Sfantul Teofan Zavoratul- Pravila de rugaciune

http://webcache.googleusercontent.com/search?q...

Pravila de rugaciune este pentru om, iar nu omul pentru pravila. Ea trebuie sa-1 ajute pe om sa ajunga la sporirea in cele duhovnicesti, nu sa-i serveasca drept o povara cu neputinta de purtat, care zdrobeste puterile trupesti si tulbura sufletul. Cu atat mai mult, ea nu trebuie sa slujeasca drept un prilej de mandrie si de o pagubitoare parere de sine, de pierzatoare osandire si injosire a semenilor.

O pravila de rugaciune aleasa cu chibzuinta, corespunzatoare puterilor si felului de viata, serveste drept un mare ajutor pentru cel ce se nevoieste pentru mantuirea sa. Savarsind-o in anumite ceasuri, dobandim o deprindere, o cerinta fireasca si necesara. Cel ce a capatat aceasta fericita deprindere, de indata ce se va apropia de obisnuitul loc de savarsire a pravilei, sufletul i se umple de o dispozitie catre rugaciune. El n-a inceput sa pronunte nici un cuvant din rugaciunile citite de el, iar din inima se si revarsa umilinta si mintea se adanceste in intregirpe in camara dinlauntru. "Prefer, a spus un oarecare Parinte, o pravila de scurta durata dar mereu indeplinita decat una e lunga durata dar in scurta vreme parasita. Iar o astfel de soarta o au intotdeauna pravilele de rugaciune ce nu sunt pe masura puterilor". In timpul primului avant de ravna si fierbinteala, nevoitorul le indeplineste un timp oarecare, dar desigur ca dand atentie mai mult cantitatii, decat calitatii mai tarziu puterile ii slabesc din cauza nevointelor ce intrec fortele trupesti, ceea ce il sileste sa-si scurteze din ce in ce mai mult pravila. Vai! Si adeseori nevoitorii, randuindu-si fara nici o chibzuiala o pravila impovaratoare, trec de la pravila cea atat de grea direct la lepadarea oricarei pravile. Dupa lepadarea pravilei si chiar dupa scurtarea ei, napadeste numaidecat asupra nevoitorului o tulburare. Din tulburare, el incepe sa simta un dezechilibru sufletesc. Din dezechilibru se naste trandavia care, intarinduse, produce o slabire si o iesire din fire, iar din lucrarea lor, nevoitorul fara judecata incepe sa se dea in mainile unei vieti desarte si risipite, cazand cu indiferenta in cele mai grosolane greseli. Vai! Dupa ce ti-ai ales o pravila de rugaciune pe masura puterilor si necesitatilor sufletesti, lupta-te cu tine sa o implinesti, cu grija si fara abatere, caci aceasta este de trebuinta pentru mentinerea puterilor morale ale sufletului tau, asa cum este de trebuinta pentru mentinerea puterilor trupesti, un aer curat si o hrana sanatoasa suficienta ce se intrebuinteaza zilnic in anumite ceasuri. "In ziua Judecatii Sale, Domnul nu ne va osandi pentru ca am lasat psalmii - zice Sfantul Isaac Sirul - nu pentru ca am lasat rugaciunile, ci pentru ca am dat putinta demonilor sa intre liber in noi. Demonii, cand vor afla un loc, vor intra si vor inchide usile ochilor nostri. Atunci ei indeplinesc prin noi, care ne facem uneltele lor, in chip silnic si necurat, cea mai cumplita razbunai'e, tot ce nu este ingaduit de Dumnezeu". Vai! Din pricina ca am lasat o mica pravila, pentru ca cei care o indeplinesc, se invrednicesc de apararea lui Hristos - noi ne facem supusi diavolilor, dupa cum este scris de un oarecare intelept: "Cel ce nu-si supune voia sa lui Dumnezeu, se va supune vrajmasilor sai". Aceste pravile, care ti se par mici, ti se vor face niste ziduri impotriva celor ce staruie sa ne robeasca.

Maica, fie-ti mila!

Maica, fie-ti mila!
Dă-ne iute a ta milă,
Leagă rănile ce dor,
Pentru cei în suferinţă
Sprijin fii şi ajutor.
Nu-i lăsa fără nădejde,
Roagă-te la Fiul tău
De la ei să depărteze
Tot necazul, tot ce-i rău.
Varsă din pahar amarul
Din care ei au băut,
Pune-le în suflet harul
 Vieţii fără de început.

"Ghinion sau noroc?"

A fost o data un om foarte sarac care avea in schimb un cal foarte frumos, pe care dorea sa-l cumpere stapanul castelului. Dar de fiecare data, batranul il refuza.
 "Pentru mine acest cal nu este doar un animal. Este un prieten. Cum pot sa-mi vand prietenul?" Intr-o dimineata s-a dus la grajd si a descoperit ca disparuse calul.

 Toti satenii au zis, "Ti-am spus doar! Ar fi trebuit sa vinzi calul. Acum a fost furat.Ce ghinion teribil." "Ghinion sau noroc?" a spus batranul. "Cine poate spune?"

 Toata lumea a ras de el.Dar peste 15 zile calul s-a intors, urmat de o intreaga herghelie de cai salbatici.A scapat din grajd, a curtat o iapa tanara si s-a intors cu intreg alaiul dupa el. "Ce noroc!" au strigat satenii. Batranul si fiul sau au inceput sa antreneze caii salbatici.Dar, o saptamana mai tarziu fiul sau si-a rupt piciorul incercand sa antreneze un cal salbatic. "Ghinion," i-au spus prietenii."Ce-ai sa te faci acum fara ajutorul fiului tau? Esti si asa vai de capul tau." "Ghinion, noroc, cine poate spune?"
A replicat batranul. Cateva zile mai tarziu armata stapanului pamantului a fortat toti tinerii din sat sa devina soldati.Toti in afara de unul..... fiul batranului, care avea piciorul rupt. "Cat de norocos poti sa fii," au urlat satenii. "Toti copii nostri merg la razboi, dar tu poti sa-ti pastrezi fiul acasa.

 Fii nostri probabil vor fi ucisi......" Batranul a replicat, "Ghinion, noroc, cine poate sti?"

 Viitorul vine spre noi fragmentat.Nu putem sti niciodata ce ne rezerva.Dar daca mentii tot timpul o atitudine pozitiva, usile sanselor raman deschise, iar tu vei fi o persoana mai fericita. -----

"Tine minte,fericirea nu depinde de ceea ce esti sau de ceea ce detii ci doar de ceea ce gandesti." Dale Carnegie "Multumirea aduce fericire chiar si in saracie. Nemultumirea aduce saracie, chiar si in bogatie."

 Confucius -------------------
-

istorioare ortodoxe

Vin, Doamne, catre tine!...Vio Petre

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Astăzi vin să-mi plec genunchii
Doamne, mâini să-mpreunez
Într-o caldă rugăciune
Să mă miluieşti cu-n Crez!

Capu-mi plec şi ochii-n lacrimi
Nu-ndrăznesc să te privească
Sângerezi încă de patimi
Demn nu-i nimeni să privească

Chipul sfânt ce-adânc priveşte
La păcate-nchise-n noaptea
Neagră-a Iadului ce creşte
Clipa de sărut cu moartea...

Astăzi vin să mă primeşti
În genunchi , cerând iertare
Liniştea să-mi dăruieşti
Că zbuciumul rău mă doare...

Şi-am tot căutat izvoare
Şi păduri cu umbra deasă
Să m-ascund, dar nu-mi apare
Pacea ta, Lumina-aleasă...

scrisă azi, 24.11.2010

Vio Petre

Cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ?

Demult, un om l-a întrebat pe un bătrân călugăr: - Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalţe singur în văzduh. Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinţilor ?

- Nu, fiule, nici vorbă!
- Dar am auzit povestindu-se şi despre un om ce putea să meargă pe apă. Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu ?
- Nici acesta ?
- Dar atunci, cine este drept ?
- Este cel ce-şi duce viaţa liniştit, în credinţă şi în frică de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni creştini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să te înalţi în văzduh cu trupul; doar sufletul să ţi se înalţe spre cer prin rugăciuni şi fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereu deasupra păcatelor şi să nu se afunde în ele. Doar aşa, cu un suflet curat poţi avea o viaţă curată. Doar aşa, te poţi chema bun creştin şi poţi spera în mântuire. Cel cu inima curată se va cunoaşte, astfel, după viaţa sa liniştită şi după traiul cumpătat. Acela este om drept şi înaintea oamenilor, şi înaintea lui Dumnezeu.

“Îi cinstim pe sfinţi,imitându-i.”

TREI FEȚE

Poezia arată: ce e copilăria, tinereţea, bătrâneţea, cum e viaţa omului, priveşte dincolo de aparenţe, totul e relativ.

Copilul râde:
–Înţelepciunea şi iubirea mea este jocul!

Tânărul cântă:
–Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!

Bătrânul tace:
–Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!

(Lucian Blaga)

Biserica romaneasca din Viena - Preot Nicolae Dura

Articol ..din Formula as...

In fata frumoasei catapetesme

"In biserica trebuie sa te simti acasa, chiar daca esti departe de tara ta"

Vazuta din strada, biserica ortodoxa romaneasca din Viena nu este deloc impresionanta. Mai degraba scunda, prinsa intre umerii altor doua cladiri. Se distinge, insa, printr-o combinatie izbutita de traditie si modernitate. Mozaicul de pe frontispiciu si usile de sticla pe care sunt gravati doi ingeri vestesc un loc de inchinaciune. Iar modesta clopotnita de deasupra, cu cruce in varf, te duce cu gandul acasa. Inauntru, pictura in linie neobizantina si in culori profunde, catapeteasma aurita si stranele de lemn masiv compun o atmosfera familiara, plina de pace. Ca si cum ai intra in odaia cea buna a bunicii, cu miros de gutui si de busuioc, p

e peretii careia stau cuminti tablourile de familie. Printre sfinti, Ioan Iacob Hozevitul este infatisat cu un papirus in mana, pe care scrie: "Fii pribegi ai tarii mele, necajiti intre straini, nu uitati menirea voastra, de romani si de crestini". Un indemn pe urmele caruia parintele dr. Nicolae Dura, parohul bisericii, ne spune: "In biserica trebuie sa te simti acasa, chiar daca esti departe de tara ta".

Am ajuns la Viena intr-o zi senina de toamna si am avut bucuria sa stam la "ceas de taina" cu parintele Nicolae, pe care cititorii revistei noastre il cunosc dintr-un reportaj publicat in urma cu sase ani.

"O biserica ortodoxa, pe calea din Apus spre Rasarit"

- Prin voia lui Dumnezeu, ati reusit sa ridicati prima biserica ortodoxa a romanilor din Viena. Acasa, in tara, stim prea putin despre istoria acestei mari impliniri. Viena este una din cele mai mari capitale ale Europei...

- Sunt cel putin o suta de ani de cand romanii din capitala Austriei au visat sa aiba o biserica a lor. Primul preot ortodox care s-a aflat slujitor la Viena a fost parintele Virgil Ciobanu, la 1907. Lui i-au urmat inca 13 preoti romani, care au slujit intr-o capela inchiriata, mereu cu dorul de o biserica proprie. Visul s-a implinit abia acum doi ani, cand am reusit sa terminam biserica inceputa in anul 2002.

Biserica romaneasca din Viena

E o binecuvantare a lui Dumnezeu ca am putut sa o zidim. Bucuria noastra e cu atat mai mare, cu cat locul pe care se afla biserica este pe Simmeringer Hauptstrasse, o cale care leaga Apusul de Rasarit. Pe acest drum au venit in Viena Mihai Viteazul, Horea cu suspinele Transilvaniei, Tudor Vladimirescu, Eminescu, Slavici, Ciprian Porumbescu, George Enescu si atatia alti mari romani. Aici, in gara de rasarit, au fost aduse, in 1914, si moastele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Noi spunem, mai in gluma, mai in serios, ca de aici incep Balcanii.

- In Austria, la fel ca si-n Franta, exista o veche diaspora romaneasca, peste care s-au asezat nou-veniti, dupa anul 1989. Exista diferente de participare la viata bisericii intre cei din vechiul exil anticomunist si cei din noua emigratie, motivata economic?

- A fost o diferenta de... incredere. Cand am ajuns aici, in 1993, unii romani din vechiul exil nu intrasera in biserica de zeci de ani, neavand incredere in preotul trimis la Viena cu incuviintarea regimului comunist. Ma mai chemau sa le fac o sfestanie acasa, dar singur, nu cumva sa fie turnator cantaretul... Am stat de vorba cu vechii exilati, zeci si sute de ore, si le-am spus: "La Judecata, Dumnezeu nu te intreaba ce a gresit cutare preot sau cutare episcop, ci ce-ai facut tu pentru mantuirea ta. N-ai dreptul sa nu mai vii la biserica din cauza nu stiu carui pacat al preotului". Tot din neincredere, dupa 1948, a disparut "Cartea de Aur" a bisericii, in care semnasera toate personalitatile romanesti care trecusera pe la capela ortodoxa din Viena. Nimeni n-a stiut unde este vreme de 50 de ani. Dupa un timp, am facut o slujba pentru nunta de aur a unei familii de romani si aceasta familie mi-a oferit Cartea de Aur drept cadou.

Marturisitori ai bisericii ortodoxe

Acesta a fost semnul intoarcerii lor in biserica noastra si al faptului ca au capatat incredere in mine. Insa nu mi-au permis sa spun unde a fost ascunsa Cartea. Slava Domnului, incet, incet, am facut o unitate. Am reusit si pentru ca am respins orice partizanat politic. Erau formate tabere, ramaneau dupa slujba sa discute politica si, evident, se ajungea la cearta. Atunci am spus ca nu e locul pentru asta in biserica, si am inceput o serie de dialoguri biblice, dupa Liturghie. In fiecare duminica, citim cate un capitol din Sf. Scriptura si discutam pe el. Participa cine vrea, in general cateva zeci de persoane, dar toti simtim ca am castigat ceva din aceasta experienta.

- Romanii din Viena isi manifesta credinta intr-un mod special? Au ei anumite obiceiuri legate de nunti, botezuri sau inmormantari, pe care tin sa le pastreze?

- Sigur ca sunt diverse obiceiuri, caci aici sunt romani din toata Romania, dar si din teritoriile rapite tarii. O parohie ca aceasta este o oglinda a Patriarhiei. N-as putea spune, insa, ca sunt obiceiuri specifice romanilor vienezi. Am inteles de la inceput ca trebuie sa fiu foarte atent la sensibilitatile date de traditiile oarecum locale, sa nu le diluez, sa nu le inlatur, dar nici sa nu le las sa modifice esenta credintei.

- Cu celelalte biserici ortodoxe care au parohii in Austria cum va intelegeti?

Catapeteasma bisericii

- Foarte bine, si speram sa lucram si mai bine de-acum inainte. S-a luat decizia ca in Austria, ca si in Germania, sa se constituie conferinte episcopale sau sinoade ortodoxe, din care sa faca parte ierarhii locali ai tuturor bisericilor ortodoxe prezente pe acest teritoriu, astfel incat sa avem puncte de vedere comune, la problemele care apar. In Austria sunt sapte Biserici autocefale - romana, sarba, greaca, rusa, bulgara, antiohiana si georgiana. Doua, cea georgiana si cea antiohiana, nu sunt recunoscute oficial, pentru ca au venit mai tarziu. Noi suntem recunoscuti oficial in Austria din anul 1967, iar acum avem sapte parohii ortodoxe, din care trei au biserici proprii. Slava Domnului, anul trecut a fost un an rodnic, si cu grijile Martei, nu numai cu cele ale Mariei, si am putut termina bisericile. Revenind la intrebare, unitatea ortodocsilor de diferite etnii este foarte importanta si am reusit sa fim uniti, cel putin in doua directii: ecumenica si a invatamantului religios. Din 1993, la Viena se preda optional religia in scoala, iar de cinci ani incoace, invatamantul religios ortodox nu mai este fragmentat pe biserici autocefale.Toti ortodocsii, indiferent de nationalitate, fac ore de religie la un loc. Anul trecut, am publicat impreuna si primul manual in limba germana pentru invatamantul religios ortodox in scoala primara. Nici o Biserica nu ar fi reusit de una singura... In aceasta carte, am strans la un loc principalele rugaciuni ortodoxe, in limba germana, dar si in limbile rusa, greaca, sarba, romana si bulgara. Si e foarte important: copiii vad cum suna rugaciunile lor in limba materna, pe care multi nu o mai vorbesc aici sau o vorbesc numai la nivel de... bucatarie.

- Cati copii frecventeaza cursurile de religie ortodoxa?

- Aproximativ 10.000 de copii de scoala generala si de liceu au optat pentru aceste cursuri. Se formeaza grupe din elevi de la mai multe scoli si se fac orele dupa amiaza. In plus, Inspectoratul de invatamant ne-a aprobat sa facem ore de invatamant religios in fiecare sambata, aici, la biserica romaneasca, pentru elevii care n-au ore de religie ortodoxa in scoala lor sau carora le este imposibil sa le frecventeze dupa celelalte ore.

Pr. Nicolae Dura in fata bisericii din Viena

- Intr-un oras ca Viena, destul de secularizat, vine lumea la biserica?

- La noi, in fiecare duminica, sunt in jur de 400 de romani. Cum am mai spus, biserica te face sa te simti acasa. Si cred ca este importanta si comunicarea. Aici oamenii se pot gasi mai usor unii cu altii, dar pot afla si o indrumare duhovniceasca. Eu pun mare pret pe comunicare, si dincolo de Sfanta Liturghie. Sunt permanent la dispozitia credinciosilor, care imi cunosc numerele de telefon; avem si pagina de internet, raspund la mesajele pe e-mail. Este important sa aiba acces la mine, iar eu sa le cunosc problemele si sa le pot da un sfat sau sa-i intremez sufleteste. Daca preotul este aproape de oameni, si oamenii vin la biserica.

- Stradania dvs. e ajutata mult si de frumusetea lacasului in care se aduna romanii ortodocsi din Viena. Va marturisesc ca m-a impresionat pictura acestei biserici, care emana multa blandete si liniste... Esti cumva ca acasa. O pictura neasteptata, la care nu te pregateste exteriorul bisericii.

- Ne-am dorit ca pictura sa comunice frumusetea sfintilor si sa aduca bucurie in sufletul omului. Mai ales ca suntem o biserica a diasporei. Nu-i folosit zadarnic acest cuvant "diaspora", care in greceste inseamna "imprastiere", caci noi suntem plecati de-acasa, imprastiati prin lume. Si atunci macar biserica sa fie locul unde esti primit cu bucurie, unde nu mai esti certat. Sigur ca si pictorul scoate ce are in adanc, nu poate picta altceva. Pictorul Vasile Lefter, care a lucrat aici, este un om foarte evlavios, se spovedeste, se impartaseste, traieste dupa randuiala. De aceea a si reusit sa o faca asa. Ii spuneam: "Frate Vasile, posteste si roaga-te mai mult, ca si noi sa ne putem ruga mai bine privind chipurile pe care le zugravesti".

"Calendarul nostru ortodox e plin de sfinte"

- Dincolo de realizarea ei deosebita, pictura ofera cateva surprize, ce ar putea naste semne de intrebare. De pilda, pe peretele din stanga, sunt pictate numai sfinte.

La sfintirea bisericii romanesti din Viena

- Da, nu este exact dupa canoane, dar eu am insistat sa fie reprezentate doar sfinte femei, pentru ca in biserica majoritare sunt femeile, ele sunt mai credincioase decat barbatii. Si-apoi, calendarul nostru ortodox este plin de sfinte.

- In pridvorul bisericii, sunt reprezentati si sfinti catolici, ceea ce nu prea intalnesti intr-o biserica ortodoxa.

- A fost pictat acolo un arbore al vietii, in varful caruia se afla Mantuitorul, judecatorul de la sfarsitul veacurilor. Asa dupa cum ne arata lamurit textul din Apocalipsa, la judecata finala se vor infatisa neamurile cu reprezentantii lor, deci cu sfintii lor. Si atunci, am gasit potrivit sa exprimam si plastic aceasta realitate, punand alaturi de sfinti din Biserica Ortodoxa Romana si reprezentanti ai altor Biserici: Sf. Grigore Taumaturgul al Armeniei, Sf. Efrem Sirul, al antiohienilor - foarte cinstit si in Biserica siriana ortodoxa, care e veche, orientala, si sfantul catolic Benedict de Nursia, care a preluat regulile monahale de la Sf. Vasile cel Mare si a facut manastirile benedictine. Mai apare si un sfant al Austriei, Koloman, care a fost martirizat in anul 1070, la vreo 70 de kilometri de Viena. Sunt convins ca sfintii nu ne despart, ci ne pot aduna in turla lui Hristos. In aceeasi idee, am facut si mozaicul de pe frontispiciul bisericii: de-a dreapta si de-a stanga Mantuitorului - Lumina Lumii - sunt Sf. Ap. Andrei, patronul si protectorul romanilor si hramul bisericii noastre, si Sf. Leopold, ocrotitorul austriecilor catolici.

- La fel de neobisnuit este sa pictezi in pridvorul bisericii persoane care nu au fost canonizate si care nu sunt ctitori ai bisericii. Vad aici portretele unor clerici si mireni, care sunt deja cinstiti de popor ca sfinti - bunaoara Parintele Arsenie Boca, considerat Sfantul Ardealului, si Valeriu Gafencu, supranumit Sfantul Inchisorilor -, dar nu sunt recunoscuti ca atare de Sf. Sinod.

Contempland pictura bisericii

- Cei la care va referiti sunt mari marturisitori ai Bisericii noastre, din secolul XX. Oameni de care trebuie sa ne bucuram. Am convingerea, din crestet pana in talpi, ca ei sunt staruitori rugatori inaintea lui Dumnezeu, pentru ca am avut privilegiul sa-i cunosc pe cei mai multi: Parintele Paisie, Parintele Cleopa, Parintele Teofil, Parintele Dometie, Parintele Staniloae, Parintele Galeriu, Parintele Voicescu, Parintele Calciu. I-am reprezentat ca pe unii care pot spune ceva si austriecilor. Printre ei se afla si unul dintre cei mai mari teologi ai nostri, care a suferit si temnita sub comunisti, Nichifor Crainic, singurul roman care a primit titlul "Doctor Honoris Causa" de la Universitatea din Viena.

"Nu ne pierdem identitatea, caci identitatea noastra este Hristos"

Sfinti romani la ...Viena

- Sunteti presedintele Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Austria. Cum privesc enoriasii sfintiei voastre aceasta deschidere, fata de care exista suspiciuni si rezerve?

- Cred ca deschiderea spre ceilalti este o conditie sine qua non a crestinismului contemporan si a omului religios in general. Ortodoxia intelege aceasta deschidere spre ceilalti, in primul rand la nivel de dialog si de cunoastere reciproca. Nu suntem ca la piata, unde mai dai tu, mai las eu. Fiecare ramane ceea ce este, ortodoxul ortodox, catolicul catolic, protestantul protestant, dar discutam si facem ce se poate impreuna. Noi, ortodocsii, daca suntem traitori autentici ai sfintei ortodoxii, nu ne putem speria ca ne-am pierde identitatea, caci identitatea noastra este Hristos. Dialogul duce la o imbogatire spirituala, caci afli si despre tine insuti mai multe lucruri. Adeseori aud, nu numai de la oameni simpli, ci si de la teologi, ca au cunoscut si au trait mai bine ortodoxia, cunoscand si alte confesiuni. A fi ortodox este o bucurie pe care nu avem voie sa o tinem numai pentru noi, ci trebuie sa o impartasim si altora.

"Limba este legatura cu neamul meu, alaturi de care voi merge la Judecata"

- Sfintia Voastra v-ati adaptat usor aici?

- Am avut sansa sa obtin o bursa la Universitatea din Viena, inca din octombrie '90, cand eram deja matur, aveam 38 de ani. Am stat doi ani la bursa si asta m-a familiarizat cu orasul, cu oamenii... Sigur ca, dupa ce am venit la parohie, au fost alte probleme. De pilda, uneori erau doar zece oameni duminica, la slujba.

Arborele vietii

Ajunsesem, de la catedrala din Sibiu, unde predicam in fata a 5000 de oameni, aici, unde eram aproape singur in biserica. Pe toate le-am depasit cu rabdare, cu rugaciune si cu perseverenta.

- Stim ca in diaspora bisericile nu pot fi construite si nu pot subzista fara ajutorul si fara acordul strainilor. Aceasta situatie presupune uneori compromisuri. De aceea, va intreb, parinte: mai este biserica din diaspora pastratoarea identitatii nationale?

- A fi roman este o realitate si o coordonata existentiala. In ciuda globalizarii, a tendintelor de omogenizare, identitatea nationala nu poate fi distrusa, atata vreme cat ea contine o parte spirituala majora. Iar Biserica, si aici, ca si acasa, cultiva aceasta identitate nationala. Sunt unii de parere ca daca traim in Austria trebuie sa facem Sfanta Liturghie numai in limba germana. Nu este asa. Trebuie facuta in romaneste. Limba este modul in care imi exprim identitatea. Sigur ca nu ma ghetoizez. Daca am o cununie sau o inmormantare unde majoritari sunt austriecii, o fac in germana. Dar pentru o mana de austrieci prezenti duminica in biserica, n-o sa fac liturghia in limba germana. Nu pot sa renunt la limba materna, pentru ca ea este legatura profunda cu neamul meu, iar la Judecata de Apoi, voi merge alaturi de acest neam.

• Claudiu Tarziu

 Am avut deosebita placere sa botez nepotelul in aceasta Sfanta Biserica..mentionez ca parintele NICOLAE DURA ..face o slujba minunata...DOAMNE AJUTA!

Ganduri inaltatoare intr-o zi mohorata

L-am rugat pa Dumnezeu
Sa-mi dea putere,
Dar el m-a facut slab
Ca eu sa invat simplitatea si smerenia.
L-am rugat sa ma ajute
Sa fac fapte mari,
Dar el m-a micsorat
Ca eu sa fac fapte bune.
L-am rugat sa-mi dea bogatie
Ca eu sa fiu fericit,
Dar El m-a facut sarac
Ca eu sa devin intelept.
L-am rugat sa-mi dea toate lucrurile
Ca eu sa pot gusta viata,
Dar El mi-a dat viata
Ca eu sa pot gusta lucrurile.
Nu am primit nimic
Din ce am cerut,
Dar am primit tot
Ce a fost bun pentru mine.
Impotriva vointei mele
Au fost ascultate rugamintile mele.
Sunt printre oameni
Un om binecuvantat. 

Ce inseamna sa devii calugar

Odata, Macarie Egipteanul a mers de la Sketis la muntele Nitriei, la liturghia avvei Pambo. Batranii de aici l-au rugat: "Spune un cuvant fratilor!". El a zis: "Eu inca nu am devenit calugar, dar am vazut calugari. Odata, stateam in chilia mea, la Sketis, si ma sacaiau gandurile, zicandu-mi: "Du-te in pustiu si vezi ce-i acolo!". M-am luptat cinci ani cu gandul acesta, intrebandu-ma: oare nu vine de la demoni? Dar cum gandul staruia, am plecat in pustiu. Si am gasit acolo un iezer cu apa, iar in mijlocul iezerului o insula. Cand fiarele pustiului au venit sa se adape, am vazut in mijlocul lor doi oameni goi si am inceput sa tremur din tot trupul, gandindu-ma ca sunt duhuri. Dar ei m-au vazut ca tremur si mi-au zis: "Nu te teme, si noi suntem oameni". Eu i-am intrebat: "De unde sunteti si cum ati ajuns in pustiul acesta?". Ei au raspuns: "Suntem de la chinovie. Ne-am inteles intre noi si am venit aici impreuna, acum patruzeci de ani: unul este egiptean si celalalt libian". Apoi m-au intrebat ei pe mine: "Ce se mai intampla in lume, ploua la timp, sunt de toate?". Eu le-am zis: "Da". I-am intrebat din nou: "Cum pot deveni calugar?". Ei imi zic: "Daca nu renunti la tot ce-i lumesc, nu poti deveni calugar". Le-am raspuns: "Dar eu sunt slab, nu pot face ca voi". Ei mi-au zis: "Daca nu poti face ca noi, stai in chilia ta si plange-ti pacatele". I-am intrebat: "Iarna nu va este frig? Vara nu va ardeti trupurile?". Ei au zis: "Dumnezeu ne-a randuit astfel, incat iarna sa nu ne fie frig, iar vara sa nu ne vatame arsita". De aceea va spun, eu inca n-am devenit calugar, dar am vazut calugari. Iertati-ma, fratilor".

AM AVUT DEOSEBITA PLACERE SA VAD ACESTE MINUNATE LOCURI ...BISERICA DENSUS...

 CATEVA POZE FACUTE IN PELERINAJ..LA DENSUS

Biserica, izvor al vietii

 Dorind sa-l contrazica, un necredincios ii spuse unui crestin:
- Voi, crestinii, spuneti ca Dumnezeu este oriunde. Daca este asa, de ce te mai duci la Biserica, sa asculti predica, cand oricum Il vedem peste tot.
- Asa este, pe Dumnezeu, cei cu credinta Il vad peste tot si prin toate. Insa, priveste! Chiar daca aerul este incarcat pretutindeni cu vapori de apa, acestia nu-ti astampara setea si, de aceea, mergi la fantana. La fel si noi, crestinii, mergem la Biserica asa cum tu mergi la fantana. Tu iti astamperi setea trupului cu apa proaspata si rece a fantanii, noi ne astamparam setea sufletului cu apa datatoare de viata vesnica: Cuvantul lui Dumnezeu.

Pilda unui indian american

Un indian american era impreuna cu prietenul sau in centrul New York-ului.
Era ora amiezii iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand,
taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se
departau, toate aceste sunete ale orasului parca te asurzeau. Dintr-o data
indianul a spus:

- Am auzit un greiere.
- N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus prietenul
lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul.

Indianul a ascultat cu atentie un moment dupa care a trecut strada spre o
zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit
micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.

- E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul
depinde de ce asculti cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in
acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine. a venit imediat
raspunsul. Da-mi voie sa-ti arat.

A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada
discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al
orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors
capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.

- Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea
ce este important pentru tine.

Ascultind zi de zi la televizor gilceava, crimele, tragediile,
URECHEA CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU se formeaza pe tot ce
este urit, rau. Ni se impregneaza FRICA!

Devnim neputinciosi, tematori ( de avion, de frig, de vint, de mincare, de
oamenii de linga noi, de sentimentele noastre SI NU STIM DE UNDE, CIND SI
CUM.

UITE ASA: ascultind asa zisele informatii, care de fapt sunt praf in
urechile fraierilor! Dupa care spunem: e greu, oamenii sunt rai, tarim
intr-o lume nesigura, urita, nu mai am incredere in nimeni, etc.

Intre timp greierii cinta, frunzele fosnesc, apele curg si noi nu le
auzim.

Viata este frumoasa si merita traita!

Hraneste-ti sufletul ascultind tot ce te unge la suflet, nu ce te
raneste!

Ganduri despre milostenie

Milostenia este o virtute foarte scumpa pentru viata crestina si pentru fiecare dintre noi. Pentru ca la judecata din urma Mantuitorul nu aminteste de toate faptele bune, ci mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii crestine. Mantuitorului ne spune ca, in ziua judecatii de apoi, la trambitele ingerilor, se vor aduna toate neamurile pamantului, de la intemeiere pana la sfarsitul lumii si va alege, prin ingerii Sai, pe cei buni dintre cei rai, si fiecare om va da seama inaintea lui Dumnezeu de toate faptele bune sau rele savarsite in viata, din copilarie pana la moarte. Caci din anii copilariei noastre si pana la batranete, cate cuvinte desarte nu spunem noi ? Toate acestea sunt scrise de ingeri si diavoli si vor fi date pe fata la judecata inaintea tribunalului dumnezeiesc.

Asa incat toate pacatele facute de noi in viata, daca nu sunt marturisite, vor fi date pe fata la judecata inaintea tronului lui Hristos, Care va judeca toata lumea. La infricosatoarea judecata, Mantuitorul ne subliniaza in chip deosebit darul sau fapta buna a milosteniei crestine, care va avea un mare rol la mantuirea sufletelor noastre. Caci milostenia singura acopera multime de pacate. De aceea suntem datori ca in toata viata noastra sa miluim dupa putere pe aproapele nostru, atat prin milostenie materiala, cat si prin milostenie sufleteasca. Adica, sfatuire, mangaiere, carti sfinte, rugaciune pentru cei neputinciosi etc.

Sunt sase fapte bune ale milosteniei pe care le citeaza Mantuitorul in Sfanta Evanghelie, si anume :

Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui : Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii vor raspunde, zicand : Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit ? Sau insetat si Ti-am dat sa bei ? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit ? Sau gol si Te-am imbracat ? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine ? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei : Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Amin.(sursa crestin ortodox)

Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate. citat din Sfântul Isaac Sirul

NU RĂMÂNEM DECÂT CU CEEA CE DĂRUIM

Demult, a trait un print tare-tare bogat, care era, insa, si foarte zgarcit. Nu ar fi dat niciodata nimic. Doar ca, intr-o noapte, a visat ca murise si ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfantul Petru i-a spus: - Vino cu mine sa iti arat unde vei sta de acum incolo. Si au mers ei ce-au mers prin gradinile acelea minunate, pana cand, la un moment dat, au ajuns langa un palat mare si frumos. - A, a strigat tanarul print, aici voi sta ? - Nu, in nici un caz. - Dar, cine va sta aici? - Aici va locui, dupa ce va muri, gradinarul tau. - Cum se poate, el care nu are nimic, care e sarac lipit pamantului, cum sa merite el ase ceva ? - E, nu are gradinarul tau avere pe pamant, fiindca tot ce castiga imparte mereu cu cei mai sarmani decat el. Pe pamant nu strange nimic, fiindca daruieste, dar aici, uite cate a strans! Tot ce vezi aici este rodul bunatatii lui. - Bine, si atunci eu unde o sa stau ? -a mai intrebat nemultumit printul. - Uite acolo, in cocioaba aceea! - Cum, in sandramaua aia ?! Pai acolo sunt doar niste scanduri prapadite care stau gata-gata sa cada ... cum sa locuiesc in mizeria aia ? E drept asa ceva ? - Sigur ca este drept - i-a raspuns Sfantul Petru! Ia gandeste-te, ce ai daruit tu ? Nimic. Ce ai fi vrut sa apara aici!? Daca ai fi fost bun si darnic cum este gradinarul tau, atunci ai fi avut si tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar asa ... Tot ce vezi acolo este rodul zgarceniei tale ... In clipa aceea, tanarul print s-a trezit speriat din visul sau. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pamant, ci in cer. Nu a mai strans bogatii peste bogatii, fiindca la ce i-ar fi folosit mai tarziu ? Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sarmani si, in acest fel, a strans o avere mult mai de pret: recunostinta celor ajutati de el si binele facut. Aceasta era averea pe care nimeni nu i-ar fi putut sa i-o fure!,,

Intelept ar fi ca si noi toti sa procedam aidoma printului din poveste, pentru ca adevarata este vorba care spune ca "Nu ramanem decat cu ceea ce daruim"

Pentru cei curati toate sunt curate

Avva Pimen a zis: "Daca omul ajunge la vorba Apostolului: "Toate sunt curate pentru cei curati", se va vedea pe sine mai prejos decat toate creaturile". Fratele il intreaba: "Dar cum pot sa ma socotesc mai prejos decat un ucigas?". Batranul raspunde: "Cine ajunge la vorba Apostolului si vede un ucigas zice: "Acesta a pacatuit o singura data, eu insa ucid in fiecare zi". 

 

 

 

Talcuire Tatal nostru

 

"Deci asa va rugati:
"Tatal nostru, Care esti in ceruri" (Matei 6, 9) 

Vezi ca indata a desteptat luarea aminte a ascultatorilor, amintind, chiar, prin cel dintai cuvant al rugaciunii, de toate binefacerile lui Dumnezeu.

Cel care numeste Tata pe Dumnezeu, prin aceasta singura numire, a marturisit: iertarea pacatelor, ridicarea pedepsei, dreptatea, sfintenia, rascumpararea, infierea, mostenirea, insusirea de frate cu Unul-Nascut, daruirea Duhului. Ca nu-i cu putinta sa numesti Tata pe Dumnezeu, daca n-ai dobandit toate aceste bunatati.

Hristos, deci, desteapta luarea aminte a ascultatorilor Lui prin doua lucruri: si prin vrednicia Celui pe Care Il numesc Tata, si prin maretia bunatatilor de care se bucura. Cand spune: "Care esti in ceruri", nu o spune ca sa inchida pe Dumnezeu in cer, ci ca sa indeparteze de pamant pe cel ce roaga si sa-l ridice la locurile cele inalte si la locasurile cele de sus. Tot prin aceste cuvinte, ne mai invata sa facem rugaciune de obste pentru toti fratii.

Ca n-a spus: "Tatal meu care esti in ceruri", ci: "Tatal nostru", poruncindu-ne sa inaltam rugaciuni pentru toti oamenii si sa nu urmarim niciodata folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui. Prin asta starpeste dusmania, doboara mandria, alunga invidia, aduce dragostea, mama tuturor bunatatilor, izgoneste inegalitatea dintre oameni, arata ca este de aceeasi cinste si imparatul si saracul, pentru ca participam cu totii, in comun, la cele mai mari si la cele mai necesare bunuri. Ce paguba avem de pe urma obarsiei noastre de jos, cand, de pe urma obarsiei noastre de sus, toti suntem la fel, nimeni nu are ceva mai mult decat altul, nici bogatul mai mult decat saracul, nici stapanul mai mult decat sluga, nici domnul mai mult decat supusul, nici imparatul mai mult decat ostasul, nici filozoful mai mult decat barbarul, nici inteleptul mai mult decat prostul?

Tuturor ni s-a daruit aceeasi noblete, invrednicindu-ne pe toti la fel sa-I zicem lui Dumnezeu: "Tata".

Deci dupa ce ne-a amintit de aceasta noblete, de darul cel de sus, de egalitatea de cinste dintre toti oamenii, de dragoste, dupa ce ne-a departat de la pamant si ne-a urcat in ceruri, sa vedem acum ce ne porunceste sa cerem.

De altfel este indestulator numai cuvantul "Tata", ca sa ne invete toata virtutea. Ca acela care-L numeste pe Dumnezeu "Tata", si "Tata obstesc", trebuie sa duca o astfel de viata incat sa nu se arate nevrednic de aceasta noblete si sa se straduiasca sa fie egal cu darul primit.

Dar Domnul nu Se multumeste cu atata, ci adauga si o alta cerere, spunand asa:

"Sfinteasca-se numele Tau"

Rugaciunea, vrednica de cel ce-L numeste pe Dumnezeu Tata, este a nu cere nimic inainte de a slavi pe Tatal, ci de a socoti pe toate in urma laudei aduse Tatalui.
"Sfinteasca-se" inseamna: "Slaveasca-se".

Dumnezeu are deplina slava Sa si este totdeauna aceeasi; totusi Hristos porunceste ca acela ce se roaga sa-L slaveasca pe Tatal, ca Tatal sa fie slavit si prin viata noastra. Acelasi lucru il spunea Domnul si mai inainte: "Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri"( Matei 5, 16); ca si serafimii, cand slavesc pe Dumnezeu, spun la fel: "Sfant, Sfant, Sfant"(Isaia 6, 3).
Prin urmare, "Sfinteasca-se" inseamna: "Slaveasca-se". Cu alte cuvinte, Hristos spune asa: "invredniceste-ne sa ducem o viata asa de curata, incat prin noi sa Te slaveasca toti oamenii". Si iarasi, inseamna sa ai o filozofie desavarsita cand oferi tuturor o viata atat de curata, incat fiecare din cei ce o vad sa inalte pentru aceasta lauda lui Dumnezeu.

" Vie imparatia Ta" (Matei 6, 10)

Si aceste cuvinte sunt iarasi cuvintele unui copil recunoscator, care nu-si lipeste sufletul de cele ce se vad, nici nu socoteste mare lucru pe cele din lumea aceasta, ci se grabeste catre Tatal si doreste cu infocare pe cele viitoare. Toate acestea se nasc dintr-o constiinta curata si dintr-un suflet desprins de lucrurile de pe pamant.
Dorinta aceasta o avea si Pavel in fiecare zi; de aceea si spunea: "Si noi, care avem parga duhului, suspinam, asteptand infierea, izbavirea trupului nostru" (Rom. 8, 23). Cel ce are aceasta dragoste nu poate sa se ingamfe nici cu fericirea vietii sale, dar nici nu poate sa fie doborat de necazuri si suparari, ci, ca si cum ar trai chiar in cer, este slobod si de una si de alta din aceste anomalii.

"Faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant"(Matei 6, 10) .

Ai vazut ce urmare minunata! Ne poruncise sa dorim bunatatile viitoare si sa ne grabim pentru plecarea noastra dincolo; dar atata vreme cat nu se intampla asta si locuim aici, ne porunceste sa ne dam toata silinta ca sa vietuim ca ingerii din cer. Hristos ne-a spus: "Trebuie sa doriti cerurile si cele din ceruri!"; dar a poruncit ca, inainte de a ajunge in cer, sa prefacem pamantul in cer; sa traim pe pamant, ca si cum am trai in cer; sa ne grabim sa facem asa totul. Si pentru acestea sa-L rugam pe Stapanul nostru.

Nimic nu ne impiedica sa ajungem la viata desavarsita a puterilor celor de sus, chiar daca locuim pe pamant; ca e cu putinta ca acela care traieste aici sa faca totul ca si cum ar si fi acolo.

Cererea aceasta vrea sa spuna: "Dupa cum acolo sus in cer toate se petrec fara de nici o piedica, iar ingerii nu implinesc numai unele porunci, iar pe altele le calca, ci pe toate le fac si cu totii se supun - ca "sunt puternici in virtute - spune psalmistul - facand cuvantul Lui" (Ps. 102, 21) -, tot asa invredniceste-ne si pe noi oamenii sa nu facem pe jumatate vointa Ta, ci sa o implinim in intregime, asa cum Tu voiesti!".

Ai vazut ca ne-a invatat sa fim modesti, aratandu-ne ca virtutea nu se datoreaza numai ravnei noastre, ci si harului de sus? Si iarasi, ne-a poruncit ca fiecare din noi, cand ne rugam, sa ne rugam si pentru binele intregii lumi. Ca Domnul n-a spus: "Faca-se voia Ta in mine sau in noi", ci: "Faca-se voia Ta pretutindeni pe pamant", ca sa dispara inselaciunea, sa se sadeasca adevarul, sa se starpeasca orice pacat, sa se intoarca din nou virtutea, sa nu mai fie nici o deosebire intre pamant si cer. "Daca s-ar face asta, spune Domnul, nu s-ar mai deosebi cele de jos de cele de sus - desi prin firea lor sunt deosebite unele de altele -, pentru ca pamantul ne-ar arata alti ingeri".

"Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi"(Matei 6,  11)

Ce inseamna cuvintele: "Painea noastra cea de tocite zilele"? Inseamna: painea noastra cea din fiecare zi.

Pentru ca Domnul spusese sa ne rugam: "Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant", poruncind sa implinim si noi poruncile pe care le implinesc ingerii, de aceea, prin cererea aceasta, face pogoramant slabiciunii firii omenesti, pentru ca graieste oamenilor imbracati cu trup, supusi nevoilor firii omenesti, care nu pot avea aceeasi nepatimire ca ingerii.

"Va cer si voua, oamenilor, spune Domnul, sa-Mi indepliniti poruncile Mele in chip desavarsit ca si ingerii, dar nu va cer nepatimirea ingerilor, pentru ca nu va ingaduie tirania firii omenesti, pentru ca aveti nevoie de hrana cea de toate zilele!".

Uita-mi-te cata duhovnicie este si in cele trupesti! Nu ne-a poruncit sa ne rugam nici pentru averi, nici pentru desfatari, nici pentru haine luxoase, pentru nimic din unele ca acestea, ci numai pentru paine, anume pentru painea cea de astazi, ca sa nu ne ingrijim de ziua cea de maine! De aceea a si adaugat: "Painea cea de toate zilele", adica painea care ne trebuie astazi pentru hrana noastra.

Si nu S-a multumit numai cu acest cuvant, ci a adaugat si un altul dupa acesta, spunand: "Da-ne-o noua astazi", pentru ca sa nu ne mai zdrobim capul mai dinainte cu grija zilei de maine. Pentru ce sa te ingrijesti de ea, odata ce nu stii de vei vedea ziua de maine? Porunca aceasta a dat-o si mai tarziu, spunand: "Nu va ingrijiti de ziua de maine" (Matei 6, 34).

Hristos vrea ca noi sa fim sprinteni si intraripati si sa-i dam atata firii cat nevoia firii o cere de la noi.
Apoi, pentru ca se intampla sa pacatuim si dupa baia celei de a doua nasteri, Domnul Isi arata si aici multa Sa iubire de oameni si ne porunceste ca, pentru iertarea pacatelor, sa ne apropiem de iubitorul de oameni Dumnezeu si sa spunem asa:

"Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri" (Matei 6, 12).

Ai vazut ce covarsitoare iubire de oameni? Dupa ce prin botez ne-a sters atat de multe pacate si ne-a dat nespusa maretie a darului Sau, ne invredniceste iarasi de iertare dupa ce pacatuim! Ca rugaciunea aceasta se cuvine sa o spuna numai cei botezati, o arata si legile Bisericii, dar si cuvintele de la inceputul rugaciunii - ca cel nebotezat nu poate sa numeasca pe Dumnezeu Tata!

Asadar, daca rugaciunea aceasta se cuvine sa fie rostita numai de cei botezati, iar ei se roaga pentru ca au nevoie sa li se ierte pacatele, urmeaza ca nici dupa botez n-a pierit castigul pocaintei.

Daca Domnul n-ar fi vrut sa arate asta, nu ne-ar fi poruncit sa ne rugam asa. Pentru ca Domnul in aceasta rugaciune aminteste de pacate, pentru ca ne porunceste sa ne cerem iertare, pentru ca ne invata ca putem sa dobandim iertare si pentru ca prin aceasta ne-a facut lesnicioasa cale, este lamurit ca stie si ca ne arata ca putem, si dupa botez, sa ne curatim pacatele; si tocmai de aceea a pus in rugaciunea aceasta si cererea pentru iertarea pacatelor.

Astfel, pentru ca ne pomeneste de pacate, ne invata sa fim smeriti; pentru ca ne porunceste sa iertam altora greselile, indeparteaza din sufletul nostru dusmania; pentru ca ne tagaduieste si noua iertarea greselilor daca iertam pe cei ce ne gresesc, ne da bune nadejdi si ne invata sa filozofam despre nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu.

Dar ceea ce trebuie mai cu seama observat este ca, in fiecare din cererile de pana acum, Domnul a amintit intreaga virtute, cuprinzand in ea si porunca de a nu purta dusmanie - ca a sfinti numele lui Dumnezeu inseamna a duce o viata desavarsita in toate privintele; a se face voia Lui arata iarasi acelasi lucru; a putea sa-I spui lui Dumnezeu: Tata inseamna a arata o vietuire fara pata; in toate acestea este cuprinsa negresit si indatorirea de a indeparta din sufletul nostru orice ura fata de cei ce ne-au gresit -, totusi Hristos nu S-a multumit cu atata, ci, vrand sa arate cat de mult tine la iertarea dusmanilor, o aminteste in chip special; iar dupa ce termina rugaciunea, nu mai revine asupra nici unei alte porunci decat asupra acesteia, spunand asa: "Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, va va ierta si voua Tatal vostru cel ceresc" (Matei 6, 14).

Prin urmare, noi facem inceputul iertarii noastre, noi suntem stapanii judecarii noastre. Si pentru ca nici unul din cei nesocotiti, cand este judecat, sa nu-I poata aduce lui Dumnezeu nici o invinuire, mare sau mica, Dumnezeu te face pe tine stapan, raspunzator al sentintei si-ti spune: "Dupa cum ai judecat, asa te judec si Eu! Daca ierti pe aproapele tau, te voi ierta si Eu!"

Cu toate ca nu se potriveste o iertare cu alta! Tu ierti pentru ca ai nevoie de iertare; Dumnezeu, insa, n-are nevoie de nimic; tu ierti pe un om de aceeasi fire cu tine; Dumnezeu, insa, iarta un rob; tu esti vinovat de nenumarate pacate; Dumnezeu, insa, este fara de pacat. Si cu toate acestea, si asa Dumnezeu Isi arata iubirea Lui de oameni.

Ar putea, chiar fara asta, sa-ti ierte toate pacatele tale, dar vrea, si pe aceasta cale, sa-ti faca bine, dandu-ti nenumarate prilejuri sa fii bland si iubitor de oameni, sa scoata din tine fiara, sa stinga mania si prin toate sa te infrateasca cu madularul tau.

Ce ai putea sa spui? Ca ti-a facut rau pe nedrept semenul tau? Dar tocmai aceasta inseamna greseala! Daca ti-ar fi facut rau pe buna dreptate, fapta lui n-ar mai fi socotita greseala. Dar si tu te apropii de Dumnezeu ca sa dobandesti iertarea unor greseli ca acestea, ba chiar cu mult mai mari. Si inainte de a ti se fi iertat pacatele te-ai bucurat de mari daruri din partea lui Dumnezeu: ai fost invatat ca ai suflet omenesc si ai fost povatuit sa fii bland. Odata cu acestea te asteapta si mare rasplata dincolo, daca nu ceri socoteala celor ce ti-au gresit. Dar de ce pedeapsa nu suntem vrednici, cand puterea sta in mainile noastre, iar noi ne tradam mantuirea?

Cum mai putem pretinde sa ne asculte Dumnezeu in celelalte rugaciuni ale noastre, cand noi insine nu vrem sa avem mila de noi in cele ce suntem stapani?

"Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau,
Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci.
Amin"(Matei 6, 13)

In aceste cuvinte Domnul ne arata lamurit nimicnicia noastra si ne potoleste trufia, invatandu-ne sa fugim de lupte si sa nu le cautam. Asa victoria ne va fi mai stralucita, iar infrangerea diavolului mai rusinoasa. Cand suntem tarati in lupte, da, atunci trebuie sa le infruntam cu curaj; dar daca nu suntem chemati, sa stam linistiti si sa asteptam timpul luptelor, ca sa aratam si ca nu umblam dupa slava desarta si ca suntem curajosi.

"Cel rau" este numit aici diavolul. Domnul ne porunceste sa purtam cu el razboi neimpacat si ne arata ca diavolul nu-i prin fire asa. Ca rautatea nu vine de la fire, ci de la vointa. Diavolul este numit prin excelenta asa din pricina covarsitoarei lui rautati si din pricina ca duce cu noi razboi neimpacat, fara ca noi sa-l fi nedreptatit cu ceva. De aceea Domnul nici n-a spus: "Izbaveste-ne de cei rai", ci "de cel rau", invatandu-ne sa nu purtam ura semenilor nostri pentru relele pe care le suferim de la ei, ci sa mutam ura noastra de la ei la diavol pentru ca el este pricina tuturor relelor.

Asadar, dupa ce prin amintirea dusmanului nostru ne-a pregatit de lupta si ne-a starpit toata trandavia, ne da iarasi curaj si ne ridica gandurile, amintindu-ne de imparatul sub Care suntem randuiti si aratand ca El este mai puternic decat toti, spunand:

"Ca a Ta este imparatia si puterea si slava"

Deci daca a Lui este imparatia, nu trebuie sa ne temem de nimeni, pentru ca nu este nimeni care sa I se impotriveasca si cu care sa imparta stapanirea.

Cand spune: "A Ta este imparatia", Hristos arata ca si diavolul, care se lupta cu noi, este supus lui Dumnezeu, chiar daca pare ca I se impotriveste, Dumnezeu ingaduindu-i deocamdata aceasta. Ca si diavolul face parte din robii Lui, din cei carora, li s-a lua cinstea si au fost izgoniti.

De altfel diavolul n-ar indrazni sa atace pe vreun om daca n-ar lua mai intai putere de la Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc de oameni? Nici impotriva porcilor n-a putut indrazni ceva pana ce nu i-a ingaduit Domnul (Matei 8, 30-32); nici impotriva turmelor cu oi, nici impotriva cirezilor cu vite, pana ce n-a luat ingaduinta de sus.

"Si puterea". Chiar de-ai fi slab de tot, drept este sa ai curaj, pentru ca ai un Imparat ca Acesta, Care poate savarsi, si prin tine cu usurinta totul.
"Si slava in veci. Amin."

Sfantul Ioan Gura de Aur

Puterea credintei

Intr-un sat, o femeie avea un urs pe care il domesticise si il tinea legat. Intr-o zi, a dorit sa plece intr-un sat vecin, situat dupa o padure. S-a dus la urs si i-a spus: "Sa stai linistit aici, sa nu incerci sa te dezlegi”. Ursul era puternic si se eliberase de mai multe ori, insa, i-a dat a intelege ca a priceput. Femeia a plecat. Trecand prin padure, la un moment dat a auzit tropote puternice in urma ei. S-a uitat in spate si a vazut ca ursul venea alergand. L-a asteptat, si-a pus mainile in solduri si a inceput sa-l certe: "Nu ti-am spus sa stai acasa? Esti obraznic! Esti neascultator!” L-a lovit peste obraz si i-a spus sa se intoarca acasa.

Dupa ce femeia si-a rezolvat treburile in satul vecin, seara s-a intors si ea acasa. Spre marea ei mirare, ursul era legat asa cum il lasase.

Ce se intamplase? Ursul din padure fusese alt urs. Un urs salbatic, care venea dupa dansa cu gand agresiv sa o atace. Dar femeia i-a poruncit cu atata siguranta si cu atata credinta ca este ursul ei, despre care stia ca o asculta, incat acest urs salbatic a ascultat-o ca si ursul ei de acasa.

COADA

Un bătrân, cu viaţă sfântă, vede odată o scenă cutremurătoare: Un diavol îl târa pe un frate prin toţi mărăcinii, peste toate glodurile, prin tot noroiul, prin toate mizeriile, cu o ură nebună. Iar fratele striga şi ţipa cât îl ţinea gura, cu mare durere: Scapă-mă, părinte! Scapă-mă, părinte! Mă târăşte diavolul! Sunt rănit de moarte!

Când se uită mai bine părintele, ce credeţi că vede: de fapt fratele se ţinea cu înverşunare de coada diavolului. Şi, atunci, îi spune bătrânul: Măi omule, nu te mai ţine de coada diavolului; dă-i drumul la coadă şi atunci nu te va mai târî cum vrea el. Din cauza ta te târăşte el, pentru că te ţii de coada lui.

 

Ce adevărat este! Câţi nu se ţin de „coada” lui! Mulţi se plâng de gânduri urâte, de desfrânare, dar nu renunţă la televizor şi calculator, la cărţi şi reviste, care le servesc cu dibăcie atâtea scene imorale. Mulţi se plâng de patima fumatului şi a beţiei, dar nu renunţă la anturajele proaste, la prietenii care se ţin de aceste păcate. Mulţi se plâng că nu pot să ţină post, dar nu renunţă la petreceri. Cu alte cuvinte, dacă vrem să ducem o viaţă curată, duhovnicească, plăcută lui Dumnezeu, trebuie să renunţăm la tot ce ne îndeamnă la păcat, să fugim de prilejurile de păcătuire, să ne alegem cu atenţie prietenii, căci zice o vorbă: „Spune-mi cu cine eşti prieten, ca să-ţi spun cine eşti”.

E vremea postului, fraţilor, un bun prilej de a ne verifica la ce nivel duhovnicesc suntem, căci cu teoria stăm bine. Trebuie să arătăm şi practic, acuma, cât suntem de întăriţi, căci în vremea postului se înmulţesc şi ispitele. Le vom birui, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin smerenie, curăţie şi ascultare, prin post şi rugăciune, şi să nu ne mai ţinem de „coada” vrăjmaşului, căci vom păţi ca fratele de mai sus.

 Preluat din Popas Duhovnicesc..