DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

4 iunie 2012

UN ADAOS DESPRE ADEVĂRATA MĂRTURISIRE ŞI DOUĂ PILDE DESPRE MINCIUNĂ

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Mulţi dintre noi ne-am obişnuit să înşirăm la mărturisire numele păcatelor, fără să arătăm şi gradul (sau măsura) la care au ajuns aceste păcate. Ne place să ne mărturisim cam în felul acesta:
“Am greşit părinte, cu mândria, cu zavistia, cu lăcomia, cu minciuna, cu trândăvia, cu clevetirea şi cu tot felul de păcate. Mă rog de mă iartă şi de mă dezleagă!”
Nici nu se poate o mărturisire mai frumoasă şi mai uşoară ca aceasta. Dar să ne întrebăm, oare am deschis noi inima în faţa duhovnicului înşirând numai pomelnicul obişnuit al păcatelor? Oare înţelege preotul starea noastră sufletească? Numai dacă este văzător cu duhul poate să ne priceapă rănile, altfel nu poate pricepe.
În adevăr, aceleaşi păcate le mărturisesc şi copiii, precum şi oamenii cu viaţă aleasă. Toţi greşim. Dar cât de mult se deosebeşte măsura păcatelor de la unul la altul!
Şi copiii se mândresc şi spun minciuni, dar păcatele lor nu sunt de moarte, căci ei încă nu ştiu să deosebească binele de rău şi nici nu au vicleşug ca oamenii în vârstă. La unii este mândrie copilărească, iar la alţii mândrie satanicească.(asemenea cu a mândrului Lucifer).
La fel este şi cu minciuna: unii spun minciuni ca să facă haz, iar alţii prin minciuni pricinuiesc durere şi necaz. Minciuna care este spusă fără răutate, pricinuieşte mai ales râs, fără a face vătămare altora.
Iar când minciuna izvoreşte din răutate, atunci ea aduce lacrimi şi blesteme, ba uneori aduce deznădejde şi omoruri. Minciuna care nu izvoreşte din răutate şi nu urmăreşte vătămarea altora, aceasta nu este cu adevărat minciună, ci este mai mult o vorbă prefăcută sau o glumă nevinovată. De multe ori vedem că şi oamenii cei sfinţi s-au folosit de asemenea vorbe prefăcute pentru a acoperi faptele lor cele bune, sau pentru a fi defăimaţi de oameni.
În vremea când au năvălit păgânii Perşi în Palestina (la anul 614) se afla pe Muntele Eleon o mânăstire, în care trăiau 400 de fecioare. Când au intrat păgânii în această mânăstire, au început să le junghie ca pe nişte porumbiţe. Dar înainte de a le ucide, căutau ca să le batjocorească cu sila. Unul dintre ostaşi a ales pe una mai tânără, târând-o cu sine a o necinsti. Atunci fecioara a zis către el:
“Mă rog tinere, să nu mă sileşti şi eu îţi voi da nişte untdelemn cu dar minunat. Cu acesta dacă te ungi, nu poate să te rănească nici o armă la război. El te va păzi mai bine decât pavăza şi scutul.”
Auzind acestea ostaşul, i-a făgăduit că o va cruţa, dar în gândul lui dorea să dobândească mai întâi untdelemnul cel minunat şi pe urmă să-şi împlinească pofta lui cea spurcată.
În sfârşit, fecioara a adus un vas cu untdelemn (de care se pune în mâncare) şi i-a zis să se ungă la gât şi ea să-l lovească cu sabia ca să se încredinţezede puterea cea minunată a untdelemnului.
El însă n-a primit, ci i-a zis să se ungă ea întâi şi el să facă încercare cu sabia. Atunci fecioara s-a bucurat, căci aceasta era dorinţa ei.
Deci ungându-se ea la gât, i-a zis s-o lovească cu sabia fără frică. Atunci păgânul a lovit cu toată puterea şi mare i-a fost mirarea când a văzut capul ei căzând la pământ.
Atunci a priceput că a fost înşelat şi mult s-a întristat, pentru că nu şi-a împlinit pofta.
Prin meşteşugul acesta, sfânta fecioară şi-a păstrat fecioria nestricată dobândind şi cununa neveştejită a muceniciei.
Pilda ei a încurajat şi pe celelalte fecioare şi căutau în tot chipul să se împotrivească păgânilor, cu dorinţa de a muri curate.
Iată o minciună care a pricinuit cunună.
Sunt însă şi minciuni care aduc numai vătămare şi pierzare.
În mânăstirea de fecioare care era sub conducerea Sf. Pahomie (unde se aflau vreo 700 de fecioare) a avut loc următoarea întâmplare:
A venit odată la poarta mânăstirii un meşter croitor, întrebând dacă nu au ceva de cusut. Atunci a ieşit o călugăriţă tânără şi a zis croitorului:
“Noi avem aici croitorese şi nu este de lucru pentru altul străin”. Numai atât a rostit călugăriţa şi a intrat iarăşi în mânăstire.
În vremea când vorbea cu străinul la poartă, a văzut-o una dintre călugăriţe. N-a trecut multă vreme după aceasta şi s-au sfădit între ele, călugăriţa care a vorbit cu străinul şi cea care a văzut-o vorbind. Aceasta din urmă, voind să se răzbune, a clevetit-o pe cealaltă către altele, că a căzut în păcat cu meşterul croitor. Câteva dintre ele, fiind cuprinse de răutate au primit minciuna drept adevăr, răspândind vorbe în toată mânăstirea. Biata călugăriţă (care nici cu gândul nu s-a dus la asemenea lucru) n-a mai putut suferi ruşinea care s-a făcut în mânăstire şi din multa întristare, s-a aruncat pe ascuns în râu şi s-a înecat.
Atunci cealaltă căugăriţă, văzând pierzarea sufletească şi ruşinea din mânăstire, care s-a făcut pentru minciuna ei, a căzut în deznădejde şi s-a spânzurat. Aflând acestea preotul şi economul mânăstirii, a poruncit să nu se pomenească la rugăciune nici una, nici alta. Iar cele care din răutate s-au învoit la minciună şi au răspândit-o, au fost oprite 7 ani de la Sf. Împărtăşire.
Din aceste pilde se vede cât de mult se deosebeşte minciuna unuia de a celuilalt. Deci când ne mărturisim să nu facem numai o înşiruire seacă a păcatelor, ci este nevoie să spunem şi măsura răutăţii lor (cu ce scop le-am făcut şi ce fel de vătămare am pricinuit cu ele).
De pildă când spunem la mărturisire că am greşit cu lăcomia, aceasta nu înseamnează că ne-am arătat păcatul deplin, căci nu este nimeni care să nu greşească cu lăcomia.
Unul mănâncă lacom câteodată când este prea obosit şi prea flămând.
Altul mănâncă şi bea cu lăcomie totdeauna până când se umflă şi ameţeşte. Iar altul din lăcomie nedreptăţeşte şi năpăstuieşte pe fratele lui. Deci nu este aceeaşi lăcomie la toţi.
Cel dintâi alunecă uneori numai în păcatul lăcomiei. Cel de al doilea este robit totdeauna de patima lăcomiei (care este păcat de moarte). Iar cel care din lăcomie nedreptăţeşte şi năpăstuieşte pe altul, acela săvârşeşte un păcat şi mai mare, care strigă răzbunare la cer.
Dacă nu facem mărturisirea lămurit, atunci dezlegarea preotului nu ne foloseşte, iar Sf. Împărtăşire se ia cu nevrednicie, căci preotul de dezleagă fără să cunoască boala noastră şi niciodată nu poate să dea canonul (sau sfatul) care ni se cuvine.

 SURSA .../http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/partea2_cuprins/p2_083_adaos_mart/


Este dator omul care se spovedeste sa-si aminteasca si de cate ori a pacatuit, mai ales in ceea ce priveste pacatele grele. De pilda: ,,Cati copii sunt fara cununie religioasa, cate avorturi, cand ai pacatuit, in posturi sau sarbatori; pacatele sunt unele mai grele si altele mai usoare. Cel care pacatuieste cu femeia nemaritata face desfranare, iar cel ce pacatuieste cu femeie maritata, face pacatul preacurviei. Trebuie sa spui in ce loc ai facut pacatul, in ascuns sau la aratare; pentru ca toate acestea ingreuneaza sau micsoreaza pacatul.
Iata un exemplu de pacat: am furat, parinte. Una este insa a fura un ou si alta este a fura un bou, cum spune vorba batraneasca. Una este a fura de la bogat si din cauza lipsei tale si alta este a fura de la vaduva, de la orfani, lasandu-i cu lacrimile pe obraz. In ce priveste acest pacat, trebuie precizat un lucru: nu ai iertare de te-ai spovedit la toti arhiereii pana nu dai inapoi in vreun chip oarecare ceea ce ai furat. Chiar daca nu mai traiesc persoanele acelea, sa le dai la saraci, la vaduve, la orfani, la necajiti.
Un alt exemplu: parinte, am mintit. Dar si minciuna imbraca mai multe aspecte: de pilda cand, un betiv ti-a cerut bani pentru bautura si cunosti acest lucru, mai bine este sa spui ca nu ai, caci nu faci un pacat. Dar in nici un caz sa nu te faci martor mincinos, sa nu bagi pe cineva la inchisoare, sa nu spui minciuni despre o familie, sa nu vorbesti pe cineva de rau si asa mai departe, caci acestea sunt pacate care apasa sufletul si nu vei scapa de osanda lui Dumnezeu daca nu le spovedesti cum trebuie. La iesirea sufletului va fi vai si amar, ca de aceea trag unii cate o saptamana ca boii la jug si nu le iese sufletul din cauza acestor pacate grele, minciuni, paraciuni, rautati. Adevarul trebuie sa iasa la iveala din toate pacatele, acestea trebuie sa le stie duhovnicul, nu vorbe goale cu care sa-l obosesti in zadar. Persoana care vrea sa se spovedeasca sa o faca cu smerenie, sa-si cunoasca pacatul, sa se aseze in genunchi inaintea duhovnicului pe care l-a ales si, cu capul plecat, sa faca marturisire completa. Este bine sa cautati duhovnici iscusiti, ca si acestia sunt ca doctorii, unii mai cunoscatori, altii mai putin cunoscatori, iar altii fac pe cunoscatorii si dau un tratament gresit.
Multi crestini m-au intrebat daca e bine sau nu sa schimbe duhovnicul. Ascultati cu luare aminte, ca sa nu va mai incurcati in aceasta problema. Intr-adevar, nu este bine sa se schimbe duhovnicul, ci e bine sa stie un preot duhovnic toate pacatele tale. Daca schimbi duhovnicul ca nu ti-a implinit voile tale, adica te-a oprit de la impartasit, sau spui unele pacate la unul si altele la altul, cu gand sa te dezlege la impartasit, e o mare greseala.
Se admite schimbarea duhovnicului atunci cand nu ai fost multumit, ca nu ti-a dat canon, sau nu te-a ascultat cu rabdare ca sa-i spui toate pacatele. Tot asa sa fugi de preotul care a fost caterisit sau, si mai grav, sa fugi de preotul care are diferite obiceiuri rele, indraznind la glume necuviincioase, dovedind astfel ca este un om neserios si fara frica de Dumnezeu. E bine sa te departezi si sa atentionezi si pe altii spre a nu cadea in astfel de ispite.


 DOAMNE IARTA PACATELE MELE SI ALE NEAMULUI MEU...

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV