4 octombrie 2017

APA, VANTUL SI GURA LUMII NU LE POTI OPRI!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


   "Dacă esti frumos (frumoasă), oamenii te invidiază. Dacă esti urat, te critică. Dacă esti inalt, ei te judecă. Dacă esti scund, zic că esti pitic. Dacă esti bun, te iau de fraier. Dacă esti bun, te considera fraier. Dacă esti amabil, vor să profite de pe urma ta. Dacă esti crestin ortodox "fierbinte", adică practicant, nu mai contenesc cu batjocură. Dacă esti darnic (milostiv) te consideră prost".
   Intelepciunea poporului roman spune: GURA LUMII N-O ASTUPĂ DECAT PĂMANTUL!
  Tu insă, să nu uiti cuvantul Biblic: FĂ BINELE SI ASTEAPTĂ RĂUL! Binele ti-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii, rudele ti-ar face bine, tie ce cruce ti-ar mai ramane? Deci roagă-te pentru cei ce te blesteamă, fă bine celor ce-ti fac rău; celui ce-ti cere nedrept dă-i tot ce-i trebuie lui din lăcomie.
                                                                                                                         Preot Ioan

3 octombrie 2017

MAI IARTĂ-MĂ, DOAMNE!


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



(psalm de pocăință)
de Preot Sorin Croitoru

Eu simt cum cobor în adâncul tristeții,
Căci inima-'n mine de jale se frânge,
Străine îmi sunt bucuriile vieții,
Prin venele mele curg lacrimi, nu sânge..


Întreaga natură îmi pare pustie,
Nimic nu-mi stârnește un zâmbet pe față..
Nu-mi arde de zâmbet, nu vreau veselie,
Știind că-'s nevrednic de veșnica viață!

Mă uit împrejur cu stupoare la lume:
Aici pe pământ și-au găsit paradisul.
Acum hohotesc, întrecându-se-'n glume,
Dar vai,.. cum vor plânge, sfârșindu-se visul!..

Iar eu în zadar am gustat Învierea,
Mâncând Trupul Tău și sorbind al Tău Sânge..
Cel rău mi-a întins pe o tavă plăcerea,
Iar eu am gustat, și-acum sufletu'-mi plânge!

Eu știu că Ți-am pus iarăși Crucea pe umăr
Și-'n rănile vechi Ți-am bătut alte cuie,
De-aceea vărs lacrimi fierbinți fără număr,
Suspinul adânc pân' la Ceruri se suie..

Mai iartă-mă, Doamne, cum știi Tu să ierți
Tâlhari pocăiți și femei desfrânate,
Mai ceartă-mă, Doamne, de vrei să mă cerți,
Dar curăță sufletul meu de păcate!
amin

2 octombrie 2017

ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



de Preot Sorin Croitoru
Ca o pânză de mătasă
Sau ca voalul de mireasă,
Coborând din Cer ușoară,
Rugăciunea ta, Fecioară,
Pentru lumea amărâtă
Dă putere nevăzută,
Nelăsând nădejdi să moară
Când e viața mai urâtă.
Omoforul tău, Stăpână,
Se coboară-'n mare taină,
Îmbrăcând precum o haină
Inima ca să rămână
Neclintită ca o stâncă
În furtuni năucitoare
Care-or să mai vină încă..
Doar pe cei ce ți se-'nchină
Și-ți slăvesc preasfântul nume
Îi învălui în lumină
Ce nu e din astă lume,
Îi ridici din slăbiciune
Și le-'nflăcarezi avântul,
Iar ei, plini de bucurie,
Îți simt acoperământul..
Te rugăm, Maicuță Sfântă,
Cui n-ai dat, să faci să-ți ceară,
Căci necazul îi frământă
Și-i apasă suferința,
Nu-i lăsa în iad să piară,
Ci trezește-le credința!
Să-ți așterni și peste dânșii
Omoforul de lumină,
Ca la sfânta ta icoană
Toți cu dragoste să vină!
amin
Sorin Croitoru

1 octombrie 2017

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


din Noul Theotocarion- culegere de Canoane ale Maicii Domnului alcătuită de Sfântul Nicodim Aghioritul Canonul 1 glasul 1

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Facere a Sfântului Teodor Studitul
Al cărei acrostih este:
«Stăpână, pleacă-te la rugăciunea lui Teodor»
A cărui metodă este aceasta: La troparul întâi al fiecărei cântări, se roagă păcătosul către Maica Domnului. La cel de-al doilea tropar, Maica Domnului către Hristos, iar în cel de-al treilea, Hristos răspunde Maicii Domnului, iar în ultimul Maica Domnului iarăşi răspunde păcătosului.

Cântarea 1. Glasul 1 Irmosul:
«Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel ce a făcut minuni fără de seamă, cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israel că S-a preaslăvit».
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi (se zice după fiecare tropar)
Păcătosul către Maica Domnului:
Vas care ai cuprins firea cea necuprinsă, pe Hristos roagă-L să mă izbăvească pe mine de focul cel întunecat, Curată Fecioară, şi să mă arate părtaş Împărăţiei Sale.
Maica Domnului către Hristos:
Primeşte rugăciunea mea, Fiule şi Cuvântule, şi izbăveşte de osândă pe robul tău care strigă către mine din adâncul sufletului şi-l învredniceşte pe el de împărăţia Ta.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Hristos către Maica Domnului:
Tu, Maică, mă cunoşti pe Mine, izvorul milei, căci pe toţi păcătoşii care-Mi greşesc Mie, Stăpânului, în toată clipa, îi miluiesc, dar acesta mai mult decâţ toţi mă amărăşte cu fapte de ruşine. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
Maica Domnului către păcătos:
Prin multe căderi şi fapte străine şi de ruşine ai amărât pe Fiul meu, încât acum mila Lui către tine s-a pornit spre mânie şi urgie.

Cântarea a 3-a Irmosul:

«Fiului, Celui născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci, şi mai pe urmă din Fecioară întrupat, fără sămânţă, lui Hristos-Dumnezeu să-I strigăm: Cel ce ai înălţat fruntea noas-tră, Sfânt eşti Doamne».
Întreaga mea viaţă cu adevărat în fapte rele am cheltuit-o, de aceea acum către tine strig: Roagă-L pe Fiul tău, Curată, ca precum pe fiul cel risipitor, să mă cheme iarăşi şi să mă mântuias-că pe mine, cel ce zac în nelegiuiri.
Iartă, Stăpâne a toate, Care în chip de negrăit Te-ai născut din pântecele meu şi miluieşte pe robul Tău, precum odinioară pe fiul cel risipitor, şi arată-l pe el fiu al Tău, Preabunule, şi de-a dreapta Ta şezător în ziua Judecăţii. Slavă...
O, maică, strig şi eu către tine, ascultă-mă şi tu cu luare-aminte: Cel ce a petrecut ca un risipitor, întorcându-se în fierbinţeala pocăinţei, a strigat „am păcătuit”, dar acesta, deşi strigă către tine pocăindu-se, în cele străine se rătăceşte. Şi acum...
Cele ce mi-ai grăit le-am spus Fiului meu, strigând către El ca pe tine să te învrednicească de împărăţie, dar El mi-a răspuns împotrivă: că nu s-a apropiat de Mine cu credinţă fierbinte şi pentru aceasta îl lepăd de la faţa Mea pe acesta.

Cântarea a 4-a Irmosul:

«Cu Duhul mai înainte văzând întruparea Cuvântului, Proorocule Avacum, ai propovăduit strigând: Când se vor apropia anii, Te vei cunoaşte, când va veni vremea, Te vei arăta, Slavă puterii Tale, Doamne».
Cugetând, o, Fecioară, la puterea ta, cu frică strig ţie celei uneia bune: Deşi nu am pocăinţă fierbinte, cu rugăciunile tale către Stăpânul, dă-mi mie desăvârşită îndreptare.
Ascultă, Dumnezeule, prin fire Iubitor de oameni, pe Maica Ta, Stăpâne, strigând către Tine, cu stăruinţă, ca pe robul tău să îl izbăveşti de osândă şi chiar de nu a dobândit desăvârşită credinţă, pe aceasta, ca un Dumnezeu dăruieşte-i-o. Slavă...
O, Maică, acestuia de nenumărate ori i-am dăruit prilejuri de mântuire; dar el nu a lăsat păcatele cu care a ajuns până la moarte şi pentru aceasta nici nu poate fi mântuit, până ce nu se va arunca în foc. Şi acum...
Acum am cunoscut pricina pierzaniei tale, precum spune dumnezeiescul meu Fiu, căci tu cu totul zaci în păcat şi desăvârşit te-ai dat nepăsării. Cine acum te va ridica pe tine care zaci de boală?

Cântarea a 5-a Irmosul:

«Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, pe îngerul sfatului Tău celui mare, dăruindu-ne pace, L-ai trimis nouă; deci, fiind povăţuiţi la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni».
Fecioară, acum însetez a petrece pururea, în cărările pocăinţei, care să mă poarte către viaţa cea fără de sfârşit. Însă, acum degrabă, înfricoşătoarele cete ale vrăjmaşilor demoni mă trag în jos să mă arunce în adâncul păcatului şi în înfricoşatul noroi al pierzaniei.
Omorând moartea, Mântuitorule, mai întâi pe Adam din legături l-ai slobozit, pentru aceea şi acum pe robul tău, Fiule, te rog, smulge-l dintre cetele demonilor celor batjocoritori, căci aceia nu îl lasă pe acesta vreodată cu desăvârşire a se pocăi. Slavă...
Prealăudată Maică, strig ţie şi Eu: Cu postul şi rugăciunea ar ieşi afară din acela mulţimea atotviclenilor demoni, însă acesta, necurăţindu-şi trupul prin înfrânare, rugăciune şi curăţie, vai, s-a făcut peşteră demonilor. Şi acum...
Cuvintele de mai înainte ale Fiului meu le-ai auzit prea bine şi cunoaşte cele de trebuinţă pentru mântuire; căci nici ucenicii Lui, când nu au putut să alunge demonul, le-a strigat acestora zicând: Cu post şi rugăciune iese neamul acesta de demoni!

Cântarea a 6-a Irmosul:

«Proorocului Iona urmând, strig: Scapă viaţa mea din stricăciune, Bunule, şi mântuieşte-mă, Mântuitorul lumii, pe mine, cel ce strig: Slavă Ţie».
Sunt plin de cuvinte, dar de fapte bune cu totu-s deşert, căci nu iubesc nici post, nici rugăciune a plini, Mireasa lui Dumnezeu, de aceea acum la tine caut scăpare.
Vezi, mult milostive Fiule, pe Maica Ta, Te rog: Cel ce aleargă la mine, este lipsit de toată fapta bună şi strigă mie: Nu am altă nădejde afară de tine, Stăpână. Slavă...
Cu fierbinţeală rugându-te, încetează, Maică, a grăi, căci acesta se întinează, gândind că sunt milostiv, neluând seama la mânia mea. Şi acum...
Am rugat pe Fiul şi Dumnezeul Meu pentru tine, ca să agoniseşti miluire. Dar El îmi strigă mie să încetez a mai mijloci pentru mântuirea ta.

Sedealna, glasul 1 Mormântul tău, Mântuitorule...

Rai cuvântător pe pământ te-a răsădit pe tine Hristos, Săditorul Raiului celui dintâi, iar în mijlocul tău a crescut pomul vieţii, pe Care şi roagă-L să mă învrednicească şi pe mine de desfătarea Raiului şi să mă adape cu apele odihnei celei desfătate.

Cântarea a 7-a Irmosul:

«Tinerii, în dreapta credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au spăimântat; ci în mijlocul văpăii stând, au cân-tat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat».
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Stăpână, nu mă lepăda în adâncul pierzaniei pe mine cel slăbit, ci întoarce-te, strigând iarăşi către Fiul Tău: Nu pierde făptura mâinilor Tale.
Nemăsurat având noianul milei, Stăpâne, primeşte-mă iarăşi, Te rog pe Tine, Care singur eşti uşor de împăcat şi miluieşte făptura mâinilor Tale, Cel ce ai miluit oarecând pe hananianca. Slavă...
Miluiesc şi mântuiesc pe oricine vine la Mine cu mult dor, căci Eu nu voiesc vreodată a pierde făptura Mea, căci anume pentru a o mântui M-am născut întreg din tine, dar acesta departe este de zidirea Mea. Şi acum...
Înţelepciune a Celui Preaînalt fiind mai înainte, Fiul Meu S-a făcut om desăvârşit din mine, ca să îi mântuiască pe cei ce cu credinţă fierbinte păzesc dumnezeiescul botez, dar tu te-ai arătat nepărtaş acestora.

Cântarea a 8-a Irmosul:

«Pe Cel de care se înfricoşează şi Îngerii...
Îndrăznind, la tine vin iarăşi, Fecioară, văzând pe Fiul Tău mântuind pe desfrânata şi pe tâlharul, căci nici aceştia nici o faptă bună din Lege nu au plinit în viaţa lor, dar au dobândit iertare.
Din înălţime caută şi vezi şi auzi pe Maica Ta care se roagă Ţie şi izbăveşte de foc pe robul tău acesta ca pe desfrânata mai înainte şi precum ai mântuit pe tâlharul pe cruce.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Tâlharul spânzurat oarecând pe cruce cu credinţă a strigat: „Pomeneşte-mă şi pe mine”, iar desfrânata a vărsat izvor de lacrimi, dar acesta nu este asemenea cu ei. Şi acum...
Pe desfrânata care plângea, Hristos a mântuit-o, precum şi pe tâlharul care a crezut, pe cruce, dacă, aşadar, voieşti să dobândeşti mântuire, aleargă către Domnul cu lacrimi şi credinţă.
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Irmosul
«Pe Cel de Care se înfricoşează şi îngerii şi toate oştirile, ca de Făcătorul şi Domnul, preoţi preaslăviţi-L, tineri lăudaţi-L, popoare binecuvântaţi-L şi-L prea înălţaţi întru toţi vecii».

Cântarea a 9-a Irmosul:

«Pe norul cel purtător de lumină întru care Stăpânul tuturor, Cel fără de început, S-a pogorât din cer, ca ploaia peste lână, şi S-a întrupat, pentru noi facându-Se om, să o mărim toţi ca pe o Maică curată a Dumnezeului nostru».
Fiind aflat mai păcătos decât toţi oamenii la un loc, Fecioară, şi pentru aceasta mă ruşinez a mă apropia de Fiul tău, dar tu roagă-L, fa-L milostiv să mă primească în credinţă fierbinte şi pe mine care mă apropii de El cu dor.
Izbăveşte de osândă, Cuvinte, pe robul cel ce se apropie de Tine şi Te rog pe Tine nu pomeni fărădelegile lui, căci chiar dacă a greşit Ţie, Mântuitorule, către mine caută scăpare şi mă rog: Cel ce plineşti cererile tuturor, pentru mine, primeşte-l şi pe acesta. Slavă...
Maică, cel ce acum aleargă la tine, nu este vrednic de milă, nu este, căci nimeni dintre oameni precum acesta nu M-a întărâtat spre mânie, dar pentru prea cuvioasele tale rugăciuni nu îl voi face pe el părtaş osândei la Judecată, daca îmi va aduce roade de pocăinţă. Şi acum…
În iadul cel mai de jos fiind, ai fost urcat la înălţime prin rugăciuni către dumnezeiescul meu Fiu, dar ia aminte, ca nu cumva să mai cazi în învinuirile cele cumplite de la început, ci umblă în căile pocăinţei, ca nu cumva iarăşi să fii aruncat în gheenă.
Prosomii. Glasul 1
Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti Liman păcătoşilor, bucurie lumii, izbăvirea celor înviforaţi, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, strig ţie: Primeşte şi rugăciunea mea şi cererea, Nepătată, pe care du-le degrab Fiului Tău, ca să mă mântuiască şi pe mine, risipitorul.
Pricina a toată bucuria fiind, Preaiubitul meu Fiu, iertare de păcate dăruieşte robului Tău, ca să cunoască toţi că eu, ca o Maică, am mare îndrăznire către Tine, de a mă ruga Ţie, Hristoase al meu, mai presus de toţi sfinţii Tăi.
Sălaşul bucuriei, Maică, plecându-mă la rugăciunea ta, iertare de păcate îi dau orbului acestuia şi dezlegare; dar spune-i să înceteze a mai păcătui şi a Mă mai întărâta spre mânie, căci prin fire sunt Iubitor de oameni.
Iată, ai primit iertare pentru căderile tale, prin rugăciunile şi mijlocirile mele, dar ia aminte restul vieţii să-l petreci în chip plăcut Domnului, ca să ai parte în Rai cu cei aleşi de slava bucuriei şi desfătării care nu are sfârşit.

https://web.facebook.com/maicajustina

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ