DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..
Rock-ul şi desfrânarea
Faptele vădesc că muzica rock încurajează desfrânarea sporadică. În US News and World Report din 19 martie 1990, se relatează că, în prezent, există 13 formaţii rock numite după oranul bărbătesc, 6 numite după organul femeiesc, 4 cu nume derivate de la sămânţa bărbătească, 8 cu nume care au legătură cu avortul, unul numit după o boală femeiesca. În plus, există 10 grupuri numite în ,,onoarea” diferitelor moduri de împreunare, în timp ce numele a 8 grupuri includ injurii la adresa mamelor.
Muzica rock contemporană este plină, până la refuz, de idei de convieţuire în afara căsătoriei, infidelitate, sadism şi masochism, sodomie, viol şi necrofilie. Adesea muzica rock îndeamnă la desfrânarea cu oricine ar fi pe placul cuiva. De la ultimul cântec al lui Marvin Gaye, ,,Vindecarea prin desfrânare” la ,,Limbajul trupului” al lui Queen, ,,Vreau să mă împreunez cu tine” al lui George Michael, ,,Reacţia chimică” a lui Madonna, ,,În liniştea nopţii” a lui White Snake*, la versurile lui Prince şi la nenumăraţi alţii, tema este aceeaşi: propagarea desfrânării.
În mod evident, elementele libertine cuprinse în majoritatea compoziţiilor rock sunt mascate astfel ca ele să poată fi oferite ca ceva atrăgător. În acelaşi timp cu şi în paralel cu aceasta, există o degradare totală a înţelegerii femeii ca mamă, fecioară, mireasă. Toate devin obiectele dorinţei trupeşti animalice, neînfrânate. De exemplu: ,,Mănâncă-mă de vie”, ,,Închisoarea plăcerii”, ,,Târfa este legată şi neajutorată, ea ţipă de mai multă dorinţă. Acea fată dulce şi nevinovată este cu adevărat un miez tare” şi titluri similare ridică în slăvi plăcerea trupească, unde un deviat apare cu un pistol şi îi forţează pe ceilalţi să facă ceea ce el doreşte.
Allan Bloom afirmă pe bună dreptate că ,,muzica rock cheamă la un singur lucru, printr-un mesaj sălbatic: la desfrânare trupească - nu DRAGOSTE ... ci împreunare trupească imatură şi grosolană ... rock-ul oferă copiilor, pe o tavă de argint, cu toată autoritatea publică a industriei de divertisment, tot ceea ce părinţii lor au obişnuit, dintotdeauna, să le spună că trebuie să aştepte până vor creşte mari ... Tineretul ştie că rock-ul are ritmul împreunării trupeşti ... Niciodată nu a existat o asemenea formă de artă îndreptată atât de exclusiv către copii ... În mod implicit şi explicit, cuvintele descriu mişcările trupului care duc la plăcerea trupească şi le tratează pe ele doar ca pe un apogeu natural şi cotidian pentru copiii care nu au încă nici cea mai mică reprezentare a iubirii, căsătoriei sau familiei. Aceasta are un efect cu mult mai puternic asupra tinerilor decât pornografia, pentru că aceştia nu au deloc nevoie să-i privească pe alţii făcând trupeşte ceea ce pot face ei înşişi atât de uşor. Voyeurismul este pentru bătrânii perverşi; împreunarea trupească este pentru cei tineri. Tot ceea ce au nevoie este să fie încurajaţi” (Allan Bloom, Sfârşitul minţii americane, p. 73-74).
Muzica rock şi violenţa
Un concert ţinut de formaţia ,,Guns N’ Roses” (pe data de 2 iulie 1991, în St Louis, Missouri) a luat sfârşit când o gloată furioasă de 2.500 de tineri a făcut un tărăboi, care s-a soldat cu vătămarea a 60 dintre ei. Revista Rolling Stone a anunţat că participanţii la acest concert ,,s-au transformat într-o mulţime furioasă de necontrolat, aruncând cu sticle, distrugând scaune, făcând praf tufişuri, spărgând şi dând foc la instrumente ... Acest tărăboi a continuat mai bine de o oră până când un detaşament special de poliţie a sosit, pentru a restabili ordinea (Rolling Stone, 22 august 1991, p. 15). Acest tip de violenţă este departe de a fi un incident izolat.
Uneori, acest tip de comportament frenetic la concertele rock conduce la omoruri. Într-un oraş numit Jefferson-Township (New Jersey), un tânăr pe nume Thomas Sullivan şi-a înjunghiat mama, Betty-Ann, până a omorât-o, în subsolul casei lor. Punând foc pe canapea cu scopul de a distruge casa şi omorându-şi tatăl şi fratele mai mic, el a fugit afară şi s-a sinucis tăindu-şi venele.
O săptămână întreagă înainte de acest măcel, Thomas a fredonat un cântec rock despre sânge şi uciderea mamei. Mai târziu, poliţia a aflat că Thomas era un elev talentat, un sportiv remarcabil şi făcuse parte dintre cercetaşi. El începuse să asculte întruna muzică rock ,,hard metal” şi, înainte de a comite crima, el le-a mărturisit prietenilor săi că i s-a arătat satan şi i-a poruncit să-şi omoare familia.
În muzica rock sunt în creştere diferite forme de violenţă. De exemplu, într-un cântec intitulat ,,Eu omor copii”, al formaţiei rock Dead Kennedy, noi auzim: ,,Eu omor copii, îmi place să-i văd murind. Eu omor copii ca să le fac pe mamele lor să plângă. Îi calc cu maşina şi îmi place să-i aud ţipând. Le dau să mănânce bomboane otrăvite şi le stric Halloween-ul. Eu omor copii, îi izbesc cu capetele de uşi. Eu omor copii, de-abia îi aştept pe ai voştri”. Pe albumul ,,Iadul aşteaptă” al formaţiei Slayer sunt versurile: ,,Fără nici un motiv aparent. Doar ucid iară şi iară. Supravieţuieşti ciopârţirii mele sălbatice. Te voi vâna până în sfârşit”.
Mascota grupului Iron Maiden este ,,Eddy”, un om mort care ucide cu multă plăcere. Potrivit satanistului şi ucigaşului violent Richard Ramirez (Vânătorul de noapte, ,,Night Stalker”), melodia ,,Jefuitorul din noapte” (,,Night Prowler”) a formaţiei rock AC/DC l-a motivat, în parte, să omoare 30 de persoane. El a spus că melodia l-a ,,inspirat”. ,,Jefuitorul din noapte” conţine strofa: ,,Nimeni nu te va avertiza, nimeni nu-ţi va striga ,,atac !”, iar tu nu poţi simţi cuţitul până când el nu-ţi atârnă în spate, eu sunt jefuitorul tău din noapte”.
Un studiu arăta că 700 dintre cele mai populare cântece de ,,heavy metal”, 50 % din ele vorbesc despre omoruri, 35 % de satanism şi 7 % de sinucidere. Sheila Davis, profesor de literatură lirică la Universitatea din New York, este convinsă că ,,este mai bine să se dea multă atenţie conţinutului cântecelor pop şi să se evalueze nu numai ceea ce spun versurile societăţii, dar, mai important, ceea ce ele îi pot face ei” (USA Today, 11 octombrie 1985, p. 10).
Consiliul Naţional al Bisericilor a publicat constatările sale despre comportamentul agresiv în creştere al tinerilor, care apare ca rezultat direct al conţinutului violent al filmelor şi muzicii contemporane (USA Today, 11 octombrie 1985).
În paralel cu agresivitatea lăuntrică, acest sentiment distrugător poate apare îndreptat împotriva celui care ascultă muzică. Unii compozitori de muzică rock propovăduiesc sinuciderea – uneori prin sugestii, alteori în mod direct. De exemplu, cântecul lui Ozzy Osbourne, ,,Soluţia sinuciderii” susţine sinuciderea: ,,Sinuciderea - aceasta este singura cale de a ieşi ...”. În ,,Sinuciderea este o alternativă”, se spune: ,,Sătul de viaţă - ea pute/Sătul şi obosit - nimănui nu-i pasă/Sătul de mine însumi - nu vreau să trăiesc/Sătul de a trăi - vreau să mor/Sinuciderea este o alternativă”. ,,Jertfeşte-ţi viaţa şi sinucide-te. Făcând aceasta în numele lui satan, tu vei deveni nemuritor, precum el !” sunt câteva din cuvintele unuia din cântecele ,,hard metal” dedicate lui Lucifer.
Sfântul Prooroc şi Împǎrat David cântând psalmi. In vreme ce muzica bisericeascǎ
are darul de a alina şi mângâia sufletul omenesc, apropiindu-l de Dumnezeu şi de cele cereşti,
muzica contemporanǎ are cu totul alt ,,dar”, acela de a tulbura sufletul omenesc şi a-l face
sǎ rǎtǎceascǎ printre iluziile acestei lumi, lipindu-l de cele pǎmânteşti
Psihologul pedagog dr. Hannelore Wass, considerat un expert în moarte şi a muri, a arătat că în timp ce doar 17 % dintre adolescenţi ascultă muzică cu versuri vădit distrugătoare, printre criminalii tineri această cifră atinge 40 %. Separat de aceasta, aproape 50 % dintre cei intervievaţi au admis posibilitatea că aceste tipuri de melodii ar putea într-adevăr să determine o persoană tânără dezechilibrată sau copleşită de durere să se sinucidă. Dr. Wass a conchis că aceste interviuri detaliate cu tineri arată necesitatea ca părinţii să fie atenţi la ce fel de muzică ascultă copiii lor şi să dea atenţie oricăror simptome ivite, de abatere de la normal (Wass şi colaboratorii, Interesul adolescenţilor (Adolescents' Interest), p. 186, a fost intervievat un eşantion de 700 de adolescenţi. Temele au fost: omucidere, sinucidere şi satanism).
Cercetări similare au determinat Asociaţia Naţională pentru Educaţie să conchidă că aproape 6.000 de sinucideri ale adolescenţilor pe an sunt cauzate de influenţa muzicii nihiliste şi fataliste (Informaţii pentru părinţi de la Centrul de Resurse Muzicale, Nashville, Tennessee, 1990).
Dr. Morton Kurlan, un psihiatru din Palm Springs, al cărui pacient, John McCollum, s-a sinucis după ce a ascultat o melodie a lui Ozzy Osbourne, a afirmat: ,,Sadismul, masochismul, sângele şi violenţa aduc mulţi bani producătorilor de clipuri video rock, dar asemenea lucruri pot împinge un copil suferind emoţional dincolo de limite (Arthur Lyons, Satan te vrea (Satan Wants You), New York, Mysterious Press, 1988, p. 171). Şi este binecunoscut faptul că milioane de tineri contemporani suferă de un tumult lăuntric. În acest punct se merită să luăm în considerare conţinuturile nihiliste şi distrugătoare ale stilului de muzică rock, care oglindesc, în realitate, temperamentul şi vieţile vedetelor rock.
De exemplu, biografia formaţiei Pink Floyd, Condimentat cu secrete (Saucerful of Secrets), scrisă de doi foşti lideri ai formaţiei dă exemple vii de tragedii personale care pot urmări vieţile celor care preamăresc excesul (potrivit interviului din 1991 oferit de Elton John lui David Frost). Autorii Schwarz şi Empey remarcă: ,,În discuţiile cu unii dintre muzicienii implicaţi în satanism, ca şi cu persoanele pe care ei le-au consultat – cercetători, psihologi şi mediumuri – devine clar un tipar. Ca atât de mulţi alţii care au ales satanismul în locul creştinismului, ei au o dorinţă pentru satisfacţie imediată şi realizare de sine. ,,Bani. Control. Putere. Ei vor fantezia de a fi capabili să trăiască o viaţă deosebită cu multă bogăţie”, a spus un psiholog a cărui practică include unele nume mari din lumea rock-ului. ,,Şi ei vor să moară tineri pentru a plăti. Ei cred că dându-şi viaţa devreme pot avea totul ...”.
Adevărul acestei declaraţii este evident când citim necroloagele vedetelor rock. Mulţi au murit de alcoolism, abuz de droguri sau accidente cauzate de faptul că ei se aflau sub influenţa unor astfel de produse (Schwarz şi Empey, Satanismul: este familia ta în siguranţă ? (Satanism: Is Your Family Safe , p. 154).
Chiar numele unor formaţii ,,heavy metal”, cunoscute de asemenea ca ,,death metal”, preamăresc moartea şi vorbesc despre distrugere. Iată câteva exemple: ,,Moartea binecuvântată”, ,,Carnivor”, ,,Judecătorul de instrucţie”, ,,Distrugere”, ,,Bastonul de poliţist”, ,,Intenţie criminală”, ,,Exces”, ,,Leşul putred”, ,,Jertfa”, ,,Violenţa” etc (potrivit Dave Hart, ,,Nebunia heavy metal” (Heavy Metal Madness), Media Update, iulie/august 1989, p. 5).
Brown şi Hendee au remarcat că ,,mai multe crime au fost corelate cu fascinaţia faţă de muzica heavy metal” şi că ,,alt studiu al comportamentului a descoperit că clipurile video muzicale violente i-au desensibilizat pe cei care le vizionează pentru a fi violenţi imediat după ce le-au văzut”.
Un psihiatru din Tennessee a prevenit comitetul senatului american că muzica heavy metal este ,,otravă” pentru adolescenţii tulburaţi, pentru a nu-i mai menţiona pe consumatorii de droguri. Este ,,ca şi cum a-i turna benzină pe focul urii şi al resentimentelor care ard deja”, a spus dr. Paul King, asistent de profesor de psihiatrie clinică pentru copii şi adolescenţi la Universitatea din Tennessee. Potrivit lui King, mai mult de 80 % dintre pacienţii săi adolescenţi au ascultat heavy metal intervale mari de timp, ca pe o rutină zilnică. Ei cunoşteau toate cuvintele şi le scriau pe caietele şi pupitrele lor, în timp ce ora era în desfăşurare (Wass şi colaboratorii, Interesul adolescenţilor; King, Muzica heavy metal).
Pentru un creştin nu există îndoială că blasfemia, vulgaritatea, depravarea şi violul adoptate de muzica rock contemporană curmă planul lui Dumneze de mântuire a omului. (i.ps. alexander mileant )
Faptele vădesc că muzica rock încurajează desfrânarea sporadică. În US News and World Report din 19 martie 1990, se relatează că, în prezent, există 13 formaţii rock numite după oranul bărbătesc, 6 numite după organul femeiesc, 4 cu nume derivate de la sămânţa bărbătească, 8 cu nume care au legătură cu avortul, unul numit după o boală femeiesca. În plus, există 10 grupuri numite în ,,onoarea” diferitelor moduri de împreunare, în timp ce numele a 8 grupuri includ injurii la adresa mamelor.
Muzica rock contemporană este plină, până la refuz, de idei de convieţuire în afara căsătoriei, infidelitate, sadism şi masochism, sodomie, viol şi necrofilie. Adesea muzica rock îndeamnă la desfrânarea cu oricine ar fi pe placul cuiva. De la ultimul cântec al lui Marvin Gaye, ,,Vindecarea prin desfrânare” la ,,Limbajul trupului” al lui Queen, ,,Vreau să mă împreunez cu tine” al lui George Michael, ,,Reacţia chimică” a lui Madonna, ,,În liniştea nopţii” a lui White Snake*, la versurile lui Prince şi la nenumăraţi alţii, tema este aceeaşi: propagarea desfrânării.
În mod evident, elementele libertine cuprinse în majoritatea compoziţiilor rock sunt mascate astfel ca ele să poată fi oferite ca ceva atrăgător. În acelaşi timp cu şi în paralel cu aceasta, există o degradare totală a înţelegerii femeii ca mamă, fecioară, mireasă. Toate devin obiectele dorinţei trupeşti animalice, neînfrânate. De exemplu: ,,Mănâncă-mă de vie”, ,,Închisoarea plăcerii”, ,,Târfa este legată şi neajutorată, ea ţipă de mai multă dorinţă. Acea fată dulce şi nevinovată este cu adevărat un miez tare” şi titluri similare ridică în slăvi plăcerea trupească, unde un deviat apare cu un pistol şi îi forţează pe ceilalţi să facă ceea ce el doreşte.
Allan Bloom afirmă pe bună dreptate că ,,muzica rock cheamă la un singur lucru, printr-un mesaj sălbatic: la desfrânare trupească - nu DRAGOSTE ... ci împreunare trupească imatură şi grosolană ... rock-ul oferă copiilor, pe o tavă de argint, cu toată autoritatea publică a industriei de divertisment, tot ceea ce părinţii lor au obişnuit, dintotdeauna, să le spună că trebuie să aştepte până vor creşte mari ... Tineretul ştie că rock-ul are ritmul împreunării trupeşti ... Niciodată nu a existat o asemenea formă de artă îndreptată atât de exclusiv către copii ... În mod implicit şi explicit, cuvintele descriu mişcările trupului care duc la plăcerea trupească şi le tratează pe ele doar ca pe un apogeu natural şi cotidian pentru copiii care nu au încă nici cea mai mică reprezentare a iubirii, căsătoriei sau familiei. Aceasta are un efect cu mult mai puternic asupra tinerilor decât pornografia, pentru că aceştia nu au deloc nevoie să-i privească pe alţii făcând trupeşte ceea ce pot face ei înşişi atât de uşor. Voyeurismul este pentru bătrânii perverşi; împreunarea trupească este pentru cei tineri. Tot ceea ce au nevoie este să fie încurajaţi” (Allan Bloom, Sfârşitul minţii americane, p. 73-74).
Muzica rock şi violenţa
Un concert ţinut de formaţia ,,Guns N’ Roses” (pe data de 2 iulie 1991, în St Louis, Missouri) a luat sfârşit când o gloată furioasă de 2.500 de tineri a făcut un tărăboi, care s-a soldat cu vătămarea a 60 dintre ei. Revista Rolling Stone a anunţat că participanţii la acest concert ,,s-au transformat într-o mulţime furioasă de necontrolat, aruncând cu sticle, distrugând scaune, făcând praf tufişuri, spărgând şi dând foc la instrumente ... Acest tărăboi a continuat mai bine de o oră până când un detaşament special de poliţie a sosit, pentru a restabili ordinea (Rolling Stone, 22 august 1991, p. 15). Acest tip de violenţă este departe de a fi un incident izolat.
Uneori, acest tip de comportament frenetic la concertele rock conduce la omoruri. Într-un oraş numit Jefferson-Township (New Jersey), un tânăr pe nume Thomas Sullivan şi-a înjunghiat mama, Betty-Ann, până a omorât-o, în subsolul casei lor. Punând foc pe canapea cu scopul de a distruge casa şi omorându-şi tatăl şi fratele mai mic, el a fugit afară şi s-a sinucis tăindu-şi venele.
O săptămână întreagă înainte de acest măcel, Thomas a fredonat un cântec rock despre sânge şi uciderea mamei. Mai târziu, poliţia a aflat că Thomas era un elev talentat, un sportiv remarcabil şi făcuse parte dintre cercetaşi. El începuse să asculte întruna muzică rock ,,hard metal” şi, înainte de a comite crima, el le-a mărturisit prietenilor săi că i s-a arătat satan şi i-a poruncit să-şi omoare familia.
În muzica rock sunt în creştere diferite forme de violenţă. De exemplu, într-un cântec intitulat ,,Eu omor copii”, al formaţiei rock Dead Kennedy, noi auzim: ,,Eu omor copii, îmi place să-i văd murind. Eu omor copii ca să le fac pe mamele lor să plângă. Îi calc cu maşina şi îmi place să-i aud ţipând. Le dau să mănânce bomboane otrăvite şi le stric Halloween-ul. Eu omor copii, îi izbesc cu capetele de uşi. Eu omor copii, de-abia îi aştept pe ai voştri”. Pe albumul ,,Iadul aşteaptă” al formaţiei Slayer sunt versurile: ,,Fără nici un motiv aparent. Doar ucid iară şi iară. Supravieţuieşti ciopârţirii mele sălbatice. Te voi vâna până în sfârşit”.
Mascota grupului Iron Maiden este ,,Eddy”, un om mort care ucide cu multă plăcere. Potrivit satanistului şi ucigaşului violent Richard Ramirez (Vânătorul de noapte, ,,Night Stalker”), melodia ,,Jefuitorul din noapte” (,,Night Prowler”) a formaţiei rock AC/DC l-a motivat, în parte, să omoare 30 de persoane. El a spus că melodia l-a ,,inspirat”. ,,Jefuitorul din noapte” conţine strofa: ,,Nimeni nu te va avertiza, nimeni nu-ţi va striga ,,atac !”, iar tu nu poţi simţi cuţitul până când el nu-ţi atârnă în spate, eu sunt jefuitorul tău din noapte”.
Un studiu arăta că 700 dintre cele mai populare cântece de ,,heavy metal”, 50 % din ele vorbesc despre omoruri, 35 % de satanism şi 7 % de sinucidere. Sheila Davis, profesor de literatură lirică la Universitatea din New York, este convinsă că ,,este mai bine să se dea multă atenţie conţinutului cântecelor pop şi să se evalueze nu numai ceea ce spun versurile societăţii, dar, mai important, ceea ce ele îi pot face ei” (USA Today, 11 octombrie 1985, p. 10).
Consiliul Naţional al Bisericilor a publicat constatările sale despre comportamentul agresiv în creştere al tinerilor, care apare ca rezultat direct al conţinutului violent al filmelor şi muzicii contemporane (USA Today, 11 octombrie 1985).
În paralel cu agresivitatea lăuntrică, acest sentiment distrugător poate apare îndreptat împotriva celui care ascultă muzică. Unii compozitori de muzică rock propovăduiesc sinuciderea – uneori prin sugestii, alteori în mod direct. De exemplu, cântecul lui Ozzy Osbourne, ,,Soluţia sinuciderii” susţine sinuciderea: ,,Sinuciderea - aceasta este singura cale de a ieşi ...”. În ,,Sinuciderea este o alternativă”, se spune: ,,Sătul de viaţă - ea pute/Sătul şi obosit - nimănui nu-i pasă/Sătul de mine însumi - nu vreau să trăiesc/Sătul de a trăi - vreau să mor/Sinuciderea este o alternativă”. ,,Jertfeşte-ţi viaţa şi sinucide-te. Făcând aceasta în numele lui satan, tu vei deveni nemuritor, precum el !” sunt câteva din cuvintele unuia din cântecele ,,hard metal” dedicate lui Lucifer.
Sfântul Prooroc şi Împǎrat David cântând psalmi. In vreme ce muzica bisericeascǎ
are darul de a alina şi mângâia sufletul omenesc, apropiindu-l de Dumnezeu şi de cele cereşti,
muzica contemporanǎ are cu totul alt ,,dar”, acela de a tulbura sufletul omenesc şi a-l face
sǎ rǎtǎceascǎ printre iluziile acestei lumi, lipindu-l de cele pǎmânteşti
Psihologul pedagog dr. Hannelore Wass, considerat un expert în moarte şi a muri, a arătat că în timp ce doar 17 % dintre adolescenţi ascultă muzică cu versuri vădit distrugătoare, printre criminalii tineri această cifră atinge 40 %. Separat de aceasta, aproape 50 % dintre cei intervievaţi au admis posibilitatea că aceste tipuri de melodii ar putea într-adevăr să determine o persoană tânără dezechilibrată sau copleşită de durere să se sinucidă. Dr. Wass a conchis că aceste interviuri detaliate cu tineri arată necesitatea ca părinţii să fie atenţi la ce fel de muzică ascultă copiii lor şi să dea atenţie oricăror simptome ivite, de abatere de la normal (Wass şi colaboratorii, Interesul adolescenţilor (Adolescents' Interest), p. 186, a fost intervievat un eşantion de 700 de adolescenţi. Temele au fost: omucidere, sinucidere şi satanism).
Cercetări similare au determinat Asociaţia Naţională pentru Educaţie să conchidă că aproape 6.000 de sinucideri ale adolescenţilor pe an sunt cauzate de influenţa muzicii nihiliste şi fataliste (Informaţii pentru părinţi de la Centrul de Resurse Muzicale, Nashville, Tennessee, 1990).
Dr. Morton Kurlan, un psihiatru din Palm Springs, al cărui pacient, John McCollum, s-a sinucis după ce a ascultat o melodie a lui Ozzy Osbourne, a afirmat: ,,Sadismul, masochismul, sângele şi violenţa aduc mulţi bani producătorilor de clipuri video rock, dar asemenea lucruri pot împinge un copil suferind emoţional dincolo de limite (Arthur Lyons, Satan te vrea (Satan Wants You), New York, Mysterious Press, 1988, p. 171). Şi este binecunoscut faptul că milioane de tineri contemporani suferă de un tumult lăuntric. În acest punct se merită să luăm în considerare conţinuturile nihiliste şi distrugătoare ale stilului de muzică rock, care oglindesc, în realitate, temperamentul şi vieţile vedetelor rock.
De exemplu, biografia formaţiei Pink Floyd, Condimentat cu secrete (Saucerful of Secrets), scrisă de doi foşti lideri ai formaţiei dă exemple vii de tragedii personale care pot urmări vieţile celor care preamăresc excesul (potrivit interviului din 1991 oferit de Elton John lui David Frost). Autorii Schwarz şi Empey remarcă: ,,În discuţiile cu unii dintre muzicienii implicaţi în satanism, ca şi cu persoanele pe care ei le-au consultat – cercetători, psihologi şi mediumuri – devine clar un tipar. Ca atât de mulţi alţii care au ales satanismul în locul creştinismului, ei au o dorinţă pentru satisfacţie imediată şi realizare de sine. ,,Bani. Control. Putere. Ei vor fantezia de a fi capabili să trăiască o viaţă deosebită cu multă bogăţie”, a spus un psiholog a cărui practică include unele nume mari din lumea rock-ului. ,,Şi ei vor să moară tineri pentru a plăti. Ei cred că dându-şi viaţa devreme pot avea totul ...”.
Adevărul acestei declaraţii este evident când citim necroloagele vedetelor rock. Mulţi au murit de alcoolism, abuz de droguri sau accidente cauzate de faptul că ei se aflau sub influenţa unor astfel de produse (Schwarz şi Empey, Satanismul: este familia ta în siguranţă ? (Satanism: Is Your Family Safe , p. 154).
Chiar numele unor formaţii ,,heavy metal”, cunoscute de asemenea ca ,,death metal”, preamăresc moartea şi vorbesc despre distrugere. Iată câteva exemple: ,,Moartea binecuvântată”, ,,Carnivor”, ,,Judecătorul de instrucţie”, ,,Distrugere”, ,,Bastonul de poliţist”, ,,Intenţie criminală”, ,,Exces”, ,,Leşul putred”, ,,Jertfa”, ,,Violenţa” etc (potrivit Dave Hart, ,,Nebunia heavy metal” (Heavy Metal Madness), Media Update, iulie/august 1989, p. 5).
Brown şi Hendee au remarcat că ,,mai multe crime au fost corelate cu fascinaţia faţă de muzica heavy metal” şi că ,,alt studiu al comportamentului a descoperit că clipurile video muzicale violente i-au desensibilizat pe cei care le vizionează pentru a fi violenţi imediat după ce le-au văzut”.
Un psihiatru din Tennessee a prevenit comitetul senatului american că muzica heavy metal este ,,otravă” pentru adolescenţii tulburaţi, pentru a nu-i mai menţiona pe consumatorii de droguri. Este ,,ca şi cum a-i turna benzină pe focul urii şi al resentimentelor care ard deja”, a spus dr. Paul King, asistent de profesor de psihiatrie clinică pentru copii şi adolescenţi la Universitatea din Tennessee. Potrivit lui King, mai mult de 80 % dintre pacienţii săi adolescenţi au ascultat heavy metal intervale mari de timp, ca pe o rutină zilnică. Ei cunoşteau toate cuvintele şi le scriau pe caietele şi pupitrele lor, în timp ce ora era în desfăşurare (Wass şi colaboratorii, Interesul adolescenţilor; King, Muzica heavy metal).
Pentru un creştin nu există îndoială că blasfemia, vulgaritatea, depravarea şi violul adoptate de muzica rock contemporană curmă planul lui Dumneze de mântuire a omului. (i.ps. alexander mileant )
