15 august 2022

MINUNI ÎNTÂMPLATE LA ADORMIREA MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


...După ce Maica Domnului şi-a dat preacuratul ei suflet, dumnezeiești apostoli, au început să audă mii şi milioane de cântări îngereşti în văzduh, care lăudau şi cântau cântări.
Şi au început a cânta şi ei, ca şi îngerii din văzduh.
Şi luând patul acela cu preacuratul şi Preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, au început să călătorească spre Ghetsimani, ca să-l ducă acolo, să-l puie în mormânt.
Mergând ei astfel şi auzindu-se cântările şi simţindu-se mireasma preasfântului trup umplând locurile pe unde treceau de bună-mireasmă, s-a trezit zavistia mai marilor iudeilor; şi unii dintre ei s-a dus cu mare îndrăzneală să dea jos de pe umerii apostolilor patul preasfânt.
Ba unul dintre ei a îndrăznit chiar să se apropie şi să puie mâinile și să tragă de preasfântul pat.
Toţi cei care voiau să dea jos năsălia de pe umerii celor care o duceau au orbit şi nu mai vedeau nici de unde au venit şi nici unde mergeau!
Iar celui care a îndrăznit – un evreu din mai mari fariseilor, numit Antonie, a vrut să se atingă de acea preacurată năsălie pe care se afla preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, și să-l doboare .
Îndată i s-au tăiat lui mâinile , cu o sabie de foc îngerească nevăzută,
amândouă braţele, rămânând lipite de năsălie, iar el a căzut jos leşinat şi aproape mort.

Şi cerea iertare Maicii lui Dumnezeu şi cei orbiţi, şi cel căruia i se tăiaseră mâinile.

Şi atunci, dumnezeiescul apostol Petru, luând de pe pieptul Maicii Domnului, de pe năsălie, ramura de finic pe care i-o adusese Arhanghelul Gavriil din cer, a pus-o pe ochii celor orbiţi şi deodată s-au făcut sănătoşi, şi atingând cu ea mâinile celui căruia i-au fost tăiate de îngerul nevăzut, s-au prins înapoi!

Şi aşa s-au săvârşit minunile preaslăvite ale Maicii Domnului la sfântă adormirea sa.

Aceasta i-a făcut pe toţi să strige într-un glas: .
...„Mare este Dumnezeu Iisus Hristos şi mare este Prea Curata Lui Maică, Prea Sfânta Fecioară Maria!”.

Toți ce au greșit, căindu-se ei de greşeala lor cereu iertare, și Maica milostivirii, pentru păcatul lor, îi iertase pe toţi şi le dăduse vindecare.
( Pr. Cleopa, Predică la Adormirea Maicii Domnului)

Rugăciune la icoana Maicii
Domnului Alină sufletele
necăjite

Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa Ta din Betania, Te impor, roagă-Te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).
Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele Tale.”
Cântare cu cucernicie, pentru Preacinstita Ta Adormire, aducem Ție Nascatoare de Dumnezeu. Iar Tu, ca ceea ce ai biruință peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzește pe noi, ca să-ți cântăm Tie:

Bucura-te, ceea ce ești plină de har, care întru Adormirea Ta, nu ne lași pe noi!'

Aliluia-Amin!

Niciun comentariu:

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ