24 februarie 2020

NUMAI FAPTA MÂNTUIEȘTE!


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



De Preot Sorin Croitoru
"Calea către iad este pardosită cu bune intenții" (proverb)

Fapta bună mântuiește,
Nu intenția de-a face;
Nu primește loc în ceruri
Cel ce în visare zace..

Nu se cucerește Raiul
Cu "Aș vrea, dar azi nu pot..",
Gândul nu se socotește
Faptă, după cum socot!

Da, intenția-i motivul
Ce urnește spre lucrare,
Însă de lipsește fapta..
Nici o importanță n-are.

Toți am auzit zicala
Că "intenția contează",
Dar aceasta-i pentru omul
Care fapta o lucrează

Și dorind să se implice,
Se întâmplă să nu poată,
Nu e pentru omul care
Nu ajută niciodată!

Fiți atenți, deci, la proverbe,
Căci sunt toate foarte bune,
De vom căuta în ele
Miezul plin de-nțelepciune..

Dacă ne ascundem lenea
Și greșit le folosim,
Nu scăpăm de chinul veșnic..
Oricâte proverbe știm!

Niciun comentariu:

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ