Altă minune a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

   CARE S-A PETRECUT ÎN SFÂNTUL MUNTE ATHOS, LA                     MÂNĂSTIREA ZOGRAFU, ÎN ANUL 1274

Pe la anul 1274 puţin mai înainte de a se face Sinodul de la Florenţa, oraşul Constantinopol era în pericol să cadă în mâinile turcilor. Împăratul grec Mihail Paleologul fiind în mare nedumerire, neputând să ţie piept turcilor, s-a dus la Roma să ceară ajutorul Papei, care în vremea aceea avea mare putere.
Papa i-a făgăduit că îi va da ajutor dacă se va supune lui cu toată
Biserica Ortodoxă. Împăratul văzându-se în pericol din partea turcilor a făgăduit că se va supune.
Atunci s-a pornit mare groază pentru Biserica Ortodoxă de
Răsărit, căci latinii sileau pe ortodocşi la înşelăciunea lor.
Nu prin puterea cuvintelor Sfintei Evaghelii, ci cu ascuţişul sabiei
şi a tot felul de chinuri şi necazuri. Mii de suflete cădeau sub sabia lor, pentru curata credinţă Ortodoxă de Răsărit.
Dar pentru că Sfântul Munte întotdeauna a fost – şi este – în
pericole sprijin şi apărător Ortodoxiei, de aceea şi latinii s-au grăbit 
 sa strice temeliile acestui sprijin al Ortodoxiei. Şi cu grabă mare s-au dus şi în Sfântul Munte silind monahii să se supună Papei de la Roma prin cuvinte cu momeli, cu bani, cu făgăduinţe înşelându-i, cu ameninţări, cu tiranie şi silă şi cu moarte mucenicească. Unii de frica chinurilor şi a morţii, cu tiranie primind bani, cu sila s-au lepădat de ortodoxia Părinţilor lor şi a noastră. Iar cei mai mulţi dintre dânşii au pecetluit cu însuşi sângele lor mărturisirea. Şi prin statornicia lor au mustrat pe Papa, furul de cele sfinte – numindu-se pe sine că e cap al Bisericii şi locţiitorul lui Hristos pe pământ.
Dar din nefericire, vrednicele de plâns mânăstirile Marea Lavra şi Xiropotamu au căzut atunci şi s-au abătut de la învăţăturile Sf. Părinţi ai noştri şi au primit pe apuseni de frică, cu cinste şi cu supunere de rob. Se făceau acestea după porunca Împăratului pe voia latinilor, ca să se plece monahii din Sfântul Munte la dogmele cele spurcate ale Romei.
Însă Dumnezeu, ca să se întărească şi ceilalţi în credinţa
Ortodoxă, a pedepsit mânăstirea Xiropotamu chiar în vremea când acei nenorociţi monahi împreună cu cei din Apus săvârşeau spurcata lor liturghie, după adăugarea reformei latineşti. Zidurile şi turnurile mânăstirii Xiropotamu s-au prăbuşit din temelie. Şi în cădere zidurile au omorât mulţi din latini şi din călugării cari au căzut din credinţă.
Cei cari au venit din Italia nicidecum nu au vrut să dea atenţie acestei pedepse cereşti, şi fiind turbaţi s-au dus prin tot Sfântul Munte.
În apropiere de mânăstirea Zografu se nevoia un monah singur la
linişte, care avea un obicei sfânt ca să citească Acatistul Maicii
Domnului de mai multe ori în fiecare zi cântând în faţa Sfintei Icoane a Maicii Domnului.
În una din zile, când pe buzele acestui bătrân răsuna neîncetat
felicitarea Arhanghelului făcută Prea Sfintei Fecioare Maria, “Bucură- te”, deodată aude bătrânul din această Icoană cuvântul următor: “Bucură-te şi tu, bătrânul lui Dumnezeu”. Bătrânul s-a speriat. “Nu te teme, l-a liniştit din Icoană glasul Maicii Domnului, ci du-te repede în mânăstire şi vesteşte fraţilor şi egumenului, că duşmanii mei şi ai Fiului meu s-au apropiat. Şi care e slab cu duhul şi nu poate răbda, să se ascundă, până trece ispita. Iar cei care doresc moarte mucenicească să rămână în mânăstire. Dar du-te repede”.
Ascultând bătrânul porunca şi voia Prea Curatei Stăpânei noastre
şi părăsind chilia a alergat cât a putut de repede la mânăstire ca să aibă  aibafraţii vreme şi chip ca să se încurajeze şi să se gândească bine fiecare din ei pentru pericolul de faţă. Dar numai cât a ajuns bătrânul în poarta mânăstirii, iată că se vede Sf. Icoană pe care o avea în chilie că stătea în poarta mânăstirii. Şi cu multă umilinţă şi evlavie închinându-se înaintea icoanei o ia, şi înaintea egumenului spune cele grăite de Maica Domnului.
Iar fraţii văzând pericolul care nu era departe, foarte s-au spăimântat şi cei mai slabi dintre dânşii îndată s-au ascuns prin munţi şi prin peşteri. Dar 26 de monahi împreună cu egumenul au 
 rămas in mânăstire şi s-au ascuns în Turn (Pirg) aşteptând pe duşmanii lor şi cununile muceniciei.
Puţin după ce au ajuns latinii la început, cu toată puterea retorică
a apusului îi îndemnau pe monahi să deschidă porţile mânăstirii şi să
recunoască pe Papa cap al Bisericii, făgăduindu-le că îi va ierta şi le va da mult aur. Dar monahii de sus de pe Turn îi întrebau pe latini: “Cine v-a spus vouă că Papa vostru este capul Bisericii? De unde-i această învăţătură a voastră? Că noi credem că Hristos e capul Bisericii. Noi mai degrab ne hotărâm să murim decât să primim să se spurce acest loc sfânt de sila şi tirania voastră. Să fugiţi de aici. Nu deschidem porţile mânăstirii”.
Iar latinii au strigat cu mânie: “Vreţi să muriţi?”, şi îndată au adunat mulţime de lemne şi crăci uscate împrejurul Turnului şi i-au ars pe monahi. Flăcările focului s-au înălţat cât turnul ducându-le vântul înăuntru, dar monahii nicidecum nu s-au retras de la duhovniceasca lor îndrăzneală, slăvind şi binecuvântând pe Domnul şi, rugându-se pentru duşmanii lor, şi-au dat în mâinile Lui sufletele lor cele curate în 10 zile ale lunii Octombrie, anul 1274.
În condicele mânăstirii se află scrise şi numele acestor Purtători de biruinţă, cuvioşi Mucenici.
Sfânta Icoană care a poruncit bătrânului să spună în mânăstire de acest pericol a fost în Turn împreună cu cuvioşii Mucenici: după aceea au găsit-o nestricată sub dărâmăturile pricinuite de foc.
De atunci şi până azi zi şi noapte arde candela nestinsă înaintea acestei Sfinte Icoane care se numeşte “Înainte Vestitoare”, unde monahii citesc în fiecare zi Acatistul Maicii Domnului.
(Tradusă din greceşte de Monahul Ioanichie de pe o carte tipărită
în anul 1861, Anotera Epischiasis Epituatos)

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Cuvânt către creştinii ortodocşi- ISPITELE

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Cuvânt către creştinii ortodocşi- ISPITELE: FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...      ... FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

       – Despre ispite dar cu credinţă pusă în lucrare
                             PREOT IOAN
     
   Părintele Teofil Părăian:  „Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine.
Să nu-l laşi departe de tine. 
Să-l aduci aproape de tine. 
Să-l îmbrăţişezi. 
Să-l transferi din afară înlăuntru. 
Să-l aduci în suflet. 
Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe“. 
Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti.
 Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. 
Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. 
Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. 
Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. 
Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. 
Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti“. 
1. Bătrânul Daniel din Katounakia Sfântului Munte zicea: „Diavolul nu se bucură nicicând mai mult decât atunci când stă de vorbă cu omul care-şi cultivă propria sa mândrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotrivă, se teme de omul smerit şi ascultător“.
 2. Bătrânul Iosif atră gea atenţ ia luptă torilor asupra următorului lucru:„Diavolul este peste tot. Ascuns şi întrarmat până-n dinţi, vrăjmaşul se află în suflet, în trup şi-n împrejurimi. Nu lasă să treacă nici un prilej pentru a încerca să-l subjuge pe om şi să-l ispitească în credinţa lui. În funcţie de circumstanţe, diavolul atacă şi se opune hotărârilor noastre. Ţinta lui principală, în acelaşi timp, este să-l lovească pe om în credinţa sa şi să-l facă să treacă la trădare şi renegare. Dacă a reuşit, el taie zelul şi râvna. Cu credinţă se face totul,. Dacă credinţa este clătinată, totul se clatină şi linia frontului slăbeşte”.
 3. Bătrânul Epifanie spunea despre vicleniile diavolului: „Cât de viclean este diavolul! El le şopteşte tinerilor creştini care au încheiat o căsătorie reuşită: cât de bine v-ar fi într-o mănăstire, 

preocupându-vă cu cele duhovniceşti, departe de grijile familiei care vă împrăştie şi vă apasă! Iar celor ce au intrat în mănăstire, pentru că doreau fecioria întru Hristos, le şopteşte: cât de bine v-ar fi dacă aţi fi căsătoriţi, dacă casa voastră ar fi o mică Biserică, dacă aţi trăi fericirea vieţii de familie, departe de nevoinţele ascetice şi de singurătatea care vă copleşeşte. Dar dacă bărbatul căsătorit s-ar călugări şi cel călugărit s-ar însura, le-ar spune tocmai invers. Toate acestea pentru a-i aduce la disperare şi a-i scoate de pe calea mântuirii. Căci calea mântuirii este căsătoria binecuvântată sau fecioria în Hristos“.
 4. Bătrânul Eusebiu zicea referitor la atacurile diavolului: „Satan ne poate foarte uşor face să cădem la dreapta sau la stânga. Căderile de-a dreapta, care se prezintă sub aparenţa zelului pentru Dumnezeu, sub aparenţa virtuţii şi a datoriilor perfect împlinite, sunt mult mai periculoase decât căderile de-a stânga, care se văd limpede că sunt păcate. Noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna pacea sufletului.” Altă dată, el îşi sfătuia aşa fiii săi duhovniceşti: „Dacă tu vezi că felul altora de a gândi diferă de al tău, nu te mira! Noi ştim acest lucru din cuvintele Domnului, şi anume că cel rău acţionează puternic asupra minţii oamenilor şi le întunecă pentru a nu putea discerne care le este interesul şi pentru a nu asculta glasul Domnului“.
 5. Bătrânul Porfirie sfătuia să ne opunem ispitelor în felul următor: „Mergeţi pe drumul vostru. Diavolul va veni să vă ispitească cu gânduri şi vă va trage de mânecă pentru a vă dezorienta. 

Nu vă întoarceţi, nu vă angajaţi în discuţii şi-n controverse cu el! Se
va lăsa păgubaş şi vă va părăsi“.

6  Bătrânul Iosif zicea că întâistă tătorii puterilor

„Nu pot fi înfrânţi cu prăjituri şi ciocolată, ci cu râuri

de lacrimi, prin durerea sufletului, durere de moarte, printr-o smerenie desăvârşită şi o răbdare nesfârşită, prin Rugăciunea lui Iisus spusă cu durere...

7 .Bătrânul Daniel zicea că pe lângă alte încercă ri, diavolul încearcă cu duhul cu duhul întristării sufletul creştinului care duce o viaţă duhovniceasca
„Tristeţea cucereşte sufletul nu prin forţă şi înlănţuire 
– cum face de obicei diavolul – ci printr-o pânză imaginară fină care acoperă sufletul în aşa fel că toate puterile lui devin reci şi insensibile. 
Tristeţea îi ia sufletului zelul şi credinţa, îi ia minţii capacitatea de a 
avea gânduri salvatoare“.

8. Bătrânul Amfilohie spunea că e nevoie de atenţie pentru a înfrunta ispitele: „Dacă cineva aruncă cu piatra într-un câine acesta, în loc de a se arunca asupra celui ce a dat cu piatra, se aruncă asupra pietrei pentru a o mişca. Noi facem altfel. Ispititorul trimite o persoană pentru a ne ispiti fie printr-un cuvânt, fie printr-o atitudine şi, în loc de a ne arunca asupra celui ce a aruncat piatra, adică asupra ispititorului, noi muşcăm piatra, adică pe fratele nostru pe care l-a folosit vrăjmaşul!“

 9. Acelaşi Bătrân Amfilohie insista: „În ceasul ispitei, noi trebuie să dăm dovadă de răbdare şi să ne rugăm.Ispititorul este mare expert: are munţi întregi de mijloace! Ispititorul nelinişteşte, creează stări de apăsare şi de lupte exterioare. El cunoaşte nenumărate viclenii. El face pe om să se îndoiască. De aceea noi naufragiem adesea. Când trecem prin încercări, harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. Încercaţi de ispite, constatăm cât de slabi suntem şi, smerindu-ne atragem harul lui Dumnezeu. Vânturile ispitelor, în această situaţie, nu vor afecta, şi nu ne vor putea face nimic“. Suprema libertate este acel ceva ce izvorăşte din interior, atunci când, în sfârşit, reuşeşti să te desprinzi de frică, durere, vinovăţie, gelozie şi resentimente. Cea mai bună cale spre a învăţa cum să te desprinzi de toate acestea este să te detaşezi de raţionalizări, justificări, explicaţii şi judecăţi. Parcă te aud spunând: „- uşor de zis, greu de facut...

                        – Despre ispite greu de făcut!“ 

Acestea, (raţionalizările, justificările, explicaţiile şi judecăţile) sunt însă mult mai aproape de propria voinţă şi este mult mai uşor să alegi în mod conştient să te desprinzi de ele. În plus, ele sunt, de fapt, rădăcina celor enumerate anterior.
         Acceptă-i pe ceilalţi aşa cum sunt! Nu privi un lucru ca fiind „mai bun“ sau „mai rău“ decât un altul. Nu clasifica pe cineva ca fiind „bun“ sau „rău“, ci înţelege că fiecare persoană face alegerea pe care o consideră ca fiind cea mai potrivită, sau, poate, singura pe care o consideră valabilă. Fii asemeni unui copil, nerăbdător să experimentezi totul pentru întâia dată, fără a face distincţia între bine şi rău. Doreşte-ţi ca lucrurile să fie aşa cum sunt şi doreşte-ţi ceea ce ai! Savurează ceea ce este deja al tău! 
         Nu fii egoist. Nu te justifica, nu te apăra şi acceptă părerile celorlalţi. Fii fascinat şi nu iritat. Nu încerca să te consideri important şi nu încerca din răsputeri să placi. De asemenea, nu încerca să te crezi mai mult sau mai puţin decât eşti cu adevărat. Ci doar îmbunătăteşte încetişor şi treptat câte ceva, puţin câte puţin în fiecare zi, şi continuă să te dezvolţi, căci ceea ce încetează a mai creşte, în timp este sortit morţii.