DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

16 februarie 2013

Cele mai mari pacate impotriva vietii si sanatatii trupului sunt:

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



1) Primejduirea si distrugerea vietii;

2) Ciuntirea de sine, prin care cineva urmareste sa devina nepotrivit pentru munca. Daca aceasta se face insa cu scopul de a-si pastra viata, de pilda extirparea unui madular bolnav, atunci ea este chiar o datorie;

3) Lenea;

4) Imbuibarea cu mancare si bautura;

5) Nestapanirea patimilor care macina sanatatea trupului;

6) Nebagarea in seama a bolilor si lipsa de masuri pentru preintampinarea lor sau pentru vindecare.

. Pentru implinirea datoriilor catre sine insusi, are crestinul nevoie de bunuri materiale? Ce invata sfanta noastra Biserica despre bunurile materiale?

Dumnezeu, dupa ce a creat pe cei dintai oameni, i-a binecuvantat, zicand: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul. Apoi a zis Dumnezeu: "Iata va dau toata iarba ce face samanta de pe toata fata pamantului si tot pomul ce are rod cu samanta in el. Acestea vor fi voua hrana voastra" (Fac. 1, 28-29).

Asadar, bunurile materiale sunt darurile lui Dumnezeu catre om, pentru sustinerea vietii si pentru indeplinirea feluritelor trebuinte legate de ea. Stapanul lor deplin este Dumnezeu, Creatorul intregii zidiri. Omului ii sunt date bunurile materiale numai spre buna administrare, chivernisire si folosire, avand a da seama de ele, ca de orice fapta a sa.

 Are fiecare om dreptul la bunurile materiale?

Bunurile materiale fiind neaparat trebuitoare vietii, de buna seama ca fiecare om are dreptul la ele. Ele trebuie sa fie insa castigate prin munca proprie, cinstita, iar nu prin exploatarea muncii altora, caci citim in Sfanta Scriptura: "Daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance" (II Tes. 3, 10).

. Condamna Biserica bogatia in sine?

In urma pacatului stramosesc, oamenii abatandu-se de la legea lui Dumnezeu, impartirea bunurilor pamantesti de catre ei nu s-a facut niciodata cu dreptate. Unii, mai puternici, asuprind pe semenii lor mai slabi, si-au adunat averi, socotindu-le ca proprietate a lor deplina, iar altii, mai slabi, au ramas asupriti si in suferinta. Crestinismul a adus si aici o indreptare. Pe de o parte, el nu condamna bunastarea materiala. Averea poate fi castigata prin munca staruitoare si prin buna chivernisire si atunci ea este un drept firesc al fiecaruia, ca rod al muncii cinstite, caci "Vrednic este lucratorul de plata sa" (Luca 10, 7). Bogatia in sine nu este ceva rau, dupa cum nici saracia nu este o virtute. Prin munca proprie, cinstita, nimeni nu poate aduna insa averi prea mari. De alta parte, bogatia cuprinde in sine o mare primejdie. Ea il leaga pe om prea mult de bunurile pamantesti trecatoare, il face mandru, lacom, zgarcit, impietrit la inima fata de suferintele semenilor si fata de implinirea poruncilor morale. In felul acesta, bogatia poate fi o piedica in calea mantuirii, dupa cum spune Mantuitorul: "Mai lesne este a trece camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in imparatia lui Dumnezeu" (Matei 19, 24). Mantuitorul nu condamna aici bogatia, ci pe detinatorii ei, pe bogatii lipsiti de credinta si de mila. Acelasi lucru se intampla si atunci cand El indeamna pe tanarul dornic de desavarsire sa-si vanda averile si sa le dea saracilor (Luca 18, 22). Din aceeasi pricina si Sfintii Parinti au cuvinte foarte aspre nu atat fata de bogatie, cat fata de bogatii nemilostivi.

Fata de parerea ca bogatia ar fi un ideal in viata, deci un scop in sine, si ca fiecare poate sa o intrebuinteze numai pentru el, crestinismul vine cu o indreptare. Crestinismul invata ca bogatia trebuie socotita numai un mijloc pentru aratarea dragostei catre aproapele in suferinta si pentru lucrari de folos obstesc. Mantuitorul spune: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Matei 5, 7). Iar Sfantul Vasile cel Mare zice: "Cei ce judeca cu intelepciune ar trebui sa nu uite ca bogatiile ne-au fost date pentru a le intrebuinta, nu pentru a le face sa ne slujeasca la placeri". Folositoare pentru suflet este intrebuintarea bogatiei pentru ajutorarea celor in suferinta. Caci tot Sfantul Vasile cel Mare spune: "Cum poti tu sa ai paturi de argint, mese de argint, scaune de fildes, cand curtea locuintei tale este plina de saraci fara de numar, al caror plans il auzi? Cate datorii s-ar putea plati din pretul unui inel de al tau? Un singur dulap de al tau cu haine cuprinde atat cat ar incalzi o intreaga populatie care tremura de frig".

 Prin implinirea datoriilor catre Dumnezeu si catre sine insusi isi indeplineste crestinul toate datoriile sale?

Nu. Caci omul, dupa insasi firea sa, e facut sa traiasca laolalta cu semenii sai. Omul are, adica, in sine o pornire care-1 atrage catre semenii sai, de ajutorul carora are nevoie pentru dezvoltarea insusirilor sale proprii, ca si pentru implinirea trebuintelor sale de viata. Apoi si graiul cu care este inzestrat omul, pentru impartasirea gandurilor si vrerilor sale, este un semn ca el are nevoie sa traiasca impreuna cu semenii sai.

De aici decurg insa si anumite indatoriri ale crestinului catre semenul sau aproapele sau; numai prin implinirea lor crestinul poate sa traiasca dupa voia lui Dumnezeu.

 Care sunt indatoririle crestinului catre aproapele?

Asemenea datoriilor catre sine insusi, datoriile catre aproapele se cuprind si ele in trei virtuti de seama: 1) cinstirea sau respectarea aproapelui; 2) dragostea catre aproapele; 3) dreptatea fata de aproapele. Dar inainte de a arata in ce se cuprind acestea, se pune intrebarea:

. Cine este aproapele nostru?

Raspunsul ni-l da insusi Mantuitorul, in frumoasa parabola despre samarineanul milostiv (Luca 10, 29-37), care a legat ranile si a dat ajutor celui cazut intre talhari, fara sa cerceteze cine este el, ci numai vazandu-l ca este om ca si el. Raspunsul este deci: aproapele nostru este orice om, fara nici un fel de deosebire. Dupa invatatura crestina, toti oamenii sunt fii ai aceluiasi Tata Ceresc. Toti sunt creati dupa "chipul lui Dumnezeu", toti au aceeasi fiinta, se trag din aceeasi unica pereche de oameni (Adam si Eva), stau sub osanda aceluiasi pacat stramosesc, sunt mantuiti prin aceeasi jertfa de pe Cruce si au aceeasi chemare la aceeasi viata vesnica. Adevarul acesta il face pe Sfantul Apostol Pavel sa spuna: "Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte barbateasca si femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti, in Hristos Iisus" (Gal. 3, 28).

Pe temeiul invataturii crestine despre egalitatea tuturor oamenilor inaintea lui Dumnezeu si despre egalitatea drepturilor la viata pentru fiecare, s-a ajuns apoi, treptat, la recunoasterea egalei indreptatiri a fiecarui om la bunurile vietii.

 Ce inseamna cinstirea aproapelui?

Cinstirea aproapelui, ca si cinstirea de sine insusi, este recunoaste-rea vredniciei pe care o are fiecare semen al nostru de la Dumnezeu si inaintea lui Dumnezeu, ca om. Sfantul Apostol Pavel spune: "In iubire trateasca unii pe altii iubiti-va; in cinste, unii altora dati-va intaietate" (Rom. 12, 10). De asemenea, Sfantul Apostol Petru spune: "Dati tuturor cinste, iubiti fratia" (I Petru 2, 17). Datoria cinstirii aproapelui se sprijina pe aceleasi temeiuri ca si datoria cinstirii fata de sine insusi. Caci, dupa invatatura crestina, oamenii fiind creati toti dupa "chipul lui Dumnezeu" si avand toti aceeasi fiinta, au si datoria sa-si recunoasca unul altuia vrednicia si insusirile cu care i-a inzestrat Dumnezeu, mai presus de celelalte fapturi.

 Care sunt pacatele impotriva cinstirii aproapelui?

Impotriva cinstirii aproapelui se pacatuieste prin dispretuirea lui, adica prin nerecunoasterea vredniciei si a insusirilor cu care 1-a inzestrat Dumnezeu pe fiecare om. De asemenea se pacatuieste si prin folosirea aproapelui la lucruri injositoare, precum si prin nerecunoasterea drepturilor ce se cuvin fiecaruia prin legile firii omenesti, ca de pilda prin stirbirea libertatilor lui.

 Ce este dragostea catre aproapele?

Dragostea catre aproapele este virtutea prin care crestinul doreste si voieste aproapelui binele vremelnic si vesnic, dandu-si totodata si silinta de a-i face acest bine. In virtutea aceasta salasluieste deplin duhul invataturii si vietii crestine. De aceea, Mantuitorul o si numeste semnul de recunoastere al crestinului: "Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii" (Ioan 13, 35). Asadar, cine nu se calauzeste de virtutea dragostei catre aproapele, acela nu este crestin adevarat.

 Este dragostea catre aproapele o datorie de seama a crestinului?

Da, si inca ea este neaparat necesara pentru mantuire. Este adevarat ca in fruntea tuturor datoriilor crestinesti sta dragostea catre Dumnezeu. Pe aceasta o numeste Mantuitorul "marea si intaia porunca", dar indata adauga: "Iar a doua, la fel cu aceasta: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Matei 22, 37-38). Implinirea dragostei catre Dumnezeu se poate cunoaste, de altfel, numai in dragostea catre aproapele. Aceasta este roada si dovada cea mai de pret, dupa cuvantul Sfantului Apostol Ioan: "Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca. Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau" (I Ioan 4, 20-21).

Asadar, intre amandoua aceste porunci este o legatura stransa si nedespartita, incat una fara alta nu se poate implini. Sfantul Apostol Pavel scrie: "Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul; caci cel care iubeste pe aproapele a implinit legea" (Rom. 13, 8). "Toata legea se cuprinde intr-un singur cuvant, in acesta: iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Gal. 5, 14). Aceasta inseamna ca precum fata de Dumnezeu, asa si fata de aproapele, dragostea este implinirea legii. In ea se cuprind toate poruncile si prin ea isi implineste crestinul datoriile sale. De aceea implinirea datoriei de dragoste catre aproapele este neaparat necesara crestinului pentru mantuire.

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV