Această cu adevărat mare şi vestită între femei,
Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al
Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau
de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea
şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi
creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au
renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi,
înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după
Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu
mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste
dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se
lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind
cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac;
ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate
ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe
acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă
şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au
bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei
ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat
săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi
nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau
ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească
în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea
suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de
un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici,
gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de
dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind
binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu
rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă
parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele
sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne
iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi
şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita
fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş
dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie
duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a
sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut
în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru
rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant,
ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi
nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va
povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea
ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis
Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o
avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a
ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la
Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale
Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos
au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o
pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat
aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici,
prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai
înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei,
puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură
întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa
aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi
aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a
pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful
bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
Deci
mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se
prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit
de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti
pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei
sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în
mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a
cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a
venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica
sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind
petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile
vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata
porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul
ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei
locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi
înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
Multă
vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca
datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut
a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi
arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că
roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia".
Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei
socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară
iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul
şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi
arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit
poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o
visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de
sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei
aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în
biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi
cîntînd dumnezeieşti psalmi.
Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul
minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum
săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să
zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă
şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele
atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa
nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va
înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a
preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse
din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari;
apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul
Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al
Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc
aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul
Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului
Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca
să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din
Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a
trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir,
domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile
bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat
Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul
Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute
sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a
cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute
Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit
peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă,
fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de
trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca
să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către
un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea
aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al
bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte.
Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui
mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".
Această strămutare de
atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate
sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea
Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a
Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi
nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile
Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor
şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire
a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă
aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din
Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi
fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul
Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască,
cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al
Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului
Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi
de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi
domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu
evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit
le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei
Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu
Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu
celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii
noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit
neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea,
în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan
Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de
mulţi ani. Amin".
Din tradiţie avem povestiri de multe minuni
săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit
cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul
sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni
celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie
la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la
capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi
la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele
moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum
se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei,
şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni
pînă astăzi.
Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce
s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la
moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul
celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara
noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul
românesc, p. 77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este
însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de
boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a
fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi
turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi
cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit
Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a
moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26
spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi,
din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a
topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte,
deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre
întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei
mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se
aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele
Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din
apropiere.
Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului
Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală
grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la
moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a
reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine
albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci
sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe
binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a
îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la
Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După
două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a
vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O
femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată
pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu
credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după
internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii:
"Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"
În anul 1968, de hramul
Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru
iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi
este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi
este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o
oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a
fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a
alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut
păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate.
După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
Un inginer
bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a
mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă
sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat
operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip
miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de
operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui
Dumnezeu pentru dumneavoastră!"
Unui copil de trei ani şi jumătate
i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a
venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu
lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne,
Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors
acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu
aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit
căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat,
iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i
întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a
bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde
ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a
dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului
aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren
cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat
repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de
osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că
m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în
seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam
pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi
Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această
cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este
multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.
Pe
timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de
bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele
moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci
Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei
sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în
timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor,
ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa
Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru
binecredincios!
În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd
mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei
Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau
şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă
veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire
credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei
Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii
noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales
în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de
şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de
credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele
Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult
folositoare".
Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori
oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se
închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine
bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă:
"Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd
şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă
drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă
binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În
clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul
minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au
pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi
capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa
pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi
credinţă.
Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un
cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în
România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă
pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de
toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod
deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată
ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă
cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de
racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.
Dar
cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece
octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai
mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători
de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc
un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei
zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei
Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd
pentru închinare.
În seara zilei de paisprezece octombrie,
praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul
Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu
clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele
sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti.
După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă
paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu
bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în
inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
|
Această cu adevărat mare şi vestită între femei,
Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al
Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau
de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea
şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi
creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au
renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi,
înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după
Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu
mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste
dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se
lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind
cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac;
ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate
ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe
acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă
şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au
bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei
ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat
săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi
nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau
ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească
în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea
suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de
un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici,
gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de
dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind
binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu
rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă
parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele
sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne
iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi
şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita
fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş
dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie
duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a
sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut
în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru
rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant,
ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi
nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va
povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea
ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis
Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o
avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a
ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la
Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale
Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos
au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o
pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat
aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici,
prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai
înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei,
puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură
întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa
aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi
aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a
pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful
bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
Deci
mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se
prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit
de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti
pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei
sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în
mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a
cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a
venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica
sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind
petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile
vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata
porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul
ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei
locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi
înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
Multă
vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca
datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut
a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi
arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că
roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia".
Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei
socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară
iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul
şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi
arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit
poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o
visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de
sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei
aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în
biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi
cîntînd dumnezeieşti psalmi.
Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul
minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum
săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să
zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă
şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele
atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa
nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va
înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a
preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse
din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari;
apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul
Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al
Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc
aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul
Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului
Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca
să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din
Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a
trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir,
domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile
bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat
Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul
Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute
sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a
cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute
Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit
peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă,
fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de
trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca
să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către
un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea
aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al
bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte.
Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui
mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".
Această strămutare de
atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate
sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea
Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a
Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi
nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile
Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor
şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire
a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă
aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din
Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi
fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul
Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască,
cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al
Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului
Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi
de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi
domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu
evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit
le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei
Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu
Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu
celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii
noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit
neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea,
în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan
Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de
mulţi ani. Amin".
Din tradiţie avem povestiri de multe minuni
săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit
cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul
sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni
celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie
la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la
capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi
la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele
moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum
se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei,
şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni
pînă astăzi.
Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce
s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la
moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul
celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara
noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul
românesc, p. 77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este
însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de
boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a
fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi
turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi
cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit
Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a
moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26
spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi,
din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a
topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte,
deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre
întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei
mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se
aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele
Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din
apropiere.
Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului
Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală
grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la
moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a
reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine
albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci
sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe
binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a
îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la
Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După
două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a
vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O
femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată
pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu
credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după
internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii:
"Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"
În anul 1968, de hramul
Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru
iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi
este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi
este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o
oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a
fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a
alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut
păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate.
După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
Un inginer
bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a
mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă
sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat
operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip
miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de
operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui
Dumnezeu pentru dumneavoastră!"
Unui copil de trei ani şi jumătate
i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a
venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu
lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne,
Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors
acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu
aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit
căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat,
iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i
întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a
bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde
ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a
dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului
aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren
cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat
repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de
osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că
m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în
seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam
pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi
Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această
cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este
multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.
Pe
timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de
bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele
moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci
Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei
sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în
timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor,
ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa
Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru
binecredincios!
În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd
mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei
Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau
şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă
veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire
credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei
Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii
noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales
în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de
şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de
credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele
Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult
folositoare".
Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori
oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se
închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine
bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă:
"Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd
şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă
drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă
binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În
clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul
minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au
pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi
capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa
pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi
credinţă.
Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un
cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în
România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă
pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de
toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod
deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată
ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă
cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de
racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.
Dar
cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece
octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai
mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători
de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc
un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei
zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei
Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd
pentru închinare.
În seara zilei de paisprezece octombrie,
praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul
Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu
clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele
sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti.
După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă
paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu
bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în
inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
|
Această cu adevărat mare şi vestită între femei,
Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al
Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau
de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea
şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi
creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au
renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi,
înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după
Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu
mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste
dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se
lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind
cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac;
ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate
ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe
acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă
şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au
bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei
ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat
săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi
nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau
ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească
în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea
suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de
un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici,
gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de
dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind
binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu
rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă
parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele
sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne
iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi
şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita
fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş
dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie
duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a
sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut
în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru
rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant,
ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi
nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va
povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea
ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis
Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o
avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a
ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la
Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale
Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos
au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o
pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat
aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici,
prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai
înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei,
puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură
întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa
aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi
aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a
pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful
bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
Deci
mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se
prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit
de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti
pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei
sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în
mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a
cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a
venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica
sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind
petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile
vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata
porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul
ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei
locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi
înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
Multă
vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca
datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut
a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi
arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că
roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia".
Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei
socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară
iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul
şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi
arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit
poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o
visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de
sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei
aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în
biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi
cîntînd dumnezeieşti psalmi.
Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul
minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum
săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să
zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă
şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele
atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa
nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va
înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a
preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse
din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari;
apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul
Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al
Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc
aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul
Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului
Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca
să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din
Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a
trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir,
domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile
bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat
Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul
Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute
sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a
cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute
Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit
peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă,
fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de
trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca
să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către
un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea
aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al
bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte.
Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui
mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".
Această strămutare de
atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate
sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea
Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a
Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi
nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile
Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor
şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire
a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă
aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din
Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi
fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul
Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască,
cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al
Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului
Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi
de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi
domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu
evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit
le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei
Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu
Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu
celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii
noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit
neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea,
în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan
Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de
mulţi ani. Amin".
Din tradiţie avem povestiri de multe minuni
săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit
cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul
sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni
celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie
la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la
capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi
la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele
moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum
se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei,
şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni
pînă astăzi.
Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce
s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la
moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul
celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara
noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul
românesc, p. 77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este
însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de
boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a
fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi
turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi
cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit
Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a
moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26
spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi,
din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a
topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte,
deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre
întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei
mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se
aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele
Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din
apropiere.
Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului
Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală
grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la
moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a
reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine
albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci
sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe
binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a
îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la
Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După
două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a
vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O
femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată
pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu
credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după
internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii:
"Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"
În anul 1968, de hramul
Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru
iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi
este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi
este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o
oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a
fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a
alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut
păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate.
După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
Un inginer
bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a
mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă
sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat
operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip
miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de
operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui
Dumnezeu pentru dumneavoastră!"
Unui copil de trei ani şi jumătate
i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a
venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu
lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne,
Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors
acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu
aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit
căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat,
iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i
întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a
bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde
ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a
dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului
aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren
cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat
repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de
osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că
m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în
seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam
pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi
Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această
cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este
multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.
Pe
timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de
bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele
moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci
Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei
sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în
timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor,
ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa
Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru
binecredincios!
În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd
mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei
Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau
şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă
veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire
credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei
Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii
noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales
în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de
şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de
credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele
Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult
folositoare".
Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori
oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se
închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine
bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă:
"Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd
şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă
drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă
binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În
clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul
minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au
pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi
capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa
pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi
credinţă.
Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un
cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în
România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă
pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de
toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod
deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată
ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă
cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de
racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.
Dar
cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece
octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai
mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători
de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc
un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei
zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei
Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd
pentru închinare.
În seara zilei de paisprezece octombrie,
praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul
Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu
clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele
sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti.
După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă
paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu
bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în
inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin. |
|
|
