DOAMNE AJUTA!
Nicolae Mirean
O, câte lacrimi fericite
Măicuţă sfântă mi’ai adus,
În dulcea dragoste cerească,
Prin darul Domnului Iisus ?
De câte ori Sfântă Fecioară
Mi-ai dăruit lacrimi curate
Minuni de milă şi iertare
Şi rezolvări neaşteptate ?
De câte ori Preasfântă Maică,
Candoare sfântă mi-ai turnat,
În inimă prin cânt și rugă
Din darul Tău, nevinovat ?
De câte ori Sfântă Fecioară,
M-am îmbătat de fericire,
Când în adâncul disperării,
Primeam prin Tine izbăvire ?
De câteori fără nădejde,
Dispreţuit şi disperat,
Din căi ce nu aveau ieşire
M-ai scos în chip neaşteptat ?
De cîteori citind, cu lacrimi,
De sfânta Ta milostivire,
Nu mi-ai sporit în duh nădejdea,
Şi dorul pentru mântuire ?
Cît eşti de sfîntă şi curată
Şi cât de fericită eşti,
Fecoara lumii, cea mai sfântă
Crăiasa slăvilor cereşti ?
Cu ce cuvinte să spun lumii,
Şi în ce stihuri să slăvesc,
Smerenia-Ţi mântuitoare
Şi chipul Tău duhovnicesc ?
Tu ai adus lumii pe Domnul,
Tu prima ai primit iubirea,
Și tu ne’ai înrudit cu cerul
Maică a toată mântuirea.
Tu eşti comoara omenirii,
Şi tot ce poate fi mai sfânt,
Mai vrednic , mai frumos, mai tainic,
Din ce-i umanul pe pământ.
Ești rugătoarea, ești nădejde,
Ești vie, deși’ai adormit
Și te-ai mutat la cer în slavă,
Dar lumea nu ai părasit.
Ești milă, pace, bucurie,
Tu ești rudenia de sus
Prin trup și sânge, ești Fecioara
Și Maica Domnului Iisus.
Ești rai, Ești crin, Ești bucurie
Ești tot cei mai frumos și sfânt
Din ce e omul ca făptură
Cu trup și suflet pe pământ.
O, câte lacrimi fericite
Măicuţă sfântă mi’ai adus,
În dulcea dragoste cerească,
Prin darul Domnului Iisus ?
De câte ori Sfântă Fecioară
Mi-ai dăruit lacrimi curate
Minuni de milă şi iertare
Şi rezolvări neaşteptate ?
De câte ori Preasfântă Maică,
Candoare sfântă mi-ai turnat,
În inimă prin cânt și rugă
Din darul Tău, nevinovat ?
De câte ori Sfântă Fecioară,
M-am îmbătat de fericire,
Când în adâncul disperării,
Primeam prin Tine izbăvire ?
De câteori fără nădejde,
Dispreţuit şi disperat,
Din căi ce nu aveau ieşire
M-ai scos în chip neaşteptat ?
De cîteori citind, cu lacrimi,
De sfânta Ta milostivire,
Nu mi-ai sporit în duh nădejdea,
Şi dorul pentru mântuire ?
Cît eşti de sfîntă şi curată
Şi cât de fericită eşti,
Fecoara lumii, cea mai sfântă
Crăiasa slăvilor cereşti ?
Cu ce cuvinte să spun lumii,
Şi în ce stihuri să slăvesc,
Smerenia-Ţi mântuitoare
Şi chipul Tău duhovnicesc ?
Tu ai adus lumii pe Domnul,
Tu prima ai primit iubirea,
Și tu ne’ai înrudit cu cerul
Maică a toată mântuirea.
Tu eşti comoara omenirii,
Şi tot ce poate fi mai sfânt,
Mai vrednic , mai frumos, mai tainic,
Din ce-i umanul pe pământ.
Ești rugătoarea, ești nădejde,
Ești vie, deși’ai adormit
Și te-ai mutat la cer în slavă,
Dar lumea nu ai părasit.
Ești milă, pace, bucurie,
Tu ești rudenia de sus
Prin trup și sânge, ești Fecioara
Și Maica Domnului Iisus.
Ești rai, Ești crin, Ești bucurie
Ești tot cei mai frumos și sfânt
Din ce e omul ca făptură
Cu trup și suflet pe pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu