-catolicii spun Sfântul Spirit în loc de Sfântul Duh?
Ei au trebuit să-şi facă cumva nişte situaţii ca să se separeu de ortodocşi. Ei se consideră
catolici, şi atunci au vrut să înlăture ceea ce aduce aminte de slavi, de cuvinte care nu-s de origine
latină. Şi atunci au ajuns la concluzia să nu mai zică: „Doamne miluieşte-ne”, care provine de la
slavi, ci să zică: „Doamne îndură-Te spre noi”. Sau să nu zică Sfântul Duh care e de origine
slavă, ci să zică Sfântul Spirit că-i de origine latină. Şi au introdus lucrurile acestea pentru ca
totuşi să se separe cu ceva, pentru că altfel nu s-ar fi separat cu nimic. Dacă te duci într-o biserică
greco-catolică la Liturghie e exact ca Liturghia noastră pentru că-i toţ:t a Sfântului Ioan Gură de
Aur liturghia, slujba e aceeaşi, numai că auzi: „Doamne îndură-Te spre noi” în loc de: „Doamne
miluieşte”, şi auzi: „Spiritului Sfânt” în loc de: „Duhului Sfânt”. Ei au avut o tendinţă din aceasta
de latinizare. Ştiţi de Şcoala Ardeleană cu Timotei Cipariu, cu Gheorghe Şincai, cu Petru Maior
şi alţii care au vrut să introducă forţat cuvinte latineşti în slujbele bisericeşti. De exemplu, ei nu
zic Fecioară, ci zic Vergură. Profesorul Ghibu a făcut un fel de pamflet în legătură cu tendinţa
aceasta de latinizare şi zicea că cei de la Blaj, respectiv greco-catolicii, au avut tendinţa aceasta.
De exemplu, cum zicem noi troparul: „Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase
Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi mărirea Ta, pe cât li se putea, strălucească şi nouă,
păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu,
Dătătorule de lumină, mărire Ţie!”. Zicea Ghibu că ei au tendinţa aceasta să zică în loc de:
„Schimbatu-Te-ai la Faţă” – „Transfiguratu-Te-ai la fizionomie, Hristoase Dumnezeul nostru,
arătând discipolilor Tăi, gloria Ta pe cât le era lor cu posibilitate”. Acestea sunt, aşa, lucruri de a
scoate în evidenţă o tendinţă care nu-i firească, dar nu s-a ajuns chiar până acolo.
Dacă omul este format din trup şi suflet, înainte de Domnul Iisus Hristos a fost Duhul
Sfânt sau n-a fost? Că Domnul Iisus Hristos a zis ucenicilor: „Luaţi Duh Sfânt”.
Duhul Sfânt de care a zis domnul Hristos: „Luaţi Duh Sfânt” e altceva decât duhul ca
parte componentă a omului. E vorba de Persoana a treia a Sfintei Treimi, de harul care se
primeşte de la Duhul Sfânt prin puterea Duhului Sfânt: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta
păcatele vor fi iertate…” sau le-a spus ucenicilor: „Va veni Duhul Sfânt şi Acela vă va învăţa pe
voi toate” sau „Voi trimite pe Duhul Sfânt, Acela pe Mine Mă va preamări”. Deci, e vorba de o
persoană, Persoană a Sfintei treimi, care vine peste ucenicii Mântuitorului, peste cei credincioşi,
nu numai peste ucenicii cei 12 şi cei 70, ci peste toţi ucenicii şi toţi creştinii sunt şi ucenici sau
numai în măsura în care sunt şi ucenici, sunt creştini.
Domnul Hristos a avut, deci, în vedere pe Duhul Sfânt ca a treia Persoană a Sfintei
Treimi, nu ca parte componentă a omului.
Când mergem la mănăstire sau la Sfinte Moaşte sau la biserici şi reuşim să ne rupem
de noi, să ne unim într-adevăr cu Biserica, cu slujba, apare un moment de bucurie. Acel
moment de bucurie, care mă face să lăcrimez poate, e pe bază emotivă sau este o mişcare a
sufletului.
Poate să fie şi o mişcare a sufletului, o mişcare de la Duhul Sfânt, pentru că Duhul Sfânt
are ca roadă şi bucuria. Sfântul Apostol Pavel spune: „Roada Duhului este dragostea, bucuria,
pacea, îndelungă răbdarea…” şi celelalte, dar poate să fie şi o emoţie personală. Sunt unii
oameni care sunt mai predispuşi la emotivitate şi pot să fie şi lucruri fireşti pe care omul le poate
interpreta într-un fel sau altul. Asta depinde de cel care simte ceea ce simte în faţa lucrurilor
dumnezeieşti, fie că sunt sfinte moaşte, fie că sunt icoane, fie că sunt alte lucruri pe care le
binecuvântează Dumnezeu, cum este, de exemplu, untdelemnul sfinţit la Maslu sau apa sfinţită la
Sfeştanie. Toate acestea creează o atmosferă de bucurie în care intră omul în măsura în care este
şi el deschis spre bucurie. Nu s-ar putea spune că în cazul cutare a fost sigur lucrarea Duhului
Sfânt, în cazul cutare a fost o lucrare firească, nu asta este important. Important este că „toată
darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este”, pogorând de la Părintele luminilor. Deci, întrun
fel, orice lucru pozitiv tot de la Dumnezeu porneşte.
În ce constă purgatoriul, dacă există?
La noi, la ortodocşi, nu există noţiunea de purgator. Ce înseamnă purgator? Purgo,
purgare în limba latină înseamnă a curăţa, foc curăţitor. Credinţa catolică e întemeiată indirect pe
mărturii ale Scripturii, căci nu există nicăieri în Scriptură o afirmaţie clară în sensul că există trei
locuri de petrecere a sufletelor după moarte: rai, iad şi purgator. Purgatorul ca noţiune de a
curăţa sufletul, ca foc ispăşitor în concepţia ortodoxă nu există. Ci există concepţia că omul dacă
e vrednic de rai, merge în rai, dacă e vrednic de iad merge în iad, dar până la judecata de apoi
există posibilitatea ca din iad să fie scos şi dus în rai. De exemplu, noi avem o rugăciune care se
cântă la slujba de înmormântare, care zice aşa: „Pe o dumnezeire în trei străluciri cu bună
credinţă să o lăudăm, strigând: Sfânt eşti Părinte cel fără de început, Fiule Cel împreună fără de
început şi Duhule cel dumnezeiesc, luminează-ne pe noi care cu credinţă slujim Ţie şi ne scoate
din focul cel de veci”. Ce însemnă: „…şi ne scoate din focul cel de veci”? Că dacă suntem în
focul cel de veci să nu mai fim şi dacă nu suntem să n-ajungem acolo. Asta-i concepţia ortodoxă,
şi anume: din iad poate fi scos omul prin rugăciunile Bisericii şi prin milosteniile care se fac
pentru el, dar el personal nu poate să iasă de acolo de unde a ajuns, de unde e vrednic să fie. Cât
priveşte chestiunea aceasta a ispăşirii, Dumnezeu nu-i cere niciodată omului nişte lucruri
ispăşitoare. Jertfa Domnului Hristos ajunge pentru ispăşire. Omul şi aşa nu are posibilitate de
ispăşire. Iar curăţirea aceasta, focul acesta ispăşitor în concepţia ortodoxă nu există, ci există
numai - să zicem aşa – foc pedepsitor care, până la urmă, nu înseamnă pur şi simplu foc, ci
înseamnă chin sufletesc, înseamnă orice care arată că omul nu şi-a împlinit datoriile aici pe
pământ. Am mai putea zice că dacă nu există un purgator dincolo de lumea asta, există un
purgator în lumea asta: necazurile care vin peste oameni îi curăţă de multe ori de zgura păcatelor

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV