14 octombrie 2011

Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi


Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.
Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".
Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".
Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.
Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.
Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"
În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"
Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.
Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!
În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".
Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.
Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.
În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.
Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".
Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".
Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.
Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.
Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"
În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"
Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.
Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!
În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".
Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.
Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.
În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.


Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.
Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".
Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".
Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.
Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.
Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"
În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"
Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.
Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!
În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".
Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.
Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.
În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

5 octombrie 2011

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din Hawaii

A fost doar pentru cateva ore, si in Catedrala din Pittsburgh Oakland

O Icoană din Hawaii, pe care autorităţile Bisericii Ortodoxe au declarat-o în mod oficial făcătoare de minuni, şi care izvorăşte mir cu miros dulceag, asemănător smirnei,a vizitat  Catedrala grec-ortodoxă Sfântul Nicolae aflată în vecinătatea oraşului Pittsburgh Oakland.

Icoana a fost adusă în dimineaţa zilei de vineri, 7 octombrie 2011. Aceasta a fost aşezată la închinare începând cu orele 8:00 AM până la aproximativ 14:00, o slujbă religioasă fiind oficiată la ora 9:00AM.

Icoana, care o descrie pe Fecioara Maria ţinând pruncul Iisus în braţe, este o replică a unei alte replici, dar calităţile sale vindecătoare sunt un adevăr.

Icoana Iveron originală a Maicii Domnului se află în vechea Mănăstire Iveron de pe Muntele Athos, o peninsulă independentă, plină de mănăstiri ortodoxe, situată în afara Greciei. Tradiţia monastică susţine că a fost realizată chiar de catre Sfântul Apostol Luca.

O copie a icoanei a fost dusă la Montreal, Canada, în 1982, urmând ca la scurt timp să apară relatările despre izvorârea de mir, asemănător celui cu care miruiesc preoţii ortodocşi. Cu ani mai târziu, Biserica Societăţii Sofrino din Rusia a realizat o replică a Icoanei de la Iveron Montreal. Ea a intrat în posesia unui preot ortodox din Hawaii, dăruindu-i-o unul dintre enoriaşii săi în vara anului 2007.
O copie a acestei icoane, în format mic, şi câteva picături de mir provenit de la această Icoană făcătoare de minuni, din Hawaii, a fost dăruită, prin bunătatea lui Dumnezeu, de către Biserica din Hawaii, administraţiei Agenţiei de ştiri Lacasuri Ortodoxe, inca din anul 2010 – ziua de naştere a preşedintelui agenţiei coincide cu data de cinstire a Sfintei Icoane).
Iată şi un comunicat al Bisericii, care însoţeşte Icoana:
"Era în octombrie 2007, pe când un credincios, Reader Nectarios, a simţit un miros puternic de trandafiri provenind din zona în care Icoana era aşezata în casa sa. Pe măsură ce s-a apropiat de zona cercetată, cu intenţia de a descoperi sursa acelei arome puternice, a observat că Icoana Maicii Domnului, pe care el o primise cadou, era complet scăldată în mir frumos mirositor. După notificarea preotului paroh, icoana a fost adusă la biserică şi a fost ştearsă şi uscată complet. O slujbă de mijlocire a avut loc înaintea icoanei şi, până la sfârşitul slujbei, Icoana era din nou scăldată în smirnă, biserica fiind umplută de parfumul de trandafiri.
"Din această zi, foarte mulţi oameni din toate mediile etnice şi religioase vin să venereze Icoana Maicii lui Dumnezeu şi să ceară ajutorul ei, pentru necazurile şi lipsurile lor, precum şi pentru bolile lor fizice şi nevoile spirituale".
În iunie 2008 Arhiepiscopul Kyrill, episcopul de San Francisco, al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, a recunoscut-o oficial, ca fiind miraculoasă şi autentică: "Icoana Iveron a Maicii Domnului, izvorâtoare de mir". Ea, acum, călătoreşte în Statele Unite, pentru venerare, continuând să izvorască mir, informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

28 septembrie 2011

De Sfanta Maria, la Manastirea Nicula

DOAMNE AJUTA!

Articol preluat din formula as...



Cel mai mare pelerinaj al Ardealului

* Pelerinajul la Nicula, de Sfanta Marie Mare, rescrie, an de an, insusi drumul vietilor noastre. Un urcus greu, opintit, pe cai strajuite deopotriva de sfinti si de semne dumnezeiesti, dar si de infinite tentatii lumesti. Un drum cu ceturi grele, de nu mai vezi la doi pasi, dar si cu seninuri aducatoare de liniste. Un drum lung, foarte lung, pe care singura credinta te poate mana, iar la capatul drumului - speranta. Speranta in puterea facatoare de minuni a Maicii Domnului *
Minunea de la Nicula
O luna intreaga a plans Maicuta Domnului la Nicula. Ochii cei mari si milosi au prins a lacrima pe15 februarie 1699, siroind amarnic pe lemnul pictat cu har de preotul Luca din Iclod. Soldatii catolici din armata imperiala de
Hohenzollern, cantonati langa Nicula, care veneau adesea sa se roage la biserica ortodoxa din sat, au fost primii care au bagat de seama minunea si i-au dat de stire preotului Mihail Popa. Intr-o saptamana, vestea s-a raspandit pana hat, departe, pe toate coclaurile Ardealului. S-au gasit multi carcotasi. Au cercetat atent icoana, in cel mai mic detaliu, la lumina sfesnicelor, apoi au sfarsit si ei prin a se inchina Maicii Domnului. Minune Curata! Fata cea lungareata, de culoarea spicului de grau, cu ochi negri si privire plina de gratie, in toata splendoarea si farmecul ceresc, cum nimeni pana la Luca din Iclod nu reusise sa cuprinda sub magia penelului sau, fata aceea a Maicii Domnului li se arata plansa toata, celor ce o priveau. Erau zile cand lacrimarea se oprea, ca sa inceapa mai dramatic dupa o vreme. Cum ii stergeau oamenii lacrimile, cum apareau altele. Intr-una din zile, niste soldati mai milostivi au pus o marama alba sub icoana. Dimineata, au gasit-o uda toata. Lumea privea infiorata si se ruga neincetat, in timp ce inaltii prelati de la Cluj strangeau marturii peste marturii, pentru a intari intru vesnicie adevarul nemaipomenit al minunii de la Nicula. Multi ardeleni au vazut atunci cu ochii lor minunea si au inteles ca Maica Domnului e alaturi de ei, de crestinii osanditi la asuprire straina, iar rugile la icoana facatoare de minuni n-au incetat nicicand, de atunci. Ochii cei mari si milosi ai Fecioarei au secat de lacrimi pe 12 martie, in acelasi an, dar ochii indurerati ai celor ce o cauta pentru alinare siroiesc mereu la Nicula.

Pelerinajele la icoana facatoare de minuni a Maicutei au luat amploare pe an ce trecea, pana la Marea Unire. Intre razboaie, pe timpul pastoriei Episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, pana la 50.000 de oameni se adunau pentru a se ruga la icoana facatoare de minuni a Fecioarei si pentru a se umple de chemarile la pace si dragoste de tara si de Dumnezeu ale Prea Sfintitului. Iar traditia marilor pelerinaje a fost reinnodata in mod fericit dupa Revolutie. Sute de mii de credinciosi, atat ortodocsi, cat si greco-catolici, iau drumul Niculei, in preajma zilei de 15 august. Aici, pelerinii au ascultat an de an faimoasele predici ale Mitropolitului Bartolomeu al Clujului. Vladica Bartolomeu a consacrat un adevarat cult in jurul manastirii, locul sau preferat de asceza si rugaciune, dar si locul in care, inspirat de Duhul Sfant, a realizat una dintre cele mai plastice diortosiri ale Bibliei in limba romana.

Calea crucilor

Simbolistica numelor Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA!
Simbolul in limbajul liturgic

Cultul liturgic nu este doar un act cultural al unei comunitati preexistente, ci el devine din ce in ce mai mult, in societatea actuala, un mijloc prin care se constituie comunitatea specifica a crestinilor. Liturghia este, astfel, "o functie expresiva a comunitatii crestinilor, adica mijlocul prin care crestinii se exprima in mod constient drept crestini sau mijlocul prin care sunt exprimate valorile, sentimentele, aspiratiile lor".

Pe langa functia didactica (de informare), cultul liturgic mai are o functie creatoare de atitudine (destinata sa determine aparitia unui anume comportament) si o functie misterica, prin care Dumnezeu se comunica.

Puterea revelatoare a simbolurilor religioase il face prezent pe Dumnezeu. „Comportamentul este un mod de a fi si de a locui simbolic lumea, care dezvaluie sensul lucrurilor si al fiintelor". Limbajul revelatiei si limbajul liturgic, deopotriva, sunt discursuri performative, nu enuntiative. Rugaciunea este intrare in comuniune cu Dumnezeu, si nu doar vorbire despre Dumnezeu.

Maica Domnului in cultul liturgic


Axa cultului ortodox este Liturghia, celebrarea euharistica a prezentei lui Hristos in painea si vinul impartasaniei. Toate celelalte slujbe si cantari sunt legate, intr-un anume fel, de simbolistica euharistica.

Hristos reprezinta Revelatia deplina a lui Dumnezeu, prin intruparea Cuvantului din Fecioara. Imaginea Maicii Domnului, asa cum e reprezentata aproape intotdeauna in iconografia ortodoxa, este nedespartita de cea a Pruncului dumnezeiesc. Legatura dintre Hristos si Maica Sfanta e atat de puternica, incat simbolurile revelatorii ale Fiului lui Dumnezeu isi asociaza simboluri inrudite, ce concretizeaza prezenta Mariei alaturi de dumnezeiescul ei fiu, sau se transfera in campul ei simbolic. Maica Domnului este chemata, astfel, cu ajutorul simbolurilor euharistice, al celor ale luminii ori ale centrului lumii, domenii de simbolizare proprii lui Hristos. Ne-am propus sa conturam, in lucrarea de fata, principalele sfere de simbolizare asociate numelor Maicii Domnului in imnele Ortodoxiei.

Simboluri ale Duhului Sfant

Maica Domnului intruchipeaza, in traditia ortodoxa, sfintenia umana, dupa cum Duhul Sfant intruchipeaza sfintenia divina. Taina minunatei Nasteri a Fiului lui Dumnezeu „din Duhul Sfant si din Fecioara", dupa cum spune Crezul, e facuta posibila prin actiunea speciala a Sfantului Duh si prin libera consimtire a Fecioarei, care rosteste plina de smerenie: fiat, „Fie mie dupa cuvantul tau!". Dumnezeu nu lucreaza asupra Fecioarei, ci in chiar launtrul sinergismului dintre Duh si sfintenia dreptilor. Duhul Sfant intruchipeaza Sfintenia divina, iar Fecioara sfintenia umana.

Porumbelul

Incepand cu Noul Testament, porumbelul va reprezenta Sfantul Duh. Imaginea Sfintei Fecioare isi asociaza, prin sfintenie, acest simbol. Maica preacurata e chemata, in Acatistul Bunei-Vestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria:
„porumbita",
„porumbita cea preabuna, lina si fara rautate",
„turtureaua cea cu buna glasuire".

In simbolistica iudeo-crestina, porumbelul simboliza puritatea, nevinovatia si chiar, atunci cand aduce ramura de maslin la Arca lui Noe, pacea, armonia, speranta, fericirea regasita. Primele doua valente le impropriaza Maria prin insasi alcatuirea feciorelnica a fiintei sale, iar cele din urma stau in legatura cu calitatea sa de mama a Celui venit sa restaureze creatia.

Mirul

Untdelemnul este privit in Vechiul Testament drept un simbol al Duhului lui Dumnezeu (1 Rg 16, 13; Is 11, 2). Regii Israelului erau unsi cu untdelemn, care le conferea autoritate, putere si glorie din partea lui Dumnezeu, recunoscut ca adevaratul autor al ungerii. Cuvantul ebraic cel uns, transcris Mesia si tradus in greceste Hristos, arata ca Iisus este privit ca regele asteptat, continand in acelasi timp si o aluzie la o functie sacerdotala si profetica. Aici nu e vorba insa de o ungere materiala, ci de una spirituala: Sfantul Duh, simbolizat de untdelemn, este acordat lui Iisus ca printr-o ungere. Sfanta Fecioara, ca aceea care primeste asupra sa actiunea Duhului Sfant, si poarta in pantece pe Cel uns, este:
„vasul care ai primit mirul cel neimputinat, ce s-a varsat asupra ta" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Este insa ea insasi:
„mirul cel de mult pret" (Acatistul Bunei-vestiri...),
untdelemn sacrificial, simbol al puritatii, dar si al fecunditatii.

Simboluri ale maternitatii


Margaritarul

Ideea de fecunditate se afla in stransa legatura cu calitatea de Mama a Fecioarei.

„Ce-ti vom aduce tie, Hristoase... cerul iti daruieste ingerii; pamantul darurile sale; iar noi oamenii, iti punem inainte o Maica-Fecioara", canta Biserica in ajunul Craciunului. Pentru Paul Evdochimov, „e limpede faptul ca Maria nu este nicidecum o «femeie intre femei», ci Femeia intoarsa la fecioria ei materna. Intreaga omenire il naste pe Dumnezeu in Fecioara; de aceea, Maria este noua Eva-Viata".

Ea este:
„vasul care ai scos margaritarul cel dumnezeiesc" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Nascut din ape sau din luna, margaritarul este un simbol universal al feminitatii creatoare, dar si al puritatii pentru ca trece drept desavarsit[15]. Pentru evanghelistul Matei, el intruchipeaza Imparatia cerurilor (Mt 13, 45-46).

Izvorul

Izvorul constituie un simbol universal al apei vii sau al apei neprihanite. Apa vie este sangele divin, samanta cerului - un simbol de maternitate. Apa izvorului este apa sfintita, substanta insasi a neprihanirii. Pentru crestini, Hristos este sursa (izvorul) vietii. Maica Domnului e numita:
„izvor nesecat al apei celei datatoare de viata" (Acatistul Maicii Domnului),
„izvorul cel neimputinat al apei vietii"(Acatistul Bunei-vestiri...),
„izvorul cel viu si indestulat" (Acatistul Bunei-vestiri...),
fiind cinstita de credinciosi pentru a fi:
„izvorat raul care curge cu ape multe" (Acatistul Bunei-vestiri...).

Pamantul


Pamantul este simbolul universal al femeii si al maternitatii, principiu pasiv ce se opune simbolic cerului, principiu activ al manifestarii. El este o matrice care concepe izvoarele. Asociat de crestinism Maicii Domnului, care primeste cu smerenie actiunea sfintitoare a Duhului Sfant pentru a da nastere Izvorului vietii, simbolul reprezinta si belsugul granelor din care se coace painea euharistica. Maria este:
„ceea ce ai rasarit spicul cel dumnezeiesc cu adevarat, ca o tarina nearata" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„pamantul cel nesemanat" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„castigarea rodului celui fara de moarte" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„brazda, care ai crescut inmultirea milelor" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„brazda, care cresti multimea indurarilor" (Acatistul Maicii Domnului),
iar „pantecele ei cel cu buna roada, ca o tarina dulce" (Acatistul Bunei-vestiri...).

In diverse literaturi ale lumii, se asociaza glia si femeia, fierul plugului si falusul barbatului. Tarina nearata si brazda nesemanata simbolizeaza fecioria Maicii sfinte.

Simboluri euharistice

Vasul. Paharul

De fecunditatea continuta in calitatea materna se leaga si simbolul vasului, sanul matern, uterul in care se zamisleste o noua nastere, asociat si elixirului nemuririi[ iar in crestinism Celui ce este insusi Viata, Painea Vietii, Care se ofera lumii in potirul euharistic.

Sfanta Fecioara este:
„vasul cu totul de aur, intru care s-a gatit pentru noi Trupul si Sangele Mielului celui Dumnezeiesc" (Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului),
„paharul Imparatului ceresc, intru care s-a dres de la Duhul Sfant vinul harului celui neimputinat" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„nastrapa preasfanta in care se pastreaza painea vietii celei vesnice pentru cei flamanzi de dreptate" (Acatistul Sfantului Acoperamant...),
„nastrapa dumnezeiasca cu mana" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„sfesnic si nastrapa, ceea ce porti mana, care indulceste simturile tuturor credinciosilor" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„chivot ceresc purtator al Cuvantului lui Dumnezeu" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„chivot poleit cu Duhul" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„chivot al Legii intru care se pastreaza sfintirea a tot neamul omenesc" (Acatistul Sfantului Acoperamant...).

La evrei, chivotul simbolizeaza prezenta lui Dumnezeu in mijlocul poporului ales. El este apropiat de simbolul arcei (cu aspectul ei cel mai cunoscut, al Arcei lui Noe, salvatoare din apele potopului), devenita in crestinism Biserica.
Mana este painea impartasaniei, painea dumnezeiasca venita din cer si datatoare de viata.
Caracterul sarbatoresc al Nasterii Mantuitorului si al Euharistiei este prezent, de asemenea, in adresarile crestinului catre Maica Domnului:
„vas, care ne scoti noua bucurie din izvorul nemuririi" (Acatistul Maicii Domnului),
„pahar, cu care se primeste bucuria si mantuirea" (Acatistul Maicii Domnului),
„paharul, care dregi bucuria". (Acatistul Bunei-vestiri...).

Masa

Imagine a centrului spiritual, a cerului, pentru crestini masa evoca impartasirea, iar Sfanta Fecioara e numita, pe drept cuvant:
„masa cea insufletita, intru care a incaput painea vietii" (Acatistul Bunei-vestiri...) si
„masa, care porti indestularea milostivirilor" (Acatistul Bunei-vestiri...).

Vita de vie

In Vechiul Testament, vita de vie e privita ca un arbore mesianic (Mih 4, 4; Zah 3, 10). Via simbolizeaza asigurarea vietii, o sotie buna este pentru sotul ei ca o vie roditoare (Ps 127, 3). Simbolismul se va transfera asupra celui care incarneaza adevaratul popor al lui Dumnezeu: Mesia este ca o vie (Cartea lui Baruh).

Iisus spune: „Eu sunt vita cea adevarata" (Ioan 15, 1). Substituindu-se lui Israel, Hristos devine asemenea unei vii, sangele Sau fiind vinul Noului Legamant. Textele evanghelice fac din vie un simbol al Imparatiei Cerului, al carei rod este Euharistia[. Pruncul Iisus imprumuta insa sange din sangele Maicii, care prin aceasta sfanta maternitate devine:

„vita cea adevarata, care ai crescut strugurele cel copt, din care curge vinul cel ce veseleste sufletele celor ce te slavesc pe tine cu credinta" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„vita mladitei celei nevestejite" (Acatistul Bunei-vestiri...) si chiar:
„strugurele mantuirii noastre" (Acatistul Bunei-vestiri...), din care curge vinul euharistic.

Fiind cea care daruieste umanitatii rodul dumnezeiesc al pantecelui ei spre a Se face Acesta hrana mantuitoare tuturor celor ce „flamanzesc si inseteaza de dreptate", Maria este:
„ceea ce din foamete sufleteasca si trupeasca ne izbavesti pe noi" (Acatistul Maicii Domnului),
„hranitoarea celor flamanzi" (Acatistul Maicii Domnului), dar si:
„hrana cea in loc de mana" (Acatistul Bunei-vestiri...).

Alte simboluri Vechi si Nou Testamentare

Creatia

Maica Domnului este: cea „care fara osteneala ai purtat in pantecele tau temelia pamantului" (Acatistul Bunei-vestiri...), „ceea ce ai lucrat pe Lucratorul cel iubitor de oameni" (Acatistul Bunei-vestiri...). Trimiterile la inceputurile lumii, la calitatea de Creator a Celui nascut din Fecioara, sugereaza caracterul restaurator al Intruparii, prin care firea este repusa in armonie cu Dumnezeu.

Rugul

In Biblie, rugul aprins simbolizeaza prezenta lui Dumnezeu. Chemarea lui Moise de a elibera Israelul a avut loc cand el s-a intors sa vada minunea rugului care ardea si nu se mistuia (Ex 3, 3). Asemenea tuturor manifestarilor de acest fel consemnate in Biblie - d. ex. cuptorul cu fum si flacari (Gn 15, 17) si stalpul de nor /foc (Ex 13, 21) - rugul aprins este o auto-revelare a lui Dumnezeu. Relatarea incepe astfel: „Ingerul Domnului i-a aparut intr-o flacara de foc" (Ex 3, 2). Expresia evreiasca tradusa „intr-o" inseamna mai curand „ca o..." sau „sub forma unei...". Cel „ce S-a aratat in rug" (Deut 33, 16), este „viu", „sfant" si „interior": rugul nu este mistuit deoarece flacara este auto-suficienta, auto-perpetuatoare; flacara este sfintenia intangibila a lui Dumnezeu; flacara din rug declara ca Dumnezeul viu, sfant este cel care locuieste in launtru, pentru a revela harul suveran al lui Dumnezeu, care, desi auto-suficient, alege si imputerniceste in mod deliberat instrumente de slujire.

Expresia rug arzator din textele liturgice ale Evului Mediu, referindu-se la Fecioara Maria, indica prezenta lui Dumnezeu, iubirea lui fierbinte pentru oameni si revelatia Sa[. O regasim, in forma: „rugul cel nears" (Acatistul Bunei-vestiri...), in rugaciunile ortodoxiei.

Marea

Evreii au manifestat putin interes fata de mare, frica lor avandu-si probabil radacina in anticul crez semit ca adancul personifica puterea care lupta impotriva divinitatii. Dar, pentru Israel, Domnul era Creatorul marii (Gn 1, 9), pe care o obliga sa actioneze spre binele omului (Gn 49, 25; Deut 33, 13) si spre lauda Sa (Ps 148, 7). Multe dintre manifestarile puterii miraculoase a lui Dumnezeu au avut de a face cu marea (Ex 14, 15; Ps 77, 16; In 1, 2). Aici se incadreaza si umblarea lui Hristos pe mare si potolirea furtunii (Mt 14, 25, 33). Asocierea simbolului marii la imaginea Maicii Domnului trebuie pusa in legatura cu miracolul Nasterii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara. Miracolul acesta face posibila omorarea mortii, eliberarea de sub tirania pacatului, precum odinioara a poporului ales din robia egipteana:  „mare, care ai inecat pe faraonul cel netrupesc" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Roua

Roua este expresia binecuvantarii ceresti, evocand in acelasi timp sangele mantuitor al lui Hristos. In cartile sfinte ale Indiei este simbolul graiului divin. Cantarea lui Moise (Deut 32) incepe cu evocarea ei: „Ca ploaia sa curga, invatatura mea si graiurile mele sa se coboare ca roua, ca bura de verdeata si ca ploaia repede pe iarba!". In continuarea acestui simbolism, roua se asociaza in mod firesc, in Ortodoxie, lui Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu. In Is 26, 19 citim: „Desteptati-va, cantati de bucurie, voi ce salasluiti in pulbere! Caci roua ta este roua de lumina si din sanul pamantului umbrele vor invia". Roua e, asadar, un simbol al regenerarii. Ea trebuie pusa in legatura cu calitatea Mantuitorului de restaurator al firii degradate prin pacat. Liturghia catolica dinaintea Craciunului reia textul din Is 45, 8: „Picurati, voi ceruri, roua de sus, si norii sa reverse in ploaie dreptatea!", in care este vorba despre coacerea, in pamant, a mantuirii.

Simbolul se regaseste in rugaciunile ortodoxe adresate Maicii Domnului, tot in legatura cu ideea de pregatire a mantuirii: „Dintru tine a cazut roua care a stins vapaia multimii idolilor; pentru aceea strig tie: Bucura-te lana cea plina de roua, pe care, Fecioara, Ghedeon mai inainte a vazut-o" (Acatistul Bunei-vestiri...).

Se face trimitere aici si la textul vechi-testamentar de la Jud 6, 36-40, unde roua aparuta peste noapte numai pe lana intinsa de Ghedeon confirma prezenta izbavitoare a lui Dumnezeu in mijlocul poporului sau.

Piatra

In Vechiul Testament, piatra altar, ca si piatra pe care era asezat, la Ierusalim, chivotul legamantului, este semnul prezentei lui Dumnezeu. Betel (casa Domnului) devine Betleem (casa painii) iar, prin jertfa Celui nascut aici din Fecioara, piatra, ca loc al Prezentei adevarate, este inlocuita de painea impartasaniei. Dupa traditia biblica, piatra simbolizeaza intelepciunea, fiind asociata adeseori apei. Moise face sa tasneasca apa din stanca la intrarea si la iesirea din desert (Is 17, 6). Intelepciunea necreata a lui Dumnezeu, Sofia, e legata, in traditia ortodoxa, de persoana Fiului lui Dumnezeu. Prefacerea pietrelor in paine, despre care vorbeste Noul Testament (Mt 4, 3-4), trebuie pusa in legatura cu piatra datatoare de viata, simbol al Gliei muma. In Cantarea Cantarilor Betel este o casa a vegherii, iar cei care stau in ea asteapta sosirea Mirelui (pentru crestini, un simbol al lui Hristos); ei sunt fiii lui Dumnezeu si asupra lor se pogoara Duhul Sfant. In cantarea ortodoxa, Maica Domnului este: „piatra, care ai adapat pe cei insetati de viata" (Acatistul Bunei-vestiri...).

Cartea

Simbolul cartii se asociaza in mod firesc Maicii Domnului, cea care L-a purtat in pantece pe Cuvantul lui Dumnezeu. Ea este: "cartea in care s-a scris Cuvantul cu puterea Tatalui" (Acatistul Bunei-vestiri...).

O carte inchisa semnifica materia virgina; daca este deschisa, pe cea fecundata.

Mieluseaua

In albeata lui imaculata si plina de slava, mielul apare ca o manifestare a puterii primaverii: el intrupeaza triumful primaverii, victoria vietii asupra mortii. Odata cu revelatia ebraica, simbolul isi intregeste semnificatia: Mielul simbolizeaza pe israelit, membru al turmei lui Dumnezeu. Mielul de lapte simbolizeaza insa, de la evrei la crestini si apoi la musulmani, animalul de jertfa folosit cu toate prilejurile, dar mai ales cu ocazia innoirii. Tasnirea sangelui mantuitor al lui Hristos pe cruce este prefigurata de sangele izbavitor al mielului sacrificat, cu care evreii ung usciorii si pragul de sus al usii spre a indeparta raul de casa lor. Crestinul este eliberat din pacat, prin sangele lui Hristos, precum odinioara Israel din Egipt. Maica Domnului este, asadar:

„Mieluseaua, care ai nascut pe Mielul lui Dumnezeu, Cel ce a ridicat pacatele a toata lumea" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„Maica Mielului si a Pastorului" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Iisus nu e numai Mielul ce se jertfeste ci si, prin firea sa dumnezeiasca, obladuitor al turmei lui Dumnezeu, din care fac parte acum toti cei infiati in Duh.

Simboluri ale centrului lumii

Pamantul Fagaduintei


Pamantul Fagaduintei, tinta a unei cautari de ordin spiritual, corespunde Centrului lumii sau Raiului pamantesc. Pentru evrei, este Canaanul, iar pentru crestini, Ierusalimul ceresc[69]; rasplata promisa de Dumnezeu celor drepti, implinirea promisiunii Sale facute poporului evreu, asa cum Nasterea Mantuitorului este implinirea profetiilor si prefigurarilor vechi-testamentare, iar Maica Sfanta:
„pamantul fagaduintei" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„pamantul fagaduintei din care ne izvorasc toate bunatatile ceresti si pamantesti" (Acatistul Maicii Domnului),
„cea dintru care curge miere si lapte" (Acatistul Bunei-vestiri...).

Copacul

Copacul este un simbol ce insumeaza numeroase interpretari, care insa se articuleaza toate in jurul ideii de Cosmos viu, in vesnica regenerare. Arborele, chiar sacru, nu este neaparat un obiect de cult; el intruchipeaza simbolic o entitate ce-l depaseste si care este ea insasi obiect de cult. Simbolizand viata in continua evolutie, in ascensiune spre cer, arborele evoca verticalitatea, fiind socotit un simbol al raporturilor ce se stabilesc intre pamant si cer. In sensul acesta, el are caracterul unui centru, fiind sinonim cu Axa lumii. Traditia crestina realizeaza o analogie intre arborele primului legamant - pomul vietii de care vorbeste Facerea - si cruce, sau arborele Noului Legamant. Insusi Hristos devine, prin metonimie, arbore al lumii.

Maica Sfanta preia simbolul arborelui viu, prin care vine in lume cel ce regenereaza, creeaza din nou lumea, izbavind-o din moartea pacatului. Acestuia ii asociaza ideea de rodnicie, precum si pe cea de protectie (mama prin excelenta, ea poarta de grija nu numai pruncului dumnezeiesc, ci tuturor copiilor, infiati in Duh, ai lui Dumnezeu) si de rasplata binemeritata (a celor ce au ostenit in lupta cu patimile), transpuse sub simbolul umbrei. Acest simbol, investit in general cu o semnificatie negativa (imagine a lucrurilor trecatoare si schimbatoare, a mortii sau chiar a iadului[74]), are in Vechiul Testament si o semnificatie pozitiva: stapanirea si adapostul Celui Atotputernic (Plng 4, 20; Ezch 31, 6; Ps 91, 1; Is 25, 4; cf. Cant 2, 3). Omul poate gasi la umbra o usurare binevenita dupa caldura dogoritoare (cf. Iona, 4 5-6). Umbra este numita si vremea, asteptata de slujitor, cand inceteaza munca. Maria este:
„copacul cel infrunzit cu buna umbra, sub care se acopera multi" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„pom infrumusetat, cu care se acopar multi" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„pomul cel cu luminoasa roada, din care se hranesc credinciosii" (Acatistul Bunei-vestiri...).

Ea e, totodata, si cea care odrasleste copacul vietii:
„odrasla pomului celui de viata purtator" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„raiule cel insufletit, care ai in mijloc pomul vietii, pe Domnul, a Carui dulceata inviaza pe cei ce se impartasesc cu credinta" (Acatistul Bunei-vestiri...).

Toiagul

Simbol al autoritatii umane si divine, cum a fost toiagul lui Moise (Exod 4, 20) si Aaron, care a confirmat preotia levitica (Numeri 17; Evrei 9, 40), toiagul este in Vechiul Testament si un stalp pe care erau atarnate paini de forma unui inel, simbol, poate, al painii care intretine viata. Maica Domnului preia si acest simbol, asociindu-l celui al florii; ea este:
„toiagul cel de taina, care ai inflorit floarea cea nevestejita" (Acatistul Bunei-vestiri...).

Floarea

Floarea este un simbol al principiului pasiv. Ca si cupa, caliciul florii este receptacolul Activitatii ceresti. Sfantul Ioan al Crucii face din floare imaginea virtutilor sufletului, care se aduna in buchetul perfectiunii spirituale. Traditia ortodoxa vede in Maica Domnului:
„floarea cea nevestejita" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„floarea nestricaciunii" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„floarea cea preafrumoasa, care ai inflorit noua veselia cereasca" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„crin cu dulce miros" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Stalpul

Simbolistica stalpului se leaga de cea a axei lumii si a copacului. El exprima relatia dintre diferitele nivele ale universului, un loc de trecere al energiei vitale sau spirituale si un focar de iradiere a acestei energii[88]. In Vechiul Testament, se inscrie intre simbolurile revelatorii ale lui Dumnezeu, asemeni rugului si norului. Rolul de calauzitor al poporului lui Dumnezeu, pe care il are stalpul de foc pentru Israel, ii revine in crestinism Maicii Domnului, cea care este:
„stalpul Bisericii cel neclintit" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalp de nor care ne acoperi pe noi credinciosii, ferindu-ne de toate ispitele si de smintelile lumii" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalp de foc care ne arati noua tuturor calea mantuirii, chiar si in mijlocul intunecimii pacatelor" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalp de foc, care povatuiesti pe cei ce sunt intru intuneric" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalpul de foc, care povatuieste firea omeneasca la viata cea de sus" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalp de foc, care povatuiesti pe cei alesi catre cereasca imparatie" (Acatistul Bunei-vestiri...).

Tamaia

Tamaia are rolul de a inalta rugaciunea spre ceruri si de a lega pe om de divinitate. Fecioara Maria, in pantecele careia firea dumnezeiasca se uneste cu cea omeneasca, este numita in rugaciunea ortodoxa:
„tamaia cea cu miros bun" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„tamaia cea cu bun miros" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„tamaia rugaciunii celei primite" (Acatistul Bunei-vestiri...).

Simboluri echivalente ale casei templu

Casa, la fel ca templul sau cetatea, se afla in centrul lumii, este imaginea universului. Ea se identifica uneori si cu corpul insusi, refugiu temporar al sufletului. Casa este si un simbol feminin, cu sensul de refugiu, de mama, de protectie, de san matern[99]. Maria este cea in care locuieste Duhul Sfant si care se intrupeaza Dumnezeu, Imparatul slavei, care preface tristetea pacatului si a mortii in bucuria Invierii. Ea este:
„loc de sfintire a slavei" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„locasul bucuriei, prin care se strica blestemul stramoasei" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„locasul Luminii, care ai stricat intunericul" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„locuinta umbrita de puterea Duhului Sfant" (Acatistul Sfantului Acoperamant...),
„incapere preacurata a lui Dumnezeu" (Acatistul Sfantului Acoperamant...),
„incaperea lui Dumnezeu celui neincaput" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„camara Imparatului tuturor" (Acatistul Bunei-vestiri...)
Raluca Draghicescu

20 septembrie 2011

Icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numeşte Romanca sau Lideanca


DOAMNE AJUTA!
Sfîntul Apostol Petru şi Sfîntul Ioan cuvîntătorul de Dumnezeu, mai înainte de a se duce, precum s-au dus şi ceilalţi apostoli, la marginile pămîntului, pentru propovăduirea lui Hristos, propovăduiau pe Hristos prin cetăţile de prin jurul Ierusalimului. Dar cînd a fost cetatea care se cheamă Lida - iar după aceea s-a numit Diospoli - şi, petrecînd acolo un an, a adus multe popoare la Hristos Dumnezeu. Atunci a zidit acolo o biserică cu numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; pentru că atunci era linişte între creştini, încetînd prigonirea după uciderea Sfîntului Arhidiacon Ştefan.
Cezarul Tiberiu, auzind multe lucruri despre Iisus Hristos şi despre minunile Lui, a poruncit să nu prigonească pe creştini. Despre aceasta se pomeneşte astfel în Faptele Apostolilor: Bisericile prin toată Iudeea, Galileea şi Samaria aveau pace. Acea pace a fost pînă la sfîrşitul lui Tiberiu. Deci, în acea alinare, Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan, zidind în Lida acea biserică s-au dus în Ierusalim şi au rugat pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu să meargă în Lida, să vadă biserica cea zidită în numele ei, să o binecuvînteze şi să o sfinţească prin venirea sa, astfel ca rugăciunile celor ce se vor ruga într-însa să fie bineprimite înaintea lui Hristos, cel ce s-a născut dintr-însa.
Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a zis către dînşii: "Mergeţi acolo, bucuraţi-vă şi eu voi fi cu voi!" Iar ei, mergînd, au aflat în biserică pe un stîlp ce întărea clădirea, chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zugrăvit nu de mînă, ci de Dumnezeu, avînd cu totul asemănarea cinstitei ei feţe, asemenea avea şi a cinstitelor ei haine. Deci ei, văzînd-o, s-au închinat acelui chip al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, nezugrăvită de mînă şi au mulţumit Cuvîntului Cel ce S-a întrupat dintr-însa. După aceea, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a mers acolo singură şi, văzîndu-şi chipul său şi mulţimea de popor care crezuse în Hristos, s-a veselit cu duhul; iar ea a dat acelei icoane darul şi puterea facerii de minuni.
Trecînd mulţi ani, Iulian Paravatul, luînd împărăţia grecilor şi a Romei, a ridicat mare prigonire contra Bisericii lui Hristos. Atunci s-a trimis de acel muncitor în Lida o rudenie a lui, de un nume cu el ca să şteargă acel chip făcător de minuni al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu nişte unelte tăietoare de piatră. Dar minunii îi urma altă minune, pentru că, pe cît tăietorii tăiau şi strujeau acel chip nezugrăvit de mînă cu ciocane şi topoare, pe atît se vedea că străbăteau prin minune vopselele şi zugrăvelile în adîncul stîlpului; deci, ostenindu-se mult şi nesporind nimic, s-au dus deşerţi.
În multe părţi se răspîndise vestea despre acel chip al Maicii Domnului, despre minunile cele mari şi fără număr, încît veneau mulţi credincioşi din toate părţile, în toţi anii, să se închine la acea icoană. După ce au trecut mulţi ani, fericitul Gherman - mai înainte de luarea arhieriei şi a scaunului patriarhiei din Constantinopol -, a mers la Ierusalim să se închine Sfîntului Mormînt al Domnului şi celorlalte locuri sfinte. Deci, cînd era în Lida, a văzut chipul cel făcător de minuni al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi, rugîndu-se cu căldură, a poruncit unui zugrav să-i zugrăvească pe o scîndură icoana aceea. Luînd el icoana cea zugrăvită, a dus-o cu sine la Constantinopol şi o avea ca pe o vistierie nepreţuită, săvîrşindu-şi toate rugăciunile sale înaintea ei.
Iar noi de lucrurile cele neştiute, neiscodind cu deşartă iubire de încercare şi neispitind judecăţile cele neştiute ale lui Dumnezeu, cinstim cu bunăcuviinţă fiecare icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cădem cu credinţă la dînsa, o sărutăm cu dragoste şi cu frică, ne închinăm cu evlavie privind spre dînsa ca spre adevăratul Fiu cel Care împărăţeşte la cer împreună cu Născă-toarea de Dumnezeu. Şi slăvim şi pe Cel născut dintr-însa, Hristos, Domnul nostru, pe Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ