CUVÂNT
CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE
R Ă B D A R E
Container
cu
răbdare..........
PREOT IOAN
„Prin
răbdarea voastră veţi dobândi sufletele
voastre“ (Luca
21:19); „...
iar cel care va răbda până la sfârşit, acela se va
mântui“
(Matei 10:22).
Iubiţi credincioşi,
Răbdarea poate fi definită ca acceptarea
situaţiilor dificile cu
nădejdea remedierii lor. Pentru creştin, răbdarea este o virtute. Dar
nu
orice răbdare în suferinţă este
virtute după cum ne spune Sfântul
Apostol
Petru: „Căci, ce laudă este dacă, pentru greşeală, primiţi
bătaie întru răbdare.
Iar dacă pentru binele făcut, veţi pătimi şi veţi
răbda, aceasta este plăcut
lui Dumnezeu“ (1 Petru 2:20). Mântuitorul
fericeşte pe cei ce suferă şi pătimesc pe nedrept după exemplul
Său:
„Căci spre aceasta aţi
fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit
pentru
voi,
lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui“ (1Petru
2:21).
Mântuitorul
spune că răbdarea în suferinţă pentru
credinţă şi în numele
Lui este mântuitoare:
„iar cel care va răbda
până la sfârşit,
acela se va
mântui“
(Matei 10:22). În
cuvântarea despre dărâmarea Ierusalimului şi
despre a doua Sa
venire, Mântuitorul a spus: „Prin
răbdarea voastră
veţi dobândi sufletele voastre“ (Luca
21:19).
Sfinţii Apostoli, urmând Domnului au pătimit
şi ei şi au răbdat tot
felul de suferinţe până la martiriu,
îndemnându-i pe toţi să fie răbdători:
„...
ne lăudăm şi în suferinţe,
bine ştiind că suferinţa aduce răbdare,
şi răbdarea încercare, şi
încercarea nădejde. Iar nădejdea nu
ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat
în inimile
noastre,
prin Duhul Sfânt, Cel dăruit
nouă“ (Romani 5:3-4-5). Ei
răbdau chiar şi pentru toţi cei născuţi în Hristos, ca să-i
mântuiască: „De
aceea
toate le rabd, pentru cei aleşi,
ca şi ei să aibă parte de
mântuirea
care este întru Hristos Iisus şi de
slava veşnică“
(2
Timotei2:10). În „Epistola către
evrei“, Sfântul Apostol Pavel spune
că răbdarea este spre înţelepţire (Evrei 12:7) iar Sfântul
Apostol Iacov
zice: „Fericit
este bărbatul care rabdă ispita,
că lămurit
făcându-se
va
lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor
ce Îl
iubesc
pe El“ (Iacov 1:12); „Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat:
aţi
auzit
de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul;
căci mult-milostiv este Domnul şi
îndurător“ (Iacov 5:11).
Se vorbeşte şi de răbdarea şi de mângâierea care ne vin
din „Biblie“:
„Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura
noastră, ca prin răbdarea
şi mângâierea, care vin din Scripturi, să
avem
nădejde“ (Romani
15:4). Tot în „Biblie“ se vorbeşte despre
Dumnezeul răbdării şi al mângâierii (Romani 15:5) şi despre „răbdarea
sfinţilor“ (Apocalipsă 13:10).
Ce
spun Sfinţii Părinţi despre răbdar
► „Răbdaţi ispitele până ce le veţi birui“ (Avva
Amona).
► „Fugi
de ispită prin răbdare şi rugăciune“ (Sfântul Marcu
Ascetul).
► „Puterea
celui slab este răbdarea“ (Proverb
arab).
► „Dacă vrei să învingi, învaţă să rabzi!“ (Dicton
latin).
► „Mulţi şi-au mărit nenorocirea din cauză că n-au ştiut să o
suporte“
(Accius).
► „Patimile
nu se sting decât cu cumpătarea...
Prin cumpătare
vine
înţelepciunea şi, cu
ajutorul ei, şi smerenia“ (Avva
Dorotei).
► „Unde
nu este răbdare, nu este nici
iubire“ (Sfântul Grigorie
Dialogul).
► „A răbda toate greutăţile
în împlinirea Legii lui Hristos
înseamnă asigurarea mântuirii sufletului“ (Sfântul
Nicolae
Velimirovici).
► „Adevărata iubire rabdă cu
bucurie lipsurile, supărările,
greutăţile muncii, nu ia în seamă defăimările, umilinţele,
neajunsurile,
greşelile, imperfecţiunile,
rugându-se să-i înţelepţească
Dumnezeu
pe cei întunecaţi de patimi iraţionale“ (Sfântul Ioan de
Kronstadt).
► „La
Dumnezeu, mai de preţ decât orice rugăciune şi jertfă
sunt
necazurile răbdate din pricina Sa şi din dragoste pentru El“
(Sfântul
Efrem Sirul).
Smereşte-te, îndură şi
vei dobândi sufletul tău
Încearcă cât poţi, că Dumnezeu te ajută să dobândeşti răbdare întru
îndurarea lipsurilor şi a necazurilor. Cere, bate,
caută zi şi noapte şi vei dobândi de la Mântuitorul
Hristos ajutorul şi întărirea răbdării, dacă vei dori
aceasta din toată inima şi din tot sufletul tău.Trebuie să ajungem să avem îndelungă răbdare şi să îndurăm fără cârtire toate câte ni se întâmplă.
Răbdare vom avea atunci când vom primi toate celece ni se întâmplă, cele bune şi cele rele, fără deosebire, ca din mâna lui Dumnezeu. Întru răbdare
Răbdare vom avea atunci când vom primi toate celece ni se întâmplă, cele bune şi cele rele, fără deosebire, ca din mâna lui Dumnezeu. Întru răbdare
este soborul tuturor
virtuţilor prin care se mântuiesc sufletele noastre,
după cum zice Sfântul Efrem Sirul: „Cel
ce dobândeşte răbdarea
ajunge
la toată virtutea; că acela în întristări se
bucură, în necazuri
este
tare, în primejdii bucuros, gata de ascultare, plin de dragoste,
dă laudă în supărări, este smerit în
mustrări şi neclintit în
nenorociri“.
Cel ce a dobândit răbdarea
a dobândit nădejdea, iar unul ca
acesta este împodobit
cu toate bunătăţile.
Omul
smerit rabdă cu bărbăţie jignirile, defăimările
şi
clevetirile crezând cu tărie că este vrednic de ele.
O femeie văduvă şi tare necăjită s-a plâns unui părinte că nu ştie ce
ar putea să mai facă şi cum să se poarte cu un vecin al ei, care o
duşmănea. Şi-a cerut iertare, cu inima bună,
dar el n-a vrut să o ierte.
Părintele a întrebat-o: Când s-a întâmplat
lucrul ăsta? Anul
trecut, a
răspuns femeia. Din ce cauză? Cuvioase părinte,
anul trecut i-am dat
băiatului celui mai mare să-i
păzească oile,
pentru asta trebuind sămi
dea
atâta lână, atâta brânză şi atâţia bani. Când a
sosit toamna,
el
nu s-a ţinut de învoiala pe
care am făcut-o amândoi şi mi-a dat cât
a
vrut el. Eu m-am dus la postul de poliţie
unde organele în drept
mi-au
făcut dreptate. De atunci încoace nu mă mai poate vedea cu
ochi
buni. Sfinţia voastră, învăţaţi-mă ce să fac ca să pot
avea pace
cu
el. Apoi uite ce să faci.
Dă-i înapoi lâna, brânza şi
banii pe care ţi
i-a
dat şi după aceea spune-i: Omule,
am greşit atunci când am venit
cu
poliţiştii să-mi iau datoria. Ţi-am
adus înapoi tot ce am luat, însă
te
rog iartă-mă pentru greşeala
mea şi dă-mi şi mie cât voieşti.
Femeia a urmat
cuvântul părintelui şi s-a împăcat cu vecinul ei. Noi
creştinii suntem datori a răbda
orice nedreptate ne-ar face-o oamenii.
Istorioare
din Pateric despre răbdare
Sfântul
Pimen cel Mare ne învaţă zicând: „Se cade
nouă a
răbda toate, măcar
de ne-ar scoate cineva şi
ochii sau ne-ar tăia
mâna
noastră cea dreaptă. Iar dacă cineva
voieşte a
ne depărta şi a
ne
despărţi pe noi de Dumnezeu, atunci să ne mâniem“.
Unui
ucenic i-a zis părintele Cleopa: „Să te pregăteşti să rabzi,
să iei bătaie,
să flămânzeşti şi să însetoşezi.
Iar dacă te
alungă de
aici,
să nu pleci! Să stai la poarta mănăstirii şi
dacă te
ia poliţia să
vii
înapoi să mori
în mănăstire“.
Un
credincios l-a întrebat pe părintele
Ilie Cleopa: „Cum
trebuie să mă pregătesc pentru mănăstire?“ El i-a spus: „Când
vii la
mănăstire trebuie să fii hotărât să rabzi «moartea» de la toţi!“
Doi călugări locuiau într-un loc şi s-a dus la dânşii
un bătrân ca să
le încerce răbdarea. A luat un toiag şi a
început a sfărâma legumele
cultivate de ei. Ei
n-au zis nimic până ce le-a sfărâmat aproape toate.
După ce a mai rămas doar o rădăcină, i-au zis bătrânului: „Părinte, de
voieşti, las-o pe aceasta s-o fierbem şi să gustăm împreună“.
Atunci bătrânul a pus metanie zicând: „Pentru
răbdarea şi
nerăutatea voastră Se
odihneşte
Duhul Sfânt peste voi“.
Un frate a petrecut
nouă ani luptându-se să iasă din viaţa de obşte
şi în
fiecare zi îşi pregătea bagajele să iasă. Şi când se făcea seară,
zicea întru sine: „Mâine
mă voi duce de aici“. Şi dimineaţa îi zicea
gândului: „Să ne silim să răbdăm şi astăzi pentru Domnul!“ După
ce s-au împlinit nouă ani aşa făcând, a ridicat Dumnezeu toată ispita
de la dânsul.
Un frate a mers la un
bătrân iscusit şi
l-a întrebat zicând: „Ce voi
face,
părinte, că mi s-a urât a mai şedea în pustie?“ I-a răspuns lui
bătrânul: „Această urâciune, fiule, îţi
este o ispită. Rabdă puţin şi
şezi
în chilie cu linişte, rugându-te lui
Dumnezeu. Şi
Dumnezeu,
văzând răbdarea
ta, îţi
va trimite ţie
mângâiere şi
odihnă“.
Zis-a un părinte oarecare: „ceara de nu se va înfierbânta în foc, să
se înmoaie, nu se va
putea tipări pecetea ce vei pune peste dânsa. Aşa
şi
omul: de nu va fi înmuiat de fierbinţeala
focului necazurilor, bolilor,
ostenelilor, suferinţelor şi ispitelor, nu se poate tipări întrânsul pecetea
Sfântului Duh. De
aceea fiule, după putinţa ta rabdă pentru Domnul cu
mulţumire necazurile, suferinţele,
bolile şi ispitele ce vor veni după
voia lui Dumnezeu
spre folosul tău. Că numai prin răbdarea
necazurilor
cu mulţumire
va intra omul în Împărăţia lui
Dumnezeu“.
Avva Ioan Colov s-a
stabilit la schit pe lângă un călugăr venit din
Teba. Acesta a luat
un băţ uscat, l-a înfipt în pământ
şi a poruncit
ucenicului Ioan
Colovos să-l ude zilnic până ce băţul va rodi. Sursa de
apă era foarte departe. Spre a da ascultare poruncii, ucenicul trebuia
să
plece de cu seară şi să se întoarcă cu apa în dimineaţa
zilei următoare.
Trei ani tânărul novice a pus câte un ulcior de apă la rădăcina băţului.
Între timp, acesta a
înverzit şi, după trei ani, a rodit.
Iar bătrânul a luat
rodul pomului, l-a
dus la Biserică şi l-a dat fraţilor, spunând: „luaţi şi
mâncaţi rodul ascultării“.
Mântuitorul Hristos
le spunea ucenicilor Săi spre înţelepţire şi
îmbărbătare: „În
lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am
biruit
lumea“ (Ioan 16:33). Sfântul Apostol
Pavel, ne îndeamnă să
răbdăm, căci: „El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât
puteţi, ci o dată cu
ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi
răbda“ (1 Corinteni 10:13). Să nu ne plângem nimănui,
fiindcă, dacă
ne vom jelui, pe de o
parte, nu vom câştiga comori, iar pe de altă parte
vom dovedi că nu avem răbdare. Să primim orice încercare fără
discuţii, cu gândul tâlharului celui înţelept,
că noi primim şi trebuie să
răbdăm aceste necazuri pe drept
pentru păcatele noastre, pentru
curăţirea şi mântuirea sufletelor
noastre. Sfântul Isaac Sirul ne
povăţuieşte aşa: „Pururi aminteşte-ţi cele mai dureroase
suferinţe
răbdate de cei aflaţi în
situaţii grele de viaţă (de
pildă în închisori)
şi
atunci îi vei mulţumi lui Dumnezeu
pentru micile şi
neînsemnatele
necazuri pe care le ai primit şi
prin aceasta vei fi în
stare
să le porţi cu
bucurie“. Am ajuns într-o astfel de epocă din
istoria umanităţii când omul se mântuieşte
în chip exclusiv prin
răbdarea necazurilor fără cârtire, cu credinţă în
Dumnezeu şi cu
nădejde în mila Sa.
Tot
ce se va întâmpla ţie, primeşte
Iată şi sfatul Avvei Dorotei: «Rogu-te, fiule, rabdă şi mulţumeşte
pentru
strâmtorările care ţi se întâmplă în
boală, după cuvântul
celui
ce a zis: „Tot ce ţi se va întâmpla,
primeşte cu plăcere şi în
necazurile
tale fii îndelung-răbdător“ (Sirah 2:4), ca planul Proniei
să se împlinească asupra
ta, fiul meu, aşa cum este plăcut ei. Deci, fii
bărbat, întăreşte-te întru Domnul şi nădăjduieşte în purtarea Lui de
grijă pentru tine».
Crucea
răbdării
Un bărbat i-a spus fratelui său
care urma să se căsătorească: Dacă
soţia te va jigni, nu-i scoate ochii. Fiindcă de la o jignire se poate
ajunge la ceartă, de la ceartă se
poate ajunge la scandal şi de aici, în
timp, la divorţ.
Soţul a venit acasă mânios
pentru că fusese dat afară de
la
serviciu. Pentru că mâncarea nu era gata, a luat farfuriile, una câte
una, şi a început să le
spargă. Soţia i-a spus cu o voce blândă: Lasă
măcar una, ca să ai
din ce să mănânci. Răbdarea ei şi blândeţea
glasului ei i-au
înmuiat inima soţului, care a zis: Toate
le-aş pierde,
dar
pe tine nu vreau să te pierd. Cu credinţă în Dumnezeu, o
scoatem
noi la capăt.
Un bărbat era foarte întristat de faptul că soţia sa îl înşela şi în
fiecare seară se gândea: De mâine voi introduce actele de divorţ. Iar
dimineaţa spunea: Să mai
rabd măcar o zi, poate îi dă Dumnezeu
gândul
cel bun şi îşi bagă minţile în cap. A răbdat
aşa nouă ani,
după care femeia, ruşinându-se
de viaţa pe care o ducea, s-a lepădat
de
păcatul ei.
Taina
răbdării
Răbdarea este o condiţie a
mântuirii noastre. În lumea aceasta nu
poţi să crezi în Iisus fără să fii ispitit. „Biblia“ a prevăzut de mult
cenzura împotrivirii,
zicând: „Fiule, când vrei să te
apropii şi să
slujeşti Domnului să-ţi pregăteşti sufletul de ispite“ (Sirah 2:1). Iar
Sfântul Apostol Pavel
de asemenea ne previne: „toţi cei ce vor să
trăiască cucernic în Iisus
Hristos, vor fi prigoniţi“ (2
Timotei 3:12).
De ce, oare, oamenii
lumii acesteia iau la ţinta tuturor fărădelegilor pe
oamenii care nu fac rău nimănui, pe oamenii care se roagă pentru
vrăjmaşii lor? De ce, oare,
ucenicii lui Hristos, ucenicii iubirii de
oameni, stârnesc în
oameni atâtea valuri de ură? Şi dacă lipseşte ceva
omului, cu adevărat, doar iubirea îi lipseşte,
fiindcă numai climatul
iubirii le face
oamenilor viaţa posibilă. Deci, este de neînţeles
cum
iubirea stârneşte ura împotriva ei. Şi
deci, este de neînţeles cum iubirea
trebuie să înghită atâtea valuri de ură oricâte ar fi. Oamenii veacului
acestuia vă vor face şi vouă ce Mi-au făcut Mie: „Dacă M-au prigonit
pe
Mine, şi pe voi vă vor
prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe
al
vostru îl vor păzi. Iar toate acestea
le vor face vouă din cauza
numelui
Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce
M-a trimis“ (Ioan 15:18-
21). Deci,
ok
De ce atâta prigoană? Deoarece creştinii
au ieşit din complicitatea
cu păcatul. Şi-au schimbat cetăţenia. Şi s-au declarat cetăţeni şi slujitori
ai Împărăţiei cerurilor.
Altă explicaţie ar fi chiar rostul încercărilor: „Şi Mă cheamă pe
Mine
în ziua necazului tău şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi“ (Psalm
49:15). „Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea
sta
împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri“ (Luca 21:15).
Aşa a fost căci mulţi tirani s-au îngrozit de răbdarea
mai presus de fire a
sfinţilor şi au sfârşit prin a mărturisi şi ei pe Hristos, de asemenea cu
acelaşi preţ, al vieţii.
Trebuie
să mă lupt
Ca să postesc, trebuie să lupt; ca să dorm puţin,
trebuie să lupt; ca
să rabd un necaz, trebuie să lupt; ca să rabd
o boală, trebuie să lupt; ca
să rabd sărăcia, trebuie să lupt. Pentru a răbda o asuprire din partea
cuiva, o nedreptate,
o durere, trebuie răbdare multă, cum zice Sfântul
Apostol
Pavel: În lupta aceasta grea şi
mare, avem nevoie de
răbdare. Răbdare! Nu până la prăşit, ci până la sfârşit. Mânca-v-ar
raiul!
Răbdare!
Iată sfatul părintelui Vichentie
Mălău despre
răbdare: Răbdare,
răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Şi când ţi s-ar părea
că ai gătat-o, ia-o de la capăt. Şi iar: răbdare, răbdare, răbdare,
răbdare, răbdare! Şi iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare,
răbdare! Şi când ţi s-ar părea că ai gătat-o, ia-o de la capăt. Şi iar:
răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Deci,
să
alergăm prin răbdare pe calea poruncilor
lui Dumnezeu, să alergăm pân
este momentul, până este lumină, înainte ca noaptea morţii să ne
cuprindă pentru a nu fi aruncaţi în
întunericul cel veşnic.
Cele
cinci cununi
Sfântul
Ambrozie de la Mănăstirea Optina spunea că sunt cinci
feluri de cununi:
1.
Cununa dobândită prin îndurarea cu răbdare a încercărilor,
care
este cea mai mărită şi mai vrednică de
cinste;
2.
Cununa pentru feciorie;
3.
Cununa pentru viaţa ascetică;
4.
Cununa pentru călăuzirea duhovnicească a
altora;
5.
Cununa pentru boala purtată fără de cârtire.
Acelaşi Sfânt Ambrozie ne îndeamnă să răbdăm insuccesele cu
bucurie: Nu este
totdeauna folositor şi nu trebuie să ne mâhnim atunci
când avem insuccese.
Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru
faptul că
eşecurile întâlnite ne smeresc şi
oarecum involuntar ne fac să alergăm la
El şi să-I cerem cu smerenie
ajutorul şi mijlocirea. Iar când vom proceda
astfel, atunci se va
împlini cu noi cuvântul Sfântului psalmist David:
L-am pomenit pe
Domnul şi m-am veselit... Indiferent cum merg
treburile
dumneavoastră să nu treceţi pe lângă cuvântul Sfintei Scripturi
care zice: „Prin
răbdarea voastră vă veţi mântui sufletele
voastre“
(Luca
21:19) şi „Cel
ce va răbda până la sfârşit, acela se va
mântui“
(Matei
10:22).
„N-am
venit să aduc pace pe pământ, ci sabie“, zice Domnul.
Sfântul Ioan Scărarul tâlcuind aceste cuvinte, spune: să-i deosebesc pe
cei iubitori de
Dumnezeu de cei iubitori de lume, şi pe
cei iubitori de
smerenie de cei
iubitori de slavă deşartă. Sfântul Iacov scrie că omul care
nu este încercat este
neiscusit. În paremiile Cuvioşilor
se citeşte: „Ca
aurul
în cuptor i-a încercat pe ei“. Încercările sunt neplăcute,
însă
folositoare. Şi nici nu avem cum să ne
ferim de ele, potrivit celor spuse:
În lume necazuri veţi avea. Aşadar, în toată lumea nu vei găsi
un loc fără
suferinţă. Peste tot vei ajunge la aceeaşi
concluzie, că trebuie să rabzi.
Alt mijloc de izbăvire nu exisă.
Ia-ţi crucea ta!
Dacă vrem să apucăm pe calea mântuirii trebuie să intrăm mai întâi
prin „poarta cea
strâmtă“ şi
apoi trebuie să apucăm pe „drumul cel
îngust“,
drum plin de cruci, de necazuri şi de
lupte. Pe drumul cel îngust
ce duce la cer
trebuie să ne ducem crucea. „Dacă voieşte cineva să vină
după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare
zi şi să-Mi
urmeze
Mie“ (Luca 9:23). Drumul acesta l-a deschis
Dumnezeu.
Nimeni dintre noi nu
poate să ajungă în cer decât păşind pe urmele
Mântuitorului pe
drumul crucii. Toţi care au ajuns în cer au
purtat în
lume câte o cruce
grea. Fiecare cu crucea lui. Fiecare cu suferinţa şi cu
biruinţa lui. Nu există mântuire
fără cruce şi suferinţă.
► Să nu ne alegem crucea. Ne-a ales deja Dumnezeu
crucea
pentru fiecare dintre
noi. Nu trebuie să ne declarăm nemulţumiţi fiindcă
este grea. Dorinţa de a ne alege o altă cruce
mai uşoară este o ispită.
Chiar dacă am avea dreptul să ne
alegem şi să ne schimbăm crucea ar fi
o nenorocire pentru
noi. Vrând să ne alegem o cruce mai
uşoară am da
peste una mai grea şi cu totul nepotrivită pentru
noi.
Se spune că un om sărac toată noaptea se visase colindând un
magazin cu haine noi.
Dar nici o haină nu i se potrivea.
Abia pe urmă a
dat peste o haină mai simplă, făcută parcă anume pentru el. Aşa
este şi cu
crucea noastră. Ea este măsurată şi cioplită după puterile noastre şi ni
se
potriveşte ca şi o haină.
► Să nu ne ducem crucea târâş. Nu
este casă în care să nu aflăm
un fel de „cruce“.
Dacă mergem în
casa bogatului vom
afla cruci cu mult
mai mari decât în
bordeiul săracului.
Pentru cei mai mulţi oameni, crucea
încercărilor şi necazurilor este un fel
de nenorocire, un fel
de soartă crudă,
un fel de blestem.
Aceştia neputând
scăpa de această cruce o târăsc după
ei. O poartă în silă şi de aceea le este
în zadar. Numai
crucea purtată pe umeri poate fi o
cruce mântuitoare.
► Să nu umblăm să mai tăiem din crucea noastră. Zadarnic
încercăm să mai tăiem din cruce pentru a o face mai uşoară. Ea ne-a fost
cioplită după puterile noastre şi numai El o poate face mai grea sau mai
uşoară. Dorinţa de a o face mai uşoară este o ispită. Dacă vom fugi de
cruce atunci ne vom
pomeni că ea aleargă mai tare după noi. Ca să ne-o
uşurăm, să nu căutăm ajutorul şi mângâierea lumii. Oamenii
nu ne pot
uşura crucea. Numai singur Iisus Hristos ne poate ajuta. El ne poate
mângâia şi întări. Fiecare lucru rău îşi are şi partea sa bună.
Îndură cu
răbdare şi vei fi socotit drept
mucenic.
► Să ne purtăm crucea în fiecare
zi. Dacă ni se pare crucea
grea
să nu o punem jos. Mântuitorul a
spus: „...să-şi ia crucea în fiecare
zi“
(Luca 9:23). Purtarea
crucii este un lucru de fiecare zi, de fiecare
clipă. Deodată cu răsăritul soarelui Hristos ne
pregăteşte crucea pe care
trebuie să o purtăm în acea zi. Grămezi de cruci se pot vedea zilnic pe la
uşile cârciumilor, cinematografelor, ale petrecerilor şi desfătărilor. Sunt
crucile celor care se
duc acolo ca „să mai uite de necaz“.
Crucea ne va fi ca o
punte. Taina crucii o vom înţelege
deplin numai
în clipa când vom
trece de pe pământ la cer. Crucea ne va fi
ca o punte
peste prăpastia morţii. Ea seamănă întrucâtva şi cu o cheie. Crucea
Mântuitorului este
cea care a descuiat cerul şi
raiul oricărui suflet care
doreşte mântuirea. Fiecare dintre noi avem o copie a acestei Sfinte
Cruci.
Deci să privim în sus şi
vom vedea că toţi cei ce au mers pe calea cea
îngustă, toţi petrec acum în slava lui
Dumnezeu.
Fericit
cel ce rabdă ispita
Hristos
prin răbdarea cea de pe Cruce l-a biruit pe vrăjmaşul,
prin
răbdare a osândit moartea, prin răbdare
a stricat iadul,
întunericul
l-a gonit, prin răbdare a lucrat
mântuirea noastră. Toate
cele câştigate prin răbdarea
Mântuitorului le pierduse Adam prin
neînfrânare şi nerăbdare. Fericit cel ce rabdă ispita, pentru că lămurit
făcându-se va lua cununa vieţii,
zice Sfântul Apostol Pavel. Mucenicii
care au răbdat s-au încununat cu cunună nestricăcioasă. Cel care n-a
răbdat, toate le-a pierdut, iar cei care au răbdat până în sfârşit întru puţin,
în veac s-au
încununat. Cel nerăbdător pururea este ca un ieşit
din minte.
De i se întâmplă ceva împotrivă şi nu
după voia lui, a inimii lui, sare
numaidecât împotriva
tuturor, pe toţi îi face vinovaţi, iar pe sine nu şi în
toate pe sine se
îndreptează. Dar tu să fii pururea pironit
pe crucea
răbdării, toate să le rabzi cu bucurie.
Răbdarea în boală
Bolile şi întâmplările neplăcute ne sunt trimise spre folosul nostru
sufletesc şi mai întâi de toate, spre smerirea noastră şi ca să ducem viaţă
mai cu luare aminte şi cu dreaptă socoteală. Iată ce spune Sfântul
Serafim
de Sarov: „În vremea bolii simţim că viaţa omenească este
asemenea
unei flori care se ofileşte
aproape îndată ce îşi desface
petalele
şi unui nor care se risipeşte fără să lase urme, că zilele
noastre
pier ca umbra, că trupul nostru se usucă aidoma florii
câmpului,
că viaţa
celui mai tare om este numai o adiere, că bătaia
pulsului
îl apropie ca bătăile unui ceasornic, de ceasul cel din urmă,
care
aproape întotdeauna bate tocmai în clipa în care omul crede că
până la moarte mai e multă vreme.
O,
boală, doctorie amară, dar aducătoare
de sănătate!
Cum
fereşte sarea peştele
sau carnea de putrezire, aşa şi orice boală
păzeşte duhul nostru de
putreziciunea şi de stricăciunea păcatului,
neîngăduind patimilor, adică viermilor
sufleteşti să se zămislească în
noi.
Dacă ne uităm la
cei aflaţi în boală de multă vreme sau la cei
care
sunt în temniţă vom observa că s-au obişnuit cu nenorocirea
lor
prin
răbdare, de parcă n-ar simţi-o pentru că suferinţa aduce
răbdare (Romani 5:3).
Dimpotrivă prin nerăbdare durerea se
înmulţeşte...“.
Sfântul
Ioan de Kronstadt spune aşa: «De la Atotbunul
Dumnezeu
vine doar binele, nu şi răul. Şi boala ta este un
bine, iar tu
cârteşti, te împuţinezi
cu sufletul şi te trândăveşti. Rabdă şi
mulţumeşte. Pentru plăcerile de voie din tinereţe
vin bolile fără voie
la bătrâneţe.
Cel ce pătimeşte cu trupul încetează de la păcat (1 Petru
4:1). Iată de ce este neapărată nevoie de suferinţe,
de cruce pentru
creştin: fără suferinţe, fără apăsare, trupul nostru se prosteşte,
se
îndrăceşte, păcătuieşte, Îl mânie pe Dumnezeu. O, trup nenorocit,
multpătimaş, din pricina căruia vin toate necazurile din omenire! O,
inimă multpătimaşă, spurcată!: „Ceea
ce iese din om, aceea spurcă
pe
om. Căci dinăuntru,
din inima omului, ies cugetele cele rele,
desfrânările, hoţiile, uciderile,
adulterul, lăcomiile, vicleniile,
înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş,
hula, trufia, uşurătatea“»
(Marcu
7: 20-22).
Părintele Filotei Zervakos zice: „Dumnezeu a încercat
credinţa
Sfinţilor Săi în multe feluri şi în multe chipuri, prin întristări,
prin
boli,
prin dureri, prin supărări. Dar cu toate acestea mare
binefacere
le-a făcut. I-a făcut Sfinţi, făcători de minuni, făcători de
semne
şi i-a aşezat moştenitori ai Împărăţiei Sale celei cereşti şi
veşnice. Tu ţi-ai
văzut răbdarea
ta. Cu puţine ai fost mustrat,
zice
Duhul
Sfânt, şi multe binefaceri ai
primit. Şi ţie, fiul meu, cu mica şi
vremelnica
mustrare, ţi-a făcut Dumnezeu mare binefacere. Şi
dacă
ai răbdare până la
sfârşit te va face fiul Său şi moştenitor al
Împărăţiei Sale celei cereşti. Deci, ai răbdare
până la capăt!“.
Iubiţi credincioşi,
Dumnezeul nostru
Iisus Hristos ne-a chemat pe noi să fim
sfinţi:
„Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt“ (1 Petru 1:16). Traiul
în lume
este foarte greu dar
nu putem spune că este imposibil să fim sfinţi.
Sfântul
Ioan Gură de Aur zice
că „nu locul (topos), ci
felul de a fi
(antropos) îi
face pe oameni sfinţi“. Pentru
a năzui către sfinţenie, în
primul rând trebuie să fim smeriţi. Omul smerit rabdă cu bărbăţie
jignirile, defăimările şi clevetirile crezând cu tărie
că este vrednic de ele.
Jignirile pe care ni
le aduc alţii să le primim ca pe un
dar de la
Dumnezeu. Ele sunt
arma pe care ne-o oferă Însuşi Dumnezeu ca să
omorâm patima nerăbdării care se cuibăreşte în sufletul nostru. Deci,
să
nu ne răzbunăm pentru jignirile şi suferinţele pe care ni le
pricinuiesc
alţii. Să răbdăm şi să dorim să nu amărâm niciodată pe cineva. Dacă
facem astfel, numele
noastre vor fi scrise în Cartea Vieţii,
printre cele ale
Sfinţilor: „Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i
voi fi lui Dumnezeu
şi el
Îmi va fi Mie fiu“ (Apocalipsa 21: 27).
Trebuie să răbdăm totdeauna şi toate, orice s-ar întâmpla,
pentru
Dumnezeu, cu recunoştinţă. Dacă vrem să fim bineplăcuţi lui Dumnezeu
trebuie să nu dispreţuim nici o virtute. Viaţa fiecărui creştin ortodox ar
trebui să fie împodobită cu „evantaiul
virtuţilor“. Spunem evantai pentru
că virtuţile se leagă unele de altele, unele le condiţionează pe celelalte.
Spre exemplu, nu poţi fi ascultător dacă nu eşti smerit, nu poţi fi cast
dacă nu posteşti. Viaţa noastră e doar o clipă faţă de veşnicie. Sunt
oameni care toată viaţa se pregătesc pentru întâlnirea cu veşnicia.
Nu
poţi fi virtuos fără răbdare, fără discernământ, fără priveghere, fără
rugăciune. Se cuvine ca omul să se
roage pentru a câştiga răbdarea. Un
părinte spunea că ne
trebuie multe lacrimi, multă grijă, multă răbdare şi
rugăciune stăruitoare. Răbdarea unită cu rugăciunea duce în mod sigur la
biruinţă. De aceea când te supără cineva să zici: Doamne,
iartă-i
vorbele
şi mie faptele!
Un om care este
îndelung răbdător, care nu se plânge de
suferinţe,
boli şi necazuri, oricât de mari ar fi ele, să fim convinşi că are în el
Duhul lui Dumnezeu.
Celor care-L iubesc, Domnul le trimite necazuri
spre încercarea
credinţei lor şi spre evlavia către El. Să nu fim ca
bărbatul nerăbdător şi năprasnic cu sufletul, care este asemenea celui ce a
zidit casa lui pe
gheaţă, sau pe nisip, iar nu pe piatra răbdării şi a
nădejdii. Să nu uităm că pe cât este rana, pe
atâta şi doctoria, pe cât
este
de mare rana, pe atât de multă o să fie şi alifia, pe cât este de
mare
păcatul, tot atât de mare are să fie şi pătimirea. Sfinţenia unui om se
măsoară în intensitate şi în numărul suferinţelor îndurate.
Aducându-ne aminte de
multele noastre păcate să nu ne lepădăm de
doctoria răbdării: Nu te mânia
asupra celui ce te necăjeşte. Mai bine este
a fi tu necăjit decât a necăji
pe cineva. Mai bine este să fii
tu defăimat
decât să defăimezi tu pe altul. Mai bine
este să fii tu ocărât decât să
ocărăşti tu pe altul. Deci,
toate să le răbdăm cu bucurie ca să auzim
glasul Mântuitorului
care ne va zice: Pentru că ai păzit cuvântul
răbdării Mele şi Eu te voi păzi pe
tine în ceasul ispitirii, care va să
vie
spre toată lumea.
Omul care urmăreşte înduhovnicirea trebuie să urmeze grăuntelui de
muştar în toate. Căci
spunând: „este mai mic decât toate seminţele“,
semnifică faptul că nevoitorul trebuie să coboare (să se smerească) mai
mult decât orice om.
Astfel se face desăvârşit pentru blândeţea şi
îndelunga răbdare.
RĂBDAREA este marele balsam pentru rănile sufletului şi ale
trupului.
RĂBDAREA este unicul diamant care ne înfrumuseţează pe noi
creştinii şi care ne îndreaptă pe drumul cel aspru al mântuirii
noastre.
RĂBDAREA este tăria
sufletului, rădăcina adâncă ce
susţine
copacul
atunci când vânturile îl bat şi şuvoaiele de apă îl
lovesc. Încă
de la începutul zilei
cerem în rugăciuni: „Doamne,
dă-mi răbdare şi
voie
nebiruită şi blândeţe“.
Fără necazuri şi încercări, omul nu poate ajunge la
smerenie. Slava
deşartă, iubirea de sine şi mândria sunt cuibărite
atât de adânc în inima
omenească încât e nevoie de necazuri şi
încercări pentru a-l aduce pe om
la o anumită treaptă de smerenie. Lipsiţi de smerenie, o parte din îngeri
s-au făcut demoni, iar Adam şi
Eva au fost alungaţi din Rai. Omul
trebuie să înţeleagă căderea, mândria şi să se smerească strigând din
adâncul inimii: „Dumnezeule,
milostiv fii mie, păcătosului!“ Să
luptăm pentru mântuirea sufletelor noastre, să nu deznădăjduim, să nu
cârtim, să nu jignim pe nimeni cu vreun cuvânt aspru, să cerem de la
Dumnezeu îndelungă răbdare, aşa cum se cere în rugăciunea
de mai jos:
Rugăciunea stareţilor
de la Mănăstirea Optina
„Doamne!
Dă-mi să întâmpin
cu linişte sufletească tot cemi
va
aduce ziua ce vine. Doamne! Dă-mi
să mă încredinţez
deplin
voii Tale celei sfinte. În fiecare clipă din
ziua aceasta
îndrumă-mă şi ajută-mă în toate. Învaţă-mă să primesc cu
suflet
liniştit şi cu
neclintită încredinţare că în toate este Sfânta
Ta
purtare de grijă. Călăuzeşte-mi cugetul şi
simţurile, faptele
şi
cuvintele. În împrejurările
neprevăzute, dă-mi să ţin minte
că toate sunt trimise de Tine. Învaţă-mă să mă port cu inimă
deschisă şi înţelepciune faţă de toţi cei dimprejurul
meu, fără
să tulbur şi să supăr pe nimeni. Doamne!
Dă-mi putere să duc
greutatea
acestei zile şi toate cele ce se
întâmplă de-a lungul ei.
Îndrumă voia mea şi
învaţă-mă să mă rog, să cred, să
nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc“.
Dă-ne Doamne, smerenie, blândeţe şi răbdare!
Cuvinte
„Despre răbdare“
► O
furtună s-a stârnit pe marea Tiberiadei. Un vânt ameninţător
încerca să scufunde corabia lui Iisus şi a
ucenicilor Săi. Ucenicii erau
înspăimântaţi. Nimeni nu se odihnea în
afară de Domnul vieţii şi al
morţii. „Doamne, miluieşte-ne
că pierim“ (Matei
8:25), au strigat ei
deznădăjduiţi. Atunci, Cel ce ţine
toate în mâinile Sale, S-a ridicat şi a
certat marea şi vântul şi s-a făcut o mare linişte.
Să credem în puterea
Hristosului nostru şi atunci ispititorul îşi va
preda armele şi va fi o mare
linişte în sufletele noastre. La întrebarea: „Pentru
a cui dragoste
răbdaţi voi necazurile?“, cei
mai mulţi vor răspunde: „Pentru
dragostea
lui Hristos, în Care nădăjduim că toate lucrurile, prin
puterea
Sa, vor avea un bun sfârşit“.
► Atunci
când cazi, ridică-te şi când păcătuieşti, căieşte-te.
Indiferent câte păcate ar face cineva, ele se duc şi
dispar în marea
bunătate a lui Dumnezeu dacă te
spovedeşti.
► Să ai răbdare în toate. Aminteşte-ţi că Hristos a fost batjocorit,
pălmuit, biciuit şi în
cele din urmă răstignit pe Cruce. Întrucât El a
pătimit toate acestea pentru noi, şi
noi trebuie să pătimim aceste lucruri
asemănătoare pentru dragostea Sa,
dar şi pentru mântuirea noastră, a
celor care avem
atâtea păcate. Consideră orice
cuvânt rău pe care ţi-l
spune cineva ca pe o
cunună de aur. Atunci când cineva este batjocorit
sau i se vorbeşte aspru, acesta simte o durere, dar această durere devine
balsam vindecător pentru patimile sale, pentru rănile
sufletului său. Nici
o virtute nu curăţă patimile mândriei şi
necurăţiei atât de mult ca
răbdarea insultelor şi a
dispreţului în tăcere.
► Există o singură cale:
să recunoaştem că suntem păcătoşi,
desfiguraţi la suflet şi la trup, leproşi, necuraţi, nevrednici de Împărăţia
lui Dumnezeu. Cel ce
nu se socoteşte pe sine păcătos a căzut deja într-o
prăpastie de slavă deşartă şi înşelare, s-a depărtat
de Dumnezeu plecând
într-o ţară străină pentru a paşte porcii raţionali în robie spre bucuria
demonilor. Celor
care-L iubesc, Domnul le trimite necazuri spre
încercarea credinţei lor şi spre evlavia către El.
► Fără necazuri şi încercări,
omul nu poate ajunge la smerenie.
Slava deşartă, iubirea de sine şi mândria sunt cuibărite
atât de adânc în
inima omenească încât e nevoie de necazuri şi
încercări pentru a-l aduce
pe om la o anumită treaptă de smerenie. Lipsiţi de smerenie, o parte din
îngeri s-au făcut demoni, iar Adam şi
Eva au fost alungaţi din Rai. Omul
trebuie să înţeleagă căderea, mândria şi să se smerească strigând din
adâncul inimii: „Dumnezeule,
milostiv fii mie, păcătosului!“
► Ce să faci? Rabdă, poate că va apărea şi pentru tine de undeva
vreo comoară, când se va putea întrezări o
altfel de viaţă, iar până atunci
înarmează-te cu smerenie şi
putere de muncă şi de defăimare de sine.
Sfinţii Părinţi spuneau că împotriva oricărei ispite biruinţă ne
este
smerenia cu răbdare. Să ne smerim şi să ne silim să răbdăm şi noi, şi
vom dobândim liniştea sufletelor noastre, potrivit îndrumării Domnului
Însuşi, care spune: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi
smerit cu
inima
şi veţi afla odihnă sufletelor voastre“. Sfântul
Varsanufie cel
Mare
ne sfătuieşte aşa: „Dacă te vei smeri şi vei
lăsa voia ta în urmă,
atunci
în oricare loc vei afla linişte“. Dacă va fi doar o învăţătură bună,
însoţită de mândrie fără judecată, nu e treabă bună. O bună învăţătură
fără smerenie, este ca şi o umblare într-un singur picior. Deşi şchiopii
merg într-un singur
picior cu ajutorul cârjei, în afară de
faptul că umblă
foarte greu, adeseori
se şi împiedică şi capătă adeseori răni dureroase.
► Mânia
lui Dumnezeu este mânia în bine. Doamne, dă-mi
răbdare şi voie nebiruită şi blândeţe. Păcatul şi apostazia sunt în floare
dar „cine
va răbda până la sfârşit acela se va mântui“ (Matei 10:22).
► Răbdarea, acceptarea şi
toleranţa faţă de ceilalţi
au
capacitatea
de a arde patimile ca focul. Omul smerit pe toţi îi rabdă,
chiar şi pe cei mai dificili semeni ai săi. Răbdarea omului smerit vădeşte
simplitate sufletească şi nobleţe multă, însoţită de o nesfârşită
generozitate. Iar nerăbdarea nu cu mult se deosebeşte
de deznădejde... În
schimb, răbdarea, în chip minunat, ucide deznădejdea.
Răbdarea de care
este vorba nu este un
act pasiv, ci jertfă roditoare de bunăvoie, lepădare a
mulţumirii proprii şi a
voii noastre pe care prea mult o îndrăgim.
► Fericitul
Maxim cel nebun pentru Hristos, umbla gol, iarna, pe
străzile Moscovei. Ca răspuns
la îndemnurile oamenilor de a se îmbrăca
pentru a se apăra de frig, Fericitul Maxim zicea:
„Da, crudă este iarna,
dar
dulce este Raiul!“ Şi mai zicea: „În
schimbul răbdării, Domnul
dă mântuirea!“.
► Ce
înseamnă a fi surd, orb şi mut? A fi surd înseamnă a nu
pleca urechile tale
faţă de tot ceea ce nu este de folos pentru suflet şi nu
zideşte mântuirea. A fi mut înseamnă a nu
rosti vorbe rele, osânditoare,
insulte. A fi orb
înseamnă a nu acorda atenţie
la ceea ce se săvârşeşte în
jur şi care de fapt nu slujeşte
la zidirea sufletului.
► Acela
care suportă cu răbdare dispreţul,
necinstirea şi
pierderile,
poate să se mântuiască.
Cum
să răbdăm insultele
► Insultele,
să le îndurăm la început prin
tăcere, apoi prin
mustrarea
de sine, iar apoi prin rugăciunea pentru cei care
ne-au
insultat.
Cel mai bine ne putem deprinde cu răbdarea
insultelor atunci
când suntem convinşi că răbdăm pentru păcatele pe care le-am săvârşit.
Nu uita să trimiţi daruri celor care te ocărăsc şi să te rogi: Mântuieştemă,
Doamne,
şi mă miluieşte şi pentru sfintele lor
rugăciuni,
dăruieşte-mi smerenie şi răbdare. Răbdarea neînsoţită de dragoste se
va transforma în ură îndârjită.
► Necinstea
este pentru cinste, hula este spre laudă,
ocara pentru
virtute, iar toată ispita şi nenorocirea pentru răsplata cea mare. Aşadar,
când celălalt vorbeşte rău despre tine, răzbună-te pe el prin încuviinţare
şi
laude. De voieşti să fii cu adevărat smerit, doreşte-ţi cu ardoare să fii
ocărât, să fii prigonit, aşa cum îşi doreşte cel flămând mâncarea.
Gata
este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea
► Să umblăm pe ape şi să zburăm prin văzduh şi altele asemenea nu
se poate; dar să răbdăm se poate. Când boala ne chinuie trupul răbdăm,
când doctorul ne tămăduieşte cu un leac rău şi amar, răbdăm. când ne
bate mama sau tata, răbdăm, când suntem aruncaţi în închisoare
(Doamne,
fereşte-ne!), răbdăm şi multe altele răbdăm cu toate că n-am
vrea. Iată că se poate răbda. Mai bine ar fi să recunoaştem că nu vrem
decât să spunem că nu putem. Să lăsăm la o parte nedorirea şi
vom putea.
Celui ce vrea orice
îi este cu putinţă, mai ales cu
ajutorul lui Iisus, Care a
răbdat totul pentru noi. Mai bine este, în tot ce ni
s-ar întâmpla, să ne
încredinţăm voii lui Dumnezeu, fără de care nimic nu se întâmplă;
mai
bine să răbdăm fără cârtire şi cu împotrivire. Prima
este lucrarea
ascultării, a supunerii şi a
virtuţii; cealaltă este lucrarea
neascultării, a
nesupunerii şi a păcatului. Prima este lucrarea
duhului, care se supune
voii Domnului său; cealaltă este lucrarea
diavolului. Adevăratului rob al
lui Dumnezeu i se
cuvine să cugete în sinea sa şi să spună: Ceea ce vrea
Dumnezeul meu, aceea
vreau şi eu. Dacă vrea să fiu bolnav, asta vreau şi
eu; dacă vrea să fiu sărac, aşa vreau şi eu. Dacă vrea să rabd defăimare,
vreau şi eu. Dacă vrea să fiu întemniţat, surghiunit sau să mor, aşa vreau
şi
eu. Dacă mi se întâmplă cutare
lucru, voi răbda, facă-se voia
Domnului. El mi-a dat
paharul acesta să-l beau, că de la El este.
►Iar
dacă vom cârti şi nu vom bea acest pahar, va
fi mult mai amar
şi fără de nici un folos
pentru noi. Dumnezeu, Cel ce ne pune crucea în
spate, tot El ne şi ajută să o purtăm. Dar îi ajută pe cei care se supun şi se
învoiesc că o rabde, iar de cei ce cârtesc Se îndepărtează şi, astfel,
îndoită le este greutatea. Aşadar
să zicem: „Gata este inima mea,
Dumnezeule,
gata este inima mea“ (Psalm 107:1).
Răbdarea cerută de
Sfânt
Un Sfânt se ruga lui
Dumnezeu să-l ajute să dobândească răbdare.
Câţiva din prietenii lui l-au înfuriat peste măsură. Atunci Sfântul s-a
întors către Dumnezeu şi
L-a întrebat: „Cum Doamne tocmai când te
rugam
să-mi dai răbdare?“ Iar
Dumnezeu i-a răspuns: „Fiindcă ţi-am
auzit
rugăciunea, ţi-am înmulţit
prilejul de a o dobândi“. Aşadar
trebuie să facem tot ce ne stă în
putinţă pentru a fi la înălţimea cuvintelor
pe care le rostim în
rugăciune.
Înjurături şi jigniri
► V-au
înjurat şi v-au jignit. Acesta este un semn bun, nu vă
pierdeţi! Este tina cea vindecătoare!
Fără aceasta, poate că aţi fi zburat
pe nori cu aripile
mândriei. Deci Domnul Care vă iubeşte, a îngăduit să
cadă asupra voastră acest
noroi, ca să vă smeriţi.
► Pe
calea mântuitoare trebuie păzite
lipsa totală de răutate,
smerenia şi ascultarea cea bună. În
privinţa oricărui lucru şi oricărei fapte
e necesar să ne lăsăm îndrumaţi de cuvintele lui Dumnezeu.
Viaţa
duhovnicească se activează prin credinţă, iar credinţa se arată prin fapte.
Atunci când vrei să-i biruieşti pe draci trebuie să cedezi în faţa
oamenilor. Te-a
jignit cineva? Cedează-i lui întâietatea, şi va veni la tine
liniştea plină de pace care izbăveşte sufletul de tulburare. În
viaţa
duhovnicească nu se răsplăteşte cu rău pentru rău, ci se biruieşte răul cu
binele. Fă bine celor ce te-au jignit, roagă-te
pentru cei ce te necăjesc şi
toată întristarea ta aşeaz-o
în Domnul. El este ocrotitorul şi
mângâietorul
celor aflaţi în necazuri. Bogăţia
duhovnicească se dobândeşte în răbdare.
Iar răbdarea se dobândeşte
prin rugăciune neîncetată:
Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine păcătosul! Şi
Domnul te va milui:
Milă voiesc, iar nu jertfă (Luca 6:38). Hristos
spune: Întru
aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă
veţi avea dragoste unii faţă de alţii. Fericiţi cei
curaţi cu inima, că
aceia
vor vedea pe Dumnezeu (Ioan 13:35 şi Matei 5:8).
De
câte ori i-a schimbat Laban simbria lui Iacov? De zece ori
(Facerea
31:7).
Răbdarea îl duce pe om în rai
► Trebuie
să le îndurăm pe toate cu răbdare. Fericiţi
sunt cei ce
aşteaptă cu răbdare, căci le vor creşte aripi ca ale vulturului, după cum
prooroceşte Isaia (Isaia 40:31). N-ai vrea oare să-ţi întinzi aripile
puternice şi să te roteşti ca vulturul în ceruri, în grădinile
Raiului?
Acestea nu-s basme,
ci adevăr veşnic. De crezi şi-ţi pui nădejdea în
milele lui Dumnezeu,
îndură cu răbdare. Aceasta arată aripile tale cele
puternice; aşa te vei mări şi te vei înălţa întru slava lui Dumnezeu Tatăl
şi a
Domnului nostru Iisus Hristos.
► Ai
primit Botezul, atunci primeşte-ţi crucea. Pe cei ce insultă
trebuie să-i luăm drept slabi sau bolnavi
► Veţi zice: Cum, oare, e cu putinţă să suferim jignirile? Cum -
întreb eu - aceasta
n-ar fi cu putinţă? Cuvintele
pricinuiesc, oare, vreo
rană? Lasă pe trup vreo
zgârietură? Ce rău fac? Dacă vrem le putem
suferi. Să facem legământ că le vom suferi - şi, să vedeţi, le vom suferi.
Să ne zicem nouă înşine: Aceasta nu-i ură, ci
slăbiciune. Şi într-adevăr e
slăbiciune - şi dovada că nu-i ură sau răutate, este că omul
acesta însuşi
voia să se înfrâneze, cu toate că adesea
fusese jignit. Dacă cugetăm că
acesta-i un lucru de
slăbiciune, vom suferi, vom ierta şi ne
vom sili ca
noi înşine să nu cădem Vă întreb pe toţi: de voiţi, puteţi fi îndeajuns de
înţelepţi ca să suferiţi pe cei ce vă jignesc? Cred că da.
Poate că acel ce
v-a jignit a făcut-o fără voie, nu din gând precugetat, poate numai sub
îmboldirea patimii,
stăpâniţi-vă...
► Mânia
şi cârteala noastră vădesc un suflet mândru. Să ne
smerim
şi să ne osândim, iar Domnul cu puterea Lui o să ne ajute şi o să ne
mângâie.
► Aţi fost jigniţi - şi jignirea vine de la duşmanii
voştri? Cu atât mai
mult să fiţi împăciuitori. Dar acela înnebunit de obrăznicie!...
Tocmai
pentru aceasta
trebuie să te duci să-l afli; căci două rele îl pasc,
obrăznicia şi mânia. Voi sunteţi în stare de sănătate, vedeţi limpede, nu
ca el care orbecăieşte în întuneric, din pricina
acestor două rele. Şi
fiindcă voi sunteţi la adăpost de acestea şi pe
deasupra, sănătoşi, mergeţi
spre el, după cum doctorul la bolnav. Zice doctorul: „Omul
acesta este
bolnav
şi nu voi merge să-l văd?“ Mai ales atunci se duc doctorii, când
văd bolnavi care nu se pot mişca.
De cei ce se mişcă, ei se îngrijesc mai
puţin. Oare, trufia şi
mânia nu vi se par mai grozave ca o boală?
► Te-a
ţintuit cineva pe cruce? Să nu
te aştepţi să-ţi spun: Coboară
de pe
cruce (Matei 27:40), căci cine se aseamănă cu Hristos prin
răstignire, I se va asemăna şi prin înviere şi înălţare la cer. Acesta este un
lucru cu totul sigur.
Aşa spunea părintele Cleopa: Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare....
până când? Răbdare! Nu până la prăşit, ci până la sfârşit. Să răbdăm
toate în duh de
evlavie creştină. Putem vorbi de răbdare,
îndelungă
răbdare şi răbdarea Sfinţilor. DAR AVEM NOI RĂBDARE??? De aceea
putem vorbi de răbdărică, răbdare si răbdăroi. Aşadar trebuie să
începem
cu răbdărica
şi să terminăm cu răbdoroi.
Pentru a dobândi
harul răbdării trebuie să începem prin răbdarea
neplăcerilor care se abat asupra ta şi pe
care le întâlneşti. Dumnezeu
ne
pedepseşte pentru că ne
iubeşte. În ce constă pedeapsa lui
Dumnezeu?
În îngăduirea ispitelor. Când eşti ocărât, batjocorit,
umili, să rabzi şi
să te rogi: Doamne, da-mi răbdare!
Te-a supărat careva? Adu-ţi
aminte de păcatele tale şi gândeşte-te de
câte ori L-ai supărat tu pe Dumnezeu. Dacă acum
nu te vei mai mânia şi
vei ierta, nici
Dumnezeu nu se va mânia pe tine atunci când va fi nevoie
să dai socoteală pentru faptele tale şi te va ierta (Sfântul Ioan Gură de
Aur).
Vrăjmaşii noştri sunt binefăcătorii noştri: prin atacurile lor întăresc
în noi virtuţile, smeresc pe pământ
sufletul nostru, iar în cer ne împletesc
cununile raiului prin
răbdare noastră. Rabdă suflete cât poţi,
nu-ţi da
taina către toţi. Nici Roma n-a fost
construită într-o zi.
Bibliografie: Biblia,
E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Preot dr. Ioan
Mircea, Dicţionar
al Noului
Testament,
E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Leon Magdan,
Andreea Magdan, Dumnezeu şi
omul,
antologie
de cugetări,
Editura Sfântul Alexandru, Bucureşti,
2001; Patericul Sarovului, Editura
Cartea Ortodoxă, Galaţi, 2005; Gheorghe Ionescu, Viaţa părintelui
Nicodim Măndiţă, Editura
Agapis, Bucureşti, 2005; Arhim. Ioanichie Bălan,
Viaţa Părintelui Cleopa, Editura
mitropolitană, Trinitas, Iaşi,
2002; Părintele Arsenie Boca, Talanţii Împărăţiei, Editura Pelerinul,
Iaşi, 2002; Pateric egiptean, Editura Reîntregirea,
Alba-Iulia, 2003; Arhim. Ilie Cleopa,
Îndrumări duhovniceşti
pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004;
Preot Iosif Trifa, Ia-ţi crucea ta!, Editura Oastea Domnului,
Sibiu, 2001; Alfavita sufletească,
Editura Buna vestire,
Bacău, 1997; Pr. prof. dr. Vasile Răducă, Monahismul egiptean, Editura
Nemira, Bucureşi, 2002; Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru
familia creştină, Editura
Platytera, Bucureşti, 2006; Avva Efrem, Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos, Editura
Bunavestire, Bacău, 2001; Sfântul Tihon din Zadonsk, Scrisori din chilie,
Editura Sofia,
Bucureşti, 1999; Sfântul Cuvios Anatolie de la
Optina, Povăţuiri
de suflet ziditoare, E.I.B.M.,
Bucureşti,
2009;
