MAICĂ ȘI FECIOARĂ

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

de Preot Sorin Croitoru

De când pe pământ trăiește stirpea noastră omenească,
N-a fost nimeni ca Maria, nici nu cred c-o să se nască..
Ca Preasfânta Născătoare n-au mai fost, nici n-or să fie:
Dumnezeu a vrut s-o aibă Mamă pentru veșnicie!

Multe mame-au fost în lume, căci copii se nasc mereu..
Dintre ele, NUMAI UNA L-a născut pe Dumnezeu!
Multe mame-n lumea asta au născut și-or naște iară..
Dintre ele, NUMAI UNA a născut, fiind FECIOARĂ!

Multe au ales în viață să rămână-n veci fecioare..
Dintre ele, NUMAI UNA este mamă iubitoare!
Nicăieri în lumea asta mamele nu sunt fecioare,
Nici fecioarele nu-s mame, cât vom mai trăi sub soare,

Însă Domnul când voiește schimbă rânduiala firii:
Maica Sa e-n veci Fecioară, spre mirarea omenirii!
Minunată, sfântă taină: pântecele fecioresc
Prefăcut a fost de Domnul în sălaș dumnezeiesc!

Nu-i minune mai slăvită pe acest bătrân pământ
Ca Fecioara ce devine casă Domnului Cel Sfânt..
Mă gândesc și mult mă bucur, bucurați-vă și voi:
Cel neîncăput de ceruri S-a făcut copil ca noi!

Astfel auzea Fecioara, cu sfială și cu teamă,
De la Dumnezeu din gură cel mai dulce nume: "MAMĂ"!
O chemăm și noi ca Mamă, la necaz și la durere,
Căci ne apără de rele și ne dă mereu putere.

Ea din ceruri mijlocește pentru noi la Fiul Sfânt,
De aceea toți creștinii o iubesc pe-acest pământ!
amin

AXION

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

de Preot Sorin Croitoru

Împărăteasă blândă
De oameni iubitoare,
De heruvimi iubită,
De serafimi slăvită,
Tu-mi ești apărătoare
Puternică-n ispită.

Tu, Maică drăgăstoasă,
A mea mijlocitoare
De îngeri preadorită,
Cu drag de ei privită,
Tu-mi ești ocrotitoare
Tăcută și smerită.

Îți cânt cu bucurie
Regină rugătoare
De neamuri fericită,
În veci de veci mărită,
De oameni iubitoare,
De tot ce-i viu, iubită!

Serpii Maicii Domnului - Kefalonia

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                    Serpii Maicii Domnului - Kefalonia

            In biserica Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Markopulos din partea de miazăzi a insulei Kefalonia, la 25 km de Argostoli, în fiecare an, de la 6 până la 15 August, se petrece un fapt minunat, pe care locuitorii l-au legat de icoana Maicii Domnului. Pe coasta dealului unde este zidit satul, cu multi ani înainte s-a săvârsit o minune care este legată de icoana Maicii Domnului. Odată sătenii au văzut cum un copac fusese cuprins de flăcări si au alergat înspre el, crezând că s-a aprins un foc în pădure. Dar când au ajuns acolo, au observat un fapt minunat. Desi copacul arsese până la rădăcină, pe ea se afla icoana Maicii Domnului pe care focul nu o atinsese. Locuitorii, plini de emotie, s-au închinat icoanei, după care au luat-o si au dus-o în biserica din satul lor, unde si ceilalti săteni au avut ocazia să se închine ei. A doua zi dimineata, când numărul celor ce voiau să se închine icoanei se înmultise mult, cu totii au constatat că icoana lipseste. În cele din urmă, în urma mobilizării sătenilor, icoana a fost aflată la locul ei de mai înainte. Era iarăsi asezată pe rădăcina copacului ars. Icoana a fost adusă din nou în biserică, unde a fost încuiată. În următoarea zi, au găsit-o la acelasi loc. După ce s-a săvârsit aceasta de trei ori, sătenii au fost convinsi că voia Maicii Domnului este ca icoana să rămână acolo, pe rădăcina copacului ars. De aceea au construit o biserică deasupra rădăcinii copacului si au asezat în ea icoana. Mai târziu s-a zidit acolo o mănăstire de maici. Într-o zi s-au apropiat de locul acela mai multe corăbii cu pirati. După ce au coborât pe uscat, piratii s-au îndreptat spre mănăstire cu scopul de a o prăda. Atunci monahiile s-au rugat Maicii Domnului ca să ocrotească mănăstirea si pe ele. Îndată s-a săvârsit minunea. Mănăstirea a fost înconjurată de serpi, care i-au pus pe fugă pe pirati. Faptul acesta a fost considerat un semn de la Maica Domnului, prin care s-au izbăvit si monahiile si mănăstirea. De atunci în fiecare an se arată serpii, chiar si în interiorul bisericii – stau agătati chiar si de icoane, de candele sau de strane, iar la 15 August pleacă. Dacă într-un an serpii nu se arată, aceasta este un semn prevestitor de nenorociri pentru insulă, asa cum s-a întâmplat în 1940 si în 1953, când insula a fost zgudită de cutremur. Nimeni dintre specialistii, care au cercetat serpii, nu-i poate aseza într-una din cunoscutele specii de serpi. Sunt de culoare gri, subtiri, a căror lungime nu depăseste un metru. Au pielea catifelată, iar pe cap, precum si capătul limbii, formează o cruce mică. Asa cum este bine cunoscut, serpii sunt considerati tămăduitori si neprimejdiosi, de aceea sai credinciosii îi ating fără frică. De altfel ei constituie unul din cele mai însemnate motive pentru ca oricine să viziteze insula în Postul Maicii Domnului (luna august)..

    Serpii Maicii Domnului reprezinta o minune deosebita pe care Maica Domnului o savarseste anual, in vremea postului Maicii Domnului, in insula Kefalonia. La numai doua sate departare de localitatea Pastra (3km), unde are loc minunea anuala a reinfloririi crinilor de la icoana Maicii Domnului, se afla localitatea Markopoulo, locul unei alte minuni a Maicii Domnului. Drumul ce porneste din port, inspre localitatea Markopoulo, aflata in sudul insulei, este strajuit pe stanga de munti si pe dreapta de mare.

   Kefalonia este cea mai mare dintre insulele ionice. Stancile grecesti, ce se inalta brusc din apele albastre si transparente, alcatuiesc locul ideal pentru o viata linistita si senina: mici sate, case modeste, ruinele unei oras antic si cateva locasuri de cult, sunt doar o parte din frumusetile Kefaloniei. Recent, Kefalonia a fost numita "insula contrastelor", caci pe aceasta, ruine romane, venetiene si bizantine se inghesuie unele intr-altele, de-a lungul plajelor insorite.

  Dintre bogatiile duhovnicesti ale insulei, amintim urmatoarele locasuri: Manastirea Sfantul Cuvios Gherasim, Pestera Sfantului Cuvios Gherasim, Manastirea Sfantul Andrei, Manastirea Panaghia Atrou, Manastirea Agrilion, Manastirea Maicii Domnului Themata, Manastirea Maicii Domnului Lagouvarda, Manastirea Lamia, Manastirea Kipouria, Biserica si Pestera Sfintei Paraskevi, Biserica Estavromenos si Biserica Maicii Domnului din Sission.

       In fiecare an, in luna august, in postul Adormirii Maicii Domnului, cand crestinii praznuiesc Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august), un numar insemnat de serpi mici apar in jurul bisericii si a clopotnitei din localitatea Markopoulo. In aceasta perioada, biserica inchinata Maicii Domnului "Langouvarda" este luata cu asalt de o specie unica de serpi mici, fiecare avand capul insemnat cu o cruce.

      Anual, in ziua de 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului, o specie unica de serpi (lungi de 60 de centimetri si insemnati cu o cruce alba, pe cap si pe limba) apar in jurul vechii biserici din localitatea Markopoulo. Serpii vor disparea, iarasi in chip minunat, dupa slujba savarsita in ziua de Adormirea Maicii Domnului. In timpul slujbei savarsite pentru Maica Domnului, serpii intra in biserica, umpland tot locul: se urca pe icoane, se incolacesc in jurul sfestnicelor, stau pe credinciosi si in Sfantul Altar.

    Exista o emotie generala legata de aparitia acestor serpi, nu atat pentru vreun potential pericol, cat pentru faptul ca daca acestia nu vor aparea in perioada amintita, ceva rau se va intampla in regiune. Astfel, in anii 1940 si 1953, cand serpii nu au fost prezenti la biserica din Markopoulo, au avut loc razboaie si calamitati naturale.

     In anul 1924, cand Biserica Ortodoxa din Grecia a adoptat, impreuna cu celelalte state crestine, calendarul indreptat (nou), multi au asteptat sa vada de vor mai aparea sau nu serpii Maicii Domnului. Aparand serpii, ca in fiecare an, crestinii au inteles ca Sfantul Sinod este in masura sa hotarasca asemenea lucruri administrative.

Aceasta biserica se afla zidita pe locul fostei Manastiri Langouvarda, distrusa de turci, precum si de un cutremur, in anul 1953. Traditia locala, bazandu-se mai mult pe legende insa, spune ca, in momentul in care manastirea a fost atacata de pirati, candva in anul 1705, maicile s-au rugat Maicii Domnului sa le transforme in serpi, spre a nu fi luate prizoniere sau batjocorite. Rugaciunea acestora a fost ascultata, iar piratii s-au infricosat de vederea serpilor.

       Serpii Maicii Domnului, avand capul insemnat cu o cruce, precum si limba, in forma de cruce, apartin clasei de serpi "telescopus fallaxspecies", numita si "sarpele-pisica european". Acesti serpi intra in biserica in vremea slujbei, iar nu oricand, aratand o blandete deosebita fata de crestinii din interior. Imediat ce se termina slujba Sfintei Liturghii, serpii devin oarecum agresivi, ei iesind din biserica si intorcandu-se in pustiul din zona. Oricat ar fi cautati acestia, ei nu vor putea fi gasiti, pana anul urmator.

Teodor Danalache

Icoane Făcătoare de minuni de la Manastirea Vatoped

nului Antifonítria (Împotrivă glăsuitoarea) 1, Maica Domnului „Ktitorissa – Vimatarissa” 2, Icoana Maicii Domnului Paramythia, Mângâietoarea și Mijlocitoarea 3.
Despre această mănăstire, Vatoped, închinată Bunei Vestiri a Maicii Domnului, se spune că a fost construită de împăratul Teodosie cel Mare. Aceasta s-a petrecut astfel:
Fiind furtună pe mare și fiul împăratului, Arcadie, călătorind cu o corabie, pe când se afla pe punte, a fost luat de un val și aruncat în mare. După multe căutări zadarnice, cei care îl însoțeau s-au deznădăjduit de a-l mai găsi și, întristați, au tras corabia la un liman care se afla în apropiere, chiar în locul în care se află astăzi mănăstirea. Când au coborât pe uscat l-au aflat pe copil dormind liniștit sub o tufa de rugi. Plini de bucurie l-au trezit și l-au întrebat cum a ajuns acolo. Atunci el le-a spus că, atunci când a căzut în mare, a văzut o femeie frumoasă, în haine strălucitoare, care l-a luat de mână și i-a spus să nu-i fie frică. După ce l-a scos la uscat, s-a făcut nevăzută. Au înțeles cu toții că a fost Maica Domnului.
Aflând împăratul Teodosie despre toate acestea, s-a hotărât să zidească, drept mulțumire, o mănăstire în cinstea Maicii Domnului. Numele mănăstirii de „Vatopedu" vine tot de la această minune, căci „Vatopedu", în traducere, înseamnă „copilul din tufe".
Dincolo de interesul pe care îl pot prezenta sub aspect istoric sau artistic, imaginile religioase au și o importanță aparte în cult, în măsura în care, prin intermediul acestora, este arătat ipostasul persoanelor zugrăvite. Puterea icoanei rezidă, prin urmare, în harul celui închipuit de iconar, har ce își are izvorul în Dumnezeu. Deși însușirea de a fi purtătoare de har este comună tuturor icoanelor, unele sunt considerate făcătoare de minuni, întrucât, la un moment dat, lucrarea harului lor a fost mai simțită, fie în vremuri grele, de strâmtorare pentru creștini, fie în împrejurări în care necinstirea lor a atras lucrarea harului spre pedepsire.
Între multele icoane făcătoare de minuni ce întregesc tezaurul mănăstirilor aghiorite, cele mai mult aparțin, desigur, Maicii Domnului, dată fiind importanța deosebită a Născătoarei de Dumnezeu pentru Sfântul Munte. În Mănăstirea Vatoped sunt păstrate cele mai multe icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului [din Sfântul Munte], cunoscute sub diferite denumiri.
Domnul Panagiotis a trebuit să meargă la Muntele Athos şi a fost primit cu ospitalitate de către părinţii de la Sfânta Mare Mănăstire Vatopedu. Pe 26 octombrie 2014 a solicitat părinţilor, în mod repetat, să meargă la Spovedanie, iar părinţii i-au spus că în dimineaţa următoare, luni, el ar putea merge.
La 27 octombrie 2014, la ora 04.00, când Utrenia începuse, domnul Panagiotis a mers la biserică şi, după ce s-a închinat la icoane, s-a așezat. Mai erau şi alte persoane în biserică. Așadar, s-a dus şi a luat loc într-o strană, şi era un om lângă el, în timp ce următoarea strană era goală.
A aşteptat cu răbdare, dar timpul a trecut şi călugărul nu și-a făcut apariția pentru a-l duce la duhovnic. În jurul orei 04.20, s-a întors şi a văzut o maică așezată în strana ce în prealabil fusese goală, alături de omul care se afla, ca și până atunci, lângă el. Maica s-a apropiat de el şi i-a spus: „Așteaptă, totul va merge bine, te vei spovedi, nu îți face griji, așteaptă puțin”. El a crezut că, probabil, mănăstirile mari au o anumită maică pentru a ajuta în biserică.
A trecut ceva timp şi omul nerăbdător s-a gândit să plece pentru a găsi pe cineva la care să meargă să se spovedească. Era ora 04.45 când se pregătea să plece. A făcut un pas şi a văzut maica venind din nou la el. Aceasta, luându-l de umeri, l-a împins uşor înapoi în strana sa, spunându-i: „Ţi-am spus să ai răbdare şi să aştepți. Acum cei șase Psalmi se termină, şi un călugăr va veni şi te va duce la un duhovnic să te mărturisești”.
Într-adevăr, două minute mai târziu, un călugăr a venit şi l-a însoţit la duhovnic. Domnul Panagiotis nu i-a spus nimic călugărului care îl însoţea, pentru că nu a vrut să pară suspect.
A ajuns la duhovnic şi, după ce a vorbit cu el un pic, domnul Panagiotis a spus:
- Din fericire, aveţi aici o maică care m-a încurajat să am răbdare, aşa că am aşteptat.
- Ce maică, binecuvântatule? Nu avem maici aici. Acesta este Sfântul Munte. Femeilor nu le este îngăduit aici, nici chiar maicilor!
- Dar cum, din moment ce am vorbit cu ea de două ori?
- Ai vorbit cu Preasfânta noastră şi nu ai înţeles asta, fiul meu.
Duhovnicul i-a cerut să o descrie, iar domnul Panagiotis a spus:
- Era înaltă, în jur de 30 până la 35 de ani, şi foarte frumoasă.
Cele de mai sus au fost scrise pe pagina de Facebook „Sfântul Nectarie”, în limba greacă, și traduse de către John Sanidopoulos [din limba greacă în limba engleză – n.t.]. Moderatorului paginii i s-a spus la telefon despre acest eveniment de către un bun prieten de-al său. Evenimentul a fost confirmat în secţiunea de comentarii de către un pelerin care era la Mănăstirea Vatopedu atunci când minunea a avut loc, care nu a văzut călugăriţa, dar a auzit povestea în timp ce se afla acolo şi a fost mișcat de ea.
Mănăstirea Vatoped se află la mijlocul țărmului de nord al peninsulei Athos, pe o colină la capătul de est al golful Strymonic. La est se învecinează cu zona Mănăstirii Pantocrator, la sud-est cu cea a Mănăstirii Xenofont, la sud cu zonele Mănăstirilor Konstamonitu și Dohiar, la sud-vest se învecinează cu zona Mănăstirii Zografu, iar la nord-vest cu cea a Mănăstirii Esfigmenu.
Data exactă a înfiinţării Mănăstirii Vatoped nu este cunoscută. În locul mănăstirii de astăzi, în antichitate se afla oraşul Dion, de la care se păstrează diferite urne, statui şi sculpturi.
Tradiţia îl menţionează ca fondator al Vatopedului pe împăratul Constantin cel Mare (361-363). Biserica ctitorită de Marele Constantin a fost distrusă de Iulian Apostatul şi a fost reconstruită de Teodosie cel Mare (379-395), drept recunoştinţă pentru minunata izbăvire a fiului său, Arcadie.
În acea perioadă, Plachidia, fiica Marelui Teodosie, a vizitat Mănăstirea Vatoped, dar glasul Maicii Domnului a împiedicat-o să intre în biserică.
Μaica Domnului Antifonítria (Împotrivă glăsuitoarea)
Este vorba de o frescă amplasată în pridvorul („mesonyktikó”) katholikon-ului. Denumirea a fost dată ca urmare a glasului ce s-a auzit din această icoană (gr. anti-fonó, a glăsui împotrivă). Potrivit tradiției, pe vremea când împărăteasa Plakídia, fiica lui Theodosie cel Mare, a vizitat Mănăstirea, îndreptându-se spre intrarea în katholikon, prin mica ușă din partea laterală a clădirii, auzi un glas venind dinspre icoană: „Oprește-te și nici un pas să nu mai faci! Cum ai îndrăznit, femeie fiind, să vii în acest loc?”. Cutremurată, împărăteasa ceru iertare Maicii Domnului și părăsi îndată Sfântul Munte. De altfel, în amintirea acestei minuni, Plakídia ridică, cu propriile sale cheltuieli, Paraclisul Sfântului Dimitrie, anexă a bisericii mari a Mănăstirii.
Sfinţii Atanasie, Nicolae şi Antonie
Mănăstirea a fost reconstruită de nobilii Atanasie, Nicolae şi Antonie, din Adrianopol, la îndemnul Sfântului Atanasie Athonitul. Deşi în Tipicul din anul 972 al lui Ioan Tzimiskis Mănăstirea Vatoped nu este menţionată, în anul 985 se cunoaşte ca stareţ al ei un anumit Nicolae, în timp ce între anii 1020-1048 se vorbeşte despre un succesor al lui, cu numele Atanasie, iar în anul 1142, de Antonie. Plecând de la aceste date istorice, reînfiinţarea mănăstirii este datată între anii 972-985.
În al doilea Tipic al Sfântului Munte (1045), mănăstirea este menţionată pe locul al doilea în ierarhia mănăstirilor din Sfântul Munte, loc pe care îl deţine până astăzi, primul loc fiind ocupat de Mănăstirea Marea Lavră.
Maica Domnului „Ktitorissa – Vimatarissa” – Manastirea Vatoped
Aceasta icoana a Maicii Domnului este pusa in legatura cu o incercare prin care a trecut Manastirea Vatoped. In vremea unui raid al arabilor asupra manastirii, diaconul calugar responsabil cu sfintele vase si obiecte din biserica, a reusit sa ascunda intr-o nisa de sub Sfantul Altar, o nepretuita icoana a Maicii Domnului si o cruce, asezand in fata lor o lumanare aprinsa.
Manastirea Vatoped a fost jefuita, iar calugarii dusi prizonieri in Insula Creta. Dupa mai bine de 70 de ani, calugarul diacon, care era inca viata, fiind eliberat, s-a intors in manastire. Ajuns in locul unde se afla sfanta manastire, el a destupat fantana, acoperita cu o lespede de piatra. El a gasit cele lasate plutind deasupra apei, iar lumanarea inca ardea in fata lor. Icoana se pastreaza si astazi, fiind numita „cea gasita, intemeietoarea”. Icoana este pusa in legatura cu intemeierea manastirii, de catre trei frati calugari: Atanasie, Nicolae si Antonie, care au vietuit in manastire spre sfarsitul secolului al X-lea.
Maica Domnului Vimatárissa sau Ktitórissa este cea mai renumită icoană găzduită de Mănăstirea Vatoped, considerată a fi protectoarea acestui lăcaș. Este așezată în katholikón-ul Mănăstirii, pe scaunul arhieresc din interiorul Sfântului Altar. Potrivit tradiției, naufragiind corabia în care se afla Arcadie, fiul împăratului Theodosie cel Mare, acesta a fost izbăvit prin ajutorul minunat al Maicii Domnului, care l-a adus pe uscat, fiind aflat într-un tufiș (gr. vátos), în locul unde mai târziu avea să fie construită Mănăstirea Vatoped [gr. vátos, tufiș + pais, copil] și unde acesta a găsit icoana Născătoarei de Dumnezeu. De această icoană este legată o minune petrecută în secolul al X-lea. În vremea unui atac al piraților arabi asupra mănăstirii, ierodiaconul Sava apucase să ascundă icoana Maicii Domnului, aruncând-o în fântâna Sfântului Altar, împreună cu Crucea lui Constantin cel Mare și cu o făclie aprinsă ce ardea întotdeauna înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Nu reuși, însă, să scape și el însuși de urgia cotropitorilor, care l-au prins și l-au vândut rob în Creta. Când după șaptezeci de ani, în vremea împăratului Nikiphóros Phokás, Creta s-a izbăvit de pirați, și-a recăpătat libertatea și Cuviosul Sava care, fiind acum la adânci bătrâneți, s-a întors în Mănăstirea sa de metanie. Aici îi arătă Egumenului Nicolae locul unde trebuia săpat pentru a descoperi vechea fântână a Altarului, în care, o, minune, găsiră icoana și Crucea plutind drepte deasupra apei, iar lumânarea încă aprinsă, așa cum fusese lăsată cu șatezeci de ani în urmă! Cu alte cuvinte, se petrecuse o îndoită minune – sfintele odoare aruncate în apă nu suferiseră vreo stricăciune, prin minunea și purtarea de grijă a Maicii Domnului, iar lumânarea ardea de șaptezeci de ani fără a se mistui! De atunci, în amintirea minunii, în fiecare luni seara se cântă Paraclisul Maicii Domnului, iar în fiecare zi de miercuri se săvârșește în katholikon-ul Mănăstirii Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul procesiunilor Mănăstirii, această icoană a Maicii Domnului ocupă locul de cinste. În ziua prăznuirii sale, în marțea din Săptămâna Luminată, are loc, în cinstea acesteia, procesiune cu Sfânta icoană în jurul Mănăstirii
Mănăstirea Vatoped a cunoscut apoi o înflorire duhovnicească şi materială, fiind ajutată cu danii împărăteşti.
Sfinţii Simeon şi Sava
Din secolul al XII-lea cunoaştem puţine lucruri în legătură cu Vatoped, din pricina lipsei izvoarelor. La sfârşitul acestei perioade, un ajutor considerabil pentru mănăstire a fost adus de Sfinţii sârbi Sava şi Simeon, care s-au închinoviat aici şi au zidit şase paraclise înăuntrul mănăstirii, înainte de a merge la Hilandar. În acea vreme, numărul monahilor ajunsese la 800. Dar viața duhovnicească a mănăstirii a fost întreruptă de incursiunile piraţilor catalani şi de prigonirile unioniştilor din timpul împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul şi al Patriarhului Ioan Vekkos.
Icoana Maicii Domnului Paramythia, Mângâietoarea, este o icoana facatoare de minuni pastrata in Manastirea Vatopedi. Aceasta este legata de amintirea minunii in care Maica Domnului si Pruncul si-au schimbat fetele si pozitia corpurilor. In momentul in care piratii au coborat pe tarmul marii si s-au ascuns acolo, spre a astepta deschiderea portilor manastirii, care avea loc in fiecare dimineata, staretul manastirii a primit cuvant de la Maica Domnului.
Terminandu-se slujba si iesind toti calugarii, staretul a mai ramas in biserica, in spate, spre a-si continua rugaciunea. La un moment dat, el aude dinspre icoana Maicii Domnului urmatoarele cuvine: „Nu deschideti portile manastirii astazi, ci urcati-va pe zidurile manastirii si alungati mai intai pe piratii cei ascunzi pe tarm.”
In timp ce parintele isi indrepta ochii spre icoana Maicii Domnului, el L-a vazut pe Prunc intinzandu-si mana si acoperind gura Maicii Sale, spunandu-i: „Nu, Mama, lasa-i sa fie pedepsiti, precum si merita.” Insa Maica Domnului, luandu-I mana de o parte, si departandu-si putin capul, a repetat aceleasi cuvinte. Aceasta pozitie a corpurilor celor Sfinte a ramas pana astazi, spre amintirea ajutorului primit prin Maica Domnului.
Calugarii, feriti astfel de viclenia piratilor, au dat slava Maicii Domnului si au numit aceasta icoana „Paramythia”, care inseamna „mijlocitoarea” sau „ocrotitoarea”. Aceasta icoana este o pictura de perete, in fresca, aflata in strana dreapta a capelei manastirii.
Exista în trecut obiceiul ca părinții Mănăstirii, ieșind din katholikon, să sărute această icoană a Maicii Domnului, după care Egumenul încredința cheile mănăstirii călugărului ce îndeplinea ascultarea de portar al sfântului lăcaș.
Potrivit acestei tradiții, pe vremea Bizanțului, într-una din zile când egumenul înmâna cheile portarului, auzi un glas venind dinspre icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați pe ziduri și izgoniți-i pe pirați”. Aceleași glas răsună și a doua oară. Îndreptându-și privirea spre icoană, egumenul văzu cum Pruncul din brațele Născătoarei de Dumnezeu își întinde mâna, acoperind buzele Maicii Sale și spunând: „Nu te milostivi, Maica Mea, de acești păcătoși. Lasă-i să fie pedepsiți prin năvălirea piraților, după cum merită”. Maica Domnului, însă, luând mâna Pruncului Hristos și întorcând ușor capul, repetă aceleași cuvinte. Monahii alergară îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții pentru a năvăli înăuntru și a o prăda. Prin intervenția minunată a Maicii Domnului, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale.
O nouă încercare de a îmbunătăţi starea materială a mănăstirii a fost făcută de împăratul Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328), prin generoasele lui danii. Atunci a avut loc ridicarea Vatopedului la rangul de mănăstire împărătească. De atunci, acest titlu însoţeşte permanent numele ei.
Perioada de înflorire din secolul al XIV-lea
Veacul al XIV-lea constituie „epoca de aur” a mănăstirii, timp în care a fost ajutată prin donaţii importante venite de la diferiţi membrii ai aristocraţiei bizantine şi a dobândit un mare prestigiu.
În 1347 împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1354) a închinat Mănăstirii Vatoped Mănăstirea Psihosostrias din Constantinopol. Apoi a vizitat Mănăstirea Vatoped dăruindu-i mai multe manuscrise şi un epitaf brodat. Tradiţia spune că el s-a călugărit la Vatoped sub numele de Ioasaf. În mănăstire s-a retras de asemenea şi guvernatorul Tesalonicului, Andronic Paleologul, care s-a călugărit primind numele de Acachie.
Ocupaţia otomană şi dărnicia românească
În 1423-1424 Sfântul Munte şi Vatoped intră, pentru aproape cinci veacuri, în mâinile turcilor. Imperiul Otoman a păstrat autonomia Athosului, dar a pus grele biruri asupra mănăstirilor, ce au fost plătite cu ajutorul țărilor române şi al imperiului ţarist. Ocupaţia otomană (1424-1830) avea să însemne pentru Vatoped pierderea celei mai mari părţi a posesiunilor din afara Athosului ‒ deşi pe unele le-a mai recuperat ulterior.
La stăruinţa egumenului Chiril, din porunca şi cu sprijinul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, s-a zidit arsanaua cu paraclis de pe malul mării.
Pe zidul acestei construcţii din piatră cu trei etaje se observă până astăzi un basorelief în marmură (94 x 91 cm), reprezentându-l pe Ştefan cel Mare încoronat, închinând o bisericuță Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. În partea de jos se consemnează stema Moldovei, capul de zimbru şi anul 7004 (1496).
Şi Sfântul Neagoe Basarab a făcut danii însemnate şi lucrări „în lăudata mănăstire Vatoped”. În anul 1526, voievodul Ţării Româneşti a refăcut turnul Maicii Domnului, din colţul de nord-est al Mănăstirii Vatoped, apoi a zidit Paraclisul Cinstitului Brâu. La acestea s-au adăugat vinăria, hambarele de grâu, bucătăria şi cămări pentru pâine. În Viaţa Sfântului Nifon ni se mai spune că Neagoe Basarab a dăruit Mănăstirii Vatoped un măr de aur cu pietre preţioase, pentru Icoana Maicii Domnului Vimatarissa, care însă nu s-a mai păstrat până în zilele noastre.
Vlad Vintilă de la Slatina şi Alexandru Lăpuşneanu au ajutat şi ei cu mari danii şi moşii. În anul 1606, văduva Ana Golia (Golăi) şi fiului ei, Mihai, au închinat Vatopedului ctitoria lor din Iaşi ‒ Mănăstirea Golia, dimpreună cu toate proprietăţile. Mai apoi, domnitorul Vasile Lupu a închinat lavrei Vatopedului Mănăstirile Precista (1646) şi Sfântul Dumitru (l1650) din Galaţi, iar în anul 1669 urmaşii vornicului Bărboi închină Vatopedului Mănăstirea Bărboi din Iaşi.
Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a sprijinit mănăstirea în trei rânduri – în 1692 (cu 20000 de aspri), în 1696 (cu aceeaşi sumă) şi în 1702.
În 1729 Constantin Racoviţă înzestrează lavra aghiorită cu Mănăstirea Răchitoasa şi multe moşii din preajma Tecuciului.
Sfinţi vatopedini
În mănăstire a fost tuns monah Sfântul Grigorie Palama şi a rămas trei ani lângă stareţul său, Sfântul Nicodim, după care s-a stabilit la Mănăstirea Lavra. Tot aici s-au închinoviat Sfântul Ioasaf al Meteorelor, Sfântul Sava Vatopedinul, Sfântul Teofan de Perietoriu şi Sfântul Ghenadie Chelarul, martor al minunii săvârşite de Icoana Maicii Domnului „Eleovritissa” (Izvorâtoarea de untdelemn). De asemenea, aici s-au nevoit Sfântul Neofit, căruia Maica Domnului i s-a arătat şi i-a adăugat un an de viaţă, Sfântul Macarie Macris (†1431) şi Sfântul Maxim Grecul (1556).
În mănăstire s-au nevoit de asemenea Cuvioşii Mucenici Macarie (†1507) şi Ioasaf (†1536), fii duhovniceşti ai Sfântului Nifon al Constantinopolului, precum şi Cuviosul Ioachim Papoulakis din Ithaca. Printre Sfinţii Vatopedini se numără şi Sfântul Agapie de la Colciu.(postat pe fb de ioan monahul)

Rugăciuni..

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare spre tie imi indrept gandul, inima si toate simturile si te rog cu lacrimi:
Pina cand Maicuta a milostivirii va fi aceasta durere necontenita pe pamant? Pina cand vrajmasii nevazuti ai neamului omenesc vor da lovituri atat de puternice bietilor oameni? Pana cand vor pangari si vor necinsti trupurile, sufletele si vietile lor? Inselandu-i ca sa nu cunoasca adevarul, sa nu indeplineasca poruncile divine si sa nu dea slava si cinste pururi maritului Dumnezeu Cel in Treime inchinat: Tatal, Fiul si Duhul Sfant?
Ridica-te Stapana Atotbuna si zdrobeste pe vrajmasii nostri si ai Fiului tau iubit Iisus Hristos ingrozindu-i cu nebiruita-ti sfintenie indreptandu-ne pe cararile mantuirii, ca sa dam mereu marire lui Dumnezeu.
Roaga-te Fecioara pentru Sfinta Biserica pentru propavaduirea evangheliei pe intreg pamantul, pentru poporul acesta, conducatorii lui, rudele mele, pentru vaduve, pentru orfani, bogati, saraci, necajiti, bolnavi, pentru cei prigoniti, pentru credinta, pentru salvarea celor care au ratacit la secte, pentru cei raposati.
Ajuta-ne sa ne pocaim toti oamenii de pacatele noastre, sa iubim Biserica, sa ne spovedim adesea, sa renuntam la pacate, vicii si necredinta.
Ajuta-ne sa nu fim insensibili la chemarea divina a blandului tau Fiu care a venit sa sufere chinuri barbare pentru bietele fiinte ranite atat de mult de vrajmas.
Roaga-te Maicuta Sfinta si pentru aceste nevoi ale mele X… (rostiti acum necazurile care le aveti si dorintele pe care sa vi le implineasca Maica Domnului cu toata sinceritatea)Slava Tatului si Fiului si Sfantului Duh in vecii vecilor.

Rugăciune către Maica Domnului la Începutul Postului Adormirii Sale

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Astăzi , ne stă înainte nevoinţă duhovnicească de taină spre câştigarea iertării greşelilor noastre şi spre împăcare cu DUMNEZEU .
Astăzi , să lepădăm vălul răutăţii şi să secăm izvoarele gândurilor celor rele , apropiindu-ne cu dragoste şi de cei ce ne urăsc pe noi .
Astăzi , să curăţim haina cea murdară de păcate a sufletelor noastre şi să încetăm a mai judeca şi osândi pe aproapele nostru , ca să nu fim noi osândiţi în focul cel veşnic .
Astăzi , să privim cu milă spre cei săraci şi să ne ostenim , după putere , spre lucrarea faptelor celor bune ale milosteniei sufleteşti şi trupeşti .
Astăzi, să ne spălăm în baia gândurilor de umilinţă veşmântul sufletului şi să plângem pentru căderea noastră şi pentru alunecarea de pe Calea Mântuirii .
Astăzi , să acoperim mulţimea păcatelor noastre cu rugăciunea cea fierbinte către Hristos , ca să treacă cu vederea anii pribegiei noastre departe de Drumul Ascultării .

Pe Tine , Maică a lui DUMNEZEU , Te punem Solitoare Pocăinţei şi Mântuirii noastre , ca pe Una Ce ai Indrăzneală Tare către Cel pe Care în Braţele Tale ca pe Un Prunc L-ai Tinut , ca să scoţi Lumea ceea ce zăcea în vicleşug din adâncul păcatului şi să o aduci la nevinovăţia pruncilor .
Cu lapte ai Hrănit pe Cel ce Poartă de Grijă de cei flămânzi şi cu Căldura Dragostei Tale de Maică L-ai Acoperit . Deci , nu ne părăsi nici pe noi , fiii Tăi cei căzuţi şi pierduţi în negura greşelilor , ci ne străluceşte Lumina Pocăinţei mai înainte de apusul vieţii noastre pământeşti .
Cu lacrimi ai adăpat pământul , văzând Răstignit pe Cruce pe Rodul Cel Preacurat al Pântecelui Tău .
Cu lacrimile Tale întoarce-ne pe noi cei împovăraţi de păcat la Calea Adevărului lui Hristos , ca să nu fim prinşi de fiarele cele înţelegătoare ale patimilor şi aruncaţi în adâncul cel mai de jos al păcatelor .
Precum ai săltat de Bucurie la Invierea Fiului Tău , Roagă-Te să se facă bucurie în Cer şi pentru noi , întorcându-ne la pocăinţă prin Stăruinţa Ta de Iertare a noastră la Tronul Stăpânului .
Mâinile noastre le întăreşte la rugăciune , gândurile le curăţeşte , sufletele le îmbracă cu smerită cugetare şi de toate primejdiile ne izbăveşte degrab .
Ca Un Paznic de veselie este credincioşilor Postul cel aşezat în Cinstea Adormirii Tale .
Trezeşte-ne pe noi la lucrarea faptelor bune , adormind patimile noastre cele nenumărate şi întărindu-ne spre căutarea Mântuirii , ca să slăvim cu glasuri neîncetate ale inimii pe Tatăl , pe Fiul şi pe Duhul Sfânt în veci .
                                                                                                                           Amin !

Rugăciune către Maica Domnului - de laudă sfântă

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 

Preacurată

Fecioară Maria, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, lăudată şi preaslăvită să fii de toţi Cei din Sfânta Împărăţie a Cerurilor! Lăudată şi binecuvântată să fii de toţi Sfinţii, pe care Tu cu iubire i-ai ajutat, i-ai îndrumat şi i-ai binecuvântat! Lăudată şi preamărită să fii de toţi cei spre care priveşti cu milă şi cu iubire sfântă! Lăudată şi preaiubită să fii de toţi cei pe care i-ai vindecat şi i-ai ajutat şi care mii de mulţumiri Ţi-au înălţat, Multmilostivă şi Grabnic Ajutătoare, că Ţie și noi Îţi mulţumim pentru ajutor! Lăudată şi preacinstită să fii de cei din Sfântul Tău Sobor şi de toţi Cei din Sfânta Împărăţie a Cerurilor, care-L slăvesc pe Dumnezeu, Căruia I se cuvine slavă şi mulţumire pentru toate în veci! Amin!

                                   Rugăciune către Maica Domnului - de laudă sfântă

           Preacurată Fecioară Maria, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, lăudată şi preaslăvită să fii de toţi Cei din Sfânta Împărăţie a Cerurilor! Lăudată şi binecuvântată să fii de toţi Sfinţii, pe care Tu cu iubire i-ai ajutat, i-ai îndrumat şi i-ai binecuvântat! Lăudată şi preamărită să fii de toţi cei spre care priveşti cu milă şi cu iubire sfântă! Lăudată şi preaiubită să fii de toţi cei pe care i-ai vindecat şi i-ai ajutat şi care mii de mulţumiri Ţi-au înălţat, Multmilostivă şi Grabnic Ajutătoare, că Ţie și noi Îţi mulţumim pentru ajutor! Lăudată şi preacinstită să fii de cei din Sfântul Tău Sobor şi de toţi Cei din Sfânta Împărăţie a Cerurilor, care-L slăvesc pe Dumnezeu, Căruia I se cuvine slavă şi mulţumire pentru toate în veci! Amin!

NAȘTEREA, MOARTEA ȘI ÎNVIEREA ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Sorin Croitoru

În postarea despre "moartea Maicii Domnului" am folosit în una dintre ultimele fraze ale acesteia expresia: "o a doua înviere mai înainte de moartea cea dintâi". Deși cu siguranță mulți dintre cititori au ridicat din umeri, neînțelegând această formulare, totuși nimeni nu mi-a cerut explicații. Iar eu am amânat "tâlcuirea", ca să-i las pe cei curioși să scormonească singuri în căutarea unui sens..
Ei bine, dragii mei, Sfânta Scriptură ne vorbește nu despre o moarte și despre o înviere, ci despre.. trei morți și despre trei învieri ale omului! Aș adăuga și cele două nașteri ale omului.. Așadar, avem două nașteri, trei morți și trei învieri în destinul unei persoane umane care la un moment dat Îl cunoaște pe Domnul Iisus Hristos. Să vi le prezint pe scurt..
Prima naștere a omului este cea naturală. Momentul în care ființa omenească iese la lumină după perioada gestației în pântecele matern. 
A doua naștere este Sfânta Taină a Botezului, prin care omul se transformă atât de mult la nivel interior, încât se vorbește (la Sfântul apostol Pavel, în general) despre "omul cel vechi", cel dinainte de Botez, și despre "omul cel nou", cel renăscut prin credința în Iisus Hristos, concretizată prin acceptarea Botezului. Cel ce numește Botezul "naștere" este Însuși Domnul, Care a poruncit apostolilor Săi: "Mergând, (..) botezați neamurile". El îl avertizează pe învățătorul de lege Nicodim: "Adevărat vă spun, DE NU SE VA NAȘTE OMUL DIN NOU, nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu". Apoi explică: "de nu se va naște omul DIN APĂ ȘI DIN DUH", adică de nu se va boteza..
Prima moarte a omului este moartea sufletească, datorată vieții în păcate mari și a depărtării de Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos îi spune unui tânăr care îi ceruse permisiunea de a-și îngropa tatăl mort de curând: "Lasă MORȚII să-și îngroape morții, iar tu vino și-mi urmează Mie"! Iată că "morții" erau oamenii care încă nu Îl cunoscuseră pe El, Fiul lui Dumnezeu, și trăiau în păcatele lor. În alt loc afirmă Domnul: "Adevărat vă spun vouă că vine vremea, și ACUM ESTE, când MORȚII vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi, vor învia". Aici "morții" erau contemporanii Domnului care, auzindu-I propovăduirea, credeau în El, înviind din moartea păcatului.
Prima înviere a omului se referă, ca și cea de a doua naștere, tot la Sfântul Botez, iar în versetul citat înainte, la credința în Fiul lui Dumnezeu. Dar cum cel ce crede în Iisus Hristos imediat se botează, a crede și a se boteza este unul și același lucru. Versetele biblice care afirmă ceea ce am scris eu acum sunt acestea: " Și ei au înviat și au împărățit cu Hristos mii de ani. Iar ceilalți morți nu înviază până ce nu se vor sfârși miile de ani. Aceasta este ÎNVIEREA CEA DINTÂI. Fericit și sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi" (Apocalipsa 20; 4-6).
A doua moarte a omului este moartea naturală, procesul opus nașterii naturale. Moartea mai este numită de Domnul Hristos și "noapte": "Lucrați cât este ziuă, căci vine noaptea (adică moartea), când nimeni nu mai poate să lucreze".
A doua înviere este numită ridicarea omului prin pocăință din starea de păcătoșenie în care s-a complăcut DUPĂ BOTEZ. Întoarcerea din tot sufletul la Dumnezeu, urmată de recuperarea darurilor duhovnicești ale Sfântului Botez, este numită de Sfânta Scriptură "înviere". Astfel, Tatăl din Pilda fiului risipitor Se bucură de întoarcerea fiului prin cuvintele: "Căci fiul Meu acesta MORT ERA ȘI A ÎNVIAT, pierdut era și s-a aflat"!
A treia înviere a oamenilor este obșteasca înviere din morți, care va avea loc la sfârșitul lumii, puțin înainte de Înfricoșătoarea Judecată. Învierea trupurilor este învățătura centrală din predica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Toate sacrificiile făcute de creștini datorită credinței în Iisus Hristos au în vedere tocmai acest moment final al învierii. Dacă Dumnezeu "nu este un Dumnezeu al morților, ci al celor vii", adică sufletul omului nu încetează nici după moarte să existe și să fie conștient de el însuși, învierea nu înseamnă altceva decât reîntoarcerea sufletului în trupul său. Profetul Iezechiel ne înfățișează adevărul învierii trupurilor prin puterea Duhului Sfânt. Practic se vor reîntregi aceste trupuri care au săvârșit binele sau răul în viață, și vor redeveni case acelorași suflete care le-au "locuit" înainte, spre a-și primi de la Dumnezeu răsplata sau pedeapsa meritată, în funcție de felul în care au împlinit mai mult sau mai puțin poruncile lui Dumnezeu. Credința în înviere are ca temei principal Învierea din morți a Domnului nostru Iisus Hristos, după cum afirmă Sfântul apostol Pavel: "Dar acum Hristos a înviat, FĂCÂNDU-SE ÎNCEPĂTURĂ (început) ÎNVIERII CELOR ADORMIȚI".
A treia moarte, de care să ne ferească bunul Dumnezeu, va fi moartea cea veșnică a păcătoșilor, care va urma Înfricoșătoarei Judecăți a lui Hristos. Este vorba despre chinuirea cea fără de sfârșit în iezerul de foc de care ne vorbește Apocalipsa lui Ioan: "Și moartea și iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta este moartea a doua: iezerul de foc. Iar cine nu a fost aflat scris în cartea vieții, a fost aruncat în iezerul de foc" (Apocalipsa 20; 14,15). Pedeapsa cea veșnică este numită în Biblie "moarte", datorită îndepărtării celor osândiți de Dumnezeu, "Calea, Adevărul și VIAȚA". În antiteză, prin Rai curge "râul vieții" și crește "copacul vieții". Am văzut că Apocalipsa numește pedeapsa veșnică "moartea a doua", nu a treia, pentru că ea se referă doar la moartea biologică și la cea veșnică, făcând abstracție de moartea duhovnicească a oamenilor din timpul vieții pământești. Eu le-am "așezat" în ordinea cronologică, adăugând și moartea sufletească la care se referă Scriptura în alte contexte.
Să recapitulăm: ne naștem biologic (nașterea întâi), credem în Iisus Hristos (învierea întâi) și ne botezăm (nașterea a doua), cădem în păcate de moarte (moartea întâi), ne ridicăm prin pocăință (învierea a doua), murim biologic (moartea a doua), înviem la sfârșitul lumii (învierea a treia) și unii dintre noi vor merge la pedeapsa veșnică (moartea a treia). Acestea sunt sensurile biblice ale nașterii, morții și învierii.
Dumnezeu să ne învrednicească pe toți de Împărăția Sa cea veșnică, amin!
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

.Ridicati-va si nu va temeti!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..

In fiecare an, la 6 august, crestinii ortodocsi praznuiesc una dintre cele mai mari sarbatori crestine - Schimbarea la Fata a lui Iisus Hristos pe muntele Tabor. Domnul Iisus Hristos le spusese odata ucenicilor sai ca va veni timpul cand El va trebui sa moara la Ierusalim. Dar ucenicii Lui, care nazuiau sa-l proclame imparat, nu se puteau impaca deloc cu gandul acesta.

Pe de o parte, o mahnire adanca le cuprinsese inimile ucenicilor sai la vestea ca Mantuitorul va trebui sa mearga la Ierusalim si va fi supus la mari suplicii de catre batranii, marii preoti si carturarii tarii, apoi va fi omorat si a treia zi va Invia. Pe de alta parte, perspectiva Invierii lui Iisus nu le oferea acestora mangaierea spirituala, ne-intelegand destul de bine pilda cuvintelor Lui.

Peste cateva zile, Iisus Hristos ii lua cu El pe ucenicii sai Petru, Iacov si Ioan si-i duse pe un munte inalt, Tabor.

Aici, sub privirile lor uimite infatisarea Lui se schimba deodata: fata ii straluci ca soarele si hainele ii devenira albe precum lumina. In acest timp, ca printr-o minune aparura in toata slava lor, Moise si Ilie.

Impresionat si tulburat de ceea ce se intamplase, Petru spuse urmatoarele cuvinte: „Doamne, ce bine ca suntem aici! Ce-ar fi sa facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise si una pentru Ilie. Dar, nu sfarsi bine cuvintele, ca un nor luminos il acoperi si din el se auzi o voce: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, in care Mi-am pus toata dragostea Mea, de El sa ascultati!”.

Inspaimantati de moarte la auzul acelei voci, ucenicii cazura cu fetele la pamant, moment in care Mantuitorul se apropie de ei, ii atinse cu mana si le spuse: „Ridicati-va si nu va temeti!”. Apoi, cand ucenicii isi inaltara ochii de la pamant, nu-L mai vazura decat pe Mantuitorul singur pe varf ul muntelui.

In cele din urma, in timp ce coborau muntele, Domnul Iisus Hristos le porunci astfel: „Sa nu spuneti nimanui ce ati vazut astazi, pana cand Fiul omului va invia din morti” (Matei 17, 1-9).

Asadar, ridicati-va din noianul pacatelor voastre si nu va temeti de marturisirea credintei in Hristos Domnul, nu va temeti de vremurile grele ce vor veni, nu va temeti de ziua de maine si nici de prigoana anticrestina, pentru ca Mantuitorul ramane cu voi pana la sfarsitul veacurilor! Amin!

Cu toate ca praznicul Schimbarii la Fata este in perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, Biserica Ortodoxa, in aceasta zi, da pogoramant, binecuvantare si dezlegare la peste.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii! Amin!

Doamne, ajuta!
Stefan Popa

https://www.facebook.com/spinu.maria.39

O STÂLPARE DE FINIC

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

( Versuri: Eliana Popa)

Mult se mai ruga Fecioara in gradina cu măslinii
Să o treacă Domnul grabnic către slăvile luminii, 
Căci în suflet și în ființă amintirea lui Hristos 
Aducea umbra tristeții peste chipul ei frumos !

Când în rugă-si spunea dorul cu smerită-nchinăciune
Și măslinii de pe munte se plecau în rugăciune,
Ca un semn preaminunat de cinstire și prinos 
Către Ziditorul lumii, către Maica lui Hristos !

Și în timp ce-si cânta dorul către Fiul Preaiubit 
Să-i aducă bună veste, sol din ceruri a venit !
Gavriil, ales să-i fie din pruncie slujitor,
A primit și azi să fie Preacuratei, grăitor :

,, - Bucură-te, Raza Lumii , Maică intru Feciorie
Ruga ta va fi-mplinită peste trei zile, Marie !
Dulcele Tău Fiu te-asteaptă să împărățești in veci
Și să salți deasupra morții, peste boldul ei să treci ,

Lângă Împăratul Slavei, vei fi Diamantul Sfânt 
Și vei străluci de-a pururi și în Cer și pe Pământ! 
Îmbrăcată în porfiră și în haină-mpărătească,
A ales, Iubitu-ți Fiu, vesnic să te preamărească !

Și drept semn de împlinire, a cuvântului ce-ți zic,
Ți-am adus un dar din Rai, o stâlpare de finic !
Ca să fie așezată, lângă patul tău, Marie,
Când vei trece pragul vieții, către Domnu-n veșnicie !"

Și primind cereasca veste s-a-nchinat pân' la pământ
Mulțumind cu bucurie Dumnezeului Preasfânt !
Și deodată și măslinii parcă s-au cutremurat 
Si în fața Preacuratei, vârfurile și-au plecat !

Chipul ei cel preacinstit și uimit de ce-auzise 
Strălucea mai luminat decât fața lui Moise,
Cel ce învelit de nour, pregustase-un strop din Rai
Când grăise el cu Domnul, sus in muntele Sinai !

,, - Pe Tine te laud Doamne, Dumnezeul meu, Iisus
Că umila mea strigare a ajuns la Tine sus !
Și cobori din slava-Ti mare de arhangheli însoțit 
Sufletul să-mi iei la Tine, precum ai făgăduit !"

SCHIMBAREA LA FATĂ

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

   Bucuria mea, azi praznuim Schimbarea la Fata a Domnului nostru, Iisus Hristos, pe Muntele Tabor. El a lasat 9 Sfinti Apostoli la poalele Muntelui, iar pe ceilalti 3 i-a luat cu El. De ce i-a luat doar pe acestia 3, oare, nu-i iubea pe toti la fel? Ba daaa, insa, El a  dat prin Moise, legea care spune ca: Orice marturie este adevarata, din gura a 2 sau 3 martori (Matei 18:16). Cati erau cu el? Erau trei.
Asadar marturia lor despre Schimbarea la Fata este cat se poate de adevarata. Dar, de ce i-a luat pe acestia 3 si nu pe altii 3? Pentru ca Sfantul Petru, simbolizeaza CREDINTA (Matei 16:18), Sfantul Ioan, simbolizeaza IUBIREA, iar, Sfantul Iacov, simbolizeaza NADEJDEA. Asadar, Iisus Hristos a luat cu el “Virtutile teologice”: Credinta, Nadejdea si Dragostea. 

Dar de ce trebuia sa urce pe Muntele Tabor, la poalele lui nu se putea schimba la fata? Ba da, insa, a urcat pe munte ca sa ne arate noua, ca daca nu vom urca si noi (din punct de vedere spiritual), adica, daca nu ne vom lepada de toate patimile: mandrie, slava desarta, trufie, invidie, ura, cleveteala, judecata, betie, curvie... nu vom deveni “un om nou”, omul pe care il vrea Dumnezeu, fiindca, numai asa ne vom putea mantui. Amin si Aliluia!
                                                                                                                               Preot Ioan 🛎.

Acatistul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Troparul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, glasul al 7-lea:
Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătându-le ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Străluceşte şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.

Condacul 1

Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-aucutremurat şi toţi pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă închinare de mulţumire, împreună cu Petru din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Icosul 1

Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au înspăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina Întrupării Tale şi au cântat aşa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Bun şi Puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dormim în adâncul întunericului şi în somnul păcatului;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din locul întunericului;
Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe noi în lăcaşurile raiului;
Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi, cei ce stăm în întuneric;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul adevărului şi al dreptăţii pe noi, cei ce dormim în umbra morţii;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 2-lea

HRANA PENTRU SUFLET: PE MUNTELE TABOR...

Urmează linkul:
HRANA PENTRU SUFLET: PE MUNTELE TABOR...:

 BISERICA SCHIMBAREA LA FATĂ.....

Schimbarea la Față a Domnului.

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

La praznicul de azi, praznicul Schimbarii la Fata, îndemnul Bisericii, îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos a fost cuprins într-o cântare pe care fratiile voastre ati ascultat-o aseara la Vecernie, la Privegherea mare care s-a facut în cinstea acestui Praznic. Una din cântari, una din stihuirile de la Vecernie spune asa: “Veniti acum sa ne schimbam ca sa ne suim în muntele lui Dumnezeu si sa vedem Slava lui Hristos”.
Biserica voieste sa fim nu numai ascultatori a celor ce se spun despre Schimbarea la Fata, ci ne cere ca, iata, acum sa ne suim pe Tabor, acum sa vedem Slava lui Hristos! De altfel fratiile voastre, care participati la Sfintele Slujbe, sunteti constienti ca noi, crestinii drept maritori, traim aceste slujbe religioase. Praznuind, noi punem un suflet aparte în aceasta praznuire si anume noi ne facem contemporani cu evenimentele care sunt evocate si care sunt praznuite.
Însa aceasta suire pe care ne-o pretinde Biserica, aceasta vedere a Slavei lui Dumnezeu, cer duh fierbinte, cer cuget curat si cer zbor înalt. Ne cer ca la poalele muntelui sa lasam nu numai ce e pacatos, dar chiar si ceea ce e lumesc în general! Iata suntem acum în postul acesta, în Postul Adormirii Maicii Domnului. Un post este un rastimp de stradanie, dupa cum stiti, iar Biserica ne cere staruinta în praznicul acesta asezat la mijlocul postului, staruinta pentru schimbarea noastra la fata. Sigur ca e vorba despre schimbarea noastra sufleteasca la fata. Ce înseamna asta, sa ne schimbam sufleteste la fata? Înseamna sa schimbam întâi sentimentele noastre, si cu osebire ura! Ura cu toate formele ei: de la indiferenta, care e tot o ura deghizata, pâna la ura atroce si fatisa. Toate acestea trebuie schimbate în iubire, trebuie ca noi sa ne confundam cu ceea ce asa de stralucit zugravea Sfântul Apostol Pavel în Epistola catre Corinteni, în acel imn minunat al iubirii despre care noi am vorbit zilele trecute. Sa ne schimbam deci inima, sa ne schimbam cugetele, iubitii mei, mintile, sa ne lepadam de idolii mintii, sa ne lepadam de prejudecati, sa ne lepadam de ignoranta, de nestiinta, sa ne lepadam de erezii si de toate ratacirile, pentru ca mintea noastra trebuie sa aiba un anumit rost: trebuie sa înseteze dupa adevar si sa ajunga, aceasta minte a noastra, asa cum au facut Sfintii Parinti, sa contemple tainele credintei.
Sa ne schimbam voia, vointa, sa ajungem la aceasta taiere a voii cum spuneau Sfintii Parinti, taierea egoismului din noi, sa ajungem la ceea ce se numeste ascultare, in sensul ascultarii de Dumnezeu. Sa facem voia lui Dumnezeu, canalizînd cu perseverenta vointa noastra catre bine. Altfel spus, sa realizam caracterul în noi, purificîndu-ne de tot ceea ce e rau.
Aceasta este schimbarea la fata, schimbarea inimii noastre, schimbarea cugetelor noastre, schimbarea vointei noastre. Pentru aceasta ni se cere staruinta, iubitii mei. Dar trebuie sa stiti ca nu singura staruinta noastra realizeaza aceasta schimbare la fata. E necesara, pentru ca ea face lucrator Harul lui Dumnezeu: numai Acela ne schimba pe noi. Ia gânditi-va, fratiile voastre: exista ochiul, ochiul omului, dar daca n-ar fi lumina, ar putea sa fie ochiul cât de sanatos, ca el tot n-ar vedea nimica. Daca n-ar fi lumina, la ce ar mai folosi ochiul? Si, bine înteles, daca ochiul e bolnav, poate sa fie lumina cât de puternica, pentru ca omul tot n-ar vedea nimica. Iar acum fratiile voastre sa se gîndeasca la un exemplu banal, pe care-l dadeam si cu alte prilejuri: un aparat de radio, de televiziune, poate sa fie cât de bun, cât de perfectionat, poti sa-l pornesti, sa-l aranjezi pe o anumita lungime, dar daca nu exista o sursa emitatoare, degeaba sunt toate acestea! Si invers: poate sa fie sursa emitatoare cât de puternica, aceasta ramâne totusi fara folos, daca aparatul e defect, sau daca nu stii sa-l pornesti, ori daca nu te straduiesti macar sa-l pui în functiune. Am facut comparatiile acestea, iubitii mei, ca sa devenim constienti de faptul ca staruinta pentru schimbarea noastra la fata este necesara, dar ca aceasta schimbare la fata se realizeaza prin Harul lui Dumnezeu si ca Harul lui Dumnezeu nu lucreaza în fiinta noastra daca nu ne straduim si noi cât de putin, daca nu deschidem si noi usa inimii noastre cât de putin: “Iata, stau la usa si bat” – ne zice Dumnezeu, ne zice Domnul Nostru Iisus Hristos, cerîndu-ne sa deschidem usa, si depinde de noi daca vrem sau nu vrem sa deschidem, depinde de noi daca vrem sau nu vrem sa curatim ferestrele sufletului nostru ca sa poata patrunde lumina aceasta a soarelui dumnezeiesc în interior.
Stiind Mantuitorul nostru ca omul intotdeauna slabeste cu sufletul in vremea suferintei, a voit ca mai inainte de patima Sa cea de bunavoie sa-Si imbarbateze ucenicii, incredintandu-i, printr-o minune de taina, ca El este cu adevarat Mesia, Cel vestit de prooroci. (…)
“O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei Lui Dumnezeu!… Caci cine a cunoscut gandul Domnului sau cine s-a facut lui sfetnic?” (Rom. 11, 33-34). A revarsat Domnul pe Tabor in inima ucenicilor Sai un strop de bucurie inaintea unui noian de suferinte. A aprins in sufletele lor o candela a nadejdii inaintea unui val de intuneric. Le-a ingaduit sa guste cereasca lumina, pentru ca in vremea rastignirii sa nu se indoiasca.
Nu te bucura deci, apostole Petre, mai inainte de a suferi si de a ne vesti Evanghelia Mantuirii. De vei ramane cu Domnul pe Tabor, atunci cine se va mantui, cine va invata, cine se va rastigni pentru noi? Cine va muri si cine va invia pentru noi? Sau cine in locul tau mai cu indrazneala va invata, va suferi si cu capul in jos se va rastigni? Cine va marturisi pe Hristos inaintea cezarilor Romei?
Vino iarasi la noi, Iisuse, nu-l asculta pe Petru! Coboara de pe Tabor si vino in casele noastre, in sufletele noastre! Vino aici unde suferim si ne trudim pentru paine! Vino aici unde ne rastignim de oameni, de diavoli, de patimi! Si daca Petru nu vrea sa coboare, Tu lasa-l pe munte si vino la noi, in inimile noastre!
Invata-ne cum sa ne mantuim, arata-ne cum sa rabdam. Deprinde-ne sa ducem crucea vietii. Invata-ne cum sa ne rastignim. Vino si sufera Tu pentru noi, rastigneste-Te in locul nostru, gusta Tu inainte paharul mortii, arata-ne calea cea noua a mantuirii prin suferinta.
O, cum nu am dori sa ramanem cu Petru pe muntele Tabor! Dar noi purtam trupuri ce se sugruma de boli, de pofte si de patimi. In noi avem inimi aprinse de ura. Acasa ne asteapta copiii cerandu-ne paine…!
O, cum am dori sa ne desfatam cu Petru acolo, pe muntele Tabor! Dar ne vedem impresurati de neguri, de pacate. Deci nu ne parasi, Iisuse, ci vino la noi in valtoare, la marginea muntelui. Aici Te asteptam, cu ceilalti ucenici, cu Toma si Andrei, cu Iacov si Matei, cu Iuda si Vartolomeu, cu Simon si Tadeu. Flamanzi si goi, straini si orfani, copii si batrani, vaduve si saraci, bolnavi si indurerati, cu totii Te dorim, Te asteptam; vino si Te impaca cu noi. Coboara si mai jos, la marginea marii, acolo unde se zbate viata in valuri, acolo unde se zbat corabii de stanci si atatea panze se sfasie, atatea vasle se rup, atatea suflete se ineaca de sila cumplita a valurilor. Noi stim ca muntele cu linistea si singuratatea lui Te cheama la rugaciune, dar totusi, priveste cu mila devale, spre mare. Acolo, in zare, se inalta talazuri, se sfarama maluri cu atata furie… Si aceasta este lumea. Si in valuri corabii se lupta cu marea, cu vantul, cu noaptea. Si acesta este omul.
Deci vino acolo, in mijlocul marii, in inima omului, in sanul familiei. Acolo unde se amesteca lumina cu intunericul, viata cu moartea, bucuria cu suspinul, painea cu tarana, dreptatea cu minciuna, mierea cu otrava, dragostea cu ura, vinul cu otetul, timpul cu vesnicia. Vino aici, unde suferim noi oamenii, impaca-Te cu noi, schimba fata lumii, potoleste marea, linisteste inimile, uneste intr-un cuget sufletele noastre.
Si intr-adevar, fara zabava, Iisus Hristos S-a coborat din nou la oameni, caci pentru ei venise El in lume. Taina savarsindu-se, norul s-a ridicat din nou la ceruri, Moise si cu Ilie nu s-au mai vazut, lumina a disparut, iar Iisus a mers jos la poala muntelui, la marginea marii, in zarva multimii, in freamatul lumii, in calea Samariei, pe drumul Iudeii, in clocotul urii, in mainile arhiereilor, pe crucea Golgotei.
Acolo Il asteptau oamenii – unii cu stalpari de finic, altii cu pietre in maini; acolo Il cautau multimile – unele ca sa-L vada si sa se tamaduiasca, altele ca sa-L ispiteasca, sa-L prinda si sa-L rastigneasca. Si Iisus Hristos S-a dat spre moarte, S-a rastignit pentru sufletele noastre.
Sa nu se laude deci Taborul mai mult decat Golgota, nici bucuria impotriva intristarii. Ci si Taborul si Golgota impreuna sa se veseleasca, si bucuria si suferinta prin Hristos sa se uneasca. Golgota, prin crucea durerii, ispaseste pe pamant pacatele oamenilor. Taborul, prin vapaia luminii de veci, rasplateste dincolo virtutile crestinilor. Caci pe pamant este locul ispitelor, al caderilor, al trudelor si al incercarilor, al rastignirii, al mortii si al invierii – iar dincolo este locul odihnei, al slavei si al vietii de veci.
Aceasta insa nu o intelegea Petru, si ca el nu o intelegem nici noi, oamenii. Dar o fericire necladita pe temelia suferintei nu dureaza decat o singura zi. Dornic de o asemenea fericire, omul se grabeste sa si-o faca cu mainile sale. Isi acopera gropile in cale, isi seamana flori in locul spinilor, niveleaza mormintele, presara in jur aromate, imbraca haine ispititoare, isi umple masa cu indestulare si ochii si buzele si inima cu tot felul de rele placeri. Si stand in pragul casei, isi spune grabit: sunt fericit.
Dar prin colturile casei intra inlauntru boala, suferinta, saracia si moartea, si indata palatul fericirii omenesti se risipeste, ca si turnul Babilonului.
Sa ne întoarcem la textul Sfintei Evanghelii ca sa-l recitim si pentru aceia care au fost în biserica la vremea respectiva, si pentru cei care – sa nadajduim ca din motive binecuvântate – n-au fost:
“Iar la vreo opt zile dupa cuvintele acestea, i-a luat Domnul Iisus pe Petru, pe Ioan si pe Iacov si s-a suit în munte ca sa se roage. Si a fost ca pe când se ruga înfatisarea fetei Lui a devenit alta si îmbracamintea Lui alba stralucind. Si, iata, doi barbati vorbeau cu El. Acestia erau Moise si Ilie, care aratându-se întru slava, vorbeau despre sfârsitul Sau pe care avea sa-l împlineasca în Ierusalim. Iar Petru si cei împreuna cu el erau îngreunati de somn. Iar când s-au desteptat i-au vazut Slava si pe cei doi barbati stând cu El. Si a fost ca pe când acestia se desparteau de El, Petru i-a zis lui Iisus: “Învatatorule, bine ne este sa fim aici! Sa facem trei colibe: Tie una, lui Moise una si una lui Ilie.” El nestiind ce spune – adauga Evanghelistul. Si pe când vorbea el acestea s-a facut un nor si i-a umbrit si s-au înspaimântat când au intrat în nor. Si glas s-a facut din nor zicând: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de El sa ascultati!” Si când glasul a trecut, Iisus s-a aflat singur si ei au tacut si în acele zile n-au spus nimanui nimic din cele care vazusera”.
Acesta este textul si ati observat ca începe zicând: “…ca la vreo opt zile dupa cuvintele acestea…”. Care e legatura Schimbarii la Fata de pe Tabor cu evenimentele petrecute cu opt zile înainte? Domnul îi întrebase, asa dupa cum stiti, pe ucenici: “Cine zic oamenii ca sunt Eu?” Aceasta ca sa vada daca au priceput si ei cât de cât cine este Învatatorul acesta care i-a chemat pe ei la propovaduire. Treptat, treptat, ei au ajuns la întelegere, cunoscînd cine este Iisus. Dar dupa ce ucenicii au raspuns ca unii zic ca Mântuitorul este Ilie, iar unii ca ar fi alt prooroc, Domnul îi întreaba: “Dar voi cine ziceti ca sunt?” Atunci Petru raspunse în numele ucenicilor: “Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!” Lucrul acesta se petrecuse înainte, si atunci Domnul, ca sa le arate ca El este Hristosul, deci Mesia, Mântuitorul, Dumnezeu, si ca a venit sa mântuiasca lumea într-un mod anumit, nu cum credeau ei ca avea sa o mântuiasca, în calitate de Mesia politic, care sa aduca suprematia poporului evreu ales, le-a vorbit despre Cruce, le-a spus ca va fi prins si ucis. Si atunci Petru, va amintiti, l-a luat deoparte si a-nceput sa-l mustre: “Doamne nu cumva sa se întâmple una ca aceasta!” Dar Domnul Hristos l-a certat, si daca înainte îi spusese “Nu carnea ti-a descoperit tie lucrul acesta, ca Eu sunt Dumnezeu, ci Duhul Sfânt”, acum îi spune “Înapoia Mea, satana!”. De data aceasta lui Petru îi vorbise satana! Vedeti ce registru întins poate avea sufletul acesta al omului! Îti vorbeste Dumnezeu si, daca nu esti atent, te prinde satana! Deci atunci, iubitii mei, avusese loc o dubla subliniere a adevarului privitor la mântuirea noastra: pe de o parte marturia lui Petru, care venea de jos, de pe pammânt, ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu însusi care vine sa mântuiasca, iar pe de alta parte marturia pe care o da însusi Domnul, tot aici, pe pamânt, ca El vine sa mântuiasca lumea prin crucea Sa. Tot acum, în momentul Schimbarii la Fata, devenim martorii unei a treia marturisiri, de data aceasta o marturisire de sus, care are o semnificatie identica, caci, iata, Domnul Dumnezeu Tatal marturiseste: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de El sa ascultati!”. Cuvintele Tatalui trebuie întelese în felul urmator: Acesta este Fiul Meu! Acesta e Mesia, este Iisus, este chiar Dumnezeu care, venind, s-a facut om. El este Fiul Meu!
Iisus Hristos ne-a aratat o alta cale de urmat, care duce la fericirea vesnica, dincolo de mormant. Si aceasta cale este trairea cu adevarat a unei vieti crestinesti, ce se poate dobandi numai printr-o schimbare totala a comportarii noastre. Domnul nostru Iisus Hristos a venit sa schimbe fata lumii; sa ne schimbam deci si noi viata. Sa lepadam ura, mania, rautatea, desfranarea, minciuna, betia, lenevirea si celelalte patimi. Sa ne facem oameni noi, plini de dragoste, bunatate, mila, plini de pacea unei adevarate trairi crestinesti. Si pentru o asemenea schimbare sufleteasca este nevoie sa mergem oare asa de departe, pana la Taborul Galileii? O, nu! Este prea greu pentru noi. Dar Mantuitorul nostru a inaltat pretutindeni cate un Tabor duhovnicesc. Acestea sunt sfintele biserici si inimile noastre. Pe aceste doua dumnezeiesti altare Iisus Hristos intotdeauna se jertfeste, Se rastigneste, ni Se daruieste, plin de bunatate, de dragoste, de lumina divina. (…)
Dar Dumnezeu Tatal ne-a poruncit pe muntele Tabor: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit (…) pe Acesta sa-L ascultati” (Matei 17, 5). Asadar, daca voim sa ne asculte Dumnezeu, trebuie sa-l ascultam si noi. Daca voim sa Se schimbe Dumnezeu spre mila, sa ne schimbam si noi spre dragoste si ascultare… Daca voim sa ne auda Iisus Hristos, sa-L auzim si noi cand ne invata. Putin aluat toata framantatura o dospeste. Putina silinta de tot darul se impartaseste. Darcel mai greu de convins, cel mai greu de schimbat este omul. El nici din dragoste, nici de varga, nici de frica mortii nu se hotaraste odata sa rupa legatura cu pacatul. Toate zidirile asculta fara gres de Ziditorul lor. Ele cunosc vremea sosirii si plecarii lor, vremea hranei, a cantarii si a tacerii lor. Numai omul vrea sa traiasca in neoranduiala. Pasarile cerului se inteleg fara grai omenesc. Fara stiinta de carte si calendar, ele stiu cand trebuie sa plece in tarile calde. Se aduna din timp, se sfatuiesc, apoi, luandu-si ramas bun de la cuiburile lor, se pierd spre zarile albastre. Firul de grau cunoaste si el vremea lui. Din vreme incepe a se ingalbeni sub razele soarelui, apoi smerit isi pleaca spicul ingreuiat de boabe si asteapta secera sa-l taie. Codrul cunoaste si el timpul toamnei si din vreme isi schimba vesmantul verde in altul de reculegere. Numai noi, oamenii nu vrem sa ne schimbam din starea noastra, din trairea noastra pacatoasa. Iisus Hristos este gata sa ne dea tot ce dorim, tot ce ne trebuie. Dar mai intai asa ne raspunde: Schimbati-va voi si ma voi schimba si Eu. Sa lasam noi mania, ura si razbunarea si va lasa si El mania Sa asupra noastra. Traiti voi in unire si adevarata dragoste, si va va primi intru dragostea Sa. Sa facem mila cu cei saraci si sarmani si va face si El mila cu sufletele noastre. Sa parasim toata desfranarea si uciderea de fii, si va lua de la noi bolile, saracia si toata lacrima din ochi. Sa scoatem din inimile noastre zavistia, minciuna, pofta, betia si tot pacatul si ne va da ploaie la vreme, izvoare de apa, vanturi line, tihna in casa si paine pe masa. Deci: Lasati voi si voi lasa si Eu; schimbati-va voi si ma voi schimba si Eu. Asa ne graieste Multmilostivul Dumnezeu.
Sa luam deci aminte la cuvintele acestea. Sa alergam la sfanta biserica cat mai avem vreme. Sa ne rugam in ea cu toata credinta si dragostea. Sa ne schimbam haina sufletului prin spovedanie curata, prin sfintele Taine si prin multa, cat mai multa milostenie si dragoste. Si de vom trai asa, vom putea birui toate greutatile vietii, toate ispitele trupului, toate soaptele diavolului. Atunci rugaciunea noastra va fi bine primita, viata linistita, sfarsitul luminos. Si venind la biserica, nu ne vom mai intoarce goi, caci darul se va odihni in coliba inimii noastre si atunci vom putea spune plini de bucurie, impreuna cu Petru: “Doamne, bine este noua ca sa fim aici“ (Matei 17, 4)
Astazi, de Schimbarea la Fata, noi aducem roade, aducem prinoase la biserica, se aduc struguri, fructe si alte lucruri. Sunt niste prinoase de binecuvîntare. Asa e rânduiala la noi în popor, poporul acesta a avut niste traditii frumoase care trebuie reînnoite, traditii pe linia bisericii crestine. În trecut nu mânca omul din primele produse ale muncii lui pâna nu ducea la biserica spre binecuvântare. Si a ramas la noi si astazi acest obicei. Zice omul: “Nu manânc din struguri pâna nu împart întâi”.
E frumos s-aduci roade. Din punct de vedere duhovnicesc si-n legatura cu aceasta sarbatoare, trebuie sa aducem si noi roade. Si anume roadele schimbarii noastre duhovnicesti la fata. Trebuie sa redobândim în noi acest chip nemuritor a lui Dumnezeu, iubitii mei. Trebuie sa aducem roade. O viata cu sens este o viata cu roade. Nu numai cu frunze! Sigur ca frunzele au si ele un rost într-un organism, într-un pom, dar numai daca aceste frunze ajuta la rodire, la producerea roadelor si la coacerea acestora. Caci daca pomul aduce numai frunze, nu este de nici un folos. Asa si viata noastra, daca e numai cu frunze nu e de nici un folos. Trebuie sa aducem roade, iubitii mei, roade duhovnicesti. Adica trebuie sa ajungem si noi asa cum ne cere Biserica, aidoma dreptilor, despre care se spune ca vor straluci ca soarele. De aceea trebuie sa privim asupra noastra cu seriozitate, mai cu osebire în aceasta zi, si sa ne întrebam daca se afla în noi macar o licarire a acestei schimbari la fata. Iata venim la biserica, venim la altar – cuvântul altar înseamna înalt, “altus“. Biserica este un altar, biserica este un Tabor, iar noi, iubitii mei, venind la biserica, ne înaltam, suim pe Tabor. Dar urcând, nu-i uitam pe cei de jos! E bine ca urcam, ne-a chemat Duhul lui Dumnezeu si am raspuns, a suflat Duhul lui Sfânt în pânza aceasta a corabiei sufletului nostru, pe care noi am potrivit-o bine ca sa ne aduca aici la biserica, ca sa putem urca pe Taborul acesta, spre lumina. Urcând, zic însa, iata, sa nu-i uitam pe cei de jos, pe fratii nostri care înca n-au ajuns sa urce Taborul acesta al Bisericii. De aceea mai cu osebire astazi aceasta chemare a bisericii trebuie sa ne fie noua bine întiparita în minti si în inima. Urca, urca mereu, din ce în ce mai sus, ca sa poti coborî la cei de jos ca sa-i ajuti. Îmbraca-te cu cât mai multa lumina, ca sa poti sa risipesti negura si bezna asta asa de mare care este în lume. Asa sa ne ajute Dumnezeu!” (postat pe fb de ioan monahul)