DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Bătăile inimii numără apropierea ceasului naşterii lui Hristos, pe Care să-L primim cu bucurie, pregătind aşternut Pruncului din gândurile cele bune şi atingând pe Cel Neatins cu smerite cuvinte de laudă. Aceste cuvinte nevrednice de slava Lui să fie asemenea unui leagăn mişcat de gândurile de evlavie şi iubire ce poartă pecetea strălucirii Duhului Sfânt, spre ,,a odihni" inima Celui Ce dă pace tuturor, venind în chip de rob, ca pe om să-l facă moştenitor al comorii veşnice a credinţei.
Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeule, a făcut să răsară în inimile noastre izvorul bucuriei, Lumina Ta, Mântuitorule, ne-a descoperit tuturor uşa de intrare în palatul veşniciei. În peşteră ai venit ca să risipeşti întunericul care acoperise lumea noastră, Şi să ne urci pe treptele iubirii, ca să ajungem cu toţii în Împărăţia luminoasă. Steaua s-a mişcat şi raza ei a mişcat inimile celor ce căutau Adevărul, Lumina Ta Stăpâne, să cerceteze şi inima mea, aprinzând în ea dorul. În ieslea necuvântătoarelor a fost aşezat Cel Ce dă glas întregii făpturi, În locaş întunecat a fost ascuns Cel Ce covârşeşte cerurile cu ale Sale lumini. Fecioara îmbrăţişează şi cu lapte hrăneşte pe Cel Ce ţine toată zidirea, Pe Cel Ce deschide mâna Sa şi din destul hrăneşte toată făptura. Pântecele Feciorei S-a arătat Rai înţelegător în care s-a sădit Pomul cel dumnezeiesc al Vieţii, Care rodind în pântecele înrourat de har a ieşit pe pământ să hrănească pe cei căzuţi în braţele morţii. Bucuria naşterii Tale Mântuitorule, a şters lacrimile lui Adam cel omorât de păcat, Şi în peşteră ai binevoit să răsari ca să zideşti temelia mântuirii noastre în chip minunat. Cerul aleargă să îmbrăţişeze pământul, căci Dumnezeu şi omul s-au împăcat, Prin venirea Împăratului ceresc pe pământ, blestemul lui Adam s-a dezlegat. Lumina cunoştinţei dumnezeieşti a strălucit pe pământ celor acoperiţi de întuneric, Lumina înţelepciunii Tale, Stăpâne revarsă şi peste mine, cel cu totul nevrednic, Cel născut mai înainte de veci din Tatăl a luat trup omenesc din Fecioara Preacurată, Cel plin de bogăţia slavei S-a deşertat pe Sine, punând în inima oamenilor lumina cea tainică. Toate darurile Sale le-a pus în mâinile oamenilor, sărăcind pentru a noastră mântuire, Iar Dânsul S-a îmbrăcat cu firea omenească şi a ridicat pe umerii Săi povara noastră spre izbăvire. S-a dezbrăcat de haina slavei Sale, ca să îmbrace pe omul cel acoperit cu veşmintele păcatelor, Şi a luat în schimb haina smerită a trupului omenesc, ca să ne scoată pe noi din ocara patimilor. Cu smereniei să povăţuim gândurile pe cărarea arătată de steaua harului dumnezeiesc, Şi florile mulţumirii să aducem Celui Ce ne-a născut pe noi în raiul duhovnicesc. Cu inimi curate să ne pregătim să întâmpinăm pe Cel liber de orice păcat, Şi fapte bune să-i aducem Celui Ce Prunc S-a făcut ca să învieze pe omul întunecat. Cel Ce Se veseleşte întru odihna cea de sus vine să se ostenească pe pământ, Cel Ce ţine toate cu puterea Sa se îmbracă cu firea neputincioasă a unui prunc, Laolaltă cu robii stă şi cele ale firii omeneşti le plineşte afară de păcat,
Luând jugul smereniei desăvârşite Îşi acoperă slava de Atotputernic Împărat. Saltă magii, căci au fost povăţuiţi la lumina cunoştiinţei de Dumnezeu celei mântuitoare Chiar de către steaua în care citeau ca într-o carte, aşteptând vederea celor luminătoare. Glasurile proorocilor îşi află plinirea când Cuvântul se vede şi se aude pe pământ, Şi toată făptura dănţuieşte văzând luând trup pe Cel Necuprins de gând. Cel Ce a hrănit poporul cu mană în pustie vine să fie hrănit cu lapte în chip smerit, Şi Cel Ce a umbrit pe Israel cu acoperământul slavei se arată ca un Prunc umilit. Inima Fecioarei împleteşte gânduri, dorind a vedea pe Cel nevăzut în braţele Sale, Cum Eu, Fecioară fiind, voi alăpta pe Cel Ce m-a hrănit, acoperindu-mă cu a Sa luminare ? Cum voi înfăşa pe Cel Ce leagă toată zidirea cu legătura nevăzută a iubirii ? Cum voi legăna pe Cel Care inima mea a făcut-o tron nedărâmat al Treimii ? Cum voi îmbrăţişa pe Cel Ce cuprinde dintr-o dată toată zidirea ? Cum voi sluji ca maică Dumnezeului Meu, Eu, Cea străină de toată slujirea ? La uşa inimii bate cu putere vântului Duhului Sfânt cu un cântec sfânt,
Vestind venirea lui Hristos şi întrebând inima despre primirea Tainicului Cuvânt. Pruncul dumnezeiesc se va naşte în curând şi-n peşterea smerită vrea să locuiască, Cine va deschide şi va cina cu Hristos se va învrednici de slava Lui cerească. Deci, cu candele aprinse ale rugăciunii să urmăm steaua cea călăuzitoare, Care ne va povăţui la Împăratul tuturor, întărindu-ne întru jertfă şi răbdare.
Bătăile inimii numără apropierea ceasului naşterii lui Hristos, pe Care să-L primim cu bucurie, pregătind aşternut Pruncului din gândurile cele bune şi atingând pe Cel Neatins cu smerite cuvinte de laudă. Aceste cuvinte nevrednice de slava Lui să fie asemenea unui leagăn mişcat de gândurile de evlavie şi iubire ce poartă pecetea strălucirii Duhului Sfânt, spre ,,a odihni" inima Celui Ce dă pace tuturor, venind în chip de rob, ca pe om să-l facă moştenitor al comorii veşnice a credinţei.
Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeule, a făcut să răsară în inimile noastre izvorul bucuriei, Lumina Ta, Mântuitorule, ne-a descoperit tuturor uşa de intrare în palatul veşniciei. În peşteră ai venit ca să risipeşti întunericul care acoperise lumea noastră, Şi să ne urci pe treptele iubirii, ca să ajungem cu toţii în Împărăţia luminoasă. Steaua s-a mişcat şi raza ei a mişcat inimile celor ce căutau Adevărul, Lumina Ta Stăpâne, să cerceteze şi inima mea, aprinzând în ea dorul. În ieslea necuvântătoarelor a fost aşezat Cel Ce dă glas întregii făpturi, În locaş întunecat a fost ascuns Cel Ce covârşeşte cerurile cu ale Sale lumini. Fecioara îmbrăţişează şi cu lapte hrăneşte pe Cel Ce ţine toată zidirea, Pe Cel Ce deschide mâna Sa şi din destul hrăneşte toată făptura. Pântecele Feciorei S-a arătat Rai înţelegător în care s-a sădit Pomul cel dumnezeiesc al Vieţii, Care rodind în pântecele înrourat de har a ieşit pe pământ să hrănească pe cei căzuţi în braţele morţii. Bucuria naşterii Tale Mântuitorule, a şters lacrimile lui Adam cel omorât de păcat, Şi în peşteră ai binevoit să răsari ca să zideşti temelia mântuirii noastre în chip minunat. Cerul aleargă să îmbrăţişeze pământul, căci Dumnezeu şi omul s-au împăcat, Prin venirea Împăratului ceresc pe pământ, blestemul lui Adam s-a dezlegat. Lumina cunoştinţei dumnezeieşti a strălucit pe pământ celor acoperiţi de întuneric, Lumina înţelepciunii Tale, Stăpâne revarsă şi peste mine, cel cu totul nevrednic, Cel născut mai înainte de veci din Tatăl a luat trup omenesc din Fecioara Preacurată, Cel plin de bogăţia slavei S-a deşertat pe Sine, punând în inima oamenilor lumina cea tainică. Toate darurile Sale le-a pus în mâinile oamenilor, sărăcind pentru a noastră mântuire, Iar Dânsul S-a îmbrăcat cu firea omenească şi a ridicat pe umerii Săi povara noastră spre izbăvire. S-a dezbrăcat de haina slavei Sale, ca să îmbrace pe omul cel acoperit cu veşmintele păcatelor, Şi a luat în schimb haina smerită a trupului omenesc, ca să ne scoată pe noi din ocara patimilor. Cu smereniei să povăţuim gândurile pe cărarea arătată de steaua harului dumnezeiesc, Şi florile mulţumirii să aducem Celui Ce ne-a născut pe noi în raiul duhovnicesc. Cu inimi curate să ne pregătim să întâmpinăm pe Cel liber de orice păcat, Şi fapte bune să-i aducem Celui Ce Prunc S-a făcut ca să învieze pe omul întunecat. Cel Ce Se veseleşte întru odihna cea de sus vine să se ostenească pe pământ, Cel Ce ţine toate cu puterea Sa se îmbracă cu firea neputincioasă a unui prunc, Laolaltă cu robii stă şi cele ale firii omeneşti le plineşte afară de păcat,
Luând jugul smereniei desăvârşite Îşi acoperă slava de Atotputernic Împărat. Saltă magii, căci au fost povăţuiţi la lumina cunoştiinţei de Dumnezeu celei mântuitoare Chiar de către steaua în care citeau ca într-o carte, aşteptând vederea celor luminătoare. Glasurile proorocilor îşi află plinirea când Cuvântul se vede şi se aude pe pământ, Şi toată făptura dănţuieşte văzând luând trup pe Cel Necuprins de gând. Cel Ce a hrănit poporul cu mană în pustie vine să fie hrănit cu lapte în chip smerit, Şi Cel Ce a umbrit pe Israel cu acoperământul slavei se arată ca un Prunc umilit. Inima Fecioarei împleteşte gânduri, dorind a vedea pe Cel nevăzut în braţele Sale, Cum Eu, Fecioară fiind, voi alăpta pe Cel Ce m-a hrănit, acoperindu-mă cu a Sa luminare ? Cum voi înfăşa pe Cel Ce leagă toată zidirea cu legătura nevăzută a iubirii ? Cum voi legăna pe Cel Care inima mea a făcut-o tron nedărâmat al Treimii ? Cum voi îmbrăţişa pe Cel Ce cuprinde dintr-o dată toată zidirea ? Cum voi sluji ca maică Dumnezeului Meu, Eu, Cea străină de toată slujirea ? La uşa inimii bate cu putere vântului Duhului Sfânt cu un cântec sfânt,
Vestind venirea lui Hristos şi întrebând inima despre primirea Tainicului Cuvânt. Pruncul dumnezeiesc se va naşte în curând şi-n peşterea smerită vrea să locuiască, Cine va deschide şi va cina cu Hristos se va învrednici de slava Lui cerească. Deci, cu candele aprinse ale rugăciunii să urmăm steaua cea călăuzitoare, Care ne va povăţui la Împăratul tuturor, întărindu-ne întru jertfă şi răbdare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu