Eliana Popa
Oameni fără bucurie, deznădejdea îi apasă
Ca o lepră se întinde și la ei își face casă,
Și te-ntrebi de unde vine și de ce nu vrea să plece,
Se așează peste suflet ca o iarna grea și rece!
De la goliciunea minții, de la inima pustie,
Căci nu-și pun nădejdea-n Domnul, nici de El nu vor să știe,
Nici o dragoste din lume n-o sa umple acest gol,
Numai dragostea Acelui ce-i Atoate Ziditor!
Ni se pare că știm multe, dar de fapt nu știm nimic,
Dacă nu avem credință suntem stele ce se sting.
Rătăcim neștiind Scriptura, nici puterea cea de sus,
Precum saducheii care ispitit-au pe Iisus.
Saduchei mai sunt și astăzi, mai ales printre creștini,
Ce-și dispretuiesc botezul, în biserici nu mai vin,
Nu mai știu a-și face cruce, nici nu vor.. le e rușine,
Nu mai cred în Înviere, nici in Cel ce lumea ține!
Căci cu cât mai mult adună, cunoștințele mărunte,
Al lor suflet nu se-nalță... vulturi sunt, cu aripi frânte!
Și cu cât mai mult adună bogății nenumarate,
Cu atât sunt mai săraci și căzuți din cele 'nalte!
Mulți aleargă întreaga viață să-și găsească fericirea,
Și-alergând dupa iluzii, obosiți, se pierd cu firea!
Și se-afundă-n deznădejde, negăsind ce-au căutat,
Ca-ntr-un cerc ce îi învârte, se-ntorc de unde-au plecat!
Griji adună-n suflet omul, griji mai mici sau griji mai mari,
Și le macină toți anii, de nu-s în credință tari,
De nu-și pun nădejdea-n Domnul și nu cheamă mila Sa,
Grijile vor fi mai multe și mai greu vor atârna!
Se va bucura de viață doar acela care știe
Sa privească către Domnul, și-n necaz, și-n bucurie!
Care știe că-l așteaptă cineva, acolo sus,
Care-a dus a lumii Cruce! Domnul nostru Sfânt, Iisus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu