Mergea Iisus înspre Tabor
Cu trei apostoli, împreună
Și eu, tiptil, pășind ușor,
Îi urmăream, mergând în urmă.
.
Mă tot feream, să nu mă vadă,
Căci nu doream să deranjez,
Dar Domnul, cu o voce caldă ,
Mi-a spus că pot să Îl urmez.
Ajungem sus. Iisus privește
Spre Cer, la Tatăl Său Ceresc,
După aceea, Îi vorbește:
-Părinte drag, Dumnezeesc,
Mai am puțin și las în lume,
Străini, pe ucenicii Mei!
Tu îi cunoști din veci, pe nume,
Și mult aș vrea să stau cu ei!
I-am învățat mereu de bine,
Dar sunt dator să Mă jerfesc.
Părinte, vreau să-i iau la Tine
Fiindcă, Doamne, îi iubesc!
Nu doar pe ei, ci pe oricine
Va crede prin cuvântul lor,
Pe toți să-i am în Rai cu Mine,
Părinte-n, vecii vecilor!
Sclipește fața ca un soare,
Încât mai-mai că ne orbi,
Iar haina lui strălucitoare,
Mai mult ca neaua se albi.
Veniră Moise și Ilie,
Pe urmă, totul fu în nor,
Și Domnul Slavei din vecie,
Vorbi cu glasul tunător...
La coborâș, mi-ai spus, Divine:
-Tu ești creștin și ești poet.
Acel ce scrie despre Mine,
E tot așa, ca un profet.
Așa că vezi de scrie bine,
Ce ai văzut și auzit,
Ca oamenii să creadă-n Mine,
Căci Tatăl M-a mărturisit!
Aștept, și-n alte zile sfinte,
Să fiu chemat observator!
La Tine doar, să iau aminte,
Fiindu-Ți, Doamne, următor!
Pr. Turcu Laur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu