Port o raniţă în spate
Plină, Doamne, de păcate;
Drumul lung, povara grea,
Nu m-ajută nimenea.
Birueşte, Doamne Sfinte,
Cu iubirea de Părinte,
Rătăcirea mea din urmă
Ca să nu mă pierd de turmă!
Am gonit după plăcere,
După ranguri şi avere
Şi-am adaos suferinţă
Tuturor fără căinţă;
Lasă-mă s-ajung la Cruce
Că altminteri unde duce
Drumul care tot coboară?
Doar în iad. Şi Înfioară!
Am vedere, dar sunt orb
Răpitor precum un corb,
Căci iubirea de aproape
Mi s-a spulberat pe ape.
Dă-mi putere să iubesc
Focul tău dumnezeiesc
Şi să mă feresc de rău
Că port Doamne chipul Tău!
DOAMNE AJUTA!
sursa
LUMINA FAPTELOR BUNE: Chipul Tau: