BOGATIILE TRUPULUI

- povesti cu talc -

Mama il trimise pe baiat sa cumpere ceva de la magazinul din colt. Pe drum, langa o piata, zari un batran, stingher, in haine ponosite, care parca astepta ceva. Privea fara tinta si zambea..parea rupt de realitate. Lumea care trecea ii lasa cate ceva, bani sau mancare, dupa posibilitati.

Copilul se opri in dreptul lui, iar batranul in haine ponosite tresari..ii zambi si-l intreba:

-"Ce faci copil frumos?"

-"De unde stii ca sunt frumos?"

-"Stiu..si apoi toti copiii sunt frumosi.."

-"Ma duc sa cumpar ceva.."

-:Du-te,si cand te intorci sa treci pe le mine."

Copilul asa facu.

Batranul cand simti ca este langa el ii intinse mana si o pornira amandoi.

Lumea ii privea mirata:un copil bine imbracat , langa un batran zdrenturos..

-"De ce se mira lumea cand ne vede impreuna?"-intreba copilul

-"Lumea nu stie...lumea nu stie ca eu sunt cel mai bogat om.."raspunse batranul

-"Cum asa?..Vad ca esti imbracat ca un cersetor.."

-"Nu judeca pe nimeni dupa cum este imbracat!. Eu iti spun ca sunt cel mai bogat om pentru ca am urechi si. aud, am ochi si vad, am maini sa ma hranesc, am picioare sa ma deplasez si mintea integra ca sa pot gandi...intelegi?".

-"Ha, ha, ha,"--rase copilul--"Pai, toti le avem..asta inseamna ca esti bogat?".

-:Da,putini sunt constienti de acest lucru: ca nu in bani se masoara bogatia..

Iti dai seama, tu, cat esti de bogat daca:
-ai doua picioare intregi cu care sa te deplasezi acolo unde sufletul tau vrea?
-ai doua maini viguroase cu care sa apuci, sa scrii, sa te imbraci,sa inoti in ape racoroase, sa imbratisezi,si sa legeni un copil?
-dar, mai ales ,sa ai doi ochi sanatosi cu care sa vezi toate frumusetile acestei lumi; sa vezi soarele rasarind, chipul iubitei si surasul mamei?
-si doua urechi cu care sa auzi muzica cuvintelor.....

Copile drag,oamenii nu stiu cat sunt de bogati!.Si toate aceste bogatii le poarta cu ei, pentru ca ele ii alcatuiesc: nu e necesar sa le depoziteze in seif sau in banci.

Intelegi copile ca te-ai nascut bogat?"

-"Dar tu de ce cersesti, daca esti atat de bogat precum spui?"

-"Eu nu cersesc..eu doar tin companie soarelui...In fiecare dimineata, soarele bate la usa case mele,desi, ferestrele sunt deschise..Intra in casa si toata lumina si caldura lui imi inunda cele patru camere..sunt atat de bucuros ca soarele a ales sa intre si in casa mea.."

-"Dar unde este casa ta"- intreba curios copilul.-,"Te-am vazut stand pe o piatra in piata.."

-"Heei, casa mea este aici, inlauntrul meu,..uite.."--,si lua mana copilului si-o duse in partea stanga a pieptului.."Simti ce calda e"?

-"Daa, si pulseaza.."

-"Casa mea se cheama inima si se bucura ca ai atins-o cu mana ta!.Hai cu mine sa-ti arat ceva.."

Si o pornira amandoi.

Copilul mergea alaturi de cersetor, si mana lui mare si calda ii dadea siguranta, desi nu-l cunostea; astazi il vazuse pentru prima oara , dar il simtea atat de aproape de parca facea parte din familie..

Ajunsera in parc.

_"Hai sa ne asezam pe o banca, aici, sub copacul acesta", spuse batranul

"Asa, inchide ochii si respira adanc ...ce simti?"

-"Imm,miroase a flori de salcam.."

-"Bravo, ai ghicit..a inflorit salcamul, asa este!"

-"A inflorit salcamul, a inflorit salcamul,,",striga copilul batand din palme de bucurie, tocmai cand ,pe langa banca lor trecea un calator grabit.

-"Ce gluma buna", mormai in barba calatorul,..."Doar suntem in noiembrie..iar salcamii infloresc primavara"..si-si vazu , grabit, de drum.

-"Vezi copile", spuse batranul... "Ti-am spus ca oamenii nu stiu cat sunt de bogati; au uitat sa se bucure..desi au ochi ,nu vad, desi au nas, nu miros..nu simt ca salcamul a inflorit a doua oara. Nu mai au timp sa simta, sa vada, sa auda.Merg cu capul in pamant preocupati sa faca cat mai multi bani..trecand astfel, orbi si surzi, pe langa minunile vietii.Au saracit!"

Se ridicara si o pornira pe alee spre casa copilului.

La capatul parcului era un cersetor, orb, in carja.

Batranul lasa in caciula milei tot avutul sau.

_"In dar ai luat ,in dar sa dai..copile, sa dai din "bogatia" ta si celor care au intr-adevar nevoie.", spuse batranul si se departa fericit, bogat in sinea lui.

Copilul cum ajunse acasa,se duse repede in camera lui, isi lua pusculita cu bani, o sparse, lua banii si pleca in graba spre piata.

Daruii, cu mainile lui, banutii saracilor.

La intoarcere mama il certa:

_"Ce-ai facut..ti-ai dat toti banii daruiti de mine pentru leaganul pe care ti-l doreai, la cersatori?"

-"In dar ai luat in dar sa dai...mama, iar eu sunt foarte bogat..ma am pe mine... Ce-mi mai trebuie leagan cand am doua picioare zdravene cu care pot sa alerg.,sa ma joc?"

Copilul descoperise bogatiile trupului sau, iar in casa sufletului aveau sa se stranga o multime de alte comori...

 autor: Mihaela BALACEANU

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - Manastirea Tiganesti jud Ilfov

Tradiţia spune că icoana făcătoare de minuni ocroteşte mai ales mamele şi copiii. Un miracol s-a întâmplat când un incendiu izbucnit în apropiere ajunsese la porţile mănăstirii. Maicile au ieşit cu icoana în mâini, iar vântul şi-a schimbat direcţia.

Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul

Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un sobor de şapte preoţi şi patru diaconi, a săvârşit ieri, cu ocazia praznicului Botezului Domnului, Dumnezeiasca Liturghie şi Sfinţirea Mare a apei la Catedrala mitropolitană.

• 
  Măreşte

Mii de credincioşi au participat la slujba de Bobotează de la Catedrala mitropolitană din Timişoara pentru a duce la casele lor Agheasma cea Mare sfinţită în cadrul Sfintei Liturghii de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, pentru a le fi tuturor celor ce o vor lua cu credinţă şi vor gusta dintr-însa, curăţitoare sufletelor şi trupurilor, şi izgonire a toată puterea cea potrivnică.

În predica rostită cu acest prilej, Preasfinţia Sa a făcut un scurt comentariu al Evangheliei praznicului, de la Matei 3; 13-17, subliniind faptul că pericopa evanghelică prezintă mai întâi de toate o lecţie pe care trebuie să o învăţăm cu toţii de la Dumnezeu, lecţia smereniei şi a iubirii. "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ascultător făcându-Se lui Dumnezeu-Tatăl, vine în lume şi smerindu-Se, primeşte botezul de la Ioan, adică Cel care este Dumnezeu, Cel care este necuprins cu mintea şi neîncăput de gândul nostru, care a făcut cerul şi pământul, se lasă botezat de Sfântul Prooroc Ioan. Se lasă atins de mâinile omului, El care este Dumnezeu, Stăpânul a toate şi Ziditorul omului".

În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a subliniat însemnătatea acestui mare praznic al creştinătăţii pentru Biserica Ortodoxă, menţionând că la Botezul Domnului a avut loc arătarea Dumnezeirii, a Preasfintei Treimi, pentru că Dumnezeu-Tatăl a mărturisit despre Iisus Hristos că este Fiul Său, iar Duhul Sfânt, în chip de porumbel, a venit şi s-a aşezat deasupra Fiului.

4.000 de litri de agheasmă

În finalul Sfintei Liturghii, după rugăciunea amvonului, Preasfinţitul Părinte a săvârşit slujba Aghesmei celei Mari, înălţând rugăciuni Părintelui Ceresc pentru ca să se pogoare peste apă lucrarea cea curăţitoare a Treimii, Celei mai presus de fire şi ca Bunul Dumnezeu să-i dăruiască ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului, cu puterea, cu lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh. După sfinţirea apei, Preasfinţia Sa a binecuvântat credincioşii, stropindu-i cu apă sfinţită, mergând prin mijlocul lor până la ieşirea din sfântul lăcaş, unde i-a binecuvântat pe toţi cei aflaţi pe treptele catedralei.

Anul acesta, preoţii catedralei au pregătit încă din ajunul Botezului Domnului aproximativ 4.000 de litri de apă, pe care mai apoi, după oficierea slujbei, la ieşirea din catedrală, i-au împărţit credincioşilor veniţi într-un număr impresionant la această mare sărbătoare, după cum ne-a spus părintele Eugen Murgu, slujitor la Catedrala mitropolitană.

ICOANA BOTEZUL DOMNULUI

 

Icoana Botezului Domnului

Botezul lui Hristos, care se praznuieste pe 6 ianuarie, sub numele de Teofanie ("Epifanie"), este denscris de icortografia traditionala astfel: In stanga si in dreapta, dealuri reprezentate schematic prin stanci inalte, sub forma de trepte.  Intre ele curge raul Iordan cu revarsare mare. In mijlocul Iordanului sta Hristos, fie cu totul dezbracat, fie doar cu o panza alba in dreptul soldurilor. Binecuvanteaza apele cu mana dreapta sau cu amandoua mainile. Chipul Sau are o expresie de sobrietate si de concentrare.

In unele icoane, apa in care a intrat ii acopera tot trupul, pana la umeri, ca in mozaicurile din Hosios Lukas, Daphni si Nea Moni. In alte icoane - murale sau pe lemn - apa curgatoare a raului apare de o parte si de alta a inaltimii trupului Sau si sub picioare, fara a-L acoperi. Acest din urma mod de reprezentare pare sa fie utilizat pentru a nu strica linia clara a trupului, claritatea fiind unul dintre principiile folosite de iconarii bizantini. Insa primul mod, mai vechi, de reprezentare a apei, in fata si pe ambele laturi ale trupului, este mai potrivit, pentru ca are in vedere o claritate superioara a formei trupului. Arata ca Botezul lui Hristos s-a facut prin scufundare totala in apele Iordanului, dupa cum ne spun Evangheliile Sfintilor Matei (3,16) si Marcu (1,10).

Sfantul Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului sta drept pe malul Iordanului - aproape intotdeauna in partea dreapta a lui Hristos, cu un picior asezat ferm in urma celuilalt. Nu este pe jumatate dezbracat, ca in pictura Botezului lui El Greco, ci poarta tunica si himation, care ii acopera tot trupul, cu exceptia antebratelor si a talpilor. Cu o expresie de cutremurare, intinde mana dreapta si atinge capul lui Hristos. Nu este infatisat, ca in picturile religioase apusene, stropind cu apa capul Domnului, pentru ca Botezul Sau nu s-a facut prin stropire, ei prin scufundare. Cu mana stanga, Sfantul Ioan face un gest spre inaltime.

In fata Botezatorului, de cealalta parte a raului, stau doi sau trei ingeri, in gest de rugaciune, plecati, cu aripile lasate. Fiecare tine, cu amandoua mainile, cate un stergar.

In unele icoane ale Botezului se pot observa langa picioarele lui  Hristos - la dimensiuni foarte mici, pentru a nu iesi in evidenta - o femeie si un batran, fiecare calarind cate un peste mare. Femeia simbolizeaza marea; barbatul este simbolul raului. Femeia apare adesea cu o coroana pe cap si cu un sceptru in mana, in timp ce barbatul tine in maini un vas din care se revarsa apa. Amandoi stau cu spatele la Hristos, iar fetele lor au o expresie de mare uimire. Aceste doua figuri apar aici potrivit versetului al treilea din Psalmul 113: "Marea a vazut si a fugit. Iordanul s-a intors inapoi". Acest verset se rosteste intr-una din rugaciunile pe care preotul le citeste in timpul slujbei Botezului Domnului, cand se sarbatoreste Teofania. Se mai rosteste si la strana, ca introducere la unele cantari din timpul slujbei.

In icoanele executate cu nepricepere, aceste doua simboluri capata uneori proportii prea mari, fiind astfel scoase in evidenta, lucru nepotrivit, care distrage atentia. Trebuie remarcat ca figura femeii, reprezentand marea, si a barbatului, reprezentand raul, au fost preluate din arta antica greaca. Aceste simboluri sunt utilizate, cu adaptarea de rigoare, in descrierea Botezului pentru a da expresie plastica versetului din psalm, deoarece, in Biserica Ortodoxa, iconografia si imnografia sunt arte complementare, exprimand aceeasi esenta interioara.

Uneori Hristos este infatisat stand in picioare pe doua dale de piatra ce formeaza o cruce sub care se afla serpi cu capetele ridicate. Acest detaliu este inspirat din Psalmul 73, versetul 14, care spune: "Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apa". Balaurii il simbolizeaza pe diavol si pe ingerii lui. Aceasta idee se regaseste in imnografia Bisericii, asa cum se intampla cu toate elementele Botezului pe care le-am descris. In icoanele bine executate, serpii nu au dimensiuni mari, nici culori aprinse - ei nu ies in evidenta. Ar fi mai bine chiar sa se renunte la acest element, pentru ca produce o distragere inutila de la componentele esentiale ale scenei. Marii maestri care au lucrat mozaicurile din Hosios Lukas, Nea Moni si Daphni nu l-au folosit.

Uneori, in jurul lui Hristos inoata pesti mici. In fresca Bisericii Peribleptos din Mystra, nu numai pesti, ci si copii inoata pe langa El. Acest element, iarasi, nu este de dorit. Introducerea in scena a elementelor irelevante, care distrag atentia, contravin principiului simplitatii.

O componenta esentiala, extrem de importanta, este reprezentarea boltii ceresti si a razei de lumina care coboara deasupra capului lui Iisus. Bolta este reprezentata in mijlocul laturii de sus a compozitiei, exact deasupra lui Hristos. In interiorul razei apare figura unui porumbel, manifestare simbolica a Duhului Sfant. In mozaicul de la Hosios Lukas si in cel de la Daphni, in partea de sus a razei de lumina, iesind din bolta cerului, o mana binecuvanteaza. Acesta este un mod de a-L reprezenta pe Dumnezeu-Tatal, al carui glas de sus, conform relatarii evanghelice, s-a auzit spunand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit".

Compozitia care infatiseaza Botezul lui Hristos are o inscriptie simpla in centru, aproape de bolta cereasca: "Botezul". In elementele ei principale, descrierea este extrasa din Evanghelia dupa Matei, capitolul 3, versetele 13-17. Aici citim: "In acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, catre Ioan, ca sa se boteze de catre el. Ioan insa il oprea, zicand: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine ?" Si raspunzand, Iisus a zis catre el: "Lasa acum, ca asa se cuvine noua sa implinim toata dreptatea". Atunci L-a lasat. Iar bote-zandu-se Iisus, cand iesea din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a vazut pogorandu-se ca un porumbel si venind peste El. Si iata glas din ceruri zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit"."

Descrierea Botezului din Evanghelia dupa Marcu este scurta, in numai trei versete si inca si mai scurta este cea din Evanghelia dupa Luca. Sfantul Marcu spune: "Si in zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii si s-a botezat in Iordan, de catre Ioan. Si indata, iesind din apa, a vazut corurile deschise si Duhul ca un porumbel coborandu-se peste El. Si glas s-a facut din ceruri: "Tu esti Fiul Meu Cel iubit, intru care am binevoit"" (Mc. 1,9-11).

In Evanghelia dupa Luca regasim urmatoarele doua versete: "Si dupa ce s-a botezat tot poporul, botezandu-Se si Iisus si rugandu-Se, s-a deschis cerul, si S-a coborat Duhul Sfant peste El, in chip trupesc, ca un porumbel, si s-a facut glas din cer: "Tu esti Fiul Meu cel iubit, intru Tine am binevoit"" (Lc. 3,21-22). Aceste doua relatari concorda cu cea oferita de Evanghelia dupa Matei si nu-i adauga nimic. Fragmentul din Evanghelia dupa loan, cam tot atat de lung ca si cel din Matei, este urmatorul:

"A doua zi a vazut Ioan pe Iisus venind catre el si a zis: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: Dupa mine vine un barbat, Care a fost inainte de mine, fiindca mai inainte de mine era, si eu nu-L stiam; dar ca sa fie aratat lui Israel, de aceea am venit eu, botezand cu apa". Si a marturisit Ioan zicand: "Am vazut Duhul coborandu-Se, din cer, ca un porumbel si a ramas peste El. Si eu nu-L cunosteam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborandu-Se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu"" (In. 1,29-34).

Acest fragment arata si subliniaza faptul ca insusi Sfantul Ioan Botezatorul a vazut pe Duhul Sfant pogorandu-Se asupra lui Hristos sub forma de porumbel - lucru nementionat in celelalte Evanghelii, o adaugare semnificativa la istoria Botezului. Este un detaliu care explica de ce, in unele descrieri ale Botezului, Sfantul Ioan este infatisat privind in sus, cu mana stanga ridicata, aratand spre inaltime - ca in mozaicul Bisericii Nea Moni (mijlocul secolului al XIV-Iea) si in icoana pictata de Teofan Cretanul de pe iconostasul bisericii mari (katholicon) a manastirii Stavronikita (1546) din Muntele Athos.

Imnografia Bisericii Ortodoxe are multe cantari frumoase care descriu sau se refera la Botezul lui Hristos. O descriere completa a acestuia apare in Troparul Sfintei Epifanii, care zice:

"In Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii S-a aratat, ca glasul Parintelui a marturisit Tie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, si Duhul in chip de porumbel a adeverit intarirea Cuvantului; Cel ce Te-ai aratat, Hristoase, Dumnezeule, si lumea ai luminat, marire Tie".

Sarbatoarea inchinata Botezului lui Hristos se numeste Teofanie pentru ca la Botez S-a aratat Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Acest lucru este scos in evidenta in Tropar. "Teofania" (din grecescul Theos, "Dumnezeu", si phaino, "a releva, a descoperi") reprezinta manifestarea lui Dumnezeu perceptibila prin simturi. Trebuie observat ca, desi icoana Botezului indica aparitia sfintilor ingeri la locul si in vremea Botezului lui Hristos, nici Evangheliile, nici Troparul tocmai citat, care rezuma principalele momente ale evenimentului, nu pomenesc nimic despre aparitia ingerilor. Un motiv - cel mai important - pentru care iconarii au infatisat, inca din vechime, sfinti ingeri cu stergare in icoana Botezului pare sa fie acela de a sublinia, cu mijloace simbolice, faptul ca Botezul ortodox se face prin scufundare completa, lucru care necesita stergerea de apa a trupului dupa scufundare.

Alte motive erau probabil realizarea simetriei compozitiei - unul dintre principiile ce caracterizeaza iconografia bizantina - si utilizarea principiului perspectivei psihologice. Stand in picioare pe unul din malurile Iordanului, ingerii realizeaza un echilibru cu Sfantul Ioan Botezatorul, care sta pe celalalt mal, in timp ce Hristos se afla in centru. Prezenta ingerilor este totodata in consonanta cu functia ce li se atribuie intr-un fragment urmator relatarii Botezului: slujirea lui Hristos. Aici ni se spune ca, dupa Botez, "Iisus a fost dus de Duhul in pustie, ca sa fie ispitit de diavol" si ca atunci cand diavolul L-a lasat, "Iata ingerii, venind la El, il slujeau" (Mt. 4,1,11; cf. Mc. 1,12-13).

Ideea includerii ingerilor cu stergare in icoana Botezului apare cel putin dupa secolul al VI-lea. Ei sunt astfel intalniti pe capacul unui relicvar de lemn din secolul al VI-lea, de la Vatican, pe care sunt infatisate Nasterea, Botezul, Rastignirea, Invierea si Inaltarea Domnului.

In bisericile din Hosios Lukas si Daphni, Botezul este scos in evidenta prin zugravirea sa pe una din trompele de colt ale turlei naosului. In bisericile bizantine de mai tarziu, unde s-au utilizat pandantivii in locul trompelor de colt pentru sustinerea cupolei, si pentru zugravirea celor patru Evanghelisti, Botezul este reprezentat intr-una dintre absidele naosului. De obicei s-a reprezentat aceasta scena fie in absida sudica, fie in cea nordica.

Constantinos Cavarnos

 Aceasta sfanta icoane ..o am in casa mea...

 SI ACUM VA ARAT POZE DE LA SFANTA ZI DE ASTAZI DE LA SFINTIREA APEI..

Boboteaza la Curtea Domneasca

Sarbatoarea Bobotezei tinea trei zile la Curtea Domneasca din Iasi. In condica de ceremonii de la 1762, Logofatul Gheorgachi mentioneaza ca la 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, veneau la Curtea Domneasca din Iasi, toti egumenii manastirilor din tara. Slujba de sfintire a apei era savarsita de Episcopul de Roman.

In ziua de 6 ianuarie, , domnitorul era primit la slujba cu doua faclii aprinse. Dupa doxologie, domnitorul pleca impreuna cu mitropolitul si credinciosii, spre malul raului Bahlui, locul in care se savarsea sfintirea apei. Erau scoase in procesiune icoanele facatoare de minuni si moastele unor sfinti.

Potrivit documentelor, daca iernile erau mai aspre, slujba se oficia in piata din fata Portii Domnesti.

La slujba de sfintire a apei erau prezenti atat sotia domnitorului, cat si curtenii, ostenii, domnitele, jupanesele si fetele de casa. Era sfintita apa dintr-un vas mare de argint si din doua cazi inconjurate de sfetnice cu lumanari aprinse.

In momentul in care mitropolitul atingea busuiocul de fruntea domnitorului, erau trase trei salve de tun. Dupa ce era stropit cu agheasma, domnitorul saruta moastele aduse in procesiune. Dupa el, veneau toti credinciosii sa fie "botezati".

Slujba de sfintire a apei se incheia cu botezul copiilor orfani, carora domnitorul le daruia imbracaminte si bani. Urma Sfanta Liturghie savarsita in Biserica Domneasca, de mitropolitul Moldovei.

A doua zi dupa Boboteaza, dascalii veneau la Spatarie pentru a-l ovationa pe domnitor.

In a treia zi de la Boboteaza, domnitorul statea de vorba cu egumenii prezenti la sfintirea apei. Era momentul in care domnitorul le oferea veniturile de la ocnele de sare, pentru manastirile in care acestia se nevoiau.

"Boboteaza cailor"

In ziua de Boboteaza caii din grajdurile Curtii Domnesti, erau stropiti cu agheasma. Se credea ca toti caii stropiti cu apa sfintita, vor fi sanatosi pe parcursul intregului an. Originea acestei traditii este in parte de sorginte tatareasca.

Primii care erau stropiti erau telegarii, caii care trageau trasurile domnesti. Urmau povodnicii, caii pur-sange arab, primiti in dar de la sultan cu ocazia investiturii domnului si apoi armasarii grajdurilor domnesti. Calul imparatesc era adus la final, de comis, conducatorul grajdurilor domnesti si al cavaleriei moldovenesti.

Adrian Cocosila

Pilda pietrelor

Era o data intr-un tinut doi Stapini: unul bun si altul rau ,si fiecare din ei stapineau cite o tarina de care aveau grija.

Stapinul cel bun incepu a o sapa si a ara tarina sa si a o pregati ca sa fie cultivata .El curata tarina sa de ciulini si de toate spurcaciunile care se gaseau pe pamintul sau ingrijind de toate ca pamintul sau sa primeasca saminta si aceasta sa faca rod insutit si fiecare saminta la timpul ei .Pietrele pe care le gasi in tarina lui si acestea erau multe la numar le lua le curata, le spala si le varui ca acestea sa lumineze si noaptea, se griji de ele si le aseza dea dreapta si dea stinga carari pe care trecea adesea ca sa vada rasadurile pe care le sadi in tarina sa.Pe unele din aceste pietre le puse ca sa desparta diferite rasaduri care se aflau in tarina si care erau multe la numar de nu puteau fi numarate,caci multe dintre pietre fura scoase la lumina si la caldura soarelui de catre stapinul tarinei si fura puse strajuitori, si acestea se bucurau pe deplin de acestea.Cind se lasa noaptea aceste pietre dogorau caldura lor, si luminau calea pe care trecea stapinul tarinei care se bucura si el de acestea ,precum si de a acelora care desparteau rasadurile bucurindu-se de ele si era multumit de lucrul bine facut precum si de rasplata cu care acestea i-I rasplateau Lui.

Stapinul cel rau nu se griji de loc de tarina sa, nu o curata de ciulini nu o ara si nu facu nimic din cauza leneviei .Gasi si el pietre in tarina sa ,ba inca mai multe decit stapinul cel bun dar nu ingriji de ele ci din contra le ascunse sub pamint ca sa nu vada lumina si semana ciulini mai multi ca sa le ascunda mai bine de ochii stapinului cel bun si lumina soarelui sa nu o vada sau sa se bucure de caldura acestuia.

Trecu timpul si veni vremea culesului rodelor muncii. Stapinul cel bun ridica din pitrele care fura puse sa strajuiasca cararea si a acelora care desparteau rasadurile culegatori destoinici, caci ei fura paznici destoinici si ascultatori si indeplinira toate poruncile si acum se bucurau cu aceeasi caldura si lumina cu care stapinul ii lumina si ii incalzea cind trecea pe cale ,si acum stringeau cu bucurie roadele muncii lor si il puneau in hambarul stapinului lor.

Cind veni vremea culesului Stapinul cel rau lua toate pietrele pe care le gasi in tarina sa ,sapa o groapa mare si le arunca pe ele in aceasta groapa arunca peste ele pamint ca sa nu mai vada lumina ,puse peste ei si ciulinii si le dadu foc ca in caz vreo una ar indrazni sa iasa sa se arda de vapaia pusa peste ei.Pietrele sunt inimile oamenilor care dupa vointa lor vor fi ori in tarina Stapinului cel bun ,ori in tarina Stapinului cel rau ,caci inimile oamenilor sunt mai reci decit pietrele si nu pot face rod de fapte bune caci se afla in tarina Stapinului cel rau si nu au lumina si caldura si sunt incolaciti de spinii care ii inabusesc in tota vremea vietii lor.

Ioan Botezatorul spune “Daca ar vrea Dumnezeu ar ridica fii lui Avram din pietrele acestea”,deci si pietrele daca s-ar transforma in omeni prin puterea lui Dumnezeu ar fi mai calde , mai iubitoare ,si ar face fapte de pocainta ,dar noi omeni fiind nascuti, suntem mai reci decit pitrele ,nu avem iubire unul fata de altul ,urim ,ne pizmuim,iar daca vedem vreun semen cazut ii mai tragem si noi una ca sa cada si mai tare,nu i-l ridicam nu i-l mingaiem nu i-i legam ranile nu i-l dojenim, nu auzim strigatul vaduvei sau a orfanului,a celui gol ca sa i-l imbracam , a celui insetat ca sa-l adapam a celui bolnav ca sa-l vindecam,a celui inchis ca sa-l eliberam ,a celui ratacit ca sa i-l intoarcem a celui orb ca sa-I fim ochi,caci IIsus a spus daca veti face ceva unuia din acesti mai mici frati ai mei mie i-mi veti face si va veti lua raplata voastra pentru faptele voastre,dar noi rai fiind suntem cazuti in tarina Stapinului celui rau si ne vom lua rasplata care ni se cuvine pentru aceasta ,adica intunericul ,si focul vesnic care arde in tarina Stapinului celui rau.

Cei ce fac fapte demne de rasplata sunt aceia care iubesc lumina si iubesc pe Dmnezeu si pe aproapele lor ca pe ei insisi, deci acesti se sfla in tarina Stapinului celui bun ,iar cei care se lasa cuprinsi de spini ,de lenevie,de fapte rele sunt cei care se afla in tarina Stapinului celui rau caci ei iubesc intunericul.Scris este in Sfinta Scriptura “Eu am venit ca sa marturisesc despre lumina si sa vadesc intunericul ,dar oamenii au iubi mai mult intunericul decit lumina de aceea faptele lor sunt rele, iar cind va veni timpul fiecare i-si va lua plata pentru faptele sale” si va fi trimis la locul pe care i-l merita.

Petru Calimanescu

CE IMPORTANŢĂ AU ÎN VIAŢA NOASTRĂ LUCRURILE SFINŢITE?

Păcatul lui Adam a avut repercusiuni asupra întregii creaţii. Totul s-a alterat. Nu s-a stricat definitiv, dar aşa cum mărturisesc Sfinţii Părinţi, s-a alterat. Odată cu venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe pământ împreună cu Legea şi Harul Său, omul cu întreaga creaţie au posibilitatea de a se curăţa, de a se igieniza, de a reveni la starea iniţială paradisiacă. Bisericii şi slujitorilor săi li s-au dat puteri foarte mari în acest sens de a sfinţi şi tuturor credincioşilor de a se împărtăşi de ele.

---

Biserica Ortodoxă deţine cele şapte Taine prin care Harul lui Dumnezeu lucrează spre sfinţirea omului. Insă pe lângă cele şapte Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtăşania, Maslul, Cununia şi Hirotonia) mai există şi alte slujbe de sfinţire a omului şi a diferitelor obiecte sau lucruri, numite ierurgii. De aceste sfinte slujbe poate beneficia orice creştin ortodox. Şi ele sunt foarte necesare pentru întărirea credinţei şi pentru simţirea Harului Duhului Sfânt.

Lucrurile sfinţite de care trebuie să se folosească şi să se împărtăşească fiecare credincios sunt următoarele:
a) AGHIASMA (apă sfinţită);
b) ANAFURA (pâine sfinţită);
c) ULEI SFINŢIT (de la Sf. Maslu sau de la Litie);
d) ICOANE, CRUCI, TROIŢE

(de asemenea toate aceste obiecte sfinţite au un mare rol în sfinţirea omului şi a locului în care stă omul). Toate aceste sfinţiri se fac de către preot cu harul care este în el prin invocarea Duhului Sfânt ca să vină şi să sfinţească acele lucruri sau obiecte.
Duhul Sfânt este a treia persoană a Sfintei Treimi care sfinţeşte totul în Biserică, în creaţie, în familie, în persoana umană, atunci când este chemat (invocat) din toată inima. Duhul Sfânt este prin excelenţă SFINŢITORUL cel care sfinţeşte totul şi toate.

Personal fiecărui credincios îi este recomandabil ca să aibă în casa sa o cameră sau un colţ într-o cameră unde să aibă toate aceste lucruri sfinţite: icoane, cruci, agheasmă, anafură, ulei sfinţit, şi să se împărtăşească de ele cu evlavie şi cu curăţenie. Oamenii maturi să le consume numai atunci când sunt curaţi, iar copiii în fiecare dimineaţă după ce s-au spălat pe faţă şi înainte de a mânca.

a) AGHIASMA ( apa sfinţită) Aghiasma  este  de  două  feluri: agheasmă mare şi aghiasma mică. Ambele feluri de aghiasma este recomandabil să le avem în sticle diferite cu etichete pe ele pentru a nu fi confundate.

AGHIASMA MARE se face numai o singură dată pe an la Bobotează. Se consumă 7 zile de pe 6 până pe 13 ianuarie, în fiecare zi dimineaţa pe nemâncate. După aceea în tot cursul anului se foloseşte numai dacă s-a postit (nu s-a mâncat nimic) până la orele 16, 17 după-amiaza, de obicei când se ţine post negru vinerea sau când socoteşte fiecare personal.

Cu această aghiasma mare se poate stropi prin casă, prin gospodărie, prin maşină, la birou, etc, având puteri foarte mari de alungare a diavolului.

AGHIASMA MICĂ se face în fiecare zi cu excepţia intervalului de timp 6-12 ianuarie, când se face aghiasma mare.

Aghiasma mică de asemenea, se ţine într-o sticlă la un loc curat şi se ia în fiecare dimineaţă pe nemâncate, dacă nu am consumat nimic după orele 24 de la miezul nopţii.

Se mai poate stropi cu ea prin casă, hainele, maşina, gospodăria, biroul, etc. Odată sfinţită, aghiasma deţine Harului Duhului Sfânt. Deci nu este numai o apă simplă ci are o încărcătură spirituală deosebită, Din cauza aceasta cel ce o ia cu evlavie şi se împărtăşeşte de ea, se împărtăşeşte de Harul Duhului Sfânt. Aghiasma curăţă, luminează şi întăreşte sufletul omului. De foarte multe ori are puteri miraculoase asupra celui ce o ia cu multă credinţă şi izgoneşte diavolii.

b) ANAFURA (pâinea sfinţită) Un alt element sfinţitor de care ne putem împărtăşi zilnic este sfânta anafura, acea pâine sfinţită în timpul Sfintei Liturghii care s-a atins de Sfânta împărtăşanie de către preot în timpul Axionului. Ea are puteri harice deosebite, deoarece a fost atinsă de Trupul şi Sângele Domnului. Această anafura se ia de către credincios duminica când merge la biserică într-o hârtie curată sau într-un vas, se usucă pentru a evita riscul să nu se mucezească şi după aceea să se strice.

Pentru că a fost atinsă de Sfânta împărtăşanie se consumă dimineaţa înainte de aghiasma. Deci rânduiala este în felul următor:

In fiecare zi creştinul ia o mică bucăţică de anafura după aceea câteva înghiţituri de aghiasma (de preferat de trei ori în numele Sfintei Treimi), iar după ce a consumat acestea se unge cu ulei sfinţit pe frunte, făcând semnul sfintei cruci cu un beţişor.

După ce s-a împăcat cu Dumnezeu prin câteva rugăciuni ce le-a făcut în gând, şi s-a împărtăşit de Harul Duhului Sfânt prin aceste elemente sfinţite, în sfârşit îşi ia crucea zilei ce a venit de dimineaţă cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi astfel mult spor va avea şi va fi ferit de multe curse ale celui viclean în acea zi.

c) ULEIUL SFINŢIT După cum aminteam mai sus, un alt element sfinţit de care ne mai putem împărtăşi zilnic este uleiul sfinţit sau mirul curat i se mai spune, nefăcând confuzia cu Sfântul şi Marele Mir cel cu care suntem unşi numai odată în viaţă la Botez. Uleiul sfinţit este de două feluri: cel care se face la Sf. Maslu şi cel care se face la Litie, atunci când serbăm un sfânt mai mare cu cruce roşie în calendar.

Uleiul de la Taina Sf. Maslu are mare putere sfinţitoare şi tămăduitoare asupra omului care-l ia cu credinţă. Acest ulei nu se resfinţeşte ci se pune într-o sticlă cu uleiuri de la cât mai multe Sf. Masluri (7-9-12 sau chiar 40 de Sf. Masluri). Deci nu se mai aduce încă o dată acelaşi ulei care s-a sfinţit la biserică. De asemenea acest ulei nu se pune la candelă şi nu se dă la animale. Este o greşeală dacă se face acest lucru. El se sfinţeşte pentru oameni şi oamenii trebuie să-l folosească. Candela nu are nevoie de uleiul sfinţit pentru oameni ci are nevoie de ulei simplu care se sfinţeşte arzând acolo; iar pentru animale nici nu mai vorbim. Este chiar o profanare când se face aşa. Spun acest lucru deoarece sunt fel de fel de zvonuri care mai de care mai colorate.

Cu uleiul de la Litie de asemenea se miruieşte pe frunte cu el. Uleiul de la Sf. Maslu se mai poate administra în felul următor mai ales pentru cei bolnavi: oricine se poate unge pe frunte cu el făcând semnul sfintei cruci cu degetul sau cu un beţişor. Se mai poate unge rana celui bolnav, tot aşa făcând semnul sfintei cruci pe ea. Se mai pot lua dimineaţa pe nemâncate câteva picături, înghiţite sau puse pe o bucăţică de anafură: Iarăşi se mai poate administra la cel bolnav sau la cel cu duhuri necurate în mâncare. Se pun în farfuria celui care mănâncă câteva picături, iar după ce mănâncă se spală farfuria singură şi se aruncă apa la o floare sau la un loc curat din grădină. Nu se aruncă la chiuvetă, la canalizare sau la animale.

Mai există în Biserica ortodoxă încă două feluri de ulei sfinţit, unul este cel care se face la botez şi se pune în apa din cristelniţă şi se unge copilul cu el la toate încheieturile, iar cel de-al doilea fel de ulei sfinţit este cel de la sfinţirea casei, când se ung toţi pereţii casei la toate punctele cardinale având semnificaţie biblică de binecuvântare a casei unde locuim.

Pentru animale există rugăciuni de sfinţire a cerealelor sau a sării, care se dă animalelor, spre alungarea duhurilor necurate, care se încuibează în gospodării din cauza răufăcătorilor care trimit duhuri rele inclusiv asupra animalelor. Deci este exclusă folosirea uleiului sau a făinii de la Taina Sfântului Maslu pentru animale.

Atât cu uleiul sfinţit de la Sf. Maslu care este pus într-o sticlă separat cât şi cu uleiul de la Litie, creştinul se poate mirui pe frunte în semnul sfintei cruci în fiecare zi sau se poate administra intern.

De asemenea, noi creştinii ortodocşi ne mai putem împărtăşi de uleiuri sfinţite direct de la Harul lui Dumnezeu fără intervenţia preotului, de la candela icoanelor făcătoare de minuni sau de la candela ce arde la sfintele moaşte.

Aici parcă harul sfinţitor la care sunt aprinse candelele este prezent în acel ulei care poate fi miraculos, de cele mai multe ori, la mulţi credincioşi care-1 iau cu multă credinţă, evlavie şi închinăciune, la acei sfinţi. Acest fel de ulei se poate administra ca şi celelalte dinainte despre care am vorbit, însă aici ne imaginăm prezenţa personală a sfântului de la care am luat uleiul şi-l simţim în rugăciunea noastră.

d) CRUCI. ICOANE. TROIŢE Casa creştinului fără cel mai important simbol al său - Sfânta Cruce -poate avea multe lipsuri şi poate fi privată de prezenţa Harului Duhului Sfânt. De aceea se recomandă ca fiecare casă şi chiar fiecare cameră să aibă pe perete o sfântă cruce şi o icoană. Aceste obiecte sfinţite pe lângă încărcătura harică pe care o deţin reprezintă şi pe cei care sunt pictaţi: Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului sau diferiţi sfinţi. Sfântul care este pictat pe acea icoană este prezent în icoană după ce s-a sfinţit, prin energiile necreate ale Duhului Sfânt. Deci Duhul Sfânt este prezent în casă şi o protejează. Cei care nu au icoane în casă nu au o asemenea protecţie şi o asemenea prezenţă.

Chiar şi o iconiţă purtată la tine sau o cruciuliţă sfinţită te ajută în multe împrejurări ale vieţii. S-au întâlnit cazuri când o iconiţă sfinţită la maşină şi o rugăciune rostită de şofer înainte de a se urca în maşină l-au ferit de un mare accident, după câţiva kilometri de mers. O casă ce avea multe icoane în ea a fost salvată de la un incendiu, pentru că prezenţa sfinţilor din icoane nu a îngăduit acest lucru şi a protejat casa. Reversul acestor lucruri protectoare este din păcate prezenţa în multe case ale creştinilor din ziua de azi a diferitelor tablouri cu nuduri sau pornografii ce provoacă plecarea Duhului Sfânt din acea casă şi lipsa de oricare protecţie harică din ea. Nefiind Duhul Sfânt în acea casă, este prezent opusul lui, adică spiritul rău al diavolului şi al îngerilor lui.

De asemenea troiţele de la intersecţii de drumuri îşi au rostul lor. Spiritele rele fug din acel loc şi din acea zonă. Preotul când sfinţeşte troiţa se roagă astfel: „...Trimite acum harul Preasfântului Tău Duh peste acest semn al crucii şi-1 binecuvântează, îl sfinţeşte şi-i dă lui ca să fie semn înfricoşător şi tare asupra tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi... şi tuturor celor ce se vor închina Ţie înaintea semnului acestuia şi rugăciuni vor aduce, să le fii milostiv ascultător şi îndurat împlinitor al tuturor cererilor celor către mântuire..." (Moliftelnicul; Rânduiala sfinţirii crucii şi troiţei).

Când treci pe lângă o troiţă şi te închini înaintea ei parcă simţi că te apropie ceva de ea, parcă o energie te atrage, îţi dă mângâiere, linişte. Cam cu măsura credinţei pe care o ai faţă de Sfânta Cruce şi Cel Răstignit pe ea, cu aceeaşi ţi se răspunde. Punând mult suflet şi credinţă primeşti mângâieri şi satisfacţii pe măsură. Aici nu se mai poate păcăli nimeni, nu mai poate vicleni nimeni.

Dacă noi creştinii ortodocşi avem aceste comori inestimabile şi nu le conştientizăm, nu ştim să „profităm" sau să „uzăm" de ele este dureros. Unii vor spune că nu contează mult aceste lucruri la întărirea credinţei sau la mântuire. Dar să nu uităm că de la lucrurile mici pornesc cele mari, sau dacă nu le înfăptuim pe cele mici, pe cele mari nu numai că nu le vom putea înfăptui, dar nici nu le vom putea cunoaşte.

Cunoaşterea lui Dumnezeu este infinită, evolutivă şi progresivă, dacă nu ai un punct de pornire de jos nu poate fi o susţinere obiectivă şi reală ci numai una imaginară şi ireală. I-L rog pe Bunul Dumnezeu să ne lumineze spre tot lucrul bun şi folositor.

Iordanul curge invers!

În luna ianuarie creştinii săr­bătoresc Boboteaza, în amin­tirea evenimentului pe­trecut la râul Iordan, prin care Iisus Hristos a primit bo­tezul de la Sf. Ioan. Acesta este nu­mit Botezătorul deoa­rece şi până la apariţia Mân­tuitorului pe malul râului, el îi boteza pe iudei şi îi îndemna să-şi schimbe viaţa printr-o curăţire sufletească. Mai mult, la Iordan, după bo­tezul Domnului, taina de nepătruns pentru noi, oa­­menii, a Sfintei Treimi s-a dez­văluit într-o mică măsură prin apariţia porumbelului alb (ca prezenţă lămurită a Duhului Sfânt) şi ca glas al Tatălui Ceresc, glas care a fost auzit de toţi cei prezenţi – rămaşi înmărmuriţi.

De atunci – de aproape 2000 de ani – pe malul Ior­danului are loc o procesiune la care participă mulţime mare de oameni. Vis à vis de malul israelian, pe pământul Ior­daniei, despărţiţi doar de râul (lat de vreo 10 m) care este şi graniţă, alte sute de creştini prăznuiesc Bo­boteaza cu mare entuziasm.

Am fost martorul ocular al minunii „întoarcerii Ior­danului”, chiar de Bobotează, mo­ment în care se sfinţesc apele printr-o slujbă specială. De altfel, aghiazmă înseamnă chiar sfinţirea apei (din lb. grea­că), iar apa sfinţită atunci, numită şi „aghiazmă mare”, ţine vreme îndelungată. Toţi cei prezenţi la Iordan ştiau aceste lucruri, şi manifestarea lor a fost una pe măsură. Ime­diat după slujbă, sub pri­virile Patriarhului şi dele­ga­ţiei sale, oamenii au sărit în apa deloc caldă (chiar dacă afară erau vreo 15 grade), să prindă cru­cea care a fost aruncată în mij­locul râului (1). În acelaşi timp, s-au eliberat porumbei albi, care au înconjurat fix de trei ori mulţimea, şi duşi au fost. Zarva crescuse pe malurile pline de trestie ale Iordanului, iar mulţimea pestriţă (rase, nea­muri, porturi, obiceiuri etc.) se manifesta zgomotos. Cele câteva mii de suflete aş­tep­tau înfrigurate mi­nunea: „întoarcerea” râului înspre izvoare!

Unduirea umană se mai potolise niţel, unii începuseră chiar să plece (2), eu însumi strân­geam aparatele foto, când un glas jugulat de emo­ţie ne-a făcut să tresărim: „Ior­danul, priviţi Iordanul!”. În­tr-adevăr, am rămas mut de uimire! Fiind la 2 metri de apă, am putut vedea perfect cum râul mâlos, care cursese până atunci imperturbabil de lin, a prins a fierbe. Dar cum? Exact între locul din amonte, în care Patriarhul Ierusalimului aruncase crucea, şi locul din aval, unde eram noi – şi unde se şi termina mulţimea pelerinilor adunată pe mal (3).

Aşadar, râul îşi tulburase curgerea exact pe o distanţă de 100 de metri. Mai sus, era perfect lin; după noi, la vale – neted ca-n palmă... Privind acest fenomen inexplicabil, aveai senzaţia unui uriaş fierbător pus pe fundul apei, care-i agita suprafaţa, într-o „fierbere” nemaipomenită. Aşa­­dar, pentru ochiul meu, Iordanul nu a curs invers, ci a bolborosit pe loc, şi-a încreţit faţa – aşa cum o arată şi ima­ginile foto.

Vă imaginaţi ce vuiet, ce entuziasm a cuprins mul­ţimea! Oamenii s-au aruncat cu zecile în apă, alţii luau bidoane întregi, mulţi se ru­gau fierbinte, unii priveau în gol, amuţiţi (4). Pentru toţi cei prezenţi, a fost o zi de neuitat. Şi acest lucru se întâmplă la fel, punctual, de aproape două milenii! Aşa uiţi de oboseala zilei, de marşul prin deşert câţiva kilometri dus-întors (de unde se opresc autocarele), uiţi de sete sau foame. Pur şi simplu re­memorezi fiecare imagine tulburătoare şi nu conteneşti să te gândeşti că ai fost martorul unei minuni care
s-a petrecut sub ochii tăi (5).

Autor: Răzvan Bucuroiu

Iisus în celulă -

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a făcut semn ca să tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea căpătâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani...

Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi...

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au strapuns...

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

Încredere

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
- Ei, lasă, femeie - a încercat să o liniştească omul - lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
- Măi, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine când - uite! - nu avem unde sta peste noapte ?!
În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.
Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.
- Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară ? “Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine.”

“Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre
mai bine decât am putea-o face noi înşine.”