DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

8 octombrie 2014

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE PURUREA FECIORIA MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                                                                                                  Preot Ioan
                                     Iubiţi credincioşi,

          Sfânta Scriptură subliniază clar locul Maicii Domnului în raportul
dintre Dumnezeu şi om. Ea este atotprezentă atât în timpul Sfintei
Liturghii, cât şi în evlavia Sfintei Biserici. Căderea lui Adam în păcat
a atras consecinţe asupra neamului omenesc ce nu puteau fi îndreptate
printr-un simplu om. Înţelegând situaţia disperată a omului aflat
departe de Dumnezeu şi neputinţa acestuia de a se vindeca singur,
proorocul Isaia striga: „Dacă ai rupe cerurile şi Te-ai pogorî, munţii
s-ar cutremura!“ (Isaia 63:19). Căderea nu distruge chipul lui
Dumnezeu, ci doar îl alungă în adâncuri, pe când asemănarea este
atinsă vital. Aspiraţia unui Mântuitor este dorinţa şi speranţa omului
căzut. Nădejdea venirii Lui constituie un fir neîntrerupt al Vechiului
Testament.
Atacurile păgânilor, iudeilor, ereticilor, protestanţilor şi ale
neoprotestanţilor la adresa Maicii Domnului sunt fără înţeles şi fără
temei biblic. Protestantismul, dacă nu o denigrează, încearcă s-o
ignore pe Fecioara Maria, negăsind nimic de spus despre ea. „Dar a
ignora Mama înseamnă a interpreta greşit pe Fiul“, pentru că taina
Întrupării include pe Maica Celui întrupat. Toţi cei ce Îl iubesc cu
adevărat pe Hristos au cinstit mereu şi pe cea care L-a născut. Deşi
Sfânta Scriptură la prima vedere nu ne spune foarte multe despre
Maria, totuşi trebuie ţinut cont că relatările din copilăria lui Iisus sunt
ale Mariei. Cuvântul nu s-ar fi făcut trup, omenirea nu ar fi putut fi
mântuită dacă Fecioara Maria, în disponibilitatea inimii sale faţă de
voia lui Dumnezeu, adică în desăvârşita sa curăţie nu ar fi răspuns:
„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“ (Luca 1:38). Ar
fi cu neputinţă să nu-i dăruim Fecioarei Maria dragostea şi smerita
noastră recunoştinţă, Ei, care este Maica Dumnezeului nostru, Ei, care
ne-a dăruit icoana lui Dumnezeu în Fiul său; Ei, care a fost părtaşă
întrupării în chip; Ei, care este binecuvântată între femei. Locul Maicii
Domnului în inimile creştinilor, în inima Bisericii este atât de mare,
încât Sfântul Evanghelist Luca a pictat icoana ei.

              A fost preînchipuită Sfânta Fecioară Maria
                               în Vechiul Testament ?

      Desigur, după ce am amintit de Psalmul 44:11 în care este numită
Împărăteasă, amintim pe Iacob care, în Mesopotamia fiind, „a visat
că era o scară (preînchipuire a Maicii Domului) sprijinită pe pământ,
iar cu vârful atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se
coborau pe ea“ (Facerea 28:12). Şi tot atât de semnificativ putem
aminti, ca preînchipuire a Maicii Domnului, rugul aprins: „Iar acolo i
s-a arătat îngerul Domnului, într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un
rug şi a văzut că rugul ardea dar nu se mistuia“ (Ieşirea 3:2). Sfinţii
Părinţi tâlcuiesc para de foc ca simbol al maternităţii.

             Ce spun Sfinţii Părinţi despre Maica Domnului?

            Putem spune că Maica Domnului, Purtătoare şi Născătoare de
Dumnezeu este asemenea Chivotului Legii, dar mai presus de acesta,
căci prin ea cu adevărat se realizează prezenţa lui Dumnezeu în
mijlocul poporului Israel. Iată cinstirea la care ne îndeamnă Sfinţii
Părinţi în ceea ce priveşte Maica lui Dumnezeu.
Sfântul Efrem Sirul zice: „Maica Domnului este
Apărătoarea noastră înaintea marelui tribunal de judecată al lui
Dumnezeu, de aceea Sfânta Biserică şi credincioşii îi cântă
neîncetat: «Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri,
izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi,
robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate
nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, Pururea Fecioară!»“.
Sfântul Grigorie de Nazianz spune că întruparea lui
Dumnezeu din Fecioara Maria are ca scop îndumnezeirea omului şi
zice: „Dacă cineva nu socoteşte pe Sfânta Maria Năcătoare de
Dumnezeu este în afara dumnezeirii“. Sfântul Grigorie arată
contribuţia deosebită pe care a avut-o Fecioara Maria la Întrupare.
Locuind Dumnezeu în ea, o păstrează Fecioară. Maica Domnului
atinge în umanitate culmea curăţiei, căci Dumnezeu este Cel Care Îşi
zideşte trup din trupul ei, de aceea o mai numeşte culmea sfinţeniei
omeneşti. Sfântul Grigorie de Nazianz evidenţiază maternitatea
divino-umană a Maicii Domnului, prin care firea omenească a lui
Hristos devine de netăgăduit.
Sfântul Ioan Gură de Aur o proclamă pe Maica Domnului ca
fiind culme a sfinţeniei: „Tu eşti cea mai cinstită dintre toate
făpturile, mai frumoasă decât cerurile, străluceşti mai mult decât
soarele şi eşti preamărită de îngeri. Maria este fecioară nepătată,
smerită şi supusă, cinstea lumii întregi, poarta vieţii şi cea care a
ştigat mântuirea noastră.
Sfântul Ioan Maximovici: „Încă din timpurile apostolice şi
până în zilele noastre, toţi cei care L-au iubit cu adevărat pe Hristos
au cinstit-o şi pe cea care L-a născut, L-a crescut şi L-a îngrijit în
timpul copilăriei Sale. Dacă Dumnezeu-Tatăl a ales-o, Dumnezeu
Duhul-Sfânt a adumbrit-o, iar Dumnezeu-Fiul S-a sălăşluit întru
ea, supunându-i-Se în timpul copilăriei, îngrijindu-Se de ea atunci
când era răstignit pe Cruce, ar trebui ca toţi cei ce-şi mărturisesc
credinţa în Sfânta Treime să o cinstească şi pe Maica Domnului“.
Sfântul Ioan Damaschin, fascinat de alegerea Preasfintei
Fecioare, de rolul ei în iconomia mântuirii neamului omenesc, ieşea
din peştera pustniciei sale de la Mănăstirea Sfântul Sava din pustia
Iudeii, suindu-se la Ierusalim, cu deosebire pentru a aduce laudă şi
cinstire Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Pentru el, ca şi pentru
Sfânta Biserică Ortodoxă de totdeauna, sărbătorile Maicii Domnului
constituiau momente de o deosebită înălţare sufletească, prilejuri de a
adânci înţelegerea Tainei mântuirii noastre prin Fiul lui Dumnezeu
întrupat. „Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul şi cuvânt
răspunde-voi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuindui
şi voi cânta minunile ei bucurându-mă- aşa încep cele nouă laude
pe care le-a alcătuit Sfântul Ioan Damaschinul pentru Fecioara Maria
şi care se cântă şi astăzi la Utrenie.
Sfântul Nicodim Aghioritul spune: „Trupul stăpânitor al
Domnului n-a fost alcătuit numai de Duhul şi n-a fost creat numai
de Duhul din prea curatul sânge al Fecioarei Maria, ci şi de Tatăl şi
de Fiul - cu alte cuvinte, de toată Sfânta Treime. Tatăl a binevoit
întruparea Fiului Său, Fiul a înfăptuit-o şi Duhul Sfânt a
desăvârşit-o, prin întruparea Domnului în pântecele Prea Sfintei
Fecioare Maria“.
Sfântul Cosma al Etoliei zice: „Să aveţi evlavie la toţi Sfinţii
Bisericii noastre, da!, dar de mii de ori mai mult să aveţi evlavie faţă
de Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea, Maria, fiindcă toţi
sunt robi ai lui Hristos, dar Stăpâna noastră este Doamnă şi
Împărăteasă a Cerului şi a pământului şi a toată făptura gândită şi
simţită, şi se roagă pentru păcatele noastre. Dumnezeu a luat-o pe
Născătoarea de Dumnezeu şi a făcut-o Împărăteasă şi a cinstit astfel
neamul nostru omenesc. De aceea şi noi, se cade să o cinstim pe
Maica Domnului prin posturi, rugăciuni, milostenii şi fapte bune“.
Sfântul Siluan Athonitul spune: „Cu adevărat Maica
Domnului este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu, şi chiar numai
numele ei bucură sufletul. Tot Cerul şi tot pământul se bucură de
iubirea ei. Ea viază în Ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu.
Dar nu ne uită nici pe noi sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot
pământul şi toate noroadele. Ea este bucuria şi nădejdea noastră şi
tot sufletul creştinesc este atras spre ea cu iubire“.

      Există o literatură proprie despre Fecioara Maria?

                 Până în secolul al IV-lea lipseşte o literatură proprie despre
Pururea Fecioara Maria, cu toate că scrierile apocrife se referă deseori
la scene din viaţa ei. De pildă, cartea „Petrecerea Prea Sfintei
Fecioare“ atribuită episcopului Meliton de Sardes, menţionează că
apostolii au înconjurat-o pe Fecioară în ultimele clipe ale vieţii ei, au
dus trupul spre îngropare în Valea lui Iosafat, dar aici, în faţa
mormântului, a fost înălţată la Cer.

                                Maria, Maica Domnului


                Din Sfânta Scriptură noi cunoaştem pe următoarele persoane
purtând numele Maria:
Maria, Maica Domnului, s-a născut din Sfinţii Părinţi Ioachim
şi Ana şi a fost unicul lor copil. De mică au închinat-o Domnului şi au
lăsat-o la templu, de la vârsta de trei ani. Prin ei, ea se trăgea din
neamul împărătesc al lui David, care, în viziunea lui, a numit-o
dinainte Împărăteasă: „Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta,
îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată(Psalm 44:11).
Isaia proorocise că ea va zămisli fiind fecioară: „Iată, Fecioara va lua
în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel“ (Isaia
7:14).
Maria Magdalena (din Magdala), este femeia din care Iisus a
scos şapte draci (Luca 2:8) şi care împreună cu alte femei I-au urmat
şi I-au slujit apoi (Luca 8:2-3). Ea face parte din grupul mironosiţelor
care au stat lângă Crucea Lui (Ioan 19:25) şi au mers dis-de-dimineaţă
la Mormântul lui Iisus să ungă trupul Lui cu miresme. Şi tot ea este
cea dintâi căreia i S-a arătat Hristos după Înviere.
Maria, soţia lui Cleopa, era verişoară primară a Maicii
Domnului. Era mama celor patru fraţi, cei numiţi în Sfânta Scriptură
drept fraţi ai Domnului. Ea făcea parte din grupul femeilor mironosiţe
care L-au urmat pe Iisus, pe Golgota stând apoi lângă Crucea Lui.
Maria, sora Martei şi a lui Lazăr, este femeia care şedea la
picioarele lui Iisus, pentru a-I asculta cuvântul de învăţătură. Ea este
aceea care a chemat pe Iisus la mormântul lui Lazăr pentru a-l învia.
Maria, mama lui Ioan Marcu, cea pomenită în Faptele
Apostolilor 12:12 şi despre care se spune că-şi făcuse casa Biserică, în
care s-a dus Sfântul Apostol Petru după ce l-a scos un înger din
temniţă.
Maria, creştină din Roma, căreia Sfântul Apostol Pavel îi
trimite salutări, ca uneia care s-a ostenit mult pentru creştinii din
Roma (Romani 16:6).

          Numele purtat de Fecioara Maria şi atributele ei

        Numele Maria este foarte des întâlnit în lumea iudaică. Maria este
acelaşi lucru cu Miriam din limba ebraică, care se traduce cu: Stăpână,
Doamnă, Steaua Mării, Cea Aleasă. O întâlnim în cărţile liturgice şi
sub numele de „Poarta Vieţii“, „Fecioară neîntinată“, „Maica
luminii“, „Maica Îndurărilor“... Este corect să o numim Împărăteasă
pe Fecioara Maria pentru că în Psalmul 44:11, chiar psalmistul o
numeşte Împărăteasă. Şi apoi, femeia care naşte un rege cum se
numeşte? Desigur, regină! Dar cea care naşte un împărat, cum se
numeşte? Împărăteasă! Dar cea care a născut pe Împăratul cerului şi al
pământului? Este cu adevărat „Împărăteasa Cerului şi a
pământului“! Ba chiar, în semn de adorare, noi creştinii o mai numim
„Împărăteasa şi Coroana tuturor Sfinţilor“. O numim pe Maica
Domnului, nu numai „Pururea Fecioară“, ci şi „Prea Curată“,
pentru că ea n-a săvârşit nici un păcat, nici cu lucrul, nici cu cuvântul,
nici cu gândul. Acest dar deosebit de mare, de a nu păcătui, i s-a dat
de la Dumnezeu, după cum spune şi Mărturisirea lui Mitrofan
Critopol: „Fiindcă a fost rânduită de Dumnezeu spre un scop mare
şi cu totul deosebit“. Să reţinem încă un lucru: Darul acesta primit
de la Dumnezeu s-a împletit cu străduinţa Ei cu totul deosebită de
a trăi în curăţie deplină. O mai numim „Prea Curatăşi datorită
faptului că după consimţământul Fecioarei: „Iată roaba Domnului,
fie mie după cuvântul tău!“ (Luca 1:38) în pântecele ei, sfinţit de
Duhul Sfânt, S-a sălăşluit Iisus Hristos, Dumnezeul nostru.
O numim Prea Curată deoarece caracteristica deosebită a
maternităţii Maicii Domnului este tocmai fecioria ei. Origen afirmă
răspicat că: „Fecioara Maria a fost începătura fecioriei printre
femei, aşa cum a fost Hristos printre bărbaţi. Ar fi o impietate dacă
s-ar căuta în altcineva decât în ea cea dintâi Fecioară. Dacă cineva
nu crede că El S-a născut din Fecioara Maria şi din Duhul Sfânt,
gândindu-se că S-a născut din Iosif şi Maria, atunci acela pierde cel
mai de preţ lucru al credinţei. Nu este alt prunc al Mariei, decât
Iisus, aşa cum mărturisesc cei ce cred drept despre ea“.
Maica Domnului este simbolul rugului aprins: „În tradiţia
creştină, Maica Domnului a devenit simbolul rugului aprins
nemistuit, de aceea ea este cinstită ca o minune şi ca un izvor al
marii minuni totodată, ea dând credinciosului posibilitatea
apropierii de Dumnezeu fără a se arde, deşi paradoxal ea este rugul
însuşi, nemistuit; Preacurata Fecioară îl ia pe cel ce vine către ea în
braţe, îl sfinţeşte şi-l pregăteşte pentru dialogul cu Dumnezeu. Tot
rug aprins nemistuit este şi Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos,
imaginea Maicii Domnului, unde Hristos Cel Înviat,înviere
nemistuită, Se oferă pe Sine euharistic, pentru ca tot cel ce crede-n
El să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică.
                              Mărturia Sfintei Elisabeta 

         Cea mai clară dovadă a cinstirii Maicii Domnului, este descrisă în
Sfânta Scriptură la întâlnirea acesteia cu Elisabeta. Cuvintele
Elisabetei sunt pentru noi exemplu de purtare în faţa Maicii
Domnului: Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica
Domnului meu?“ (Luca 1:43).
Odată cu credinţa în zămislirea prea înaltă a Mântuitorului apare
reală şi poziţia înaltă a Sfintei Fecioare Maria, căci Dumnezeu o înalţă
deasupra făpturii. Elisabeta întemeiază aici cultul Maicii Domnului.
Urmând ei până astăzi, Sfânta Biserică Ortodoxă îi cântă Sfintei
Fecioare: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim Născătoare de
Dumnezeu“. Bucuria Elisabetei nu poate fi înţeleasă decât acceptând
intervenţia Duhului Sfânt.

                Taina Sfintei Fecioare Maria în omenire

         Comentând taina Fecioarei Maria în omenire, Paul Evdokimov
scrie o pagină superbă: «Este limpede că Fecioara Maria nu este
nicidecum o femeie printre femei, ci Femeia întoarsă la fecioria ei
maternă. Întreaga omenire Îl naşte pe Dumnezeu în Fecioară; de
aceea, Maria este Eva-Viaţă; vălul ocrotirii sale materne care-L
înconjura pe Pruncul Iisus acoperă acum universul şi orice fiinţă
omenească. Cuvântul de pe Cruce adresat Maicii: „Femeie, iată fiul
tău“ şi lui Ioan: „Iată mama ta“, o ridică la această demnitate de
mijlocitoare maternă».
„Dezvoltarea mariologică de până la Efes, dar mai ales
precizările realizate cu prilejul conflictului nestorian, constituie
baza mariologiei ortodoxe. Dintre marile confesiuni creştine, numai
Sfânta Biserică Ortodoxă a rămas întru totul fidelă mariologiei
patristice. Adaosurile catolice şi minimalismul mariologic
protestant, constituie două extreme la care se poate renunţa, doar
prin raportare la mariologia patristică ortodoxă.

                 Fecioarele cinstite în Vechiul Testament

                Vrednicia Maicii Domnului de a fi cinstită se datorează atât
 maternităţii, cât şi fecioriei ei. Pregătind prin Vechiul Testament
cinstirea Sfintei Fecioare, Duhul Sfânt ne vorbeşte prin profeţi şi prin
psalmi despre vrednicia deosebită a fecioarelor. Astfel Raveca,
fecioara, „era foarte frumoasă la chip“ (Facere 14: 16). În Proverbe
(20:2) scrie că „Frumuseţea fecioarelor este puterea lor“, referinduse
la frumuseţea fizică, dar şi morală. Fecioria este un dar, o comoară,
iar Dumnezeu o apreciază, o cinsteşte, o păzeşte, căci, în frumuseţea şi
în curăţia ei, fecioria este plăcută lui Dumnezeu (Facerea 39:23).
Bineînţeles că cinstitorii Maicii Domnului vor lega permanent
pururea-fecioria de numele ei, căci, dintre toate fecioarele, numai ea a
purtat în pântece şi a născut pe Hristos, adăugând mult apreciatului dar
al fecioriei şi pe acela de Maică. Fecioria este un lucru tainic şi de
mare cinste.
Fecioria în naştere, ca şi pururea-fecioria, sunt cu atât mai adânci
în taină, cu cât sunt mai mari în cinstire, iar rostul omului este să nu
încerce a dezveli această taină, ci să se închine ei. Minunile cu Sara,
soţia lui Avraam, şi cu Elisabeta, soţia lui Zaharia, sunt considerate
argumente pentru înţelegerea fecioriei Maicii Domnului.

                                  Fără stricăciune

           „Cum a putut naşte fără stricăciune Sfânta Fecioară Maria pe
Domnul nostru Iisus Hristos?“ l-a întrebat un om pe un preot. Preotul
i-a răspuns aşa: „Lumina soarelui trece prin geam şi vine la noi fără
să strice sticla geamului. Tot asemenea, Lumina Vieţii a trecut prin
Maica Preacurata fără să-i strice fecioria“. În Noul Testament se
împlinesc toate cele profeţite. Fecioara a luat în pântece şi, odată cu
pogorârea Duhului Sfânt, ea profeţeşte cinstirea de care s-a
învrednicit. Fecioara naşte şi prin aceasta Dumnezeu Se arată-n trup
spre mântuirea noastră.

          Sensul real al cuvintelor din Sfânta Scriptură

De pildă, Hristos spune: „Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ,
îi voi trage pe toţi la Mine“ (Ioan 12: 32). Este clar că Hristos spune
„toţi“ cu înţelesul de mulţi. Sfântul Ioan, ucenicul pe care îl iubea
Iisus, scrie: „Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi
care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar
cuprinde cărţile ce s-ar fi scris“ (Ioan 21: 25). E clar că pământul ar
putea cuprinde toate cărţile ce s-ar fi putut scrie despre faptele lui
Iisus. Afirmaţiile de mai sus doar accentuează valoarea şi măreţia
faptelor lui Hristos.

                               Rolul Sfintei Tradiţii

                În credinţa ortodoxă trebuie precizat că Sfânta Scriptură este
completată de Sfânta Tradiţie, care este profund mărturisită în viaţa şi
practica Sfintei Biserici. Ori Sfânta Biserică are o evlavie deosebită la
adresa Maicii Domnului. Anumite sărbători ale Maicii Domnului nu
sunt bazate pe fapte strict descrise în Sfânta Scriptură. Aici intervine
Sfânta Tradiţie. Sfânta Biserică - luminată de Duhul Sfânt -
completează relatările Vechiului şi Noului Testament. Deci, putem
descoperi un raport concret între Persoana Maicii Domnului şi Sfânta
Tradiţie.
                                         Eva şi Maria

           Sfântul Efrem Sirul, făcând o paralelă Eva - Maria, spune: „Eva
este pricinuitoarea morţii, iar Fecioara cauza vieţii: Maria ne-a dat
nouă pâinea vieţii în locul pâinii ostenelii dată nouă oarecând de
Eva“. Cugetând la înţelepciunea Sfintei Fecioare, Sfântul Efrem
Sirul găseşte noi sensuri de a lăuda lucrarea ei: «„Fecioara Maria
cere lămurire măritului înger fără a se înspăimânta. Ea întreabă
fără a se teme. Eva s-a lăsat înşelată, fără să întrebe despre viclenia
şarpelui!“.
Eva a deschis calea păcatului, iar Fecioara Maria a adus calea
dreptăţii. Eva a adus păcatul prin lemn (lemnul pomului), iar Fecioara
Maria a adus Harul tot prin lemn (lemnul Sfintei Cruci). Un contrast
interesant între Eva şi Fecioara Maria este că cea dintâi naşte în
pedeapsă şi în durere, iar Preacurata Fecioară şi-a început zămislirea şi
a născut mai apoi cu bucurie. Eva, prin neascultare, aduce în lume
moartea, iar Fecioara Maria, prin ascultare, se face părtaşă bucuriei
depline şi vede Învierea Domnului. O fecioară ne-a scos pe noi din
rai, dar prin Fecioară am aflat viaţa veşnică».
                Cum este posibil ca unii oameni să refuze
          cultul divin ce i se cuvine Sfintei Fecioare Maria?


        Foarte simplu. Pentru că ei citesc BIBLIA plini de mândrie, plini
de orgoliu, neştiind că trebuie citită cu multă smerenie şi în stare de
rugăciune, dar mai ales neştiind că BIBLIA este singura carte care are
două înţelesuri: unul literar şi unul mistic, spiritual. De aceea, sfinte
şi adevărate sunt cuvintele: „Nici o proorocie a Scripturii nu se
tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia“ (2 Petru 1:20). Pe lângă toate
acestea, pentru a înţelege BIBLIA în lumina cunoştinţei lui Hristos,
trebuie să ştim şi traducerea numelor proprii. Spre exemplu: Eden =
grădină frumoasă; Adam = din pământ; Eva = viaţă; Moise = cel din
apă; Noe = linişte, mângâiere, pace; Emanuel = cu noi este
Dumnezeu; Mihail = cine este ca Dumnezeu?...

              Maica Domnului apără o soţie urgisită de soţ

         Iată o istorioară din care putem să constatăm că Maica Domnului
este apărătoarea şi ocrotitoarea neamului omenesc şi nu lasă fără
ajutorul său pe cei ce se roagă ei cu credinţă.
          Odată au trăit un bărbat şi o femeie, având la început o căsnicie
fericită. După un timp, soţul a început a-şi urî soţia, care era, pe cât de
frumoasă, pe atât de bună la suflet şi credincioasă. Ea totdeauna se
ruga lui Dumnezeu, dar mai ales Maicii Domnului pentru toată lumea,
pentru soţul ei şi pentru sine. Soţul însă căuta distracţie în compania
altor femei şi nu se interesa de casa sa, din care cauză, din oameni
bogaţi au devenit oameni săraci. Soţul umbla pe la cei bogaţi cerând
bani cu împrumut, iar soţia sa se ruga la Maica Domnului să-i ajute
soţul să revină la viaţa lor de altădată.
            Într-o zi, soţul stătea îngândurat într-o cârciumă şi deodată s-a
      apropiat de el un domn, care i-a propus să-i vândă lui soţia în
schimbul unei sume foarte mari de bani. După multe ezitări, soţul s-a
învoit şi au făcut un contract scris în care s-a prevăzut că a doua zi
soţul va primi banii care sunt îngropaţi în pădure, iar el, pe acelaşi loc
unde sunt îngropaţi banii să-i predea peste două luni pe soţia lui. Întradevăr,
a doua zi soţul a primit în locul indicat o comoară compusă
din aur şi pietre scumpe, cu care a plătit toate datoriile şi a început din
nou a trăi în bogăţie.
         Iată că a sosit ziua când el trebuia să predea soţia celui ce-i dăduse
comoara. Seara el i-a spus soţiei să se îmbrace şi să meargă cu el.
Presimţind că se va întâmpla ceva rău, ea l-a rugat s-o lase acasă. Dar
el a insistat cu severitate şi, în cele din urmă, ea s-a supus. Mergând
spre locul cu pricina au trecut pe lângă o Biserică. Soţia l-a rugat s-o
lase să intre în Biserică să înalţe o rugăciune înaintea icoanei Maicii
Domnului. Cu lacrimi în ochi s-a rugat să o apere de relele ce s-au
abătut asupra sa. Aşa rugându-se, a adormit în Biserică în faţa icoanei
Maicii Domnului. După multă aşteptare, soţul a văzut că soţia sa
coboară scările Bisericii cu faţa acoperită din cauza frigului de noapte,
s-a apropiat de el şi au continuat drumul. Era miezul nopţii.
Cumpărătorul nu era acolo dar curând a sosit şi el. Soţul i-a predat
soţia, iar cumpărătorul i-a înapoiat actul, spunând în acest timp: „O,
rugătoare sârguincioasă, acum eşti în stăpânirea mea!“ şi cu
brutalitate a vrut să o apuce de mână . Parcă atingându-se de foc a sărit
la o parte cu un răcnet grozav. Acoperământul de pe faţa femeii a
căzut şi ea s-a uitat cu o privire severă şi totodată măreaţă la
cumpărător, care a spus cu groază: „Mama lui Iisus? Fecioara
Maria? Cine a chemat-o? Ce caută aici? Mincinosule, mi-ai
făgăduit că o aduci pe soţia ta şi iată pe cine mi-ai adus în locul ei!“
După aceste cuvinte s-a repezit la soţ, dar Maica Domnului l-a lipsit
de putere şi a dispărut pe loc. După aceasta s-a făcut nevăzută şi
Maica Domnului.
Soţul, de frică, abia şi-a venit în fire. Pe el l-a cuprins ruşinea şi
pocăinţa. Iată cui vânduse el soţia, diavolului. El s-a împrietenit cu
diavolul, iar soţia lui şi-a găsit ocrotire sub Acoperământul Maicii
Domnului. Cu aceste gânduri se întorcea acasă. Apropiindu-se de
Biserică a văzut-o pe soţia lui care tocmai ieşea din Biserică. Ea l-a
rugat să o ierte pentru că a dormit toată noaptea în Biserică. Bogăţia
căpătată de la diavol a împărţit-o săracilor şi ei au început a trăi din
munca mâinilor lor, făcând fapte bune şi rugându-se mult lui
Dumnezeu.

                                    P o l e m i c i

         Acceptă Biserica Ortodoxă dogma mariologică a imaculatei
concepţii, promulgată de magisteriul romano-catolic în 1854?
              Nu, Sfânta Biserică Ortodoxă nu acceptă dogma imaculatei
concepţii care susţine că Fecioara Maria s-a zămislit fără păcatul
strămoşesc. Dacă s-ar fi născut aşa, atunci ne întrebăm care ar mai fi
fost meritele ei, unde ar mai fi fost strădania ei pentru curăţie, pe care
luând-o în seamă („că a căutat Domnul spre smerenia roabei
sale“- Luca 1:48) a hotărât să se întrupeze în Ea. Este adevărat că
Sfântul Arhanghel Gavriil i-a spus „Nu te teme, Marie, că ai aflat har
la Dumnezeu“ (Luca 1:30), dar după cum ştim, harul acesta l-a primit
în timpul vieţii şi nu la zămislirea ei.
     De ce o numim pe Maica Domnului şi Născătoare de Dumnezeu?
              O numim aşa, adică Născătoare de Dumnezeu, pentru că Cel ce
S-a născut din ea, după firea omenească, e însuşi Fiul lui Dumnezeu şi
Dumnezeu. Iisus Hristos a fost o singură persoană în două firi: firea
omenească şi firea dumnezeiască. Putem spune că Hristos S-a născut
din Tatăl, fără de mamă, mai înainte de toţi vecii, şi S-a născut din
mamă, fără de tată, atunci când a voit. Sfântul Arhanghel Gavriil îi
spune Fecioarei Maria: „Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se
va chema“ (Luca 1:32), deci dovadă clară că este Născătoare de
Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „A trimis Dumnezeu pe
Fiul Său Cel născut din femeie“ (Galateni 4:4). Pe aceste temeiuri
Sfânta Biserică Ortodoxă cinsteşte pe Fecioara ca Născătoare de
Dumnezeu în cântări neasemănat de frumoase, ca, de exemplu:
„Taina cea din veci se descoperă azi. Dumnezeu Cuvântul, Fiul
Fecioarei Se face!“; „Primit-ai în pântece pe Cuvântul şi ai purtat
pe Cel ce poartă toate şi ai hrănit cu lapte, ceea ce eşti curată, pe
Cela ce hrăneşte toată lumea“.
         Ce trebuie sa răspundem protestanţilor care ne reproşează
               că ne închinăm Maicii Domnului ca lui Dumnezeu?

             Noi nu ne închinăm Maicii Domnului ca lui Dumnezeu, dar o
cinstim mai mult decât pe toţi sfinţii şi îngerii. Acest lucru este foarte
corect, deoarece ei i se închină îngerii şi oamenii. Da, ei i s-a închinat
Sfântul Arhanghel Gavriil la Bunavestire, spunându-i: Bucură-te
ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu
între femei“ iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în
sine „Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?“ (Luca 1:29). În
acelaşi chip i s-a închinat şi Elisabeta când, la salutarea Fecioarei
Maria care venise la ea, s-a umplut de Duh Sfânt şi a zis:
„Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul
pântecelui tău“ (Luca 1:41-42). Însăşi Fecioara Sfântă, prin Duhul
Sfânt prooroceşte că o vor ferici (adică o vor venera) toate neamurile:
„Că iată de acum mă vor ferici toate neamurile“ (Luca 1:48).
Faptul că la nunta din Cana Galileii sau când era pe cruce,
Hristos se adresează Maicii Sale numind-o femeie, înseamnă că a
fost căsătorită şi nu fecioară?
Cuvântul femeie din cele două propoziţii rostite de Hristos:
„Femeie, iată fiul tău!“ şi „ce este Mie şi ţie, femeie“ (Ioan 2:4) nu
este spus cu sensul soţie, ci în sensul de gen, de sex. Asemenea şi
atunci când Dumnezeu a zidit pe Eva „iar coasta luată din Adam a
făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam“ (Facerea
2:21-22). Oare şi atunci Eva era căsătorită pentru că a numit-o
femeie? Desigur, nu!
               Cultele religioase ne reproşează că dăm prea multă cinstire
Fecioarei Maria şi nu poate fi venerată ca Fecioară pentru că a
avut mulţi copii, care sunt numiţi de Biblie „fraţi şi surori“ ai lui
Iisus, iar Iisus este numit „Întâiul născut“ (Matei 1:25).
Termenul de frate a fost folosit într-o accepţiune largă, chiar şi
între verişori, cumnaţi, nepoţi sau alte rude. Ca dovadă la Facerea
12:5 scrie: şi a luat Avraam pe Sara, femeia sa şi pe LOT, FIUL
FRATELUI SĂU“. Deci Lot îi era nepot.
Dacă citim în capitolul următor, la Facerea 13:8 scrie: „Atunci a
zis Avraam către Lot: Să nu fie sfadă între mine şi tine, între păstorii
mei şi păstorii tăi căci SUNTEM FRAŢI“. Oare, nu se vede clar că
nepotului îi zice şi frate? Dar asta nu înseamnă că erau fraţi din
aceeaşi mamă. În Vechiul Testament întâiul născutse numea cel ce
deschidea întâi pântecele, indiferent dacă mai avea şi alţi fraţi sau nu.

 ÎNTÂIUL NĂSCUT are în acest caz înţelesul de UNICUL  NĂSCUT.
           ALTĂ DOVADĂ. În Faptele Apostolilor 1:14 scrie „Maria,
mama lui Iisus şi fraţii săi“, dar să citim un verset mai jos, în care
scrie: „În zilele acelea sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar
numărul lor era ca la 120)...“ (Fapte 1:15). Este clar că cei 120 nu
erau fraţi după mamă sau după tată ai Sfântului Petru, precum nici cei
din Biblie nu sunt „fraţii Domnului“ după mamă.
Protestanţii ne spun că Iacov şi Iuda sunt fraţii Domnului.
Este adevărat?
            Nu, nu este adevărat. Aşa numiţii „fraţii Domnului“, nici ei înşişi
nu se numesc fraţi, ci robi şi slujitori ai lui Iisus. Cei doi au scris în
Noul Testament două Epistole Soborniceşti unde ei înşişi se numesc:
rob (Iacov 1:1) şi respectiv slujitor (Iuda 1:1).
De ce pe cruce fiind, Iisus Hristos i-a zis
Sfântului Apostol Ioan „Fiule, iată mama ta“?
Desigur şi aceasta este încă o dovadă clară că Hristos, dacă ar mai
fi avut fraţi, nu ar fi încredinţat-o pe Prea Sfânta lui Maică unui
Apostol, ci unuia dintre fraţi. La Luca 8:20-21, citim: „Mama Ta şi
fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadăiar El, răspunzând, a zis
către ei: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul
lui Dumnezeu şi-l împlinesc“. Deci, după cum bine se poate vedea,
chiar şi noi suntem fraţii lui, după omenitatea lui, dacă ascultăm
cuvântul Tatălui Ceresc şi-l împlinim.
Celelalte culte religioase folosesc textul şi n-a cunoscut-o
pe Ea până când a născut pe Fiul său cel unul născut“
spunând că după aceea a mai avut copii.
Expresia „Până când“ în Sfânta Scriptură înseamnă veşnicie.
Să demonstrăm. În Psalmul 109:1 scrie: «Zis-a Domnul, Domnului
meu: „Şezi la dreapta Mea, până când voi pune pe vrăşmaşii Tăi
aşternut picioarelor Tale“». Oare aceasta înseamnă că după aceea
Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu va mai şedea de-a dreapta Tatălui?
Oare nu ştim noi bine că Împărăţia Lui nu va avea sfârşit? (Luca
1:35).
Altă dovadă, legată tot de cuvintele „Până când“ o găsim în
Facerea 8:7, unde scrie: „Noe a dat drumul corbului din corabie
spre a vedea dacă apa a scăzut şi zburând, corbul nu s-a mai întors
până când s-a uscat apa pe pământ“. Dar aceasta nu înseamnă că
corbul s-a întors la corabie şi apoi a trimis porumbelul“.
Găsim atacată Pururea Fecioria Maicii Domnului
în bibliile altor culte?
Da. Dacă deschidem o biblie a cultelor religioase găsim la Matei
1:20 textul „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria,
SOŢIA (sau NEVASTA TA)“. Dar ce scrie în Biblia Ortodoxă?
Scrie aşa: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria,
LOGODNICA TA“. Ori, numind-o nevastă sau soţie pe Pururea
Fecioara Maria, sectanţii aduc blasfemie împotriva Maicii Domnului,
căci Sfântul Iosif nu i-a fost soţ, ci logodnic sau mai bine zis, un
OCROTITOR. „După plecarea Magilor, iată îngerul Domnului se
arată în vis lui Iosif zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi
fugi în Egipt“ (Matei2:13).
Se vede clar că îngerul NU A ZIS „Scoală-te, ia pruncul şi pe
nevasta ta...“ ştiind ca înger al Domnului că Maica Domnului ESTE
                            ÎN VECII VECILOR FECIOARĂ.
În Vechiul Testament proorocul Isaia spune: „Iată, Fecioara va
lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel“
(Isaia 7:14).
Pururea Fecioria ei este proorocită şi de proorocul Iezechiel
(44:2) care spune: «ŞI MI-A ZIS MIE DOMNUL „POARTA
ACEASTA (ADICĂ PÂNTECELE ACESTA) VA FI ÎNCHISĂ ŞI
NICI UN OM NU VA INTRA PE EA, CĂCI DOMNUL
DUMNEZEUL LUI ISRAEL A INTRAT PE EA. DE ACEEA VA
FI ÎNCHISĂ“». Adică:
Fecioară înainte de naştere - Fecioară în naştere - Fecioară după naştere.

                               Iubiţi credincioşi,
Noi, creştinii ortodocşi, ne punem mare nădejde în Prea Sfânta şi
Pururea Fecioara Maria pentru că poate
opri mânia dumnezeiască, rugându-L pe
Fiul ei şi Dumnezeul nostru, care
totdeauna o ascultă, căci El este Fiul ei şi
ea este Maica Lui. Ce dovadă avem?
Foarte simplu! Moise s-a rugat pentru
evreii care se închinau la viţel astfel:
„Opreşte urgia şi mânia Ta şi fii milostiv
faţă de răutatea poporului Tău“ (Ieşirea
32:12). „Şi s-a îmblânzit Domnul faţă de
răul pe care a spus c-o să-l facă
poporului său“ (Ieşirea 32:14). Şi acum
întrebăm: Cine era Moise faţă de
Dumnezeu? Un rob. Dar Avraam şi Iacov?
Tot robi. Dar Prea Sfânta Fecioară ce este faţă de Dumnezeu? Este
Maica Lui, mai iubită decât toate făpturile. Deci, Dumnezeu, când este
rugat de Maica Sa totdeauna o ascultă, Ea fiind şi Maica noastră a
creştinilor. Iată ce spune Sfântul Nicodim Aghioritul: „Noi o cinstim
pe Maica Domnului pentru că ea singură, şezând între Dumnezeu şi
oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului şi pe oameni i-a făcut
fiii lui Dumnezeu. Fără mijlocirea ei, nimeni, nici înger, nici om, nu
se poate apropia de Dumnezeu, pentru că numai ea este la mijloc
între natura creată şi cea necreată, numai ea este imediat după
Dumnezeu şi are locul al doilea după Sfânta Treime, fiind cu
adevărat Maica lui Dumnezeu. Rezultă de aici un alt atribut al
Născătoarei de Dumnezeu, şi anume rolul ei de mijlocitoare către
Fiul Său în favoarea oamenilor“. Să nu treacă nici o zi în care să nu
rostim dimineaţa şi seara acest axion (imn care se cântă în cinstea
Prea Sfintei Fecioare), care îi este tare plăcut Maicii Domnului:
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea
pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de
asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu
Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de
Dumnezeu, te mărim.

BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M., 1994, Bucureşti; Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 2001;
Învăţătura de credinţă creştin ortodoxă, Editura Arhidiecezana Cluj,1993; Preot dr. Ioan
Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Ioan Ianolide,
Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, Bucureşti, 2006.Konstantin Karaisaridis, Viaţa şi
opera Sfântului Nicodim Aghioritul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000; Pr. dr. Corneliu-
Mihail Militaru, Învăţătură depsre Maica Domnului, Editura Emia, Bucureşti, 2005; Preot
prof. Theodor Damian, Răsăritul cel de Sus, De la naştere la înviere, predici, Editura Lumea
credinţei, Bucureşti, 2006; Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, Taina Fecioare Maria în
omenire; Alexandru Lascarov-Moldovanu, Viaţa creştină în pilde, Editura Multiprint, Iaşi,
2004.


ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV