DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
iubirea. Niciodată sensul vieţii nu apare mai limpede şi mai deplin
descoperitor de taine din univers, sau un
bărbăţie pentru înmulţirea neamului
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE
A V O R T
Motto: „Cine leagănă copilul, stăpâneşte lumea“.
Preot Ioan
Dragă mamă,
Sunt fiul tău, alcătuit din suflet şi trup, persoană vie, adăpostită
lângă inima ta. Sunt fiul tău şi-mi întreţin viaţa cu
sângele tău, deci, tu eşti adevărata mea mamă.
Glasul meu nu se aude, dar el există şi simt acest
lucru cum simt că am gură şi limbă, ochi şi
urechi, cap şi trup, mâini şi picioare. Cu acest
glas vreau să-ţi vorbesc. Mă găsesc într-un
moment unic al existenţei mele şi nu pot să nu-
ti strig în conştiinţă. Ştii mai bine ca mine, că sunt pe punctul de a fi
ucis. Vai, ce crudă nefericire, ucis de propria
mamă! E prea târziu să vorbesc în cugetul
tău? Nu vreau decât un singur lucru: Vreau
să trăiesc! Sunt fiinţă şi mi-e dragă viaţa. Te
implor scumpă mamă, lasă-mă să exist! Numi
lua lumina zilei şi bucuria existenţei! În
sânul tău sunt în locul cel mai sigur şi liniştit
din întreaga lume, de ce nu vrei să mă
ocroteşti? Mă aflu în acest rai pământesc, dintr-o rânduială divină, de
ce-mi iei dreptul la viaţă?
Mă îndrept, mai întâi, spre inima ta. Îţi cer înţelegere şi-ţi caut
iubirea. Niciodată sensul vieţii nu apare mai limpede şi mai deplin
decât acum când mă porţi în pântece. Niciodată făptura ta nu este mai
încărcată de o mai aleasă măreţie decât acum când mă aflu şi eu în ea.
Eşti sfântă prin prezenţa mea, eşti sfântă prin jertfa pe care o faci
pentru existenţa şi dezvoltarea mea, eşti sfântă prin devotamentul pe
care-l arăţi fiind însărcinată cu mine. Nu renunţa la numele sfânt de
mamă, care face ca sufletul tău să fie un rug de iubire. Nu renunţa la
acest titlu care te onorează înaintea tuturor oamenilor cinstiţi şi
credincioşi. Nu te pierde şi nu te teme de viaţa mea şi nu fi rece ca un
bloc de gheaţă. Dar mai ales, nu păta cu sânge nevinovat ceea ce ai
mai de preţ, ceea ce ai mai nobil şi imaculat, în adâncul fiinţei tale.
Nu pot să nu mă adresez şi conştiinţei tale. Am speranţa că
glasul meu va pătrunde în ea ca o rază de lumină. Eşti într-adevăr
conştientă de ceea ce te-ai hotărât să săvârşeşti? Bănuiesc că îmi
răspunzi imediat: da, desigur! Oare vorbeşti dintr-o certitudine sau
siguranţă deplină? Oare chiar aşa îţi spune conştiinţa? Eu ştiu mai bine
decât tine, te ascunzi în dosul conştiinţei altora, adică a celor care
şi-au pierdut de fapt limpezimea conştiinţei, îndemnându-te împotriva
mea. Ce vor aceştia?
Unii dintre aceşti potrivnici ai mei îţi şoptesc, sau chiar strigă
spunându-ţi că eu nu aş fi om, că nu aş avea o viaţă proprie, deci pot fi
avortat. Nu, mamă, categoric nu! Nu te lăsa înşelată. Eu sunt o parte
din tine în pântecele tău, sunt viaţă şi sunt persoană, am suflet şi am
trup, sunt făptură vie şi sunt izvor de existenţă de sine stătătoare. Nu ai
aflat că astăzi se fac însămânţări artificiale? Desigur, aceştia sunt
independenţi de părinţii din care provin.
Alţi potrivnici mai spun că eu aş fi un simplu embrion, fără
suflet viu şi nemuritor, care poate fi suprimat oricând. În numele
acestei presupuneri, mă poţi omorî pe mine, dar atunci poţi omorî pe
oricine. Dacă nu există suflet, nu există nici crimă. Ai vrea să fii
omorâtă şi tu, poate în locul meu, pe baza faptului că omul nu ar avea
suflet? Mamă, omul are suflet. Eu nu vreau să mori niciodată! Tot aşa
potrivnicii mei îţi mai spun că nu aş fi om decât după ce m-ai naşte şi
aş fi conştient de mine însumi. Aşa, ai avea negreşit dreptul să mă
arunci. Răspunde-mi: omul matur poate fi omorât în somn, pentru că
nu este conştient? Nu, desigur, nici alienaţii nu pot fi omorâţi şi nici
eu nu pot fi ucis fără a săvârşi o crimă. Să fii convinsă: în apărarea
mea sunt toţi oamenii cu adevărat de ştiinţă din zilele noastre. Te poţi
informa şi lămuri uşor despre acestea.
Dacă vei fi cu băgare de seamă, luând aminte la tine, vei constata
că propria ta conştiinţă te opreşte a săvârşi crima avortului. Ea nu-ţi
îngăduie să te atingi de sufletul meu, pentru că el nu este un obiect în
proprietatea ta, nu este un lucru de vânzare. Dimpotrivă, eu sunt în
primul rând proprietatea lui Dumnezeu şi, din partea Lui am dreptul
absolut de a mă naşte. Şi pentru mine Dumnezeu a rostit cuvinte ca
acestea: „Înainte de a fi ieşit din pântecele mamei tale, te-am
sfinţit“ (Ieremia 1:5).
Deocamdată, spre încheiere, îţi mai spun doar atât: când glasul
meu de acum va înceta pentru că m-ai omorât, va apare un alt glas. El
îţi va aduce aminte necontenit de crima săvârşită. Simplul fapt că mai
trăieşti după aceea, te va apăsa ca o vină de neiertat.
AVORTUL
Dacă ne-am întreba care este cel mai mare dar pe care ni l-a dat
Dumnezeu, am putea răspunde cu toată certitudinea: VIAŢA.
Şi aceasta, nu numai pentru că
acum ne putem bucura de frumuseţile
acestei lumi, ne putem îndeplini
dorinţele, dar mai ales că după această
existenţă, ne aşteaptă viaţa veşnică.
Viaţa este o taină dumnezeiască.
În sufletul omului, Dumnezeu a pus
această lege a iubirii între bărbat şi
femeie, această dorinţă de unire, de contopire care se împlineşte prin
căsătorie, iar scopul ei este naşterea de copii. Aceasta este şi prima
poruncă ce a dat-o Dumnezeu oamenilor: „Şi Dumnezeu i-a
binecuvântat, zicând: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul
şi-l stăpâniţi...“ (Facerea 1:28). După cum se poate vedea, mai întâi
a binecuvântat Dumnezeu, adică a consfinţit căsătoria, aşa cum a
făcut-o şi prin participarea Sa la nunta din Canna Galileii, şi numai
după aceea au dat naştere la copii. Deci, o mamă trebuie să dea
naştere la copii căci aşa se şi mântuieşte ea, „prin naştere de copii
şi cu capul plecat în faţa bărbatului“, dar, mai întâi şi mai întâi să
fie cununată religios cu soţul ei, altfel copiii se vor naşte în
nelegiuire. Dumnezeu l-a înălţat pe om la cinstea de a fi împreună
lucrător cu El la zămislirea vieţii. Omul aduce trupul muritor, iar
Dumnezeu pune în el scânteia divină, sufletul. Ca urmare, Dumnezeu
singur are puterea să dea viaţă şi numai el are dreptul să o ia. Oricine
îşi asumă dreptul asupra vieţii lui sau a altuia, săvârşeşte cel mai mare
păcat, răpeşte stăpânirea de la Dumnezeu, care este Domn al vieţii şi
al morţii.
Ne întristăm când auzim de războaie, de crime sau accidente, dar
nu ne gândim că, de-a lungul timpului, avortul a curmat mai multe
vieţi decât toate războaiele şi bolile la un loc.
În faţa lui Dumnezeu, avortul este cea mai urâtă crimă,
ca însăşi mama să-şi ucidă copilul, lucru care nu se întîmplă
niciodată în lumea animalelor.
Întreruperea sarcinii, indiferent de modul cum este practicată, a
fost considerată dintotdeauna o crimă cutremurătoare; de aceea, şi în
Jurământul lui Hipocrate (+375 î.d.Hr.), care este acceptat până astăzi
drept jurământ medical, medicul, „slujitorul vieţii“ se angajează în
faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor: „... nu voi da femeii substanţe
avortive...“. Deci, avortul îl putem considera crimă cu premeditare;
chiar dacă după legile omeneşti nu este sancţionat, la judecata lui
Dumnezeu va fi pedepsit chiar mai aspru decât uciderea unui om.
Avortul este o dublă crimă: în primul rând, împotriva lui
Dumnezeu care a creat acea fiinţă, şi apoi, împotriva acelui suflet care,
nefiind unit cu Hristos prin Taina Sfântului Botez, va fi lipsit de slava
lui Dumnezeu. Asupra femeii însă, rămâne un păcat de moarte.
Până nu demult se vehiculau diferite păreri, cum că trecerea
fătului la calitatea umană s-ar petrece numai la începutul celui de-al
doilea trimestru al sarcinii, dar adevărul nu este acesta. Mari
personalităţi din domeniul medicinei, din mai multe ţări (America,
Anglia, Franţa, Grecia şi altele), punându-şi problema în legătură cu
vinovăţia sau nevinovăţia avortului, folosind cele mai moderne
mijloace tehnice, au urmărit evoluţia fătului din momentul concepţiei
până la naştere, stabilind următoarele:
● la 18 zile, începe să se facă simţită bătaia inimii;
● la 5 săptămâni se disting clar - nasul, obrajii şi degetele;
● la 6 săptămâni este format scheletul şi încep să funcţioneze
rinichii, stomacul, ficatul şi sistemul nervos;
● iar la 3 luni are toate organele interne şi externe definitiv
conturate, chiar şi amprentele degetelor, şi are atâta viaţă încât se
mişcă, îşi întoarce capul, îşi schimbă expresia feţei, îşi suge degetele.
Deci, fătul este o fiinţă omenească chiar în momentul concepţiei
sale. Prin urmare, la orice termen s-ar produce întreruperea sarcinii,
avem de-a face cu întreruperea unei vieţi, chiar dacă aceasta se află în
stadiul ei de început.
Mulţi cred că micuţa făptură, plămădită în trupul mamei, nu ştie
şi nu simte nimic atunci când se hotărăşte să plece pe drumul
avortului, dar se înşală. Un mare medic american, director al unei
clinici în care se efectuau 30.000 de avorturi pe an, a realizat filmarea,
cu ultrasunete, a avortului unui făt de trei luni. Filmul dovedeşte, fără
putinţă de tăgadă, că fătul simte apropierea şi ameninţarea
instrumentului ucigaş al avortului. Ca urmare, el se mişcă agitat,
bătăile inimii cresc de la 140 la 200, şi încercând parcă să se salveze,
deschide larg gura ca într-un strigăt, un strigăt mut, pentru că nimeni
nu-l aude. Chiar aşa a fost intitulat filmul respectiv: „STRIGĂT
MUT“. În multe ţări, femeilor care se prezintă pentru avort le sunt
prezentate secvenţe din acest film, şi ca urmare, îngrozite de realitate,
renunţă la planul ucigaş.
Iubiţi creştini,
Avortul este unul dintre păcatele mari care aduc mânia lui
Dumnezeu peste noi toţi, iar femeile care mor în timpul avortului este
ca şi cum s-ar omorî singure. După canoanele Sfinţilor Părinţi,
Biserica nu are voie să facă rugăciuni pentru sufletele lor, sinuciderea
fiind un păcat împotriva Sfântului Duh (Marcu 3:28-29). Şi încă o
problemă: este totalmente greşit a se scrie pe pomelnic la morţi:
„copii din lume fără nume“. Avortul este un păcat strigător la cer şi
aduce pedeapsa lui Dumnezeu şi în viaţa aceasta, dar mai ales după
moarte dacă femeia nu-şi mărturiseşte păcatul prin spovedanie.
Pedeapsa imediată este uneori chiar moartea, iar mai târziu, neputinţa
de a aduce pe lume alţi copii, boli asupra celorlalţi copii şi a părinţilor,
neînţelegeri între soţi şi altele. Păcat au însă şi cei care îndeamnă la
săvârşirea avortului - soţi, mame, prieteni, precum şi cei care
săvârşesc avorturi - medici, asistente ori farmacişti care dau
medicamente împotriva concepţiei.
Iubite femei creştine,
Păcatul uciderii de prunci îndepărtează femeia de la Sfânta
Împărtăşanie pentru o vreme, până îşi face canonul de pocăinţă. Dar
Harul şi Mila lui Dumnezeu, care nu voieşte moartea păcătosului, ci să
se întoarcă şi să fie viu, a rânduit şi pentru ucigaşii de prunci,
canonisiri şi leacuri sufleteşti pentru mântuirea lor din prăpastia
pierzării în care s-au prăbuşit. Totul începe cu mărturisirea în faţa
duhovnicului şi împlinirea canonului dat. Pentru a vă învrednici de
iertare, trebuie să vă plângeţi mult păcatul şi să faceţi o aspră pocăinţă
toată viaţa, precum David care spunea: „şi păcatul meu înaintea
mea este pururea“. Mântuitorul spune: „Fericiţi cei ce plâng că
aceia se vor mângâia“ (Matei 5:4). Se referă tocmai la lacrimile
căinţei, la părerea de rău pentru că, prin păcat, L-am supărat pe
Dumnezeu. Aşa au plâns fiul risipitor, femeia păcătoasă care a spălat
picioarele Mântuitorului cu lacrimi, regele David care şi-a pus toată
durerea sufletului în strigătul de iertare: „Miluieşte-mă, Dumnezeule,
după mare mila Ta“ din Psalmul 50, lăsându-ne peste veacuri un
model de pocăinţă. Vremea de acum este vremea pocăinţei, este
timpul milei lui Dumnezeu, să n-o pierdem!
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Păcatele tale sunt scrise în
cartea vieţii, iar lacrimile tale sunt buretele ce le şterge“; „Vărsaţi
şiroaie de lacrimi din adâncul inimii, ca Domnul să se
milostivească spre voi şi să vă dea iertare“. Dacă tu îţi aduci aminte
de păcatul tău şi-l vei plânge „cu amar“ ca Sfântul Apostol Petru,
bunul Dumnezeu te va ierta, pentru că zice: „Eu sunt Acela Care
şterg păcatele tale şi nu Îşi mai aduce aminte de fărădelegile tale“
(Isaia 43:25).
Pământul întinat cu sângele copiilor nenăscuţi nu poate fi curăţit
decât prin lacrimi de păreri de rău, rugăciune, post, pocăinţa de fiecare
zi prin rugăciune, şi „roade vrednice de pocăinţă“, adică naşterea de
alţi copii, creşterea de copii orfani, milostenia faţă de văduve, orfani şi
săraci, sfătuirea altor femei să nu facă avort şi alte fapte ale milei
sufleteşti - toate acestea au putere curăţitoare şi răscumpărătoare.
„Deci, pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre“
(Faptele Apostolilor 3:19). Nici un moment nu trebuie să ne uităm
păcatul, pentru că dacă noi nu-l vom uita, atunci Dumnezeu îl va uita;
dacă noi singuri ne vom pedepsi, Dumnezeu ne va ierta. Să ne smerim
mereu sufletele şi de vom avea întotdeauna în faţă fărădelegea noastră,
„inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi!“.
Iubiţi credincioşi,
Dacă nu vom părăsi acest păcat, ţara va merge tot mai rău,
familiile se vor destrăma, pierzându-şi scopul dat de Dumnezeu, iar
duşmanii şi străinii uşor ne vor putea lovi. Ţara noastră a fost mulţi ani
sub stăpânire străină şi poporul a avut o viaţă foarte grea. Familiile
credincioase însă aveau câte 6-10 copii, chiar dacă-i creşteau cu multă
osteneală.
Copiii constituie singura posibilitate de perpetuare a speciei
umane, a unei naţiuni şi a fiecăruia dintre noi, şi reprezintă cel mai
important stimulent în progresul omenirii. Odinioară, copiii erau cea
mai mare fericire a unei familii, însă azi se caută numai plăcerile şi
comodităţile. Familiile numeroase au dat ţării oameni de mare valoare
- medici, savanţi, scriitori, compozitori şi chiar genii - dacă ne gândim
numai la Iorga şi Eminescu.
Iubite femei creştine,
Lăsaţi copii să se nască, nu-i omorâţi nici prin pază, nici prin
medicamente şi mai ales prin avort. Când s-a născut Sfântul Ioan
Botezătorul, rudele şi vecinii, văzând
minunile ce-au însoţit acea naştere se întrebau:
„Ce va fi, oare, copilul acesta? Poate un
descoperitor de taine din univers, sau un
erou al neamului! Sau toiagul bătrâneţelor
noastre!“.
Şi mai ales, nu uitaţi că: „Fiii sunt
moştenirea Domnului, răsplata rodului
pântecului. Fericit este omul care-şi va
umple casa de copii“ (Psalm 136: 3-5).
Părinţii, prin naşterea şi creşterea copiilor, aduc lui Dumnezeu o jertfă
bine plăcută, se fac purtători de cruce, iar crucea este „o cale“ ce duce
la mântuire. „Femeia se va mântui prin naştere de copii“ (1 Timotei
2:15).
Iubite femei creştine,
Jertfiţi-vă pe altarul familiei născând şi crescând copii, pentru că
părinţii ce îşi omoară pruncii, îşi nimicesc singuri continuitatea vieţii
şi pomenirea lor pe acest pământ.
Lăsaţi plăcerile trecătoare, răbdaţi
necazurile acestei vieţi, luptaţi cu
bărbăţie pentru înmulţirea neamului
nostru. Dumnezeu ne-a făcut în acest
scop ca să umplem pământul şi să-l
stăpânim. Să căutăm a ne arăta vrednici
acestei meniri dumnezeieşti, pentru ca
să nu auzim în ziua judecăţii: „Depărtaţi-vă de la mine cei ce aţi
lucrat fărădelegea!“ (Matei 7:23). Rugaţi-vă neîncetat Bunului
Dumnezeu să vă ierte acest mare păcat şi cereţi ajutorul Maicii
Domnului care este o caldă rugătoare pentru mântuirea celor păcătoşi,
ca să fiţi izbăvite de chinul cel veşnic. Bunul Dumnezeu să vă ajute!
Am ucis un oraş ca Smerdevo
Interviu cutremurător cu medicul ginecolog Stojan ADAŞEVICI
Asociaţia creştin-ortodoxă „Pro-Vita“
De la domnul doctor Antun Lisec, cunoscutul activist „Pro-Vita“
din Zagreb (Croaţia), primim un text cutremurător. Este vorba de
copia unui interviu luat doctorului Adaşevici din Belgrad (Serbia) şi
publicat în revista „Argument“ din 23 februarie 1996.
Interviul a apărut sub titlul: „În cabinetul meu am ucis un oraş
ca Smeredvo, fără să ştiu ce fac“. Iată o parte din acest interviu: -
Dr. Adaşevici, sunteţi un cunoscut specialist în obstetrică-ginecologie
în Belgrad, dar din 1988 nu mai faceţi avorturi. Ba chiar aţi devenit un
mare adversar al lor. Pregătiţi întemeierea „Asociaţiei pentru protecţia
vieţii umane şi a familiilor“. Însă vreme de 6 ani aţi efectuat
aproximativ 60 de mii de avorturi. O dată chiar aţi afirmat: „Am ucis
un oraş ca Smeredvo“.
- Cred că oraşul Smeredvo are mai puţini cetăţeni, aproximativ
45 de mii. „Am ucis fără să ştiu ce fac“. Dar am înţeles că nu am
dreptul să ucid, nici ca soldat, nici ca ginecolog, şi cu atât mai puţin
ca „ucigaş plătit“, care aşteaptă după colţ. Am înţeles că este vorba
de o fiinţă umană ca şi mine. După „legea creştină“ n-am dreptul să
ucid fiinţă umană, născută sau nenăscută. În viaţa umană există
schimbări cantitative şi calitative. Una dintre schimbările calitative
este începutul vieţii umane, prin unirea a două celule, masculină şi
feminină, într-o singură fiinţă. Când vedeam aceasta înţelegeam că din
momentul fertilizării, până la moarte, fiinţa umană este aceeaşi.
- Aţi încetat avorturile. Vreun fapt concret a avut influenţă
asupra deciziilor dumneavoastră?
- S-a întâmplat când cineva dintre rudele mele a venit cu
logodnica lui. Când am început să fac acest avort, la început am scos
„mâna“ care a căzut peste faţa de masă, care era plină de tinctură de
iod, şi mâna a început să se mişte, deoarece un nerv a căzut în tinctură,
şi astfel a dat comandă mâinii să se agite. Înainte de a-mi continua
lucrul am găsit ceva pe dibuite şi mi-a trecut prin minte: nu mi-ar
plăcea să fie un „picior“. De fapt era un „picior“. Mi-am concentrat
toată atenţia să nu cadă în alcool. Dar în acel moment, ceva s-a
răsturnat şi câteva instrumente au căzut cu zgomot. Am tresărit şi am
scăpat „piciorul“ care a căzut pe masă şi nervul a atins alcoolul.
Acum şi piciorul se mişca. Am continuat şi am prins din nou ceva. Era
„inima“ care zvâcnea.
Mi-aduc aminte că o soră m-a întrebat dacă mă simt rău. În faţa
mea zăcea „inima“ care mişca. Vedeam mişcările „piciorului“ şi
„mâna“ care se contracta. Numai cu vreo zece minute înainte, pe
ecranul ecografului văzusem totul funcţionând... Din acel moment
m-am cutremurat şi am înţeles că „AVORTUL ESTE ÎNTRADEVĂR
UCIDERE!!!“
(Traducere din limba engleză de Preot Prof. Vasile Mihoc -
Pro-Vita Sibiu).
