DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

29 mai 2015

P e l i c a n u l

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                                    (aranjament preot Ioan)
           În istoriile vechi scrie despre următoarea întâmplare ziditoare de
suflet: În cuibul unui pelican a intrat odinioară un şarpe veninos.
Pelicanul nu era în cuib, erau numai puişorii singuri. Şarpele a început
să muşte şi să bage veninul lui ucigător în toţi puişorii. Când era
aproape să-i înghită, s-a ivit şi pelicanul. La zgomotul aripilor lui,
şarpele a părăsit cuibul, fără să guste din pradă.
Bietul pelican vede cu durere că puişorii lui sunt pe jumătate
morţi, fiind otrăviţi de vrăjmaşul şarpe. Fără să mai stea mult pe
gânduri, el se hotărăşte să-i scape cu orice preţ. Şi iată anume ce face:
îşi găureşte coasta cu ciocul şi cu sângele său adapă pe toţi puişorii
care sunt ameţiţi de veninul şarpelui. Sângele lui curat are minunata
putere să taie otrava şarpelui şi prin aceasta puişorii lui se înviorează
şi scapă de moarte. Pelicanul este o pasăre de pustie cu gâtul lung, ca
şi bâtlanul. Când puişorii lui sunt aprinşi de sete sau vătămaţi de
jigănii otrăvitoare, atunci pelicanul îşi răneşte coasta sa şi îi adapă cu
sângele său. Iată o pildă minunată de dragoste părintească, care ajunge
până la jertfă.
      Dacă vom lua seama bine, vom vedea că în cântările Prohodului,
la starea a II-a se pomeneşte despre pelican şi anume iată cum zice:
„Ca un pelican, împungându-Te acum, Cuvinte, Înviezi pe fiii Tăi,
revărsându-le dintru coasta Ta, izvor mântuitor!“
Cuvintele Prohodului aseamănă jertfa cea de pe cruce a Domnului
cu jertfa pelicanului, care îşi varsă sângele pentru viaţa puilor săi.
Căci după cum şarpele cel firesc otrăveşte puişorii pelicanului, tot
astfel şi vicleanul diavol intrând oarecând în şarpe, a otrăvit pe
strămoşii noştri în rai, prin sfatul lui cel pierzător. Cu nimic nu s-au
putut izbăvi strămoşii noştri din osânda cea veşnică, decât numai prin
sângele cel scump al Domnului. Toţi cei născuţi din Adam, aveau în
firea lor otrava păcatului strămoşesc şi pentru aceasta erau osândiţi la
moarte veşnică (ca şi puii pelicanului din istorie). Domnul nostru
Iisus Hristos primeşte de bunăvoie (ca şi pelicanul) să-i străpungă
Sfânta Lui coastă cu suliţa, pentru izbăvirea zidirii Sale. Din Sfânta
Lui coastă s-au deschis două izvoare de mântuire: sângele şi apa.
Aceste izvoare mântuitoare alcătuiesc temelia Sfintei noastre Biserici,
căci după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, sfânta noastră Biserică
este plămădită din Coasta Domnului. Şi anume, apa care a ieşit din
coasta Domnului închipuie Taina Sfântului Botez, iar sângele
închipuie Taina Sfintei Împărtăşanii. Fără aceste două Taine nimeni
nu se poate mântui, căci ele sunt cheile mântuirii.
           După cum odinioară în rai, când dormea strămoşul Adam, a luat
fiinţă Eva (maica noastră de obşte după trup) tot astfel pe Stânca
Golgotei, în vremea când Domnul era adormit cu somnul morţii, a luat
fiinţă Sfânta Biserică, care este maica noastră duhovnicească. Eva este
cuvânt evreiesc şi se tâlcuieşte viaţă pe limba noastră.
„Din coasta lui Adam este femeia, din coasta cea însuliţată a
Domnului s-a plămădit Biserica“, zice Sfântul Ioan Gură de Aur.
Şi după cum Eva este os din oasele lui Adam şi trup din trupul lui,
tot astfel şi Sfânta noastră Biserică este plămădită din sângele lui
Hristos şi rămâne în veci nebiruită.
                Adam a dobândit fii din Eva, însă şi Domnul a dobândit şi
dobândeşte mereu fii duhovniceşti prin Sfânta lui Biserică. Cu sângele
şi cu apa care au curs din costa Domnului, Biserica hrăneşte pe fiii săi
până în sfârşitul veacului. Cu apa s-a întemeiat Sfântul Botez, iar cu
sângele s-a întemeiat Taina Sfintei Împărtăşanii.
„Sângele lui ne curăţă pe noi de orice păcat“ spune Sfântul Ioan
Evanghelistul. Tâlcuirea aceasta se vede şi în cântările Octoihului,
unde zice: „Picăturile sângelui celui din Dumnezeu curs şi ale apei,
care s-a vărsat din coasta Ta, a înnoit lumea; căci cu apă speli
păcatele tuturor, Doamne, iar cu sângele scrii iertare“.
Şi mai departe iarăşi zice: „Cu stropirea dumnezeieştii curgeri,
ce s-a scurs din dumnezeiasca coastă a Fiului tău curată, spală

ranele inimii mele …“



ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV