Se povesteste că demult, demult trăia un morar ce mânca la o masă o turtă cât roata morii de mare şi tot nu se mai sătura. Intr-o zi la acest morar veni Sfintul Petru cu un ucenic de-al lui, cu doi saci de grâu să-i macine.
Era aproape ora mesei când se termina cu măcinatul grâului şi morarul cu coptul turtei pe care o mânca la prinz. Când moşul luă turta din vatră, Sfintul îi zise:
-Moşule, dă-mi şi mie o bucată de turtă!
-De unde să-ţi dau şi ţie, dacă mie singur nu-mi ajunge?
-Nu te îndoi, moşule, că iţi va ajunge!
Luă Sfântul Petru turta, pe care i-o dădu moşul, o taie în bucăţi şi începu a o împărţi oamenilor de la moară, apoi luă şi el o bucata dându-i moşului bucata ce ramase.
Morarul se posomorâse: vedea el bine ca va rămîne flămând! Dar, minune! Mâncând bucata de turta, se sătură mai bine decit atunci cînd mînca o turtă întreagă.
-Cum se face că acum m-am săturat cu o bucăţică? Îl întrebă pe Sfintul Petru. Eu nu pot pricepe asta!
-Înainte nu te săturai pentru că mâncai singur. Acum, când ai împărţit şi altora, ţi-a dat Dumnezeu saţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu