DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Izvor de tămăduiri te-am dobândit pe tine, Stăpână curată, noi, cei bolnavi de setea păcatelor, la tine alergăm şi mântuire luăm.
În multe feluri , Fecioară, L-am mâniat pe Hristos, cu mintea, cu cuvântul şi cu faptele şi mă tem de înfricoşătorul acela scaun de judecată, dar tu, vino mai înainte şi degrab izbăveşte de chinuri, cu rugăciunile tale de maică şi cu îndrăznirea ta cea către Dumnezeu, pe cel ce se roagă ţie, Născătoare de Dumnezeu.
Cine altul ca mine a păcătuit, cu totul lăudată, mintea mi-am omorât-o, trupul mi l-am întinat şi toate simţirile mi le-am înegrit, eu, ticălosul.
Pe mine cel cu totul risipitor, pe mine, ticălosul, miluieşte-mă, Stăpână, şi dă-mi iertare pentru greşelile de mai înainte, ca să te slăvesc pe tine cu dor.
Prin închipuirile visurilor, vrăjmaşul mă amăgeşte şi mă impinge în căderea mândriei, dar tu, Născătoare de Dumnezeu, din meşteşugirile lui izbăveşte-mă.
Cu toiagul compătimirii tale şi al acoperământului tău mângâie-mă şi pe mine, Curată şi cu untdelemnul tău, al dumnezeieştii milostiviri, unge capul meu.
Harul dumnezeieştii înfieri primindu-l la dumnezeiescul botez, l-am pierdut făcând nelegiuri într-o viaţă de păcat, pentru aceea te rog pe tine, Fecioară, miluieşte-mă.
Vlăstarii rădăcinii neruşinate a iubirii de sine odrăslesc obrăznicia şi uşurătatea. De aici cresc roiuri de patimi felurite. Pe tine, aşadar, te rog, usucă rădăcina lor.
Ridic glasul meu cu plângere ţie strigând: Cu vinul pocăinţei, Curată, adapă-mă, satură-mă aici cu pâine de lacrimi, ca să nu flămânzesc şi să nu însetez dincolo.
Dăruieşte, Curată, simţire înţelegătoare sufletului meu, omoară plăcerile cele necuvenite de mai înainte pe care obişnuiesc să le nască simţirile cele trupeşti, ca să mă fac şi eu locaş al Duhului Sfânt.
Nicidecum nu am încetat, Maica lui Dumnezeu, să fac fapte de ruşine, din pruncie arătându-mă casă patimilor şi măcar acum, la bătrâneţele mele, dă-mi mie gând de pocăinţă şi poate aş scăpa de pedepsele care mă aşteaptă.
În prăpastia păcatelor cumplite alunecând, am căzut din înălţimea virtuţilor, Stăpână, Curată. Aşadar, tu, ceea ce eşti apărarea celor neputincioşi şi a păcătoşilor, tinde mână de ajutor celui ce se roagă ţie.
Mă spăimântez, Maica lui Dumnezeu, de stăpânescul scaun de judecată şi mă tem ca unul care sunt plin de multe rele; totuşi la tine scap, ceea ce eşti păcătoşilor scăpare şi nu mă lepăda pe mine, ci mântuieşte-mă cu mila ta.
Singură bucurie a celor întristaţi, vino mai înainte şi izbăveşte-mă şi pe mine, robul tău, din toate isiptele cele de multe feluri care mă cuprind, de bolile cele arzătoare şi din răutăţile vrăjmaşilor care caută să mă înghită pe mine cel slăbănogit, de toată întristarea şi de partea cea de-a stânga, a demonilor, de deznădejde şi de cumplita osândă. Aşadar, nu mă da pe mine până în sfârşit necazurilor, ca să nu mă acopere pe mine, nenorocitul, adâncul răutăţii, căci întru tine mi-am pus toată nădejdea mea, de Dumnezeu dăruită.”
(Sfântul Andrei Criteanul)
Izvor de tămăduiri te-am dobândit pe tine, Stăpână curată, noi, cei bolnavi de setea păcatelor, la tine alergăm şi mântuire luăm.
În multe feluri , Fecioară, L-am mâniat pe Hristos, cu mintea, cu cuvântul şi cu faptele şi mă tem de înfricoşătorul acela scaun de judecată, dar tu, vino mai înainte şi degrab izbăveşte de chinuri, cu rugăciunile tale de maică şi cu îndrăznirea ta cea către Dumnezeu, pe cel ce se roagă ţie, Născătoare de Dumnezeu.
Cine altul ca mine a păcătuit, cu totul lăudată, mintea mi-am omorât-o, trupul mi l-am întinat şi toate simţirile mi le-am înegrit, eu, ticălosul.
Pe mine cel cu totul risipitor, pe mine, ticălosul, miluieşte-mă, Stăpână, şi dă-mi iertare pentru greşelile de mai înainte, ca să te slăvesc pe tine cu dor.
Prin închipuirile visurilor, vrăjmaşul mă amăgeşte şi mă impinge în căderea mândriei, dar tu, Născătoare de Dumnezeu, din meşteşugirile lui izbăveşte-mă.
Cu toiagul compătimirii tale şi al acoperământului tău mângâie-mă şi pe mine, Curată şi cu untdelemnul tău, al dumnezeieştii milostiviri, unge capul meu.
Harul dumnezeieştii înfieri primindu-l la dumnezeiescul botez, l-am pierdut făcând nelegiuri într-o viaţă de păcat, pentru aceea te rog pe tine, Fecioară, miluieşte-mă.
Vlăstarii rădăcinii neruşinate a iubirii de sine odrăslesc obrăznicia şi uşurătatea. De aici cresc roiuri de patimi felurite. Pe tine, aşadar, te rog, usucă rădăcina lor.
Ridic glasul meu cu plângere ţie strigând: Cu vinul pocăinţei, Curată, adapă-mă, satură-mă aici cu pâine de lacrimi, ca să nu flămânzesc şi să nu însetez dincolo.
Dăruieşte, Curată, simţire înţelegătoare sufletului meu, omoară plăcerile cele necuvenite de mai înainte pe care obişnuiesc să le nască simţirile cele trupeşti, ca să mă fac şi eu locaş al Duhului Sfânt.
Nicidecum nu am încetat, Maica lui Dumnezeu, să fac fapte de ruşine, din pruncie arătându-mă casă patimilor şi măcar acum, la bătrâneţele mele, dă-mi mie gând de pocăinţă şi poate aş scăpa de pedepsele care mă aşteaptă.
În prăpastia păcatelor cumplite alunecând, am căzut din înălţimea virtuţilor, Stăpână, Curată. Aşadar, tu, ceea ce eşti apărarea celor neputincioşi şi a păcătoşilor, tinde mână de ajutor celui ce se roagă ţie.
Mă spăimântez, Maica lui Dumnezeu, de stăpânescul scaun de judecată şi mă tem ca unul care sunt plin de multe rele; totuşi la tine scap, ceea ce eşti păcătoşilor scăpare şi nu mă lepăda pe mine, ci mântuieşte-mă cu mila ta.
Singură bucurie a celor întristaţi, vino mai înainte şi izbăveşte-mă şi pe mine, robul tău, din toate isiptele cele de multe feluri care mă cuprind, de bolile cele arzătoare şi din răutăţile vrăjmaşilor care caută să mă înghită pe mine cel slăbănogit, de toată întristarea şi de partea cea de-a stânga, a demonilor, de deznădejde şi de cumplita osândă. Aşadar, nu mă da pe mine până în sfârşit necazurilor, ca să nu mă acopere pe mine, nenorocitul, adâncul răutăţii, căci întru tine mi-am pus toată nădejdea mea, de Dumnezeu dăruită.”
(Sfântul Andrei Criteanul)
