DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

28 august 2012

SLUJBA ÎNMORMÂNTARII SAU PROHODIREA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




1. DE CE TRUPUL MORTULUI E ADUS LA BISERICA, ÎNAINTE DE A FI ÎNMORMÂNTAT, SI AICI I SE FACE SLUJBA ÎNMORMÂNTARII?

Pentru ca aici mortul se afla pentru cea din urma oara în mijlocul parohiei sau a obstei crestine în care a trait. El îsi ia acum ramas bun nu numai de la cei ramasi în viata,
ci si de la locasul sfânt unde a luat parte la sfintele slujbe, unde a fost botezat, cununat si împartasit. Si dupa cum în biserica a primit îmbisericirea si botezul, adica începutul vietii sale în Hristos, se cuvine ca tot aici sa i se faca si cea din urma slujba, aceea care binecuvinteaza sfârsitul vietii sale pamântesti si intrarea pe poarta vesniciei (Inv. Cred. Ort. a. 1952, pg. 365).

2. SLUJBA ÎNMORMÂNTARII ESTE OARE ACEEASI PENTRU TOTI MORTII?

Nu! Biserica a întocmit patru rânduieli deosebite ale slujbei înmormântarii: una pentru credinciosii laici sau mireni în vârsta; a doua pentru pruncii si copiii pâna la sapte ani; a treia, pentru diaconii sipreotii de mir si a patra pentru calugari si arhierei (Inv. Cred. Ort. a. 1952, pg. 365).

3. CE ÎNSEMNATATE ARE SLUJBA ÎNMORMÂNTARII?

Prin aceasta slujba care se savârseste pentru ultima data, Sf. Biserica, prin gura Preotilor si a cântaretilor sai, ca o maica iubitoare de fii, mijloceste iertare pentru pacatele savârsite în aceasta viata si îndurare de la Dumnezeu, pentru fiul sau fiica sa duhovniceasca, iar prin glasul duios al cântarilor sale, repausatul implora pe cei vii care au ramas în urma, sa nu-l dea uitarii si sa se straduiasca, prin jertfa dragostei lor, sa-i completeze lipsurile cu care el a plecat din aceasta viata.

4. CARE ESTE PARTEA CEA MAI DE SEAMA DIN SLUJBA ÎNMORMÂNTARII CREDINCIOSILOR?

Partea cea mai de seama din slujba înmormântarii credinciosilor este molitva de dezlegare („Dumnezeul duhurilor si a tot trupul"), urmata de rugaciunea de iertare, rostite de Preot. în acestea, Preotul roaga pe Dumnezeu sa dezlege sufletul celui raposat de orice blestem sau afurisenie, sa-i ierte tot pacatul sufletesc si trupesc, ca sufletul lui sa se odihneasca împreuna cu dreptii, iar trupul sa se dea înapoi firii, desfacându-se în cele din care a fost alcatuit (înv.Cred. Ort. a. 1952, pg. 366).

5. CE ÎNSEMNATATE AU CITIREA RUGACIUNILOR DE DEZLEGARE SI IERTARE?

Prin citire de catre Preot a rugaciunilor de dezlegare si iertare, se cere de la Dumnezeu ca sa dezlege de orice blestem si afurisenie si sa ierte sufletul repausatului care a murit spovedit si iertat cu cei împricinati, dar care din uitare sî slabiciune omeneasca a ramas cu pacate nedezlegate si neiertate, si ca nu cumva din aceasta cauza sa fie retinut de puterile cele cumplite ale întunericului, ce pazesc cu strasnicie calea sufletelor ce se înalta la cer.

6. CE ÎNSEAMNA SARUTAREA CEA MAI DE PE URMA PE CARE RUDELE, PRIETENII SI CUNOSCUTII O DAU MORTULUI?

Aceasta este pecetea dragostei si a unirii, ce leaga pe cei vii cu cei morti si totodata semnul iertarii si al împacarii prin care ne luam ramas bun de la cel ce pleaca dintre noi (Sim. Tcs. „Dcsp. sfârsitul nostru", cap. 367-368). De aceea în timpul acesta se cânta frumoasele si înduiosatoarele podobii: „Veniti fratilor, sa dam mortului sarutarea cea mai de pe urma..." si celelalte, în care Biserica ne zugraveste din nou piericiunea si vremelnicia vietii pamântesti, ne aminteste ca toti vom muri si ne îndeamna sa ne rugam cu. totii pentru iertarea si odihna celui raposat (înv. Cred. Ort. a. 1952, pg. 366).

7. PENTRU CE SE DA REPAUSATULUI SARUTAREA CEA MAI DE PE URMA?

Prin sarutarea cea mai de pe urma ce o dam trupului neînsufletit, noi aratam ca îl cinstim ca pe un locas al Preasfântului Duh, în care se odihneste ca într-un chivot sfânt, Hristos Euharistie, cu care el s-a împartasit cu putin mai înainte de a pleca din aceasta lume. Prezenta celor vii lânga trupul celui repausat, ne arata unirea Bisericii Triumfatoare cu Biserica Luptatoare sub Hristos Dumnezeu-Omul. Toate acestea ne graiesc tainic, dar puternic, cum ca odata cu moartea noi nu ne despartim unii de altii, si ca avem sa ne adunam cu totii pe vecie, în casa Tatalui Ceresc (Ioan 14, 2, 3; 2 Cor. 5, 1-10; Ape. 4; 5; 19; 20, 4-6; 21).

8. CU CE SE ÎNCHEIE SLUJBA ÎMORMANTARII?

Dupa sarutare se zice ectenia mortilor si finalul. Preotul rosteste aceste cuvinte: „Vesnica pomenire, vrednicule de fericire si pururea pomenite, fratele nostru", dupa care se cânta de trei ori: „Vesnica pomenire", ori: „întru fericita adormire, vesnica odihna da, Doamne, adormitului robului Tau (N.) si îi fa lui vesnica'pomenire", dupa care cântaretii cânta: „Vesnica pomenire" de trei ori.

9. CE ÎNSEAMNA „VESNICA POMENIRE", CARE SE CÂNTA MORTULUI LA SFÂRSITUL SLUJBEI ÎNMORMÂNTARII, LA PUNEREA ÎN MORMÂNT SI LA PARASTASE?

Prin aceasta ne rugam lui Dumnezeu ca, pe de o parte, El sa-si aduca pururea aminte de cel mort, iar pe de alta, noi cei vii sa pastram o neîntrerupta aducere aminte de dânsul, sa nu-l lasam în uitare, ci sa-l pomenim totdeauna, rugându-ne pentru dânsul (înv. Cred. Ort: a. 1952, pg. 366).

10. SE FACE VREO ABATERE DE LA RÂNDUIALA OBISNUITA A SLUJBEI ÎNMORMÂNTARII, ÎN VREUN TIMP AL ANULUI?

Da, si anume în Saptamâna luminata, adica între Duminica învierii si Duminica Tomii. Iata ce ne învata despre aceasta cartea de slujba: „Stiut sa fie ca, de va raposa vreunul din crestini de Sfintele Pasti sau în orice zi din Saptamâna luminata pâna la Duminica Tomii, nu cântam slujba înmormântarii stiute, pentru marirea si cinstirea sarbatorii învierii si pentru ca acestea sunt zile de bucurie si de veselie, iara nu de jale si de plângere. Si toti câti murim întru nadejdea învierii si a vietii celei vesnice, întru Hristos înviem" (Moiitfcinic). De aceea, pentru ca bucuria învierii sa nu fie întunecata sau umbrita de jalea si durerea pentru cei morti, din zilele obisnuite, preotul slujeste în asemenea cazuri îmbracat în vesminte luminate (albe), iar Slujba înmormântarii din aceste zile e alcatuita aproape numai din cântarile învierii. Din Slujba obisnuita a înmormântarii se pastreaza numai ectenia pentru morti, condacul Cu sfintii odihneste, Hristoase..." si rugaciunile de dezlegare si iertare („Dumnezeul duhurilor..." si celelalte) (înv. Cred. Ort. a. 1952, pg. 367).

COBORÂREA ÎN MORMÂNT
A REPAUSATULUI SI PECETLUIREA MORMÂNTULUI

1. CE SE FACE CU TRUPUL REPAUSATULUI DUPA TERMINAREA PROHODIRII?

Dupa terminare slujbei de înmormântare din Biserica, sicriul cu trupul neînsufletit este coborât pe nasalie si cu picioarele înainte este scos afara si convoiul funebru se
îndreapta spre cimitir, cântându-se cu glas duios cântarea: „Sfinte Dumnezeule...".

2. CE RUGACIUNI SE ROSTESC LA MORMÂNT?

Când trupul repausatului a fost adus aici, Preotul face o slujba scurta numita „panahida", rostind: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru... Cu duhurile dreptilor... întru odihna Ta, Doamne... Marire... Tu esti Dumnezeu, Care Te-ai pogorât în iad... Si acum... Una Curata si Preanevinova-ta Fecioara...". Apoi, zice ectenia pentru cei morti: „Miluieste-ne pe noi Dumnezeule, dupa mare, mila Ta..." în care se cere ca Dumnezeu sa odihneasca sufletul celui repausat, în loc luminat, în loc cu verdeata, în loc de odihna, de unde a fugit durerea, întristarea si suspinarea si sa-i ierte toata greseala ce a gresit cu cuvântul, cu lucrul, cu gândul, si asa mai departe. Dupa toate acestea se face otpustul (încheierea), cerând de la Dumnezeu, ca sufletul repausatului mutat de la noi în corturile dreptilor sa-l aseze, în sanurile lui Avraam sa-l odihneasca, cu dreptii sa-l numere; iar pe noi sa ne miluiasca, ca un Bun si de oameni Iubitor...

3. DUPA CE SE OFICIAZA ACEASTA SLUJBA MICA, CE SE FACE MAI APOI CU TRUPUL NEÎNSUFLETIT?

Dupa toate acestea trupul repausatului este coborât în mormânt, iar Preotul luând putina tarâna cu lopata, arunca crucis deasupra trupului, zicând: „Al Domnului este pamântul si plinirea lui, lumea si toti cei ce locuiesc într-însa", prin aceasta reamintind tuturor de împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu de la facerea lumii, ca: „Pamânt esti si în pamânt te vei întoarce" (Fac. 3,19), contra datinilor pagâne care în loc de asi înmormânta mortii, îi ardeau. Dupa aceea, Preotul toarna în mormânt, peste trupul neînsufletit al repausatului untdelemn din candela, cenusa cu tamâie din cadelnita si vin, zis „paus". Apoi groparii aseaza capacul sicriului deasupra repausatului din sicriu, si se acopera groapa cu pamânt dupa datina, zicân-du-se troparele: „Cu duhurile dreptilor celor ce s-au savârsit..." si se încheie cu otpustul: „Marire lui Dumnezeu, Care asa a binevoit...".

4. CE ÎNSEMNATATE AU UNTDELEMNUL, CENUSA SI VINUL TURNATE PESTE TRUPUL NEÎNSUFLETIT?

Untdelemnul turnat peste repausat ne reaminteste ca el a terminat lupta cea buna si ca a ramas în Arborele Iisus Hristos, ca s-a nutrit din untdelemnul Darului Dumnezeiesc. Cenusa varsata din cadelnita peste repausat arata ca, adevarate sunt cuvintele Sfintei Scripturi: „Eu sunt tarâna, pulbere si cenusa" (Fac. 18, 27). Vinul, zis „paus" (înrudire...cel înrudit...) este o icoana, un simbol al Sângelui Domnului nostru Iisus Hristos. Precum grâul, pâinea, (nesfintite) simbolizeaza Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, asa si paosul simbolizeaza Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

5. CUM SE PECETLUIESTE GROAPA?

Dupa ce s-au facut toate cele cuvenite si sa pus capacul la sicriu batându-se în cuie, mai înainte de a se acoperi cu pamânt, preotul pecetluieste groapa, luând cu o lopata tarâna din peretii ei, de la cap, de la picioare, din dreapta si din stânga, rostind solemn: „Se pecetluieste groapa robului lui Dumnezeu (N.) pâna la a doua venire: în numele Tatalui. Amin. Si a Fiului. Amin. Si a Duhului Sfânt. Amin. Acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. Dupa savârsirea acestor rânduieli, groparii îsi iau darul dat de rudele repausatului si astupa cu pamânt groapa. Toata lumea adunata face câte 12 metanii, zicând: „Dumnezeu sa-l ierte" (Molitfelnic).

6. CE ÎNSEMNATATE ARE GUSTAREA DIN COLIVA DE GRÂU SI DIN VIN?

Dupa datina veche, noi la înmormântare ne împartasim din coliva si din vin (paos), ca fii ai Bisericii si membre ale lui Hristos. Prin aceasta gustare noi adeverim tainic legatura noastra ca neam crestinesc, ca semintie aleasa, rascumparata de Domnul nostru Iisus Hristos, prin Sângele sau varsat pe Cruce. Cu gândul la credinciosia lor, la multele si marele minuni savârsite de Mântuitorul prin Dumnezeiescul Sau Trup si Sânge, s-a turnat si se toarna paosul (vinul) la sfârsitul înmormântarii pe piepturile binecredinciosilor repausati, în dorinta de a fi toti, pentru totdeauna, Trupul lui Hristos si Biserica Lui Triumfatoare. De aceea, la binecuvântarea colivei de catre Preot si anume când se cânta „Vesnica pomenire", rudele si prietenii mortului ridica tava (farfuria) cu coliva, leganând-o pe mâini, în semn de comuniune sau legatura cu repausatul.

7. CE SUNT MORMINTELE SI CIMITIRELE SI CE ROST AU ELE PENTRU NOI CRESTINII?

Mormintele si cimitirele sunt locuri de odihna si liniste în care asezam trupurile mortilor nostri, în asteptarea învierii si a judecatii de apoi. Desi plecati dintre noi, mortii ramân astfel mai departe lânga noi, prin osemintele lor. Mormintele lor pastreaza vie în sufletele noastre amintirea celor ce dorm în ele si legatura nevazuta cu el. Totodata ele tin treaz în noi gândul la moarte si ne îndeamna sa ne pregatim pentru ea. Privind mormintele - zice SF. IOAN GURA DE AUR - daca sufletul dormiteaza, tresare îndata, iar de este treaz si vrednic, se face si mai vrednic... Vederea mormintelor îmboldeste pe fiecare dintre noi sa cugete, fara voia lui, asupra sfârsitului nostru propriu, iar cine va lua în sine aceasta încredintare, nu se va lasa pe sine lesne în mrejele pacatului. Pentru aceasta un întelept dadea sfatul ce zice: „în tot ce veti spune, cugetati la clipele cele de pe urma si niciodata nu veti pacatui" („Talmaciri alese" Sf. Ioan Gura de Aur, p. 807) (înv. Cred. Ort. a. 1952, pg. 370).

8. PENTRU CE SE PUNE CRUCE LA CAPATÂIUL MORTILOR?

Pentru ca Sfânta Cruce este semnul credintei celui adormit, semnul lui Hristos si al biruintei Lui împotriva mortii. Crucea care strajuieste, deci, mormântul crestinului, arata ca cel ce doarme sub scutul ei, a adormit întru Hristos si cu nadejdea ca se va scula împreuna cu El, la învierea cea de obste.

9. PRIN CE SE ARATA GRIJA NOASTRA FATA DE CEI MORTI?

Prin înmormântarea lor dupa datina crestineasca si prin savârsirea rugaciunilor si slujbelor orânduite de Biserica pentru pomenirea lor. De aceea, trebuie, sa pomenim pururea pe morti si sa ne rugam pentru dânsii, atât în rugaciunile noastre personale de fiecare zi, cât si prin slujbele si rânduielile asezate de Biserica pentru aceasta, la soroacele cuvenite (înv. Cred. Ort. a. 1952, pg. 371).

POMENILE SI SOROACELE DE POMENIRE ALE REPAUSATILOR
1. CE SUNT POMENILE SI CE ROST AU ELE?

Pomenile sau praznicele mortilor, sunt mesele care se fac în cinstea si pomenirea mortilor. Ele sunt ramasite ale vechilor agape sau mese fratesti, cu care era împreunata în vechime slujba înmormântarii. Despre ele pomenesc vechile rânduieli bisericesti, ca
Asezamintele Sf. Apostoli (Cart. VIII, cap. 44), si alte scrieri vechi crestine: „Noi îi poftim pe saraci si nevoiasi la ospat, pentru ca astfel serbarea noastra sa devina pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi mireasma bine placuta lui Dumnezeu" (Tâlc. la cart. lui Iov" de Origen). Tot pomana se numeste si orice fapta de milostenie facuta pentru pomenirea si folosul mortilor, ca de pilda hainele sau lucrurile care se dau saracilor si care sunt binecuvântate de Preot printr-o molitva deosebita (înv. Cred. Ort a. 1952, pg. 369).

2. CARE SUNT SOROACELE SAU TERMENELE PENTRU POMENIREA MORTILOR?

Ziua a treia, a noua si a patruzecea dupa moarte; la trei, sase si noua luni si la un an dupa moarte; apoi în fiecare an pâna la sapte ani dupa moarte.

3. DE CE SE FACE POMENIREA LA ACESTE SOROACE?

Se face la trei zile, în cinstea Sf. Treimi, întru care ne mântuim si în amintirea învierii celei de a treia zi a Domnului, Care, sculându-se din morti, s-a facut pârga sau începatura si chip al învierii celor adormiti; la noua zile, pentru ca rapusatul sa se învredniceasca de partasia cu cele noua cete îngeresti si în amintirea orei a noua, în care Domnul, înainte de a muri pe Cruce, a fagaduit tâlharului Raiul, pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii nostri; la patruzeci de zile (sase saptamâni), în amintirea înaltarii la cer a Domnului, care a avut loc la 40 zile dupa înviere, pentru ca sufletul mortului sa se înalte si el la cer; la trei lui, la sase luni, la noua luni si la un an, în cinstea si slava Sfintei Treimi, dupa pilda crestinilor din primele veacuri, care praznuiau în fiecare an ziua mortii mucenicilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo" (Asez. sf. Apost, cart. VIII, cap. 42; S. Tes. Despre sfârsitul nostru", cap. 372, p. 250). Termenul de 7 ani, când se face pentru cea din urma oara datornica pomenire anuala a mortului, e numar sfânt (cele 7 zile ale facerii lumii) si se socoteste ca atunci trupul omului e cu totul desfacut în tarâna. De aceea în rânduiala manastirilor, atunci când se împlinesc sapte ani de la îngroparea calugarului, se face dezgroparea osemintelor si asezarea lor în racla sau ossuar, ori în gropnita de obste.

4. CUM SE NUMESTE SLUJBA CARE SE FACE LA ACESTE SOROACE, PENTRU POMENIREA MORTILOR?

In cartile de slujba se numeste panihida (panahida), dar în popor poarta de obicei numirea de parastas, care în greceste înseamna a se înfatisa înaintea cuiva, a mijloci, deci rugaciune de mijlocire pentru cei morti. Parastasul mi e altceva decât o prescurtare a slujbei înmormântarii. Partea de capetenie o alcatuiesc rugaciunile de dezlegare si iertare, rostite de preot la sfârsitul slujbei, urmate, ca si la înmormântare, de „Vesnica pomenire". Se savârseste în biserica, dupa Liturghie, iar când e cu putinta, si la mormânt. La parastas se aduc întru pomenirea mortului, coliva, pâine, si vin, din care se toarna jos peste mormântul mortului.

5. SE POT FACE PARASTASE ÎN TOT TIMPUL ANULUI?

Nu se pot face parastase în urmatoarele zile si rastimpuri din cursul anului:
a) Duminicile de peste an, pentru ca Duminica, amintind, ziua învierii Domnului e zi de bucurie, iar nu de întristare;
b) In cele douasprezece zile dintre Nasterea si Botezul Domnului. Chiar daca în unele biserici se fac parastase Duminica, cel putin în Duminicile Penticostarului, adica în cele dintre Pasti si Rusalii, nu se cuvine nicidecum sa se faca parastase, pentru a nu se întuneca bucuria praznicului cel mare al învierii;
c) De la lasatul secului de carne pâna la Sâmbata întâia din Postul Mare, Sâmbata Sf. Teodor;
d) Din Sâmbata Floriilor pâna în Duminica Tomii;
e) La praznicile împaratesti sau sarbatori mari. In timpul Postului Mare, nu se face parastas în zilele de rând (luni, marti, miercuri, joi si vineri), deoarece în aceste zile nu se face Liturghie Obisnuita sau deplina (can. 49 Laodicea).

6. CE SUNT „SARINDARELE"?

Cuvântul „Sarindar" provine din greceste si înseamna pomenirea unui mort sau a unui pomelnic întreg de morti la 40 de Liturghii în sir, mai ales în primele 40 de zile de la moartea cuiva, precum ne îndeamna sa facem Simion al Tesalonicului. Sarindarele se dau de obicei la sfintirea unei biserici, a unei fântâni, sau când vine preot nou în sat. Ele se numesc de obste, când pomenirea se face la 40 Liturghii una dupa alta si particulare, când pomenirea se face la 40 Liturghii razlete. La sfârsitul celor 40 Liturghii se face parastas si se pomenesc mortii tuturor credinciosilor, care au dat pomelnice, ceea ce se numeste dezlegare sau slobozirea sarindarelor. In unele parti se mai obisnuieste a se face pomenirea neîntrerupta a mortilor, adica la toate Liturghiile de peste an. Lucrul acesta se face mai ales în manastirile unde Sf. Liturghie se savârseste neîntrerupt, în fiecare zL Pomelnicul cu numele viilor si mortilor de pomenit care se da în acest caz, se numeste pomelnic anual.

7. CÂND SI CUM POMENESTE BISERICA PE CEI MORTI?

In afara de pomenirile facute de rudele si urmasii mortului, la soroacele aratate pâna acum, Biserica face si ea însasi pomenirea mortilor si se roaga pentru ei zilnic, mai în toate slujbele sale, ca de pilda la Litie si Mezonoptica, dar mai ales la Liturghie. Aici pomenirea se face de mai multe ori, dar îndeosebi la Proscomidie la iesirea cu cinstitele Daruri si dupa sfintirea Darurilor, în cursul rugaciunii de mijlocirea generala pentru vii si morti, când preotul pomeneste în taina pe toti mortii, cu cuvintele: „Pomeneste, Doamne, pe toti cei adormiti întru nadejdea învierii vietii de veci si-i odihneste pe dânsii unde straluceste lumina fetei Tale" (Vezi Liturghier). Nimic altceva nu este mai de folos pentru cei adormiti decât a aduce pentru dânsii Jertfa cea fara de sânge sau a fi pomeniti în timpul savârsirii ei. Lucrul acesta le pricinuieste multa usurare si bucurie. De aceea, pe lânga parastasele cu Liturghie, pe care le facem anume pentru morti, e bine sa aducem prescura si pomelnic cu numele mortilor, pentru a fi pomeniti de catre Preot la fiecare Liturghie. Dar în afara de pomenirea zilnica a mortilor, Biserica are în cursul anului bisericesc si zile anume orânduite sau închinate pomenirii generale a tuturor mortilor din toate vremurile si din toate locurile.

8. CARE SUNT ACESTE ZILE SI CARE E TEMEIUL ASEZARII LOR?

Mai întâi Biserica pomeneste pe morti în toate Sâmbetele de peste an. Sâmbata e ziua din cursul saptamânii închinata amintirii tuturor sfintilor si mortilor, pentru ca cuvântul Sâmbata (adica Sabat) înseamna odihna; e ziua în care Dumnezeu sa odihnit dupa zidirea lumii si în care, deci, cerem si noi odihna mortilor, dupa ostenelile si alergarea din aceasta viata (Sinaxarul la Sâmbata lasat, sec de carne, în Triod), si pentru ca Sâmbata e ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul sa pogorât la iad, ca sa libereze din el pe toti dreptii cei din veac adormiti. Lucrul acesta ni-l amintesc si cântarile (stihirile) de la slujba Vecerniei si Utreniei Sâmbetelor din Octoih, în care marim pe sfinti si ne rugam pentru morti.
De aceea, parastasele se fac de regula Sâmbata. Parastasele care se fac Duminica, mai ales în orase, nu sunt potrivite cu bucuria învierii, pe care o praznuim în aceasta zi. Dar cu osebire face Biserica pomenirea de obste a tuturor mortilor în anumite Sâmbete din cursul anului, numite Sâmbetele mortilor, si anume:
a) Sâmbata Rusaliilor (numita si Mosii de vara, adica ziua de pomenire a mosilor si stramosilor nostri), pentru ca pogorârea Sfântului Duh, care se va serba a doua zi, sa se faca si asupra celor morti, izbavindu-i din stricaciune, si din pedeapsa. Se aduc atunci la biserica si se împart la morminte mâncaruri, fructe, haine si vase (oale si strachini).
b) Sâmbata lasatului sec de carne (numita Mosii de iarna), deoarece Duminica urmatoare fiind închinata pomenirii înfricosatei Judecati, facem rugaciune pentru morti, ca Dumnezeu sa se îndure de ei la Judecata de apoi.
Se mai obisnuieste, de asemenea, a se face parastase mai cu osebire în Sâmbata a doua, a treia si a patra din Postul cel Mare, pentru ca în celelalte zile din acest timp al Postului nu se savârseste Liturghie si deci nu se pot face nici parastase pentru morti; de asemenea, în Sâmbata lui Lazar, dinaintea Floriilor, când praznuim amintirea învierii lui Lazar de catre Domnul, rugându-ne ca Domnul sa învieze si pe ,raposatii nostri, la vremea cuvenita. De altfel e ultima data când se mai pot face parastase pâna la Duminica Tomii.

9. ÎN CE ALT CHIP MAI PUTEM ARATA GRIJA FATA DE MORTI ÎN AFARA OE POMENIREA LOR ÎN RUGACIUNI si SLUJBE?

Cinstirea mortilor se arata nu numai prin rugaciunile sau slujbele si milosteniile ce le facem pentru ei, ci si prin purtarea de grija de mormintele lor. Se cade sa ne aducem aminte de mormintele mortilor nostri, veghind întâi de toate ca de la capatâiul lor sa nu lipseasca niciodata Sf. Cruce. Sa le îngrijim si sa le împodobim, îngradindu-le, semanând pe ele sau împrejurul lor iarba si flori. Sa le cercetam cât mai des, iar în zilele de sarbatoare sa aprindem la morminte candele si lumânari, sau vase cu tamâie, în cinstea mortilor, asa cum ne îndeamna Sf. Parinti si învatatori ai Bisericii, ca Sf. Atanasie cel Mare si Sf. Simion al Tesalonicului. Numai asa vom avea dreptul sa pretindem urmasilor nostri ca si ei sa faca la fel cu mormintele noastre dupa ce ne vom fi mutat de pe pamânt (înv. Cred. Ort. a. 1952, pg. 340-375).



ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV