DESPRE RĂBDARE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

            CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                                             DESPRE

                                       R Ă B D A R E

Container cu

răbdare..........

                                                                         PREOT  IOAN

„Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre“ (Luca

21:19); „... iar cel care va răbda până la sfârşit, acela se va

mântui“ (Matei 10:22).

                                           Iubiţi credincioşi,

            Răbdarea poate fi definită ca acceptarea situaţiilor dificile cu

nădejdea remedierii lor. Pentru creştin, răbdarea este o virtute. Dar nu

orice răbdare în suferinţă este virtute după cum ne spune Sfântul

Apostol Petru: „Căci, ce laudă este dacă, pentru greşeală, primiţi

bătaie întru răbdare. Iar dacă pentru binele făcut, veţi pătimi şi veţi

răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu“ (1 Petru 2:20). Mântuitorul

fericeşte pe cei ce suferă şi pătimesc pe nedrept după exemplul Său:

„Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru

voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui“ (1Petru 2:21).

Mântuitorul spune că răbdarea în suferinţă pentru credinţă şi în numele

Lui este mântuitoare: „iar cel care va răbda până la sfârşit, acela se va

mântui“ (Matei 10:22). În cuvântarea despre dărâmarea Ierusalimului şi

despre a doua Sa venire, Mântuitorul a spus: „Prin răbdarea voastră

veţi dobândi sufletele voastre“ (Luca 21:19).

Sfinţii Apostoli, urmând Domnului au pătimit şi ei şi au răbdat tot

felul de suferinţe până la martiriu, îndemnându-i pe toţi să fie răbdători:

„... ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare,

şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde. Iar nădejdea nu

ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile

noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă“ (Romani 5:3-4-5). Ei

răbdau chiar şi pentru toţi cei născuţi în Hristos, ca să-i mântuiască: „De

aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de

mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică“

(2 Timotei2:10). În „Epistola către evrei“, Sfântul Apostol Pavel spune

că răbdarea este spre înţelepţire (Evrei 12:7) iar Sfântul Apostol Iacov

zice: „Fericit este bărbatul care rabdă ispita, că lămurit făcându-se

va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl

iubesc pe El“ (Iacov 1:12); „Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat: aţi

auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul;

căci mult-milostiv este Domnul şi îndurător“ (Iacov 5:11).

Se vorbeşte şi de răbdarea şi de mângâierea care ne vin din „Biblie“:

„Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura

noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să

avem nădejde“ (Romani 15:4). Tot în „Biblie“ se vorbeşte despre

Dumnezeul răbdării şi al mângâierii (Romani 15:5) şi despre „răbdarea

sfinţilor“ (Apocalipsă 13:10).

                    Ce spun Sfinţii Părinţi despre răbdar

                  ► „Răbdaţi ispitele până ce le veţi birui“ (Avva Amona).

                  ► „Fugi de ispită prin răbdare şi rugăciune“ (Sfântul Marcu

Ascetul).

                  ► „Puterea celui slab este răbdarea“ (Proverb arab).

                  ► „Dacă vrei să învingi, învaţă să rabzi!“ (Dicton latin).

                  ► „Mulţi şi-au mărit nenorocirea din cauză că n-au ştiut să o

suporte“ (Accius).

                  ► „Patimile nu se sting decât cu cumpătarea... Prin cumpătare

vine înţelepciunea şi, cu ajutorul ei, şi smerenia“ (Avva Dorotei).

                  ► „Unde nu este răbdare, nu este nici iubire“ (Sfântul Grigorie

Dialogul).

                  ► „A răbda toate greutăţile în împlinirea Legii lui Hristos

înseamnă asigurarea mântuirii sufletului“ (Sfântul Nicolae

Velimirovici).

                 ► „Adevărata iubire rabdă cu bucurie lipsurile, supărările,

greutăţile muncii, nu ia în seamă defăimările, umilinţele,

neajunsurile, greşelile, imperfecţiunile, rugându-se să-i înţelepţească

Dumnezeu pe cei întunecaţi de patimi iraţionale“ (Sfântul Ioan de

Kronstadt).

                  ► „La Dumnezeu, mai de preţ decât orice rugăciune şi jertfă

sunt necazurile răbdate din pricina Sa şi din dragoste pentru El“

(Sfântul Efrem Sirul).

             Smereşte-te, îndură şi vei dobândi sufletul tău

    Încearcă cât poţi, că Dumnezeu te ajută să dobândeşti răbdare întru

îndurarea lipsurilor şi a necazurilor. Cere, bate,

caută zi şi noapte şi vei dobândi de la Mântuitorul

Hristos ajutorul şi întărirea răbdării, dacă vei dori

aceasta din toată inima şi din tot sufletul tău.Trebuie să ajungem să avem îndelungă răbdare şi să îndurăm fără cârtire toate câte ni se întâmplă.
Răbdare vom avea atunci când vom primi toate celece ni se întâmplă, cele bune şi cele rele, fără  deosebire, ca din mâna lui Dumnezeu. Întru răbdare

este soborul tuturor virtuţilor prin care se mântuiesc sufletele noastre,

după cum zice Sfântul Efrem Sirul: „Cel ce dobândeşte răbdarea

ajunge la toată virtutea; că acela în întristări se bucură, în necazuri

este tare, în primejdii bucuros, gata de ascultare, plin de dragoste,

dă laudă în supărări, este smerit în mustrări şi neclintit în

nenorociri“. Cel ce a dobândit răbdarea a dobândit nădejdea, iar unul ca

acesta este împodobit cu toate bunătăţile.

Omul smerit rabdă cu bărbăţie jignirile, defăimările

şi clevetirile crezând cu tărie că este vrednic de ele.

                           Răbdarea, dar dumnezeiesc

      O femeie văduvă şi tare necăjită s-a plâns unui părinte că nu ştie ce

ar putea să mai facă şi cum să se poarte cu un vecin al ei, care o

duşmănea. Şi-a cerut iertare, cu inima bună, dar el n-a vrut să o ierte.

Părintele a întrebat-o: Când s-a întâmplat lucrul ăsta? Anul trecut, a

răspuns femeia. Din ce cauză? Cuvioase părinte, anul trecut i-am dat

băiatului celui mai mare să-i păzească oile, pentru asta trebuind sămi

dea atâta lână, atâta brânză şi atâţia bani. Când a sosit toamna,

el nu s-a ţinut de învoiala pe care am făcut-o amândoi şi mi-a dat cât

a vrut el. Eu m-am dus la postul de poliţie unde organele în drept

mi-au făcut dreptate. De atunci încoace nu mă mai poate vedea cu

ochi buni. Sfinţia voastră, învăţaţi-mă ce să fac ca să pot avea pace

cu el. Apoi uite ce să faci. Dă-i înapoi lâna, brânza şi banii pe care ţi

i-a dat şi după aceea spune-i: Omule, am greşit atunci când am venit

cu poliţiştii să-mi iau datoria. Ţi-am adus înapoi tot ce am luat, însă

te rog iartă-mă pentru greşeala mea şi dă-mi şi mie cât voieşti.

Femeia a urmat cuvântul părintelui şi s-a împăcat cu vecinul ei. Noi

creştinii suntem datori a răbda orice nedreptate ne-ar face-o oamenii.

                    Istorioare din Pateric despre răbdare

             Sfântul Pimen cel Mare ne învaţă zicând: „Se cade nouă a

răbda toate, măcar de ne-ar scoate cineva şi ochii sau ne-ar tăia

mâna noastră cea dreaptă. Iar dacă cineva voieşte a ne depărta şi a

ne despărţi pe noi de Dumnezeu, atunci să ne mâniem“.

          Unui ucenic i-a zis părintele Cleopa: „Să te pregăteşti să rabzi,

să iei bătaie, să flămânzeşti şi să însetoşezi. Iar dacă te alungă de

aici, să nu pleci! Să stai la poarta mănăstirii şi dacă te ia poliţia să

vii înapoi să mori în mănăstire“.

           Un credincios l-a întrebat pe părintele Ilie Cleopa: „Cum

trebuie să mă pregătesc pentru mănăstire?“ El i-a spus: „Când vii la

mănăstire trebuie să fii hotărât să rabzi «moartea» de la toţi!“

Doi călugări locuiau într-un loc şi s-a dus la dânşii un bătrân ca să

le încerce răbdarea. A luat un toiag şi a început a sfărâma legumele

cultivate de ei. Ei n-au zis nimic până ce le-a sfărâmat aproape toate.

După ce a mai rămas doar o rădăcină, i-au zis bătrânului: „Părinte, de

voieşti, las-o pe aceasta s-o fierbem şi să gustăm împreună“.

Atunci bătrânul a pus metanie zicând: „Pentru răbdarea şi

nerăutatea voastră Se odihneşte Duhul Sfânt peste voi“.

         Un frate a petrecut nouă ani luptându-se să iasă din viaţa de obşte

şi în fiecare zi îşi pregătea bagajele să iasă. Şi când se făcea seară,

zicea întru sine: „Mâine mă voi duce de aici“. Şi dimineaţa îi zicea

gândului: „Să ne silim să răbdăm şi astăzi pentru Domnul!“ După

ce s-au împlinit nouă ani aşa făcând, a ridicat Dumnezeu toată ispita

de la dânsul.

       Un frate a mers la un bătrân iscusit şi l-a întrebat zicând: „Ce voi

face, părinte, că mi s-a urât a mai şedea în pustie?“ I-a răspuns lui

bătrânul: „Această urâciune, fiule, îţi este o ispită. Rabdă puţin şi

şezi în chilie cu linişte, rugându-te lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu,

văzând răbdarea ta, îţi va trimite ţie mângâiere şi odihnă“.

        Zis-a un părinte oarecare: „ceara de nu se va înfierbânta în foc, să

se înmoaie, nu se va putea tipări pecetea ce vei pune peste dânsa. Aşa

şi omul: de nu va fi înmuiat de fierbinţeala focului necazurilor, bolilor,

ostenelilor, suferinţelor şi ispitelor, nu se poate tipări întrânsul pecetea

Sfântului Duh. De aceea fiule, după putinţa ta rabdă pentru Domnul cu

mulţumire necazurile, suferinţele, bolile şi ispitele ce vor veni după

voia lui Dumnezeu spre folosul tău. Că numai prin răbdarea

necazurilor cu mulţumire va intra omul în Împărăţia lui

Dumnezeu“.

          Avva Ioan Colov s-a stabilit la schit pe lângă un călugăr venit din

Teba. Acesta a luat un băţ uscat, l-a înfipt în pământ şi a poruncit

ucenicului Ioan Colovos să-l ude zilnic până ce băţul va rodi. Sursa de

apă era foarte departe. Spre a da ascultare poruncii, ucenicul trebuia să

plece de cu seară şi să se întoarcă cu apa în dimineaţa zilei următoare.

Trei ani tânărul novice a pus câte un ulcior de apă la rădăcina băţului.

Între timp, acesta a înverzit şi, după trei ani, a rodit. Iar bătrânul a luat

rodul pomului, l-a dus la Biserică şi l-a dat fraţilor, spunând: „luaţi şi

mâncaţi rodul ascultării“.

          Mântuitorul Hristos le spunea ucenicilor Săi spre înţelepţire şi

îmbărbătare: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am

biruit lumea“ (Ioan 16:33). Sfântul Apostol Pavel, ne îndeamnă să

răbdăm, căci: „El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât

puteţi, ci o dată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi

răbda“ (1 Corinteni 10:13). Să nu ne plângem nimănui, fiindcă, dacă

ne vom jelui, pe de o parte, nu vom câştiga comori, iar pe de altă parte

vom dovedi că nu avem răbdare. Să primim orice încercare fără

discuţii, cu gândul tâlharului celui înţelept, că noi primim şi trebuie să

răbdăm aceste necazuri pe drept pentru păcatele noastre, pentru

curăţirea şi mântuirea sufletelor noastre. Sfântul Isaac Sirul ne

povăţuieşte aşa: „Pururi aminteşte-ţi cele mai dureroase suferinţe

răbdate de cei aflaţi în situaţii grele de viaţă (de pildă în închisori)

şi atunci îi vei mulţumi lui Dumnezeu pentru micile şi

neînsemnatele necazuri pe care le ai primit şi prin aceasta vei fi în

stare să le porţi cu bucurie“. Am ajuns într-o astfel de epocă din

istoria umanităţii când omul se mântuieşte în chip exclusiv prin

răbdarea necazurilor fără cârtire, cu credinţă în Dumnezeu şi cu

nădejde în mila Sa.

                        Tot ce se va întâmpla ţie, primeşte

Iată şi sfatul Avvei Dorotei: «Rogu-te, fiule, rabdă şi mulţumeşte

pentru strâmtorările care ţi se întâmplă în boală, după cuvântul

celui ce a zis: „Tot ce ţi se va întâmpla, primeşte cu plăcere şi în

necazurile tale fii îndelung-răbdător“ (Sirah 2:4), ca planul Proniei

să se împlinească asupra ta, fiul meu, aşa cum este plăcut ei. Deci, fii

bărbat, întăreşte-te întru Domnul şi nădăjduieşte în purtarea Lui de

grijă pentru tine».

                                      Crucea răbdării

Un bărbat i-a spus fratelui său care urma să se căsătorească: Dacă

soţia te va jigni, nu-i scoate ochii. Fiindcă de la o jignire se poate

ajunge la ceartă, de la ceartă se poate ajunge la scandal şi de aici, în

timp, la divorţ.

Soţul a venit acasă mânios pentru că fusese dat afară de la

serviciu. Pentru că mâncarea nu era gata, a luat farfuriile, una câte

una, şi a început să le spargă. Soţia i-a spus cu o voce blândă: Lasă

măcar una, ca să ai din ce să mănânci. Răbdarea ei şi blândeţea

glasului ei i-au înmuiat inima soţului, care a zis: Toate le-aş pierde,

dar pe tine nu vreau să te pierd. Cu credinţă în Dumnezeu, o

scoatem noi la capăt.

Un bărbat era foarte întristat de faptul că soţia sa îl înşela şi în

fiecare seară se gândea: De mâine voi introduce actele de divorţ. Iar

dimineaţa spunea: Să mai rabd măcar o zi, poate îi dă Dumnezeu

gândul cel bun şi îşi bagă minţile în cap. A răbdat aşa nouă ani,

după care femeia, ruşinându-se de viaţa pe care o ducea, s-a lepădat de

păcatul ei.

                                      Taina răbdării

Răbdarea este o condiţie a mântuirii noastre. În lumea aceasta nu

poţi să crezi în Iisus fără să fii ispitit. „Biblia“ a prevăzut de mult

cenzura împotrivirii, zicând: „Fiule, când vrei să te apropii şi să

slujeşti Domnului să-ţi pregăteşti sufletul de ispite“ (Sirah 2:1). Iar

Sfântul Apostol Pavel de asemenea ne previne: „toţi cei ce vor să

trăiască cucernic în Iisus Hristos, vor fi prigoniţi“ (2 Timotei 3:12).

De ce, oare, oamenii lumii acesteia iau la ţinta tuturor fărădelegilor pe

oamenii care nu fac rău nimănui, pe oamenii care se roagă pentru

vrăjmaşii lor? De ce, oare, ucenicii lui Hristos, ucenicii iubirii de

oameni, stârnesc în oameni atâtea valuri de ură? Şi dacă lipseşte ceva

omului, cu adevărat, doar iubirea îi lipseşte, fiindcă numai climatul

iubirii le face oamenilor viaţa posibilă. Deci, este de neînţeles cum

iubirea stârneşte ura împotriva ei. Şi deci, este de neînţeles cum iubirea

trebuie să înghită atâtea valuri de ură oricâte ar fi. Oamenii veacului

acestuia vă vor face şi vouă ce Mi-au făcut Mie: „Dacă M-au prigonit

pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe

al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza

numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis“ (Ioan 15:18-

21). Deci, ok

De ce atâta prigoană? Deoarece creştinii au ieşit din complicitatea

cu păcatul. Şi-au schimbat cetăţenia. Şi s-au declarat cetăţeni şi slujitori

ai Împărăţiei cerurilor.

Altă explicaţie ar fi chiar rostul încercărilor: „Şi Mă cheamă pe

Mine în ziua necazului tău şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi“ (Psalm

49:15). „Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea

sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri“ (Luca 21:15).

Aşa a fost căci mulţi tirani s-au îngrozit de răbdarea mai presus de fire a

sfinţilor şi au sfârşit prin a mărturisi şi ei pe Hristos, de asemenea cu

acelaşi preţ, al vieţii.

                                  Trebuie să mă lupt

       Ca să postesc, trebuie să lupt; ca să dorm puţin, trebuie să lupt; ca

să rabd un necaz, trebuie să lupt; ca să rabd o boală, trebuie să lupt; ca

să rabd sărăcia, trebuie să lupt. Pentru a răbda o asuprire din partea

cuiva, o nedreptate, o durere, trebuie răbdare multă, cum zice Sfântul

Apostol Pavel: În lupta aceasta grea şi mare, avem nevoie de

răbdare. Răbdare! Nu până la prăşit, ci până la sfârşit. Mânca-v-ar

raiul!

                                   Răbdare!

Iată sfatul părintelui Vichentie Mălău despre răbdare: Răbdare,

răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Şi când ţi s-ar părea

că ai gătat-o, ia-o de la capăt. Şi iar: răbdare, răbdare, răbdare,

răbdare, răbdare! Şi iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare,

răbdare! Şi când ţi s-ar părea că ai gătat-o, ia-o de la capăt. Şi iar:

răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Deci, să

alergăm prin răbdare pe calea poruncilor lui Dumnezeu, să alergăm pân

este momentul, până este lumină, înainte ca noaptea morţii să ne

cuprindă pentru a nu fi aruncaţi în întunericul cel veşnic.

                                 Cele cinci cununi

Sfântul Ambrozie de la Mănăstirea Optina spunea că sunt cinci

feluri de cununi:

1. Cununa dobândită prin îndurarea cu răbdare a încercărilor,

care este cea mai mărită şi mai vrednică de cinste;

2. Cununa pentru feciorie;

3. Cununa pentru viaţa ascetică;

4. Cununa pentru călăuzirea duhovnicească a altora;

5. Cununa pentru boala purtată fără de cârtire.

Acelaşi Sfânt Ambrozie ne îndeamnă să răbdăm insuccesele cu

bucurie: Nu este totdeauna folositor şi nu trebuie să ne mâhnim atunci

când avem insuccese. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că

eşecurile întâlnite ne smeresc şi oarecum involuntar ne fac să alergăm la

El şi să-I cerem cu smerenie ajutorul şi mijlocirea. Iar când vom proceda

astfel, atunci se va împlini cu noi cuvântul Sfântului psalmist David:

L-am pomenit pe Domnul şi m-am veselit... Indiferent cum merg

treburile dumneavoastră să nu treceţi pe lângă cuvântul Sfintei Scripturi

care zice: „Prin răbdarea voastră vă veţi mântui sufletele voastre“

(Luca 21:19) şi „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui“

(Matei 10:22).

„N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie“, zice Domnul.

Sfântul Ioan Scărarul tâlcuind aceste cuvinte, spune: să-i deosebesc pe

cei iubitori de Dumnezeu de cei iubitori de lume, şi pe cei iubitori de

smerenie de cei iubitori de slavă deşartă. Sfântul Iacov scrie că omul care

nu este încercat este neiscusit. În paremiile Cuvioşilor se citeşte: „Ca

aurul în cuptor i-a încercat pe ei“. Încercările sunt neplăcute, însă

folositoare. Şi nici nu avem cum să ne ferim de ele, potrivit celor spuse:

În lume necazuri veţi avea. Aşadar, în toată lumea nu vei găsi un loc fără

suferinţă. Peste tot vei ajunge la aceeaşi concluzie, că trebuie să rabzi.

Alt mijloc de izbăvire nu exisă.

                                        Ia-ţi crucea ta!

  Dacă vrem să apucăm pe calea mântuirii trebuie să intrăm mai întâi

prin „poarta cea strâmtă“ şi apoi trebuie să apucăm pe „drumul cel

îngust“, drum plin de cruci, de necazuri şi de lupte. Pe drumul cel îngust

ce duce la cer trebuie să ne ducem crucea. „Dacă voieşte cineva să vină

după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi

urmeze Mie“ (Luca 9:23). Drumul acesta l-a deschis Dumnezeu.

Nimeni dintre noi nu poate să ajungă în cer decât păşind pe urmele

Mântuitorului pe drumul crucii. Toţi care au ajuns în cer au purtat în

lume câte o cruce grea. Fiecare cu crucea lui. Fiecare cu suferinţa şi cu

biruinţa lui. Nu există mântuire fără cruce şi suferinţă.

            ► Să nu ne alegem crucea. Ne-a ales deja Dumnezeu crucea

pentru fiecare dintre noi. Nu trebuie să ne declarăm nemulţumiţi fiindcă

este grea. Dorinţa de a ne alege o altă cruce mai uşoară este o ispită.

Chiar dacă am avea dreptul să ne alegem şi să ne schimbăm crucea ar fi

o nenorocire pentru noi. Vrând să ne alegem o cruce mai uşoară am da

peste una mai grea şi cu totul nepotrivită pentru noi.

Se spune că un om sărac toată noaptea se visase colindând un

magazin cu haine noi. Dar nici o haină nu i se potrivea. Abia pe urmă a

dat peste o haină mai simplă, făcută parcă anume pentru el. Aşa este şi cu

crucea noastră. Ea este măsurată şi cioplită după puterile noastre şi ni se

potriveşte ca şi o haină.

           ► Să nu ne ducem crucea târâş. Nu este casă în care să nu aflăm

un fel de „cruce“. Dacă mergem în

casa bogatului vom afla cruci cu mult

mai mari decât în bordeiul săracului.

Pentru cei mai mulţi oameni, crucea

încercărilor şi necazurilor este un fel

de nenorocire, un fel de soartă crudă,

un fel de blestem. Aceştia neputând

scăpa de această cruce o târăsc după

ei. O poartă în silă şi de aceea le este

în zadar. Numai crucea purtată pe umeri poate fi o cruce mântuitoare.

            ► Să nu umblăm să mai tăiem din crucea noastră. Zadarnic

încercăm să mai tăiem din cruce pentru a o face mai uşoară. Ea ne-a fost

cioplită după puterile noastre şi numai El o poate face mai grea sau mai

uşoară. Dorinţa de a o face mai uşoară este o ispită. Dacă vom fugi de

cruce atunci ne vom pomeni că ea aleargă mai tare după noi. Ca să ne-o

uşurăm, să nu căutăm ajutorul şi mângâierea lumii. Oamenii nu ne pot

uşura crucea. Numai singur Iisus Hristos ne poate ajuta. El ne poate

mângâia şi întări. Fiecare lucru rău îşi are şi partea sa bună. Îndură cu

răbdare şi vei fi socotit drept mucenic.

             ► Să ne purtăm crucea în fiecare zi. Dacă ni se pare crucea grea

să nu o punem jos. Mântuitorul a spus: „...să-şi ia crucea în fiecare

zi“ (Luca 9:23). Purtarea crucii este un lucru de fiecare zi, de fiecare

clipă. Deodată cu răsăritul soarelui Hristos ne pregăteşte crucea pe care

trebuie să o purtăm în acea zi. Grămezi de cruci se pot vedea zilnic pe la

uşile cârciumilor, cinematografelor, ale petrecerilor şi desfătărilor. Sunt

crucile celor care se duc acolo ca „să mai uite de necaz“.

Crucea ne va fi ca o punte. Taina crucii o vom înţelege deplin numai

în clipa când vom trece de pe pământ la cer. Crucea ne va fi ca o punte

peste prăpastia morţii. Ea seamănă întrucâtva şi cu o cheie. Crucea

Mântuitorului este cea care a descuiat cerul şi raiul oricărui suflet care

doreşte mântuirea. Fiecare dintre noi avem o copie a acestei Sfinte Cruci.

Deci să privim în sus şi vom vedea că toţi cei ce au mers pe calea cea

îngustă, toţi petrec acum în slava lui Dumnezeu.

                               Fericit cel ce rabdă ispita

Hristos prin răbdarea cea de pe Cruce l-a biruit pe vrăjmaşul,

prin răbdare a osândit moartea, prin răbdare a stricat iadul,

întunericul l-a gonit, prin răbdare a lucrat mântuirea noastră. Toate

cele câştigate prin răbdarea Mântuitorului le pierduse Adam prin

neînfrânare şi nerăbdare. Fericit cel ce rabdă ispita, pentru că lămurit

făcându-se va lua cununa vieţii, zice Sfântul Apostol Pavel. Mucenicii

care au răbdat s-au încununat cu cunună nestricăcioasă. Cel care n-a

răbdat, toate le-a pierdut, iar cei care au răbdat până în sfârşit întru puţin,

în veac s-au încununat. Cel nerăbdător pururea este ca un ieşit din minte.

De i se întâmplă ceva împotrivă şi nu după voia lui, a inimii lui, sare

numaidecât împotriva tuturor, pe toţi îi face vinovaţi, iar pe sine nu şi în

toate pe sine se îndreptează. Dar tu să fii pururea pironit pe crucea

răbdării, toate să le rabzi cu bucurie.

                                        Răbdarea în boală

        Bolile şi întâmplările neplăcute ne sunt trimise spre folosul nostru

sufletesc şi mai întâi de toate, spre smerirea noastră şi ca să ducem viaţă

mai cu luare aminte şi cu dreaptă socoteală. Iată ce spune Sfântul

Serafim de Sarov: „În vremea bolii simţim că viaţa omenească este

asemenea unei flori care se ofileşte aproape îndată ce îşi desface

petalele şi unui nor care se risipeşte fără să lase urme, că zilele

noastre pier ca umbra, că trupul nostru se usucă aidoma florii

câmpului, că viaţa celui mai tare om este numai o adiere, că bătaia

pulsului îl apropie ca bătăile unui ceasornic, de ceasul cel din urmă,

care aproape întotdeauna bate tocmai în clipa în care omul crede că

până la moarte mai e multă vreme.

O, boală, doctorie amară, dar aducătoare de sănătate! Cum

fereşte sarea peştele sau carnea de putrezire, aşa şi orice boală

păzeşte duhul nostru de putreziciunea şi de stricăciunea păcatului,

neîngăduind patimilor, adică viermilor sufleteşti să se zămislească în

noi. Dacă ne uităm la cei aflaţi în boală de multă vreme sau la cei

care sunt în temniţă vom observa că s-au obişnuit cu nenorocirea lor

prin răbdare, de parcă n-ar simţi-o pentru că suferinţa aduce

răbdare (Romani 5:3). Dimpotrivă prin nerăbdare durerea se

înmulţeşte...“.

              Sfântul Ioan de Kronstadt spune aşa: «De la Atotbunul

Dumnezeu vine doar binele, nu şi răul. Şi boala ta este un bine, iar tu

cârteşti, te împuţinezi cu sufletul şi te trândăveşti. Rabdă şi

mulţumeşte. Pentru plăcerile de voie din tinereţe vin bolile fără voie

la bătrâneţe. Cel ce pătimeşte cu trupul încetează de la păcat (1 Petru

4:1). Iată de ce este neapărată nevoie de suferinţe, de cruce pentru

creştin: fără suferinţe, fără apăsare, trupul nostru se prosteşte, se

îndrăceşte, păcătuieşte, Îl mânie pe Dumnezeu. O, trup nenorocit,

multpătimaş, din pricina căruia vin toate necazurile din omenire! O,

inimă multpătimaşă, spurcată!: „Ceea ce iese din om, aceea spurcă

pe om. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele,

desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile,

înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea“»

(Marcu 7: 20-22).

       Părintele Filotei Zervakos zice: „Dumnezeu a încercat credinţa

Sfinţilor Săi în multe feluri şi în multe chipuri, prin întristări, prin

boli, prin dureri, prin supărări. Dar cu toate acestea mare

binefacere le-a făcut. I-a făcut Sfinţi, făcători de minuni, făcători de

semne şi i-a aşezat moştenitori ai Împărăţiei Sale celei cereşti şi

veşnice. Tu ţi-ai văzut răbdarea ta. Cu puţine ai fost mustrat, zice

Duhul Sfânt, şi multe binefaceri ai primit. Şi ţie, fiul meu, cu mica şi

vremelnica mustrare, ţi-a făcut Dumnezeu mare binefacere. Şi dacă

ai răbdare până la sfârşit te va face fiul Său şi moştenitor al

Împărăţiei Sale celei cereşti. Deci, ai răbdare până la capăt!“.

                                   Iubiţi credincioşi,

            Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne-a chemat pe noi să fim sfinţi:

„Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt“ (1 Petru 1:16). Traiul în lume

este foarte greu dar nu putem spune că este imposibil să fim sfinţi.

Sfântul Ioan Gură de Aur zice că „nu locul (topos), ci felul de a fi

(antropos) îi face pe oameni sfinţi“. Pentru a năzui către sfinţenie, în

primul rând trebuie să fim smeriţi. Omul smerit rabdă cu bărbăţie

jignirile, defăimările şi clevetirile crezând cu tărie că este vrednic de ele.

Jignirile pe care ni le aduc alţii să le primim ca pe un dar de la

Dumnezeu. Ele sunt arma pe care ne-o oferă Însuşi Dumnezeu ca să

omorâm patima nerăbdării care se cuibăreşte în sufletul nostru. Deci, să

nu ne răzbunăm pentru jignirile şi suferinţele pe care ni le pricinuiesc

alţii. Să răbdăm şi să dorim să nu amărâm niciodată pe cineva. Dacă

facem astfel, numele noastre vor fi scrise în Cartea Vieţii, printre cele ale

Sfinţilor: „Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu

şi el Îmi va fi Mie fiu“ (Apocalipsa 21: 27).

           Trebuie să răbdăm totdeauna şi toate, orice s-ar întâmpla, pentru

Dumnezeu, cu recunoştinţă. Dacă vrem să fim bineplăcuţi lui Dumnezeu

trebuie să nu dispreţuim nici o virtute. Viaţa fiecărui creştin ortodox ar

trebui să fie împodobită cu „evantaiul virtuţilor“. Spunem evantai pentru

că virtuţile se leagă unele de altele, unele le condiţionează pe celelalte.

Spre exemplu, nu poţi fi ascultător dacă nu eşti smerit, nu poţi fi cast

dacă nu posteşti. Viaţa noastră e doar o clipă faţă de veşnicie. Sunt

oameni care toată viaţa se pregătesc pentru întâlnirea cu veşnicia. Nu

poţi fi virtuos fără răbdare, fără discernământ, fără priveghere, fără

rugăciune. Se cuvine ca omul să se roage pentru a câştiga răbdarea. Un

părinte spunea că ne trebuie multe lacrimi, multă grijă, multă răbdare şi

rugăciune stăruitoare. Răbdarea unită cu rugăciunea duce în mod sigur la

biruinţă. De aceea când te supără cineva să zici: Doamne, iartă-i

vorbele şi mie faptele!

           Un om care este îndelung răbdător, care nu se plânge de suferinţe,

boli şi necazuri, oricât de mari ar fi ele, să fim convinşi că are în el

Duhul lui Dumnezeu. Celor care-L iubesc, Domnul le trimite necazuri

spre încercarea credinţei lor şi spre evlavia către El. Să nu fim ca

bărbatul nerăbdător şi năprasnic cu sufletul, care este asemenea celui ce a

zidit casa lui pe gheaţă, sau pe nisip, iar nu pe piatra răbdării şi a

nădejdii. Să nu uităm că pe cât este rana, pe atâta şi doctoria, pe cât

este de mare rana, pe atât de multă o să fie şi alifia, pe cât este de mare

păcatul, tot atât de mare are să fie şi pătimirea. Sfinţenia unui om se

măsoară în intensitate şi în numărul suferinţelor îndurate.

       Aducându-ne aminte de multele noastre păcate să nu ne lepădăm de

doctoria răbdării: Nu te mânia asupra celui ce te necăjeşte. Mai bine este

a fi tu necăjit decât a necăji pe cineva. Mai bine este să fii tu defăimat

decât să defăimezi tu pe altul. Mai bine este să fii tu ocărât decât să

ocărăşti tu pe altul. Deci, toate să le răbdăm cu bucurie ca să auzim

glasul Mântuitorului care ne va zice: Pentru că ai păzit cuvântul

răbdării Mele şi Eu te voi păzi pe tine în ceasul ispitirii, care va să

vie spre toată lumea.

       Omul care urmăreşte înduhovnicirea trebuie să urmeze grăuntelui de

muştar în toate. Căci spunând: „este mai mic decât toate seminţele“,

semnifică faptul că nevoitorul trebuie să coboare (să se smerească) mai

mult decât orice om. Astfel se face desăvârşit pentru blândeţea şi

îndelunga răbdare.

RĂBDAREA este marele balsam pentru rănile sufletului şi ale

trupului.

RĂBDAREA este unicul diamant care ne înfrumuseţează pe noi

creştinii şi care ne îndreaptă pe drumul cel aspru al mântuirii

noastre.

RĂBDAREA este tăria sufletului, rădăcina adâncă ce susţine

copacul atunci când vânturile îl bat şi şuvoaiele de apă îl lovesc. Încă

de la începutul zilei cerem în rugăciuni: „Doamne, dă-mi răbdare şi

voie nebiruită şi blândeţe“.

         Fără necazuri şi încercări, omul nu poate ajunge la smerenie. Slava

deşartă, iubirea de sine şi mândria sunt cuibărite atât de adânc în inima

omenească încât e nevoie de necazuri şi încercări pentru a-l aduce pe om

la o anumită treaptă de smerenie. Lipsiţi de smerenie, o parte din îngeri

s-au făcut demoni, iar Adam şi Eva au fost alungaţi din Rai. Omul

trebuie să înţeleagă căderea, mândria şi să se smerească strigând din

adâncul inimii: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!“ Să

luptăm pentru mântuirea sufletelor noastre, să nu deznădăjduim, să nu

cârtim, să nu jignim pe nimeni cu vreun cuvânt aspru, să cerem de la

Dumnezeu îndelungă răbdare, aşa cum se cere în rugăciunea de mai jos:

             Rugăciunea stareţilor de la Mănăstirea Optina

„Doamne! Dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot cemi

va aduce ziua ce vine. Doamne! Dă-mi să mă încredinţez

deplin voii Tale celei sfinte. În fiecare clipă din ziua aceasta

îndrumă-mă şi ajută-mă în toate. Învaţă-mă să primesc cu

suflet liniştit şi cu neclintită încredinţare că în toate este Sfânta

Ta purtare de grijă. Călăuzeşte-mi cugetul şi simţurile, faptele

şi cuvintele. În împrejurările neprevăzute, dă-mi să ţin minte

că toate sunt trimise de Tine. Învaţă-mă să mă port cu inimă

deschisă şi înţelepciune faţă de toţi cei dimprejurul meu, fără

să tulbur şi să supăr pe nimeni. Doamne! Dă-mi putere să duc

greutatea acestei zile şi toate cele ce se întâmplă de-a lungul ei.

Îndrumă voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să

nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc“.

Dă-ne Doamne, smerenie, blândeţe şi răbdare!

                         Cuvinte „Despre răbdare“

           ► O furtună s-a stârnit pe marea Tiberiadei. Un vânt ameninţător

încerca să scufunde corabia lui Iisus şi a ucenicilor Săi. Ucenicii erau

înspăimântaţi. Nimeni nu se odihnea în afară de Domnul vieţii şi al

morţii. „Doamne, miluieşte-ne că pierim“ (Matei 8:25), au strigat ei

deznădăjduiţi. Atunci, Cel ce ţine toate în mâinile Sale, S-a ridicat şi a

certat marea şi vântul şi s-a făcut o mare linişte. Să credem în puterea

Hristosului nostru şi atunci ispititorul îşi va preda armele şi va fi o mare

linişte în sufletele noastre. La întrebarea: „Pentru a cui dragoste

răbdaţi voi necazurile?“, cei mai mulţi vor răspunde: „Pentru

dragostea lui Hristos, în Care nădăjduim că toate lucrurile, prin

puterea Sa, vor avea un bun sfârşit“.

           ► Atunci când cazi, ridică-te şi când păcătuieşti, căieşte-te.

Indiferent câte păcate ar face cineva, ele se duc şi dispar în marea

bunătate a lui Dumnezeu dacă te spovedeşti.

           ► Să ai răbdare în toate. Aminteşte-ţi că Hristos a fost batjocorit,

pălmuit, biciuit şi în cele din urmă răstignit pe Cruce. Întrucât El a

pătimit toate acestea pentru noi, şi noi trebuie să pătimim aceste lucruri

asemănătoare pentru dragostea Sa, dar şi pentru mântuirea noastră, a

celor care avem atâtea păcate. Consideră orice cuvânt rău pe care ţi-l

spune cineva ca pe o cunună de aur. Atunci când cineva este batjocorit

sau i se vorbeşte aspru, acesta simte o durere, dar această durere devine

balsam vindecător pentru patimile sale, pentru rănile sufletului său. Nici

o virtute nu curăţă patimile mândriei şi necurăţiei atât de mult ca

răbdarea insultelor şi a dispreţului în tăcere.

           ► Există o singură cale: să recunoaştem că suntem păcătoşi,

desfiguraţi la suflet şi la trup, leproşi, necuraţi, nevrednici de Împărăţia

lui Dumnezeu. Cel ce nu se socoteşte pe sine păcătos a căzut deja într-o

prăpastie de slavă deşartă şi înşelare, s-a depărtat de Dumnezeu plecând

într-o ţară străină pentru a paşte porcii raţionali în robie spre bucuria

demonilor. Celor care-L iubesc, Domnul le trimite necazuri spre

încercarea credinţei lor şi spre evlavia către El.

            ► Fără necazuri şi încercări, omul nu poate ajunge la smerenie.

Slava deşartă, iubirea de sine şi mândria sunt cuibărite atât de adânc în

inima omenească încât e nevoie de necazuri şi încercări pentru a-l aduce

pe om la o anumită treaptă de smerenie. Lipsiţi de smerenie, o parte din

îngeri s-au făcut demoni, iar Adam şi Eva au fost alungaţi din Rai. Omul

trebuie să înţeleagă căderea, mândria şi să se smerească strigând din

adâncul inimii: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!“

           ► Ce să faci? Rabdă, poate că va apărea şi pentru tine de undeva

vreo comoară, când se va putea întrezări o altfel de viaţă, iar până atunci

înarmează-te cu smerenie şi putere de muncă şi de defăimare de sine.

          Sfinţii Părinţi spuneau că împotriva oricărei ispite biruinţă ne este

smerenia cu răbdare. Să ne smerim şi să ne silim să răbdăm şi noi, şi

vom dobândim liniştea sufletelor noastre, potrivit îndrumării Domnului

Însuşi, care spune: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu

inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre“. Sfântul Varsanufie cel

Mare ne sfătuieşte aşa: „Dacă te vei smeri şi vei lăsa voia ta în urmă,

atunci în oricare loc vei afla linişte“. Dacă va fi doar o învăţătură bună,

însoţită de mândrie fără judecată, nu e treabă bună. O bună învăţătură

fără smerenie, este ca şi o umblare într-un singur picior. Deşi şchiopii

merg într-un singur picior cu ajutorul cârjei, în afară de faptul că umblă

foarte greu, adeseori se şi împiedică şi capătă adeseori răni dureroase.

          ► Mânia lui Dumnezeu este mânia în bine. Doamne, dă-mi

răbdare şi voie nebiruită şi blândeţe. Păcatul şi apostazia sunt în floare

dar „cine va răbda până la sfârşit acela se va mântui“ (Matei 10:22).

          ► Răbdarea, acceptarea şi toleranţa faţă de ceilalţi au

capacitatea de a arde patimile ca focul. Omul smerit pe toţi îi rabdă,

chiar şi pe cei mai dificili semeni ai săi. Răbdarea omului smerit vădeşte

simplitate sufletească şi nobleţe multă, însoţită de o nesfârşită

generozitate. Iar nerăbdarea nu cu mult se deosebeşte de deznădejde... În

schimb, răbdarea, în chip minunat, ucide deznădejdea. Răbdarea de care

este vorba nu este un act pasiv, ci jertfă roditoare de bunăvoie, lepădare a

mulţumirii proprii şi a voii noastre pe care prea mult o îndrăgim.

              ► Fericitul Maxim cel nebun pentru Hristos, umbla gol, iarna, pe

străzile Moscovei. Ca răspuns la îndemnurile oamenilor de a se îmbrăca

pentru a se apăra de frig, Fericitul Maxim zicea: „Da, crudă este iarna,

dar dulce este Raiul!“ Şi mai zicea: „În schimbul răbdării, Domnul

dă mântuirea!“.

            ► Ce înseamnă a fi surd, orb şi mut? A fi surd înseamnă a nu

pleca urechile tale faţă de tot ceea ce nu este de folos pentru suflet şi nu

zideşte mântuirea. A fi mut înseamnă a nu rosti vorbe rele, osânditoare,

insulte. A fi orb înseamnă a nu acorda atenţie la ceea ce se săvârşeşte în

jur şi care de fapt nu slujeşte la zidirea sufletului.

                 ► Acela care suportă cu răbdare dispreţul, necinstirea şi

pierderile, poate să se mântuiască.

                                Cum să răbdăm insultele

                ► Insultele, să le îndurăm la început prin tăcere, apoi prin

mustrarea de sine, iar apoi prin rugăciunea pentru cei care ne-au

insultat. Cel mai bine ne putem deprinde cu răbdarea insultelor atunci

când suntem convinşi că răbdăm pentru păcatele pe care le-am săvârşit.

Nu uita să trimiţi daruri celor care te ocărăsc şi să te rogi: Mântuieştemă,

Doamne, şi mă miluieşte şi pentru sfintele lor rugăciuni,

dăruieşte-mi smerenie şi răbdare. Răbdarea neînsoţită de dragoste se

va transforma în ură îndârjită.

              ► Necinstea este pentru cinste, hula este spre laudă, ocara pentru

virtute, iar toată ispita şi nenorocirea pentru răsplata cea mare. Aşadar,

când celălalt vorbeşte rău despre tine, răzbună-te pe el prin încuviinţare

şi laude. De voieşti să fii cu adevărat smerit, doreşte-ţi cu ardoare să fii

ocărât, să fii prigonit, aşa cum îşi doreşte cel flămând mâncarea.

       Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea

            ► Să umblăm pe ape şi să zburăm prin văzduh şi altele asemenea nu

se poate; dar să răbdăm se poate. Când boala ne chinuie trupul răbdăm,

când doctorul ne tămăduieşte cu un leac rău şi amar, răbdăm. când ne

bate mama sau tata, răbdăm, când suntem aruncaţi în închisoare

(Doamne, fereşte-ne!), răbdăm şi multe altele răbdăm cu toate că n-am

vrea. Iată că se poate răbda. Mai bine ar fi să recunoaştem că nu vrem

decât să spunem că nu putem. Să lăsăm la o parte nedorirea şi vom putea.

Celui ce vrea orice îi este cu putinţă, mai ales cu ajutorul lui Iisus, Care a

răbdat totul pentru noi. Mai bine este, în tot ce ni s-ar întâmpla, să ne

încredinţăm voii lui Dumnezeu, fără de care nimic nu se întâmplă;

mai bine să răbdăm fără cârtire şi cu împotrivire. Prima este lucrarea

ascultării, a supunerii şi a virtuţii; cealaltă este lucrarea neascultării, a

nesupunerii şi a păcatului. Prima este lucrarea duhului, care se supune

voii Domnului său; cealaltă este lucrarea diavolului. Adevăratului rob al

lui Dumnezeu i se cuvine să cugete în sinea sa şi să spună: Ceea ce vrea

Dumnezeul meu, aceea vreau şi eu. Dacă vrea să fiu bolnav, asta vreau şi

eu; dacă vrea să fiu sărac, aşa vreau şi eu. Dacă vrea să rabd defăimare,

vreau şi eu. Dacă vrea să fiu întemniţat, surghiunit sau să mor, aşa vreau

şi eu. Dacă mi se întâmplă cutare lucru, voi răbda, facă-se voia

Domnului. El mi-a dat paharul acesta să-l beau, că de la El este.

            ►Iar dacă vom cârti şi nu vom bea acest pahar, va fi mult mai amar

şi fără de nici un folos pentru noi. Dumnezeu, Cel ce ne pune crucea în

spate, tot El ne şi ajută să o purtăm. Dar îi ajută pe cei care se supun şi se

învoiesc că o rabde, iar de cei ce cârtesc Se îndepărtează şi, astfel,

îndoită le este greutatea. Aşadar să zicem: „Gata este inima mea,

Dumnezeule, gata este inima mea“ (Psalm 107:1).

                                     Răbdarea cerută de Sfânt

          Un Sfânt se ruga lui Dumnezeu să-l ajute să dobândească răbdare.

Câţiva din prietenii lui l-au înfuriat peste măsură. Atunci Sfântul s-a

întors către Dumnezeu şi L-a întrebat: „Cum Doamne tocmai când te

rugam să-mi dai răbdare?“ Iar Dumnezeu i-a răspuns: „Fiindcă ţi-am

auzit rugăciunea, ţi-am înmulţit prilejul de a o dobândi“. Aşadar

trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a fi la înălţimea cuvintelor

pe care le rostim în rugăciune.

                                    Înjurături şi jigniri

                   ► V-au înjurat şi v-au jignit. Acesta este un semn bun, nu vă

pierdeţi! Este tina cea vindecătoare! Fără aceasta, poate că aţi fi zburat

pe nori cu aripile mândriei. Deci Domnul Care vă iubeşte, a îngăduit să

cadă asupra voastră acest noroi, ca să vă smeriţi.

                   ► Pe calea mântuitoare trebuie păzite lipsa totală de răutate,

smerenia şi ascultarea cea bună. În privinţa oricărui lucru şi oricărei fapte

e necesar să ne lăsăm îndrumaţi de cuvintele lui Dumnezeu. Viaţa

duhovnicească se activează prin credinţă, iar credinţa se arată prin fapte.

Atunci când vrei să-i biruieşti pe draci trebuie să cedezi în faţa

oamenilor. Te-a jignit cineva? Cedează-i lui întâietatea, şi va veni la tine

liniştea plină de pace care izbăveşte sufletul de tulburare. În viaţa

duhovnicească nu se răsplăteşte cu rău pentru rău, ci se biruieşte răul cu

binele. Fă bine celor ce te-au jignit, roagă-te pentru cei ce te necăjesc şi

toată întristarea ta aşeaz-o în Domnul. El este ocrotitorul şi mângâietorul

celor aflaţi în necazuri. Bogăţia duhovnicească se dobândeşte în răbdare.

Iar răbdarea se dobândeşte prin rugăciune neîncetată: Doamne, Iisuse

Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine păcătosul! Şi

Domnul te va milui: Milă voiesc, iar nu jertfă (Luca 6:38). Hristos

spune: Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă

veţi avea dragoste unii faţă de alţii. Fericiţi cei curaţi cu inima, că

aceia vor vedea pe Dumnezeu (Ioan 13:35 şi Matei 5:8).

De câte ori i-a schimbat Laban simbria lui Iacov? De zece ori

(Facerea 31:7).

                               Răbdarea îl duce pe om în rai

                ► Trebuie să le îndurăm pe toate cu răbdare. Fericiţi sunt cei ce

aşteaptă cu răbdare, căci le vor creşte aripi ca ale vulturului, după cum

prooroceşte Isaia (Isaia 40:31). N-ai vrea oare să-ţi întinzi aripile

puternice şi să te roteşti ca vulturul în ceruri, în grădinile Raiului?

Acestea nu-s basme, ci adevăr veşnic. De crezi şi-ţi pui nădejdea în

milele lui Dumnezeu, îndură cu răbdare. Aceasta arată aripile tale cele

puternice; aşa te vei mări şi te vei înălţa întru slava lui Dumnezeu Tatăl

şi a Domnului nostru Iisus Hristos.

               ► Ai primit Botezul, atunci primeşte-ţi crucea. Pe cei ce insultă

trebuie să-i luăm drept slabi sau bolnavi

                ► Veţi zice: Cum, oare, e cu putinţă să suferim jignirile? Cum -

întreb eu - aceasta n-ar fi cu putinţă? Cuvintele pricinuiesc, oare, vreo

rană? Lasă pe trup vreo zgârietură? Ce rău fac? Dacă vrem le putem

suferi. Să facem legământ că le vom suferi - şi, să vedeţi, le vom suferi.

Să ne zicem nouă înşine: Aceasta nu-i ură, ci slăbiciune. Şi într-adevăr e

slăbiciune - şi dovada că nu-i ură sau răutate, este că omul acesta însuşi

voia să se înfrâneze, cu toate că adesea fusese jignit. Dacă cugetăm că

acesta-i un lucru de slăbiciune, vom suferi, vom ierta şi ne vom sili ca

noi înşine să nu cădem Vă întreb pe toţi: de voiţi, puteţi fi îndeajuns de

înţelepţi ca să suferiţi pe cei ce vă jignesc? Cred că da. Poate că acel ce

v-a jignit a făcut-o fără voie, nu din gând precugetat, poate numai sub

îmboldirea patimii, stăpâniţi-vă...

                ► Mânia şi cârteala noastră vădesc un suflet mândru. Să ne smerim

şi să ne osândim, iar Domnul cu puterea Lui o să ne ajute şi o să ne

mângâie.

                ► Aţi fost jigniţi - şi jignirea vine de la duşmanii voştri? Cu atât mai

mult să fiţi împăciuitori. Dar acela înnebunit de obrăznicie!... Tocmai

pentru aceasta trebuie să te duci să-l afli; căci două rele îl pasc,

obrăznicia şi mânia. Voi sunteţi în stare de sănătate, vedeţi limpede, nu

ca el care orbecăieşte în întuneric, din pricina acestor două rele. Şi

fiindcă voi sunteţi la adăpost de acestea şi pe deasupra, sănătoşi, mergeţi

spre el, după cum doctorul la bolnav. Zice doctorul: „Omul acesta este

bolnav şi nu voi merge să-l văd?“ Mai ales atunci se duc doctorii, când

văd bolnavi care nu se pot mişca. De cei ce se mişcă, ei se îngrijesc mai

puţin. Oare, trufia şi mânia nu vi se par mai grozave ca o boală?

              ► Te-a ţintuit cineva pe cruce? Să nu te aştepţi să-ţi spun: Coboară

de pe cruce (Matei 27:40), căci cine se aseamănă cu Hristos prin

răstignire, I se va asemăna şi prin înviere şi înălţare la cer. Acesta este un

lucru cu totul sigur.

Aşa spunea părintele Cleopa: Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare....

până când? Răbdare! Nu până la prăşit, ci până la sfârşit. Să răbdăm

toate în duh de evlavie creştină. Putem vorbi de răbdare, îndelungă

răbdare şi răbdarea Sfinţilor. DAR AVEM NOI RĂBDARE??? De aceea

putem vorbi de răbdărică, răbdare si răbdăroi. Aşadar trebuie să

începem cu răbdărica şi să terminăm cu răbdoroi.

Pentru a dobândi harul răbdării trebuie să începem prin răbdarea

neplăcerilor care se abat asupra ta şi pe care le întâlneşti. Dumnezeu ne

pedepseşte pentru că ne iubeşte. În ce constă pedeapsa lui Dumnezeu?

În îngăduirea ispitelor. Când eşti ocărât, batjocorit, umili, să rabzi şi

să te rogi: Doamne, da-mi răbdare!

Te-a supărat careva? Adu-ţi aminte de păcatele tale şi gândeşte-te de

câte ori L-ai supărat tu pe Dumnezeu. Dacă acum nu te vei mai mânia şi

vei ierta, nici Dumnezeu nu se va mânia pe tine atunci când va fi nevoie

să dai socoteală pentru faptele tale şi te va ierta (Sfântul Ioan Gură de

Aur).

           Vrăjmaşii noştri sunt binefăcătorii noştri: prin atacurile lor întăresc

în noi virtuţile, smeresc pe pământ sufletul nostru, iar în cer ne împletesc

cununile raiului prin răbdare noastră. Rabdă suflete cât poţi, nu-ţi da

taina către toţi. Nici Roma n-a fost construită într-o zi.

Bibliografie: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Preot dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului

Testament, E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Leon Magdan, Andreea Magdan, Dumnezeu şi omul,

antologie de cugetări, Editura Sfântul Alexandru, Bucureşti, 2001; Patericul Sarovului, Editura

Cartea Ortodoxă, Galaţi, 2005; Gheorghe Ionescu, Viaţa părintelui Nicodim Măndiţă, Editura

Agapis, Bucureşti, 2005; Arhim. Ioanichie Bălan, Viaţa Părintelui Cleopa, Editura

mitropolitană, Trinitas, Iaşi, 2002; Părintele Arsenie Boca, Talanţii Împărăţiei, Editura Pelerinul,

Iaşi, 2002; Pateric egiptean, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2003; Arhim. Ilie Cleopa,

Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004;

Preot Iosif Trifa, Ia-ţi crucea ta!, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2001; Alfavita sufletească,

Editura Buna vestire, Bacău, 1997; Pr. prof. dr. Vasile Răducă, Monahismul egiptean, Editura

Nemira, Bucureşi, 2002; Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creştină, Editura

Platytera, Bucureşti, 2006; Avva Efrem, Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos, Editura

Bunavestire, Bacău, 2001; Sfântul Tihon din Zadonsk, Scrisori din chilie, Editura Sofia,

Bucureşti, 1999; Sfântul Cuvios Anatolie de la Optina, Povăţuiri de suflet ziditoare, E.I.B.M.,

Bucureşti, 2009;