Adormirea Maicii Domnului se praznuieste pe 15 august dupa un post de doua saptamani. Sarbatoarea aceasta este una dintre cele mai indragite praznice ale popoarelor ortodoxe de pretutindeni.
In iconografia traditionala scena Adormirii este descrisa astfel: Cate o cladire in dreapta si in stanga icoanei. In mijlocul planului frontal se afla Maica Domnului intinsa pe un pat, adormita cu mainile incrucisate pe piept. La capul Maicii Domnului se afla Sfantul Apostol Petru, aplecat, tinand in maini o cadelnita si tamaind. In partea opusa sta Sfantul Apostol Pavel, tot aplecat, privind la Maica Domnului, cu mana dreapta intinsa catre ea intr-un gest care exprima adanca evlavie. Jalea se citeste pe fata amandurora.
Langa fiecare dintre cei doi mai sunt alti cinci apostoli, cu expresii pline de tristete. In spatele patului, la mijloc, se afla Hristos intr-o mandorla a slavei. Este incadrat de ingeri, si, putin mai departe, de sfintii ierarhi in vesminte liturgice. In capatul din stanga se afla femei plangand. Hristos tine cu amandoua mainile sufletul mamei Sale sub forma unui prunc infasat. El si Maica Domnului – atat trupul cat si sufletul ei – sunt reprezentati cu aureole; la fel si ingerii. Apostolii si ierarhii sunt reprezentati fara aureole, pentru a se scoate in evidenta chipurile Mantuitorului si Maicii Domnului. Din acelasi motiv, ingerii- fetele, aureolele si vesmintele – sunt pictati in culori pale.
Ierarhii, care se recunosc datorita crucilor mari de pe vesmintele lor, tin deschise Sfintele Evanghelii. Numele lor nu sunt incrise. Dupa Dionisie din Furna, ei sunt Sfintii Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Kontoglu il adauga si pe Sfantul Iacov.
Cu privire la reprezentarea sufletului Maicii Domnului ca prunc infasat, trebuie spus ca este zugravir astfel pentru a simboliza faptul ca, atunci cand a murit, duhul ei s-a nascut la o noua viata, la viata cereasca.
In unele icoane vechi Sfintii Apostoli apar purtand patul pe care se afla intins trupul Maicii Domnului, evident intr-o procesiune de ingropare. Ii intalnim astfel, de exemplu, in fresca de secol XIV de la Decani, Serbia.
Uneori apare in planul apropiat un om care are amandoua mainile taiate de un inger cu sabia. Dupa Leonid Uspensky, acest om, Athon, a fost un evreu fanatic care a indraznit sa se atinga de patul Maicii Domnului. El adaugat ca acest detaliu este “apocrif”. Kontoglu ofera o explicalie oarecum diferita. El spune ca omul era un evreu evlavios pe nume Jehonias, care a fost pedepsit de inger pentu ca a vrut se rastoarne trupul sfant. Acest element nu numai ca este ca este lipsit de importanta, dar si distrage. Abate atentia de la Maica Domnului, de la Hristos si de la ceilalti sfinti. Nu se intalneste in icoanele perioadei bizantine si nici Kontoglou nu a folosit acest element.
Inscriptia icoanei este: “Adormirea Maicii Domnului”. Icoana Adormirii nu se bazeaza pe relatari scripturistice, pentru ca acestea nu exista, ci pe Sfanta Traditie. Este in acord cu imnografia Bisericii, in special cu svetilna care se canta in ziua de 15 august si in cele paisprezece zile care o preced. Acest imn spune: “Apostoli de la margini, adunandu-va aici, in satul Ghetsimani, ingropati trupul meu; si Tu, Fiule si Dumnezeul meu, primeste duhul meu.”
Desi nu se spune nimic despre adormirea prea Sfintei Fecioare in Noul Testament, termenul utilizat in icoana pentru a-i denumi adormirea, koimesis este folosit in Evanghelia dupa Ioan cand se vorbeste despre moartea lui Lazar. Aici citim ca dupa moartea lui Lazar, Iisus le-a spus ucenicilor” ,,Lazar, prietenul nostru, a adormit; Ma duc sa-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, daca a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau ca vorbeste despre somn de odiha. Atunci Iisus le-a spus lor pe fata: Lazar a murit,, (In. 11, 11-14).
Forma verbala a lui koimesis se foloseste in Faptele Apostolilor, cand se vorbeste despre moartea lui Stefan, primul mucenic.
In capitolul al saptelea din Faptele Apostolilor ni se spune ca, pe cand multimea arunca in el cu pietre, el L-a chemat pe Dumnezeu si a spus “Doamne, Iisuse, primeste duhul meu! Si, ingenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta! Si zicand acestea, a adormit (ekoimethe) (Fapte 7, 59-60).
Cu privire la folosirea termenului koimesis in Noul Testament pentru a denumi “odihna” si ”moartea, koimesis este corect preluat in inscriptia grecesca a icoanei Adormirii Maicii Domnului.
Ghetsimani, locul unde cantarea spune ca s-au adunat Sfintii Apostoli pentru inmormantarea trupului sfant al Maicii Domnului, este mentionat in Evanghelia dupa Matei ( 26, 36) si in cea dupa Marcu (14, 32) – mai exista o aluzie la el in Evanghelia dupa Ioan (18, l-2). Ioan se refera la gradina Ghetsimani si spune ca Iisus mergea adesea acolo cu ucenicii Sai.”
Adunarea apostolilor in jurul Maicii Domnului la Adormirea ei se leaga de un moment precedent, de adunarea lor, impreuna cu ea, dupa Inaltarea lui Hristos.
In primul capitol din Faptele Apostolilor citim urmatoarele: “Atunci ei (apostolii) s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor, care este aproape de Ierusalim …. Si cand au intrat, s-au suit in incaperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru si Ioan si Iacov si Andrei, Filip si Toma, Bartolomeu si Matei, Iacov al lui Alfeu si Simon Zelotul si Iuda al lui Iacov. Toti acestia, intr-un cuget, staruiau in rugaciune impreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Iisus si cu fratii Lui.” (Fapte 1, 12-14).
Acest pasaj arata ca intre Sfintii Apostoli si Maica Domnului a existat o legatura stransa: se intalneau cu ea din timp in timp, se rugau impreuna si ii purtau o adanca evlavie.
Aceasta legatura stransa a inceput la Rastignirea Domnului, cand Prea Sfanta Fecioara si ucenicul Ioan stateau langa Cruce, iar Iisus i S-a adresat mai intai ei, apoi ucenicului Sau. Hristos a zis mamei Sale: „Femeie, iata fiul tau!’ Apoi a zis ucenicului: “Iata mama ta !” Si din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (In. 19, 27-28).
In reprezentarea murala, mozaicul sau pictura care infatiseaza Adormirea este executata pe peretele de apus al naosului, deasupra trecerii spre pronaos. Ea aminteste privitorilor, in timp ce pleaca din biserica, de adormirea Maicii Domnului, de propria moarte si de viata ce va sa vina.
Icoana se intalneste astfel in bisericile principale ale manastirilor si schiturilor din Muntele Athos si in numeroase biserici de pretutindeni, bizantine si postbizantine.
Constantine Cavarnos
(Sursa: crestin ortodox)
Fiecare mana de ajutor pe care ne-o intinde, Maica Domnului ne repeta neincetat nemuritoarea ei chemare: “Oameni buni, faceti tot ce v-a zis El sa faceti!”. E ca si cum ar zice: fiti aproape de Dumnezeu, fiti aproape unii de altii! in aceasta se cuprinde toata Evanghelia. Alta cale de mantuire, alta cale de indumnezeire nu exista. O, Maica Prea Curata, ajuta-ne sa implinim cuvantul Fiului tau si Dumnezeului nostru. Amin!”
Faceți căutări pe acest blog
15 august 2010
Adormirea Maicii Domnului în iconografie (explicarea icoanei)
Labels:
CE SANT ICOANELE?,
SARBATORI
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
14 august 2010
Proloagele - cuvinte de învăţătură
Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.
Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.
Cinstita mutare a Preaslavitei Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria
Maica Domnului este cea mai inalta sfintenie omeneasca cunoscuta si cinstita de Sfanta Biserica, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seama dintre sarbatorile ei. Este o sarbatoare pregatita, precum se stie, printr-un post de doua saptamani. In Sfanta Scriptura, nu aflam nimic despre moartea Maicii Domnului. In schimb, cantarile si imnele de la Vecernia si Utrenia sarbatorii ne vestesc adevarata traditie a Bisericii in aceasta privinta:
Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, printr-un inger, mutarea ei de pe pamant la viata cea cereasca. Deci, instiintandu-se Nascatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, si s-a suit degraba in Muntele Maslinilor, ca sa se roage.
S-a intors, apoi, acasa si a pregatit toate cele de ingropare, incredintand, pe vecine ca, mutandu-se in ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toata lumea o va cerceta si o va ocroti. Si a impartit vaduvelor sarace vesmintele sale. Si a luat, apoi, iertaciune de la toti si, culcandu-se pe pat, a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pentru vietuirea in pace. Si, binecuvantand pe toti cei de fata, si-a dat sufletul in mainile Fiului si Dumnezeului ei. Si multe vindecari s-au impartit tuturor celor bolnavi, prin binecuvantarea ei.
Si, s-a facut, atunci, tunet mare si au venit de la marginile lumii, ca pe niste nori, toti Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Si, incepand Petru cantarea cea de ingropare, Apostolii au ridicat patul si au petrecut, pana la mormant, trupul cel primitor de Dumnezeu. Si, sosind in satul Ghetsimani si asezand in mormant trupul Maicii Domnului, Apostolii au zabovit, acolo, inca trei zile, asteptand pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca randuiala, lipsea.
Si, sosind, Toma Apostolul era intristat, ca nu se invrednicise sa vada, si el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca si ceilaiti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotarare de obste, mormantul, pentru el. Si, daca s-a deschis, s-au minunat, ca au aflat mormantul fara sfantul ei trup si era numai giulgiul lasat, ca mangaiere si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.
Pe scurt, dupa credinta Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine dupa moarte, nici n-a ramas in mormant. Maica domnului, cu trupul schimbat, viu si proslavit, a fost mutata, cu trup cu tot la ceruri, ca o parga a intregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mantuitorul, ea a fost dusa la ceruri de ingeri, nu prin puterea ei, ca Mantuitorul. Si acolo se roaga de-a pururi pentru noi. Sa avem mare incredere in rugaciunea ei, ca ea singura poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mama unui fiu al ei. Dumnezeului nostru slava!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
ARHIVA BLOG
-
▼
24
(76)
- ▼ noiembrie 2024 (4)
- ► octombrie 2024 (12)
- ► septembrie 2024 (7)
- ► august 2024 (14)
- ► iulie 2024 (14)
- ► iunie 2024 (7)
- ► aprilie 2024 (4)
- ► martie 2024 (8)
- ► februarie 2024 (1)
- ► ianuarie 2024 (4)
-
►
23
(94)
- ► decembrie 2023 (2)
- ► noiembrie 2023 (2)
- ► octombrie 2023 (4)
- ► septembrie 2023 (9)
- ► august 2023 (27)
- ► iulie 2023 (7)
- ► iunie 2023 (1)
- ► aprilie 2023 (2)
- ► martie 2023 (14)
- ► februarie 2023 (9)
- ► ianuarie 2023 (12)
-
►
22
(124)
- ► decembrie 2022 (17)
- ► noiembrie 2022 (7)
- ► octombrie 2022 (6)
- ► septembrie 2022 (17)
- ► august 2022 (19)
- ► iulie 2022 (4)
- ► iunie 2022 (6)
- ► aprilie 2022 (2)
- ► martie 2022 (17)
- ► februarie 2022 (6)
- ► ianuarie 2022 (16)
-
►
21
(158)
- ► decembrie 2021 (15)
- ► noiembrie 2021 (13)
- ► octombrie 2021 (3)
- ► septembrie 2021 (9)
- ► august 2021 (13)
- ► iulie 2021 (10)
- ► iunie 2021 (14)
- ► aprilie 2021 (15)
- ► martie 2021 (9)
- ► februarie 2021 (28)
- ► ianuarie 2021 (15)
-
►
20
(223)
- ► decembrie 2020 (3)
- ► noiembrie 2020 (18)
- ► octombrie 2020 (6)
- ► septembrie 2020 (10)
- ► august 2020 (30)
- ► iulie 2020 (20)
- ► iunie 2020 (16)
- ► aprilie 2020 (41)
- ► martie 2020 (12)
- ► februarie 2020 (25)
- ► ianuarie 2020 (20)
-
►
19
(160)
- ► decembrie 2019 (17)
- ► noiembrie 2019 (5)
- ► octombrie 2019 (5)
- ► septembrie 2019 (12)
- ► august 2019 (28)
- ► iulie 2019 (20)
- ► iunie 2019 (11)
- ► aprilie 2019 (6)
- ► martie 2019 (16)
- ► februarie 2019 (8)
- ► ianuarie 2019 (26)
-
►
18
(206)
- ► decembrie 2018 (23)
- ► noiembrie 2018 (21)
- ► octombrie 2018 (10)
- ► septembrie 2018 (18)
- ► august 2018 (24)
- ► iulie 2018 (17)
- ► iunie 2018 (11)
- ► aprilie 2018 (10)
- ► martie 2018 (15)
- ► februarie 2018 (15)
- ► ianuarie 2018 (14)
-
►
17
(190)
- ► decembrie 2017 (15)
- ► noiembrie 2017 (12)
- ► octombrie 2017 (15)
- ► septembrie 2017 (18)
- ► august 2017 (19)
- ► iulie 2017 (11)
- ► iunie 2017 (12)
- ► aprilie 2017 (13)
- ► martie 2017 (30)
- ► februarie 2017 (17)
- ► ianuarie 2017 (19)
-
►
16
(75)
- ► decembrie 2016 (6)
- ► noiembrie 2016 (4)
- ► octombrie 2016 (4)
- ► septembrie 2016 (11)
- ► august 2016 (3)
- ► iulie 2016 (10)
- ► iunie 2016 (5)
- ► aprilie 2016 (7)
- ► martie 2016 (9)
- ► februarie 2016 (5)
- ► ianuarie 2016 (4)
-
►
15
(122)
- ► decembrie 2015 (9)
- ► noiembrie 2015 (7)
- ► octombrie 2015 (5)
- ► septembrie 2015 (14)
- ► august 2015 (9)
- ► iulie 2015 (2)
- ► iunie 2015 (2)
- ► aprilie 2015 (11)
- ► martie 2015 (20)
- ► februarie 2015 (15)
- ► ianuarie 2015 (17)
-
►
14
(159)
- ► decembrie 2014 (13)
- ► noiembrie 2014 (17)
- ► octombrie 2014 (8)
- ► septembrie 2014 (13)
- ► august 2014 (12)
- ► iulie 2014 (9)
- ► iunie 2014 (9)
- ► aprilie 2014 (8)
- ► martie 2014 (18)
- ► februarie 2014 (10)
- ► ianuarie 2014 (31)
-
►
13
(192)
- ► decembrie 2013 (10)
- ► noiembrie 2013 (11)
- ► octombrie 2013 (7)
- ► septembrie 2013 (14)
- ► august 2013 (12)
- ► iulie 2013 (14)
- ► iunie 2013 (17)
- ► aprilie 2013 (22)
- ► martie 2013 (18)
- ► februarie 2013 (24)
- ► ianuarie 2013 (25)
-
►
12
(252)
- ► decembrie 2012 (8)
- ► noiembrie 2012 (13)
- ► octombrie 2012 (9)
- ► septembrie 2012 (14)
- ► august 2012 (26)
- ► iulie 2012 (29)
- ► iunie 2012 (20)
- ► aprilie 2012 (11)
- ► martie 2012 (28)
- ► februarie 2012 (35)
- ► ianuarie 2012 (27)
-
►
11
(254)
- ► decembrie 2011 (17)
- ► noiembrie 2011 (50)
- ► octombrie 2011 (6)
- ► septembrie 2011 (12)
- ► august 2011 (22)
- ► iulie 2011 (18)
- ► iunie 2011 (21)
- ► aprilie 2011 (14)
- ► martie 2011 (19)
- ► februarie 2011 (19)
- ► ianuarie 2011 (39)
-
►
10
(477)
- ► decembrie 2010 (59)
- ► noiembrie 2010 (74)
- ► octombrie 2010 (44)
- ► septembrie 2010 (29)
- ► august 2010 (47)
- ► iulie 2010 (56)
- ► iunie 2010 (69)