de Preot Sorin Croitoru
Adânc, adânc.. Vai, cât cobor..
Îmi este pururea rușine
De Bunul meu Mântuitor,
De Tine, Domnul meu, de Tine.
.
Adânc, adânc.. Cobor mereu,
În loc să urc ca ciocârlia
Spre cerul unde Dumnezeu
M-a îmbiat cu veșnicia..
Adânc, adânc.. Cobor mereu,
În loc să urc ca ciocârlia
Spre cerul unde Dumnezeu
M-a îmbiat cu veșnicia..
Adânc, adânc.. Și nu-s chemat
Să mă asemăn cu țărâna,
Deși când eu am fost creat,
Am fost făcut din ea cu mâna..
Adânc, adânc.. De ce-am pierdut
Curajul de-a privi spre Tine,
Când pentru mine-ai coborât,
Făcându-Te un Om ca mine?..
Adânc, adânc.. Mă doare rău,
Privindu-mi vlăguit căderea.
Lipsindu-mă de harul Tău,
Eu mi-am pierdut complet puterea.
Cu capul aplecat eu vin
Să-Ți cer îndurerat venirea.
Te-am ignorat pentru puțin
Și-ndată m-a ajuns pieirea..
Întoarce-te, Iisuse-al meu,
Și-mi iartă iarăși lepădarea
Căci Te-am trădat cu propriul “eu”
Și încă n-am primit iertarea.
Te-am renegat și-am plâns apoi,
Văzându-mă orfan de Tine,
Căci eu și Tu fusesem “noi”,
Dar astăzi nu mai ești în mine.
Întoarce-Te, Iisuse-al meu,
Te chem cu multă rugăciune,
Căci iată, suferind din greu,
Am dobândit înțelepciune..
Întoarce-Te și Îți promit
Că Tu-mi vei fi de astăzi eul.
Da, Doamne, iată m-am smerit,
Eu, ce-mi fusesem dumnezeul.
Adânc, adânc.. Adânc a fost,
Dar din adânc veni știința
Că și adâncul are rost
Când ne aduce pocăința.
Decât un mândru prefăcut,
Mai bine jos, în patimi grele,
Căci vei veni, cum ai făcut,
Și mă vei izbăvi de ele.
Să nu uiți, Doamne, că am plâns
Când m-ai lăsat orfan de Tine.
Amarul care mi s-a strâns
Eu l-am vărsat plângând în mine.
Te-aștept oricând, sunt pregătit
Și am o tainică credință
Că vei veni, Iisus iubit,
Găsindu-mă în pocăință..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu