DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

10 aprilie 2011

Cuvioasa Maria Egipteanca , pilda de pocainta

DOAMNE AJUTA!


Trăia undeva într-o mănăstire a Palestinei un ieromonah pe nume Zosima care, prin nevoinţe şi osteneli pustniceşti, tulburat de unele gânduri, ca şi cum el ar fi fost desăvârşit în toate cele, vorbea în sinea sa: "Oare este pe pământ vreun monah care să mă poată folosi pe mine şi să-mi arate vreun fel de pustnicie pe care eu nul-am făcut? Oare, aflase-va în pustie vreun om ca să-mi covârşească lucrurile mele?" Acestui monah i s-a arătat îngerul şi i-a zis: "O, Zosima, precum era cu putinţă unui om, bine te-ai nevoit şi bine ai trecut pustniceasca alergare. Însă nimeni nu este între oameni care s-ar putea arăta pe sine că este desăvârşit. Mai multă îţi e nevoinţa ce îţi stă înainte, decât aceea pe care ai făcut-o până acum, pe care tu nu o ştii. Dar ca să cunoşti câte căi sunt spre mântuire, ieşi din pământul tău, precum altă dată Avraam cel vestit între patriarhi, şi mergi într-una dintre mănăstirile ce sunt pe lângă râul Iordan."



Cuvioasa Maria Egipteanca a fost descoperită tocmai de către acest ieromonah Zosima, care ieşise dintr-o mănăstire din apropierea Iordanului, conform rânduielii monahilor de acolo, în prima Duminică din Post, după Sfânta Liturghie. Ei aveau să se întoarcă în ziua praznicului Stâlpărilor, cu conştiinţa propriilor osteneli pe calea desăvârşirii prin post şi rugăciune. Dupa 12 zile de mers, el a întâlnit-o pe sfântă, care se îndepărta de el, trecând pe malul celălalt al unui pârâu uscat.
"Ava Zosima, iartă-mă pentru Domnul, că nu pot să mă arăt ţie, căci sunt femeie goală, precum mă vezi, şi trupul îmi este neacoperit; ci, dacă voieşti să-mi dai mie, femeii celei păcătoase, rugăciunea şi binecuvântarea ta, aruncă-mi ceva din hainele tale, ca să-mi acopăr goliciunea mea şi, întorcându-mă către tine, voi primi rugăciunea de la tine", a spus aceasta.

"Ţie ţi se cade să mă binecuvântezi"


Auzindu-se strigat pe nume de către o femeie pe care nu o întâlnise până atunci, Zosima a fost cuprins de frică şi de spaimă.
După ce i-a dat femeii o haină veche şi ruptă ca să se acopere cu ea, Zosima a căzut la pământ cerând binecuvântare de la această femeie care îl strigase pe nume. La fel a făcut şi femeia, care i-a zis: "Părinte Zosima, ţie ţi se cade să mă binecuvântezi şi să faci rugăciune, pentru că tu eşti cinstit cu vrednicia preoţiei şi, stând de mulţi ani înaintea Sfântului Altar, aduci Domnului darurile dumnezeieştilor Taine".

Sfânta se ridica în văzduh atunci când se ruga

În cele din urmă, bătrânul Zosima i-a dat binecuvântare femeii zicând: "Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce voieşte mântuirea sufletelor omeneşti".



După ce s-a interesat cuvioasa despre felul în care mai vieţuiesc creştinii şi împăraţii, despre cum sunt sfintele biserici, cei doi au hotărât să se roage. În vremea când stătea el la rugăciune, ridicându-şi ochii din pământ, a văzut-o pe sfântă înălţată de la pământ, "ca un cot, stând în văzduh şi rugându-se".
Cunoscându-i gândurile, Cuvioasa Maria Egipteanca i-a zis bătrânului călugăr: "Pentru ce părinte Zosima te tulbură gândurile ca de o nălucire, zicându-ţi că sunt duh şi rugăciunea o prefac? Te rog, cu adevărat, fericite părinte, să fii încredinţat că sunt o femeie păcătoasă, şi cu Sfântul Botez îngrădită, şi nu sunt duh în nălucire, ci pământ, praf şi cenuşă, trup cu totul, negândind nimic duhovnicesc". Şi zicând acestea, şi-a însemnat cu semnul sfintei cruci fruntea, ochii, gura şi pieptul, spunând: "Dumnezeu, părinte Zosima, să ne izbăvească de cel viclean şi de cursele lui, că multe sunt războaiele lui asupra noastră".

După acestea, părintele Zosima a aflat viaţa sfintei.

Smerită, după o viaţă desfrânată

Cuvioasa Maria s-a născut în Egipt. La 12 ani, a plecat la Alexandria, lepădată de dragostea părinţilor, unde timp de 17 ani s-a dedat la desfrânare trupească. Într-un an, a plecat la Ierusalim, cu o corabie, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci.
Dar, dorind să intre în biserică, nu reuşea. Abia atunci şi-a dat seama că nu putea intra în casa Domnului din cauza vieţii pe care o ducea. "Şi abia oarecând mi-am revenit în simţire şi am înţeles care a fost pricina ce mă oprea a vedea lemnul făcător de viaţă al Crucii Domnului. Pentru că se atinsese de ochii inimii mele lumina Domnului cea strălucită, care luminează ochii cei sufleteşti, arătându-mi că tina faptelor mele îmi opreşte intrarea în biserică. Deci, am început a plânge, a mă tângui şi a mă bate în piept, scoţând suspinuri din adâncul inimii mele", spune aceasta.
Apoi s-a rugat cu lacrimi la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: "Porunceşte ca să-mi fie şi mie neoprită intrarea în biserică şi nu mă lipsi de a vedea cinstitul Lemn, pe care cu trupul S-a pironit Dumnezeu, Cel născut din tine, Care Şi-a dat sângele Său pentru a mea izbăvire. Porunceşte, o Stăpână, ca şi mie, nevrednicei, să mi se deschidă uşa, spre închinarea dumnezeieştii Cruci, şi să-mi fii tu mie chezăşuitoare preavrednică de credinţă către Cel ce S-a născut din tine, cum că de acum nu-mi voi întina trupul cu niciun fel de spurcăciune a necuratei desfrânări, ci după ce voi vedea Lemnul cel Sfânt al Crucii Fiului Tău, mă voi lepăda cu totul de lume şi de cele din ea şi îndată voi ieşi oriunde, tu singură, ca o chezăşuitoare a mântuirii mele, mă vei povăţui pe mine". După rostirea acestei rugăciuni, a reuşit să intre în biserică şi să se închine la Sfânta Cruce. După ce a mulţumit apoi Maicii Domnului pentru ascultarea rugăciunii, plecând, la ieşire, a auzit o voce care i-a spus: "De vei trece Iordanul, bună odihnă vei afla".
Dă ţărâna ţărânei
A doua zi, povăţuită de Maica Domnului, a trecut cu o luntre Iordanul, ajungând la Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, în imediata apropiere a locului în care fusese botezat Mântuitorul Iisus Hristos, unde s-a împărtăşit cu Preacinstitele şi de viaţă Făcătoarele Taine ale lui Hristos, retrăgându-se apoi în pustie pentru 47 de ani. În tot acest timp, s-a hrănit din cele trei pâini cu care plecase şi cu ierburile crescute în nisip, luptându-se cu "poftele cele nebuneşti". În urma rugăciunilor neîncetate rostite cu lacrimi ziua şi noaptea, harul lui Dumnezeu s-a pogorât asupra ei întărind-o şi ajutând-o să supravieţuiască şi să-şi mântuie păcatele, căci s-a hrănit şi s-a acoperit "cu cuvântul lui Dumnezeu, care cuprinde toate, că nu numai cu pâine va fi omul viu."
Auzind acestea, Zosima s-a pornit a i se închina sfintei, strigând cu lacrimi în ochi: "Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce face lucruri mari şi înfricoşate, slăvite, minunate şi negrăite, cărora nu este număr! Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce mi-a arătat mie câte bunuri dăruieşte celor ce se tem de El! Cu adevărat Doamne, nu părăseşti pe cei ce te caută pe Tine"!
Iar ea, apucându-l pe bătrân, nu l-a lăsat să se închine ei.
Maria i-a cerut apoi preotului, ca în anul următor, să nu mai iasă, conform rânduielii din mănăstire, ci, în seara Cinei celei de Taină, să ia într-un vas sfânt din Făcătorul de viaţă Trup şi Sânge al Lui Hristos, Dumnezeul nostru, şi să vină să o împărtăşească, "de partea cealaltă a Iordanului, care este aproape de locuinţa lumească… pentru că de când m-am împărtăşit cu ele în biserica Mergătorului Înainte, până acum sfinţenia aceea nu am dobândit-o",. Şi după ce a fost împărtăşită, conform cererii cuvioasei, bătrânul monah a venit şi în anul următor la locul de întâlnire. Numai că de data aceasta a găsit-o moartă pe cuvioasă, cu următorul text scris pe pământ: "Părinte Zosima, îngroapă trupul smeritei Maria la locul acesta. Dă ţărâna ţărânei şi te roagă Domnului pentru mine, care am răposat în noaptea mântuitoarelor patimi ale lui Hristos, după împărtăşirea dumnezeieştii Cine celei de Taină".
Cu ajutorul unui leu care slujise Cuvioasei, Zosima a reuşit să-i îngroape trupul, după care, întors în mănăstire, a povestit fraţilor tot ceea ce aflase despre această sfântă, meditând, cu siguranţă mai adânc, până la vremea chemării la Domnul, la modelul de desăvârşire ascetic, prin pocăinţă şi faptă, pe care îl întruchipa cuvioasa pustiului, desăvârşire despre care gândise cândva cu trufie că el o atinsese deja.

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV