SUPERSTITII

Intrebare :
“O pisica neagra aduce sau nu ghinion ?”
Raspuns :
“Depinde ce esti: om sau soarece !”

Cine crede in superstitii,ii da voie satanei sa intre in viata lui!
EX:
Cand,de pilda,pisica ii taie calea superstitiosului ,cel rau ,diavolul, se sileste sa ii faca probleme…ca sa creada apoi in “previziunile”lui .

Daca iti apare cineva cu un vas gol ,chiar o sa iti mearga rau ….daca tu crezi in asta …,pentru ca cel de langa tine ,ingerul cel rau ,vazand intamplarea ,se sileste sa iti faca turburare in casa sau la serviciu sau in suflet,ca tu sa devii dependent de asa ”semne”.
La fel si cand te intorci din drum, de pilda, sau cand ai varsat sarea…sau ,multe alte superstitii.
Acel cineva care lucreaza acestea este diavolul, pentru ca sa ne faca increzatori ,nu in Dumnezeu ,rugaciune si faptele credintei, ….ci in superstitii !
Deci este un mijloc al lui de a influienta viata noastra.

Cine crede in superstitii, daca vrea sa scape de influienta lor, sa se lupte sa nu mai ia seama la ele ,sa le ignore …SI ELE VOR INCETA SA SE MAI ADEVEREASCA !!!
E logic ca acea pisica de iti taie drumul , nu stie ea viitorul tau si ,in nici un caz, nu trece drumul ca sa iti prevesteasca tie ceva .Poate isi cauta si ea hrana sau are vreo alta idee…
In nici un caz Dumnezeu nu o trimite sa iti vesteasca tie ceva…
Daca o pisica ar trece strada pe undeva printr-un loc aglomerat, cu mii de oameni ,oare ea ar prevesti la toate acele mii de oameni, la toti ,ca le va merge rau ??!

Si totusi ,celui superstitios I SE INTAMPLA SA I SE ADEVEREASCA SUPERSTITIILE ! …
Chiar IN REALITATE ,nu doar ca o sugestie …

Superstitiosii nu sunt doar dintre oameni simplii ,neinstruti ,prosti,naivi …
Superstitiosii nu sunt numai dintre copii necopti la minte…
Nuuu!
Superstiosi sunt si patroni,si politicieni ,si doctori ,profesori ..etc..,oameni cu carte, care ai zice ca nu ar trebui sa plece urechea la asemenea “bazaconii”…

Oare acesti oameni cred doar in niste idei?

Nuu…Ei au simtit realitatea superitiilor lor..au palpat ,au verficat realitate “implinirii “lor..
Superstitiile ,ca si vrajile ,ca si iluziile iluzionistilor ,ca si farmecele sau ghiciturile ,ca si vorbirile cu “mortii” sau vindecarile cu “energii”…etc…SUNT REALITATI …!
Dar ,cu adevarat, ce sunt ele ???
Sunt in retaliate LUCRARI SATANICE…sunt lucrari puternice prin care necuratii demoni incearca sa castige lumea pentru ei…

Ce interes au ei,ce castiga prin aceste inselaciuni ?

Lucifer ,seful demonilor vrea sa ne surpe credinta in Dumnezeu ,sfintii Lui ,biserica Lui…ne vrea niste copii prosti si naivi care sa nu intelegem marile adevaruri , adevarurile ca toate minunile adevarate din lume sunt plecate de la Dumnezeu …
Ne vrea niste copii prosti si neascultatori si rebeli fata de TATAL si CREATORUL NOSTRU…
Pe de alta parte vrea ca sa apelam la serviciile lui( si la ale slujitorilor lui )… nu la ale lui Dzeu …pentru ca pe urma sa aiba drepturi asupra noastra ,in fata lui Dzeu,si sa dovedeasca ca pe el l-am urmat ,pe el l-am ascultat, prin el ne-m aranjat viata …
El mai urmareste sa se mandreasca in fata sfintilor zicand :” uite ,ma ,cati imi slujesc mie !“
In final el tinteste sa ne castige pentru imparatia lui…iadul cel vesnic.

De asta a inventat ,prin multimes slujitorilor lui ,demonii, atatea inselaciuni , ca sa castige lumea…

De ce ii lasa totusi si Dumnezeu ???De ce nu le impiedica lucarera ?
Pentru ca Dzeu nu vrea sa ne aduca cu forta la El,ne respecta libertatea…si le respecta si libertatea lor, ingerilor cazuti…demonii.
Si pentru entru ca oamenii nu mai inclina spre El..ci tot spre pacate ,spre necinste si murdarie sufleteasca …chiar si pentru asta El le respecta liberul arbitru…Nun e baga cu forta in Raiul Lui…
De aceea ,spune Biblia, ca suntem dupa chipul si asemanarea Lui Dzeu.…adica nu suntem si noi dumnezei ,ci avem cele trei libertati MAXIME ca si El :
1-vointa libera
2-sentiment liber si
3-ratiune libera.
Nu suntem ca animalele , sa traim instinctual…
De aceea si suntem nemuritori ,ca si El, si de aceea ne si va judeca la sfarsit si ne va recompensa vesnic..

Revenind la superstitii ,declar inca o data ca acestea sunt un gen de “carlige cu momeli” prin care sunt “pescuiti “ o parte dintre oameni pentru iad…

Asa se intampla chiar si cu horoscopul si cu ghicitoriile ,cu magia ,spiritismul …si multe alte inselaciuni satanice… in care ,cine crede … ajunge un rob al lor !!!

Pe scurt, sa dau un exemplu si cu horoscopul.
Daca citesti in aceeasi zi horoscopul indian,te minunezi…nu seamana cu cel chinezesc..si acela nu seamana cu cel japonez..sau cu cel romanesc..si asa mai departe…
Ar fi o nebunie sa crezi ca Dumnezeu predestineaza o masa uriasa de oameni , numarand miliarde de oameni chiar…numai pentru ca s-au nascut intr-o anumita perioada…
Ar fi o nebunie sa crezi ca niste frati gemeni care sunt nascuti la interval de cateva minute ar avea viata “trasa la Xerox”…
Sau sa crezi ca intr-un razboi ,in acelasi atac ,vor muri oameni din aceeasi zodie…
Ar fi o nebunie sa crezi ca prim miscarea planetelor si stelelor(iar in spate la toate fiind , zice-se, Dumnezeu) sa fie influientat un cuplu ,un sot si o sotie, sa aiba relatie sexuala …ca peste 9 luni sa se nasca un copil…cu o anume predestinatie …
Atunci , Dzeu .de ce ne mai judeca la sfarsitul lumii si ne mai ofera un Rai sau ne pedepseste in iad …daca noi suntem ,deja, predestinati sa fim intr-o zodie rea ,cu apucaturi pacatoase???!
Pentru ce sa fim responsabili de ceea ce este sadit irevocabil in fiinta noastra ,independent de noi ?

Nu este adevarat, fratilor !
Nu suntem absolut deloc dependenti de constelatii…
Constelatiile reprezinta doar o impartire a universului in zone (impartire facuta de astro- nomi ) pentru o mai buna cercetare…
Insa aceste idei ,despre astrii cerului si organizarea lor, le-au preluat astro-logii(un fel de astronomi ai logicii,cica …ai teoriei,nu ai practicii ) si le manipuleaza in felul lor, nestiind ca de fapt , aceste idei, in spatele lor, sunt manipulate de forte malefice ,care vor sa influienteze negative lumea.
Nici nu isi dau seama bietii oameni
ca sunt niste sarmane instrumente ale fortelor oculte prin care dracii isi implinesc intentiile lor.

Unii dintre ei lucreaza INCONSTIENT pentru satana… Ei nici nu stiu ,nu baga de seama cat sunt de inselati si ce inselatori sunt pentru altii…
Ei se considera de buna credinta… …

Insa altii, cei mai multi , sunt constienti ca puterile lor “para-normale “ nu sunt de la Dzeu …
Stiu de unde au asemenea “premonitii “ “harisme”si “disponibilitati”…
Stiu ca le au de la draci…dar nu spun adevarul…
Asa sunt atatia “clar-vazatori”,ghicitori,fermecatori ,spiritisti (vorbitori cu morti ,cica ! ),magicieni ,bioenergeticieni ,fachiri ,iluzionisti,etc,etc.etc…

Dintre toti acestia nu spun niciunul ca fac minuni cu puterea dracilor..
Toti spun ca au daruri de la Dumnezeu si ca ,cu puterea Lui ,fac ei asa ceva !!!!

Oare ?Asa sa fie cum spun ei ?

Face Dumnezeu minuni la comanda acestor ticalosi si inselatori , care nici macar nu recunosc inselaciunile si castigurile necinstite pe care le fac ???!
Este Dumnezeu sluga unor asemena oameni ???!

Nu ,frati crestini !!!

Dumnezeu …abia de face minuni prin icoane ,prin slujbele Lui ,prin institutia Lui oficiala,biserica , prin oamenii Lui plini de modestie ,curati la suflet ,cinstiti si sfinti !!!
Dumnezeu abia de isi face minunile Lui prin manastiri si schituri ,prin locuri sfinte si sfintite…!!!

Nu pe stadioane lucreaza Dumnezeu ,prin sali de spectacole ,prin circuri ,prin casele vrajitorilor si descantatorilor, nu prin oameni viciosi si pacatosi imbracati in tinute indecente sau haioase si dubioase ,care mai de care facandu-si reclame zgomotoase ,puternic finantate!
Nu prin astea lucreaza Dzeu ,expresia decentei si seriozitatii !
In categoria asta se numara si multimea sectelor(peste 9800 de credinte..asa zis crestine ) care stramba adevarul si lucreaza prin metode asemanatoare cu inselatorii mai sus amintiti …numai ca in forma mai decenta…Si ei cheama lumea la minuni ,semne si binefaceri…Si ei vand iluzii…
Si ei trambiteaza ca sunt ai lui Hristos si cheama lumea la ei.
Va intreb acum ceva .
Daca ar chema lumea la satana ,la demoni ,la iad…s-ar duce cineva la ei ?!
Nu!
Cheama la un hristos!
Dar ce fel de hristos e acesta ?
Un hristos fara cruce ,fara sfinti ,fara mama Lui,fara slujbe,fara preoti,fara icoane ,fara post,fara pomeni ,fara spovedanie ,fara pocainta adevarata,fara ,fara…
Dintre aceasta multime de credinte nu sunt doua la fel!
Unii tin sambata ,altii duminica ,unii nu fac pe-aia ,altii pe-ailalta…toti in felul lor…
Toti cu doctrina lor,toti cu cartile lor,toti cu finantarea lor …banii lor…

Cine nu stie de unde le vin banii acestor multe secte ,de unde vin acele sume fabuloase ce sunt inghitite pe case de rugaciuni luxoase,carti de calitate daruri,etc,va spun eu .
Toate sectele sunt finantate din fondurile mondiale, alimantate din conturile magnatilor evrei …
In prezent o mana de bogatasi evrei conduc lumea prin francmasonerie si alte cateva grupuri si organizatii secrete…
Evreii, ai caror stramosi au fost ucigasii Domnului Hristos, finanteaza acum credinte crestine …
De ce ?
Pentru ca sa dezbine ,sa nu mai fie unitate in credinta..sa nu mai fie putere…si apoi conduca tot globul, sa impuna o singura conducere mondiala politico-religioasa prin acel super-presedinte ,Antihrist, pe care il descrie Biblia la Apocalipsa.
Se merge pe principiul romanilor :”divide et impera”…dezbina si domina !

Deci de aici isi trag seva si puterea sectele crestine ,secte care cheama lumea la hristos…
Care hristos?
Fiecare are un hristos propriu ,asa cum il vor ei,doctrina fiecaruia…

Nu vedeti cum am ajuns in vremurile despre care spune Biblia ca :” la sfarsit vor apare hristosi mincinosi si lupi imbracati in piei de oi “! ..?
La sfarsit….deci…

Biata lume ,cat de inselata este astazi !…Pe inselatori ii crede si ii asculta si ii respecta…La ei se duc cu miile si zecile de mii ,se duc la sectanti ,la vrajitori ,spiritisti, etc…se duc foarte multi…
Iar bisericile lui Dzeu sunt goale…
Slujitorii Lui sunt blamati ,contestati si batjocoriti …

Daca a facut ceva un preot …mass-media urla de rasuna satele…facand din tantar armasar..si vuieste toata lumea zicand :”uite ce fac popii, slujitorii lui Dzeu !!!!!!”
Nu zice lumea :”uite ,sarmanul preot , a fost doborat de diavolul ,ca probabil si el ,ca preot, a luptat mult contra lui,scotand multe suflete din ghearele lui…”!
Nu zice asa …Nu zice nici macar ca a cazut acel preot …singur…
Ci zice :”uite ce fac preotii !”Adica toti la un loc…

Ati auzit vreodata sa se faca vre-un “tam-tam” ca vre-un vrajitor a facut cine stie ce,sau vre-un spiritist sau vre-un astrolog sau iluzionist …?
Nu…de ei si de ticalosiile lor nu se sinchiseste nimeni…le tolereaza si le trec cu vederea…
Si ,tocmai ca si ei se numesc “slujitori ai darurilor lui Dzeu”…
De ei nu vorbeste gura lumii ca uite ce fac”astia toti “…
Eu nu am auzit ca vre-un astfel de om sa
Starneasca atat valva…ba chiar acestia se bucura de cinste mare in ochii lumii ,reclame ,lumini ,straluciri,laude…
Cine se revolta ca o vrajitoare a cazut in desfranare sau ca un astrolog si-a facut nu stiu ce vile sau ca un predicator sectant are venituri ilicite ?

Hmmm…
Sa ne ajute Dumnezeu sa avem intelepciune si discernamant sa stim pe ce carari sa mergem sa nu fim inselati ca sa ne irosim zilele vietii fara roadele bune necesare in vesnicia Raiului !

CUVÂNT DESPRE RAI - PARINTELE CLEOPA

Oare cum as putea eu, nepriceputul si cu totul neiscusitul, să zugrăvesc prin cuvinte patria noastră cea veche din care am căzut? Dacă dumnezeiescul si marele Apostol Pavel ne spune că: Cele ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inimă de om nu s-au suit, acelea a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, apoi cum o limbă de tărână si o minte întunecată de păcate se va pricepe a spune cele nespuse?

Dar, fiindcă nu este bine nici a tăcea despre acea fericire si frumusete, voi îndrăzni a aduce prin cuvânt, din cele ce ne-am învătat din Sfânta Scriptură si din învătăturile Sfintilor Părinti, o umbră oarecare a acelor neumbrite si vesnice veselii, ca prin cele prea mici să suim întelegerea noastră după putere la cele prea mari si cu prea minunată frumusete împodobite.

Sfânta Scriptură ne spune despre rai că este asezat de Dumnezeu spre răsărit: Si a sădit Dumne-zeu rai în Eden spre răsărituri. N-ati auzit ce spune Isaia? Răsărit este numele Lui. N-ati auzit ce spune Psaltirea? Dumnezeu S-a suit peste cerurile ceruri-lor, spre răsărituri.

Sfântul Vasile cel Mare întelege raiul, după el si după toti sfintii, ca o desfătare, căci Eden înseamnă raiul desfătării. Aici trebuie să întelegem o desfătare vrednică de Dumnezeu, desfătare care este potrivită sfintilor.

Mai departe, arătând despre acele nespuse duhovnicesti veselii, zice: Acolo pornirile râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu (Psalm 45, 4). Sfintii Părinti ai Bisericii au spus că raiul este îndoit, adică este alcătuit si din cele simtite si din cele gândite, văzut si nevăzut, după cum omul este format din trup si suflet. Raiul îl întelegem si trupeste dar îl tâlcuim si duhovniceste. În rai va fi o desfătare duhovnicească desăvârsită a celor cinci simturi ale omului.

Raiul nu-i împărătia cerurilor. Raiul este locul unde a stat Adam si unde stau dreptii până la judecata de apoi. O stare provizorie. Nu-i hotărât să stea dreptii acolo pentru totdeauna, că de la judecată înainte, sufletele dreptilor nu se mai duc în rai, ci în împărătia cerurilor.

Iar deosebirea între cer si rai este negrăit de mare, pentru că atâta iubire a avut Dumnezeu de neamul omenesc, încât în locul raiului i-a dat împărătia cerurilor. Satana l-a scos pe Adam din rai, iar Dumnezeu, venind pe pământ si suferind pentru neamul omenesc, nu-l mai bagă în rai pe omul care face voia Lui si poruncile Lui si se teme de El, ci în ceruri. În Evanghelie ce s-a zis? "Fericiti cei săraci cu duhul, că acelora este împărătia raiului?" Nu, ci altfel: "împărătia cerurilor". Sau zice: "Fericiti cei izgoniti pentru dreptate, că acelora este împărătia raiului?" Nu, ci împărătia cerurilor.

"Iată dar - zice Sfântul Vasile -, a pierdut omul raiul, iar prin mila lui Dumnezeu cea negrăită, a câstigat cerul". Că unde a prisosit păcatul, zice Apostolul Pavel, acolo darul a prisosit.

Împărătia lui Dumnezeu nu este mâncare si băutură, ci dreptate, pace si bucurie în Duhul Sfânt. Iar ca să intre cineva în Împărătia cerurilor trebuie să se nască din apă si din Duh, să fie nevinovat ca pruncii, să rabde multe scârbe în viată si să se silească în toată viata la lucrul poruncilor Domnului.

Raiul, ca cineva să-l poată descrie, nu se poate. Niciodată nu poate să descrie cineva frumusetile raiului. Nici oamenii, nici îngerii. Auziti pe Apostolul Pavel: Ceea ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inimă de om nu s-a suit. Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dânsul.

Marele Vasile, arătând pe cât este nouă cu putintă despre rai, zice asa: "Omule, dacă-ti închipui că raiul este mâncare si băutură si veselie si grădină si flori si cântări si păsări si palate de aur, nu te opresc. Măcar asa să-ti închipui, dar râvneste la rai, adică să doresti raiul. Că dorind raiul, te lasi de păcat. Închipuie-ti si tu cum vrei, dar orice vei închipui tu despre rai, nu este ceea ce îti închipui tu, că raiul este mai presus de minte".

Apoi zice: "Deci ispiteste-te ca prin învătăturile acestea să vii întru întelegerea raiului aceluia si să ajungi si tu la zorile dumnezeiestii lumini. De esti trupesc si mare îndulcire socotesti din cele simtite, să ai acea închipuire a Raiului celui trupesc si săturarea cea prea dulce, si să te sârguiesti către acestea, fiindcă acolo vei afla desfătarea neîncetată! Dar mai bine decât îndulcirile cele trupesti, suie-te cu gândul către frumusetea îngerilor si învată-te cu de-amănuntul roadele dreptătii!"

Sfântul Vasile cel Mare vorbeste în Hexaime-ron despre rai, zicând: "Acolo sunt livezi prea dulci la vedere, cu multă si negrăită verdeată si foarte fru-mos împodobite. Acolo floarea nu străluceste putină vreme si apoi lipseste, ci îndelungată vreme si este o mireasmă a Duhului Sfânt, pe care omul nu o poate spune.

Buna lor mireasmă este fără de sat, frumoasa lor culoare de-a pururea străluceste si puterea vânturilor nu le slăbeste. Lunile cele noi nu le vestejesc, înghe-turile nu le îngheată, arsura soarelui nu le usucă; ci un duh măsurat, care dă oarecare subtire si dulce suflare, usor si cu dulceată suflă asupra lor, neîmpilat de vreme si nevestejit în veac, păzind sporul lor. Iar frumusetea sadurilor celor de acolo este si ea vrednică de facerea si sădirea Celui ce le-a sădit".

Si după multe, zice: "Care cuvânt va putea să arate multimea dulcetii si frumusetii aceleia?... Acolo sunt si neamuri de nenumărate feluri de păsări, care prin floarea aripilor si prin dulcea viersuire a glasuri-lor, aduc o dulceată negrăită, încât oamenii cei drepti de acolo se desfătează si se îndulcesc prin toate simtu-rile: pe unele văzându-le, pe altele auzindu-le". Mai departe zice: "De esti duhovnicesc si cugeti mai mult decât la îndulcirile trupesti, urcă-te cu gândul către frumusetile îngerilor si învată-te roadele dreptătii ce sunt în ei. Vezi râurile lui Dumnezeu cele pline de ape, ale căror porniri veselesc cetatea lui Dumnezeu si a căror mester este singurul Dumnezeu".

Dar, într-adevăr, raiul în care a stat Adam era îndoit. Avea o parte simtită si una gândită, fiindcă în rai erau pomi din care se putea mânca. Ceea ce spune Sfânta Scriptură: pomul cunostintei binelui si răului, se poate închipui că a fost într-adevăr pom.

Dar de ce-i spune pomul cunostintei binelui si răului? Stiti voi ce înseamnă pomul cunostintei binelui si răului, din care a mâncat Adam si de ce se cheamă asa? Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre acest pom: "Pomul cunostintei binelui si rău-lui din rai se chema asa pentru că două lucruri mari a arătat el după ce au gustat Eva si Adam dintr-însul: A arătat binele si răul".

A arătat cât de bine era dacă nu mânca din pom, că Adam, care a stat 700 de ani în rai, s-a desfătat acolo de atâtea bunătăti - si de cele simtite si de cele gândite, că auzea si îngerii în ceruri si îi vedea cum îl laudă pe Dumnezeu. Iar atunci când l-a scos afară din atâta dulceată si frumusete, a cunoscut cât de bine era dacă nu mâncam din pom. Si iarăsi, a cunoscut si răul: "Cât de rău este, si ce mare răutate ne-a ajuns pe noi, fiindcă am mâncat din pom".

Iată ce înseamnă pomul cunostintei binelui si răului. A cunoscut cât de rău a făcut că a călcat porunca lui Dumnezeu si cât de bine era dacă nu o călca si nu mânca din pom. Asa se tâlcuieste pomul cunostintei binelui si răului după Sfintii Părinti.

Dar să continuăm despre rai. Marele Vasile spune acolo: "Păsările raiului nu mai mor ca cele de pe pământ si nu mai îmbătrânesc, că sunt pline de Duhul Sfânt. Acolo cele patru stihii care sunt pe pământ: aerul, apa, pământul si cerul, sunt atât de împodobite de Dumnezeu, cum nu se poate vorbi. Cele patru anotimpuri ale anului: primăvara si vara, toamna si iarna, asa de frumos sunt îmbinate unele cu altele, încât nu se mai satură omul în veacul veacului de a trăi acolo.

Acolo niciodată nu este silă a vânturilor si nepotrivire a anotimpurilor. Acolo nu-i nici prea frig, dar nici prea cald. Nu-i nici prea mare vânt, dar nici să nu fie deloc. Nu-i niciodată acolo ploaie prea multă, dar nici să nu fie. Deci cele patru stihii, cele patru anotimpuri, sunt îmbinate în asa fel, încât pro-voacă o negrăită plăcere la cele cinci simtiri ale omului.

Gustul. Poamele din rai au atâta dulceată si atâta felurime de gusturi, încât omul nu mai poate pofti nimic peste dulceata lor.

Auzul. Cântările de acolo care desfătează nu gustul, ci alt simt al omului, auzul, atâta frumusete au, încât o mie de ani se pare un ceas în rai, cum citim si în Mântuirea păcătosilor.

Pipăitul cel îndoit, înăuntru si în afară, acolo atât frumusete are si atâta blândete în zidiri, încât niciodată spini nu există, lucru aspru nu există, lucru care să te ardă nu există, lucru care să te otrăvească nu există, asa încât pipăirea si cea dinăuntru si cea din afară este fără nici o vătămare.

Mirosul. Atâta mireasmă a Duhului Sfânt este acolo si florile acelea atâta mireasmă au, încât nu mai poti să-ti închipui că ar mai exista altceva în lume să miroasă mai frumos ca acelea.

Vederea. Iar vederea se desfătează întru atâta frumusete (Gan-Eden, adică vesnică desfătare), încât nu poate omul nici într-un fel să mai cugete că ar putea vedea ceva mai frumos ca acolo.

Se desfătează cele cinci simtiri ale omului de nu pot mai mult. Ai văzut ce spune în Psaltire: Pornirile râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu. Stiti voi ce înseamnă pornirile râurilor? Râurile Duhului Sfânt se varsă în rai si veselesc cetatea lui Dumnezeu - raiul si sufletele -, încât nu poate omul să spună cu limba asta de tărână ce mângâiere a Duhului Sfânt vine acolo.

Pornirile râurilor, pornirile darului Duhului Sfânt care se varsă în rai, atât veselesc inima si mintea omului, încât el nu mai poate cugeta, nici cu inima, nici cu mintea, nimic mai presus decât acele mângâ-ieri ale darului Duhului Sfânt. Si acesta-i raiul, dacă-ti poti închipui asa, dar nu împărătia cerurilor.

V-am spus că omul este îndoit, o parte văzută si una nevăzută. Raiul este si simtitor, ca omul să poată gusta si cu trupul si cu vederea dulcetile lui; si gânditor, pentru că sufletul omului acolo nu este împiedicat să vadă cerul sau dăntuirile arhanghelilor si ale îngerilor sau să audă cântările din cer. Între partea văzută si cea nevăzută este mare legătură.

În rai Dumnezeu a spus lui Adam să lucreze raiul si să-l păzească. Dar stiti ce lucrare era aceea? Întreabă pe Sfântul Nil Ascetul. Era lucrarea rugă-ciunii si păzirea mintii. Raiul cel cuvântător din sufletul lui! A lucra raiul este totdeauna a fi în rugăciune necontenită cu Dumnezeu, asemenea cu îngerii, căci Adam îi auzea rugându-se si cântând lui Dumnezeu; iar a-l păzi este de a-si păzi mintea, să nu alunece cumva spre gândire împotriva lui Dumnezeu.

Închei aici prin cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: "Învată-te, omule, ca din niste învătături ca acestea să vii întru întelegerea Raiului si să ajungi la zorile dinaintea luminii, unde răsare lumina cunos-tintei si unde raiul desfătării s-a sădit". Amin.

Sursa: www.sfaturiortodoxe.ro

• t

Cum arată Raiul?

Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul.

„Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe. „Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă… „Unde? Unde e Raiul?” , îi întreba copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi.

„Ce lume urâtă…”, îşi spuse pentru sine puştiul. „Ca să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta…”, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. „Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.” Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui nu se sculaseră încă, îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui, satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulţi ani. „Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi acesta pe micul călător. „Vreau să găsesc Raiul”, răspunse copilul, „şi cineva mi-a spus că tu ştii cum trebuie să ajung”. Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse: „Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai”.

Noaptea trecu repede. De data asta, el, copilul, n-avu niciun vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat aşa, cu ochii deschişi, aşteptând ziua. Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf. „Ce este aceasta?”, întrebă copilul. „Aceasta este o mănăstire”, spuse bătrânul. „De-aici începe poteca către Rai.” Şi-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuţul care nu ştia nimic de rosturile de acolo. „Şi ce-am să fac aici?”, întrebă copilul. „Deocamdată, să faci curat, ai să mături şi mai încolo om vedea”. Şi timpul trecea, trecea, copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate.

Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă pe neaşteptate: „Cum merge, cum îţi e?” „Mi-e foarte bine”, răspunse puştiul. „Am de toate.” Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine. Bătrânul îi simţi liniştea şi îl iscodi în continuare. „Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut. Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?” „Mie…, nimic”, se hotărî într-un târziu puştiul să răspundă, „Dar este acolo, în clădirea aia mare, un frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, ce stă legat, întins pe o cruce, şi nu poate să se mişte, şi nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine şi el la masă?”, ridică puştiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima dată pătrunzător pe bătrân. Părintele simţi că trebuie să tacă. Aşa că lăsă liniştea să vorbească. „Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie şi n-a făcut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care stătea în apropiere şi care auzise discuţia. Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru. „Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treaba cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.

Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a strecurat în inima copilului. Era primul pas către Rai, ce se numea iubire. Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce. „Hai, vino să mănânci!”, îi zice puştiul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. „Hai, că nu ştie nimeni!” Şi Fratele coboară. Un zâmbet avea pe buze şi, mângâindu-l pe puşti pe frunte, acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru.

Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut demult, au început să râdă şi să glumească, cum nu mai făcuse puştiul niciodată în viaţa lui. Era atât de fericit că-şi găsise un prieten! Dar el nu ştia că urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia. Azi aşa, mâine aşa, însă fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: „Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?”. Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată; şi-atunci s-au repezit spre ea, dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiştiind ce să facă, au stat aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit. „Ce-ai făcut înăuntru?”, se repeziră ei ca un stol de păsări negre asupra lui. „N-am făcut nimic”, răspunse puştiul tremurând. „Minţi! Spune ce-ai făcut?”, l-au întrebat din nou călugării furioşi. „Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce”, răspunse copilul înspăimântat. „Care Frate?”, au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii. „Cel ce stă legat de cruce şi nimeni nu-i dă de mâncare”, răspunse puştiul. „Şi ce-a făcut Fratele?”, au întrebat tulburaţi călugării. „A coborât şi-a mâncat”, răspunse dintr-o suflare puştiul.

Şi, în clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului: „Spune-i Fratelui cel Mare că îl rog să mă primească şi pe mine la masă…” „Am să-i spun!”, răspunse copilul bucuros, „Dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?” „Da, poţi să iei cât vrei”, răspunse tremurând egumenul.

Şi seara din nou coborî peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică. „Hai să mănânci!”, îi strigă el, mai vesel ca oricând. Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi, câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului. „Frate”, îi spuse el, „bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă”.

Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos. „Vezi firimiturile astea, de pe masă?”, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. „Sunt cu mult mai puţine decât păcatele lui… Nu poate să vină”. „Nu poate să vină?”, rămase uimit copilul. „Nu!”, fu răspunsul scurt al Fratelui.

Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând. „Ce-a zis Fratele?”, întrebă acesta, gâtuit de emoţie. „A zis că nu te poate primi!”, răspunse copilul. „De ce?”, întrebă înspăimântat egumenul. „Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă”. Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns. „Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul meu să mă ierte” Şi, cu un gest disperat, se agăţă de copilaş. Acesta îl privi surprins şi-i spuse: „Bine, am să-l rog din nou şi mâine!”.

Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri şi gemete de pocăinţă. Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi se făceau că lucrează. Aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea. „Pot să iau mâncare?”, întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie. „Poţi”, îi spuse monahul, şi-i umplu cu mâna tremurândă vasul. Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de mâncare, copilul intră din nou în biserică. „Hai să mâncăm!”, spuse el Fratelui cel Mare. „Hai!”, răspunse acesta, îndreptându-se spre el. Şi câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul îşi aduse brusc aminte: „Te roagă egumenul să-l ierţi… şi să-l primeşti şi pe el la masă!…”

Tristeţea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe… „Am înţeles…”, spuse copilul, „Nu se poate…” „Da, nu se poate”, răspunse Fratele cel Mare. Şi atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima copilului şi acesta îndrăzni. „Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila lui?”, îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară. Şi sufletul Prietenului său mai mare fu mişcat din nou. Acesta îi văzu din nou inima lui bună. „Bine”, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare, „Spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…”.

Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul îi spuse! Şi cele opt zile trecură. Pentru el, pentru bătrân, în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă, clopotele băteau. „De ce?”, întrebă nedumerit copilul. „Bătrânul a plecat la Domnul”, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare. Şi atunci copilul văzu!

Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe masă nu mai era nicio firimitură, Mântuitorul îl iertase. „Am văzut Raiul!” striga fericit copilul, prin mănăstire. „Am văzut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah în parte. „Nu se poate!”, strigau aceştia. „Cum arată?” „E plin de iertare”, murmură copilul. (…)

* Fragment din cartea Despre omul frumos de Dan Puric

Sabia şi coroana

Demult, un mare împărat a vrut să încerce înţelepciunea copilului său, moştenitorul tronului, şi a aşezat pe o masă coroana şi sabia lui. Chemându-şi fiul, i-a cerut să se gândească bine şi să aleagă ce îi este mai de folos în viaţă. Băiatul a ales sabia.
- De ce tocmai sabia, 1-a întrebat regele?
-Pentru că prin sabie, pot câştiga şi păstra coroana.

- Aşa este, fiul meu, ai făcut b alegere bună. însă ţine minte: la fel este şi calea pe care trebuie să o urmeze fiecare om, fie el rege sau ţăran de rând: Calea Crucii, a jertfei, a dăruirii de sine. Crucea este singura armă pe care o poţi folosi în viaţă, în războiul de toată vremea, războiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputinţa şi cu tine însuţi. Credinţa înseamnă luptă. Tu ai sabia prin care poţi cuceri şi păstra coroana, însă Crucea o avem cu toţii şi numai prin ea putem primi şi păstra Cerul în sufletele noastre. Să nu uiţi asta, fiul meu!
"Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. . Nimeni nu s-a urcat vreodată
la cer prin comoditate. " (Sfântul Isaac Sirul)

URARE DE ANUL NOU... 2011

Anul Nou, prietene dragă,
să-ţi aducă în desagă,
bunătate, sănătate
belşug şi prosperitate.

Iubire şi dragoste,
fără nici o pacoste.
să fii vesel tot mereu,
cu gândul la Dumnezeu.

Mintea ta strălucitoare,
pe sub stele trecătoare,
să-ţi aducă bucurie
de acum până-n vecie! ....La Multi Ani!....

O DRAGOSTE ADEVARATA

Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.
Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă… în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie. Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.
Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el…
Şi-atunci îl întreb mirată: “Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde: “E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.
Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi. Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!… Căci, în fond, aşa este dragostea adevărată ?!… nu neapărat fizică şi nici romantică în mod ideal. Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.”

Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au.

Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ci să ştii să dansezi în ploaie ...

Sa fii un om iubit..

 Sa fii un om iubit... si sa ii iubesti ...si pe cei pe care ii dispretuiesti !
Bucurie sa ai de vederea lor...si sa fii un bun prieten tuturor !
Acum de sarbatori pe dusmani sa ii cercetezi...si numai de bine tu sa le urezi !
Sa indepartezi ce este-ntre voi rau...si sa le vorbesti si lor despre Dumnezeu!
Termina anul asta cu bine ,ca sa-ncepi cu pace anul care vine!
Numai asa il vei aduce-n casa ta pe Dumnezeu si se va indeparat cel viclean si rau!

“Pentru ca lumea nu voia sa vina la Dumnezeu, S-a hotarat Dumnezeu sa vina la lume si sa Se salasluiasca in mijlocul fapturilor Sale razvratite. Si “la plinirea vremii”, cand a vrut Dumnezeu, S-a salasluit in pantecele Fecioarei Maria prin vestea cea buna a arhanghelului Gavriil si prin incuviintarea acesteia.
Trecusera noua luni de cand ingerul Gavriil adusese vestea din cer Mariei ca va naste un fiu. Era aproape momentul cand Fiul lui Dumnezeu trebuia sa se nasca in lume. Iosif si Maria locuiau in Nazareth, la departare de peste 120 km de Bethleem. Ei nu aveau nici un motiv sa se duca in patria lui David, la Bethleem, dar se implinira proorociile. Dumnezeu a insuflat imparatului Romei care domnea in lux si era cel mai puternic din intreaga lume de atunci si subjuga popoarele, sa numere oamenii, sa masoare tarile ca sa vada ce impozite poate sa puna.
In Iudeea toata tara era in miscare. Roma voia sa stie cati urmasi ai lui Avraam si Iacov au mai ramas in tara parintilor lor, si la chemarea ei, nenorocitii evrei au trebuit sa se inscrie in registrele mai-marilor stapanirii.
Imparatul Octavian August ocrotea religia pagana. El facea pe placul lumii, iar lumea pagana era multumita de el. Iata ce sune imparatul Octavian August: "Am hotarat pentru popor si nobilime sa se serbeze 47 de jocuri, din care fiecare m-a costat 3 milioane bani. In aceste jocuri se vor lupta o mie de lei, o mai de porci, o mie de cerbi si o mie de struti. Eu am baruit Galia, am invins Spania, am umilit Grecia, am supus Asia si Africa, am subjugat Germania si toate popoarele se inchina inaintea mea, ca inaintea lui Dumnezeu".
Ce vorbe mari! Cata mandrie! Si tocmai in timpul acela a ales Dumnezeu sa se nasca Fiul Sau, intr-o pestera saraca din Bethleem. O data cu nasterea Domnului Iisus Hristos a inceput si numaratoarea anilor in toata lumea. Era schimbarea omenirii, venise izbavirea cea de mult asteptata.
Pentru Iosif si Maria, porunca data de imparatul roman este porunca lui Dumnezeu. Ei pleaca si, dupa o calatorie de cateva zile, ajung spre seara la Bethleem – orasul lui David – (stramosul Mariei din care s-a nascut Iisus). Maria si Iosif s-au dus in Bethleem pentru ca se trageau din familia regala, iar Iisus era cu adevarat fiul lui david, dupa cum au spus mai inainte proorocii.
Nimeni nu vedea mana care urmareste toate din inaltime si nimeni azi nu poate sa patrunda tainele lui Dumnezeu in ocarmuirea lumii! In acea noapte sfanta oraselul Bethleem dormea fara sa se ingrijeasca ca Dumnezeu l-a cercetat si fara sa-i para rau ca l-a inchis portile si nu L-a primit in casele lui. Sa facem si noi o calatorie pana la Bethleem pe aripile credintei noastre si sa vedem pe Cuvantul lui Dumnezeu care S-a facut om. Ce vedem acolo? Un staul, un dulgher, o femeie saraca, putine paie, un copil tremurand de frig.
– O, Doamne! Acesta este Fiul Tau?
Acest umil copil este Acela care a fost asteptat cinci mii de ani, anuntat de atatia profeti, Imparatul Slavei si Domnul pacii?
De ce ai ales aceasta stare atat de umila, Doamne?
Imparatul cerului si al pamantului s-a nascut intr-o iesle, in saracie. De mic ne-a aratat calea de urmat, calea lepadarii de sine. De aceea, evreii nu L-au cunoscut si Il asteapta si astazi sa soseasca….”

Rugaciune pentru izbavire de farmece..

Înviază Dumnezeu, gândul vrăjmaş

risipească-se ca fumul ucigaş,
în calea vântului, ca fumul ucigaş [1].

Risipeşte, Doamne, reaua pătimire
şi dă vieţii mele însănătoşire,
sufletului robit însănătoşire.

Risipeşte al vicleanului farmec viu [2],
ce sufletul mi-l pierde pasăre-n pustiu,
dă-i un strop de apă păsării-n pustiu.

Risipeşte vraja care se răzbună,
sufletu mi-e zdrobită pasăre-n ţărână,
albă si zdrobită pasăre-n ţărână.

Dă-mi stihul cel dulce din Sfânta Psaltire [3]
să biruiască vicleana nălucire,
cuvânt din Psaltire peste nălucire.

Sfântul Tău Nume să-nfricoşeze acum,
pe îngerul căzut, pe magul cel nebun,
cu Sfântul Tău nume, ceartă-l pe cel nebun.

Vădeşte lumii întregi pe cel viclean,
farmecul viu trimis prin gândul cel viclean,
Oh, Doamne, întoarce gândul cel viclean.

Sufletului dă-i tihna cea dulce,
vraja risipeşte cu Sfânta Ta cruce,
scutul meu să fie Sfânta Ta cruce.

Şi-atunci, Sfinte, chiar şi în a morţii vale,
eu voi sta-n picioare, Numele Tău-i zale,
Alţii vor cădea, Numele Tău-i zale.

Aforism:
Atunci când te vei convinge că Iisus Hristos se roagă pentru tine rugăciunea ta ţi se va părea atât de neînsemnată şi de egoistă.

sursa net

SFATURI INTELEPTE

Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial...

Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune...

Decât ceartă mai bine pagubă...

Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic...

Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea...

În rugăciunea “Tatăl nostru”, “şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu...

Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri...

Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit...

Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. [Acestea vin pentru] Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia...

Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi..

Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puţina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem...

                                 

                                                                Părintele Arsenie Boca

INVATATURI

Tu,indreapta-ti inima spre Dumnezeu,intinde-ti mainile spre El.
Departeaza-te de faradelege,si nu lasa nedreptatea sa locuiasca in cortul tau.Si atunci,iti vei ridica fruntea fara teama,vei fi tare si fara frica;iti vei uita suferintele,si-ti vei aduce aminte de ele ca de niste ape care s-au scurs.Zilele tale vor straluci mai tare decat soarele la amiaza,intunerecul tau va fi ca lumina diminetii.Vei fi plin de incredere,si nadejdea nu-ti va fi zadarnica.Te vei uita in jurul tau,si vei vedea ca te poti odihni linistit.Te vei culca si nimeni nu te va tulbura,si multi vor umbla dupa bonavointa ta".(IOV 11:13-19) Indreptati-va inima catre Dumnezeu,si veti gasii adevarata fericire

Parabola talantilor |

Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om, care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi, şi le-a încredinţat avuţia sa.

Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.

Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi, s-a dus, i-a pus în negoţ, şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.

Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi, a câştigat şi el alţi doi cu ei.

Cel ce nu primise decât un talant, s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.

După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.

Cel ce primise cei cinci talanţi, a venit, a adus alţi cinci talanţi, şi a zis: “Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”

Stăpânul său i-a zis: “Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.”

Cel ce primise cei doi talanţi, a venit şi el, şi a zis: “Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”

Stăpânul său i-a zis: “Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”

Cel ce nu primise decât un talant, a venit şi el, şi a zis: “Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat, şi strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă, şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!”

Stăpânul său i-a răspuns: “Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat, şi că strâng de unde n-am vânturat; prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!

Luaţi-i dar talantul, şi daţi-l celui ce are zece talanţi.

Pentru că celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are!

Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Evanghelia după Matei

NU VEI MAI PRIVI NICIODATA LA FEL..O CEASCA DE CAFEA

O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.

Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.

Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.

Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
“Spune-mi ce vezi?”

“Morcovi, oua si cafea”, a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.

Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: “Ce inseamna toate acestea, mama?”

Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.

• Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.
• Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.
• Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.

“Care dintre ele esti tu?” si-a intrebat fiica. “Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?”

Gandeste-te si tu: Care sunt eu?

• Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.
• Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?
• Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?

In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?

Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.

Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.

Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.

CE INSEAMNA A DARUI..

  

Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:

- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…

- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi.

Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.

“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Moartea este doar un somn !

Invierea ficei lui Iair - Moartea este doar un somn !

În această Duminică se citeşte în Biserică un text ce cuprinde de fapt două minuni ale Mântuitorului Hristos: învierea fiicei mai marelui unei sinagogi, pe nume Iair, şi vindecarea unei femei care avea o hemoragie veche de 12 ani, imposibil de tratat de către medici.
Numitorul comun al celor două minuni este credinţa: aceasta determină mai întâi pe femeia bolnavă să creadă în puterea tămăduitoare a Domnului, motiv pentru care se va atinge, cu teamă, dar şi nădejde, de poala hainei Mântuitorului şi se va vindeca.
Iair este şi el credincios lui Hristos şi îl roagă să vină la casa lui pentru a o vindeca pe fata lui, în vârstă de 12 ani, care însă, între timp, moare.
Hristos însă rosteşte un adevăr fundamental cu privire la moarte şi anume că aceasta nu este practic o trecere în nefiinţă ( cum adeseori auzim greşit exprimându-se chiar unii ce se pretind creştini), ci moartea este numai un somn, anume rânduit de Dumnezeu până la Învierea tuturor oamenilor: „Copila n-a murit, ci doarme”. Afirmaţia însă va stârni ironia celor din jur (trist e ca şi azi se mai întâmplă aşa între creştini), motiv pentru care Hristos nu le va îngădui să fie de faţă la învierea copilei.
Mai mult, Hristos ne îndeamnă să credem cu tărie în Înviere, chiar dacă, la vederea morţii, deznădejdea ne înconjoară : „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.” (Uneori acest cuvânt este eronat înţeles în sensul: „Crede şi nu cerceta”. )
Această credinţă va fi clar sintetizată Crezul creştin-ortodox: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin”.
Evanghelia ne mai arată şi puterea lui Hristos de a fi Fiul lui Dumnezeu, stăpânul vieţii şi al tuturor făpturilor: „Iar El. . . apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te!”

"Iarta-ma, Doamne:

-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru harul Tau, Doamne si al Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mangaierea si Iubirea infinita, te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

Iti multumesc, Doamne:
-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
-pntru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
-pentru tot ce prin Harul Tau am inteles! !
-pentru lumina pe care am constientizat- o in adancul meu!
-pentru iertarea pe care daruind-o, mi-a adus pace!
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
-pentru toate darurile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
-pentru viata mea, care e a Ta, mica parte a simfoniei existentei!
-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
-pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-te!
-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos,aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Mangaierea si Iubirea infinita, te rog, Iti multumesc, daruindu-Ti inima mea!" ,,sursa adorcristy,,

Rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Maica lui Dumnezeu, sufăr! Cât sufăr de mult! Durerea mea tu o ştii; ea a devenit hrana zilelor şi nopţilor mele; ea chinuieşte toată fiinţa mea şi nici somnul nu se mai lipeşte de ochii mei, iar starea de slăbiciune în care mă găsesc, îmi ia puterea de a lupta contra desnădejdei care-mi tulbură duhul şi-mi întristează sufletul.

Dar, cui să cer ajutor? Unde să mă duc să-mi găsesc liniştea, dacă nu la tine, o Maica lui Dumnezeu! În acest azil totdeauna deschis necăjiţilor, în acest adânc plin de blândeţe şi de mângâiere. Numai în braţele tale de Mamă cerească, îndrăznesc să-mi sprijin fruntea mea obosită şi plină de durere, şi numai la sânul Tău găsesc odihna care m-a părăsit.

O, bună Stăpână, mângâie-mă precum o mamă îşi mângâie copilaşii; şterge cu dulcea Ta mână, lacrimile ce-mi izvorăsc din durere. Înţeleg că eu nu pot refuza să beau paharul du-rerii ce mi se întinde, când tu însăţi ai golit acest pahar pe drumul Golgotei, privind chinu-rile şi răstignirea Fiului Tău.

Ţie, deci, cu toate suferinţele ce mă zdrobesc, îţi strig: da, Maică, şi eu voi suferi fără să deznădăjduiesc, fiindcă şi Tu ai suferit la picioarele crucii Fiului Tău. Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Tu, Maica lui Dumnezeu, ca o mamă bună, adună lacrimile şi rugăciunile robilor tăi, şi le du în braţe la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, şi-l roagă ca să potolească pornirile cele rele de deasupra noastră; de tot necazul şi de toate durerile să ne scape pe noi; că noi credincio-şii creştini numai pe Tine te avem putere tare şi nemişcată, şi al tău folos şi ajutor l-am do-bândit în toate zilele, din copilăria noastră şi până astăzi.

Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că Tu mântuieşti pe robii tăi din toate nevoile.

Ajută-ne, Te rugăm, să trecem cu pas lesne puntea cea îngustă de pe înfuriatul val al tutu-ror durerilor, nevoilor şi necazurilor care se luptă cu noi; căci dacă n-ai fi fost Tu, Maica lui Dumnezeu, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea necazuri, şi cine ne-ar fi păzit până astăzi să fim liberi?

Fie-ţi milă de noi şi ajută-ne la dorinţele cele de folos, pentru slava Fiului Tău împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Amin.

Cântări către Maica Domnului

Apărătoare, Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri,
Izbăvindu-ne din nevoi aducem Ţie, Născătoare de Dumnezeu noi robii tăi.
Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile ca să strigăm Ţie:
Bucură-te Mireasă, pururea fecioară!

Stăpâna noastră, Curată
Maică sfântă-a lui Iisus,
Regină prea lăudată
De toţi îngerii de sus.

Pleacă-ţi sfânta ta ureche
Către noi de pe pământ,
Deşi răi şi-n fire veche
Şi ne-ascultă un cuvânt.

Suntem răi, prea Fericită
N-avem sfânt nimic în noi,
Viaţa ne e necăjită
Şi ne zbatem în nevoi.

Tu ne eşti milostivirea
Nu ne laşi ca să pierim
Şi-ţi întorci privirea-ţi tristă,
Către noi când ne smerim.

Ia-ne rugile, Curată,
Deşi ele scoase sunt
Dintr-o inimă-ntinată
Şi le du la Cel de sus.

Roagă-l tu, Maică Preasfântă
Pentru noi cei întinaţi,
Căci pe tine te ascultă
Şi vom fi şi noi curaţi.

De la marg Apostoli ini O! Apostoli

De la margini, o, apostoli
La Ghetsimani v-adunaţi,
Şi-al meu corp , zice Fecioara,
Cu cântări îl îngropaţi.

Fiul meu, iubit mă cheamă
Azi la Sine-n cerul sfânt.
Vă las binecuvântare
Şi mă-nalţ de pe pământ.

Sus în cer se întocmeşte
Sărbătoare-n jurul meu,
Şi cu cinste mă primeşte
Fiul meu şi Dumnezeu.

Preoţi şi creştini se-adună
Formând cete îngereşti;
Pe pământ şi-n cer răsună
Armonii dumnezeieşti.

Primeşte dar, Curată
Umilitele cereri
Şi la noi cu milă cată
La necazuri şi dureri,

Iar noi drept recunoştinţă
Venerăm icoana ta;
Totdeauna cu credinţă
Adormirea-ţi vom cânta.

Către tine, Maică sfântă, rugăciune înălţăm,
Căci păcatul ne-nspăimântă şi de el vrem să scăpăm.
Ruga noastră cea fierbinte, să o duci la Fiul tău,
Şi să-l rogi cu dulci cuvinte, să ne ia sub scutul său.

Maică, pururea fecioară,
Tu care-n cer străluceşti,
Mai frumos decât toţi sfinţii
Şi oştile îngereşti;

Tu ce eşti cămară sfântă
Şi sălaş Dumnezeiesc,
Toţi creştinii ţi se-nchină
Toţi din suflet te slăvesc.

Tu ce eşti o floare scumpă
Cu un prea dulce miros,
Tu care-ai purtat în braţe
Pe slăvitul domn Hristos;

Tu care ai fost aleasă
Scară pentru Dumnezeu,
Îţi cinstim cu bucurie
Numele cel sfânt al tău.

Tu de-acolo, ocroteşte
Neamul nostru creştinesc
Să trăiască după voia
Tatălui celui ceresc.

Roagă-te Măicuţă Sfântă
Roagă-te şi pentru noi,
Primeşte cântarea noastră
Şi ne scapă din nevoi.

Pentru mila ta cea mare,
Laude îţi înălţăm,
Şi cu inima smerită
Într-un glas cu toţi strigăm:

Bucură-te Preacurată,
Bucură-te munte sfânt,
Îngerii de sus îţi cântă,
Noi îţi cântăm pe pământ.