2 februarie 2020

ACATISTUL INTAMPINĂRII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Condacul 1

Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Icosul 1

Cetele cerești, plecate spre pământ, văd pe Cel Unul Născut, pe Făcătorul lor și Stăpânul a toată făptura, în brațele feciorești ale Maicii celei neispitite de bărbat, mergând la Ierusalim, purtat ca un Prunc, și bucurându-se, cântă Lui și Împărătesei Fecioare laudă de sărbătoare:
Vino, Împăratul cerului și al pământului, în cetatea Marelui Împărat, Sionul cel sfânt;
Vino, Dumnezeule Preaînalt, din înălțimile cerești în biserica pământească și făcută de mâini;
Vino, Fiule Unule Născut, și Te sălășluiește cu oamenii pe pământ;
Vino, Mielul Cel nevinovat și dumnezeiesc, să Te aduci Domnului, Cel din ceruri;
Vino, Preacurată Porumbiță, Mireasă fără de bărbat, a Sfântului Duh;
Vino, Mielușea neîntinată, Maica neprihănită a Mielului Hristos;
Vino, Pruncă de Dumnezeu aleasă, Fiica cea preadorită a lui Dumnezeu Tatăl;
Vino, Împărăteasa Cerului, Stăpâna cea bună a întregii lumi;
Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Condacul al 2-lea

Preasfânta Fecioară pe sine s-a văzut fiind curată după Nașterea lui Iisus și nu i-a trebuit curățire, pentru că Hristos a trecut precum o rază de soare printr-un diamant, nestricând curăția feciorească a Preacuratei Maicii Sale. Totuși, fiind smerită și nemândrindu-se de neprihănirea curăției Sale, atunci când s-au împlinit zilele legiuite de curățire, a plecat de la Betleem, împreună cu Sfântul Iosif, logodnicul, și au adus pe dumnezeiescul Prunc, la Ierusalim, înaintea Domnului și împreună I-au cântat cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Văzându-te pe tine, printre veacuri, Fecioară, că porți în mâinile tale pe Dumnezeu întrupat, Isaia proorocul a glăsuit: „Domnul va ședea pe nor ușor”. Iar tu, o, Maică a lui Dumnezeu, mergând la Ierusalim și purtând dumnezeiescul Prunc în brațele tale, cugetai: „Cum, fiind mamă, am rămas fecioară?”. Totuși, văzând că această naștere a fost mai presus de fire, cu cutremur ai grăit întru sine: „Cum să Te numesc pe Tine, Fiul meu? Dacă Te numesc om, văd că ești mai presus decât omul, fecioria mea păstrând-o nestricată, pentru că zămislirea Ta a fost dumnezeiască. Dacă Te numesc Dumnezeu, văd că întru toate ești asemenea omului, afară de păcat. Pentru aceasta Te propovăduiesc pe Tine Dumnezeu adevărat și om adevărat”. Noi însă, întâmpinând venirea Ta, Hristoase, pe cea Curată o cinstim cântând așa:
Vino, Curată Fecioară, că ai născut curat pe Curatul Dumnezeu;
Vino, maică fără bărbat a lui Emanuel, care nu a cunoscut nunta;
Vino, ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii, că de a ta curăție s-a minunat Gavriil;
Vino, ceea ce ești mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, că ție ți s-a închinat firea îngerilor;
Vino, țarină nesemănată, că ne-ai răsărit nouă Spicul Vieții;
Vino, rug nears, că întru Naștere nu te-a ars focul dumnezeirii;
Vino, încăpere neîncăpută la care nu pot să privească cei cu câte șase aripi și cei cu ochi mulți;
Vino, masă cu chip de foc, pe care pământenii nu se pricep să te laude după cuviință;
Vino. Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 3-lea

Fiind purtată de putere dumnezeiască ai venit la Sfânta cetate, Ierusalim, Preasfântă Fecioară, ca o zi luminoasă, arătându-L întregii lumi pe Hristos, Soarele Dreptății. Pentru aceasta în chip vădit te-ai arătat prestol de Heruvimi, înălțat prin fecioreasca slavă, căci în mâna ta porți pe Împăratul Slavei, în fața Căruia stau în chip nevăzut Serafimii cei cu câte șase aripi, împreună cu toate puterile cerești cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având Fecioara pântece primitor de Dumnezeu, a venit la biserică, ținând în mâna sa pe dumnezeiescul Prunc Hristos, și, plecând genunchii înaintea Domnului, cu bucurie și cu bună-cuviință a grăit: ,,O, Părinte Preaveșnic, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis să Se întrupeze dintru mine pentru mântuirea oamenilor. Acesta este Rodul pântecelui meu, zămislit întru mine prin Duhul Tău cel Sfânt. Acesta este întâiul meu Născut. Primește Cuvântul Tău cel Întrupat dintru mine, primește de la mine pe Fiul Tău, pe Care Ți-L aduc, ca prin Trupul și Sângele Lui, primit de la mine, să răscumpere neamul omenesc”. Iar noi pricepând această tainică rugăciune, Preacurată, cântăm Fiului Tău și Dumnezeului nostru așa:
Vino, Preadulce Iisuse, pogorând pe pământ blând și smerit precum ploaia pe pământ curat;
Vino, Viață Preadulce, precum picătura ce picură pe pământ, arătându-Te nevăzut în Întruparea Ta;
Vino, Mântuitorule atotmilostiv, să cauți și să mântuiești pe cei pierduți;
Vino, Păstorule preabun, Cel ce ai voit să porți pe umerii Tăi oile rătăcite;
Vino, Doctorul celor fără de nădejde, Cel ce ai binevoit să porți bolile și neputințele noastre;
Vino, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai voit să iei asupră-Ți toate păcatele lumii;
Vino, Domnul Slavei, purtat pe nor ușor, că ai gonit ademenirile întunericului;
Vino, Împăratul păcii, Cel ce șezi pe tronul lui David, a Cărui împărăție nu este din lumea aceasta;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 4-lea

Având întru sine furtună de gânduri îndoite marele arhiereu al lui Dumnezeu, Zaharia, s-a tulburat văzând pe Sfânta Fecioară cu Pruncul la un loc cu femeile necurate, înaintea ușilor bisericii, cerând curățirea cea după lege; a dus-o în Sfânta Sfintelor și a înțeles cu duhul că această Maică și după naștere este Fecioară Curată. Pentru aceasta a așezat-o în locul fecioarelor, unde femeilor având bărbat nu li se cuvine să stea, și, întâmpinând-o, cu frică și cu bucurie a cântat lui Dumnezeu Cel ce S-a arătat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind Zaharia minunatele tale cuvinte în fața lui Dumnezeu, Preacurată, și văzând că așezi copilul tău preaiubit în brațele lui de arhiereu al lui Dumnezeu, precum în înseși mâinile lui Dumnezeu, și împreună cu acesta aduci jertfă, după cum spune legea, doi pui de porumbel, s-a umilit cu inima și cu credință și cu frică a primit pe dumnezeiescul Prunc, zicând așa:
Vino, Cel vechi de zile, Care de demult ai dat lui Moise legea în Sinai;
Vino, Prunc Tânăr, că ai intrat acum în biserică, vrând să împlinești legea;
Vino, că, sălășluire având cerul, ai vrut să umpli biserica pământească de slavă cerească;
Vino, că, întrupându-Te din Fecioară, ai dorit să îndumnezeiești firea omenească;
Vino, că Te-ai coborât până la chipul de rob, ca pe noi, robii păcatului, să ne faci robii Adevărului dumnezeiesc;
Vino, că ești strălucirea Ipostasului Părintesc, ca pe noi să ne arăți fiii Tatălui Ceresc;
Vino, Împlinitorul legii, Care ai adus lui Dumnezeu pui de porumbel, ca noi să zburăm la ceruri mai curați decât aceștia;
Vino, Dătătorule de milostivire, Care milă voiești, iar nu jertfă, ca și noi să Te ungem cu untdelemnul milei;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 5-lea

Steaua cea de Dumnezeu luminată a strălucit, când a venit la biserică Simeon, purtat de Duhul Sfânt. Acestuia, tânăr cu Duhul, dar îmbătrânit cu trupul, fiind drept și credincios trăind în credință și așteptând mângâierea lui Israel, i s-a făgăduit prin Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până când nu va vedea pe Hristos Domnul venind în trup. Acesta, privind pe Preacurata Fecioară și pe Pruncul ținut de dânsa în brațe, a văzut harul lui Dumnezeu și, cunoscând cu Duhul că Acesta este Mesia Cel așteptat, în grabă s-a apropiat de Dânsul și, dând mulțumire lui Dumnezeu, cu frică și cu bucurie I-a cântat din inimă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând bătrânul Simeon în mâinile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om, purtat în chip de Prunc, s-a umplut de nespusă bucurie și, uitându-se pe sine, a grăit cu bucurie: Te doresc pe Tine, Dumnezeul părinților și Doamne al milei, la Tine privesc, Cel ce cuprinzi toate cu Cuvântul Tău, pe Tine Te întâmpin, Cel ce stăpânești viața și moartea, pe Tine Te aștept, Cel ce unești cerul și pământul. După Tine flămânzesc morții ce așteaptă învierea. După Tine însetează cei ce pătimesc și așteaptă mângâiere și Ție Îți cântă așa:
Vino, Cel așteptat de toți proorocii, să ne cercetezi cu mântuirea Ta;
Vino, Cel dorit de toate neamurile, să ne luminezi cu învățătura Ta;
Vino, Mântuitorul nostru, ca să izbăvești pe Adam și pe Eva de păcat, de vechiul blestem;
Vino, Cel ce Te-ai arătat pe pământ Mântuitorul nostru, ca să viețuiești cu oamenii și să-i scoți din întuneric și din umbra morții;
Vino, Luminătorul nostru, ca să binevestești anul plăcut Domnului;
Vino, Izbăvitorul nostru, ca să-i și slobozești pe cei zdrobiți cu inima;
Vino, Păstorule și Învățătorule, ca să propovăduiești robilor dezrobirea și celor orbi vederea;
Vino, Ziditorule și Stăpâne, să vestești celor umiliți mântuire și tuturor oamenilor iertare;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 6-lea

Propovăduitor minunat al venirii lui Hristos s-a arătat purtătorul de Dumnezeu Simeon, când mai ales umplându-se de Duhul Sfânt, primul dintre oameni L-a cunoscut pe Ziditorul său, venit cu trup, și primul a mărturisit dumnezeirea Lui, cântându-I în numele tuturor celor ce trăim pe pământ: „Ție ne închinăm, pentru că Tu ești Dumnezeul nostru; Ție ne rugăm, pentru că Tu ești biserica noastră, Ție Îți slujim, că Tu ești Făcătorul legii. Tu ești Unul Dumnezeu și nu este alt Dumnezeu afară de Tine și alt Fiu deoființă cu Tatăl. Prin Tine noi trăim și ne mișcăm și ființăm; Tu ești mai frumos decât toți fiii oamenilor, pentru că Tu ești Dumnezeu și om”. Pentru aceasta se bucură acum cerul, pentru că a miluit Domnul pe poporul său și saltă temeliile pământului și cei ce se află în iad, că s-a arătat celor morți învierea văzând acum pe Mântuitorul lumii și cântându-I: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Astăzi a strălucit la toată lumea lumina adevărului, că Preasfânta Fecioară a dat cu preacuratele sale mâini, bătrânului Simeon, pe dumnezeiescul Prunc, ca pe un cărbune făcător de viață, de la jertfelnicul Domnului, zicând: „Primește, cinstite bătrâne, pe Domnul tău, primește vistieria nesecată și puterea cea neajunsă. Spală necurăția și te înnoiește și te luminează de la Soarele Dreptății. Să nu ardă deci focul harului pe domnul meu, ci mai mult să-l lumineze, căci Acesta curăță păcatele și toată fărădelegea ta, ca să fii început al curățirii întregii lumi, și astfel te vei dezbrăca de toate cele vechi, ca să te îmbraci în toate cele noi”. Iar noi, pricepând această vestire milostivă, să-i cântăm Preacuratei unele ca acestea:
Vino, Fecioară, că strălucind de curăție cerească, ne-ai răsărit lumina cea neînserată;
Vino, Împărăteasă a preaminunatei lumi cerești, care ne-ai ridicat pe noi în locașurile cele de sus;
Vino, tainic rug, prin care, din înălțimile cerești, s-a aprins focul Dumnezeirii la toată lumea;
Vino, nor purtător de lumină, prin care dumnezeiescul Prunc Hristos S-a adus spre mântuirea tuturor;
Vino, masă de foc a Nevăzutului Împărat;
Vino, chivot ceresc, care ai încăput pe Hristos;
Vino, palat al Duhului Sfânt;
Vino, mireasă neprihănită a Împăratului cel fără de moarte;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 7-lea

Vrând Sfântul bătrân Simeon să primească o nouă curățire, precum Isaia cel de demult, s-a închinat Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și, atingându-se de dumnezeieștile ei picioare, a zis: „Foc duci, Curată, mă tem să iau în brațe Pruncul Cel ce stăpânește lumea. Tu însă, cu mâinile Tale, precum cu niște aripi îngerești luminează-mă, dându-mi pe Cel ce Heruvimii cei înaripați se înfricoșează să-L poarte”. Astfel Simeon, întinzându-și mâna, L-a primit în cinstitele sale brațe și cu bucurie a cântat: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Onouă și preaslăvită minune s-a săvârșit astăzi: bătrânul Simeon primește în mâini stricăcioase pe Ziditorul omului, pentru ca Dumnezeu să trăiască cu oamenii, iar omul să devină ceresc. Primind pe Cel dorit și văzând împlinirea făgăduințelor Simeon, precum grâul cel copt, a cerut slobozirea de trup și la apusul viețuirii sale a cântat cu bucurie: „Au văzut ochii mei mântuirea Ta, ca pe o taină ascunsă din veac. Acum însă, slobozește, Stăpâne, pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, de această trupească legătură către viața cea neîntinată și neîmbătrânitoare, ca, plecând de aici, să duc veste de bucurie despre venirea Ta în lume”. Pentru aceasta Îți cântăm:
Vino, Iisuse, Dătătorul vieții, că ai dăruit viață și înviere tuturor credincioșilor Tăi;
Vino, Stăpâne, Biruitorul morții, că ai slobozit din veșnica moarte poporul Tău;
Vino, Împăratul cel fără de moarte, că din întunericul și din umbra morții ai slobozit pe cei legați din veac;
Vino, Preadulce Viață, că porțile raiului iarăși le-ai deschis lui Adam, spre viață veșnică;
Vino, Mire Preadorit, că sufletul meu tânjește și dorește curțile Domnului;
Vino, Lumină Sfântă, că Te-a aflat sufletul meu plângându-și păcatele;
Vino, Dumnezeule Preaveșnic, că aproape este mântuirea Ta pentru cei ce se tem de Tine;
Vino, Mântuitorule Preabun, căci cuvântul Tău a adus pacea mult dorită;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 8-lea

Străine cuvinte auzind de la bătrân, minunatul Iosif și Preacurata Fecioară s-au mirat de cele spuse, l-au văzut pe Simeon proorocind despre Prunc, dar nu ca despre un prunc, ci ca despre Cel vechi de zile, și rugându-se la Dumnezeu, ca la Cel ce are putere asupra vieții și asupra morții și Care poate să-l sloboadă la o altă viață, și punând toate acestea în inima lor, au cântat cu mulțumire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul fiind întru Dumnezeu, Sfântul bătrân Simeon s-a umplut de duh proorocesc și a vorbit despre dumnezeiescul Prunc că va ajunge chiar și la iad să dea tuturor celor legați iertare, orbilor vedere și nu va vorbi ca alții. Și, întorcându-se la Maria, Mama lui Iisus, a proorocit: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va ridica împotriviri. Și prin sufletul tău, o, Maică, fără de moarte, va trece sabie, când vei vedea pe Fiul tău bătut în cuie pe cruce, ca să se descopere gândurile din multe inimi, întru iertarea păcatelor lor”. Iar noi, înțelegând această proorocie, îi cântăm Preacuratei:
Vino, Maică și Fecioară, care, întru nașterea ta feciorească, nu ai simțit durerile nașterii;
Vino, Maica Mielului și a Păstorului, care vei suferi dureri înfricoșătoare lângă Crucea Fiului tău;
Vino, bucuria noastră, care, împreună cu Fiul tău pătimind, cu toată lumea te vei bucura de arătarea Slavei Sale;
Vino, mângâiere în necazuri, care fiind încercată precum aurul în foc, ești grabnic ajutătoare celor ce sunt ispitiți;
Vino, cea preaveselă, care ai vrut să o bucuri pe Eva, cea care a adus femeilor mâhnire;
Vino, preaslăvită, care ai dorit ca prin durerile tale să eliberezi lumea de toate durerile;
Vino, Fecioară, mai cinstită decât toată făptura, care prin nașterea ta ai înnoit toată zidirea cea văzută;
Vino, Maică mai sfântă decât toți sfinții, care prin întâmpinarea ta ai unit pe îngeri cu oamenii;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerilor s-a minunat de marea coborâre a lui Dumnezeu față de om zicând: minune preaslăvită, neînțeleasă și nespusă vedem astăzi, că Cel ce l-a făcut pe Adam încape în brațele bătrânului. Pline sunt marginile lumii de mila Lui, plină este făptura de lauda Lui, plină este omenirea de îngăduința Lui. Cele cerești, cele pământești și cele de dedesubt sunt pline de bunătatea Lui, sunt pline de darurile și binefacerile Lui. Plin este cerul și pământul de slava Lui! Pentru aceasta, toate neamurile, bateți din palme cântându-I: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Grăitorul și văzătorul de Dumnezeu Simeon, deși a spus multe și a lăudat pe Preanevinovata Maică a lui Dumnezeu, care a născut lumii pe Dumnezeu Omul, Mântuitorul sufletelor noastre, totuși nu a putut să o laude cu vrednicie pe aceea pe care mințile cele mai presus de lume nu se pricep să o cânte. Totuși, cuprins de iubire a slăvit-o zicând: Preasfântă și minunată cămară a lui Dumnezeu, tu ești începutul și sfârșitul prăznuirii noastre. Tu ne-ai răsărit Lumina Soarelui ne-ai deschis izvorul iubirii de oameni a Fiului tău. Pomenirea ta este mai presus de orice cuvânt și mărirea ta întrece neputința noastră. Te rugăm, pomenește-ne neîncetat pe noi, cei ce te lăudăm și îți cântăm:
Vino, bucuria noastră nesfârșită, care ai arătat lumii întregi bucuria lui Hristos;
Vino, dulceața noastră cea pururea fericită, care ții în mâinile tale focul dumnezeirii;
Vino, lumină pururea strălucitoare, care ai luminat biserica lumii vechi cu lumina harului;
Vino, făclie nestinsă, care întru întâmpinarea ta ai luminat sufletele credincioșilor cu lumina lui Hristos;
Vino, că porți cu mâinile Focul Ceresc, ca prin tine să se aprindă în locul cel sfânt frumusețea și sfințenia;
Vino, lumină neînserată, că ai născut în chip nestricat, fiind pururea Fecioară, ca prin tine să se vestească mântuirea până la marginile pământului;
Vino, chivot însuflețit și dumnezeiesc, că prin tine se arată întregii lumi harul cel mare și mântuitor;
Vino, cortul lui Dumnezeu și al oamenilor, că prin tine Dumnezeul dumnezeilor împărățește în Sion peste toți oamenii;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 10-lea

Propovăduitoare a mântuirii s-a arătat Ana, cea insuflată de Dumnezeu, că nu se depărta de biserica Domnului, slujind ziua și noaptea în post și în rugăciuni. Aceasta ieșind cu Dreptul Simeon în întâmpinarea Pruncului Iisus, a mărturisit că acesta este Ziditorul cerului și al pământului. Și îmbrățișând pe Hristos, L-a sărutat și Duhul S-a sălășluit întru ea și a grăit: „Tu ești Dumnezeu și Fiul Omului, Fiul împărăției și al umilinței. Tu auzi și taci, vezi și ești nevăzut, ești pretutindeni și ascuns”. Și a grăit și alte proorocii despre Pruncul adus, pentru cei ce așteptau izbăvirea în Ierusalim cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate Preaveșnic și Cuvântul lui Dumnezeu, Tu acum în trup Te-ai arătat lumii întregi, ca un Prunc în biserică, purtat în brațe de Fecioara Maria, Maica Ta, ca să petreci cu oamenii și celor ce sunt din Adam să le vestești mântuirea. Adevărul Tău S-a pogorât din cer, mila Ta ne-ai trimis-o nouă și harul Tău împărățește pe pământ pentru că ai venit să cauți și să-i mântuiești pe cei pierduți. Pentru aceasta pe nimeni nu îndepărtezi, de la nimeni nu Te întorci, precum s-a întâmplat cu Uza, de demult, când s-a atins de chivotul Legământului Tău și a fost lovit de moarte. Acum însă desfrânata Îți cade la picioare și devine neprihănită, cea cu scurgerea de sânge se atinge de Tine și se vindecă, vameșii și păcătoșii stau împreună cu Tine și se fac prietenii Tăi, căci ai chemat la Tine pe toți cei trudiți și împovărați. Pentru aceasta cu bucurie și noi Te întâmpinăm și Îți cântăm așa:
Vino, o, Hristoase, împăratul tuturor, și scoală-Te întru întâmpinarea, noastră;
Vino, Iisuse, Doctorul inimilor noastre, și ieși întru ajutorul și mântuirea noastră;
Vino, Păstorul nostru Cel bun, Care Te-ai întrupat să cauți oile pierdute, și caută-ne și pe noi cei rătăciți;
Vino, Mângâietorule bun, Care ai căutat și ai găsit drahma cea pierdută, și află și sufletele oamenilor pierduți;
Vino, Atotbunule și Iubitorule de oameni, și ne primește și pe noi în brațele Tale părintești;
Vino, Atotmilostive și Îndurate, și ne sălășluiește și pe noi în cămările Tale cerești;
Vino, Mângâietorul celor întristați, ca să ne aperi și să ne cârmuiești pe noi, cei ce plutim pe marea acestei vieți deșarte;
Vino, Mântuitorul celor rătăciți, mântuiește-ne și ne scoate pe noi, cei ce ne înecăm în viforul păcatului;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 11-lea

Cântare de umilință au adus arătării Tale, Hristoase, purtătorul de Dumnezeu Simeon și dreapta Ana, arzând cu duhul și propovăduind cu buze de bucurie venirea Ta în lume tuturor celor ce așteptau izbăvirea. Iar cărturarii și fariseii, auzind astfel de mărturisiri despre Prunc, s-au mâniat și mai mult, l-au învinuit pe Zaharia, ca pe un vădit călcător de lege, că pe Maria a așezat-o în locul unde ședeau fecioarele, pentru care îndată l-au și ucis cu pietre. Iar Pruncul Iisus a fost dus în Egipt, din pricina lui Irod, ca și acolo, spre mărturie veșnică, Domnul să fie cunoscut egiptenilor și să I se aducă jertfă, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumină spre descoperirea neamurilor ai fost, Hristoase, Soarele dreptății, pe nor purtat, precum Simeon astăzi a proorocit că vei fi începătură de nou har, din Egipt și până la marginile lumii, că Tu ești Izvorul Vieții și Lumina oamenilor, pentru că lumina luminează întru întuneric și întunericul nu o cuprinde. Cu această lumină a dumnezeirii Tale luminează și întunericul sufletelor noastre, pentru ca toți să aprindem în inimă lumina virtuților și împreună cu Simeon și cu Ana să-Ți cântăm Ție și Preasfintei Maicii Tale unele ca acestea:
Vino, Iisuse, Lumina lumii, pentru ca în lumina Sfinților Tăi să ne luminezi pe noi;
Vino, Hristoase Mântuitorule, Care locuiești întru Lumina cea nepătrunsă, pentru ca în lumina Feței Tale să ne îndumnezeim;
Vino, Soarele Dreptății, pentru ca în zilele Tale să strălucească adevărul și pacea pe pământ;
Vino, Lumină Sfântă, pentru ca să ajungă în inimile noastre focul credinței și iubirii Tale;
Vino, Împărate ceresc, pentru ca binecuvântată și prealuminată să fie venirea Ta;
Vino, Ziditorule și Stăpâne, pentru ca având aprinsă făclia curăției să ieșim întru întâmpinarea Ta;
Vino, Lumină lină și neînserată, pentru ca în liniște și în pace să trăim toate zilele vieții noastre;
Vino, Fiule Unule Născut al lui Dumnezeu și Cuvinte, pentru ca întru bucurie și frică să lucrăm a noastră mântuire;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 12-lea

Vechea biserică a legii cu nou har s-a umplut, când ai intrat într-însa, Hristoase, ca un Prunc purtat în brațe, ca să se plinească proorocia lui Agheu: „Va veni Cel dorit de toate neamurile și voi umple de slavă templul acesta și slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi și în locul acesta voi împărți pacea”. Pentru aceasta să se înfrumusețeze cu lumina Ta Dumnezeiască și Biserica noastră ce se gătește să Te primească luminat ca pe un Mire, iar pe noi ne învrednicește în curăție să ieșim întru întâmpinarea Ta și cu veselie să-Ți cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând, o, Maica lui Dumnezeu, venirea întru întâmpinarea ta a întregii lumi în Biserica Domnului, lăudăm nespusa ta curăție feciorească, ne închinăm Soarelui Dreptății, Hristos, Ce a răsărit dintru tine, Îl privim împreună cu Simeon și Îl primim în brațele noastre. Împreună cu Ana mărturisim dumnezeirea Lui, cu Iosif Îi aducem în dar doi pui de porumbel, adică sufletul și trupul nostru, și precum fecioarele înțelepte, luminat înfrumusețăm candelele sufletelor noastre și făclii aprinse de fapte bune lui Hristos, Lumina cea Adevărată, Ce S-a arătat lumii, Îi dăruim, iar astăzi, împletind precum florile coroană de cântări, îți aducem aceste laude:
Vino, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca sub acoperământul Fecioriei Tale să ne păzești pe noi întru curăție și feciorie;
Vino, palat purtător de Lumină al Stăpânului, ca prin darul tău să ne faci pe noi locaș al Duhului Sfânt;
Vino, Fecioară mai luminoasă decât dimineața, ca să fim și noi fii ai zilei până la sfârșitul vieții;
Vino, soare care porți pe Tatăl Luminii, ca și pe noi să ne luminezi cu darul tău;
Vino, sfântă slujitoare a măreței taine, ca să ne înveți a sluji cu sfințenie pe Fiul tău și Dumnezeu;
Vino, bună ajutătoare a toată lumea, ca să ne păzești nevătămați de lume, de trup și de diavol;
Vino, o, Fecioară Marie, ca să luminezi sufletele noastre întunecate de patimi;
Vino, o, pruncă minunată, ca să călăuzești spre mântuire această lume orbită de păcate;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 13-lea

O, întru tot cântată Maică și Fecioară, care ai adus în locul cel sfânt al sfinților pe Cuvântul cel mai presus decât toți sfinții, întru întâmpinarea noastră și pentru mântuirea lumii; primește această rugăciune a noastră, acoperă-ne și ne păzește pe noi de tot necazul și întristarea și ne izbăvește de toate cursele vrăjmașului. Tu, cea fără de prihană, ceea ce ești ușă dumnezeiască, deschide-ne nouă, celor ce dorim mântuirea, ușile cerești, ca, izbăvindu-ne prin tine de veșnica muncă, să cântăm întru Întâmpinarea Domnului în văzduh: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Cetele cerești, plecate spre pământ…, Condacul 1: Astăzi aleasa Maică merge acum de la Betleem la Ierusalim…, și aceste rugăciuni:

Icosul 1

Cetele cerești, plecate spre pământ, văd pe Cel Unul Născut, pe Făcătorul lor și Stăpânul a toată făptura, în brațele feciorești ale Maicii celei neispitite de bărbat, mergând la Ierusalim, purtat ca un Prunc, și bucurându-se, cântă Lui și Împărătesei Fecioare laudă de sărbătoare:
Vino, Împăratul cerului și al pământului, în cetatea Marelui Împărat, Sionul cel sfânt;
Vino, Dumnezeule Preaînalt, din înălțimile cerești în biserica pământească și făcută de mâini;
Vino, Fiule Unule Născut, și Te sălășluiește cu oamenii pe pământ;
Vino, Mielul Cel nevinovat și dumnezeiesc, să Te aduci Domnului, Cel din ceruri;
Vino, Preacurată Porumbiță, Mireasă fără de bărbat, a Sfântului Duh;
Vino, Mielușea neîntinată, Maica neprihănită a Mielului Hristos;
Vino, Pruncă de Dumnezeu aleasă, Fiica cea preadorită a lui Dumnezeu Tatăl;
Vino, Împărăteasa Cerului, Stăpâna cea bună a întregii lumi;
Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Condacul 1

Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Rugăciunea întâi, către Domnul nostru Iisus Hristos

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule Unule Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, Care mai înainte ai fost văzut de prooroci, ca prin oglindă, în ghicitură și mai pe urmă, în aceste zile, Te-ai născut nestricat cu trupul din Preasfânta Fecioară Maria și în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea întregii lumi, Te-ai arătat ca Prunc, purtat în brațele Dreptului Simeon pentru mântuirea tuturor celor din Adam! Cât de proslăvită și de prealuminată este aducerea Ta în brațele Născătoarei de Dumnezeu în biserica Domnului și Întâmpinarea Ta de către bătrânul Simeon. Astăzi cerurile se veselesc și pământul se bucură de venirea Ta, Dumnezeule, de venirea Dumnezeului și Împăratului nostru. De demult Moise s-a urcat în munte ca să vadă slava Ta, dar nu a putut să-Ți vadă fața Ta, pentru că i-ai arătat doar spatele. În această zi prealuminoasă a întâmpinării Tale, Tu Te-ai arătat pe Tine Om, strălucind de nespusă dumnezeiască Lumină, ca împreună cu Simeon să Te vedem față către față, să Te pipăim cu mâinile și să Te primim în brațele noastre ca să Te cunoaștem pe Tine ca Dumnezeu venit în trup. Pentru aceasta proslăvim nespusă coborârea Ta și marea Ta iubire de oameni, că prin venirea Ta ai dăruit acum bucurie cerească neamului omenesc căzut de demult în păcat. Că Tu prin dreapta Ta judecată ai izgonit pe strămoșii noștri din raiul desfătării în lumea aceasta, iar acum ne-ai miluit și iarăși ne-ai deschis locașurile cerești și ai prefăcut plânsul nostru întru bucurie, iar Adam nu se mai rușinează pentru neascultare și nici nu se va mai ascunde de la fața Ta, fiind chemat de Tine, pentru că Tu ai venit acum ca să iei asupră-Ți păcatele lui, să-l speli cu sângele Tău și să-l îmbraci pe el, gol fiind, în haina mântuirii, în podoaba veseliei și să-l înfrumusețezi pe el, ca pe un mire. Iar pe noi, pe toți, care prăznuim dumnezeiasca Ta întâmpinare, învrednicește-ne ca împreună cu fecioarele înțelepte să Te întâmpinăm pe Tine, Mirele nostru Ceresc, cu candelele credinței și curăției aprinse să privim cu ochii credinței dumnezeiasca Ta față, să Te purtăm în inimi, în toate zilele vieții noastre, ca să ne fii nouă Dumnezeu și noi să fim poporul Tău. Iar în slăvita și înfricoșătoarea zi a venirii Tale, când toți sfinții vor ieși în văzduh pentru marea Ta întâmpinare, învrednicește-ne și pe noi să Te vedem, și astfel pururea cu Domnul vom fi. Slavă milosârdiei Tale, slavă Împărăției Tale, slavă purtării Tale de grijă, Unule iubitorule de oameni, că a Ta este împărăția și puterea și slava, împreună cu Cel fără de Început al Tău Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, către Preasfânta Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Fecioară, care strălucești prin curăție cerească, porumbiță preablândă, mielușea neprihănită, ajutătoare bună a lumii, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, tu ești începutul și mijlocul și sfârșitul bucuriei noastre de acum, că dintru tine a strălucit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, pe Care L-ai adus în sfintele tale brațe în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea noastră și spre bucuria și mântuirea întregii lumi. Pentru aceasta te fericim și te proslăvim, pentru că tu ești cortul lui Dumnezeu și prin tine S-a sălășluit între noi, pentru ca să fim poporul Lui. Tu ești ușa cerească vestită de Iezechiel, prin care iarăși ni s-a deschis intrarea în locașurile raiului. Tu ești scara cea înaltă văzută de Iacob, prin care Dumnezeu S-a pogorât pe pământ. Tu ești pod care duce de pe pământ la cer. Pentru aceasta te rugăm să privești spre noi, ca ceea ce ai intrat în locul cel sfânt purtând pe mâini Focul Dumnezeiesc, binecuvântată. Cu focul rugăciunii tale să arzi focul patimilor noastre, ca să ne izbăvim de focul cel veșnic al gheenei. În locul cel sfânt ai venit pentru curățirea cea după lege, ție netrebuindu-ți curățire, Fecioară Curată, și prin aceasta învață-ne cumse cuvine a ne păzi în neprihănire și curăție și cum să purtăm nevoința fecioriei, că tu, fiind mai presus decât Heruvimii, ai venit la biserică, laolaltă cu femeile necurate. Tu, o, Maică Preasfântă, însăți fiind biserica lui Dumnezeu care ai adus la biserica legii pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, învrednicește-ne și pe noi să iubim mai mult în lumea aceasta bisericile Fiului tău, să le cercetăm în toate zilele vieții noastre, acolo să vedem frumusețea Domnului, pentru că mai bine este să petrecem o zi în curțile Domnului, decât să locuim în locașurile păcătoșilor. Dăruiește-ne și nouă, Preacurată, precum lui Simeon, să purtăm neosândiți, în brațele inimii noastre, pe Fiul tău și Dumnezeul nostru, ca să fim părtași pururea Preacuratului Său Trup și Sânge, și ajută-ne să ne păzim în frica lui Dumnezeu și să nu întinăm biserica trupului nostru. Și așa întâmpinând totdeauna, o, Maica lui Dumnezeu, pe Fiul tău în inimile și în sufletele noastre, să ne învrednicim prin rugăciunile tale să dobândim și acea întâmpinare în văzduh a Domnului și așa vom slăvi și vom cânta împreună cu toți sfinții pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Îmblanzirea inimilor împietrite....

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


2 FEBRUARIE CINSTIREA ICOANEI MAICII DOMNULUI CU ȘAPTE SĂGEȚI.

Icoana Maicii Domnului cu şapte săgeţi, numită şi „Îmblânzirea inimilor împietrite”, semnifică profeţia bătrânului Simeon, de aici şi o altă denumire pentru icoană – „Profeţia lui Simeon”, care i-a spus Fecioarei Maria:

Iată acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri, şi prin sufletul tău va trece sabie ca să descopere gândurile multor inimi”
(Luca 2; 34-35).

Icoana este cinstită în "Duminica Tuturor Sfinților," la sărbătoarea "Întâmpinării Domnului"
(2 februarie),
dar și la 13 august, în ziua dinaintea ajunului sărbătorii "Adormirii Maicii Domnului".
Şi copiile icoanei se spune că sunt făcătoare de minuni.



1 februarie 2020

Întâmpinarea Domnului.

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


„Pruncul a întărit cerul şi pământul”. Mântuitorul venind in chip de prunc si străbatand toate vârstele vietii pământesti, a parcurs acest drum si acolo unde l-a parcurs, l-a sfintit, adica a dat posibilitatea ca orice om aflat intr-o anumita vârstă, să poata să fie desavarsit, sa poata sa se uneasca deplin cu Dumnezeu, in acea varsta. După naştere, la 25 decembrie, conform ritualului evreu, la 8 zile, Iisus este adus de părinţii săi, Iosif şi Maria, „în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur.” Aici s-a efectuat operaţiunea respectivă, constând în ablaţia întregului sau a unei părţi din prepuţ, care semnifica Legământul dintre Domnul Savaot şi descendenţii lui Abraham, şi i s-a dat numele de Iisus, „nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea lui în pântecele Fecioarei”.
Un moment important, al treilea, după naştere şi tăierea împrejur, în viaţa pământeană Fiului lui Dumnezeu și în istoria creştinismului, este Întâmpinarea Domnului. Asemenea evenimente, aferente ritualurilor evreişti ale timpului, sunt relatate în evanghelie şi marchează copilăria lui Iisus din Nazaret. De aceasta, tradiţia şi istoria bisericească au legat o serie de alte fapte, menite să sublinieze caracterul excepţional, mesianic, predestinat al vieţii Celui care, după Scripturi, a înviat a treia zi după crucificare.
Când Iisus a împlinit patruzeci de zile, Maria şi Iosif l-au dus la Ierusalim să-l prezinte Domnului, precum era scris în lege, şi să aducă jertfă o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, după cum prescria legea Domnului pentru cei săraci.
Icoana sărbătorii ne dezvăluie patru personaje grupate în jurul Pruncului Iisus. Pruncul nu apare înfăşat, ci îmbrăcat în tunica, binecuvântând. Baldachinul şi sfânta masă pictate în icoană indică locul unde se desfăşoară evenimentul, fiind modul simplu, schematic, de a reprezenta un templu. Icoana ne înfăţişează pe Maica Domnului apropiindu-se de dreptul Simeon, care se află în faţa Sfintei Mese sau într-o latură a ei. Fecioara Maria îl ţine pe Pruncul Hristos în braţe şi i-L întinde lui Simeon. După cum aflăm din volumul semnat de teologul Constantine Cavarnos, „iconarii vechi, care aveau o înţelegere mai profundă a principiilor iconografice decât cei moderni, îl repre¬zentau pe Hristos – cea mai importantă figură din această scenă – în centru sau aproape de centru. Aceasta, după principiul perspec¬tivei psihologice”.
În general, dreptul Simeon este pictat cu părul alb şi cu o expresie de cutremurare, privind la Prunc sau ţinându-L în bra¬ţe. Expresia chipului lui Simeon aminteşte de cuvintele pe care Sfântul Evanghelist Luca i le atribuie: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace” (Lc. 2, 29).
Maica Domnului este înfăţişată tânără, iar în reprezentările în care nu îl ţine pe Hristos în braţe, mâna ei dreaptă stă întinsă într-un gest de rugăciune. În spatele Maicii Domnului este zugrăvit dreptul Iosif care ţine, într-o colivie, două turturele pe care le aduce la templu, după Legea mozaică ( Lv. 5, 7). Iar de nu va fi în stare să aducă jertfă o oaie, pentru vina păcatului său, să aducă Domnului două turturele sau doi pui de porumbel: unul jertfă pentru păcat, iar altul ardere de tot.
În unele reprezentări ale acestui eveniment, în spatele lui Iosif sau în spatele lui Simeon, ori între Maica Domnului şi Iosif, se află prorociţa Ana, fiica lui Fanuel. Con¬form relatării despre ea din Evanghelia după Luca, Ana este înfă¬ţişată ca o femeie bătrână. Ţine în mână un filacter desfăşurat pe care stă scris: „Pruncul a întărit cerul şi pământul”. Primele reprezentari ale acestui praznic se păstrează pe mozaicul de la Basilica „Santa Maria Maggiore“ din Roma (sec.V-lea) şi pe relicvarul din Muzeul Lateran (sec. V-VI).

Rugăciune către Icoana Maicii Domnului Prodromiţa

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


         O , Fecioară Preamărită , Infrumuseţarea prodromiţilor şi Lauda închinătorilor , Tu I-ai Spus Sfântului Petru Athonitul că „Muntele Athosului l-am Ales , din toate părţile pământului , şi am Hotărât să îl Afierosesc spre a fi îndestulată locuinţă monahilor şi pustnicilor”, şi în acest munte ai Voit a aduce Icoana Ta .
O , Impăcare a noastră cu DUMNEZEU , Care ne-ai Dăruit noul Praznic de Minuni Izvorâtor al Icoanei Tale , nimeni n-a pierit din cei ce aveau spre Tine Nădejdea Bunei Credinţe .
Tu , Care Impleteşti Cununi după vrednicie celor ce Te Laudă şi Dăruieşti cererile tuturor celor ce Te Cinstesc după cuviinţă , din negura patimilor Mântuieşte-ne , Curăţind necurăţia noastră . Neadormita noastră Păzitoare , Care degrabă îi întâmpini pe cei ce Te cheamă , Dat-ai robilor Tăi Chipul Feţei Tale cel Preacinstit şi cu totul Luminos , pe Care îl sărutăm mulţumind şi cu dragoste şi credinţă închinându-i-ne .
Arată-Ti Milele Tale , Născătoare de DUMNEZEU , primind cererile de folos ale robilor Tăi . Depărtează de la noi norul patimilor şi al ispitelor ,
Izbăveşte-ne de toată vătămarea trupească şi sufletească şi Fii Mijlocitoare a Mântuirii noastre . Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină Chipului Tău nefăcut de mână omenească , ca să cinstească înfricoşatele Minuni , semnele mai presus de fire ale Icoanei Tale .
O , Pavăză Tare a clerului bisericesc şi Sprijin al celor din cinul monahicesc , Miluieşte şi Mântuieşte cu Rugăciunile Tale pe ortodocşii arhierei , preoţi şi diaconi , pe toţi monahii şi pe tot poporul drept-credincios care Ti se închină .
Ocroteşte obştea părinţilor prodromiţi şi pe toţi închinătorii care aleargă la Icoana Ta Făcătoare de Minuni .
Caută spre noi cu Milostivirea Ta şi cu Rugăciunea Ta Invredniceşte-i pe toţi creştinii să vieţuiască cu Hristos şi în Lăcaşurile Cereşti să se desfăteze .
Cercetează-ne , Maică Iubitoare de fii , pe noi , robii Tăi , cu Darul Tău şi Dăruieşte celor neputincioşi Tămăduire şi sănătate desăvârşită , linişte celor înviforaţi şi Mântuire tuturor , în vecii vecilor .
Amin !

https://www.facebook.com/ioandgrm

La Usa Milostivirii

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Rugaciune catre Maica DOMNULUI

de Sfantul Ioan Iacob-Hozevitul

Preasfanta Maica si Fecioara ,
Nadejdea sufletului meu ,
Tu Esti a mea Mijlocitoare
La Milostivul DUMNEZEU .

De n-ar avea in Ceruri Lumea
Rudenie de pe pamant ,
Atunci ar fi pustie viata ,
Asemenea unui mormant !

De nu Erai Tu Primavara
A veacului intelenit ,
Ar fi ramas de-a pururi iarna
Si soarele n-ar fi zambit .

De n-ai fi Revarsat Tu zorii
Peste pamantul adormit ,
Atuncea umbra cea de moarte
Ar fi ramas fara sfarsit .

Iar astazi , Preacurata Maica ,
Cand toti ne-am abatut la rau ,
De nu Te Vei Ruga Fierbinte
Ne paraseste Fiul Tau !

Trimite Semn de Pocainta
Poporului nedumerit
Si ada iarasi la Credinta
Pe sufletul cel ratacit !

Dezleaga , Preacurata Maica ,
Catusele celor robiti
Si Daruieste-le rabdare
Crestinilor napastuiti !

DOAMNE, N-AM SA-TI CER

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                               http://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.ro/

Doamne, n-am sa-Ti cer sa ma scutesti de lacrimi,
 De teste grele si provocatoare,
Nu am sa-ti cer sa ma scutesti de patimi,
 Lasa-mi puterea de a sta-n picioare.

Nu-ti cer doar zile blande si senine,
Sau sa gonesti din calea mea furtuna,
Te rog ca prin necaz sa fii cu mine,
Sa-mi tin credinta ortodoxa pentru totdeauna.

Nu vreau un regiment de ingeri vrednici,
Sa-mi faca-n jur scut antirautate,
Fa-ma solie printre ecumenici,
Sa te slujesc oricand cu demnitate.

Nu vreau pe-acest pamant incoronare,
Nu print vremelnic peste-o regiune,
Vreau doar intelepciune si rabdare,
Sa ma achit de-ntreaga misiune.

Sa nu imi sape bogatia groapa,
 Nici saracia celor fara minte,
Vreau numai painea zilnica si apa,
Si acel curaj de-a merge inainte.

Nu-Ti cer sa-mi mearga totul ca pe roate,
Si sa am parte-n viata doar de bine,
 Un singur lucru vreau daca se poate:
 Te rog, in noul an, sa fii cu mine.

Alex D. Jercan 01.01.2018

DESPRE SMERENIE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                                    https://bisericasfintilorpetrusipavel.blogspot.ro/

"Cel care se teme de Dumnezeu are intotdeauna tovaras SMERENIA. Si smerenia il duce la IUBIRE si la MULTUMIRE FATA DE DUMNEZEU.

Adica, cugeta la viata de dinainte, la diferitele pacate si la ispitele lui, si cum l-a salvat din acestea Domnul, si l-a purtat din viata patimilor, la viata dupa Dumnezeu. Deci, prin asemenea ganduri, dobandeste si IUBIREA FATA DE DUMNEZEU, Binefacatorul si Carmuitorul vietii lui, Caruia Ii multumeste neincetat, cu multa smerenie" (Sfantul Ioan Scararul).

Asadar, bucuria mea, smereste-te si toate lucrurile tale vor merge bine. Dumnezeu ii cerceteaza cu mila sa numai pe cei smeriti. Mergi pe calea vamesului si zi: "Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului!" Puternic este Dumnezeu sa faca in ceea ce ne priveste, dupa Sfanta sa voie. Daca nu ne smerim singuri, ne smereste Domnul fara sa vrem prin neputinte.
                                                                                                                                  Preot Ioan.

DREPT ESTI DOAMNE si NU EXISTA NEDREPTATE INTRU TINE!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                                             https://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Bucuria mea asa ne indeamna Domnul nostru Iisus Hristos: "Cand vei fi lovit peste obrazul drept, intoarce-l pe celalalt" (Matei 5:39). De obicei cand cineva este lovit peste fata, este lovit cu mana dreapta peste obrazul stang, nu peste cel drept. Domnul Iisus Hristos a vrut sa arate prin obrazul drept, jignirea, injosirea, necazul suferit pentru un lucru drept, in care nu esti vinovat.
A intoarce obrazul stang inseamna ca atunci cand esti jignit (jignita), fara a fi vinovat (vinovata), sa-ti amintesti de faptul ca L-ai rastignit prin pacatele tale, de nenumarate ori pe ori pe Domnul si Dumnezeul tau Iisus Hristos, iar prin aceasta recunoastere sa te smeresti si sa primesti ocara ce-o consideri nedreapta, ca pe ceva cuvenit. Amin si Aliluia!
                                                                                                                  Preot Ioan.

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI--DESPRE PACE

                        CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI--DESPRE PACE
FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....


                                                                                                                           Preot Ioan

                                                               Iubiţi credincioşi,

Pacea ar putea fi definită ca starea unor comunităţi sau ţări care nu sunt în război.

În „Noul Testament“ termenul este folosit mai ales privind liniştea sufletească, dar sunt şi texte care se referă la pacea lumii sau a unor popoare. Cu înţelesul de raporturi între oameni se vorbeşte de pace ca de o virtute, ca de o înţelegere cordială: „Trăiţi în pace unii cu alţii“ (Marcu 9:50). Îngerii au adus mesajul păcii pe pământ la naşterea Domnului Iisus Hristos: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“ (Luca 2:14). Pacea apare însă în gradul cel mai mare ca darul lui Dumnezeu prin Iisus Hristos, ca darul împăcării popoarelor între ele şi a oamenilor cu Dumnezeu. Căci aducându-se jertfă Tatălui şi luând asupra Sa păcatele lumii, Hristos S-a făcut pacea noastră (Efeseni 2:14). Sfântul Apostol Pavel spune: „Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus“ (Filipeni 4:7). Hristos este numit şi „Împărat al păcii“ (Evrei 7:2), iar cei care caută împărăţia lui Dumnezeu au viaţă şi pace, „căci El (Hristos) este pacea noastră“ (Efeseni 2:14). Pacea s-a binevestit ca ceva obiectiv, ca darul de sus şi ca întrupată sau personificată în Hristos, Care a vestit „Evanghelia păcii“ (Fapte 10:36). Pacea este şi o binecuvântare, o urare sau o rugăciune şi chiar formulă de salut cu care se încheie sau încep epistolele Sfinţilor Apostoli, după cum îi învăţase Mântuitorul: „Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia“ (Luca 10:5). Pacea fiind un dar de sus, Dumnezeu o poate lua când voieşte, dacă lumea n-o merită. Aşa s-a descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul, care scrie: „Şi a ieşit alt cal, roşu ca focul, şi celui ce şedea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, ca oamenii să se junghie între ei; şi o sabie mare i s-a dat“ (Apocalipsa 6:4).

                                                                   Pacea şi războiul

Măreţia creaţiei lui Dumnezeu se poate întrevedea şi din faptul că omul este unic şi irepetabil. Viaţa socială este unul din cele mai preţioase daruri ale lui Dumnezeu, Care încă de la Creaţie a constatat că singurătatea şi izolarea nu sunt folositoare omului: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el“ (Facerea 2:18). De aceea, omul este o fiinţă comunitară, trăieşte în societatea oamenilor pe care o influenţează, contribuie la ridicarea societăţii şi în felul acesta îşi împlineşte rostul său cu care a fost trimis de Dumnezeu. Fiind înzestraţi cu înclinaţii spre diferite activităţi, oamenii produc bunuri materiale şi spirituale necesare lor, semenilor şi omenirii în general. Viaţa omenească trebuie lăsată să se dezvolte liber, în pace, pentru că fiecare om reprezintă un moment unic în istorie, fiecare suflet aduce cu sine un gând al lui Dumnezeu pe care el l-a avut în sine din veşnicie.

Pacea a făcut parte întotdeauna din comoara bunurilor spirituale ale omenirii, deoarece ea creează condiţiile prielnice pentru bunul mers al vieţii în diferitele ei manifestări. Numai în pace oamenii se pot folosi liniştiţi, de bucuriile vieţii. Bunul vieţii este aşa de mare, încât în lucrurile pământeşti şi muritoare nu se obişnuieşte să se audă ceva mai fermecător, nici să se dorească ceva mai mult, nici să se descopere ceva mai bun decât pacea.De asemenea, pacea este graniţa armoniei şi a frumuseţii universale. Popoarele, oraşele, armatele, familiile, căsătoriile, comunităţile se conservă prin pace şi pier prin discordie. Războiul şi pacea sunt două noţiuni care exprimă două realităţi total opuse. Dacă războiul este expresia celor mai mari rele fizice şi morale, pe care le poate trăi omul, pacea este expresia supremului bine, bunul cel mai de preţ al omenirii din toate timpurile, parte integrantă şi temelie a vieţii omului, a omului de ieri, de astăzi, de mâine, de totdeauna. Războiul este rodul urii, este tatăl dezastrului şi al morţii, este o nenorocire obştească ce depăşeşte în dureri nenorocirile personale. Dacă războiul este rod al urii, pacea, dimpotrivă, este rod al dragostei. Cultivarea dragostei produce pacea şi o menţine. Pacea este dorită, este cultivată, este slăvită, reprezintă însăşi viaţa. Războiul şi pacea sunt realităţi pe care omenirea le-a trăit de când există. Le trăieşte şi astăzi. Acestea au preocupat spiritul omenesc în decursul timpurilor. În timp de pace, viaţa îşi urmează cursul ei firesc: artele, cultura, educaţia etc. se dezvoltă în mod armonios. Teama, groaza, trăite în timpul războiului au efecte negative asupra copiilor:anumite metehne sufleteşti se întipăresc în fiinţa lor plăpândă şi nu-i mai părăsesc toată viaţa.

În concluzie se poate spune că pacea este starea de linişte trupească şi sufletească, familială şi socială, starea de netulburare a vieţii din pricina pizmei, a certurilor, dar mai ales a războaielor. Ea a fost, întotdeauna, visul de aur al omenirii şi de aceea omenirea a luptat şi luptă pentru pace, pentru sălăşluirea ei pe pământ, pentru ca pământul să nu mai fie udat de sânge omenesc vărsat de mâna ucigaşă a omului frate.

                                                      Legătura dintre morală şi pace

Pacea creează condiţiile necesare şi prielnice pentru dezvoltarea culturii şi civilizaţiei, pentru progresul omenirii în orice privinţă. Ea este creatoare de condiţii prielnice îmbunătăţirii morale a omului, este necesară în procesul dezvoltării sale în orice domeniu de activitate. Pacea, maica tuturor bunurilor, temei al bucuriei, este intim datorată şi legată de speţa umană, deoarece făcea parte din starea paradisiacă şi de aici suspinul de totdeauna al omului cinstit după pace. Totuşi nu de pace s-a bucurat omenirea în cea mai mare parte a istoriei sale. Mândria, invidia, egoismul, dorinţa de acaparare a bunurilor străine şi de exploatare a semenului au tulburat şi întrerupt mereu pacea, dezlănţuind războaie pustietoare de viaţă şi de muncă omenească.

Privită în funcţie de condiţiile externe în continuă fluctuaţie, pacea nu poate fi stabilită o dată pentru totdeauna, ca o stare definitivă, ci ea se cere creată necontenit ca un echilibru necesar al vieţii sociale, în neîncetată mişcare. Ceea ce asigură păcii o slujire devotată şi permanentă sunt virtuţile morale. De aceea, fără a neglija condiţiile externe ale păcii, trebuie cunoscute şi valorificate condiţiile ei interne, morale. Miezul învăţăturii creştine se cuprinde în cuvântul „IUBIRE“ şi, din acest motiv, creştinismul a fost numit „RELIGIA IUBIRII“. Sfânta Scriptură ne spune că „DUMNEZEU ESTE IUBIRE“ (1 Ioan 4:8), iar Domnul Iisus Hristos a arătat că învăţătura Sa se cuprinde în porunca: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău, cu toată inima ta şi din tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Matei 12: 37-39). Din iubire izvorăsc ca razele soarelui celelalte virtuţi creştine:pacea, dreptatea, bunăstarea, răbdarea, iertarea şi altele.

Aşadar, acolo unde domneşte iubirea există şi pacea cu multipla ei înfăţişare. Privind imaginea alăturată, putem să avem o idee clară asupra celor patru valenţe ale păcii: Pacea cu Dumnezeu atotcuprinzătoare, pacea cu tine însuţi, cu cei

dimprejur şi pacea între popoare. Dacă nu suntem în pace cu noi înşine nu suntem în pace nici cu semenii şi cu atât mai puţin cu Dumnezeu. Dacă nu suntem în pace cu semenii, nu suntem în pace nici cu noi şi cu atât mai puţin cu Dumnezeu. Dacă nu suntem în pace cu Dumnezeu sub nici o formă nu putem fi în pace nici cu semenii şi nici cu noi înşine. Dacă nu e pace între popoare, nu este pace nici cu Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă învăţă că omul se naşte cu un anumit rost, că Dumnezeu îl trimite în lume cu un anumit mesaj pe care are datoria să-l împlinească. De asemenea omul trebuie să se îngrijească de mântuirea sufletului său.

Privită din perspectiva creştină, viaţa pământească este pregătirea pentru cea veşnică: „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie“ (Evrei13:14). Dacă prin uciderea unui om, omenirea se lipseşte de realizările lui materiale sau spirituale, cu atât mai grav este când omul n-a avut putinţa să se dezvolte din punct de vedere duhovnicesc, ca să-şi poate mântui sufletul. Este o crimă să ridici viaţa unui om, dar cu atât mai mare este această crimă când omului i s-a luat putinţa să lucreze pentru mântuirea sufletului său.Oamenii au primit porunca divină să stăpânească pământul şi nu să se stăpânească şi să se înrobească unii pe alţii. Cei ce nesocotesc ordinea, disciplina şi pacea în lume se împotrivesc lui Dumnezeu şi rânduielilor lui. Aceştia nu trebuie să se lase amăgiţi ca triumfători, pentru că: „Dumnezeu nu se lasă batjocorit“ (Galateni 6:7) şi„Domnul nostru este şi foc mistuitor“ (Evrei 12:29). În apărarea şi consolidarea păcii în lume sunt importante susţinerea şi dezvoltarea prieteniei şi încrederii între oameni şi între popoare. Dar cum prietenia şi încrederea sunt forţe morale, Sfintei Biserici îi revine datoria de a promova aceste forţe morale în viaţa omenirii. De aceea, se poate spune că pacea se dobândeşte pe căi morale, drumul spre pace şi vieţuirea în pace este un drum al creşterii morale.

                                                       Mărturii din „Vechiul Testament“

Prezenţa cuvântului „Pace“ în cărţile „Vechiului Testament“ pune în evidenţă importanţa şi valoarea păcii în preocupările Sfinţilor Părinţi inspiraţi de Dumnezeu. În limba ebraică, cuvântul „Pace“ (Şalom) are un înţeles foarte cuprinzător: integritate, sănătate, plinătate, lucru desăvârşit, linişte, salvare, mântuire, prosperitate, fericire, binele în general. În sens restrâns, el avea înţelesul de lipsă a oricărei pricini de tulburare, fie dinlăuntru, fie din afară şi liniştea unui popor care trăieşte în bună pace, în bună vecinătate cu alte popoare, deci cuprinde toate bunurile vieţii: linişte, sănătate, prosperitate, fericire, mântuire.

Pacea, era nota caracteristică a Paradisului unde prima pereche de oameni ducea o viaţă fericită, lipsită de orice tulburare cu Dumnezeu, cu sine şi cu natura înconjurătoare şi regnul animal. Omul avea să se bucure de această pace profundă atât timp cât avea să păstreze legătura firească cu Creatorul său, supunându-i-se Lui şi păzind porunca ascultării. Fratricidul lui Cain inaugurează lupta dintre oameni, care nu s-a sfârşit până astăzi, sub înrâurirea diavolului care dintru început: „a fost ucigător de oameni“ (Ioan 8:44). Astfel armonia şi pacea paradisiacă au dispărut, pofta păcătoasă constituind izvorul tulburării păcii şi al suferinţelor de tot felul în lume. În cărţile „Vechiului Testament“, urarea păcii este folosită ca urare de întâmpinare sau de despărţire: „Pace ţie!“(Judecători 6:23), „Mergi în pace!“ (1 Regi 20:42), „Pace ţie! Pace casei tale! Pace la toate ale tale!“ (1 Regi 25:6).

                                                 Mărturii din „Noul Testament“

În „Noul Testament“, care este continuarea şi împlinirea „Vechiului Testament“, găsim de 86 de ori cuvântul „Pace“. În diferite perioade de timp, profeţii au subliniat importanţa păcii în viaţa religios-morală a poporului evreu. Din cauza imperfecţiunii omului, pacea a fost de multe ori încălcată şi, în felul acesta, s-a întinat legământul dintre poporul ales şi Dumnezeu. Dacă mântuirea este împăcarea omului cu Dumnezeu, pe drept cuvânt Mântuitorul este Domnul păcii, căci el a săvârşit această lucrare. Instaurarea păcii pe pământ are loc ca urmare a venirii în lume a Domnului păcii, Mesia cel vestit de profeţi şi aşteptat de toate popoarele. Cântarea îngerească cu care este întâmpinat Mântuitorul arată că bucuria este atât în cer cât şi pe pământ, pentru că pacea este adusă tuturor oamenilor. Bătrânul Simeon, bucuros că a prins vremea împlinirii nădejdii atâtor generaţii, cere de la Dumnezeu sfârşitul lin care se cuvine drepţilor: „Acum slobozeşte pe robul tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace“ (Luca 2:29). Toate învăţăturile Mântuitorului s-au axat pe propovăduirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi-a început misiunea în lume spunând: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu“ (Marcu 1:15). Când o mulţime de oameni vroiau să-L ţină , ca să nu plece de la ei, El le-a zis: „Trebuie să binevestesc Împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis“ (Luca 4:43). „Şi după aceea Iisus umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi binevestind Împărăţia lui Dumnezeu şi cei doisprezece erau cu El“ (Luca 8:1). Pentru toate vremurile, Domnul a poruncit ucenicilor săi: „Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă“ (Luca 12:31). Sfântul Apostol Pavel a exprimat esenţa mesajului Împărăţiei lui Dumnezeu prin cuvintele: „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14:17). Fiindcă Împărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie a iubirii, a dreptăţii şi a păcii, Mântuitorul, prin faptele Sale, a învăţat oamenii cum să devină cetăţeni ai acestei Împărăţii. Mântuitorul a concentrat toată legea şi proorocii în iubirea de Dumnezeu şi iubirea de om (Luca 10:27). Aşadar, iubirea faţă de Dumnezeu nu poate fi concepută fără iubirea de aproapele: „Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unul pe altul cum v-am iubit Eu pe voi“ (Ioan 15:12). Numai iubind, omul este capabil de jertfă: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are ca sufletul lui să şi-l pună pentru semenii săi“ (Ioan 15:13).

Deosebit de semnificativă este porunca Mântuitorului pe care ne-o dă în ceea ce priveşte iubirea aproapelui în parabola samarineanului milostiv şi în cuvântarea Sa asupra iubirii vrăjmaşilor. Prin iubirea vrăjmaşilor, oamenii se dovedesc a fi urmaşii lui Dumnezeu Care: „face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi“ (Matei 5:45). Invidia, mânia, ura, vrăjmăşia, răzbunarea, omorul sunt la antipodul iubirii de aproapele şi sunt combătute cu toate prilejurile de Mântuitorul Iisus Hristos, care socoteşte nevrednic de Împărăţia lui Dumnezeu chiar şi pe cel care are un cât de mic acces de mânie împotriva semenului său.

Fără iubire nu este cu putinţă să se ajungă la dreptate şi pace. Dreptatea din Împărăţia lui Dumnezeu este o lege nouă, nu deosebită de cea iudaică, dar desăvârşită: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc“ (Matei 5:17). Spre deosebire de cea a fariseilor, dreptatea Împărăţiei lui Dumnezeu este o dreptate a inimii, bazată pe simplitate, sinceritate, şi cinste. Expresia „Pace vouă“ (Luca 24:36) este salutul cu care Mântuitorul îşi întâmpină de obicei discipolii. Pe aceştia îi îndeamnă, ca în misiunea lor, întrând într-o casă să zică: „Pace casei acesteia“ (Luca 10:5). Salutul exprimă simplu şi generos gândurile bune ce le nutresc slujitorii lui Hristos faţă de gazdele sale ocazionale.

Sfinţii Apostoli nu aveau în cingătorile lor aur, argint şi bani pentru a răsplăti bunătatea gazdei. Ei au fost instruiţi de Domnul Iisus Hristos să se răscumpere cu darul cel mai de preţ (PACEA), pentru ca toate să le fie din plin în această viaţă. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că, atunci când Domnul îi întâmpină de trei ori cu salutul „Pace vouă“, El oferă din însăşi Sfânta Treime darul complet al păcii. Trăiţi în pace unii cu alţii(Marcu 10:50) le spune El ucenicilor Săi şi prin aceştia creştinilor de pretutindeni şi dintotdeauna. În rostirea fericirilor din „Predica de pe munte“, Mântuitorul arată că, pentru realizarea păcii, trebuie cultivate toate virtuţile. Faptul că fericirea făcătorilor de pace este a şaptea îşi are un sens şi o explicaţie, căci ordinea în careMântuitorul a rostit fericirile nu-i fără rost. Această ordine corespunde etapelor succesive pe care le parcurge, în mod firesc şi logic, un creştin spre a ajunge la desăvârşirea vieţii sale morale. Virtutea precizată în întâia Fericire nu este pacea şi nici iubirea, ci smerenia pentru că ea constituie condiţia principală, pe lângă harul divin, de care depinde începutul vieţii morale. Fără sărăcia cu duhul, smerenia faţă de Dumnezeu şi de semeni, nu-i posibilă pacea nici cu Dumnezeu, nici pacea cu semenii.

Pentru menţinerea înţelegerii între oameni, Mântuitorul ne cere să ne împăcăm degrabă cu fraţii noştri, înainte de a aduce darul nostru la altar: „Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind adu darul tău“ (Matei 5:24). Pentru evitarea conflictelor primejdioase, Mântuitorul cere lepădarea de sine: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt.„Celui ce voieşte să se judece cu tine şi-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două“ (Matei 5:39-41). De asemenea în „Predica de pe munte“ (Matei 5:25-26),Mântuitorul ne atrage atenţia că acum, cât suntem în viaţă să ne împăcăm cu pârâşul nostru (adică cu conştiinţa noastră) mergând să ne spovedim păcatele, ca nu cumva conştiinţa să ne dea pe mâna judecătorului (Iisus Hristos), acesta să ne dea pe mâna temnicerului (adică pe mâna diavolului), iar acesta să ne arunce în temniţă (focul iadului), fiindcă nu vom ieşi de acolo până ce nu vom plăti cel din urmă bănuţ (adică toate păcatele). Fiindcă pacea este urmarea împlinirii tuturor datoriilor ce decurg din iubirea de Dumnezeu şi a aproapelui, Mântuitorul nu a găsit să lase discipolilor Săi alt Testament decât acela al păcii: „Pace las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze“ (Ioan 14:27). Mântuitorul prezintă, aici, deosebirea dintre pacea exterioară pe care oamenii pot s-o impună, uneori, din afară şi pacea lăuntrică a credinciosului pe care El a adus-o pe pământ şi care se poate păstra dacă omul voieşte, împotriva oricăror piedici. Pacea pe care Mântuitorul o numeşte „Pacea Mea“ (Ioan 14:27), este darul dumnezeiesc al împăcării pământului cu cerul, care s-a revărsat în lume prin coborârea Fiului lui Dumnezeu printre oameni şi din care izvorăşte pacea în suflete, pacea între oameni, pacea cu Dumnezeu. Chiar şi în zguduitoarea clipă a încheierii activităţii Sale pământeşti, Mântuitorul îndeamnă la pace:„Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi“ (Ioan 16:33).

După Sfânta Înviere, ori de câte ori apare în mijlocul Sfinţilor Săi Apostoli, li se adresează cu expresia: „Pace vouă“(Luca 24:36).

Prin viaţa şi activitatea Sa, Mântuitorul a dorit să aducă pace între popoare, chiar şi între poporul evreu şi păgâni, arătând că toate popoarele, toţi sunt chemaţi să se mântuiască. Deşi iudeii s-au cutremurat de naşterea lui Hristos, împăratul Irod a pus mâna pe sabie, ca să se apere de Împăratul Păcii, în timp ce păgânii I s-au închinat ca unui Împărat şi Dumnezeu şi I-au adus, prin cei trei magi, aur, smirnă şi tămâie.

                                         Pacea în predica şi în scrierile apostolice

Pentru Sfântul Apostol Pavel, pacea este dar al Duhului Sfânt: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare...“ (Galateni 5:22). În epistolele sale arată că fiecare creştin, întreaga creştinătate, toţi oamenii trebuie să susţină tot ceea ce slujeşte păcii: „Drept aceea să urmărim cele ale păcii şi cele ale zidirii unuia către altul“ (Romani 14:19). Ideea de împăcare a omenirii cu Dumnezeu este înfăţişată în Epistola către Romani: „Deci, fiind îndreptaţi în credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos“ (Romani 5:1). Pentru a întări această idee, Sfântul Apostol Pavel adaugă în continuare: „Căci dacă, pe când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui“ (Romani 5:10). Pacea este temei de rânduială, temei al ordinii, al înţelegerii între oameni şi popoare: „Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii“ (Corinteni 14:33). Mai lămurit se înfăţişează această idee în versetul: „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14:17).

În epistolele pauline găsim multe îndemnuri adresate creştinilor de a trăi în bună înţelegere cu semenii lor:„Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţii oamenii“ (Romani 12:18);„Căutaţi pacea cu toţi, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul“ (Evrei 12:14).

Dumnezeul păcii


Iată ce ne mărturiseşte Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu în cartea sa „Dumnezeu şi savanţii“, despre Dumnezeul păcii: «Iuri Gagarin a afirmat, după întoarcerea din spaţiul cosmic, că n-a întâlnit pe Dumnezeu, nici pe Sfinţi, dar el nu ştia că îl pierduse din suflet. Însă Dumnezeu se face cunoscut în viaţa noastră, a pământenilor, în momente de mare cumpănă. Mă aflam la Vancouver pe ţărmul Oceanului Pacific. Interesant este că, pe malul apei fiind, mi-am amintit un eveniment petrecut cu ani în urmă, legat de Oceanul Pacific. Era prin anul 1978, când lumea de pe planetă era alarmată de pericolul unui război nuclear. În toate continentele şi ţările aveau loc mitinguri şi se făceau manifestaţii cu strigăte de pace. La vremea aceea şi noi preoţii din Episcopia Romanului şi Huşilor, am fost convocaţi într-o adunare de către Prea Sfinţitul Episcop Eftimie al Romanului şi Huşilor. A avut loc o conferinţă la Vaslui, numai cu preoţii din judeţ. Am luat şi eu parte. Tema conferinţei nu putea fi decât problema actuală care se impunea: pacea în lume şi să ne rugăm lui Dumnezeu pentru pace. Citisem în revista „Ştiinţă şi Tehnică“, publicată în ţară, despre un fapt miraculos.

În Oceanul Pacific, în zona Insulelor Filipine, apăruse o mână mare, puternică şi care ţinea în ea chipul unei femei. Această mână imensă a apărut timp de trei zile. Observatorii, printre care şi cei sovietici, în uimirea lor sondau în jurul ei, în adâncul oceanului să descoperă cine o provoacă. Nu s-a putut descoperi nimic artificial. În revistă erau interpretări diferite: ale unor experţi în ştiinţă, psihologi, observatori diferiţi. Însă mare lucru nu spunea nimeni. Am luat şi eu cuvântul şi miam permis să dau o explicaţie acestui fapt misterios: omenirea e alarmată de pericolul unui război nuclear. Se impune, din partea oamenilor competenţi, în sarcina cărora cade răspunderea, să găsească soluţii de a aduce speranţa pentru înlăturarea pericolului şi pentru stabilirea păcii în lume. Dumnezeu ridică şi El mâna şi zice: „Am şi Eu ceva de spus“. Prin ridicarea mâinii, ne dă răspunsul. „Mâna mea este puternică. În mâna Mea este pacea. Eu sunt Oceanul Păcii“. Vorbea din Oceanul Pacific. În mână ţinea chipul unei femei asiatice. Femeia reprezintă viaţa. „În mâna Mea este viaţa voastră. Nu vă temeţi!“ Nu au mai avut loc alte comentarii, vocile din surdină spuneau că este o interpretare interesantă. Aşa ne explicăm, fără nici o îndoială, că Dumnezeu e cu noi, El este în viaţa noastră: „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră“.

Paradoxul vremurilor noastre este că:


● Vorbim de pace şi ne pregătim de război.

● Avem clădiri mari, dar suflete mici.

● Avem autostrăzi largi, dar minţile înguste.

● Cheltuim mult, dar avem mai puţin.

● Cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm de mai puţin.

● Avem case mari, dar familii mici.

● Avem accesorii, dar mai puţin timp.

● Avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte.

● Avem mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată.

● Avem mai multă medicină, dar mai puţină sănătate.

● Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim nesăbuit, zâmbim prea puţin, conducem prea repede, ne enervăm prea tare.

● Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi.

● Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar.

● Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.

● Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des.

● Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să trăim o viaţă, am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.

● Am ajuns până pe lună şi înapoi, dar avem probleme când trebuie să traversăm strada ca să facem cunoştinţă cu un vecin.

● Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior.

Am făcut lucruri mari, dar nu mai bune.

● Am curăţat aerul, dar am poluat solul.

● Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre.

Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.

● Plănuim multe, dar realizăm mai puţine.

● Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm.

● Am construit calculatoare să deţină mai multe informaţii, să producă mai multe copiii ca niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai puţin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete, a oamenilor mari şi a caracterelor meschine, a profiturilor rapide şi a relaţiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar mai multe divorţuri, case mai frumoase, dar cămine destrămate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale şi pastile care induc orice stare de la bucurie la linişte şi la moarte. Sunt vremuri în care sunt prea multe în vitrine, dar nimic în interior.

Mitropolitul de Smolensk şi Kaliningrad, Kiril, în soborul popular mondial rusesc din primăvara anului 1988 (în Mănăstirea „Sfântul Danilov“) a întrebat cum ar fi posibil să oprim lumea de la folosirea descoperirilor ştiinţifice în ţeluri diabolice?

Răspunsul a fost acesta: ori progresul ştiinţei şi tehnicii va fi însoţit de progresul moral al omenirii, ori omenirea va fi lipsită de şansa de a supravieţui.

Altă cale nu este posibilă. În faţa acestui pericol apocaliptic, ştiinţa şi religia nu au alt drum decât dialogul şi colaborarea. Einstein spunea că:

„ŞTIINŢA FĂRĂ RELIGIE E INCOMPLETĂ, IAR RELIGIA FĂRĂ ŞTIINŢĂ E OARBĂ“.

Aminteşte-ţi...


► Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.

► Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine.

► Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că acesta este singura comoară pe care o poţi oferi din inimă şi nu te costă nimic.

► Aminteşte-ţi să spui Te iubesc partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales, să o spui din inimă. O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere.

► Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi, acea persoană nu va mai fi lângă tine. Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai. Sunt vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare şi tu poţi decide, fie să împărtăşeşti aceste puncte de vedere, fie să ştergi acest mesaj.

                                                                  Pronia dumnezeiască

Am cerut de la Dumnezeu să-mi dea putere, dar el mi-a dat nenumărate greutăţi ca să le trec. I-am cerut înţelepciune, dar El mia dat situaţii grele ca să învăţ să le rezolv. I-am cerut pace în suflet, dar El m-a lăsat să mă lupt cu patimile. I-am cerut bunăstare, dar El mi-a dat minte şi pricepere ca să lucrez. I-am cerut curaj, dar El mia dat primejdii ca să le înfrunt. I-am cerut dragoste, dar El mi-a dat persoane cu nenumărate probleme ca să le ajut. I-am cerut înlesniri, dar El mi-a dat prilejuri ca să le dobândesc. Din toate câte I-am cerut, nu am primit nimic. Le-am 14 primit însă pe toate cele care cu adevărat îmi trebuiau. Aşadar, rugăciunile mele au fost ascultate. Îţi mulţumesc, Doamne!

                                                                         Iubiţi credincioşi,

Hristos a venit în lume să aducă pacea, să mântuiască lumea.

El a suferit pentru pace, a fost răstignit pentru pace. Ne-a lăsat pacea ca moştenire, ne-a dat-o ca pe un zid al Bisericii, ne-a aşezat-o ca pe un scut şi sabie împotriva diavolului, a statornicit-o ca pe un port liniştit pentru credincioşi, ca pe o împăcare cu Dumnezeu şi ca pe o iertare a păcatelor.

                         
Din această cateheză se desprind următoarele concluzii:

1. În nicio altă religie nu există o concepţie atât de înaltă despre iubire ca în cea creştină, în care iubirea este considerată însăşi esenţa divinităţii: „Dumnezeu este iubire“ (Ioan 4:16). După această concepţie, a cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a iubi, a trăi în iubire, a inspira în adâncul fiinţei tale iubirea, care este însăşi esenţa divinităţii.

2. Iubirea lui Dumnezeu şi a semenilor rămâne de-a pururi, cea mai importantă datorie a creştinului şi reprezintă temelia puternică ce asigură împlinirea tuturor celorlalte datorii.

3. Acolo unde există iubire, acolo există şi pace: PACEA CU SINE ÎNSUŞI, PACEA CU APROAPELE ŞI PACEA ÎNTRE POPOARE, care laolaltă aduc PACEA CU DUMNEZEU.

4. Pacea şi viaţa sunt daruri dumnezeieşti, izvorâte din însăşi iubirea lui Dumnezeu şi dăruite omului.

5. Fiind daruri dumnezeieşti, omul are datoria să le păstreze, să le ocrotească, să le cultive şi să se bucure de roadele lor în veci.

6. Pacea trebuie menţinută cu toată puterea, pentru că ea este condiţia necesară bunei desfăşurări a vieţii sub toate aspectele ei.

7. Creştinismul este religia păcii. Creştinismul înfăţişează pacea ca reflectare a păcii dumnezeieşti intratrinitare asupra oamenilor.

8. Biserica a propovăduit întotdeauna pacea, buna înţelegere între popoare. Aceasta a fost misiunea ei de-a lungul veacurilor şi aşa va fi şi în viitor.

9. Înţelegerea răspunderii permanente, personale a fiecărui om în menţinerea păcii ne cheamă, pe fiecare dintre noi, la luptă hotărâtă împotriva răului şi la înfăptuirea reală a misiunii creştinului de a fi făcător de pace. Această răspundere este ancorată, pe de-o parte în apartenenţa fiecărui creştini la un anumit popor şi stat, iar pe de altă parte în înrudirea de sânge cu Adam, primul părinte al tuturor popoarelor lumii.

10. Nu se poate justifica indiferenţa şi nelucrarea unui creştin pentru răspândirea păcii pe pământ sau chiar pentru o atitudine necreştină în această problemă.

11. Pacea nu poate să nu fie o preocupare permanentă a omului, deoarece Dumnezeu s-a îngrijit de la început să sădească în noi puterea de a iubi, precum şi dorul după bucurie şi pace, după care veşnic însetează firea noastră.

12. Pacea este, şi astăzi, aspiraţia permanentă a popoarelor către o existenţă cu adevărat frăţească.

13. Şi astăzi, Biserica Ortodoxă adresează întregii omeniri chemarea biblică: „Alege viaţa ca să trăieşti şi tu şi urmaşii tăi“ (Deuteronom 30:19) şi militează pentru o lume în care: „Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul“ (Isaia 2:4), ci toţi vor păzi unitatea Duhului, trăind „întru legătura păcii“ (Efeseni 4:3).

Pentru a ne lămuri pe deplin cât de importată este pacea cu noi, cu cei dimprejurul nostru, pacea cu Dumnezeu să ne gândim cât de tulburat este un părinte al cărui copil nu-l mai ascultă, s-a obrăznicit, a luat-o pe căi lăturalnice, într-un cuvânt a fost pierdut de sub control. În sufletul părinţilor a dispărut pacea. Nimic nu-i mai poate mângâia, nici mâncarea, nici băutura şi nici banii... Poate aţi văzut vreodată un criminal. După săvârşirea omorului, indiferent de motiv, făptuitorul nu mai are pace nici cu sine, nici cu cel pe care l-a ucis şi cu atât mai puţin cu Dumnezeu. Faţa îi este schimbată, ochii obosiţi, parcă injectaţi cu sânge, mereu trist şi obosit din cauza coşmarurilor din timpul nopţii. Din această stare sufletească insuportabilă nu-l poate salva decât iertarea din partea lui Dumnezeu pe care o poate obţine numai prin mărturisirea păcatului cu căinţă sub epitrahilul preotului duhovnic. Cel care a omorât un om şi nu este descoperit de organele de poliţie, în clipa morţii nu-şi dă sufletul până când nu mărturiseşte crima făcută, dacă nu preotului, cum ar fi corect, măcar unui om oarecare.


Pacea este o mare binecuvântare pentru casa fiecăruia dintre noi




Unde-i credinţă, acolo-i dragoste,
Unde-i dragoste, acolo-i pace,
Unde-i pace, acolo-i binecuvântare,
Unde-i binecuvântare, acolo-i Dumnezeu,
Unde-i Dumnezeu, acolo nu lipseşte nimic.

Străduieşte-te pe cât poţi să ai pace sufletească, căci se spune despre omul lui Dumnezeu: „În pace este locul Lui“. Aceasta înseamnă că Dumnezeu Însuşi locuieşte în acel om care are o inimă împăcată. În general să te consideri mai rău decât toţi şi nu căuta dragostea, nici cinstea de la nimeni, ci pe acestea să le ai tu însuţi faţă de toţi şi astfel vei dobândi pacea. Dacă ai să cauţi să te aprecieze ceilalţi ca să-ţi descoperi vrednicia şi câteva virtuţi, atunci pierzi pacea sufletească.

Fiul meu, tu orişiunde şi oricând putea-vei face
Fă de-a pururi numai pace
Ca pe toţi acei ce pacea
Vor iubi şi-o vor lucra
Spus-a Domnul că de-a pururi

Fiii lui se vor chema
Pacea lumii fiul meu,
E-n război cu Dumnezeu
Lumea dacă nu te place
Tu atunci cu El ai pace
Tu să cauţi iubitul meu

Să te-mpaci cu Dumnezeu
Căci apoi de s-ar scula
Toată lumea contra ta
Nu te poate vătăma.

Bibliografie: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994;

Preot Ioan Iovănel Ciocan, Pacea în Noul

şi în Vechiul Testament (Teză de licenţă), Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologi

Ortodoxă, Craiova, 2000; Episcopul Nicolae Velimirovici, Războiul şi Biblia, Editura Sofia,

Bucureşti, 2002;

Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti,

1995;

Arhimandrit Mina Dobzeu, Dumnezeu şi savanţii, Editura Golia, 2004.

31 ianuarie 2020

CUVANT de INVATATURĂ despre POMELNIC

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                                                http://babylenutapentrusuflet.blogspot.ro/

Bucuria mea, vrei sa-ti spun cum se scrie un pomelnic? In partea stanga a pomelnicului se scriu cei vii (mentionand deasupra grupului: Vii), iar in partea dreapta, cei morti (mentionand deasupra grupului: MORTI), si NU INVERS, ca nu cumva, din neatentie, sa fie pomeniti Vii la Morti si Mortii la Vii.

 Te sfatuiesc ca la rubrica “Vii”, sa-l treci intodeauna primul si intotdeauna, pe parintele tau duhovnic, fiindca, prin el ti se iarta mereu pacatele, si tot prin el, ti se da Sfanta Impartasanie (viata ta cea vesnica).

 Apoi, sa-i scrii pe toti cei dragi ai tai, iar tu, sa te treci ultimul, dupa cuvantul Sfintilor Parinti: "ROAGA-TE, TU PENTRU TOTI, CA DE TINE ARE GRIJA DUMNEZEU!.

Sa scrii numele de botez intregi.

Nu se scriu porecle sau nume prescurtate: Bobo, Mimi, Nae, Gigi, Tica, Rica, Geo, Lori, Bebe, Pusa, Ica, Lie..." Pe pomelnic la vii, se trec doar numele celor pentru care ne rugam, fara alte mentiuni (sporul casei, s-o ia seful in ochi de bine, izbavire de patima betiei, sa traga gazele in curte, sa castige la 6 din 46...). In dreptul numelor celor morti nu se mai scriu alte precizari: erou, sau N.N. F. L. (adica, Nespovedit, Neimpartasit, Fara Lumanare). 

Nu este corect sa se scrie la rubrica celor “Morti”: Copii din lume fara nume” (adica avortati). Din moment ce n-au fost botezati nu pot fi pomeniti. Si ar mai fi ceva de spus: Cand te rogi pentru un om, s-o faci IN TAINA (l-ai pus pe pomelnicul tau si-l pomene?ti si in rugaciunile tale personale), dar, sa nu i-o spui, fiindcă, aceasta inseamna MANDRIE, diavolul te aude si va ridica razboi impotriva ta si vei pierde plata de la Dumnezeu. Sa zici ca si talharul cel de-a dreapta, rastignit deodata cu Iisus Hristos: “Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta" (Luca 23:42).

                                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                                           Preot Ioan .

Rugăciune pentru alungarea răului din viața ta

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Cea mai puternică rugăciune pentru clipe grele (ajută la dobândirea răbdării și ne ferește de impulsivitate, decizii pripite sau porniri pe care le putem regreta):


“Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai răbdat pri­go­ni­rile, batjocurile şi chiar moartea pe cruce pentru mântuirea noastră, Cel ce ai spus că “prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”, arată-mi mie, păcătosului, milele Tale cele bogate şi dăruieşte-mi du­hul răbdării, ca sufletul meu cel încercat să dobân­deas­că alinare.Vezi deznădejdea care mă ispiteşte, vezi încer­carea prin care trec şi ajută-mă să ies din ea curăţit de păcate şi pregătit să-Ţi slujesc în toate zilele vieţii mele, şi să slăvesc Numele Tău cel sfânt, cântând împreună cu toţi îngerii şi sfinţii: Aliluia! Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este sprijinitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa? Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea! Domnul este în­ tărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu. Domnul este ajutorul meu şi voi nădăjdui întru El: Apă­ră­to­rul meu şi puterea mântuirii mele şi sprijinitorul meu. Amin”.😇😇😇

21 ianuarie 2020

Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” (Esfagmeni) de la Vatoped


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” (Esfagmeni) datează din secolul al XIV-lea și se află în Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, în paraclisul închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Icoana poartă denumirea de „Înjunghiata” din cauza următoarei întâmplări:

Un ierodiacon ce avea ascultarea de ecleziarh, din cauza îndatoririlor sale, ajungea cu întârziere în trapeză. Odată, a ajuns după terminarea mesei, iar bucătarul a refuzat să îi mai dea de mâncare, amintindu-i că ar fi trebuit să vină la timp dacă dorește să mănânce. Cu sufletul plin de revoltă pentru cele petrecute, diaconul a plecat mâniat în biserică şi, oprindu-se în fața icoanei Maicii Domnului, nu se gândi să o roage să îl ajute, ci i-a spus:

‒ De câtă vreme îţi slujesc? Am trudit, însă nu am cum arăta aceasta. Nu te îngrijeşti dacă am sau nu să mănânc?

Apoi, el a lovit chipul Maicii Domnului cu un cuțit în obraz. Din rana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a izvorât îndată sânge, iar chipul Maicii Domnului a devenit palid. Înfricoşat, călugărul a orbit şi a căzut în faţa icoanei, cu totul părăsit de simţuri, precum Cain, ucigaşul din vechime. El a rămas în starea aceasta vreme de trei ani. Apoi, datorită rugăciunilor stăruitoare ale stareţului şi ale călugărilor, Maica Domnului i s-a arătat stareţului şi i-a spus că diaconul este vindecat. Revenindu-și, diaconul s-a căit pentru fapta sa. Aşezându-se în faţa icoanei, a petrecut restul vieţii sale în pocăință.

La trei ani după plecarea din lumea aceasta, osemintele diaconului au fost dezgropate, după rânduiala athonită, descoperind trupul său descompus după rânduiala firii, însă mâna sa dreaptă a rămas neatinsă de stricăciune, fiind toată neagră. Aceasta se păstrează până astăzi, ca semn al negrăitei iubiri a Maicii Domnului pentru întreaga făptură omenească.

Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” (Esfagmeni) de la Vatoped este prăznuită pe 21 ianuarie.

ICOANA MAICII DOMNULUI PARAMYTHÍA (MÂNGÂIETOAREA)


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...21 Ianuarie


Această icoană a Maicii Domnului este o frescă din secolul al XIV-lea, care s-a aflat pe zidul exterior al bisericii mari a Mănăstirii Vatoped. După săvârşirea minunii din 21 ianuarie 1320, când a salvat obştea şi mănăstirea de la pieire, icoana a fost strămutată în stânga katholikonului, într-un paraclis închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În Sfântul Munte există o rânduială: cheile de la poarta mănăstirii se aşază la icoana Maicii Domnului, arătând astfel purtarea de grijă şi egumenia Maicii Domnului în mănăstirile aghiorite; poarta mănăstirilor aghiorite se deschide la răsăritul soarelui şi se închide la apus, când portarul dă cheile stareţului, iar stareţul le aşază la icoana Maicii Domnului.

La 21 ianuarie 1320, când unul din stareţii mănăstirii, după tradiţie, Stareţul Ghenadie, a mers să ia cheile mănăstirii de la icoana Maicii Domnului, Maica Domnului i-a vorbit, spunându-i: „Astăzi nu deschideţi porţile mănăstirii, pentru că vor năvăli piraţii!”. Şi, în clipa în care Maica Domnului vorbea stareţului, prinde viaţă şi Pruncul ce-L ţinea în braţe, care Îşi întinde mâna, ducând-o la gura Maicii Domnului, şi spunându-i: „Nu, Maica Mea, nu-i înştiinţa pe călugări, căci li se cuvine această ispită, pentru că au căzut în nepurtare de grijă!”. Dar Maica Domnului, cu îndrăzneala ei de mamă către Fiul său, nu face ascultare, ci coboară mânuţa lui Hristos de la gura ei, repetând pentru a doua şi a treia oară egumenului acea avertizare.

Monahii alergară îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții pentru a năvăli înăuntru și a o prăda. Prin intervenția minunată a Maicii Domnului, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale.

După intervenţia minunată a Maicii lui Dumnezeu pentru ocrotirea mănăstirii, icoana a fost strămutată în stânga bisericii centrale, într-un paraclis închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Frumoasa îmbrăcăminte de argint a icoanei a fost realizată la Mănăstirea Golia din Iaşi, pe cheltuiala unor boieri locali.

De la săvârşirea minunii, călugării păstrează nestinsă candela din faţa icoanei. Sfânta Liturghie se slujeşte în fiecare vineri în bisericuţa Paramythíei, iar Paraclisul Maicii Domnului se cântă zilnic.

Într-una din vizitele sale în România, părintele Efrem, stareţul Mănăstirii Vatopedi, spunea: „…vin la noi tot felul de oameni de ştiinţă, arheologi şi specialişti în pictura bizantină, și ne spun că expresia aceasta a icoanei este cu neputinţă a fi zugrăvită întocmai de mâna omenească, deoarece există o contradicţie: Hristos cel aspru, pe de o parte şi dulceaţa expresiei Născătoarei de Dumnezeu, pe de altă parte”. După cum mărturisesc şi pelerinii veniţi la mănăstire, dumnezeiasca dulceaţă a chipului Preacuratei Fecioare odihneşte şi mângâie sufletul omenesc.

La noi în ţară, la Mănăstirea Lupşa din judeţul Alba, există o copie în mărime naturală a icoanei Maicii Domnului „Mângâietoarea”.

Un fapt mai puţin cunoscut a avut loc în primăvara anului 2013. După ce a câştigat medalia de bronz la Olimpiada de la Londra, judokanul grec Ilías Iliádis a vizitat Mănăstirea Vatoped, întâlnindu-se cu egumenul mănăstirii, Gheronda Efrem, și a donat Mănăstirii medalia de bronz câștigată la Olimpiadă, pentru a fi așezată între celelalte podoabe afierosite Maicii Domnului Paramythía.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ