DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

13 aprilie 2013

Maica Domnului Paramythia

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Icoanele făcătoare de minuni ale Vatopedului: Paramythia, Vimatarissa, Esphagmeni, Elaiovrytissa, Pantanassa, Antiphonitria, Pyrovolitheisa

Această icoană-frescă se află în stânga katholikonului, într’un paraclis dedicat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (unde se tundeau odinioară călugării în monahism) şi a fost strămutată aici după minunea ce a făcut’o în veacul al XIV-lea, când a salvat obştea şi mănăstirea de la pieire, împotrivindu’se chiar pruncului Iisus! Este singura icoană din lume a Maicii Domnului, care a rămas într’o altă poziţie decât cea în care a fost pictată! (Se mai cunosc minuni în care Pracurata Fecioară a vorbit din icoană, dar zugrăvirea ei rămânea neschimbată!). Într’o dimineaţă devreme, după Utrenie, pe când obştea se împrăştiase spre puţina odihnă, iar egumenul rămăsese singur să’şi plinească rugăciunile sale (mai pe urmă voind a’i da unui frate cheile ca să deschidă porţile mănăstirii), a auzit o voce rostind: „Nu deschideţi astăzi porţile mănăstirii, ci urcaţi’vă pe ziduri şi alungaţi tâlharii!”. Care tâlhari erau corsari, ce se furişaseră în noapte pe lângă fortficaţii şi aşteptau ca monahii vatopedini să deschidă porţile la mijirea zorilor pentru a putea năvăli în lavră. Când stareţul a privit la fresca de unde venea glasul, L’a văzut pe pruncul Iisus încruntat şi cu mâna întinsă ca să oprească glăsuirea Maicii Sale, zicându’i: „Lasă’i Maică, să le fie îngăduită pedeapsa aceasta pentru păcatele lor!”. Preacurata Fecioară însă a îndepărtat mâna Fiului ei de la gură şi a repetat înştiinţarea către stareţul rămas uimit de aşa minune, până când acesta şi’a încunoştinţat obştea de primejdia de moarte în care se aflau. Atacatorii au fost siliţi să plece şi mănăstirea a fost salvată în acest chip miraculos de către Theotokos Paramythia! De secole vatopedinii slujesc Sfânta Liturghie în fiecare zi de vineri în cinstea ei şi’i cântă Paraclisul Maicii Domnului la sfârşit.

Cuviosul Neofit Prosmonarul, care grijea de acest paraclis, fiind trimis odată cu ascultare la Evvia, s’a îmbolnăvit foarte şi, simţindu’şi sfârşitul aproape, s’a rugat fierbinte Maicii Domnului Mângâietoarea (Paramythia) să’l învrednicească a muri în Vatopedou. A auzit atunci glasul Fecioarei care i’a spus să meargă la mănăstire şi să fie gata într’un an de zile de plecarea din astă lume! Şi la vremea sorocită, pe când urca scările spre paraclis, a auzit acelaşi glas spuindu’i: „Neofit, vremea plecării tale s’a apropiat!”. Ajuns la chilie, Neofit şi’a încredinţat sufletul Domnului, după cuvântul Preacuratei.

Maica Domnului Vimatarissa

Aşezată pe un synthronon în altarul bisericii Bunei Vestiri, de această icoană, „dăruită de împărăteasa Plaquidia (Aelia Galla Placidia), fiica împăratului Theodosie cel Mare şi sora lui Arcadie”, este legată o întâmplare mai presus de legile firii, din veacul al X-lea. Într’o vreme se nevoia în sfânta monastire a Vatopedului un tânăr paracliser pre numele său Sava ierodiaconul, care purtând de grija odoarelor bisericii, a fost nevoit a tăinui, într’o mică şi numai de puţini ştiută fântână din altar, crucea lui Constantin cel Mare (care avea în ea şi parte din lemnul Sfintei Cruci) şi această preacinstită icoană a Maicii Domnului, numită şi „Ctitoriţa” (pentru că s’a aflat în vremea ctitorilor Athanasie, Nicolae şi Antonie. De cutremurare a aruncat şi o lumânare aprinsă în puţ, până ce l’au prins arabii şi l’au dus rob în Creta pentru multă vreme. La bătrâneţe, recăpătându’şi libertatea, el s’a întors în mănăstirea sa de metanie, unde nimenea din noua obşte nu ştia de acea fântână din altar. Însă atunci când monahii vatopedini au îndepărtat lespezile de piatră ce acopereau ascunzătoarea, au căzut în genunchi de uimire: după 72 de ani, icoana Maicii Domnului stătea deasupra apei, dimpreună cu crucea şi lumânarea arzând încă!

Maica Domnului Esphagmeni

Această icoană se află în paraclisul sfântului Dimitrie, „în unghiul cel dinspre răsărit” şi este de fapt o frescă din secolul al XIV-lea înfăţişând’o pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în braţe. Numele de „Înjunghiata” vine de la o înfricoşată întâmplare, când un eclesiarh (paracliser) care, datorită ascultării la „trebuinţele bisericeşti; adică mai cu osebire la curăţenie”, a întârziat odată la mâncare, fiindcă „mergea la trapeză când cu vreme, când fără vreme, însă totdeauna pe urma tuturor”(cum mărturiseşte şi părintele Irinarh Şişman). S’a întâmplat că trapezarului nu’i mai rămăsese în acea zi nimic dintr’ale gurii, iar paracliserul „flămând, aprinzându’se de mânie, a ieşit ca un lunatec din trapeză” şi s’a dus la icoana Preacuratei zicându’i: „Până când îţi voi sluji ţie Născătoare de Dumnezeu? Pentru care osteneală, nu numai că nu am nimic pe lângă mine, dar nici o fărâmă de pâine măcar!”. Întunecat la minte fiind atunci, a apucat cuţitul cu care mai ’nainte curăţise ceara de pe „sfejnice şi cu iuţimea cea mai puternică a lovit în umărul obrazului” Fecioarei. „Şi îndată sângele ca din carne a început a curge din rană…iar pe ucigătorul de icoane, pe loc l’a trântit cutremurul la pământ”. Şi ajungând acesta „ca ieşit din minte”, pe loc a şi orbit, iar pe când a venit stareţul, încă mai curgea sânge din chipul Maicii Domnului. Şi cu toate c’au făcut fraţii privegheri şi cu rugăciuni fierbinţi s’au rugat pentru izbăvirea eclesiarhului, vreme de trei ani acesta a rămas tot în „a tot trupului tremurare şi a ochilor orbire”. Iar după acest soroc, Preacurata Născătoare de Dumnezeu i s’a arătat „aievea” în vis egumenului şi i’a spus că l’a iertat pe paracliser, însă „mâna lui, cu care a îndrăznit a’şi bate joc de chipul ei, va fi judecată la a doua venire a lui Hristos”. Şi într’adevăr de a doua zi nefericitul monah se’nţepleţi, iar vederea îi reveni ca mai ’nainte şi „toată viaţa lui a petrecut’o înaintea acelei icoane, întru oftări şi căinţă simţitoare”. După ce a trecut la cele veşnice şi „când svetagoreţii…au dezgropat oasele lui după trei ani…s’au cuprins de spaimă văzând că…dreapta lui mână …a rămas neputrezită şi neagră ca tăciunele, pre care puind’o într’o cutie, o au păstrat’o înaintea sfintei icoane, tot astfel de neagră până în ziua de azi”. (De fapt, nu de multă vreme mâna neputrezită a paracliserului a fost luată din spatele strănilor, unde stătea, şi a fost dusă la loc tainic, pentru că neştiutori creştini, de multe ori o luau drept sfântă relicvă!). Povesteşte mai departe monahul prodromit că „în urmă cu vreo câţiva ani” , un „preot voiajor viind spre închinare” şi îndoindu’se de această minune, a pus mâna pe obrazul Maicii Domnului şi „pe dată sângele din ea l’a stropit” şi „l’a ajuns năpraznica moarte…în advonul bisericii”.

Maica Domnului Antiphonitria

„Spun istoriile” că, pe la anii 382-383, viitoarea împărăteasa romană Aelia Galla Placidia (390-450), fiica marelui Theodosie I şi soţia lui Constantius (din 417), a voit a merge către Constantinopole, ca să se întâlnească cu fratele ei, Arcadius (383-395-408) – care tocmai fusese declarat Augustus pentru jumătatea de răsărit a imperiului, cea de apus revenindu’i mai târziu, în 393, lui Honorius – iar în drum să se abată şi pe la sfânta mănăstire a Vatopedului, ctitoria tatălui ei. Pesemne că la vremea aceea, nu se ştia de interdicţia femeilor de a intra în Athos, de vreme ce împărăteasa a fost întâmpinată „cu mare paradă şi ţeremonie”. Însă, cu toate că era o creştină „plină de umilinţă şi adâncă smerenie”, atunci când a pătruns în pridvorul bisericii celei mari, glasul Maicii Domnului, venit de la icoana zugrăvită pe perete, a înspăimântat’o când i’a spus: „Opreşte’te femeie! Şi să nu cutezi a mai intra vreodată pe acest pământ sfânt!”. Înfricoşată, Galla Placidia a plecat din mănăstire şi, se spune că mai târziu, din porunca ei s’ar fi zidit prima dată paraclisul închinat sfântului Dimitrie, lipit chiar de peretele din care i’a vorbit Maica Domnului Antiphonitria(adică „Împotrivă-Glăsuitoarea”). Luând seamă de dorinţa Preacuratei Fecioare Maria, de a nu călca „parte femeiască” în grădina ei, din vremea aceea s’a ţinut legea de a nu îngădui femeilor să pătrundă în Sfântul Munte.

Maica Domnului Elaiovrytissa

Această mică icoană (are doar 28 x 22 centimetri) din secolul XIV, se află în docheion (chelărie, încăperea în care se păstrează, între altele, uleiul de măsline şi vinul) şi de aceea i se mai spune şi icoana Maicii Domnului Docheiarissa. În timpurile în care cuviosul Ghenadie, avea ascultarea de chelar al mănăstirii, s’a întâmplat o strâmtorare încât se împuţinase uleiul iar părintele, om cu viaţă îmbunătăţită, l’a oprit a se mai folosi la mâncare, „lipsind pre fraţi de untdelemn” şi păstrându’l doar pentru candele. Egumenul aflând de toate acestea, „având nădejde tare spre adjutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Sale”, i’a poruncit cuviosului să folosească uleiul ca şi mai ’nainte zicându’i că se va milostivi Preacurata şi’i va îndestula încât să nu sufere lipsă. Şi, într’una din zile, când smeritul părinte Ghenadie a intrat în chelărie, uleiul de măsline… se scurgea pe jos din amforele de piatră ce se găseau în faţa icoanei Maicii Domnului – ce de atunci a fost cunoscută ca Elaiovrytissa, adică „Izvorâtoarea de mir”! Un dreptcredincios mirean, având evlavie mare la această icoană, a împodobit’o cu o frumoasă „broderie” din argint, astfel că ea a devenit mai mare prin această adăugire. În vinerea din Săptămâna Luminată, când este prăznuirea ei, icoana Maicii Domnului Elaiovrytissa, este dusă cu mare cinste în biserica mare a mănăstirii şi aşezată spre închinare.

Maica Domnului Pyrovolitheisa

În aprilie 1822, pe când armata turcească intrase în Sfântul Munte, căutând revoluţionari eterişti, a existat un ostaş turc, pre numele lui Hussein, nepot al comandantului oştilor ce împrejmuiseră mănăstirea Vatopedou, care a tras în icoana Maicii Domnului ce se află chiar la intrare, lovind chiar mâna dreaptă a Fecioarei. Şi ieşid pe poartă, „din orbiciunea sa, s’a spânzurat într’un măslin al grădinii”, chiar în faţa intrării în mănăstire. De n’ar fi stat lucrurile astfel, unchiul spânzuratului ar fi pierdut mănăstirea cu totul, căci îi stătea în putinţă s’o facă, dar el a mărturisit că „la o asemenea moarte l’a osândit însuşi Maica lui Dumnezeu”. Pentru aceasta icoana se numeşte „Împuşcata”, sau Pyrovolitheisa.

Maica Domnului Pantanassa

Această icoană zugrăvită în veacul al XVII-lea, se află pe proschinitarul din partea stângă a katholikonului şi este numită adeseori „Vindecătoarea de cancer”, pentru că de multe chinuri şi boale a izbăvit pre cei ce cu credinţă au rostit Paraclisul Maicii Domnului dinaintea ei. Atotîmpărăteasa (Pantanassa) s’a luminat odată în chip minunat în faţa unui tânăr, care a căzut atunci cu faţa la pământ, mărturisindu’şi necredinţa şi păcatul vrăjitoriei în care căzuse.

George Crasnean

Notă: Imaginile aparțin autorului articolului.

Pentru mai multe detalii despre una sau alta dintre Icoanele athonite, urmați categoria Icoane făcătoare de minuni
SURSA

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV