ICOANA

. Un parinte tinea Intr-o biserica o icoana ciudata in care, sub o reprezentare neortodoxa a chipului Maicii Domnului, era scrisa o invatatura eretica. Un ucenic de-al sau, student la Teologie, i-a spus parintelui ca astfel de imagini nu sunt icoane, sunt idoli.
- Nu poate fi icoana o imagine eretica, a spus tanarul, suparat. Ar trebui sa o scoateti din biserica.
Parintele era foarte obosit. Statuse pana la miezul noptii la spovedanie, ca se apropia praznicul Adormirii Maicii Domnului. In loc sa il intrebe pe tanar ce anume i se pare eretic, parintele l-a gonit, spunandu-i:
- Daca te apuci sa imi spui mie ce icoane sa tin in biserica, mai bine pleaca in alta parte. Nu cred ca e cazul sa imi dai tu mie lectii de teologie.
- Bine, parinte, plec, dar sa cititi cartea asta, ca sa va convingeti, a spus tanarul, plecand.
Toata seara parintele a stat si a citit. Dandu-si seama ca a gresit, ar fi vrut sa isi ceara iertare, dar nu stia cum sa il gaseasca pe tanar.
"O sa vina duminica la biserica vreun coleg de-al lui si o sa ii transmit ca il astept din nou aici. Si o sa imi cer iertare - si-a spus parintele. Dar pana atunci trebuie sa ma duc sa ma spovedesc. L-am mahnit pe nedrept si am tinut in biserica o imagine eretica", a spus parintele.
A doua zi s-a dus si s-a spovedit. Duhovnicul sau i-a dat chiar un canon greu pentru asta. Si i-a spus:
- Cu sufletele crestinilor nu avem dreptul sa ne jucam. Nu suntem sefii lor, nu suntem stapanii lor. Suntem slujitorii lor. Daca il certi pe vreunul mai slab de inger, care plecand de la tine se duce la secte, dai tu raspuns pentru el la Judecata?
Duminica, tanarul a venit la parintele si i-a dat pomelnicul pentru Sfanta Liturghie ca si cum nu ar fi fost gonit. Mirat si bucuros, parintele si-a cerut iertare de la el.
- Parinte, cat bine mi-ati facut sfintia voastra, puteam sa ma supar asa usor? Nu o data, de zece ori sa ma goniti, ca eu tot nu plec de aici.
Parintele a intrat in altar, gandindu-se: "O, daca si-ar pastra tanarul acesta inima curata pe care o are... Ca preot, pe multi i-ar lua de mana si i-ar aduce la Hristos".
Un batran oarecare avea un ucenic iscusit si foarte intelept. Iar odata, maniindu-se pe el, l-a gonit de la sine. Acela, fiind gonit si iesind din ograda si chilia batranului sau, sedea afara, rabdand barbateste. Dupa aceea, iesind batranul afara din chilie si vazandu-l pe dansul sezand si plangand, s-a umilit cu inima si s-a bucurat foarte de acesta, caci el socotea ca daca l-a gonit se va fi dus si de aceea nu mai avea nadejde sa-l mai vada vreodata, stiind ca fara nici o vina, cu mania sa, l-a gonit si-i parea foarte rau de el. Iar daca l-a vazut, de bucurie i s-a inchinat pana la pamant, zicand: "O, sluga buna si ucenice al lui Hristos, iata, smerenia si rabdarea ta au biruit mania, iutimea si neputinta mea! Mergi, frate, in chilie si de acum inainte tu sa-mi fii mie batran si eu voi fi tie ucenic, de vreme ce tu cu smerenia si rabdarea ta ai intrecut batranetile mele". (10-343)

*

158. Un tanar a venit la parintele Ioan sa se spovedeasca. S-a intors dupa doua saptamani:
- Parinte, ori sfaturile sfintiei voastre nu sunt bune, ori dracii au pornit razboi crunt ?mpotriva mea, ori m-a biruit duhul trandaviei.
- De ce spui asta, frate?
- Vin la biserica de doi ani de zile. M-am spovedit o singura data, la inceput. Mi-am facut o pravila de rugaciune foarte serioasa: dimineata - doua catisme din Psaltire, dupa-masa - Paraclisul Maicii Domnului, seara - Acatistul Preadulcelui Iisus. Faceam zilnic trei sute de metanii si ziceam aproape tot timpul rugaciunea lui Iisus. Nu stiu cati crestini se nevoiau ca mine si nici cati erau ravnitori ca mine. Dar de cand m-am spovedit la sfintia voastra, abia termin cele trei catisme din Psaltire si abia fac o suta de metanii. Parinte, nu e bine, ce credeti ca se intampla cu mine?
- E foarte bine ce se intampla cu tine, esti pe drumul cel bun.
- Cum, parinte, nu vedeti de unde am plecat si unde am ajuns?
- Nu, nu vad, eu vad doar ca ai pus inceput bun.
- Ce inceput bun, parinte, unde mai e nevointa mea?
- Eu te-as intreba altceva: oare unde mai e mandria ta ca nu mai e nimeni ca tine, ca nu mai e nimeni atat de sfant ca tine?
- Parinte, nu ziceam ca sunt sfant...
- Sa stii ca ortodoxia nu e fariseism, cine face mai multe metanii e campion, cine zice mai multe catisme la Psaltire e mai sfant. Sfintii nu au stralucit numai prin sute de metanii, ci mai ales prin smerenie, prin dragoste de Dumnezeu. Nevointa nu este scop in sine, este mijloc. Cine face nevointa fara smerenie nu are plata. Inainte te mandreai cu nevointa ta, si mandria iti dadea putere. Dar, dupa ce te-ai spovedit si ai primit canon, si nu mai faceai ce-ti trecea prin cap, ci ceea ce trebuia sa faci, atunci puterile ti-au slabit.
De demult, un pustnic a tinut un post foarte aspru, mandrindu-se. Cum a intrerupt postul, a vazut ca diavolul mandriei a plecat de la el. Asa si tu: ce faceai de capul tau, fara binecuvantarea unui duhovnic, iti hranea mandria. Cum ai primit canon, cum au inceput dracii sa iti dea lupta. Abia acum incepi sa intelegi cat de greu este razboiul duhovnicesc. Nu te gandi ca ai slabit, gandeste-te cat de slabit erai inainte, cand te vedeai mai ravnitor si mai nevoitor decat altii.
Sa stii ca mai mult Ii place lui Dumnezeu cel care face un canon mai mic smerindu-se decat cel care face canon mare pentru a-si hrani iubirea de sine. Asta nu inseamna ca Biserica nu a avut mari nevoitori, ci doar ca acestia au pus la temelia ostenelii lor smerenia. Sa dea Dumnezeu sa mergi si tu pe acelasi drum. Si nu numai ca vei ajunge sa faci aceleasi nevointe ca inainte, ci poate vei face unele mai mari. Dar vor fi nevointe incununate de Dumnezeu.
Intelegandu-si greseala, tanarul ii spuse parintelui:
- Da, parinte, asa este, nevointele imi hraneau iubirea de sine. Stiu ca sunt mandru, dar vreau sa scap de mandrie. Cat mai repede.
- Usor, usor, ca nu e usoara lupta cu aceasta patima. De multe ori nu ne dam seama cum trebuie sa luptam impotriva mandriei. Dar un sfat este sigur: cauta sa dobandesti smerenia. Smerenia goneste mandria.
- Si daca nu reusesc?
- Nu poti reusi de capul tau. Dar, spovedindu-te des, Dumnezeu te va ajuta sa reusesti.
- Va multumesc mult, parinte. Simt ca mi s-a usurat sufletul. Parca mi s-ar fi luat o ceata de pe minte.
Un frate a mers la muntele Feremului, la un oarecare batran mare cu viata si foarte iscusit cu fapte bune. Inchinandu-se dupa obicei, l-a intrebat zicand: "Ce voi face, parinte, caci imi piere sufletul?". Batranul a zis: "Pentru ce iti piere sufletul?". Fratele i-a raspuns: "Cand eram in lume, in viata mireneasca, foarte mult posteam, rugaciuni si privegheri faceam si multa ravna sufleteasca, umilinta si lacrimi aveam, iar daca m-am lepadat de lume si m-am facut calugar, nici una din acele bunatati nu o vad in mine".
Batranul i-a zis: "Sa ma crezi, fiule, ca acele bunatati pe care mi-ai spus ca le faceai cand erai mirean, toate pentru mandria si lauda oamenilor le faceai, caci aveai indemnator spre ele pe cel ce in taina se lupta cu tine si acele fapte ale tale nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea diavolul nu te baga in seama, nici nu iti sta impotriva cu razboi, ca sa ia sporirea ta. Acum vede ca ai iesit ca la razboi asupra lui si pentru aceea si el se inarmeaza asupra ta. Mai placut si mai primit este lui Dumnezeu un psalm pe care il vei citi acum cu smerenie, decat o mie de psalmi pe care-i citeai in viata mireneasca cu mandrie".
Zis-a iarasi fratele: "Eu, parinte, acum nici sa postesc nu pot si toate lucrurile si faptele bune s-au luat de la mine". Batranul i-a zis: "Frate, iti ajunge ce ai, rabda cu multumire si te vei folosi". Iar el tinea tot una, zicand: "Cu adevarat, parinte, pierdut este sufletul meu". Atunci batranul a inceput a-i zice lui asa: "Crede-ma, frate, ca nu voiam sa-ti zic cele ce ti-am zis, ca sa nu-ti slabeasca gandul, caci te vad foarte inselat de vrajmasul diavol si esti aruncat in trandavie si in deznadajduire; ci asculta sfatul meu si lasa parerea pe care o ai ca vietuiai si faceai bine cand erai in viata mireneasca, de vreme ce toate acele fapte ale tale din viata mireneasca erau pentru mandrie, precum si a fariseului aceluia caruia pentru bunatatile lui cele cu multa mandrie i se parea ca este mai placut lui Dumnezeu decat toti oamenii, si cu acea parere, a mandriei, si-a pierdut toate ostenelile. Iar tu acum, smerindu-te inaintea lui Dumnezeu si parandu-ti-se ca nu faci nici o fapta buna inaintea Lui, aceasta smerenie, fiule, iti ajunge pentru mantuirea sufletului, ca si vamesul care nici o bunatate nu facuse si cu o smerenie ca aceasta s-a indreptat. Ca mai placut lui Dumnezeu este omul pacatos si lenes, si cu inima infranta si smerita, decat cel ce face multe bunatati si se inalta in gandul sau, socotindu-se ca mai placut este inaintea lui Dumnezeu".
Acestea auzind fratele, a luat mare folosinta si multa mangaiere sufletului sau si s-a inchinat batranului pana la pamant, zicand: "Sa stii, parinte, ca astazi mi-ai mantuit sufletul". Si asa s-a dus, multumind lui Dumnezeu. (22-276)