Despre post

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Gheronda Efrem Filotheitul

✦ Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post şi rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungaţi.

✦ De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie.

✦ Fiecare creştin care vrea să trăiască creştineşte trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea şi trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtuţii.

✦ Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare şi mulţumire va înlocui postul pe care nu-l poate face datorită bolii.

✦ Când postul este întărit şi însoţit de rugăciune, citirea cărţilor duhovniceşti, trezvie, participare la slujbele Bisericii, spovedanie, Sfântă Împărtăşanie, fapte bune şi milostenie, atunci se întregeşte frumuseţea pregătirii sufletului pentru intrarea în Săptămâna Mare. Atunci va simţi Sfintele Patimi. În toată această perioadă, inima se va preschimba, sufletul va deveni sensibil şi va simţi mai intens Pătimirea lui Hristos. Va cunoaşte cât de puternică este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos Dumnezeul nostru a trăit muceniceşte viaţa Sa pe pământ, ca să ne ajute pe noi, trândavii, să ne nevoim. Dacă Hristos a suferit, oare, noi, ucenicii Lui, vom alege alt drum?

✦ Dacă îl judecăm pe fratele nostru, postul nu ne e de folos. Nu ne e de folos să postim dacă nu suntem atenţi la gândurile, la cuvintele şi la inima noastră. Postul e de folos când conţine şi dragoste către fratele nostru.

✦ Numai prin smerenie vom înainta. Postul este bun, iubirea bună, milostenia este frumoasă, la fel şi îndurarea. 

Dar ce este mai presus de toate? 

Trebuie să devenim smeriţi. Şi mai sus de smerenie ce este? Puterea de deosebire. Dacă puterea de deosebire lipseşte din virtuţi, greşim. Şi virtuţile au nevoie de cârmuire. Binele, dacă nu se naşte cu cuvioşenie, nu este bine. Postul este bun, dar este mijloc, nu scop. Mijloacele au scop şi scopul este smerenia, şi din smerenie vine puterea de deosebire.

De aceea trebuie să armonizăm tot ce facem, prin discernământul duhovnicului. Duhovnicul îţi va spune cât să posteşti, când să te împărtăşeşti, cum să cugeţi, cum să-l loveşti pe vrăjmaş, ce trebuie să faci aici, şi astfel, cu discernământul duhovnicului iluminat prin Sfântul Duh, pregăteşte-ţi sufletul tău. Deci postul este sfânt, dar este o cale. O vom aranja cum ne spune duhovnicul şi după puterile noastre psihotrupeşti. 

Să nu facem mai mult decât se cuvine, mai mult decât putem face. Trebuie măsură în toate. Pentru că lipsa de măsură nimiceşte folosul.

Adeverirea fecioriei Maicii lui Dumnezeu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                        

După șapte sute de ani de la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, era un pustnic, atenian de neam, înțelept în scripturi și în faptă bună mai înțelept, cu numele Eghidie, care, după moartea părinților lui, împărțind săracilor averile sale, s-a depărtat de patria sa. Și închinându-se sfintelor locuri ale Ierusalimului, s-a dus în părțile cele mai dinăuntru ale pustiei, într-un loc neumblat foarte și ascuns, în care a găsit o peșteră cu un izvor limpede și cu vreo câțiva copaci. Deci, plăcându-i mult liniștea locului aceluia, a rămas acolo și petrecea pustnicește, de o cerboaică fiind hrănit, care cu dumnezeiasca voie se ducea la el de o mulgea și cu laptele ei și cu buruieni se hrănea.
Deci, prin apropierea acelui loc, într-o cetate oarecare se afla un dascăl, în a cărui minte diavolul cel ucigător de om semănase neghina îndoirii de fecioria Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, căci își zicea în mintea lui:

„Cum poate să fie Maică și Fecioară?”

Și se silea sărmanul dascăl să gonească această drăcească gândire din mintea sa, dar nu izbutea. Deci, auzind că pustnicul cel mai sus zis avea darul lui Dumnezeu și înțelepciune omenească, s-a dus la dânsul, pentru ca să vadă dacă nu l-ar putea izbăvi de hula aceea pe care o avea în mintea lui. Iar când era aproape de chilia avvei Eghidie ca la trei stadii, a ieșit cuviosul în întâmpinarea lui, pentru că din dumnezeiescul dar cunoscuse venirea dascălului și gândul inimii lui. Deci când s-au apropiat unul de altul, dascălul heretisindu-l pe sfântul, i-a făcut metanie până la pământ, însă cuviosul, drept răspuns, lovind cu toiagul într-o piatră, a zis cu mare glas:

„Fecioară mai înainte de naștere”. Și îndată — o! preaslăvită minune — a răsărit dintr-acea piatră un crin foarte frumos la vedere, iar la miros cu neasemănată bună mireasmă. Atunci, lovind a doua oară în piatră, a zis:

„Fecioară în naștere”. Și a răsărit alt crin asemenea celui mai dinainte. Apoi, lovind a treia oară în piatră și zicând:

„Și după naștere Fecioară a rămas”, îndată a răsărit alt crin asemenea preaminunat.

Atunci cuviosul s-a întors în chilia sa, nemaivorbind alt cuvânt. Iar dascălul, înspăimântându-se de o facere de minune ca aceasta, s-a izbăvit de ispită. Și a propovăduit tuturor minunea, pentru ca să se proslăvească Preacurata Maica lui Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni, o, de am dobândi împărăția cerurilor!

sursa ...Sfinții lui Dumnezeu