DOAMNE AJUTA!
O mamă credincioasă avea un băiat care, cu
toate sfaturile şi îndemnurile ei, părăsi calea credinţei şi se
depărtă de Dumnezeu, rămânând cu sufletul împietrit.
Într-o zi mama scrise o scrisoare şi o
încredinţă băiatului, rugându-l s-o ducă unui
pustnic îmbunătăţit, ce trăia în post şi rugăciune într-o
colibă în apropiere de satul lor.
Pe drum, băiatul, biruit de gândul de a afla ce
scrie mama lui părintelui, o desfăcu şi citi următoarele: ,,Părinte,
am ajuns la capătul suferinţei mele. Băiatul meu şi-a pierdut
credinţa în Dumnezeu şi tot ce am făcut să-l aduc pe calea cea bună
a fost zadarnic; vă rog din suflet să faceţi rugăciuni către Bunul
Dumnezeu că, dacă e nevoie să scap viaţa copilului meu, să mi-o ia
pe a mea. Vreau cu preţul vieţii mele să se întoarcă din nou la
credinţă”.
Atât de adânc a fost mişcat în suflet, băiatul
la citirea acestor rânduri, încât nu mai duse scrisoarea la pustnic,
şi întorcându-se în grabă acasă zise mamei:
- Mamă dragă, Dumnezeu nu ţi-a primit jertfa
vieţii tale, fiindcă nu este nevoie…
Şi, pe loc rupse scrisoarea.
Atunci mama, înţelegând tâlcul vorbelor
băiatului, cu lacrimi de fericire, îl îmbrăţişă cu dragostea ei de
mamă.
Iată cum o mamă credincioasă este în stare
să-şi jertfească viaţa pentru fericirea fiului ei.
Bine ar fi să ne aducem aminte, fiecare,
de jertfa mamei noastre trupeşti sau sufleteşti...
