DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

14 ianuarie 2014

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T ...


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... M... FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Motto: „Dacă poporul român, prin vitregia soartei, îşi va pierde      credinţa ortodoxă, va dispărea ca neam“ (Nicolae Iorga, Sala    Ateneului Român, 1939).

                                                                            Preot Ioan
                                       Iubiţi credincioşi, 

În primul rând, cred că este deosebit de important ca fiecare dintre noi să ştie când am primit denumirea de creştini. Iată ce spune Sfânta Scriptură: „Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul. Şi aflându-l, l-a dus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în Biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară ucenicii s-au numit creştini (Faptele Apostolilor 11: 26). Mântuitorul a spus despre doctrina Sa: „CUVINTELE PE CARE VI LE-AM SPUS SUNT DUH ŞI VIAŢĂ“ (Ioan 16: 33). Creştinismul este deci: „O VIAŢĂ NOUĂ“, izvorâtă din acelaşi Duh. Chiar dacă, prin imposibil, s-ar pierde slova Sfintei Scripturi, unitatea Duhului lui Hristos va păstra în lume creştinismul. Şi a mai zis Mântuitorul: „CERUL ŞI PĂMÂNTUL VOR TRECE, DAR CUVINTELE MELE NU VOR TRECE“ (Matei 24:35). Nu slova Scripturii garantează supravieţuirea Duhului creştin, ci invers, pentru că „Slova ucide iar Duhul face viu “.

                                 Despre cultele religioase 

 CÂTE CONFESIUNI (RAMURI) ARE RELIGIA CREŞTINĂ? Religia creştină are trei confesiuni, conform schiţei de mai jos: 

       CUM AU APĂRUT CULTELE RELIGIOASE? 

Cultele religioase au apărut prin ieşirea din acea unitate de Duh şi răstălmăcirea slovei. Pierzând unitatea Duhului, s-a deschis calea fărâmiţării înţelesului unitar asupra aceloraşi cuvinte ale Sfintei Scripturi. Trebuie să spunem că cultele religioase a declanşat un proces nefiresc, ciuntind doctrina (învăţătura) creştin-ortodoxă. Şi aceasta pentru că cultele religioase nu construiesc pe Duh, ci pe slovă. 
                          CU CE SE OCUPĂ SECTOLOGIA? 

Sectologia este o disciplină teologică, ce se ocupă cu expunerea sistematică şi documentară a învăţăturilor ortodoxe atacate de cultele religioase. Argumentele aduse de sectologi, sunt cu deosebire cele biblice, dar mai pot fi folosite şi argumente raţionale (din mintea condusă de credinţă). Deci, sectologia se ocupă cu cunoaşterea cultelor religioase sub raport istoric şi doctrinar, pentru combaterea rătăcirii lor. Partea lor istorică ne interesează mai puţin, mai ales că, cele mai multe nu au istorie, fiind numai de ieri-alaltăieri, iar altele au o obârşie întunecoasă şi trec de la o greşeală la alta. Cultele religioase de azi, nu au mărturia veacurilor primare ale creştinismului, nu-şi pot continua firul doctrinelor lor, până la originea creştinismului.

 ÎN COMBATEREA RĂTĂCIRII CULTELOR RELIGIOASE             SE  POATE FOLOSI ŞI SFÂNTA TRADIŢIE?

 Nu putem folosi Sfânta Tradiţie, deoarece sectanţii nu-i recunosc valoarea de descoperire, deci ar fi o armă absolut ineficace, deşi, este mai presus de orice îndoială că, primele veacuri creştine reprezentate prin apostoli, părinţi apostolici, ucenici ai acestora, şi mulţi alţi Despre cultele religioase 3 „luceferi ai Bisericii“, au adus mai multă lumină în interpretarea corectă a Bibliei, decât aşa-zişii „iluminaţi“. 

       CE CONCLUZIE PUTEM TRAGE PÂNĂ AICI DESPRE                                      CULTELE RELGIGOASE?

 Până aici, putem trage următoarele concluzii: 
1. Manifestările cultelor religioase sunt vechi, semnalate chiar de Biblie şi istorie; 
2. Viaţa lor este scurtă, şi de aceea nu au istorie, decât privite în totalitate, ca forme de manifestare a aceluiaşi fenomen; 
3. Dacă individual nu au istorie, ele nu pot avea nici continuitate apostolică; 
4. Prezenţa lor produce tulburări, în urma cărora Biserica îşi limpezeşte şi îşi aprofundează adevărurile de credinţă, în scop dogmatic şi apologetic.

     CE SE SPUNE DESPRE POPORUL EVREU ÎN VECHIUL                                          TESTAMENT?

 Poporul evreu, deşi era condus de Dumnezeu, Care i se descoperise în mai multe rânduri, dându-i chiar o lege scrisă, a trecut totuşi din rătăciri în rătăciri: prin închinarea la viţelul de aur, prin uciderea profeţilor, prin răstălmăcirea dreptăţii lui Dumnezeu, pe care căutau să o înlocuiască cu „dreptatea lor“. „Deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească dreptatea lor, dreptăţii lui Dumnezeu, ei nu s-au supus“ (Romani 10:3). Sau prin porunca a cincea, cu viclenia acelui faimos „Corban“: „Căci Moise a zis: <> şi <>. Voi însă ziceţi: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban!, adică : Cu ce te-aş putea ajuta, este dăruit lui Dumnezeu“ (Marcu 7:10-11). Deci, eludau legea justificându-se că nu o fac împotriva lui Dumnezeu, ci în favorul lor. Aceste erezii au bântuit poporul timp de mai multe generaţii. Existau apoi şi erezii parţiale, separaţioniste. Aşa erau de pildă, partidele religioase (fariseii, saducheii, esenienii).

                   CARE SUNT CAUZELE IVIRII CULTELOR                                                          RELIGIOASE? 

Unitatea omenirii încetează de la Turnul Babilonului, câând a avut loc o catastrofă în istoria omenirii: amestecarea limbilor. Fiecare popor a început să-şi construiască tradiţia, cultura şi istoria sa proprie. Popoarele s-au transformat îndată, în tabere vrăjmaşe. Ştim @nsă că, după cum în natură nu există două frunze sau două fire de iarbă la fel, aşa şi în omenire nu există două minţi la fel. Fiecare îşi are mintea lui individuală, aparte, care individualizează şi organizează totul. Pe vremuri, se zicea că„Toate drumurile duc la Roma imperială“. Fapt este că toate „drumurile minţii“ duc la acelaşi Unic Adevăr. Dar sunt şi căi întortocheate, în care minţile rătăcesc, generaţii şi secole de-a rndul, fiecare crezând că se găseşte pe calea adevărului:„QUOT CAPITA TOT SENSUS“ („câte capete tot atâtea păreri“). Scopul insistenţei cultelor religioase, rezultă foarte clar din articolul de mai jos:

 Primul Congres Mondial de Dacologie - SARMISEGETUSA 

Lichidarea unui popor începe prin a-i şterge memoria: îi distrugi cărţile, culturaRELIGIA, istoria şi apoi altcineva îi va scrie alte cărţi, îi va da ALTĂ RELIGIE, altă cultură, îi va inventa altă istorie (de origine latina, greaca, slava, dupa momentul politic). Între timp, poporul începe să uite ceea ce este sau ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element folcloric care, mai devreme sau mai târziu va muri de moarte naturală. Noile forme „istorice“ vor aduce elemente şi simboluri noi de adoraţie, care le vor îndepărta pe cele vechi. Din vechiul strat spiritual vor rămâne undeva, la un etaj inferior al cunoaşterii, numai câteva expresii, tradiţii, impresii, fragmente de nume de localităţi, munţi şi ape, fără vreun înţeles aparent. (Ziarul Gazeta de sud, sâmbătă 12 august, 2000, pagina 5, Dr. Napoleon Săvescu). 

    ESTE OMUL RESPONSABIL DE ACESTE RĂTĂCIRI? 

Desigur, este responsabil pentru că el are puterea de a le evita. Omul se roagă zilnic, spunând - „FACĂ-SE VOIA TA“ - dar, ÎŞI FACE VOIA LUI. Îi este descoperită calea cea dreaptă, dar mintea Despre cultele religioase 5 lui descoperă căi întortocheate, la care nu renunţă, este îndărătnic, şi tocmai aceasta-i vinovăţia lui. Rezultă că, în lume există născocitori de sminteli şi victime. Deci, este firesc că dacă există amăgitori, există şi amăgiţi. Şi acestea sunt confirmate chiar de cuvintele Mântuitorului: „Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele meu zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi“ (Matei 24:4-5). Sfântul Apostol Pavel grăieşte asemenea: „Eu ştiu că după plecarea mea, vor intra între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor scula bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei“ (Faptele Apostolilor 20: 29-30).

 CUM SUNT NUMITE CULTELE RELIGIOASE ÎN SFÂNTA                                                SCRIPTURĂ? 

După cum am văzut, Mântuitorul i-a numit „prooroc mincinoşii„; Sfântul Apostol Pavel i-a numit „lupi crânceni“; Sfântul Apostol Petru i-a numit „învăţători mincinoşi“; iar Sfântul Apostol Ioan i-a numit „anticrişti“. Categoric, nu trebuie primiţi la uşă, cu atât mai mult în casă, după cum ni se spune în Biblie: „Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta (ortodoxă), să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele“ (2Ioan 10:11). 

NE MAI VORBEŞTE SFÂNTUL APOSTOL PAVEL DESPRE                 EREZII ŞI ÎN ALT LOC DIN NOUL TESTAMENT?
 Da, iată ce le spune corintenilor: „Căci mai întâi aud, că atunci când vă adunaţi în Biserică, între voi sunt dezbinări, şi în parte cred. Căci trebuie să fie între voi şi eresuri ca să se învedereze între voi cei încercaţi“ (1Corinteni 11:18-19). Deci eresurile sunt necesare ca excepţii, evidenţiind adevărul, prin contrastul cu el, adică cu eresul. Şi este evident că, acest considerent biblic este confirmat şi de mintea sănătoasă, şi de realitatea istorică. Căci, dacă n-ar fi fost erezii, adevărul n-ar fi ieşit atât de mult la lumină, în cărţile biblice, în hotărârile marilor sinoade ecumenice şi în scrierile Sfinţilor Părinţi. Chiar şi în popor se zice că, în fiecare rău e un bine. Şi într-adevăr, Despre cultele religioase 6 există şi un rău necesar, rău într-o privinţă, dar folositor în alta. Tot aşa este şi în cazul cultelor religioase care, vin ca ceva inevitabil şi necesar, producând nelinişti şi tulburări, dar tot aşa şi trec.

 CUM PUTEM EXPLICA EXISTENŢA ACESTOR ERETICI? 

Existenţa ereticilor se poate explica prin faptul că, datorită păcatului strămoşesc, existând inimi rele, din care purced gânduri rele (Matei 15:15), în mintea omenească s-a înfiltrat întuneric, diversitate şi trufie. Am putea spune că, ispita satanică adresată celor dintâi oameni, se adresează şi azi tuturor. Acelora satana le-a zis: „Mâncaţi din pomul oprit şi veţi fi ca Dumnezeu“. Azi, grăieşte fiecăruia: „Nu ceda, tu eşti mai deştept, mai bun, mai sfânt !“Dacă şi Adam care era în deplinătatea puterilor, a căzut în faţa ispitei, cum să nu cadă atâţia din urmaşii lui? MÂNDRIA PUNE STĂPÂNIRE PE EI, ŞI TOCMAI ACEASTA NAŞTE EREZII. Iată de ce zicea fericitul Augustin: „DE N-AR FI MÂNDRIA, N-AR FI ERETICI“. Mândria a născut erezii, mai ales de la Luther şi de la ceilalţi „corifei reformaţi“, care au făcut din libertatea de interpretare a Bibliei un principiu, însă: „nici o proorocire a Sfintei Scripturi nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia“ (2Petru1:20). Niciodată n-au fost atâtea erezii ca de atunci încoace, fiindcă niciodată n-a fost acordată minţii atâta libertate, şi niciodată omul n-a cutezat să fie atât de încercat în puterea minţii lui.

 SĂ SPUNEM CEVA DESPRE ATÂT DE MULT TRÂMBIŢATA    LIBERTATE

 Libertate! Da, libertate! Oare cine este împotriva libertăţii? E cea mai mare cucerire a spiritului. Nu s-a vărsat, oare, atâta sânge pentru cucerirea ei? Da, libertate. Dar nu dezmăţ, nu arbitrar, nu anarhie, nu bunul plac. Până şi în cele mai civilizate state există legi, şi încă aspre, pentru a pune libertăţii margini. Dirijarea nu înlătură libertatea, ci îi luminează marginile de unde începe să fie primejdioasă. Istoria ne arată că, de câte ori libertatea n-a fost dirijată, a adus mult rău, pe care l-au ispăşit apoi generaţii întregi. 

 CE ALTE CAUZE AU DETERMINAT APARIŢIA CULTELOR                                         RELIGIOASE?

 1. APARIŢIA SATANEI CA „ÎNGER AL LUMINII“ activând prin diferiţi agenţi ai lui, în care aprinde trufia minţii şi revolta împotriva adevărului (2 Corinteni 11:14-15). Înfăţişarea lui este blândă şi de aceea cucereşte. În apocalipsă este numit „prooroc mincinos“, pus în slujba fiarei celei dintâi. Ne spune Sfântul Apostol Pavel:„Dar Duhul grăieşte lămurit că în vremurile de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetele lor“(1Timotei 4:1-2). Acestea sunt uneltele fiarei apocaliptice cu chip de miel, adică cultele religioase care vin cu chipul blândeţii, al credinţei şi al sfinţeniei, dar, seamănă în lume învăţături înşelătoare, diavoleşti.

 2. POFTA DE NOUTĂŢI ŞI DE ORIGINALITĂŢI A UNORA 
duce la întemeierea de secte, confirmându-se astfel cuvintele: „Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci dornici să-şi gâdile auzul, îşi vor grămădi învăţători după poftele lor. Şi îşi vor întoarce urechile de la adevăr şi se vor abate către basme“ (Timotei 4:3-4).
 3. POFTA DE A FI CONDUCĂTOR
 al unei comunităţi. Chiar şi pe vremea Mântuitorului, mulţi farisei erau chinuiţi de această poftă. Astăzi, stăpâniţi de aceeaşi poftă, mulţi înfiinţează câte o nouă rătăcire.
 4. POFTA DE CÂŞTIG face ca unii să-şi părăsească vechea lor credinţă şi să devină, pentru bani, misionari ai unor rătăciri. Aşa era şi pe vremea Sfântului Apostol Pavel, când, astfel de oameni n-aveau alt scop decât „pântecele lor“ şi cele pământeşti (Filipeni 3:19). Aşa sunt şi azi mulţi care pleacă la vreunul din cultele religioase, numai pentru a-şi asigura o existenţă bună din „zeciuieli“. 
5. SLĂBIREA „ŞI RĂCIREA CREDINŢEI în cei „slabi de înger“, care ajung la erezii. Ei pot fi râvnitori şi de bună credinţă, dar Despre cultele religioase 8 sunt de rea pricepere, cum erau iudeii, care nu identificau pe Iisus cu Mesia, cel aşteptat de ei (Romani 10: 2). 
6. NEMULŢUMIREA DE A GĂSI ADEVĂRUL DE-A GATA în catehisme, în manualele de religie, în predici, îi poate duce pe mulţi la curiozitatea de a-l căuta singuri în Biblie. Dar, nepriceperea lor în cercetarea Bibliei îi duce la îndoieli, care evoluează apoi în ereziii. Este cazul multor întemeietori de secte.

      CE ATITUDINE SĂ AVEM FAŢĂ DE CEI DIN CULTELE                                                            RELIGIOASE?
 (La o inevitabilă întâlnire) Nu trebuie să-i considerăm ca pe nişte adversari, aşa cum nici cartea nu este adversară analfabeţilor, sau farmacia, bolnavilor sau în sfârşit soarele, celor lipsiţi de vedere. Cultele religioase se socotesc însă, adversarii noştri şi provoacă lupte. NU NOI AM DEVENIT ORTODOCŞI PRIN CONVERTIRE DE LA EI, CI TOCMAI INVERS. De aceea, în orice luptă cu ei, noi trebuie să ne apărăm comoara învăţăturilor şi turma, de cei ce caută să le piardă. Să binevestim „CU TIMP ŞI FĂRĂ TIMP“ (2 Timotei 4:2), pentru că, poruncă mare stă deasupra capului nostru, şi „VAI MIE DACĂ NU VOI PROPOVĂDUI“ (1Corinteni 9:16). Să nu aşteptăm să grăiască pietrele: „DACĂ VOR TĂCEA ACEŞTIA, (DIACONII, PREOŢII ŞI EPISCOPII) PIETRELE VOR STRIGA“ (Luca 19:40).

        CUM TREBUIE SĂ NE ADRESĂM CELUI DE ALTA CREDINŢA, DACĂ NU POATE FI EVITAT DIALOGUL CU EL 

? Trebuie mai întâi să-l legitimăm: Cine eşti? Cine te-a trimis? Cu ce drept vorbeşti în numele lui Hristos? Un trimis al regelui, al împăratului, sau al preşedintelui, are de la acesta „o scrisoare de acreditare“, iar un trimis al lui Hristos are „APOSTOLIE“pentru a putea vorbi în numele Lui. Cum propovăduieşti tu fără apostolie? „ŞI CUM VOR PROPOVĂDUI DE NU VOR FI TRIMIŞI?“ (Romani 10:15). Cum ai dreptul şi priceperea de a tâlcui, fără preoţie? Să avem mare grijă, căci la o discuţie în public, când „îi strângem cu uşa“, ei sar de la o problemă la alta, ca să ieşim noi cu prestigiul scăzut. De aceea, să-i reţinem la problema începută, până la isprăvirea ei. 

 DAR PREOTUL CUM TREBUIE SĂ-I TRATEZE PE CEI DE LA   ALTE CULTE RELIGIOASE?

 Preotul este şi pentru ei părinte, chiar dacă ei nu-l mai recunosc, fiindcă ei tot dintre noi au plecat. De aceea, preotul trebuie să-i trateze ca pe nişte fii rătăciţi, cu multă atenţie, pentru a-i întoarce din rătăcire. Încredinţaţi de iubirea şi blândeţea preotului, cei de la alte culte religioase îi vor acorda respectul şi superioritatea cuvenită. Preotul care nu stă de vorbă cu unul că-i adventist, cu unul că-i uniat, cu altul că-i ateu, nu-şi cunoaşte misiunea. Deşi, noi nu avem garanţia unei reuşite sigure, să nu uităm că Mântuitorul a stat la masă cu vameşii şi cu păcătoşii (Matei 9:10-11-19). 

EXPERIENŢA SFINŢILOR APOSTOLI, NE POATE DA ORIENTĂRI, CEL PUŢIN RELATIVE, LA ATITUDINEA FAŢĂ CULTELE RELIGIOASE?

 Eretici s-au ivit şi în timpul apostolilor, şi mai ales Sfântul Apostol Pavel a avut mult de furcă cu ei. Se ţineau în urma lui bârfindu-l, tăgăduindu-i apostolia şi sinceritatea. El însă, a ocolit discuţia directă cu ei. S-a apărat, s-a justificat, s-a dezvinovăţit, dar nu direct în faţa lor, ci în faţa credincioşilor, înaintea cărora s-a văzut nevoit chiar să se laude. Peste tot a folosit mai ales strategia indirectă, întărindu-şi în special turma. Şi chiar dacă lupta noastră este uneori fără roade, sau chiar zadarnică, ştiind că şi cea a apostolului a fost la fel, ea trebuie să ne aprindă mai mult zelul, şi să nu ne arunce în lenevire sau deznădejde.

 OARE PRIN CUVINTELE „NU STAŢI ÎMPOTRIVA CELUI RĂU“ (Matei 6:39)MÂNTUITORUL NE ÎNDEAMNĂ SĂ NU NE ÎMPOTRIVIM CULTELOR RELIGIOASE?
 Deşi, cultele religioase sunt „un rău de la cel rău“, El ne îndeamnă să nu răzbunăm răul cu rău, ci cu bine: te loveşte cineva cu o piatră, întoarce cu pâine, căci lupta noastră nu e sângeroasă, ci spirituală. 

CUM PUTEM PREÎNTÂMPINA, LOCALIZA SAU ÎNLĂTURA  EREZIILE?

 Cea dintâi datorie a noastră este catehizarea cu sârguinţă, predica însufleţită, moralizarea reală a vieţii, şi pietate adâncă în cultul divin, deci, o intensă pastoraţie directă a credincioşilor. Această pastoraţie trebuie apoi extinsă şi intensificată prin colportaj. Un colportaj bine organizat aduce servicii imense. Prin colportaj credincioşii pregătiţi în acest scop, devin misionari ai lui Hristos şi ajutori ai preotului în misiunea de învăţător. Când spunem colportaj ne referim la: Biblii ortodoxe, tratate de sectologie, calendare ortodoxe, broşuri, foi şi reviste ortodoxe, icoane, cruciuliţe, etc.

                                   Iubiţi credincioşi,

 În încheiere, vă amintim că, misionarismul nu este o misiune rezervată numai preotului, ci, O DATORIE A TUTUROR: a învăţătorului, a notarului, a medicului, a avocatului, a agricultorului... care în afară de catedră, birou, cabinet, ogor, sunt ucenici ai lui Hristos. Aşa au fost primii creştini din Biblie: Silvan, Apolo, Acvila şi Priscila, Cornelie. Ei străbăteau toată ţara, binevestind cuvântul (Faptele Apostolilor 9:10) chiar dacă n-au fost apostoli, şi nu aveau darul preoţiei. Toţi suntem datori să contribuim la realizarea scopului pentru care a venit Hristos: „Mântuirea celui pierdut“ (Luca 19:10). Misionarismul laic este dovada puterii şi a lucrării Sfântului Duh în noi, este „termometrul dragostei“ faţă de Hristos şi faţă de aproapele. Profetul grăieşte: „Cei care vor fi îndemnat pe mulţi pe calea dreptăţii, vor fi ca stelele, în vecii vecilor“ (Dan 12:3). Pe aceştia HRISTOS îi va mărturisi înaintea Tatălui (Matei 10:32), căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin! Bibliografie: Arhimandrit Ilie Cleopa, „Călăuză în credinţa ortodoxă“; Diacon Petre I. David, „Sectologia“

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV