CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE PURUREA FECIORIA MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                                                                  Preot Ioan

                                     Iubiţi credincioşi,

          Sfânta Scriptură subliniază clar locul Maicii Domnului în raportul

dintre Dumnezeu şi om. Ea este atotprezentă atât în timpul Sfintei

Liturghii, cât şi în evlavia Sfintei Biserici. Căderea lui Adam în păcat

a atras consecinţe asupra neamului omenesc ce nu puteau fi îndreptate

printr-un simplu om. Înţelegând situaţia disperată a omului aflat

departe de Dumnezeu şi neputinţa acestuia de a se vindeca singur,

proorocul Isaia striga: „Dacă ai rupe cerurile şi Te-ai pogorî, munţii

s-ar cutremura!“ (Isaia 63:19). Căderea nu distruge chipul lui

Dumnezeu, ci doar îl alungă în adâncuri, pe când asemănarea este

atinsă vital. Aspiraţia unui Mântuitor este dorinţa şi speranţa omului

căzut. Nădejdea venirii Lui constituie un fir neîntrerupt al Vechiului

Testament.

Atacurile păgânilor, iudeilor, ereticilor, protestanţilor şi ale

neoprotestanţilor la adresa Maicii Domnului sunt fără înţeles şi fără

temei biblic. Protestantismul, dacă nu o denigrează, încearcă s-o

ignore pe Fecioara Maria, negăsind nimic de spus despre ea. „Dar a

ignora Mama înseamnă a interpreta greşit pe Fiul“, pentru că taina

Întrupării include pe Maica Celui întrupat. Toţi cei ce Îl iubesc cu

adevărat pe Hristos au cinstit mereu şi pe cea care L-a născut. Deşi

Sfânta Scriptură la prima vedere nu ne spune foarte multe despre

Maria, totuşi trebuie ţinut cont că relatările din copilăria lui Iisus sunt

ale Mariei. Cuvântul nu s-ar fi făcut trup, omenirea nu ar fi putut fi

mântuită dacă Fecioara Maria, în disponibilitatea inimii sale faţă de

voia lui Dumnezeu, adică în desăvârşita sa curăţie nu ar fi răspuns:

„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“ (Luca 1:38). Ar

fi cu neputinţă să nu-i dăruim Fecioarei Maria dragostea şi smerita

noastră recunoştinţă, Ei, care este Maica Dumnezeului nostru, Ei, care

ne-a dăruit icoana lui Dumnezeu în Fiul său; Ei, care a fost părtaşă

întrupării în chip; Ei, care este binecuvântată între femei. Locul Maicii

Domnului în inimile creştinilor, în inima Bisericii este atât de mare,

încât Sfântul Evanghelist Luca a pictat icoana ei.

              A fost preînchipuită Sfânta Fecioară Maria

                               în Vechiul Testament ?

      Desigur, după ce am amintit de Psalmul 44:11 în care este numită

Împărăteasă, amintim pe Iacob care, în Mesopotamia fiind, „a visat

că era o scară (preînchipuire a Maicii Domului) sprijinită pe pământ,

iar cu vârful atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se

coborau pe ea“ (Facerea 28:12). Şi tot atât de semnificativ putem

aminti, ca preînchipuire a Maicii Domnului, rugul aprins: „Iar acolo i

s-a arătat îngerul Domnului, într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un

rug şi a văzut că rugul ardea dar nu se mistuia“ (Ieşirea 3:2). Sfinţii

Părinţi tâlcuiesc para de foc ca simbol al maternităţii.

             Ce spun Sfinţii Părinţi despre Maica Domnului?

            Putem spune că Maica Domnului, Purtătoare şi Născătoare de

Dumnezeu este asemenea Chivotului Legii, dar mai presus de acesta,

căci prin ea cu adevărat se realizează prezenţa lui Dumnezeu în

mijlocul poporului Israel. Iată cinstirea la care ne îndeamnă Sfinţii

Părinţi în ceea ce priveşte Maica lui Dumnezeu.

► Sfântul Efrem Sirul zice: „Maica Domnului este

Apărătoarea noastră înaintea marelui tribunal de judecată al lui

Dumnezeu, de aceea Sfânta Biserică şi credincioşii îi cântă

neîncetat: «Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri,

izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi,

robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate

nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, Pururea Fecioară!»“.

► Sfântul Grigorie de Nazianz spune că întruparea lui

Dumnezeu din Fecioara Maria are ca scop îndumnezeirea omului şi

zice: „Dacă cineva nu socoteşte pe Sfânta Maria Năcătoare de

Dumnezeu este în afara dumnezeirii“. Sfântul Grigorie arată

contribuţia deosebită pe care a avut-o Fecioara Maria la Întrupare.

Locuind Dumnezeu în ea, o păstrează Fecioară. Maica Domnului

atinge în umanitate culmea curăţiei, căci Dumnezeu este Cel Care Îşi

zideşte trup din trupul ei, de aceea o mai numeşte culmea sfinţeniei

omeneşti. Sfântul Grigorie de Nazianz evidenţiază maternitatea

divino-umană a Maicii Domnului, prin care firea omenească a lui

Hristos devine de netăgăduit.

► Sfântul Ioan Gură de Aur o proclamă pe Maica Domnului ca

fiind culme a sfinţeniei: „Tu eşti cea mai cinstită dintre toate

făpturile, mai frumoasă decât cerurile, străluceşti mai mult decât

soarele şi eşti preamărită de îngeri. Maria este fecioară nepătată,

smerită şi supusă, cinstea lumii întregi, poarta vieţii şi cea care a

câştigat mântuirea noastră“.

► Sfântul Ioan Maximovici: „Încă din timpurile apostolice şi

până în zilele noastre, toţi cei care L-au iubit cu adevărat pe Hristos

au cinstit-o şi pe cea care L-a născut, L-a crescut şi L-a îngrijit în

timpul copilăriei Sale. Dacă Dumnezeu-Tatăl a ales-o, Dumnezeu

Duhul-Sfânt a adumbrit-o, iar Dumnezeu-Fiul S-a sălăşluit întru

ea, supunându-i-Se în timpul copilăriei, îngrijindu-Se de ea atunci

când era răstignit pe Cruce, ar trebui ca toţi cei ce-şi mărturisesc

credinţa în Sfânta Treime să o cinstească şi pe Maica Domnului“.

► Sfântul Ioan Damaschin, fascinat de alegerea Preasfintei

Fecioare, de rolul ei în iconomia mântuirii neamului omenesc, ieşea

din peştera pustniciei sale de la Mănăstirea Sfântul Sava din pustia

Iudeii, suindu-se la Ierusalim, cu deosebire pentru a aduce laudă şi

cinstire Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Pentru el, ca şi pentru

Sfânta Biserică Ortodoxă de totdeauna, sărbătorile Maicii Domnului

constituiau momente de o deosebită înălţare sufletească, prilejuri de a

adânci înţelegerea Tainei mântuirii noastre prin Fiul lui Dumnezeu

întrupat. „Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul şi cuvânt

răspunde-voi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuindui

şi voi cânta minunile ei bucurându-mă“ - aşa încep cele nouă laude

pe care le-a alcătuit Sfântul Ioan Damaschinul pentru Fecioara Maria

şi care se cântă şi astăzi la Utrenie.

► Sfântul Nicodim Aghioritul spune: „Trupul stăpânitor al

Domnului n-a fost alcătuit numai de Duhul şi n-a fost creat numai

de Duhul din prea curatul sânge al Fecioarei Maria, ci şi de Tatăl şi

de Fiul - cu alte cuvinte, de toată Sfânta Treime. Tatăl a binevoit

întruparea Fiului Său, Fiul a înfăptuit-o şi Duhul Sfânt a

desăvârşit-o, prin întruparea Domnului în pântecele Prea Sfintei

Fecioare Maria“.

► Sfântul Cosma al Etoliei zice: „Să aveţi evlavie la toţi Sfinţii

Bisericii noastre, da!, dar de mii de ori mai mult să aveţi evlavie faţă

de Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea, Maria, fiindcă toţi

sunt robi ai lui Hristos, dar Stăpâna noastră este Doamnă şi

Împărăteasă a Cerului şi a pământului şi a toată făptura gândită şi

simţită, şi se roagă pentru păcatele noastre. Dumnezeu a luat-o pe

Născătoarea de Dumnezeu şi a făcut-o Împărăteasă şi a cinstit astfel

neamul nostru omenesc. De aceea şi noi, se cade să o cinstim pe

Maica Domnului prin posturi, rugăciuni, milostenii şi fapte bune“.

► Sfântul Siluan Athonitul spune: „Cu adevărat Maica

Domnului este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu, şi chiar numai

numele ei bucură sufletul. Tot Cerul şi tot pământul se bucură de

iubirea ei. Ea viază în Ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu.

Dar nu ne uită nici pe noi sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot

pământul şi toate noroadele. Ea este bucuria şi nădejdea noastră şi

tot sufletul creştinesc este atras spre ea cu iubire“.

      Există o literatură proprie despre Fecioara Maria?

                 Până în secolul al IV-lea lipseşte o literatură proprie despre

Pururea Fecioara Maria, cu toate că scrierile apocrife se referă deseori

la scene din viaţa ei. De pildă, cartea „Petrecerea Prea Sfintei

Fecioare“ atribuită episcopului Meliton de Sardes, menţionează că

apostolii au înconjurat-o pe Fecioară în ultimele clipe ale vieţii ei, au

dus trupul spre îngropare în Valea lui Iosafat, dar aici, în faţa

mormântului, a fost înălţată la Cer.

                                Maria, Maica Domnului

                Din Sfânta Scriptură noi cunoaştem pe următoarele persoane

purtând numele Maria:

● Maria, Maica Domnului, s-a născut din Sfinţii Părinţi Ioachim

şi Ana şi a fost unicul lor copil. De mică au închinat-o Domnului şi au

lăsat-o la templu, de la vârsta de trei ani. Prin ei, ea se trăgea din

neamul împărătesc al lui David, care, în viziunea lui, a numit-o

dinainte Împărăteasă: „Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta,

îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată“ (Psalm 44:11).

Isaia proorocise că ea va zămisli fiind fecioară: „Iată, Fecioara va lua

în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel“ (Isaia

7:14).

● Maria Magdalena (din Magdala), este femeia din care Iisus a

scos şapte draci (Luca 2:8) şi care împreună cu alte femei I-au urmat

şi I-au slujit apoi (Luca 8:2-3). Ea face parte din grupul mironosiţelor

care au stat lângă Crucea Lui (Ioan 19:25) şi au mers dis-de-dimineaţă

la Mormântul lui Iisus să ungă trupul Lui cu miresme. Şi tot ea este

cea dintâi căreia i S-a arătat Hristos după Înviere.

● Maria, soţia lui Cleopa, era verişoară primară a Maicii

Domnului. Era mama celor patru fraţi, cei numiţi în Sfânta Scriptură

drept fraţi ai Domnului. Ea făcea parte din grupul femeilor mironosiţe

care L-au urmat pe Iisus, pe Golgota stând apoi lângă Crucea Lui.

● Maria, sora Martei şi a lui Lazăr, este femeia care şedea la

picioarele lui Iisus, pentru a-I asculta cuvântul de învăţătură. Ea este

aceea care a chemat pe Iisus la mormântul lui Lazăr pentru a-l învia.

● Maria, mama lui Ioan Marcu, cea pomenită în Faptele

Apostolilor 12:12 şi despre care se spune că-şi făcuse casa Biserică, în

care s-a dus Sfântul Apostol Petru după ce l-a scos un înger din

temniţă.

● Maria, creştină din Roma, căreia Sfântul Apostol Pavel îi

trimite salutări, ca uneia care s-a ostenit mult pentru creştinii din

Roma (Romani 16:6).

          Numele purtat de Fecioara Maria şi atributele ei

        Numele Maria este foarte des întâlnit în lumea iudaică. Maria este

acelaşi lucru cu Miriam din limba ebraică, care se traduce cu: Stăpână,

Doamnă, Steaua Mării, Cea Aleasă. O întâlnim în cărţile liturgice şi

sub numele de „Poarta Vieţii“, „Fecioară neîntinată“, „Maica

luminii“, „Maica Îndurărilor“... Este corect să o numim Împărăteasă

pe Fecioara Maria pentru că în Psalmul 44:11, chiar psalmistul o

numeşte Împărăteasă. Şi apoi, femeia care naşte un rege cum se

numeşte? Desigur, regină! Dar cea care naşte un împărat, cum se

numeşte? Împărăteasă! Dar cea care a născut pe Împăratul cerului şi al

pământului? Este cu adevărat „Împărăteasa Cerului şi a

pământului“! Ba chiar, în semn de adorare, noi creştinii o mai numim

„Împărăteasa şi Coroana tuturor Sfinţilor“. O numim pe Maica

Domnului, nu numai „Pururea Fecioară“, ci şi „Prea Curată“,

pentru că ea n-a săvârşit nici un păcat, nici cu lucrul, nici cu cuvântul,

nici cu gândul. Acest dar deosebit de mare, de a nu păcătui, i s-a dat

de la Dumnezeu, după cum spune şi Mărturisirea lui Mitrofan

Critopol: „Fiindcă a fost rânduită de Dumnezeu spre un scop mare

şi cu totul deosebit“. Să reţinem încă un lucru: Darul acesta primit

de la Dumnezeu s-a împletit cu străduinţa Ei cu totul deosebită de

a trăi în curăţie deplină. O mai numim „Prea Curată“ şi datorită

faptului că după consimţământul Fecioarei: „Iată roaba Domnului,

fie mie după cuvântul tău!“ (Luca 1:38) în pântecele ei, sfinţit de

Duhul Sfânt, S-a sălăşluit Iisus Hristos, Dumnezeul nostru.

O numim Prea Curată deoarece caracteristica deosebită a

maternităţii Maicii Domnului este tocmai fecioria ei. Origen afirmă

răspicat că: „Fecioara Maria a fost începătura fecioriei printre

femei, aşa cum a fost Hristos printre bărbaţi. Ar fi o impietate dacă

s-ar căuta în altcineva decât în ea cea dintâi Fecioară. Dacă cineva

nu crede că El S-a născut din Fecioara Maria şi din Duhul Sfânt,

gândindu-se că S-a născut din Iosif şi Maria, atunci acela pierde cel

mai de preţ lucru al credinţei. Nu este alt prunc al Mariei, decât

Iisus, aşa cum mărturisesc cei ce cred drept despre ea“.

Maica Domnului este simbolul rugului aprins: „În tradiţia

creştină, Maica Domnului a devenit simbolul rugului aprins

nemistuit, de aceea ea este cinstită ca o minune şi ca un izvor al

marii minuni totodată, ea dând credinciosului posibilitatea

apropierii de Dumnezeu fără a se arde, deşi paradoxal ea este rugul

însuşi, nemistuit; Preacurata Fecioară îl ia pe cel ce vine către ea în

braţe, îl sfinţeşte şi-l pregăteşte pentru dialogul cu Dumnezeu. Tot

rug aprins nemistuit este şi Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos,

imaginea Maicii Domnului, unde Hristos Cel Înviat,înviere

nemistuită, Se oferă pe Sine euharistic, pentru ca tot cel ce crede-n

El să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică“.

                              Mărturia Sfintei Elisabeta 

         Cea mai clară dovadă a cinstirii Maicii Domnului, este descrisă în

Sfânta Scriptură la întâlnirea acesteia cu Elisabeta. Cuvintele

Elisabetei sunt pentru noi exemplu de purtare în faţa Maicii

Domnului: „Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica

Domnului meu?“ (Luca 1:43).

Odată cu credinţa în zămislirea prea înaltă a Mântuitorului apare

reală şi poziţia înaltă a Sfintei Fecioare Maria, căci Dumnezeu o înalţă

deasupra făpturii. Elisabeta întemeiază aici cultul Maicii Domnului.

Urmând ei până astăzi, Sfânta Biserică Ortodoxă îi cântă Sfintei

Fecioare: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim Născătoare de

Dumnezeu“. Bucuria Elisabetei nu poate fi înţeleasă decât acceptând

intervenţia Duhului Sfânt.

                Taina Sfintei Fecioare Maria în omenire

         Comentând taina Fecioarei Maria în omenire, Paul Evdokimov

scrie o pagină superbă: «Este limpede că Fecioara Maria nu este

nicidecum o femeie printre femei, ci Femeia întoarsă la fecioria ei

maternă. Întreaga omenire Îl naşte pe Dumnezeu în Fecioară; de

aceea, Maria este Eva-Viaţă; vălul ocrotirii sale materne care-L

înconjura pe Pruncul Iisus acoperă acum universul şi orice fiinţă

omenească. Cuvântul de pe Cruce adresat Maicii: „Femeie, iată fiul

tău“ şi lui Ioan: „Iată mama ta“, o ridică la această demnitate de

mijlocitoare maternă».

„Dezvoltarea mariologică de până la Efes, dar mai ales

precizările realizate cu prilejul conflictului nestorian, constituie

baza mariologiei ortodoxe. Dintre marile confesiuni creştine, numai

Sfânta Biserică Ortodoxă a rămas întru totul fidelă mariologiei

patristice. Adaosurile catolice şi minimalismul mariologic

protestant, constituie două extreme la care se poate renunţa, doar

prin raportare la mariologia patristică ortodoxă“.

                 Fecioarele cinstite în Vechiul Testament

                Vrednicia Maicii Domnului de a fi cinstită se datorează atât

 maternităţii, cât şi fecioriei ei. Pregătind prin Vechiul Testament

cinstirea Sfintei Fecioare, Duhul Sfânt ne vorbeşte prin profeţi şi prin

psalmi despre vrednicia deosebită a fecioarelor. Astfel Raveca,

fecioara, „era foarte frumoasă la chip“ (Facere 14: 16). În Proverbe

(20:2) scrie că „Frumuseţea fecioarelor este puterea lor“, referinduse

la frumuseţea fizică, dar şi morală. Fecioria este un dar, o comoară,

iar Dumnezeu o apreciază, o cinsteşte, o păzeşte, căci, în frumuseţea şi

în curăţia ei, fecioria este plăcută lui Dumnezeu (Facerea 39:23).

Bineînţeles că cinstitorii Maicii Domnului vor lega permanent

pururea-fecioria de numele ei, căci, dintre toate fecioarele, numai ea a

purtat în pântece şi a născut pe Hristos, adăugând mult apreciatului dar

al fecioriei şi pe acela de Maică. Fecioria este un lucru tainic şi de

mare cinste.

Fecioria în naştere, ca şi pururea-fecioria, sunt cu atât mai adânci

în taină, cu cât sunt mai mari în cinstire, iar rostul omului este să nu

încerce a dezveli această taină, ci să se închine ei. Minunile cu Sara,

soţia lui Avraam, şi cu Elisabeta, soţia lui Zaharia, sunt considerate

argumente pentru înţelegerea fecioriei Maicii Domnului.

                                  Fără stricăciune

           „Cum a putut naşte fără stricăciune Sfânta Fecioară Maria pe

Domnul nostru Iisus Hristos?“ l-a întrebat un om pe un preot. Preotul

i-a răspuns aşa: „Lumina soarelui trece prin geam şi vine la noi fără

să strice sticla geamului. Tot asemenea, Lumina Vieţii a trecut prin

Maica Preacurata fără să-i strice fecioria“. În Noul Testament se

împlinesc toate cele profeţite. Fecioara a luat în pântece şi, odată cu

pogorârea Duhului Sfânt, ea profeţeşte cinstirea de care s-a

învrednicit. Fecioara naşte şi prin aceasta Dumnezeu Se arată-n trup

spre mântuirea noastră.

          Sensul real al cuvintelor din Sfânta Scriptură

De pildă, Hristos spune: „Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ,

îi voi trage pe toţi la Mine“ (Ioan 12: 32). Este clar că Hristos spune

„toţi“ cu înţelesul de mulţi. Sfântul Ioan, ucenicul pe care îl iubea

Iisus, scrie: „Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi

care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar

cuprinde cărţile ce s-ar fi scris“ (Ioan 21: 25). E clar că pământul ar

putea cuprinde toate cărţile ce s-ar fi putut scrie despre faptele lui

Iisus. Afirmaţiile de mai sus doar accentuează valoarea şi măreţia

faptelor lui Hristos.

                               Rolul Sfintei Tradiţii

                În credinţa ortodoxă trebuie precizat că Sfânta Scriptură este

completată de Sfânta Tradiţie, care este profund mărturisită în viaţa şi

practica Sfintei Biserici. Ori Sfânta Biserică are o evlavie deosebită la

adresa Maicii Domnului. Anumite sărbători ale Maicii Domnului nu

sunt bazate pe fapte strict descrise în Sfânta Scriptură. Aici intervine

Sfânta Tradiţie. Sfânta Biserică - luminată de Duhul Sfânt -

completează relatările Vechiului şi Noului Testament. Deci, putem

descoperi un raport concret între Persoana Maicii Domnului şi Sfânta

Tradiţie.

                                         Eva şi Maria

           Sfântul Efrem Sirul, făcând o paralelă Eva - Maria, spune: „Eva

este pricinuitoarea morţii, iar Fecioara cauza vieţii: Maria ne-a dat

nouă pâinea vieţii în locul pâinii ostenelii dată nouă oarecând de

Eva“. Cugetând la înţelepciunea Sfintei Fecioare, Sfântul Efrem

Sirul găseşte noi sensuri de a lăuda lucrarea ei: «„Fecioara Maria

cere lămurire măritului înger fără a se înspăimânta. Ea întreabă

fără a se teme. Eva s-a lăsat înşelată, fără să întrebe despre viclenia

şarpelui!“.

Eva a deschis calea păcatului, iar Fecioara Maria a adus calea

dreptăţii. Eva a adus păcatul prin lemn (lemnul pomului), iar Fecioara

Maria a adus Harul tot prin lemn (lemnul Sfintei Cruci). Un contrast

interesant între Eva şi Fecioara Maria este că cea dintâi naşte în

pedeapsă şi în durere, iar Preacurata Fecioară şi-a început zămislirea şi

a născut mai apoi cu bucurie. Eva, prin neascultare, aduce în lume

moartea, iar Fecioara Maria, prin ascultare, se face părtaşă bucuriei

depline şi vede Învierea Domnului. O fecioară ne-a scos pe noi din

rai, dar prin Fecioară am aflat viaţa veşnică».

                Cum este posibil ca unii oameni să refuze

          cultul divin ce i se cuvine Sfintei Fecioare Maria?

        Foarte simplu. Pentru că ei citesc BIBLIA plini de mândrie, plini

de orgoliu, neştiind că trebuie citită cu multă smerenie şi în stare de

rugăciune, dar mai ales neştiind că BIBLIA este singura carte care are

două înţelesuri: unul literar şi unul mistic, spiritual. De aceea, sfinte

şi adevărate sunt cuvintele: „Nici o proorocie a Scripturii nu se

tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia“ (2 Petru 1:20). Pe lângă toate

acestea, pentru a înţelege BIBLIA în lumina cunoştinţei lui Hristos,

trebuie să ştim şi traducerea numelor proprii. Spre exemplu: Eden =

grădină frumoasă; Adam = din pământ; Eva = viaţă; Moise = cel din

apă; Noe = linişte, mângâiere, pace; Emanuel = cu noi este

Dumnezeu; Mihail = cine este ca Dumnezeu?...

              Maica Domnului apără o soţie urgisită de soţ

         Iată o istorioară din care putem să constatăm că Maica Domnului

este apărătoarea şi ocrotitoarea neamului omenesc şi nu lasă fără

ajutorul său pe cei ce se roagă ei cu credinţă.

          Odată au trăit un bărbat şi o femeie, având la început o căsnicie

fericită. După un timp, soţul a început a-şi urî soţia, care era, pe cât de

frumoasă, pe atât de bună la suflet şi credincioasă. Ea totdeauna se

ruga lui Dumnezeu, dar mai ales Maicii Domnului pentru toată lumea,

pentru soţul ei şi pentru sine. Soţul însă căuta distracţie în compania

altor femei şi nu se interesa de casa sa, din care cauză, din oameni

bogaţi au devenit oameni săraci. Soţul umbla pe la cei bogaţi cerând

bani cu împrumut, iar soţia sa se ruga la Maica Domnului să-i ajute

soţul să revină la viaţa lor de altădată.

            Într-o zi, soţul stătea îngândurat într-o cârciumă şi deodată s-a

      apropiat de el un domn, care i-a propus să-i vândă lui soţia în

schimbul unei sume foarte mari de bani. După multe ezitări, soţul s-a

învoit şi au făcut un contract scris în care s-a prevăzut că a doua zi

soţul va primi banii care sunt îngropaţi în pădure, iar el, pe acelaşi loc

unde sunt îngropaţi banii să-i predea peste două luni pe soţia lui. Întradevăr,

a doua zi soţul a primit în locul indicat o comoară compusă

din aur şi pietre scumpe, cu care a plătit toate datoriile şi a început din

nou a trăi în bogăţie.

         Iată că a sosit ziua când el trebuia să predea soţia celui ce-i dăduse

comoara. Seara el i-a spus soţiei să se îmbrace şi să meargă cu el.

Presimţind că se va întâmpla ceva rău, ea l-a rugat s-o lase acasă. Dar

el a insistat cu severitate şi, în cele din urmă, ea s-a supus. Mergând

spre locul cu pricina au trecut pe lângă o Biserică. Soţia l-a rugat s-o

lase să intre în Biserică să înalţe o rugăciune înaintea icoanei Maicii

Domnului. Cu lacrimi în ochi s-a rugat să o apere de relele ce s-au

abătut asupra sa. Aşa rugându-se, a adormit în Biserică în faţa icoanei

Maicii Domnului. După multă aşteptare, soţul a văzut că soţia sa

coboară scările Bisericii cu faţa acoperită din cauza frigului de noapte,

s-a apropiat de el şi au continuat drumul. Era miezul nopţii.

Cumpărătorul nu era acolo dar curând a sosit şi el. Soţul i-a predat

soţia, iar cumpărătorul i-a înapoiat actul, spunând în acest timp: „O,

rugătoare sârguincioasă, acum eşti în stăpânirea mea!“ şi cu

brutalitate a vrut să o apuce de mână . Parcă atingându-se de foc a sărit

la o parte cu un răcnet grozav. Acoperământul de pe faţa femeii a

căzut şi ea s-a uitat cu o privire severă şi totodată măreaţă la

cumpărător, care a spus cu groază: „Mama lui Iisus? Fecioara

Maria? Cine a chemat-o? Ce caută aici? Mincinosule, mi-ai

făgăduit că o aduci pe soţia ta şi iată pe cine mi-ai adus în locul ei!“

După aceste cuvinte s-a repezit la soţ, dar Maica Domnului l-a lipsit

de putere şi a dispărut pe loc. După aceasta s-a făcut nevăzută şi

Maica Domnului.

Soţul, de frică, abia şi-a venit în fire. Pe el l-a cuprins ruşinea şi

pocăinţa. Iată cui vânduse el soţia, diavolului. El s-a împrietenit cu

diavolul, iar soţia lui şi-a găsit ocrotire sub Acoperământul Maicii

Domnului. Cu aceste gânduri se întorcea acasă. Apropiindu-se de

Biserică a văzut-o pe soţia lui care tocmai ieşea din Biserică. Ea l-a

rugat să o ierte pentru că a dormit toată noaptea în Biserică. Bogăţia

căpătată de la diavol a împărţit-o săracilor şi ei au început a trăi din

munca mâinilor lor, făcând fapte bune şi rugându-se mult lui

Dumnezeu.

                                    P o l e m i c i

         Acceptă Biserica Ortodoxă dogma mariologică a imaculatei

concepţii, promulgată de magisteriul romano-catolic în 1854?

              Nu, Sfânta Biserică Ortodoxă nu acceptă dogma imaculatei

concepţii care susţine că Fecioara Maria s-a zămislit fără păcatul

strămoşesc. Dacă s-ar fi născut aşa, atunci ne întrebăm care ar mai fi

fost meritele ei, unde ar mai fi fost strădania ei pentru curăţie, pe care

luând-o în seamă („că a căutat Domnul spre smerenia roabei

sale“- Luca 1:48) a hotărât să se întrupeze în Ea. Este adevărat că

Sfântul Arhanghel Gavriil i-a spus „Nu te teme, Marie, că ai aflat har

la Dumnezeu“ (Luca 1:30), dar după cum ştim, harul acesta l-a primit

în timpul vieţii şi nu la zămislirea ei.

     De ce o numim pe Maica Domnului şi Născătoare de Dumnezeu?

              O numim aşa, adică Născătoare de Dumnezeu, pentru că Cel ce

S-a născut din ea, după firea omenească, e însuşi Fiul lui Dumnezeu şi

Dumnezeu. Iisus Hristos a fost o singură persoană în două firi: firea

omenească şi firea dumnezeiască. Putem spune că Hristos S-a născut

din Tatăl, fără de mamă, mai înainte de toţi vecii, şi S-a născut din

mamă, fără de tată, atunci când a voit. Sfântul Arhanghel Gavriil îi

spune Fecioarei Maria: „Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se

va chema“ (Luca 1:32), deci dovadă clară că este Născătoare de

Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „A trimis Dumnezeu pe

Fiul Său Cel născut din femeie“ (Galateni 4:4). Pe aceste temeiuri

Sfânta Biserică Ortodoxă cinsteşte pe Fecioara ca Născătoare de

Dumnezeu în cântări neasemănat de frumoase, ca, de exemplu:

„Taina cea din veci se descoperă azi. Dumnezeu Cuvântul, Fiul

Fecioarei Se face!“; „Primit-ai în pântece pe Cuvântul şi ai purtat

pe Cel ce poartă toate şi ai hrănit cu lapte, ceea ce eşti curată, pe

Cela ce hrăneşte toată lumea“.

         Ce trebuie sa răspundem protestanţilor care ne reproşează

               că ne închinăm Maicii Domnului ca lui Dumnezeu?

             Noi nu ne închinăm Maicii Domnului ca lui Dumnezeu, dar o

cinstim mai mult decât pe toţi sfinţii şi îngerii. Acest lucru este foarte

corect, deoarece ei i se închină îngerii şi oamenii. Da, ei i s-a închinat

Sfântul Arhanghel Gavriil la Bunavestire, spunându-i: „Bucură-te

ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu

între femei“ iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în

sine „Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?“ (Luca 1:29). În

acelaşi chip i s-a închinat şi Elisabeta când, la salutarea Fecioarei

Maria care venise la ea, s-a umplut de Duh Sfânt şi a zis:

„Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul

pântecelui tău“ (Luca 1:41-42). Însăşi Fecioara Sfântă, prin Duhul

Sfânt prooroceşte că o vor ferici (adică o vor venera) toate neamurile:

„Că iată de acum mă vor ferici toate neamurile“ (Luca 1:48).

Faptul că la nunta din Cana Galileii sau când era pe cruce,

Hristos se adresează Maicii Sale numind-o femeie, înseamnă că a

fost căsătorită şi nu fecioară?

Cuvântul femeie din cele două propoziţii rostite de Hristos:

„Femeie, iată fiul tău!“ şi „ce este Mie şi ţie, femeie“ (Ioan 2:4) nu

este spus cu sensul soţie, ci în sensul de gen, de sex. Asemenea şi

atunci când Dumnezeu a zidit pe Eva „iar coasta luată din Adam a

făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam“ (Facerea

2:21-22). Oare şi atunci Eva era căsătorită pentru că a numit-o

femeie? Desigur, nu!

               Cultele religioase ne reproşează că dăm prea multă cinstire

Fecioarei Maria şi nu poate fi venerată ca Fecioară pentru că a

avut mulţi copii, care sunt numiţi de Biblie „fraţi şi surori“ ai lui

Iisus, iar Iisus este numit „Întâiul născut“ (Matei 1:25).

Termenul de frate a fost folosit într-o accepţiune largă, chiar şi

între verişori, cumnaţi, nepoţi sau alte rude. Ca dovadă la Facerea

12:5 scrie: „şi a luat Avraam pe Sara, femeia sa şi pe LOT, FIUL

FRATELUI SĂU“. Deci Lot îi era nepot.

Dacă citim în capitolul următor, la Facerea 13:8 scrie: „Atunci a

zis Avraam către Lot: Să nu fie sfadă între mine şi tine, între păstorii

mei şi păstorii tăi căci SUNTEM FRAŢI“. Oare, nu se vede clar că

nepotului îi zice şi frate? Dar asta nu înseamnă că erau fraţi din

aceeaşi mamă. În Vechiul Testament „întâiul născut“ se numea cel ce

deschidea întâi pântecele, indiferent dacă mai avea şi alţi fraţi sau nu.

 ÎNTÂIUL NĂSCUT are în acest caz înţelesul de UNICUL  NĂSCUT.

           ALTĂ DOVADĂ. În Faptele Apostolilor 1:14 scrie „Maria,

mama lui Iisus şi fraţii săi“, dar să citim un verset mai jos, în care

scrie: „În zilele acelea sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar

numărul lor era ca la 120)...“ (Fapte 1:15). Este clar că cei 120 nu

erau fraţi după mamă sau după tată ai Sfântului Petru, precum nici cei

din Biblie nu sunt „fraţii Domnului“ după mamă.

Protestanţii ne spun că Iacov şi Iuda sunt fraţii Domnului.

Este adevărat?

            Nu, nu este adevărat. Aşa numiţii „fraţii Domnului“, nici ei înşişi

nu se numesc fraţi, ci robi şi slujitori ai lui Iisus. Cei doi au scris în

Noul Testament două Epistole Soborniceşti unde ei înşişi se numesc:

rob (Iacov 1:1) şi respectiv slujitor (Iuda 1:1).

De ce pe cruce fiind, Iisus Hristos i-a zis

Sfântului Apostol Ioan „Fiule, iată mama ta“?

Desigur şi aceasta este încă o dovadă clară că Hristos, dacă ar mai

fi avut fraţi, nu ar fi încredinţat-o pe Prea Sfânta lui Maică unui

Apostol, ci unuia dintre fraţi. La Luca 8:20-21, citim: „Mama Ta şi

fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă“ iar El, răspunzând, a zis

către ei: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul

lui Dumnezeu şi-l împlinesc“. Deci, după cum bine se poate vedea,

chiar şi noi suntem fraţii lui, după omenitatea lui, dacă ascultăm

cuvântul Tatălui Ceresc şi-l împlinim.

Celelalte culte religioase folosesc textul „şi n-a cunoscut-o

pe Ea până când a născut pe Fiul său cel unul născut“

spunând că după aceea a mai avut copii.

► Expresia „Până când“ în Sfânta Scriptură înseamnă veşnicie.

Să demonstrăm. În Psalmul 109:1 scrie: «Zis-a Domnul, Domnului

meu: „Şezi la dreapta Mea, până când voi pune pe vrăşmaşii Tăi

aşternut picioarelor Tale“». Oare aceasta înseamnă că după aceea

Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu va mai şedea de-a dreapta Tatălui?

Oare nu ştim noi bine că Împărăţia Lui nu va avea sfârşit? (Luca

1:35).

► Altă dovadă, legată tot de cuvintele „Până când“ o găsim în

Facerea 8:7, unde scrie: „Noe a dat drumul corbului din corabie

spre a vedea dacă apa a scăzut şi zburând, corbul nu s-a mai întors

până când s-a uscat apa pe pământ“. Dar aceasta nu înseamnă că

corbul s-a întors la corabie „şi apoi a trimis porumbelul“.

Găsim atacată Pururea Fecioria Maicii Domnului

în bibliile altor culte?

Da. Dacă deschidem o biblie a cultelor religioase găsim la Matei

1:20 textul „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria,

SOŢIA (sau NEVASTA TA)“. Dar ce scrie în Biblia Ortodoxă?

Scrie aşa: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria,

LOGODNICA TA“. Ori, numind-o nevastă sau soţie pe Pururea

Fecioara Maria, sectanţii aduc blasfemie împotriva Maicii Domnului,

căci Sfântul Iosif nu i-a fost soţ, ci logodnic sau mai bine zis, un

OCROTITOR. „După plecarea Magilor, iată îngerul Domnului se

arată în vis lui Iosif zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi

fugi în Egipt“ (Matei2:13).

Se vede clar că îngerul NU A ZIS „Scoală-te, ia pruncul şi pe

nevasta ta...“ ştiind ca înger al Domnului că Maica Domnului ESTE

                            ÎN VECII VECILOR FECIOARĂ.

În Vechiul Testament proorocul Isaia spune: „Iată, Fecioara va

lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel“

(Isaia 7:14).

Pururea Fecioria ei este proorocită şi de proorocul Iezechiel

(44:2) care spune: «ŞI MI-A ZIS MIE DOMNUL „POARTA

ACEASTA (ADICĂ PÂNTECELE ACESTA) VA FI ÎNCHISĂ ŞI

NICI UN OM NU VA INTRA PE EA, CĂCI DOMNUL

DUMNEZEUL LUI ISRAEL A INTRAT PE EA. DE ACEEA VA

FI ÎNCHISĂ“». Adică:

Fecioară înainte de naştere - Fecioară în naştere - Fecioară după naştere.

                               Iubiţi credincioşi,

Noi, creştinii ortodocşi, ne punem mare nădejde în Prea Sfânta şi

Pururea Fecioara Maria pentru că poate

opri mânia dumnezeiască, rugându-L pe

Fiul ei şi Dumnezeul nostru, care

totdeauna o ascultă, căci El este Fiul ei şi

ea este Maica Lui. Ce dovadă avem?

Foarte simplu! Moise s-a rugat pentru

evreii care se închinau la viţel astfel:

„Opreşte urgia şi mânia Ta şi fii milostiv

faţă de răutatea poporului Tău“ (Ieşirea

32:12). „Şi s-a îmblânzit Domnul faţă de

răul pe care a spus c-o să-l facă

poporului său“ (Ieşirea 32:14). Şi acum

întrebăm: Cine era Moise faţă de

Dumnezeu? Un rob. Dar Avraam şi Iacov?

Tot robi. Dar Prea Sfânta Fecioară ce este faţă de Dumnezeu? Este

Maica Lui, mai iubită decât toate făpturile. Deci, Dumnezeu, când este

rugat de Maica Sa totdeauna o ascultă, Ea fiind şi Maica noastră a

creştinilor. Iată ce spune Sfântul Nicodim Aghioritul: „Noi o cinstim

pe Maica Domnului pentru că ea singură, şezând între Dumnezeu şi

oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului şi pe oameni i-a făcut

fiii lui Dumnezeu. Fără mijlocirea ei, nimeni, nici înger, nici om, nu

se poate apropia de Dumnezeu, pentru că numai ea este la mijloc

între natura creată şi cea necreată, numai ea este imediat după

Dumnezeu şi are locul al doilea după Sfânta Treime, fiind cu

adevărat Maica lui Dumnezeu. Rezultă de aici un alt atribut al

Născătoarei de Dumnezeu, şi anume rolul ei de mijlocitoare către

Fiul Său în favoarea oamenilor“. Să nu treacă nici o zi în care să nu

rostim dimineaţa şi seara acest axion (imn care se cântă în cinstea

Prea Sfintei Fecioare), care îi este tare plăcut Maicii Domnului:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea

pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru.

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de

asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu

Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de

Dumnezeu, te mărim.

BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M., 1994, Bucureşti; Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 2001;
Învăţătura de credinţă creştin ortodoxă, Editura Arhidiecezana Cluj,1993; Preot dr. Ioan
Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Ioan Ianolide,
Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, Bucureşti, 2006.Konstantin Karaisaridis, Viaţa şi
opera Sfântului Nicodim Aghioritul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000; Pr. dr. Corneliu-
Mihail Militaru, Învăţătură depsre Maica Domnului, Editura Emia, Bucureşti, 2005; Preot
prof. Theodor Damian, Răsăritul cel de Sus, De la naştere la înviere, predici, Editura Lumea
credinţei, Bucureşti, 2006; Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, Taina Fecioare Maria în
omenire; Alexandru Lascarov-Moldovanu, Viaţa creştină în pilde, Editura Multiprint, Iaşi,
2004.