Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama
către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
(din Apanthisma)
Fecioară,
Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul
cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu,
cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei
preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi
sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate,
sau să mă rog.
Căci
cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă
urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut
om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit
şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă.
Primeşte
această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du
Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv
ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor mele
sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare.
Pentru
aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi
mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe
toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am
alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac
de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de
dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere
arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de
conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte
fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai
înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit.
Pentru
aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de
Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru
dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce
am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult
decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul;
cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a
cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună.
Miluieşte-mă
pe mine cel smerit; milostiveşte-te spre mine cel neputincios. Mare
îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni nu are putere
precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai
presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de
vei voi.
Deci,
nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către suspinul
meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către
tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită
milostivire a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine
ticălosul şi nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi
şi dintru început şi să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de
păcat şi să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea
dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţeniei cele
sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei celei bune.
Călătorind
eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună înoată;
priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la
suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte;
nedreptăţit fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre
moarte primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor
nevăzuţi, în toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce
cu nedreptate mă tiranizează, al cui rob sunt eu.
Aşa,
Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă ticăloasa mea
rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea ce
eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului.
Aprinderea
trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu,
potoleşte-l; mânia cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii
celei deşarte, din mintea mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale
duhurilor celor viclene şi bântuielile cele de zi ale gândurilor cele
necurate, din inima mea împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască
cele de folos; povăţuieşte ochii mei să vadă drept faptele bune cele
adevărate.
Picioarele
mele îndreptează-le să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a
poruncilor lui Dumnezeu; mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu
vrednicie să le ridic pe ele către Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura
mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi
Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă simţitor şi gânditor
cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale Sfintelor
Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine.
Dă-mi
vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de moartea cea năprasnă,
fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi mai pe urmă
de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu
trup.
Sila
cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o; strâmtoarea
cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor,
izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi
stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele
celor multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a
dreapta, celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi
bunătăţilor celor veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă.
Această
mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina
ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi
nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o şi mă
curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă
învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc
cu preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului
tău; iar în cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a
desfătării Raiului, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.
Aceste
bunătăţi, dobândindu-le eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor
preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel
ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine,
ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi chezăşuitoare tuturor păcătoşilor.
Că prin tine, Prealăudată şi Preabună Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu