DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

18 august 2010

PSALMUL 47





Cu florile mulţumirii să ne apropiem de Solitoarea mântuirii,
Neîncetând a scrie în cartea inimii cuvintele adânci ale iubirii,
Cu bucurie să însoţim tainele Ei răsărite din Izvorul înţelepciunii Cuvântului,
Care cheamă pe toţi la înălţimea slavei prin mişcările luminate ale gândului.

Cu acoperământul iubirii Tale ocroteşte sufletul meu cel rănit de păcat,
Care încearcă să străbată pâcla ispitelor şi să ajungă către Împărat,
Vrăjmaşul leagă mintea mea cu lanţurile păcatelor, depărtând-o de la vederea Cuvântului,
Şi norul negru al ispitelor acoperă inima şi îmi răpeşte toată lumina gândului.

Voirea mea aleargă spre judecăţile lumeşti, care îi gătesc osândă cumplită,
Nesuferind să se înalţe spre rugăciune, în marea patimilor se scufundă.
Cu gândurile ascuţite ale păcatelor eu însumi îmi sap groapa morţii,
Şi nesocotind pocăinţa, îmi agonisesc singur despărţirea de izvorul Vieţii.

Timpul se scurge şi încă nu am început nici o nevoinţă,
Şi departe e de al meu gând să mă aplec spre umilinţă.
Ca o frunză purtată de vântul ispitelor călătoresc neîncetat în această lume,
N-am nici o perspectivă a pocăinţei, căutând doar pe pământ a-mi fi bine.

Când viforul necazurilor cuprinde sufletul meu îmi amintesc de a mea lenevire,
Dar nici atunci nu arăt pocăinţă adevărată, ci doar a păcatelor simplă amintire.
Ca un fulg fără ţintă mă mişc în adierea vânturilor năprasnice ale vieţii lumeşti,
Străin sunt de legile duhovniceşti, deşi timpul scurs se cuvenea a fi plin de roade cereşti.

Valurile patimilor nu le-am uscat, ci mai mult s-au înălţat sub înfricoşarea ispitelor,
Ba încă tot mai adânc au coborât în pământul inimii, eu însumi săpând cu răutatea gândurilor.
Patimile de care credeam că m-am slobozit dau acum năvală cu putere,
Inundând casa sufletului şi pricinuindu-mi iarăşi vechea durere.

Când mai mult s-ar cuveni să mă ostenesc, din contră, eu mai mult mă lenevesc,
Dar această joacă proastă îmi poate aduce pierderea mântuirii, pe care însă o doresc.
Nu m-am îndreptat înaintea feţei Domnului, Cel Ce cu îndelungă răbdare aşteaptă,
Până când valurile necazurilor mă cuprind cu putere şi aşa mă deşteaptă.

De privesc în oglinda bolilor sufleteşti şi trupeşti văd exact păcatele ce le-au pricinuit,
Dar fumul mândriei mele o acoperă, căci nu vreau să deprind comportarea celui smerit.
Nu sunt nimic şi totuşi mă las înşelat de gândul că am izbutit ceva,
Pentru aceasta se şi întorc fiarele patimilor, ca să-mi arate că sunt pe cărarea cea rea.

Dacă dreptul cu greu se mântuieşte şi la capătul cărării necazurilor ajunge la veşnica odihnă,
Eu, cel ce am străbătut munţii păcatelor, cum la judecată să fiu rânduit întru cereasca lumină ?
Smerenia vameşului nu am dobândit-o şi împietrirea mea mi se face temei de poticnire.
Mai înainte de sfârşit, curăţeşte-mă Preasfântă, cu îndurarăile Tale, deşi nu-s vrednic de mântuire.

Nu cuvântul mântuieşte, ci fapta care urmează cuvântului celui luminat,
Şi măsura jertfei pentru aproapele ne aşează mai aproape de Împărat.
Deschide-mi porţile îndurărilor Tale, Stăpână, ca să nu fiu până în sfârşit lepădat,
Căci în viaţă prieteni făcându-mi păcatele, acum la uşa bisericii slavei am fost lăsat.
Şi neavând eu nici o faptă bună ca prieten, ca să intre în palatul Împăratului,
Cu tânguire aştept la uşă, rugând milostivirea Ta să mijlocească iertarea păcatului.
În inima mea împietrită toarnă o picătură din mirul iubirii tale părinteşti,
Ca să nimicească toată necurăţia păcatului culeasă din cugetări lumeşti.

În cetatea laudelor glasuri îngereşti răsună fără încetare,
Slăvind frumuseţea sufletului Tău plin de cerească luminare.
Înfricoşatu-s-au împăraţii pământului, privind la slava cu care ai fost încununată de Împărat,
Şi toate marginile pământului tremură văzând cum din mijlocul lumii Te-ai înălţat în cel mai slăvit palat.

Mările să povestească cele rânduite Ţie de Cel Preaînalt,
Toate neamurile să Te slăvească ca pe al nostru Cer luminat.
Cum fire omenească având, Te-ai înălţat mai presus de firea îngerilor ?
Cum povara rânduielii noastre purtând, străluceşti cel mai mult în ceata Sfinţilor ?
Cum îngerii îţi poartă trena cântărilor şi Te ascultă ca pe o Împărătească ?
Cum fire omenească având stăpâneşti cerurile, întorcând pe om la slava cerească ?

Bucură-Te, Icoană a desăvârşirii purtând strălucirile Duhului Sfânt,
Comoară a tuturor darurilor, aşezate cu dragoste de Milostivul Cuvânt,
Poartă a tainelor, care ascunzi însăşi taina mântuirii noastre,
Milostivire neîmpuţinată revărsată chiar şi vase neputincioase,
Bucuria cea negrăită a cântărilor celor îngereşti,
Palat al slavei aşezat în lumina iubirii dumnezeieşti,
Testament al pocăinţei în care se înscriu numele celor mântuiţi,
Odihna cea veşnică ce răsare bucurie neîncetată celor smeriţi,
Făclie a harului, care luminează mintea întunecată de păcat,
Liniştea celor răpiţi de tulburarea ispitelor greu de purtat,
Vas în care se afundă toate grijile noastre pământeşti,
Palat însufleţit al slavei aşezat pe temelia iubirii dumnezeieşti,
Izvor dulce din care ne răsare nădejdea mântuirii neîncetat,
Ştergerea tristeţii celor ce în adâncul păcatelor s-au cufundat,
Rouă a milostivirii ce înveseleşte inimile noastre,
Adânc de iubire în care se văd daruri luminoase,
Cer însufleţit pe care se mişcă norii Duhului Sfânt,
Potir al rugăciunii ce revarsă milostivirea Tainicului Cuvânt,
Potolirea unduirilor tulburătoare ale ispitelor de pe lacul vieţii,
Grabnica ridicare a celor pe care păcatul i-au adus în pragul morţii,
Carte a minunilor scrisă neîncetat spre a mărturisi mişcarea-Ţi neîncetată pe pământ,
Testament al laudelor scris necontenit de îngeri sub îndemnul neîncetat al Duhului Sfânt.

Doamne, Iisuse Hristoase, stinge văpaia patimilor mele, turnând o picătură a milostivirii Tale,
Căci legat sunt cu neputinţele sufleteşti de stâlpul ispitelor şi nu pot face nici o mişcare de eliberare.
Eu însumi m-am legat cu funia păcatelor, ascultând toate îndemnurile gândurilor proaste,
Opreşte alunecarea sufletului meu în adâncul păcatelor prin gânduri luminoase.
Atenţia mea slăbită de biciul gândurilor rele cade în patul lenevirii,
Cu suflarea Duhului Tău o înviază, căci singur nu aflu poarta izbăvirii.
Oare vei mai coborî pentru a nu ştiu câta oară în adâncul iadului meu ?
În care arde văpaia păcatelor pricinuite de scânteia gândului rău ?
Oare mâna Ta puternică îmi va mai ridica sufletul să privească prin fereastra Adevărului ?
Oare bunătatea Ta va fi biruită de a mea nevrednicie şi nu voi mai ajunge la comoara cerului ?
Oare adierea iubirii Tale va mai sufla printre gândurile inimii mele întunecate ?
Oare vei mai deschide cu cheia rugăciunii inima mea împietrită de relele fapte ?
Oare vei mai curăţi cămara inimii murdărite de noroiul păcatelor ?
Oare cu suspinul Tău dumnezeiesc vei mai risipi adunarea patimilor ?
Oare vei mai îngădui neiscusinţa mea în cuvânt şi simţire ?
Oare vei mai suferi a mea lenevire de a mă apropia de rugăciune?

Iisuse, Soarele ce încălzeşte pământul inimilor noastre, dăruieşte o rază întunericului meu,
Iisuse, Adâncul iubirii nesfârşite, trimite o picătură şi în inima înourată de păcatul greu,
Iisuse, Lumina ce străluceşte minţile îngereşti, aprinde făclia stinsă a inimii,
Iisuse, Candela bucuriei ce întreţine lumina veşniciei, aprinde gândul iubirii stins de vântul ispitirii,
Iisuse, Îmbrăţişarea iubitoare a Tatălui sub norul Duhului Sfânt, străluceşte-mi şi mie făclia iubirii,
Iisuse, Veselia nespusă a cetelor îngereşti, dăruieşte-mi şi mie săltarea nepătimirii,
Iisuse, Înţelepciunea necuprinsă a Tatălui, deschide larg porţile minţii neputincioase,
Iisuse, Râul nesecat al milostivirii, stropeşte mintea mea cu gânduri luminoase,
Iisuse, Chipul slavei Tatălui, învăluie sufletul meu cu lumina bucuriei,
Iisuse, Cununa nemuritoare a Apostolilor, aşează gândul meu în lăcaşul veşniciei,
Iisuse, Făclia dorului ce arde în cămara inimii, luminează ascunzişurile întunecate,
Iisuse, Bogăţia revărsată peste toate, pune şi pe masa inimii mele darurile tale bogate,
Iisuse, Fântâna cea tainică a curgerilor Duhului, adapă inima mea cea însetată,
Iisuse, Toiagul rugăciunii ce zdrobeşte puterea vrăjmaşilor, arată-mi calea luminată,
Iisuse, Raza ce sapă în inima împietrită cu puterea Duhului, risipeşte pietrele păcatelor mele,
Iisuse, Ridicarea poverii necazurilor, dezleagă sufletul meu de legăturile patimilor grele,
Iisuse, Icoana veşniciei contemplată de privirea Sfinţilor, deschide ochii inimii adormite de păcat,
Iisuse, Lumina lucrătoare a Bisericii, întăreşte mintea mea pe temelia puterii Tale, împodobind-o cu gând luminat,
Iisuse, Glasul preaiubit care luminează veacurile cu nădejde întăritoare, povăţuieşte inima mea spre jertfire,
Iisuse, Blândeţea ce tămăduieşte rănile păcatelor, toarnă peste neputinţele mele mir de milostivire,
Iisuse, Iubirea ce trece hotarele minţii, vino şi în peştera inimii smerite,
Iisuse, Lumina ce împodobeşte marginile pământului, luminează adâncul inimii rănite.

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV