de Preot Sorin Croitoru
Cu harul tău, Măicuță Sfântă,
Din care-ți cer să-mi dai și mie,
Voi încerca și-n ziua asta
Să îți compun o poezie.
Tu știi că am bunăvoință,
Dar nu depinde doar de mine..
Pe cât îmi este cu putință,
Aș vrea să scriu și mult, și bine.
De nu ar răsuna, Măicuță,
În ceruri ruga ta fierbinte,
De nu ai mijloci la Domnul,
Îngenunchindu-I înainte,
De n-ar privi duios spre tine
Precum în frageda-I pruncie,
De nu ți-ar spune Domnul: “Bine,
Nu merită nimic, dar fie..”,
Câți păcătoși în patimi grele
S-ar mai trezi la pocăință,
Câți orbi mergând pe drumuri rele
S-ar mai întoarce la credință?..
Ești pururea în priveghere,
Veghind această omenire.
Pierzarea ei e-a ta durere,
Căderea ei e-a ta mâhnire.
Doar tu mai ții această lume
Învârtoșată de păcate,
Doar tu Îl mai întorci pe Domnul
Și Îl implori să rabde toate.
De n-ai fi tu, Măicuță Sfântă,
Atât de bună și atentă,
De n-ai fi tu în lumea noastră
Atât de pururea-prezentă,
Cei drepți și-ar pierde vrednicia,
Cei strâmbi n-ar vrea să se îndrepte
Și poate-întreaga omenire
S-ar rătăci pe căi nedrepte..
A cincea zi de post apune,
La schit se-aud chemări de toacă..
Ți-am scris această “rugăciune”
Și sper, Măicuță, să îți placă..
