ADORMIREA MAICII DOMNULUI (15 AUGUST)

Naşterea Maicii Domnului (8 Septembrie), Intrarea în bisericã (21 Noiembrie), Buna Vestire (25 Martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sarbatori creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Nãscãtoarea de Dumnezeu.

Semnificaţia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, deşi nu este amintită în Sfânta Scriptură, se regăseşte în Sfânta Tradiţie a Bisericii şi este vestită prin cântările şi imnurile de la Vecernia şi Utrenia care se săvârşesc, împreună cu Sfânta Liturghie, în această zi. Din aceste scrieri reiese faptul că Adormirea Maicii Domnului reprezintă o treaptă în lucrarea mântuirii neamului omenesc care demonstrează credinţa creştină în viaţa cea veşnică şi, mai ales, faptul că omul, suflet şi trup, poate fi mântuit, adică se poate împărtăşi de slava lui Dumnezeu.

În mărturisirile existente despre acest eveniment de seamă din viaţa Bisericii creştine primare, se spune că Dumnezeu, prin intermediul unui înger, a înştiinţat-o pe Maica Mântuitorului Iisus Hristos, mai înainte cu trei zile, despre mutarea ei de pe pământ la Cer. După un moment rugăciune şi pregătire pentru înmomântare, Fecioara Maria şi-a încredinţat sufletul în mâinile Fiului Său Iisus Hristos, rostind cuvintele “Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhhul meu”. Momentul trecerii ei la cele vesnice, expresiv reprezentat din punct de vedere iconografic în Biserica Ortodoxă, este descris ca o adormire, ca un somn profund, lucru care a făcut ca denumirea acestei sărbători să fie “Adormirea Maicii Domnului”.

Deşi Sfinţii Apostoli, în acel moment, se aflau răspândiţi în întreaga lume propovăduind învăţătura Mantuitorului Iisus Hristos, printr-o minune, ei au fost înştiinţaţi despre Adormirea întru Domnul a Maicii lui Dumnezeu. Tradiţia Bisericii spune că Apostolii, cu excepţia lui Toma, ar fi sosit la Ierusalim, acolo unde se afla casa Maicii Domnului, pe nişte nori.

Minunea ridicării la Cer a Fecioarei Maria s-a produs în valea lui Iosaphat, situată în satul Ghetsimani. Apostolii, înconjuraţi de o mulţime mare de oameni, sunt cei care purtat patul mortuar cu trupul Fecioarei Maria spre locul rânduit pentru înmormântarea trupului Maicii Domnului. Tradiţia crestină menţionează că Toma n-a fost prezent la această înmormântare, dar că, ar fi ajuns, totuşi, a treia zi. Dorind să mai vad o dată pe cea care l-a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, i-a rugat pe ceilalţi Apostoli să deschidă mormântul, moment în care, s-a putut constata că trupul ei nu se mai afla în mormânt.

Ştim cã Maica Domnului a fost inima tinerei comunităţi creştine şi a atins atins cea mai înaltã treaptă a desăvârşirii omeneşti, motiv pentru care ea este preacinstită de Biserică. Această forma deosebită de cinstire, pe care creştinii i-o acordă, se bazează pe următoarele elementele, cuprinse în ceea ce se numeşte „mariologia creştină”, adică învăţătura despre Sfânta Fecioară Maria: „aiparthenia”, adică învăţătura despre faptul că Maica Domnului, chiar şi după naştere a rămas „pururea fecioară”; „Theotokos”, adică învãtãtura despre faptul că ea este Născătoare de Dumnezeu; învăţătura despre lipsa de păcate personale a Sfintei Fecioare şi, în sfârsit, „hiperdulia”, adică forma de preacinstirea sau supravenerare care depăşeşte cinstirea care le este acordată sfinţilor.

Publicat de Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU