14 august 2020

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu «Floarea Smereniei»

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




Preasfântă Fecioară, Floare a Smereniei, a Bunătăţii şi a Dragostei curate, ştim că nu avem fericirea inimii curate, pentru a-L vedea pe Dumnezeu, şi nici fericirea celor smeriţi, pentru a fi mângâiaţi de Harul necreat, şi nu ne-am apropiat nici de celelalte Fericiri, propovăduite de Fiul Tău.

Singuri suntem vinovaţi de nefericirea noastră şi strigăm către Tine, Maică şi Învăţătoare a noastră, să ne ajuţi să urcăm pe cele nouă trepte ale Fericirilor către Fiul Tău Dumnezeiesc, de care nu vrem să ne lipsim nici aici, nici în veşnicie. Cere pentru noi mila Lui Dumnezeu şi să ne dea puterea de a ne recunoaşte şi a ne spovedi cu sinceritate păcatele, cele de voie şi pe cele fără de voie, ca să ne putem împărtăşi cu Sfintele Taine, cele dăruite nouă spre viaţa veşnică!

 Nu ne uita Maică a creştinilor, Maică a noastră, bucuria noastră în întristări şi sprijinitoarea noastră în necazuri, şi dă-ne curajul mărturisirii dreptei-credinţe prin fapte bune, în toate zilele vieţii noastre!

Îţi mulţumim pentru ajutorul văzut şi nevăzut, Preasfântă Maică a Împăratului făpturii! Îţi mulţumim cu smerenie, înaintea icoanei Tale, în fiecare zi a vieţii noastre, cu gândul plin de iubire şi de recunoştinţă! Slavă Lui Dumnezeu pentru toate! Amin!

ICOANA DIN MANASTIREA SIHASTRIA PUTNEI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Preamilostivă Maică
Preamilostivă Maică, al milei sfînt izvor,
Nădejdea mântuirii, scăparea tuturor,
La Tine vin cu lacrimi, când sunt îndurerat,
La mila Ta, Măicuţă, cu grea durere cad.
Că cine plânge oare, în jale şi-n nevoi
Şi suferă durerea, alăturea de noi ?
Doar inima de mamă cu sufletul curat,
Pentru copil îndură, durerea ne’ncetat.
Fecioara cea mai sfântă şi Mama lui Iisus
Şi Maica tuturora , a noastră-n ceruri sus,
Tu suferi pentru lume, cu noi eşti în nevoi,
Tu eşti în suferinţă, alăturea de noi.
Copilul la durere, sărman şi necăjit,
De inima de mamă se simte ocrotit.
Că mama îi nădejde , izvor de mângăieri,
Când ei îi spui durerea, recapeţi noi puteri.
Cu lacrimi de durere Te chem neâncetat,
Să nu ne laşi la demoni, să nu ne laşi în iad.
O ,..inimă de mamă, auzi durerea mea,
Şi ruga cea smerită ce-o fac în faţa Ta.
Îndură-te şi-ascultă, pe robul tău smerit,
Că iată ştiu credinţa şi-s tot nepocăit,
Tot stăpânit de patimi,tot fără de iubire,
Tot aprig în cuvinte şi plin de clevetire,
Îndură-Te de mine,Te rog Stăpâna mea
Că vin cu pocăinţa, din nou în faţa Ta,
Eu cel lipsit de fapte şi tot ce este bun.
Ascultă-mi rugăciunea smerită şi acum.
La inima de mamă la îndurarea Ta,
Fecioară Preacurată alerg, nu mă lăsa,
Tu roagă-l pe Stăpânul, pe Bunul Fiul Tău,
Şi scoate ortodocşii din tot ce este rău.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ