CUM PREGATIM PE RAPOSAT PENTRU ÎNMORMÂNTARE?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

1. PENTRU CE SE PUNE LUMÂNAREA APRINSA ÎN MÂNA MURIBUNDULUI?
Lumânarea aprinsa se pune în mâna muribundului pentru a arata ca viata acestui crestin, botezat si îmbracat în Hristos, a fost o lumina pentru semenii sai. Ca el a urmat cuvântul Domnului: „ Voi sunteti lumina lumii... asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, încât sa vada faptele voastre cele bune si sa mareasca pe Tatal vostru Care este în ceruri... (Mt. 5,14-16). Credinciosii vad în lumânarea aprinsa din mâna luminatului muribund: Lumina lui Hristos, care lumineaza tuturor. Vad lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul ce vine în lume, în lumea împaratiei Sale... Vad pe Cel ce a zis si zice pururea în Evanghelia Sa: „Eu sunt lumina lumii. Cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina Vietii" (1 Ioan 1, 2; Ioan 8,12; 2 Cor. 4, 4-6). Vad lumina din lumina lui Hristos. Lumânarea aceasta ne reaminteste de pilda celor cinci fecioare întelepte, care au întâmpinat în miezul noptii luminat pe Mirele lor (Mt. 25,1-13).
2. CE ÎNSEMNATATE ARE PROSOPUL (PÂNZA ALBA) LEGAT LA STREASINA CASEI?
Bucata de pânza alba legata la streasina casei, înseamna biruinta Domnului nostru Iisus Hristos asupra pacatului, diavolului, mortii si a iadului. Aripile sufletului raposatului în chipul pasarilor zburatoare.
3. PENTRU CE SE TRAG CLOPOTELE DUPA REPAUSARE?
Tragerea clopotelor, dupa moartea repausatului si la înmormântarea lui, vesteste crestinilor ca un membru dintre ei sa despartit din mijlocul lor si-i îndeamna a se ruga pentru sufletul lui. în acelasi timp, ele aduc aminte tuturor, ca ceasul acesta al mortii va
veni peste fiecare din noi. Tragerea clopotelor înseamna trâmbita îngereasca, ce are sai cheme pe toti din morminte, la înfricosata Judecata Universala. „Nu va mirati de aceasta, caci vine ceasul în care toti cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu... Si vor iesi cei ce au facut fapte bune întru învierea vietii, iar cei ce au facut cele rele întru învierea judecatii" (ioan 5,28-29).
4. DE CE SE SPALA TRUPUL REPAUSATULUI CU APA?
Trupul repausatului se spala peste tot cu apa, dupa rânduiala crestinilor apostolici (F. Ap. 9, 37) si apoi se sterge. în unele parti se unge cu untdelemn la toate încheieturile, poate în amintirea ungerilor lui de la Botez si Mirungere ca: prooroc, preot si împarat tainic în Hristos. Spalarea trupului repausatului se face spre reamintirea ca trupurile dreptilor vor învia în marire, dupa sfârsitul acestei lumi trecatoare (I Cor. 15,444). Spalarea trupului repausatului înseamna curatia sufleteasca a crestinului, în care sufletul sau se va înfatisa înaintea Dreptului Judecator, pentru a fi judecat si rasplatit dupa faptele sale. „Iata, vin curând si plata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa faptele lui" (Ape. 22,12). Spalarea trupului repausatului se face dupa pilda Domnului Hristos, al carui Trup a fost spalat cu apa, zice Sfântul Ioan Gura de Aur. Aceasta mai înseamna: cinstirea, dragostea rudeniilor catre repausat si dorinta lor ca trupul lui sa fie în curatenie înaintea Domnului.
5. PENTRU CE SE STROPESTE TRUPUL REPAUSATULUI CU AGHEASMA?
Trupul repausatului se stropeste cu agheasma mica, aratând dorinta casnicilor, rudelor, prietenilor si cunoscutilor, ca sufletul repausatului sa se înfatiseze sfintit la înfricosata Judecata particulara si universala.
6. DE CE SE ÎNCHID OCHII REPAUSATILOR DUPA CE MOR?
Ochii repausatilor crestini se închid si li se leaga falcile aratând ca ei dorm un somn, mai lung decât cel obisnuit, pâna dupa sfârsitul lumii acesteia trecatoare, pâna înaintea venirii Dreptului Judecator, Care va judeca toata lumea (ioan 5,24-29).
7. CE ÎNSEMNATATE ARE UNGEREA REPAUSATULUI MIREAN CU UNTDELEMN?
Ungerea cu untdelemn a încheieturilor trupului repausatului mirean, înseamna milostivirea pe care o va avea Dreptul Judecator cel Atotbun si drept, fata de el.
8. CE ÎNSEMNATATE ARE ÎMBRACAREA REPAUSATULUI CU CAMASA CURATA?
Camasa curata (de la Sf. Botez, daca si-a pastrat-o) se îmbraca dupa pilda Domnului Hristos, Care a fost înfasurat în giulgiu curat, nou. Aceasta înseamna înnoirea repausatilor, dupa învierea cea de obste.
9. CE ÎNSEAMNATATE ARE ÎMBRACAREA REPAUSATULUI CU HAINELE NOI, CURATE?
Imbracarea repausatului cu haine noi si curate, ne reaminteste ca Mântuitorul, dupa ce a murit si a fost coborât de pe Cruce, a fost înfasurat cu giulgiu curat, nou, si pus în mormânt. Aceasta mai înseamna si înnoirea noastra dupa învierea Mântuitorului.
10. DE CE SE ÎMBRACA REPAUSATII ÎN FELURITE HAINE NOI, SPECIFICE RANGULUI, PROFESIEI SI MISIUNII CE EI AU ÎNDEPLINIT ÎN ACEAS TA VIATA?
Repausatii îmbracati, fiecare dupastarea si slujba lor, în haine, uniforme si vesminte lumesti, militare, bisericesti... înseamna: credinta noastra în învierea mortilor, în
judecata particulara si universala, la care fiecare din noi, are sa dea seama, daca si-a împlinit sau nu chemarea sa pe pamânt. îmbracarea trupurilor repausate cu haine noi, curate, închipuie vesmântul cel nou al nestricaciunii cu care vor învia la ziua Judecatii (i Cor. 15, 42-44).
11. CE ÎNSEMNATATE ARE ASEZAREA MÂINILOR REPAUSATULUI PE PIEPT ÎN FORMA CRUCII?
Asezarea crestinului pe pat, pe masa, pa catafalc, în sicriu... ne reaminteste ca el a încetat a mai lucra, ca el doarme cu trupul somn vesnic, pâna la învierea obsteasca, acoperit cu puterea Sf. Cruci. Mâinile asezate pe piept în chip de rugaciune, înseamna ca, repausatul îi roaga pe toti mai întâi sa-l ierte, apoi sa se roage pentru iertarea pacatelor lui si odihna vesnica.
12. PENTRU CE SCOT PE MORTI DIN CASA SI DIN BISERICA CU PICIOARELE ÎNAINTE?
Pentru ca natura a dispus ca omul sa intre în lumea aceasta cu capul si sa iasa cu picioarele.
13. PENTRU CE SE ASEAZA TRUPUL REPAUSATULUI ÎN SICRIU, SI CU FATA SPRE RASARIT?
Trupul repausatului se aseaza în sicriu, pentru a fi ocrotit de greutatea pamântului, înainte de putrezire. Asijderea pentru ca trupul repausatului se afla sub acoperamântul Celui Prea-înalt, se odihneste sub umbra Celui Atotputernic (Ps. 90). Se aseaza cu fata la rasarit, ca si la Botez, pentru ca dinspre rasarit a venit Hristos, Lumina cea adevarata si tot dinspre rasarit va veni El la Judecata viitoare (Mt. 24,27; 1. c. o. pg. 364). Repausatul se mai aseaza cu fata spre rasarit; acasa, în biserica si în mormânt pentru ca nemaiputând a se ruga lui Dumnezeu cu gura, sa se roage lui Dumnezeu macar cu starea sa.
14. CE ÎNSEAMNA PÂNZA ALBA, LUNGA, CU CARE SE ACOPERA TRUPUL REPAUSATULUI?
Trupul repausatului acoperit cu pânza alba, lunga, de la crestetul capului pâna la talpile picioarelor, arata ca repausatul se afla sub acoperamântul Bisericii si al Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Aceasta închipuie curatirea sufleteasca a repausatului. Daca pânza e crijma pastrata de la Sf. Botez, închipuie curatia sufleteasca dobândita prin pastrarea pâna la moarte a dreptei credinte crestinesti, dupa garantia data la Sf. Botez.
15. DE CE SE PUNE CRUCE DE CEARA, LEMN, METAL, ÎN MÂINILE REPAUSATULUI CRESTIN?
Pentru a arata ca el a vietuit crestineste si lui Hristos si-a dat sufletul sau... Ca „Crucea este pazitoarea a toata lumea. Crucea este podoaba Bisericii. Crucea este stapânitoarea stapânitorilor. Crucea este întarirea credinciosilor. Crucea este slava îngerilor si a dracilor rana" (Svc tilna zilelor saptamânii miercuri si vineri). Hristos este nedespartit de Cruce. Crucea este „Semnul Fiului Omului'' (Mt. 24, 30). Crucea este Altar Dumnezeiesc, sfintenie mare. Crucea are în sine mari puteri Dumnezeiesti. Varsa peste alesi binecuvântare (Fac. 48), salveaza de pierzare (les. 12, 1-29). Zdrobeste ostile vrajmasilor (ics. 17,8-16) si „salva pe Israeliti de muscaturile ucigatoare asupra vazutilor si nevazutilor vrajmasi" (Tropar glas 8 la Sf. Masiu). Crucea este o putere mare a lui Dumnezeu (1 Cor. 1,18-25). Sf. Apostoli si toti Sfintii s-au laudat în Crucea Domnului (Gal. 6,14). Privitor la aceasta, Mântuitorul ne spune: „Cel ce voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia Crucea sa si sa-mi urmeze Mie!" (Mc. 8,34). Aici este vorba
în primul rând de Crucea din suflet, ca lupta împotriva placerilor pacatoase, a pacatelor, ca purtare a necazurilor... dar lupta si necazurile le poarta omul, gândind la Crucea lui Hristos, prin care a biruit El pacatul. La acestea si la multe altele cugetând dupa dreapta socoteala, noi privim la Crucea lui Hristos, la datoria de a purta în suflet, de a fi cu recunostinta fata de El si de a lupta contra patimilor si a pacatelor. Crucea lui Hristos a fost, este si va fi pururea, scut si arma împotriva îngerilor rai, necurati, nemiîostivi, care cauta sa ia sufletele mortilor. Crucea de pe pieptul repausatului înseamna steagul de biruinta sub care a vietuit el si în speranta caruia se va odihni (înv. Cred. Ort. a. 1952, pg. 122-123).
16. CE ÎNSEAMNA TOIAGUL DIN CEARA DE ALBINE?
Toiagul sau lumânarea din ceara curata de albine, supranumit si toiagul calatorului, preînchipuie sprijinul si lumina neînserata pentru sufletul repausatului în vremea calatoriei, adica a trecerii lui din moarte la viata si de pe pamânt la cer. Toiagul a aduce de la Biserica acasa, a treia zi se da de pomana cu colac.
17. CE ÎNSEAMNA SFÂNTA ICOANA DE PE PIEPTUL REPAUSATILOR?
Icoana sfânta de pe pieptul repausatului înseamna dreapta credinta, sau ortodoxia repausatului. Icoana cu praznice împaratesti, (învierea Domnului s. a.) ne graiesc tainic ca crestinul îsi da duhul lui Hristos, Caruia i se încredinteaza dupa repausarea lui. Icoana patronului sau înseamna ca acest patron luminat din înaltime îl va apara si în viitor, îi va fi mijlocitor înaintea Domnului Dumnezeu. Crucea (daca i se pune pe piept), înseamna arma asupra diavolului, steagul de biruinta sub care a vietuit si în speranta caruia va odihni în pace.
18. CE ÎNSEAMNA CUNUNA REPAUSATULUI?
Cununa aceasta înseamna vrednicia în lupta cea buna cu care în toata viata s-a luptat cu duhurile rele, cu pacatul, cu lumea zacânda în cel rau. A murit cu speranta ca va primi cununa cereasca, dupa milostivirea lui Dumnezeu si mijlocirea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, a Sf. Ioan Botezatorul si a tuturor Sfintilor. Repausatul crestin drept-credincios încununat, ne sopteste tainic, lin, cu Sf. Ap. Pavel: „Lupta cea buna am luptat, calatoria am savârsit, credinta am pazit. De acum mi s-a gatit mie cununa dreptatii, care îmi va da mie Domnul, Judecatorul cel Drept, în ziua aceea si nu numai mie, ci si tuturor celor ce au iubit aratarea Lui" (2 Tim. 4, 7-8 s. a.).
19. OARE SE POATE ACOPERI CU PALARIE SAU CU CACIULA CAPUL MORTULUI CÂND ÎL DA ÎN GROAPA?
Nu. Fiindca repausatul are pe piept icoana Domnului Hristos, pe corp rugaciunea de dezlegari si pe cap cununa cu care va sta înaintea Domnului. Acelea sa le dea de pomana unui lipsit, pentru sufletul repausatului.
20. CE ÎNSEMNATATE AU VERDEATA SI FLORILE LA MORT?
Verdeata si florile aduse si puse împrejurul mortului ne graiesc tainic ca, desi moartea este fioroasa, îngrozitoare si foarte neplacuta, totusi ea este calea catre viata vesnica si pururea nevestejita. în viata vesnica pururea este viata placuta, dezvoltare minunata, activitate maiestrita si bucurii însufletite la vederea Fetei lui Dumnezeu.
21. CE ÎNSEMNATATE ARE OGLINDA ACOPERITA CU BASMA ÎN TOT TIMPUL CÂND REPAUSATUL ESTE ÎN CASA?
Oglinda acoperita cu basma sau pânza subtire înseamna: întristarea, tânguirea, plângerea celor vii, care de scârba nu doresc sa se priveasca în oglinda. Ei, cu totii, îsi întorc privirile catre cel repausat.
22. UNDE SE AFLA SUFLETUL REPAUSATULUI DUPA DESPARTIREA LUI DE TRUP?
Dupa ce taina mortii se savârseste, duhul (sufletul) omenesc se desparte de trup. Timp de doua zile, sufletul locuieste înca pe pamânt. El umbla împreuna cu îngerii împrejurul casei sale, prin acele locuri unde avea obiceiul a grai cele bune a sustine adevarul si a face fapte bune. El petrece pe lânga casa, unde s-a despartit de trup, si pe lânga sicriu, unde odihneste trupul lui. Apoi, dupa chemarea Mântuitorului, care a înviat a treia zi dupa moarte, tot sufletul trebuie sa urce sus la cer, spre închinarea înaintea Domnului, Dumnezeului întregului univers. A treia zi dupa moarte, trupul repausatului este prohodit si înmormântat. în acelasi timp, când trupul este coborât în mormânt si se acopera cu pamânt, sufletul se urca la cer.
23. SUFLETUL OMENESC DUPA REPAUSARE SUFERA VREO SCHIMBARE?
Sufletul repausatului dupa trecerea în vesnicie nu sufera nici o schimbare, decât numai de situatie si de loc, el nu mai este pe pamânt. însa spiritul sau si capacitatile sale sunt aceleasi ca si când era pe pamânt. Ceea ce el iubea pe aceasta lume, iubeste si dincolo de mormânt. El iubeste pe ai sai ca si mai înainte si este însufletit de o arzatoare iubire pentru Domnul. Deci daca astfel se prezinta situatia, este oare cu putinta ca cei vii sa nu poata iubi pe cei ce au trecut la viata vesnica? Se poate oare proba de cineva ca porunca iubirii nu se întinde decât asupra celor vii si se sfârseste cu viata pamânteasca? Cei ce vor voi sa o demonstreze, vor proba prin aceasta ca nu recunosc nici existenta lui Dumnezeu, nici existenta sufletului si a vietii viitoare. Fara iubire ce este viata de dincolo de mormânt? Cei vii, numai daca au în ei spiritul lui Hristos, datoresc a iubi pe repausati, neputând lucra contrar naturii lor. Aceasta e o datorie sacra, o putere a credintei ortodoxe, caci credem în nemurirea sufletului si în viata viitoare, în care crede toata omenirea. Cum sa se explice indiferenta unor persoane catre repausati ca si catre niste fiinte ce nu mai exista? Necredulitatea si împietrirea, iata caracterul unui asemenea suflet. Daca credinta în Hristos ne porunceste sa iubim pâna si pe vrajmasii nostri, cum putem noi a fi indiferenti catre repausatii nostri, care ne-au iubit si ne iubesc înca?
24. ÎN SPATIUL DINTRE CER SI PAMÂNT, EXISTA OARE TRIBUNALE SAU VAMI ALE VAZDUHULUI?
Pamântul si cerurile sunt despartite printr-un spatiu foarte mare, nesfârsit. Acesta desparte Biserica Triumfatoare de Biserica Luptatoare. Spatiul acesta se numeste aer. în acest spatiu sunt asezate tribunalele vazduhului, unde sunt cercetate sufletele dreptilor si liberate catre împaratia Luminii, iar sufletele pacatosilor sunt oprite si aruncte în adâncul iadului. Acest spatiu este plin de îngeri cazuti, a caror activitate consta în a întoarce pe om de la mântuirea sa si facând din om instrumentul rautatii lor. Ei lucreaza asupra activitatii interioare si exterioare a sufletului nostru în mod de al face sa participe la caderea lor. „Ca un leu, racnind umbla, cautând pe cine sa înghita" (i Petru 5, 8), asa a zis Apostolul Petru, vorbind despre demoni.
Deci unde au gasit ei refugiu? Dupa cartea lui Iov, noi vedem lamurit, ca locuinta lor este în vazduhuri (aer). Apostolul Pavel îi numeste „duhurile rautatii raspândite în aer" si pe capetenia lor „domnul puterii vazduhului". Tot spatiul ce desparte pamântul de Ceruri este divizat în douazeci si patru de parti sau tribunale, si sufletul trecând pe acolo este acuzat de pacatele sale de catre demoni. Fiecare tribunal sau fiecare vama, dupa cum Sfintii Parinti le numesc în scrierile lor (în timp ce duhurile rele sunt numite acolo
vamesi), corespunde cu oarecare grup de pacate. Spiritele cele rele acuza pe suflet nu numai de pacatele de care este el vinovat, ci înca si de cele ce n-a comis, dupa marturisirea Sfântului Ioan Lestvithnic.
25. CE SE FACE CU SUFLETUL REPAUSATULUI A TREIA ZI, A NOUA ZI SI LA PATRUZECI DE ZILE?
Cunoscând starea sufletelor dupa moarte, trecerea vamilor si înfatisarea înaintea lui Dumnezeu, care are loc a treia zi, Biserica si rudele, vrând a proba afectiunea lor catre repausat, roaga pe Domnul de a ierta sufletului pacatele sale si de a-i înlesni trecerea statiilor aeriene. Iertarea pacatelor constituie învierea sufletului pentru o viata de fericire eterna. Asadar, luând de model pe Domnul nostru Iisus Hristos, înviat din morti a treia zi, se fac rugaciuni pentru cel repausat, pentru ca si el sa învieze a treia zi pentru o viata vesnica si glorioasa în însotirea Mântuitorului. Dupa ce sufletul sa închinat Domnului, el este dus prin deosebite lacasuri ale Sfintilor, pentru a privi frumusetile Raiului. Aceasta vizitare a locuintelor ceresti tine sase zile. Sufletul admira si slaveste pe Dumnezeu, Creatorul totului. în aceasta contemplatie el uita cu totul scârbele ce a avut în trup; dar cu toate acestea daca el este împovarat de pacate, se întristeaza si-si imputa ca si-a petrecut viata în negrija si ca na servit pe Dumnezeu dupa poruncile Sale. Ispravind vizitarea Raiului, a noua zi (dupa despartirea sa de trup), sufletul se urca din nou spre Dumnezeu spre a i se închina. De aceea Biserica are ratiunea de a face a noua zi, rugaciuni pentru morti. Cunoscând starea sufletului repausatului a noua zi dupa moarte, când are loc a doua închinare, Biserica si rudele roaga pe Dumnezeu de a pune sufletul repausatului în numarul celor noua cete de îngeri. Dupa a doua închinare, Domnul porunceste ca iadul sa fie aratat sufletului. El vede atunci suferintele pacatosilor, aude plângerile, gemetele si scrâsnirea dintilor. Timp de treizeci de zile sufletul viziteaza toate partile iadului si tremura ca sa nu fie condamnat sa locuiasca acolo vesnic. în fine, a patruzecea zi, dupa despartirea sa de corp, sufletul se urca pentru a treia oara sa se închine Creatorului. Atunci, în a patruzecea zi dupa moarte, Judecatorul Etern hotaraste locuinta ce i se cuvine sufletului, dupa faptele sale, dupa viata sa pamânteasca. Astfel, judecata particulara a sufletului are loc a patruzecea zi dupa moarte, si iata pentru ce Biserica se roaga pentru morti în acea zi. Deci ziua a patruzecea dupa moarte este ziua decisiva pentru soarta sufletului în viata viitoare. Este judecata particulara a lui Hristos, determinând starea sufletului numai pâna în ziua Judecatii de pe urma, Judecata generala. Aceasta stare a sufletului, corespunzând cu viata sa de pe pamânt, nu este situatia sa definitiva pentru vesnicie; ci este supusa la schimbare. Domnul nostru Iisus Hristos a patruzecea zi dupa învierea Sa a înaltat natura omeneasca, din care a binevoit a se întrupa, la gloria suprema, punând-o pe Tronul Dumnezeirii Sale, la Dreapta Parintelui. Asadar, dupa Dumnezeiescul Sau exemplu, repausatii, în a patruzecea zi dupa moartea lor intra definitiv în situatia ce se cuvine valorii lor morale; dupa exemplul Domnului, Care dupa ce a terminat lucrarea mântuirii noastre, prin viata si moartea Sa, puse coroana la lucrarea Sa, prin înaltarea Sa a patruzecea zi dupa moarte. Sufletul repausatilor, terminând cursul existentei lor pamântesti, primesc a patruzecea zi pedeapsa sau recompensa, dupa faptele lor... (Cuv. asupra rug. p. morti de Arhim. Theodor). Aceste paralele între diferitele situatii ale Mântuitorului si starea sufletelor repausatilor, sunt recunoscute de Sfânta Scriptura (Evr. io, 27,28). Astfel, voi, care plângeti un repausat iubit, înaltati spiritul vostru si inima voastra catre Datatorul vietii în a patruzecea zi, conform învierii Sale, caci El a intrat în însusi Cerul, ca sa se arate acum fetei lui Dumnezeu, pentru noi (Evr. 10,
24). Oare Parintele Sau va refuza sa asculte rugaciunea Sa, vazând pe Fiul Sau mult iubit, care s-a acoperit pentru noi, cu ranile Crucii? Asadar, sa punem inima noastra si credinta noastra în iubirea Mântuitorului, care chiar întru Slava Sa fiind, este neîncetat ocupat de vesnica noastra mântuire; de mântuirea ta si de cea a repausatului ce-ti este scump. Roaga-L deci, pe Dânsul, ca prin Harul Sau sa vindece ranile sufletului celui repausat, sai împlineasca ceea ce-i lipseste, sai ierte pacatele sale, sa-l curate, si sa-l puna în numarul fericitilor. Credinta si rugaciunile tale, unite cu rugaciunile Bisericii, vor fi de un puternic ajutor pentru repausatul tau în ziua Judecatii lui Hristos, asteptând Judecata cea de pe urma. Cunoscând starea sufletului în viata de dincolo de mormânt în perioada ce corespunde cu ziua a patruzecea de dupa moarte, zi în care Judecata, desi nu e hotarâta definitiv, care decide de fericirea sau de suferintele repausatului, este rostita, Biserica si rudele se grabesc din nou a veni în ajutorul sau. Se serbeaza în acea zi serviciul funerar sau Liturghia mortilor (parastas), pentru a ruga pe Dumnezeu în favoarea repausatului. Zilele aniversare ale mortilor, sarbatorile Sfintilor si zilele de nastere ale repausatilor, ramân totdeauna date memoriale pentru adevaratii crestini. Voind a arata ca moartea na rupt legatura si relatia spirituala între morti si vii, acestia recitesc rugaciunile mortilor si se roaga pentru ei, Aceluia întru care este mântuirea noastra si viata noastra; ci roaga pe Acela ce a zis despre Sine însusi: „Eu sunt viata!" Sa ne rugam si sa credem cu tarie în fagaduinta Sa de a asculta pe cei ce se roaga. „ Credeti si vi se va da, caci nu voiesc moartea pacatosului", pentru care am suferit si mi-am varsat sângele si caruia dau acum viata vesnica; credeti numai" ((v. Rep. pg. 27-29).

PACATUL SI MOARTEA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                                 1. CE ESTE PACATUL?

                Pacatul este orice faradelege, nelegiuire, rautate. Pacatul este vrajmasul cel mai rau si mai cumplit al omului pacatos. Dumnezeu n-a facut nici pacat, nici moarte în lume. Pacatul a venit în lume prin neascultarea unora din îngerii revoltati împotriva lui Dumnezeu. Mai târziu, dupa crearea lumii materiale si a primilor oameni, Adam si Eva, pacatul si moartea au venit prin neascultarea acestor protoparinti ai nostri. Pacatul a fost si este cel mai mare rau din lume, e pericol mare, certare, pedeapsa, nerodirea sufletelor, sfarâmare, neputinta, întunecare, babilonie, somn rau, despuiere, stricaciune, slutire, ca omul ce doarme, boleste groaznic, ca omul mort.

2. CE ESTE MOARTEA?

Moartea este despartirea sufletului omenesc de trupul omenesc, dezlegarea legaturilor trupesti, risipirea stihiilor prin care toate membrele omenesti stau în strânsa legatura, nelucrarea organelor si a simturilor omenesti. Dupa moarte sufletul omenesc nu mai este om, desi ramâne nemuritor. Asijderea, trupul omenesc, dupa moarte nu mai este om, si un cadavru (Hronograf).

3. CUM AU INTRAT PACATUL SI MOARTEA ÎN LUME?

Pacatul si moartea a intrat în lume prin zavistia diavolului, prin amagirea Evei si a lui Adam. „Printr-un om a intrat pacatul în lume si prin pacat moartea; asa ca moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca în acela au gresit toti" (Rom. 5,12).

4. DE UNDE VINE CUVÂNTUL MOARTE?

Cuvântul „moarte" pentru prima oara a iesit din gura lui Dumnezeu, atunci când i-a dat porunca lui Adam zicând: „Din toti pomii din rai poti sa manânci, iar din pomul cunostintei binelui si a raului sa nu manânci, caci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negresit" (Fac. 2, 16-17).

5. PRIN CÂTE STARI TRECE OMUL ÎN EXISTENTA LUI?

Dumnezeu a rânduit ca omul, alcatuit din suflet si trup, sa treaca prin trei stari diferite, care toate împreuna constituie viata vremelnica si vesnica a fiecaruia din noi, acestea fiind: 1) Viata din sânul mamei. 2) Viata de pe pamânt. 3) Viata de dincolo de mormânt.

6. TOTI OAMENII MOR?

Da, toti oamenii mor; pentru ca se nasc din Adam si Eva, care cazând în neascultare de Dumnezeu au fost osânditi.

7. CUM SE MAI POATE LAMURI ACEASTA?

Aceasta se poate lamuri prin multe pilde. Precum dintr-un râu cu apa stricata, curge apa stricata si murdara, tot asa si de la Adam cel cazut si stricacios, oamenii se nasc toti stricaciosi, pacatosi si muritori.

8. PENTRU CE MOARE OMUL?

Omul moare pentru ca n-a ramas în ascultarea în care îl asezase Dumnezeu (Fac. 2,17). Vrând a fi ce nu erau, a fi ca Dumnezeu, s-au semetit, s-au umplut de slava desarta, (îs. sir. io; 1213). „Omul - zice Sf. Vasile cel Mare - a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, însa pacatul ia alterat frumusetea chipului, împleticind
sufletul în pofte patimase" (Cuv. despre martiri). Prin moarte se întrerupe firul vietii omului pe pamânt ca sa nu mai pacatuiasca.

9. CUM AU MURIT SI MOR OAMENII?

Oamenii din toate vârstele, sexele si starile mor astfel: Sufletul sau duhul iese din trup, se desparte de el, pe un timp îndelungat, pâna la sfârsitul lumii acesteia trecatoare, învierea obsteasca, pâ na la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos. Dupa iesirea sufletului, trupul ramâne mort, fara suflare, nemiscat, fara nici-o simtire.

10. DUPA IESIREA DIN TRUP CE SE FACE CU SUFLETUL OMULUI?

Dupa iesirea din trup si despartirea de el, sufletul se duce la cer, sus, merge la Dumnezeu, Care l-a creat foarte bun, frumos si minunat.

11. CE SE FACE CU TRUPUL OMENESC DUPA MOARTE?

Trupul omenesc dupa moarte se strica, fiindca este facut din trup stricacios, din trupul lui Adam, cel zidit din tarâna si al Evei din coasta lui Adam si al perechilor de oameni stricaciosi...

12. DE CE NU SE STRICA SI SUFLETUL OMENESC DUPA MOARTEA OMULUI?

Sufletul nu se strica pentru ca e creat din suflarea lui Dumnezeu. „Atunci, luând Domnul Dumnezeu tarâna din pamânt, a facut pe om si a suflat în fata lui suflare de viata si sa facut omul fiinta Vie" (Fac. 2,7; comp. Eccl. 12, 7).

                            PREGATIREA PENTRU ÎNTÂMPINAREA MORTII

1. CUM POATE OMUL SCAPA DE ÎNGRIJORAREA MORTII SALE?

Omul poate scapa de îngrijorarile iesirii din viata aceasta prin: Botezul Crestin Ortodox, împlinirea fagaduintelor date la Sf. Botez, Sf. Spovedanie adevarata, Dumnezeiasca împartasanie cu Preasfântul Trup si Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, prin dezbracarea de omul vechi si îmbracarea cu omul cel nou (Efs. 4,22-24; Cois. 3,9-10).

2. CE GRUA DE CAPETENIE TREBUIE A AVEA OMUL ÎN VIATA SA?

Pentru a avea un sfârsitcrestinesc, grija de capetenie a fiecarui crestin dornic de mântuire este: a iubi pe Dumnezeu mai presus de orice... pe aproapele ca pe sine însusi... si pe vrasmasi (Mc 12, 29-33; Mt. 5, 44-48). Biserica în rugaciunile ei, ne îndeamna sa cerem printre altele si acestea: „înger de pace... Mila si iertare de pacate... Sfârsit crestinesc vietii noastre, fara patima, nerusinat si raspuns bun la înfricosata Judecata a lui Hristos".

3. PENTRU CE TRIMITE DUMNEZEU OMULUI SLABICIUNI SI DURERI ÎNAINTEA 
MORTII?

Dumnezeu adeseori trimite omului slabiciuni, dureri, boli grele, ca omul sa-si aduca aminte de moarte si sa se pregateasca crestineste pentruintrarea în viata vesnica.

4. CUM TREBUIE A SE PREGATI CRESTINUL ÎNAINTEA MORTII SALE?

Crestinul, pastor sau pastorit, trebuie a se pregati de moarte marturisindu-si pacatele si împartasindu-se cu Dumnezeiestile Taine. Atunci poate sa-si faca si Sfântul Maslu.
5. CARE-I GRIJA SI DATORIA CRESTINILOR DIN JURUL MURIBUNDULUI?
Grija de capetenie a acestora este ca, muribundul sa moara grijit: spovedit, împartasit, cu lumânare aprinsa în mâini, împacat cu Dumnezeu, cu semenii sai si cu sine însusi. Crestinul astfel pregatit îsi poate astepta si întâmpina moartea cu mai multa seninatate si curaj. Pregatirea aceasta se numeste în popor si grijanie. Trecerea din aceasta viata trecatoare în cea vesnica, fara aceasta pretioasa pregatire, este ca un întuneric mare ce se lasa peste toti neglijentii, un pacat greu ce cuprinde pe toti cei care au lasat pe muribund sa moara negrijit.

6. CUM TREBUIE A SE PREGATI CRESTINUL AMENINTAT DE MOARTE NAPRASNICA?

Crestinul amenintat de boala grea sau de moarte naprasnica, trebuie a se marturisi cât va putea mai bine, mai amanuntit si mai cu folos si a seîmpartasi. De nu i se va putea da Dumnezeiasca împartasanie sa i se dea jumatate de împartasanie, (adica Sf. Aghiasma Mare) si sa i se aprinda candela si lumânare înaintea Sfintelor Icoane.

7. DE CE ESTE ATÂT DE TREBUINCIOASA SPOVEDANIA SI ÎMPARTASIREA PE PRAGUL MORTII?

Pentru ca marturisirea pacatelor, mai mult decât oricând în cursul vietii, aduce celui pe moarte iertarea acestor pacate, linistirea cugetului, împacarea cu Dumnezeu si cu semenii pe care îi va fi nedreptatit, urât sau pagubit cu ceva, sau cu care va fi fost certat. Cât priveste Sf. împartasanie, ea fiind arvuna vietii vesnice si chezasia învierii (ioan 6,54), alcatuieste merindea cea mai scumpa si mai de pe urma, de care nici un crestin nu trebuie lipsit si pe care mortul o ia cu sine pe drumul cel lung al vesniciei. Asa ne povatuiesc Sf. Parinti adunati în Soborul cel dintâi din toata lumea (Niceea, 325), în cel de al 13-lea canon al lor: „Iar pentru cei ce pleaca (din viata), sa se pazeasca si acum legea veche si canoniceasca, încât daca pleaca cineva, sa nu fie lipsit de merindea cea mai de pe urma si cea mai trebuincioasa..." (Sf. Grigore de Nissa, can. 5). Sfântul Trup si Sânge va fi pentru sufletul celui raposat cel mai bun tovaras, scut si aparator în fata Tronului Judecatii (înv. Cred. Ort. a. 1952, pg. 362).

8. POATE STI OMUL CÂND VA VENI MOARTEA?

Nu poate sti. Numai singur Dumnezeu o stie (Mt. 24, 42;25,13). Aceasta o pot afla numai unii din oamenii buni, drepti, placuti lui Dumnezeu, luminati, carora Dumnezeu le descopera. Ceilalti oameni, înnegriti de felurite pacate, nu pot sti apropierea ceasului mortii lor, decât numai prin slabiciunile si durerile cumplite care-i cuprind înaintea mortii lor.

9. PENTRU CE DUMNEZEU NA LASAT, CA OMUL SA STIE ZIUA SI CEASUL MORTII LUI?

Pentru folosul lui. Mai întâi, pentru ca de ar sti omul ziua cea maide pe urma a mortii sale, apoi s-ar boteza la sfârsitul vietii lui. Al doilea, multi daca ar sti ca mâine mor, ar face multime de rautati vrajmasilor lor, ba chiar s-ar desfata în sângele lor, fiind disperati ca nu mai au de vietuit în lume. Asadar prin acea nestiinta, scapa de multe rele. Al treilea, oamenii mult iubitori de sine, de ar sti când au sa moara, s-ar strica de cap îngrijindu-se, tulburându-se si disperându-se. Al patrulea, de ar sti oamenii sfârsitul lor,
dreptii n-ar avea atâta plata pentru prigoanele, primejdiile si ispitele ce sufera, socotindu-se ca stiind ca n-au sa moara atunci, ci mai pe urma, dupa ani de zile, pentru aceea nu le este jale de viata, nici de trupurile lor. Astfel: de vor birui primejdiile si nu vor muri, nestiut fiind sfârsitul lor, si dându-se pe sine primejiilor fara a se întrista, ei se îmbraca stralucit în virtutea cea dupa Dumnezeu. Astfel, de pilda: cei trei tineri, pentru aceasta sunt mai laudati si mai vrednici de mirare; pentru ca desi nu stiau ca vor birui, sau ca vor stinge para focului cuptorului ars înseptit, si de vor mai fi vii dupa aceea, nu s-au închinat chipului ridicat de Nabucodonoso (Dan. 3,16-18).

10. CRESTINII ÎSI POT PRELUNGI VIATA PRIMEJDUITA, PRIN AJUTORUL BISERICII LUI DUMNEZEU?

Tuturor ne este cunoscut ca: Biserica a rânduit si rânduieste crestinilor, ca în orice fel de strâmtorari si primejduiri sa ceara ajutorul lui Dumnezeu prin rugaciuni. Biserica are rugaciuni si cereri felurite pe cât sunt de multe feluritele nevoi si primejdii. Ea are rugaciuni ce se zic în timp de boli grele, molipsitoare si de morti naprasnice, în timp de foamete mare si de îngroziri cumplite, în timp de seceta si de multa ploaie, pentru cei ce sunt sub blesteme, pentru cei legati cu juramânt, pentru dezlegari de blestem, rugaciuni la bolnavi, care nu pot dormi, dezlegari pentru toate pacatele, rugaciuni la casa care se supara de duhuri rele si la cei bântuiti de rele. Râurile rugaciunilor bisericesti, care curg de la Altare, ies din malurile lor, se revarsa peste câmpiile comunelor crestine. Strazile, soselele, drumurile, tinuturile, muntii, dealurile, dumbravile, toate trebuie sa se umple de rugaciunile Bisericii lui Dumnezeu. Aerul pângarit adeseori prin vorbe murdare, cântece curvesti si mascariciuni, trebuie a se curati prin rugaciuni însotite de mireasma tamâierilor si a smirnei. Astfel, prin credinciosia si evlavia preotilor si a poporului drept-credincios, cei primejduiti de moarte înfricosata în felurite forme, dobândesc prelungirea vietii lor, ca odinioara Ezechia, împaratul Ierusalimului (4împ. 20,5-6; 18,5-6).

11. SE DEOSEBESTE MOARTEA DREPTULUI DE MOARTEA PACATOSULUI?

Da. Si înca mult, foarte mult. Sfânta Scriptura ne graieste despre aceasta, zicând: „Sufletele dreptilor sunt în mâna lui Dumnezeu si chinul nu se va atinge de ele. In ochii celor fara de minte dreptii sunt morti cu desavârsire si iesirea lor din lume li se pare o mare nefericire, si plecarea lor dintre noi un prapad, dar ei sunt în pace. Chiar daca în fata oamenilor ei au îndurat suferinte, nadejdea lor este plina de nemurire. Fiind pedepsiti cu putin, mare rasplata vor primi, caci Dumnezeu i-a pus la cercare si i-a gasit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare asa i-a lamurit si ca o jertfa de ardere întreaga i-a primit. Straluci-vor în ziua rasplatirii si ca niste scântei care se lasa pe miriste asa vor fi. Judeca-vor neamurile si stapâni vor fi peste popoare. Domnul va împarati întru ei în veci... Nelegiuitii vor fi pedepsiti dupa cugetul lor viclean, pentru ca nu le-a pasat de cel drept, iar de Dumnezeu s-au departat" (înt. Soi. 3,1-10).

12. CUM ESTE MOARTEA DREPTULUI?

Moartea dreptului e foarte placuta, senina, frumoasa si fericita. Sufletul dreptului, care cu mila lui Dumnezeu s-a ostenit a-L avea pe El în minte, în cuvânt si în fapta, moartea este buna si plina de bucurii si veselii vesnice.Iîndata ce s-a despartit de trup, este primit deIîngerii luminati care îl pazesc si-l duc în regiunile pline de lumina si fericire. Aceasta-i si firesc, pentru ca sufletele dreptilor se gaseau împreuna cu îngerii chiar de când erau aici pe pamânt.

13. CUM ESTE MOARTEA PACATOSULUI?

Moartea pacatosului este groaznica, cumplita, înspaimântatoare, pentru ca a vietuit în lumea aceasta trecatoare, ca un vrajmas al lui Dumnezeu. „Când sufletul pacatosului paraseste trupul, - zice Sf. Macarie Alexandrinul - un mare mister se produce. O armata de demoni si de puteri întunecoase înconjoara pe suflet si-l duc în domeniul lor. Nu trebuie sa ne miram de aceasta. Daca omul, fiind pe pamânt, le-a dat ascultare si s-a facut sclavul lor, el cade cu atât mai mult în puterea lor, când paraseste lumea aceasta".

14. CE SE LUCREAZA ÎN JURUL OMULUI LA MOARTEA LUI?

La despartirea sufletului omenesc de trupul lui, îngerii cei buni si cei rai se înfatiseaza înaintea sufletului. Vederea îngerilor rai, nemilostivi, cauzeaza sufletului o tulburare groaznica si nesfârsita. însa va afla o mare mângâiere în vederea si protectia îngerilor celor buni. Faptele bune ale omului si o constiinta curata, sunt în acel moment o mare bucurie si un mare ajutor pentru om. Ascultarea, smerenia, rabdarea si faptele servesc de mare sprijin sufletului care urca spre Domnul, într-o mare bucurie, însotit de îngerii cei buni. Sufletul pasionat, pacatos, murdar, este îmbrâncit la iad de îngerii cei rai si nemilostivi, unde va urma a suferi vesnic (Sf. T. studitui). Intr-o zi doi îngeri se arata Sfântului Macarie Alexandrinul. Unul din îngeri îi zise: „Sufletul unui pacatos, sau al unui drept, este cuprins de spaima la vederea urâciosilor, fiorosilor, railor si nemilostivilor îngeri. El aude plângerile si suspinurile celor cel înconjoara, dar nu poate rosti o vorba, nici a scoate un sunet de glas. El e tulburat, cugetând la îndelungatul drum ce are sa faca, la noul fel de viata ce are sa duca si la despartirea sa de trup" (Sf. Macarie Alex.). „Puterile Dumnezeiesti stau în fata duhurilor necurate. îngerii luminati înfatiseaza cugetarile cele bune ale sufletului pe când acesta plin de groaza sta în mijlocul îngerilor si al demonilor, asteptând îndreptatirea si scaparea sa, sau osânda si pierderea sa..." (Chirii ai Alex.).

15. CINE SI CUM DESPARTE SUFLETUL DE TRUP?

Sufletul este despartit de trup de catre moarte sau îngerul mortii. „ Cum pot sa-ti spun - povesteste Cuv. Teodora Sfântului Grigorie - de suferinta fizica si simtamântul de apasare ce simt cei ce mor? Starea sufletului în timpul despartirii sale de corp este asemenea situatiei oricaruia ce ar cadea gol în mijlocul flacarilor si s-ar simti redus în cenusa. Când sosi ora mortii mele, duhurile cele rele ma încunjurara din toate partile. Unele mugeau ca niste fiare, altele latrau precum câinii, altele înca urlau ca lupii. Ele urlau fioroase, ma amenintau, se pregateau a se arunca asupra mea si scrâsneau cu dintii, privindu-ma. Eram nimicita de groaza, când deodata, am vazut doi îngeri ce stateau la dreapta patului meu si vederea lor îmi dadea îndrazneala. Atunci demonii se departara putin de patul meu... In fine, veni moartea grozav de urâta. Ea se aseamana omului, însa nu are carne si nu se alcatuieste decât din oase omenesti. Ea a adus cu sine mai multe instrumente de tortura: sabii, sageti, lanci, seceri, furci, securi, si altele. Sufletul meu a început a tremura de frica. Sfintii îngeri au zis catre moarte: „Fa-ti curând slujba ta si scapa foarte încetisor acest suflet de legaturile trupesti, caci nu are o mare povara de pacate". Moartea sa apropiat de mine, a luat o secure si mi-a taiat mai întâi picioarele, apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea a slabit toate madularele mele si le-a despartit una de alta din încheieturi... Am pierdut bratele, tot corpul meu era mort si nu puteam sa ma misc, ca si cum ar fi încetat de a mai fi al meu. Dupa aceasta, ea pregati o bautura într-un vas pe care-l apropie de buzele mele si ma facu sa o beau cu sila. Acea bautura era atât de amara, ca sufletul meu nu a putut sa o suporte. El sa înfiorat si s-a aruncat afara din corp, smulgându-se cu sila... îngerii l-au primit în bratele lor. Când m-
am întors am vazut trupul meu ce zacea acolo neînsufletit si îl priveam ca pe un vesmânt de care m-am dezbracat si ma miram foarte mult. îngerii ma tineau si demonii s-au apropiat de noi, aratând pacatele mele. îngerii adunau faptele mele cele bune facute în viata mea, cu ajutorul lui Dumnezeu, si din mila Lui le-au gasit si se pregateau sa le puna în cumpana în fata faptelor mele celor rele" (V. Rcp. pg. 20-21).

16. CUM SE FACE CÂNTARIREA FAPTELOR OME NESTI ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU?

Harul lui Dumnezeu, prin oamenii luminati de El, ne încredinteaza ca, dupa ultima suflare a omului, faptele lui sunt puse în cumpana.
a. Daca partea dreapta ridica pe cea stânga, sufletul este primit în Rai în împaratia Cerurilor, în mijlocul îngerilor.
b. Daca amândoua partile cumpenei sunt deopotriva, atunci fireste, Mila lui Dumnezeu capata biruinta.
c. Daca cumpana pleaca spre stânga, dar nu mult, Mila lui Dumnezeu înca plineste lipsa.
d. Când faptele rele pleaca prea mult în stânga judecata cea mai dreapta rosteste hotarârea dupa pacatele savârsite (v. Rep. p. 22).