citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Simbolul Credinţei sau Crezul este înfăţişarea pe scurt a
învăţăturii pe care creştinul trebuie s-o creadă şi s-o mărturisească.
...............................................................................................................
Cum se numeşte acest Simbol de Credinţă?
Simbolul de Credinţă se numeşte Niceo-Constantinopolitan, sau
de la Niceea şi Constantinopol.
Cine a alcătuit acest Simbol de Credinţă, unde şi de ce?
Acest Simbol de Credinţă a fost alcătuit de primele două
Sinoade ecumenice: cel de la Niceea, în anul 325 şi cel de la
Constantinopol în anul 381. Cel dintâi, prin cei 318 Sfinţi Părinţi câţi
au luat parte la el, a statornicit primele şapte articole, care se ocupă cu
învăţătura despre Dumnezeu-Tatăl şi despre Dumnezeu Fiul şi erau
îndreptate mai ales împotriva rătăcirii ereticului Arie şi a partizanilor
lui, care susţineau lucruri defăimătoare şi umilitoare despre Fiul lui
Dumnezeu. Al doilea Sinod ecumenic, prin cei 150 de Sfinţi Părinţi a
statornicit ultimele cinci articole, care se ocupă cu învătătura despre
Dumnezeu-Sfântul Duh, Sfânta Biserică, Sfintele Taine, învierea
morţilor şi viaţa veşnică; aceste din urmă cinci articole erau îndreptate
mai ales împotriva ereticului Maceodonie şi partizanilor lui, care
susţineau lucruri batjocoritoare despre Sfântul Duh. Simbolul de
Credinţa Niceo-Constantinopolitan a fost recunoscut, întărit şi
recomandat ca cea mai înaltă autoritate şi normă de credinţă în
Biserică, de toate Sinoadele ecumenice următoare.
Înaintea Simbolului de Credinţa Niceo-
Constantinopolitan au mai fost alte simboluri de Credinţă?
Aproape fiecare Biserică din oraşele mari îşi avea Simbolul ei
de Credinţa, fiindcă Bisericile nu se puteau lipsi de Simbolul
Credinţei, care era Catehismul lor, trebuitor pentru lucrarea misionară,
înlăuntru şi în afară. Nu se puteau închipui candidaţi la Botez fără să
ştie pe de rost Simbolul Credinţei. Se cunosc: Simbolul de Credinţă
Apostolic sau roman, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Neo-
Cezareea Pontului, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Cezareea
Palestinei, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Alexandria şi
altele. Aceste Simboluri de Credinţă se deosebeau puţin între ele, după
cum aveau să apere credinţa Bisericii respective de o greşală sau alta,
a ereziilor; dar ele erau identice în privinţa ideilor principale pe care le
susţineau despre Sfânta Treime, despre planul de mântuire, despre
Biserica şi Taine. Sinoadele ecumenice din anii 325 şi 381, au,
contopit aceste simboluri de credinţă locale, le-au întregit şi
desăvârşit, făcând din toate unul singur, pe care l-au dăruit Bisericii
creştine, comoară preţioasă pentru totdeauna.
Câte articole are Simbolul de Credinţă?
Are 12 articole:
1. Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul
cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
2. Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.,, Unul
Născut, carele din Tatăl s.-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină
din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat născut, nu
făcut, cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut.
3. Carele pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire: S-a
pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria
Fecioara şi s-a făcut om.
4. Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Ponţ a pătimit
şi s-a îngropat.
5. şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
6. Şi s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui..
7. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a căruia
împărăţie nu va avea sfârşit.
8. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, carele din
Tatăl purcede, cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi
mărit, care a grăit prin prooroci.
9. Şi întru una, Sfântă, sobornicească şi Apostolească Biserică.
10. Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor.
11. Aştept învierea morţilor.
12. Şi viaţa veacului, ce va să fie. Amin.
Câte părţi cuprinde Simbolul Credinţei?
Simbolul Credinţei cuprinde patru părţi:
1. Despre Sfânta Treime (art. I-VIII)
2. Despre Biserică (art. IX)
3. Despre Sfintele Taine (art. X)
4. Despre viaţa viitoare (art. XI-XII)
81. Care este articolul I din SimbolulCredinţei?
Articolul I este: «Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl,
atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi
nevăzutelor».
Care este articolul I din Simbolul Credinţei?
Articolul I este: «Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl
atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor
şi nevăzutelor».
Ce înseamnă cuvântul «cred»?
Cuvântul «cred» înseamnă că primesc şi mărturisesc ceea ce
învaţă Biserica despre Dumnezeu. El are acelaşi sens ca şi cuvântul
«credinţă». Să vedem ce înseamnă «credinţa»? Există o credinţă, pe
care se bazează legăturile dintre oameni şi există o credinţă care
întreţine legătura omului cu Dumnezeu. Între ele e o înrudire, dar şi o
deosebire. Credinţa pe care o are un om în ceea ce-i spune alt om, e o
încredere, careţi poate găsi întărirea în dovedirea sau arătarea văzută a
lucrului care a fost susţinut de unul şi crezut de altul. Credinţa în
Dumnezeu nu-şi poate găsi în viaţa pământească o astfel de întărire,
prin dovedire sau arătare văzută. Dar are şi ea o întărire printr-un fel
de arătare tainică, nevăzută, în fata ochilor sufletului. Deci, credinţa în
Dumnezeu e primirea de către noi că adevărate, pe baza de încredere
în Dumnezeu şi pe baza unei vederi sufleteşti, a tuturor adevarurilor
pe care le avem prin Descoperirea mai presus de fire, în vederea
mântuirii noastre. Sfântul Apostol Pavel ne spune despre credinţa că
«este adeverirea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor
nevăzute» (Evrei 11:1). După Teodoret al Cirului, credinţa creştină
este învoirea liberă a sufletului, vederea sufletească a unui lucru
nevăzut, statornicia în ceea ce este adevărat, înţelegerea celor nevăzute
potrivit firii.
Care sunt scopurile credinţei?
Aceste scopuri sunt:
1. Înţelegerea tainelor care depăşesc puterile minţii.
2. Ridicarea sufletului până la Dumnezeu, cu care unindu-ne, să
ne putem mântui.
Este vreo legătură între credinţă în lucrurile
descoperite şi cunoaşterea lor?
Sfântul Chiril al Alexandriei leagă credinţa de cunoaşterea
lucrurilor credinţei prin textul din Ioan: «Şi noi am crezut şi am
cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu» (Ioan
6:69). Credinţa este înaintea cunoaşterii, după cuvântul proorocului:
«Dacă nu veţi crede, nici nu veţi înţelege» (Isaia 7:9). Prin dreapta
credinţă se clădeşte cunoaşterea şi tot prin credinţa ne ridicăm «la
măsura vârstei» (Efeseni 4:13) în Hristos, şi la starea desăvârşită şi
duhovnicească. La cunoaştere se ridică omul înaintat în credinţa şi
viaţa duhovnicească, încă de aici, de pe pământ, dar desăvârşită
cunoaştere se dobândeşte numai în viaţa viitoare.
De ce în articolul I din Simbolul Credinţei, numim pe
Dumnezeu Tatăl, Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al
pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor?
Pentru că Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi tot ce există,
cum ne spune Sfânta Scriptură: «La început a făcut Dumnezeu cerul
şi pământul» (Facere 1:1). Psalmistul îl laudă pentru puterea
atotţiitoare: «În mâna Lui sunt marginile pământutui şi înălţimile
munţilor ale lui sunt. Că a Lui este marea Şi El a făcut-o şi uscatul
mâinile Lui l-au zidit» (Psalm 44:4-5).
Dumnezeu a făcut totul din nimic. La creaţie iau parte toate cele
trei persoane ale Sfinte Treimi. Despre participarea Cuvântului la
facerea lumii, ne mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel, zicând: «Că
întru Dânsul (Fiul) s-au zidit toate cele din ceruri şi cele de pe
pământ, cele văzute şi cele nevăzute» (Coloseni 1:16). Despre
părtăşia Duhului mărturisesc cuvintele Sfintei Scripturi: «Şi Duhul lui
Dumnezeu se purta pe deasupra apei» (Facerea 1:2). Dumnezeu a
făcut lumea în timp, după o anumită ordine, cu scopul de a fi fericită şi
de a slăvi pe Dumnezeu.
Ce se înţelege prin cuvântul «nevăzutelor»?
Prin aceste cuvinte se înţelege lumea nevăzută, adică Îngerii, cum ne
explică Sfântul Apostol Pavel, care, după citatul de mai sus, din
Epistola către Coloseni adaugă: «Ori scaunele, ori domniile, ori
începătoriile, ori stăpânirile: toate printr-însul şi pentru Dansul
s-au zidit» (Coloseni 1:16). Aceste nume arată cetele de îngeri, după
cum vom vedea mai departe.
Care a fost făcută mai întâi lumea văzută
sau lumea nevăzută?
Atât Sfânta Scriptură cât şi Sfânta Tradiţie ne învaţă că lumea
nevăzută, lumea îngerilor, a fost făcută mai întâi, Domnul însuşi spune
lui Iov: «Când s-au făcut stelele, lăudatu-m-au cu glas mare toţi
îngerii mei» (Iov 38:7). «Îngerii au fost făcuţi cei dintâi» - zice
Păstorul lui Herma. Prin cuvântul «cerul» din primul verset al cărţii
Facerii: «La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul», se
înţelege lumea nevăzută a cerului, adică îngerii.
PREOT IOAN sursa
BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: CUVÂNT DE INVĂTĂTURĂ CRESTIN ORTODOXĂ -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu